Pr. prof. Ion Ciungu
“Până
la o vreme va suferi cel îndelung-răbdător, după aceea îi va răsări
veselie.” (Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui
Sirah, capitolul 1, versetul 22) http://www.bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/72/Ecclesiasticul
Despre cei doi studenți creștini americani din statul
Missouri, care pe motive religioase au câștigat lupta împotriva ordinului dat
de universitate de a primi vaccinul COVID – 19, putem afla mai multe din
articolul 2 Christian dental school students win
fight against university’s COVID-19 vaccine mandate, publicat în data de 23 iulie 2021, pe website-ul
american de știri creștine THE CHRISTIAN
POST, de Nicole Alcindor.
….
În
25 iulie 2021, am semnat pentru a susține cadrele medicale împotriva vaccinării
obligatorii. Semnătura mea, cu numele de Ciungu Ion, este la numărul 3.594. Am
argumentat astfel:
1)
Semnez împotriva obligativității vaccinării, pentru că Dumnezeu ne-a creat să
fim liberi și ne oferă posibilitatea să alegem (Deuteronom 30, 15 - 20).
2)
Semnez împotriva obligativității vaccinării, pentru că multe vaccinuri (de ex.,
Pfizer, Moderna, AstraZeneca, Johnson & Johnson, Sputnik V) au folosit
linii celulare de la copii omorâți prin avort, ceea ce este contrar credinței
creștine, contrar moralei creștine, contrar bunului simț. Este vorba de un
canibalism rafinat!!! Este păcat strigător la Cer!!! Este diabolic!!! Este
împotriva învățăturii Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, Care a
venit în lume pentru ca lumea să aibă viață din belșug (Sfânta Evanghelie după
Ioan 10, 10).
4)
Semnez împotriva obligativității vaccinării, pentru că nimeni nu-și ia
responsabilitatea pentru reacțiile adverse, nici producătorii, nici cei care
fac propaganda vaccinării. De fapt, așa-zisele vaccinuri sunt niște seruri
experimentale, nu sunt vaccinuri propriu-zise.
3)
Semnez împotriva obligativității vaccinării, căci nici un act medical nu poate
fi obligatoriu. Conform Constituției României, conform Legii 95/2006, conform
Legii 46/2003 (drepturile pacienților, art. 13), conform Convenției de la Oviedo
(art. 5), conform Codului de la Nürnberg, nici un act medical nu poate fi
obligatoriu.
https://aliantarenastereanationala.ro/petitii/sustinem-cadrele-medicale-impotriva-vaccinarii-obligatorii/
https://www.petitieonline.com/sustinem-cadrele-medicale-impotriva-vaccinarii-obligatorii?fbclid=IwAR3R76-hdCAvKTRoL76W4jiH6NikfT45Oc3NW-LcjtLlo4m44XMyjgeyBR4
.................................................................................................................................
Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.
….
Să
observăm articolul: 12 ipoteze greșite cu privire la vaccinurile care
utilizează țesut fetal, demontate de LifeSiteNews, publicat în 6 aprilie
2021, pe website-ul de știri news active știri necenzurate, de
Andrei Nicolae. https://www.activenews.ro/stiri/12-ipoteze-gresite-cu-privire-la-vaccinurile-care-utilizeaza-tesut-fetal-demontate-de-LifeSiteNews-166128 …..
Ne
amintim că, în 18 decembrie 2020, într-o Scrisoare Deschisă către Guvernul
României, către Ministerul Sănătății, către Întreaga Societate Civilă,
Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România, prin Președintele ei,
Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, a avertizat împotriva abuzurilor vaccinării anti
Covid, argumentând și faptul că sunt inacceptabile din punct de vedere bioetic,
moral și creștin vaccinurile care au folosit linii celulare de fetuși umani
avortați : Federația Pro Vita împotriva
abuzurilor vaccinării anti Covid. Scrisoare deschisă
De
asemenea, ne amintim că, în 7 ianuarie 2021, s-au publicat iarăși argumente
clare în limba română arătându-se astfel că nu este o teorie a conspirației, ci
este adevărat faptul că unele vaccinuri, inclusiv Pfizer și Moderna, au folosit
celule de embrioni umani avortați. Celulele de fetuși avortați
și vaccinurile Covid: teorie a conspirației sau adevăr? https://europanews.ro/celulele-de-fetusi-avortati-si-vaccinurile-covid-teorie-a-conspiratiei-sau-adevar/?fbclid=IwAR18SY0jzd4GA1SaT_sUVMCJPHI-r6LCZyMbk-IQGbmlTWrWmtr-X7hsIZ0#new_tab
Observăm
că Institutul European de Bioetică a publicat aceste lucruri
încă din 24 noiembrie 2020: Vaccins contre le Coronavirus et
utilisation de cellules de fœtus avortés : état des lieux https://www.ieb-eib.org/fr/actualite/recherche-biomedicale/recherche-medicale/vaccins-contre-le-coronavirus-et-utilisation-de-cellules-de-ftus-avortes-etat-des-lieux-1922.html
De
asemenea, ne amintim faptul că Patriarhia Ortodoxă Română s-a implicat în
distribuirea broșurii informative„Vaccinarea împotriva COVID-19 ÎN ROMÂNIA -
Gratuită, Voluntară, Sigură”. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/patriarhia-romana-anunta-ca-se-implica-in-informarea-credinciosilor-despre-vaccinare-in-acest-sens-nu-in-altul-1431965
Totuși,
Patriarhia Ortodoxă Română nu i-a avertizat pe credincioși cu privire la
păcatul strigător la Cer de a primi vaccinuri care au folosit embrioni umani
avortați!!! Mare decădere din credința creștină!!!
