vineri, 31 iulie 2020

AZI, 31 IULIE, ÎL COMEMORĂM PE SFÂNTUL IOSIF DIN ARIMATEEA, CARE A CERUT DE LA GUVERNATORUL PILAT TRUPUL MORT AL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, APOI IOSIF CU NICODIM AU COBORÂT TRUPUL DE PE CRUCE, L-AU UNS CU MIRESME DE ÎNGROPARE, L-AU ÎNFĂȘURAT ÎN GIULGIURI ȘI L-AU PUS ÎN MORMÂNTUL SĂPAT ÎN STÂNCĂ, MORMÂNT CARE ERA PROPRIETATEA LUI IOSIF.




Pr. prof. Ion Ciungu





“După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat trupul Lui. Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 19, versetele 38-42) http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=19&id=35



“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-L și cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus. Dar a treia zi ai înviat, Doamne, dăruind lumii mare milă.” (Rugăciune pe care preotul o spune la fiecare Sfântă Liturghie).




Iosif din Arimateea este descris de către Sfântul Evanghelist Matei ca fiind pur și simplu un om bogat și ucenic al lui Iisus (Matei 27, 57).


Sfântul Evanghelist Marcu îl prezintă ca fiind sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu (Marcu 15, 43). Prin sfetnic ales se înțelege că Iosif era om cu mare autoritate, făcând parte din sanhedrinul iudaic, sau că a fost luat de guvernatorul roman Pilat pentru propriul său consiliu.


Sfântul Evanghelist Luca adaugă faptul că Iosif nu consimțise la decizia și la acțiunea celor care L-au condamnat și L-au omorât pe Domnul nostru Iisus Hristos (Luca 23, 50-56).


Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Iosif a cerut permisiunea de la Pilat să ia trupul mort al lui Iisus, iar Pilat i-a dat aprobare (Ioan 19, 38). Iosif a cumpărat giulgiu pentru înmormântare (Marcu 15, 46), apoi împreună cu Nicodim au luat corpul mort al lui Iisus de pe cruce, L-au înfășurat în giulgiu cu miresmele cumpărate de Nicodim, apoi L-au dus la mormântul săpat în stâncă (Ioan 19, 39-40). Mormântul era al lui Iosif (Matei 27, 60).


(Aceaste informații din Sfintele Evanghelii despre Iosif din Arimateea le-am găsit adunate în Enciclopedia liberă, Wikipedia, varianta engleză, la articolul Joseph of Arimathea, la subtitlul Gospel narratives. https://en.wikipedia.org/wiki/Joseph_of_Arimathea#Gospel_narratives  ; Comentarii referitoare la sfetnic ales putem găsi și la următorul link: https://biblehub.com/commentaries/mark/15-43.htm )




Mai multe informații referitoare la Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea putem afla din articolele următoare :


Dreptul Iosif, cel cu bun chip, publicat în 30 iulie 2016, pe website-ul ziarului Lumina, de Pr. Ciprian Florin Apetrei. https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/dreptul-iosif-cel-cu-bun-chip-114328.html


Iosif din Arimateea – sfântul cu Graalul, publicat în data de 31 iulie 2015, pe website-ul publicației săptămânale clujeane Transilvania Reporter de Elena Gădălean.


Iosif din Arimateea, articol din enciclopedia colaborativă Orthodox Wiki. https://ro.orthodoxwiki.org/Iosif_din_Arimateea


Joseph of Arimathea, articol din enciclopedia colaborativă Orthodox Wiki. https://en.orthodoxwiki.org/Joseph_of_Arimathea

……………

Aici am terminat de adresat invitația de a ne aminti despre Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

BIBLIA CONȚINE O FORȚĂ ASEMĂNĂTOARE DINAMITEI, CĂCI POATE ARUNCA ÎN AER VECHI OBICEIURI RELE, POATE DISTRUGE CREDINȚE FALSE, POATE ELIBERA ATÂTA ENERGIE ÎNCÂT SĂ NE VINDECE VIEȚILE. BIBLIA NE-A FOST DATĂ DE CĂTRE DUMNEZEU ȘI NE ARATĂ CINE ESTE DUMNEZEU, CINE SUNTEM NOI ȘI CARE ESTE CALEA SPRE MÂNTUIRE. CÂND AM CITIT ULTIMA DATĂ DIN BIBLIE? [din fila de calendar creștin german “LEBEN IST MEHR” (VIAȚA ESTE MAI MULT), din ziua de 28 iulie 2020; scurtă invitație la citirea Bibliei]. NE AMINTIM CĂ BIBLIA ESTE CEA MAI TRADUSĂ, CEA MAI TIPĂRITĂ, CEA MAI VÂNDUTĂ ȘI CEA MAI CITITĂ CARTE DIN LUME. NE AMINTIM CĂ PÂNĂ ACUM BIBLIA ESTE TRADUSĂ ÎN APROAPE 700 DE LIMBI FOLOSITE DE APROX. 5,7 MILIARDE DE OAMENI.