……………………………………………………………………………………
“Că
Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii
mele. Te
voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi
sufletul meu le cunoaşte foarte. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii
Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârşi şi nici una din
ele nu va fi nescrisă. Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule,
şi foarte s-a întărit stăpânirea lor.” [Psalm 138, 13-17 ; (în unele Biblii,
Psalm 139)].
Psalm
138, versetele 13-17, Biblia Ortodoxă, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=138
Psalm
139, în Biblia Catolică, http://bibliacatolica.ro/category/biblia/1-vechiul-testament/41-cartea-psalmilor/page/139/
Psalm
139, în Biblia Protestantă, https://biblia.resursecrestine.ro/psalmii/139
…………………………………………….
http://www.babycenter.com/fetal-development-week-by-week
……………………………………………….
"Diavolul
de la început a fost ucigaș de oameni și nu a stat întru adevăr, ci este tatăl
minciunii." (Sfânta Evanghelie după Ioan 8, 44) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=8
......
“pe
ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul.” (Psalmul 5, versetul 6) http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=5
....................................................................................................................................
S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem
următoarele articole :
SUBIECTUL VACCINĂRII VA CAUZA ÎNCĂ O
SCHISMĂ ÎN BISERICĂ? PENTRU CREDINCIOȘI, PRINCIPALA OBIECȚIE ÎMPOTRIVA
VACCINURILOR ESTE DE NATURĂ MORALĂ, ETICĂ: ADICĂ, FAPTUL DOVEDIT CĂ MULTE
LABORATOARE DIN LUME FOLOSESC, PENTRU A CREA VACCINURI, LINII CELULARE OBȚINUTE
DE LA COPII OMORÂȚI PRIN AVORT. AȘA AU APĂRUT MAJORITATEA VACCINURILOR
OCCIDENTALE (Pfizer, Moderna, Johnson & Johnson, AstraZeneca și altele),
PRECUM ȘI VACCINUL RUSESC “SPUTNIK V”. ESTE NECESAR SĂ NE AMINTIM CĂ SOARTA
NOASTRĂ ÎN ETERNITATE ESTE MAI IMPORTANTĂ DECÂT VIAȚA NOASTRĂ PE PĂMÂNT, după
cum ne spune Domnul nostru Iisus Hristos, în Sfânta Evanghelie după Matei,
capitolul 10, versetul 28. (articol pentru protejarea credinței creștine,
“Vaccine and vaccine passions”, publicat în data de 10 iulie 2021, pe
website-ul de știri creștine Union of Orthodox Journalists, de Kirill
Aleksandrov) ÎNTR-ADEVĂR, ESTE DIABOLIC SĂ UCIZI COPII PENTRU A FOLOSI APOI ÎN
VREUN FEL SPRE SĂNĂTATEA TA CELULELE LUATE DE LA EI!!! ESTE SATANISMUL ȘI
CANIBALISMUL RAFINAT AL SECOLULUI XXI!!! TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI, TE
RUGĂM FRUMOS, OPREȘTE-I ȘI PEDEPSEȘTE-I PE CRIMINALII CARE FAC ASTFEL DE
VACCINURI ȘI PE CEI CARE LE PROMOVEAZĂ PENTRU BANI, ÎNȘELÂNDU-I PE CEI
NEDOCUMENTAȚI!!!
ESTE INADMISIBIL SĂ UCIZI EMBRIONI UMANI CHIAR ȘI PENTRU SCOPURI
ȘTIINȚIFICE ȘI MEDICALE. AȘA A DECLARAT RECENT BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ ÎNTR-UN DOCUMENT ADOPTAT ÎN
28 MAI 2021. DOCUMENTUL SE NUMEȘTE “DESPRE INVIOLABILITATEA VIEȚII UMANE DIN
MOMENTUL CONCEPȚIEI”. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 1 iunie
2021) NE AMINTIM DE DOCUMENTUL “VACCINAREA: PROBLEME ETICE ÎN LUMINA CREDINȚEI
ORTODOXE”, EMIS ÎN 20 MAI 2021, DE CĂTRE ORTODOCȘII RUȘI LA O MASĂ RODUNDĂ, ÎN
CARE LUCRURILE ERAU PREZENTATE CONTRADICTORIU, AMBIGUU. ... ÎNTR-ADEVĂR, ESTE
DIABOLIC SĂ UCIZI COPII PENTRU A FOLOSI APOI ÎN VREUN FEL SPRE SĂNĂTATEA TA
CELULELE LUATE DE LA EI!!! ESTE SATANISMUL ȘI CANIBALISMUL RAFINAT AL SECOLULUI
XXI!!! TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI, TE RUGĂM FRUMOS, OPREȘTE-I ȘI
PEDEPSEȘTE-I PE CRIMINALII CARE FAC ASTFEL DE VACCINURI ȘI PE CEI CARE LE
PROMOVEAZĂ PENTRU BANI, ÎNȘELÂNDU-I PE CEI NEDOCUMENTAȚI!!!
DOCUMENTUL CONTRADICTORIU AL ORTODOCȘILOR
RUȘI, CU PRIVIRE LA (I)MORALITATEA ACCEPTĂRII VACCINURILOR CARE AU FOLOSIT
CELULE DE LA COPII OMORÂȚI PRIN AVORT, EMIS ÎN 20 MAI 2021, LA MASA ROTUNDĂ CU
TEMA “VACCINAREA: PROBLEME ETICE ÎN LUMINA CREDINȚEI ORTODOXE”, ESTE PUBLICAT
PE WEBSITE-UL BISERICII ORTODOXE RUSE. ( scurtă anunțare a știrii; articol în
engleză din 21 mai 2021) ÎNTR-ADEVĂR, ESTE DIABOLIC SĂ UCIZI COPII PENTRU A
FOLOSI APOI ÎN VREUN FEL SPRE SĂNĂTATEA TA CELULELE LUATE DE LA EI!!! ESTE
SATANISMUL ȘI CANIBALISMUL RAFINAT AL SECOLULUI XXI!!! TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN
CERURI, TE RUGĂM FRUMOS, OPREȘTE-I ȘI PEDEPSEȘTE-I PE CRIMINALII CARE FAC
ASTFEL DE VACCINURI ȘI PE CEI CARE LE PROMOVEAZĂ PENTRU BANI, ÎNȘELÂNDU-I PE
CEI NEDOCUMENTAȚI!!!
NU FACEȚI AVORT! BISERICA VĂ VA CREȘTE COPILUL. NOI
ÎNTINDEM O MÂNĂ DE AJUTOR FIECĂREI FEMEI CARE SE AFLĂ ÎN NEVOIE. ÎN PRIMUL
RÂND, AVORTUL ESTE PĂCAT, IAR ÎN AL DOILEA RÂND, REFUZUL AVORTURILOR SCHIMBĂ
CHIAR NATURA STATULUI NOSTRU. EXISTĂ ACUM ÎN RUSIA 77 DE CENTRE BISERICEȘTI
PENTRU FEMEI ÎN SITUAȚII DE CRIZĂ. AȘA S-A ADRESAT PATRIARHUL KIRILL AL RUSIEI
ÎNTR-UN MESAJ VIDEO RECENT. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din
14 mai 2021) NE AMINTIM CĂ PRINTRE ROMÂNI EXISTĂ DOUĂ PERSOANE MAI CUNOSCUTE
PENTRU LUCRAREA LOR PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT: 1) PREOTUL NICOLAE TĂNASE, DE LA
VALEA PLOPULUI, JUD. PRAHOVA; 2) MITROPOLITUL LONGHIN JAR, DE LA BĂNCENI,
UCRAINA, LA 7 KM DE ROMÂNIA.