IISUS A VINDECAT DOI ORBI ȘI UN MUT, PE BAZA CREDINȚEI OAMENILOR ÎN EL. MULȚIMILE DE OAMENI AU RĂMAS UIMITE, DAR FARISEII, ARȘI DE INVIDIE, L-AU ACUZAT PE IISUS CĂ LUCREAZĂ CU DOMNUL DEMONILOR, ADICĂ DOMNUL DRACILOR. (Textul evanghelic din Duminica a 7-a după Rusalii; astăzi, 26 iulie 2020, este Duminica a 7-a după Rusalii.) FARISEII FĂCEAU PARTE DIN ELITA IUDAICĂ A VREMII DE ATUNCI CARE, DUPĂ CUM OBSERVĂM, AVEAU SCARA VALORILOR ÎNTOARSĂ CU CAPUL ÎN JOS, ADICĂ ÎN LOC SĂ VADĂ SFINȚENIA LUI IISUS ȘI SĂ-I MULȚUMEASCĂ, L-AU ACUZAT DE RĂUL CEL MAI MARE. ... CHIAR ȘI AZI ELITA IUDAICĂ ESTE CONTRA LUI IISUS! DE FAPT, ÎN GENERAL IUDEII, ADICĂ EVREII, SUNT CONTRA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS CHIAR ȘI AZI!!! ... AJUTĂ-NE DOAMNE IISUSE HRISTOASE SĂ PUTEM FI CU TINE, ÎN FIECARE MOMENT, ÎN VECII VECILOR!


AZI, 20 IULIE, ESTE SĂRBĂTOARE: SFÂNTUL PROOROC ILIE TESVITEANUL, CARE A TRĂIT CU 850 DE ANI ÎNAINTE DE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ILIE NU A MURIT, CI A FOST LUAT LA CER ÎNTR-UN CAR DE FOC. NE AMINTIM DE EXIGENȚA LUI ÎN SFINȚENIE, DE INTRANSIGENȚA LUI FAȚĂ DE IDOLATRIE, DE FIDELITATEA LUI NEȘOVĂIELNICĂ FAȚĂ DE ADEVĂRATUL DUMNEZEU. NE AMINTIM CĂ POTRIVIT TRADIȚIEI BISERICEȘTI ILIE CU ENOH VOR VENI IARĂȘI PE PĂMÂNT SĂ PREDICE OAMENILOR CONTRA ANTIHRISTULUI, ÎNAINTE DE A DOUA VENIRE A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. ANTIHRISTUL ÎI VA OMORÎ, IAR CORPURILE LOR MOARTE VOR STA TREI ZILE ȘI JUMĂTATE PE STRĂZILE CETĂȚII, APOI DUMNEZEU ÎI VA ÎNVIA. (să observăm că textul care se citește azi la Sfânta Liturghie amintește despre necredința evreilor în Domnul nostru Iisus Hristos și despre faptul că Sfântul Ilie a fost trimis de Dumnezeu să fie găzduit de o femeie neevreică, în localitatea Sarepta Sidonului).



ANTIHRISTUL: O PERSPECTIVĂ ORTODOXĂ DE LA PĂRINȚII BISERICEȘTI (XI)





