ESTE DE NATURĂ DIABOLICĂ EXPLOATAREA
EMBRIONILOR ȘI FETUȘILOR UMANI DE CĂTRE INDUSTRIILE FARMACEUTICĂ, COSMETICĂ ȘI
ALIMENTARĂ. ORICE OM RAȚIONAL ȘI CU BUNĂ VOINȚĂ AR TREBUI SĂ SE OPUNĂ ACESTEI
EXPLOATĂRI ȘI SĂ O DENUNȚE. AȘA A RĂSPUNS EPISCOPUL ROMANO-CATOLIC ATHANASIUS
SCHNEIDER LA SCRISOAREA DESCHISĂ PE CARE I-AU ADRESAT-O DIN ITALIA ȘAPTE
ORGANIZAȚII PRO VIAȚĂ CU PRIVIRE LA SUBIECTUL VACCINURILOR ȘI MEDICINII ETICE.
(scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 23 aprilie 2021 etc)
ÎNTR-ADEVĂR, SĂ UCIZI COPIII, APOI SĂ FACI VACCINURI DIN EI, PE CARE SĂ LE
FOLOSEȘTI ÎN VREUN FEL PENTRU SĂNĂTATEA TA, ESTE DIABOLIC. ESTE
CANIBALISMUL SECOLULUI AL XXI-LEA.
SĂ RESPINGEM, PE TEMEIURI MORALE,
TOATE VACCINURILE COVID-19 CARE AU VREO LEGĂTURĂ CU CELULE DE LA BEBELUȘI
AVORTAȚI! AȘA NE ÎNDEAMNĂ PREOTUL ORTODOX ALEXANDER WEBSTER, FOST PROFESOR
UNIVERSITAR DE TEOLOGIE MORALĂ LA SEMINARUL SFÂNTA TREIME DIN JORDANVILLE, NEW
YORK. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 16 aprilie 2021)
ÎNTR-ADEVĂR, SĂ UCIZI COPIII, APOI SĂ FACI VACCINURI DIN EI, PE CARE SĂ LE
FOLOSEȘTI ÎN VREUN FEL PENTRU SĂNĂTATEA TA, ESTE DIABOLIC. ESTE CANIBALISMUL
SECOLULUI AL XXI-LEA.
PATRIARHIA GEORGIEI SE MENȚINE FERMĂ
ȘI CONSTANTĂ PE POZIȚIA DE A NU SE ANGAJA ÎN PROMOVAREA VACCINĂRII. (scurtă
anunțare a știrii; articol în engleză din 22 martie 2021) NE AMINTIM CĂ LUNA
TRECUTĂ SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE GEORGIENE A DECLARAT CĂ NU PROMOVEAZĂ
VACCINAREA. MULȚI CREȘTINI ORTODOCȘI SUNT ÎNGRIJORAȚI ȘI AU REȚINERI MARI CU
PRIVIRE LA FAPTUL CĂ UNELE FIRME DE VACCINURI AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA
EMBRIONI UMANI AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER”, “MODERNA” ȘI
“ASTRAZENECA”.
BISERICA ORTODOXĂ GEORGIANĂ NU-ȘI VA
LUA RESPONSABILITATEA DE A PROMOVA VACCINAREA. EA SUSȚINE PAȘII CARE SE FAC
PENTRU PROTEJAREA DREPTULUI LA SĂNĂTATE ȘI CARE NU CONTRAZIC MORALITATEA
CREȘTINĂ. AUTORITĂȚILE STATULUI TREBUIE SĂ EXPLICE ORIGINEA VACCINURILOR,
TEHNOLOGIA DE PRODUCȚIE, MECANISMUL DE ACȚIUNE, DURATA ȘI EFICACITATEA
VACCINURILOR, PRECUM ȘI DACĂ SUNT RESPECTATE, SAU NU, NORMELE DE BIOETICĂ. ESTE
BINE CĂ VACCINAREA ESTE VOLUNTARĂ, CĂ NU ESTE OBLIGATORIE. (scurtă anunțare a
știrii; articol în engleză din 16 februarie 2021) ȘTIM CĂ PATRIARHIA ROMÂNĂ A
ANUNȚAT, ÎN 11 IANUARIE 2021, CĂ A DIFUZAT LA EPARHII BROȘURA DE VACCINARE
PRIMITĂ DE LA STAT, FĂRĂ SĂ ARATE VREO PREOCUPARE DACĂ VACCINURILE AU RESPECTAT
NORMELE DE BIOETICĂ ȘI DE MORALITATE CREȘTINĂ, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE CHIAR
VACCINURILE “PFIZER” ȘI “MODERNA” AU FOLOSIT CELULE DE LA EMBRIONI UMANI
AVORTAȚI!!!
VACCINURILE CARE AU FOLOSIT LINII
CELULARE DE LA EMBRIONI UMANI AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER” ȘI
“MODERNA”, PROVOACĂ MARE ÎNGRIJORARE MULTOR CREȘTINI ORTODOCȘI. (scurtă anunțare
a știrii; articol în engleză din 28 ianuarie 2021). ÎNTR-ADEVĂR, SĂ UCIZI
COPIII, APOI SĂ FACI VACCINURI DIN EI, PE CARE SĂ LE FOLOSEȘTI ÎN VREUN FEL
PENTRU SĂNĂTATEA TA, ESTE DIABOLIC. ESTE CANIBALISMUL SECOLULUI AL XXI-LEA.
VACCINURILE AR TREBUI SĂ FIE NUMAI
PENTRU CINE LE VREA ȘI AR TREBUI SĂ FIE FĂCUTE FĂRĂ FOLOSIREA ȚESUTULUI
EMBRIONAR UMAN. SĂ FIE AMENDAȚI OFICIALII CARE FAC PRESIUNI ASUPRA
PĂRINȚILOR CA SĂ-ȘI VACCINEZE COPIII. AȘA A PROPUS PREȘEDINTELE COMISIEI PENTRU PROBLEME DE
FAMILIE ȘI PENTRU PROTECȚIA MATERNITĂȚII ȘI COPILĂRIEI, COMISIE A PATRIARHIEI
ORTODOXE RUSE, CARE A PREZENTAT ÎN 19 OCTOMBRIE 2020 UN RAPORT DUMEI DE STAT,
LA MASA ROTUNDĂ CU PRIVIRE LA LEGISLAȚIA PROSPECTIVĂ REFERITOARE LA IMUNIZĂRI.
(scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 20 octombrie 2020). NE
AMINTIM CĂ ÎN AUGUST 2020 ÎMPOTRIVA OBLIGATIVITĂȚII VACCINURILOR DIN FETUȘI
AVORTAȚI S-AU PRONUNȚAT ÎNTR-O SCRISOARE CĂTRE PREMIERUL AUSTRALIEI TREI
ARHIEPISCOPI DIN AUSTRALIA. ... ÎNTR-ADEVĂR, ESTE DIABOLIC SĂ UCIZI COPII
PENTRU A BENEFICIA ÎN VREUN FEL DE SĂNĂTATE PRIN CELULELE LUATE DE LA EI!!!
ÎMPOTRIVA VACCINURILOR DIN FETUȘI
AVORTAȚI, PE CARE AUSTRALIA VREA SĂ LE ACHIZIȚIONEZE DE LA UNIVERSITATEA DIN
OXFORD, S-A ALĂTURAT ȘI ARHIEPISCOPUL ORTODOX GREC MAKARIOS DIN AUSTRALIA, ÎN
20 AUGUST 2020, SEMNÂND O SCRISOARE CĂTRE PREMIERUL AUSTRALIEI, ÎMPREUNĂ CU
ARHIEPISCOPUL ROMANO-CATOLIC DIN SIDNEY ȘI CU ARHIEPISCOPUL ANGLICAN DIN
SIDNEY, EXPRIMÂNDU-ȘI DEZAMĂGIREA FAȚĂ DE ALEGEREA ACELUI VACCIN, ÎN CONDIȚIILE
ÎN CARE SUNT 167 DE VACCINURI IDENTIFICATE DE OMS PENTRU COVID – 19. ÎN
SCRISOARE EI AU CERUT ASIGURAREA CĂ ACEL VACCIN NU VA FI NICIDECUM OBLIGATORIU
ÎMPOTRIVA CONVINGERILOR RELIGIOASE ȘI MORALE CONȘTIINCIOASE. (scurtă anunțare a
știrii; articole în engleză din 25 august 2020). ÎNTR-ADEVĂR, ESTE DIABOLIC SĂ
UCIZI COPII PENTRU A BENEFICIA ÎN VREUN FEL DE SĂNĂTATE PRIN CELULELE LUATE DE
LA EI!!!