REVOLUȚIA FĂCUTĂ PRIN ÎNCREȘTINAREA RUSIEI VECHI ÎN SECOLUL AL X - A A ADUS PRIN HARUL LUI DUMNEZEU UN SISTEM DE VALORI CARE NU A PUTUT FI DISTRUS DE CEA MAI AMENINȚĂTOARE DINTRE REVOLUȚIILE RUSEȘTI, CEA DE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX – A. ÎN SECOLUL AL XXI – LEA CREDINȚA ESTE VIE ȘI ACTIVĂ, ÎN CIUDA LUPTEI FEROCE ÎMPOTRIVA EI. DECI, ISTORIA UMANĂ NU ESTE FĂCUTĂ NUMAI DE MINTEA, VOINȚA ȘI PUTEREA OMULUI, CI ȘI DE HARUL LUI DUMNEZEU CARE ESTE PREZENT PRIN RUGĂCIUNILE OAMENILOR. AȘA A SPUS PATRIARHUL KIRIIL AL MOSCOVEI ȘI A TOATĂ RUSIA IERI, 28 IULIE 2020, CU OCAZIA ANIVERSĂRII A 1032 DE ANI DE LA ÎNCREȘTINAREA RUSIEI VECHI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 28 iulie 2020). NE AMINTIM CĂ, DEȘI ESTE PANDEMIE, TOTUȘI ÎN 17 IULIE 2020 A AVUT LOC O PROCESIUNE, CHIAR DACĂ REDUSĂ LA 10.000 DE CREDINCIOȘI ORTODOCȘI RUȘI, ÎN CINSTEA FAMILIEI MARTIRE A ȚARULUI NICOLAE AL II – LEA, UCISĂ DE BOLȘEVICII ATEI ÎN 1918.




IARĂȘI DESPRE GENOCIDUL ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR DIN NIGERIA : PESTE 20 DE CREȘTINI AU FOST UCIȘI DUMINICĂ SEARA LA O NUNTĂ, IAR LUNI, ÎN ALTĂ PARTE, AU FOST UCIȘI CEL PUȚIN 10 CREȘTINI, DE CĂTRE FULANII RADICALI. ADMINISTRAȚIEI TRUMP I SE CERE SĂ TAIE AJUTOARELE PENTRU NIGERIA DIN CAUZA INCAPACITĂȚII GUVERNULUI DE A OPRI UCIDEREA CREȘTINILOR. PENTRU ANUL 2020 SUA A PREVĂZUT APROAPE O JUMĂTATE DE MILIARD DE DOLARI CA AJUTOR PENTRU NIGERIA, CU SCOPUL DE A REDUCE SĂRĂCIA ȘI DE A ÎMBUNĂTĂȚI GUVERNAREA LA NIVEL FEDERAL, STATAL ȘI LOCAL. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 22 și 21 iulie 2020). NE AMINTIM CĂ ANUL TRECUT AU FOST UCIȘI 1.000 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA, IAR ANUL ACESTA ÎN PRIMELE ȘASE LUNI AU FOST UCIȘI DEJA 1.200 DE CREȘTINI. DIN 2012 PÂNĂ ACUM AU FOST UCIȘI 27.000 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA. NE AMINTIM CĂ FULANII RADICALI SUNT ÎNARMAȚI ȘI ORGANIZAȚI, AVÂND LEGĂTURI CU STATUL ISLAMIC. NE AMINTIM CĂ ISRAELUL NU VREA SĂ DESFIINȚEZE STATUL ISLAMIC. NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA MEDICII ÎNARMAȚI CU USTENSILE SPECIFICE UCID “LEGAL” ÎN FIECARE AN 100.000 DE BEBELUȘI PRIN AVORT, IAR PARLAMENTUL NU VREA SĂ DESFIINȚEZE LEGEA ANTICRISTĂ, SATANISTĂ. ... SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ LUCRĂM PENTRU CA DUMNEZEU SĂ-I OPREASCĂ PE OAMENII UCIGAȘI, PE OAMENII CARE SUSȚIN GENOCIDURILE!!!




ÎN ROMÂNIA ZIUA DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR LA NIVEL MONDIAL ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR VA FI RESPECTATĂ, CONFORM LEGII, PE DATA DE 16 AUGUST, ADICĂ PE DATA ÎN CARE BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ÎI COMEMOREAZĂ PE SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI. NE AMINTIM CĂ ÎN 24 IUNIE 2020 A FOST VOTATĂ LEGEA CARE STABILEȘTE CA ZIUA DE 16 AUGUST SĂ FIE “ZIUA NAȚIONALĂ PENTRU COMEMORAREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI ȘI DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR”. ACEASTĂ LEGE A FOST DEPUSĂ LA SENAT ANUL TRECUT DE CĂTRE DEPUTATUL DANIEL GHEORGHE ȘI A FOST ADOPTATĂ ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR MIERCURI, 24 IUNIE 2020, CÂND 258 DE DEPUTAȚI AU VOTAT PENTRU EA, IAR 40 S-AU ABȚINUT. (scurtă reamintire a știrii; articol în engleză din 26 iunie 2020 etc). ȘTIM CĂ PENTRU CREȘTINI PRIMUL MARTIR ESTE ÎNSUȘI ÎNTEMEIETORUL BISERICII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. DE LA EL PÂNĂ ACUM SUNT PESTE 70 DE MILIOANE DE MARTIRI CREȘTINI. ... ÎN TOATĂ ISTORIA ROMÂNILOR NU EXISTĂ CINEVA ASEMENEA LUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU CARE ÎN 1714 A PREFERAT SĂ FIE DECAPITAT CU CEI PATRU FII AI SĂI DECÂT SĂ RENUNȚE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN CONTEXTUL ACTUAL AL PERSECUTĂRII CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL, ȘTIM CĂ UNGARIA ESTE PRIMA ȚARĂ CARE ÎNCĂ DIN 2017 A ÎNCEPUT ACȚIUNI CONCRETE PENTRU APĂRAREA CREȘTINILOR PERSECUTAȚI, LUCRÂND ȘI PENTRU REALIZAREA UNEI COALIȚII INTERNAȚIONALE ÎN ACEST SCOP.



















Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )




























CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!





































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suntem în MARȚEA LUMINATĂ, în SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ (The Bright Week), adică în PRIMA SĂPTĂMÂNĂ CARE URMEAZĂ DUPĂ SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI DUMNEZEULUI ȘI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. ... Bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos o exprimăm și noi, în fiecare an, inclusiv prin felul în care NE SALUTĂM TIMP DE 40 DE ZILE, cu uimitorul și frumosul mesaj de origine îngerească, "HRISTOS A ÎNVIAT!", la care răspundem, din forța Tradiției Sfinte și în diferite grade de asimilare, "ADEVĂRAT A ÎNVIAT!" Azi, în A TREIA ZI DE PAȘTI, în MARȚEA LUMINATĂ, haideți să ne luminăm sufletele cu textul evanghelic programat pentru a fi citit azi la Sfânta Liturghie! În acest text este vorba despre modul în care DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS S-A ARĂTAT DUPĂ ÎNVIERE LA DOI DINTRE UCENICII SĂI, adică LUI LUCA ȘI CLEOPA, în timp ce ei mergeau dinspre Ierusalim spre localitatea Emaus. Pe drum El li s-a arătat ca un străin care i-a întrebat de ce sunt triști și le-a explicat textele sfinte din Vechiul Testament referitoare la Mesia, referitoare la suferințele Lui urmate de slava Lui. Apoi, LA CINA DIN EMAUS IISUS A FOST RECUNOSCUT, CÂND EL A BINECUVÂNTAT PÂINEA, A FRÂNT-O ȘI LE-A DAT-O. ... Cu această ocazie este potrivit SĂ NE AMINTIM DE ARĂTĂRILE DOMNULUI DUPĂ ÎNVIERE, de persoanele cărora El S-a arătat după Înviere, timp de 40 de zile, până când S-a înălțat la Cer. MAICA DOMNULUI ESTE PRIMA PERSOANĂ CARE L-A VĂZUT PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ÎNVIAT, după cum aflăm din cartea de cult numită Penticostar, în care se explică astfel: Învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, Care, după cum grăiește Evanghelia cea de la Matei, ședea la Mormânt împreună cu Maria Magdalena. Dar, spre a nu se arunca îndoială asupra Învierii, din pricina dragostei de Mamă pentru Fiul Său, de aceea zic evangheliștii că Domnul S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena. Așa scrie în Sinaxarul din Penticostar, la Sfânta și Marea Duminică a Paștilor. ... Știm că Iisus a promis că El este prezent acolo unde chiar și numai doi sau trei se adună în Numele Lui (Matei 18, 20). DOAMNE IISUSE HRISTOASE, TE RUGĂM FRUMOS PRIN DUHUL SFÂNT, AJUTĂ-NE SĂ FACEM PARTE DINTRE PERSOANELE CARE SE ADUNĂ ÎN NUMELE TĂU, CONFORM LEGII TALE EXPRIMATĂ ÎN NOUL TESTAMENT, SPRE SLAVA TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI, ÎN FIECARE MOMENT, ÎN VECII VECILOR! AMIN! AMIN! AȘA SĂ FIM! ÎȚI MULȚUMIM FRUMOS!

Pr. prof. Ion Ciungu   “« Rămâi cu noi, că e spre seară şi s'a plecat ziua ». Şi a intrat să rămână cu ei. Şi a fost că'n timp c...