ANTIHRISTUL VREA SĂ ÎI FORȚEZE PE
OAMENI SĂ FIE PECETLUIȚI CU CIPUL ANTIHRISTIC 666, CARE VA FI INTRODUS ÎN
CORPUL OAMENILOR SUB PRETEXTUL UNUI VACCIN CONTRA CORONAVIRUSULUI, APOI CIPUL
VA FI CONECTAT LA SISTEMUL ELECTRONIC „5 G”, PRIN CARE MINȚILE ȘI DORINȚELE
OAMENILOR VOR FI GHIDATE, DUPĂ PLANUL GUVERNULUI MONDIAL AL ATEILOR ȘI
MAGICIENILOR. AȘA
A DECLARAT ÎN 25 IUNIE 2020 FOSTUL MITROPOLIT ORTODOX GREC AMBROZIE DE
KALAVRYTA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 27 iunie 2020)
CĂLUGĂRII DIN MUNTELE ATHOS (GRECIA)
SUNT AMENINȚAȚI CU ȘANTAJUL ȘI SE FAC PRESIUNII ASUPRA LOR PENTRU A SE VACCINA,
CĂCI NU-I PREA INTERESEAZĂ VACCINAREA. SE PARE CĂ DIN CEI 2.000 DE
CĂLUGĂRI DE ACOLO NUMAI 15% ȘI-AU EXPRIMAT INTERESUL DE A SE VACCINA. (scurtă
anunțare a știrii; articol în engleză din 1 aprilie 2021) NE AMINTIM CĂ MULȚI
CREȘTINI ORTODOCȘI SUNT ÎNGRIJORAȚI ȘI AU REȚINERI MARI CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ
UNELE FIRME DE VACCINURI AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA EMBRIONI UMANI
AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER”, “MODERNA” ȘI “ASTRAZENECA”.
NEDREPTĂȚITĂ ÎN 2020 PRIN INTERDICȚII
DISCRIMINATORII, PE MOTIV DE PANDEMIE, BISERICA BAPTISTĂ DE PE DEALUL
CAPITOLIULUI DIN WASHINGTON D.C. A DAT ÎN JUDECATĂ DISTRICTUL COLUMBIA ȘI PE
PRIMAR, ÎN SEPTEMBRIE 2020, IAR ÎN OCTOMBRIE 2020 A CÂȘTIGAT. ACUM, ÎN IULIE
2021, DISTRICTUL COLUMBIA ȘI PRIMĂRIȚA AU PLĂTIT 220.000 DE DOLARI PENTRU
CHELTUIELILE JUDICIARE ALE BISERICII. (scurtă anunțare a știrii; articol în
engleză din 9 iulie 2021) NATURA POLITICĂ, DISCRIMINATORIE, A PANDEMIEI AM
OBSERVAT-O ȘI ÎN ROMÂNIA, ÎN SPECIAL CÂND PE AEROPORTUL DIN CLUJ-NAPOCA A FOST
VOIE, ÎN 9 APRILIE 2020, SĂ SE ADUNE FĂRĂ DISTANȚARE CAM 1.800 DE OAMENI CARE
SĂ PLECE LA MUNCI AGRICOLE ÎN GERMANIA, IAR LA BISERICI OAMENII NU AVEAU VOIE
SĂ MEARGĂ. ETC, ETC. N-AM AFLAT DE VREO BISERICĂ DIN ROMÂNIA CARE SĂ FI DAT PE
CINEVA ÎN JUDECATĂ PE MOTIV CĂ ESTE DISCRIMINATĂ ÎN PANDEMIE, SAU CARE SĂ FI
APĂRAT ÎN JUSTIȚIE DREPTURILE CONSTITUȚIONALE ALE CREDINCIOȘILOR DE A MERGE LA
BISERICĂ. ... TOTUȘI, DOUĂ PERSOANE INDIVIDUALE AU PORNIT LUPTA ÎN JUSTIȚIE ÎN
ACEST SENS: TEOLOGUL MIHAI-SILVIU CHIRILĂ ȘI JUDECĂTORUL IOAN PETRESCU.
SĂ NE RUGĂM ȘI PENTRU CEI PESTE 140
DE ELEVI CREȘTINI DIN NIGERIA, RĂPIȚI DE OAMENI ÎNARMAȚI CU PUȘTI, ÎN NOAPTEA
DE LUNI, 5 IULIE 2021, (ora 2 am), DE LA ȘCOALA BAPTISTĂ BETHEL, DIN STATUL
KADUNA! DUMNEZEU ȘTIE PRIN CE TREC EI! ... SE SUSPECTEAZĂ CĂ ATACATORII APARȚIN
GRUPULUI ETNIC AL FULANILOR MAHOMEDANI, CARE ÎI ATACĂ ȘI ÎI UCID, DE MULT TIMP,
PE CREȘTINII DIN NIGERIA, SERVIND ACEEAȘI AGENDĂ JIHADISTĂ A GRUPURILOR
TERORISTE BOKO HARAM ȘI STATUL ISLAMIC. COMUNITATEA INTERNAȚIONALĂ TREBUIE SĂ
CHEME NIGERIA LA RĂSPUNDERE! PAUL ROBINSON, DIRECTOR GENERAL AL ORGANIZAȚIEI
“RELEASE INTERNATIONAL”, CU SEDIUL ÎN REGATUL UNIT, CARE ÎI AJUTĂ PE CREȘTINII
PERSECUTAȚI ÎN TOATĂ LUMEA, A FĂCUT APEL LA COMUNITATEA INTERNAȚIONALĂ, PENTRU
CA NIGERIA SĂ FIE CONSTRÂNSĂ SĂ IA MĂSURI CONCRETE PENTRU PROTEJAREA
CREȘTINILOR PERSECUTAȚI. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 7
iulie 2021etc) SE ȘTIE CĂ ÎN PRIMELE PATRU LUNI ALE ACESTUI AN ÎN NIGERIA AU
FOST UCIȘI CEL PUȚIN 1.470 DE CREȘTINI. ÎN 2020, ÎN NIGERIA AU FOST UCIȘI 3.530
DE CREȘTINI. DIN 2009 PÂNĂ ÎN 2020 AU FOST UCIȘI ÎN NIGERIA 34.400 DE CREȘTINI.
… ȘTIM CĂ ÎN NIGERIA, ȘI ÎN ALTE ȚĂRI DIN AFRICA, ORIENTUL MIJLOCIU, INDIA ETC,
EXISTĂ O PERSECTȚIE BRUTALĂ ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR ; IAR ÎN OCCIDENT O
PERSECUȚIE RAFINATĂ, INTELECTUALĂ, ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR, PRIN DIFERITE METODE,
INCLUSIV PRIN IDEOLOGIA LGBT ÎN ȘCOLI ETC. NE AMINTIM CĂ ÎN ACEST SENS, ÎN
EUROPA, UNGARIA ȘI POLONIA ÎȘI APĂRĂ BINE COPIII, PENTRU A-ȘI ASIGURA VIITORUL
CREȘTIN AL ȚĂRILOR LOR. … NE AMINTIM ȘI DE FAPTUL CĂ UNII DINTRE NOI AM SEMNAT
RECENT O PETIȚIE PENTRU CA STATUL GERMAN SĂ ÎI DEA ÎNAPOI FAMILIEI FURDUI PE
CEI 7 COPII CONFISCAȚI ÎN MOD ABUZIV ÎN LUNA APRILIE.
ÎMPOTRIVA INSTITUȚIEI FAMILIEI
PĂSTRĂTOARE A VALORILOR CREȘTINE ORTODOXE, ȘI ÎN ACELAȘI TIMP ÎMPOTRIVA LUI
HRISTOS, ÎMPOTRIVA CREȘTINISMULUI, ESTE RĂZBOI DECLARAT ÎN MOD DESCHIS, DE
CĂTRE NOUA ORDINE MONDIALĂ, PRIN NOUA POLITICĂ GENDER, PRIN PARADELE LGBT, UNDE
BLASFEMIA ȘI DESTRĂBĂLAREA SUNT INSEPARABILE. ACEST FENOMEN ESTE DIN LUMEA
DIAVOLULUI. AZI, 8 IULIE, DE ZIUA ORTODOXĂ A FAMILIEI, DRAGOSTEI ȘI
FIDELITĂȚII, MITROPOLITUL LUKA DE ZAPORIJJEA (UCRAINA) S-A ADRESAT CITITORILOR
SĂI PRINTR-O POSTARE PE TELEGRAM, ÎNDEMNÂNDU-I SĂ FIE RĂZBOINICI AI LUMINII, SĂ-ȘI
PROTEJEZE FAMILIILE DE ORICE ABOMINAȚIUNE ȘI SĂ-ȘI EDUCE COPIII ÎN AȘA FEL
ÎNCÂT SĂ FIE PROTEJAȚI DE TOT CE AR PUTEA SĂ LE VATEME SUFLETELE. (scurtă
anunțare a știrii; articol în engleză din 8 iulie 2021) PE 8 IULIE STIL NOU (25
IUNIE STIL VECHI) SUNT SĂRBĂTORIȚI SFINȚII PETRU ȘI FEVRONIA, PATRONI AI
CĂSĂTORIEI. EI AU TRĂIT ÎN SECOLUL XIII. ZIUA ACESTOR PATRONI ORTODOCȘI AI
CĂSĂTORIEI, CELEBRATĂ PE SCARĂ LARGĂ ÎN RUSIA PÂNĂ LA REVOLUȚIA ATEILOR
BOLȘEVICI DIN 1917, A FOST INTRODUSĂ OFICIAL ÎN RUSIA ÎN 2008 ȘI ARE MAI MULȚI
SUSȚINĂTORI DECÂT ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR DIN 14 FEBRUARIE, CÂND ESTE SĂRBĂTORIT
SFÂNTUL VALENTIN. NE AMINTIM CĂ, DIN MARTIE 2020, ÎN CONSTITUȚIA RUSIEI AU
FOST INTRODUSE CREDINȚA ÎN DUMNEZEU ȘI VALORILE TRADIȚIONALE REFERITOARE LA
CĂSĂTORIE ȘI FAMILIE. DE ASEMENEA, NE AMINTIM CĂ UNGARIA A FĂCUT ACEST LUCRU
DIN 2012. ROMÂNIA AR TREBUI SĂ IA ASTFEL DE EXEMPLE BUNE.
UN DOCTOR CREȘTIN ȘI ALȚI 17 CREȘTINI
AU FOST UCIȘI ÎN ACEASTĂ LUNĂ ÎN NIGERIA, DE CĂTRE TERORIȘTII VĂCARI FULANI
MAHOMEDANI ÎNARMAȚI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 24 iunie
2021) SE ȘTIE CĂ ÎN PRIMELE PATRU LUNI ALE ACESTUI AN ÎN NIGERIA AU FOST UCIȘI
CEL PUȚIN 1.470 DE CREȘTINI. ÎN 2020, ÎN NIGERIA AU FOST UCIȘI 3.530 DE
CREȘTINI. DIN 2009 PÂNĂ ÎN 2020 AU FOST UCIȘI ÎN NIGERIA 34.400 DE CREȘTINI.
ÎNTREBARE: DE CE ÎI UCID EXTREMIȘTII PE CREȘTINI? RĂSPUNS: PENTRU CĂ UCIGAȘII
NU-L CUNOSC NICI PE MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, NICI PE
TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI. AȘA A PROOROCIT MÂNTUITORUL. ALTĂ ÎNTREBARE: DE
CE NU-I AJUTĂ EUROPENII, SAU AMERICANII, PE CREȘTINII PE CARE ÎI UCID
EXTREMIȘTII ÎN NIGERIA? RĂSPUNS: PENTRU CĂ NICI ACEȘTIA NU SUNT SUFICIENT DE
CREȘTINI, DIN MOMENT CE PARLAMENTUL EUROPEAN A VOTAT, ÎN 24 IUNIE 2021, CĂ
UCIDEREA COPIILOR PRIN AVORT ESTE UN DREPT FUNDAMENTAL AL OMULUI. ÎN SUA
SITUAȚIA ESTE TOT AȘA DE REA, CU SUTE DE MII DE AVORTURI ÎN FIECARE AN!!!
DOAMNE IISUSE HRISTOASE, AVEM MARE NEVOIE DE TINE!!! TE RUGĂM FRUMOS, AJUTĂ-NE
SĂ TE IUBIM, SĂ PREȚUIM ȘI SĂ RĂSPÂNDIM ÎNVĂȚĂTURILE TALE!!! AMIN! AMIN!
AMIN! AȘA SĂ FIE!!!
PREDAREA ÎN ȘCOLI A IDEOLOGIEI DE GEN
(GENDER) ÎNCALCĂ ARTICOLUL 15 DIN CONSTITUȚIA UCRAINEI, CARE PREVEDE CĂ NICI O
IDEOLOGIE NU POATE FI RECUNOSCUTĂ DE STAT CA FIIND OBLIGATORIE. PRIN URMARE, CONVENȚIA DE LA
ISTANBUL, CARE IMPUNE IDEOLOGIA DE GEN, NU POATE FI RATIFICATĂ ÎN UCRAINA. AȘA
AU EXPLICAT LIDERII RELIGIOȘI DIN UCRAINA, ÎN 31 MAI 2021, LA ÎNTÂLNIREA
PARLAMENTARILOR ÎN ASOCIAȚIA INTERFACȚIONALĂ NUMITĂ “VALORI. DEMNITATE.
FAMILIE”. NICI MAREA BRITANIE, NICI UNGARIA, NICI MOLDOVA, NICI CEHIA, NICI
SLOVACIA, NICI LITUANIA, NICI LETONIA, NICI BULGARIA, NICI LIECHTENSTEIN, NICI
ALTE ȚĂRI NU AU RATIFICAT ACEASTĂ CONVENȚIE. TURCIA S-A RETRAS RECENT DIN EA.
(scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 1 iunie 2021) ROMÂNIA A RATIFICAT-O,
ÎN ANUL 2016. ÎN IUNIE 2020, SENATUL A INTERZIS IDEOLOGIA DE GEN ÎN ȘCOLI, IAR
PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS A CONTESTAT DECIZIA SENATULUI LA CURTEA
CONSTITUȚIONALĂ, CARE ÎN DECEMBRIE 2020 A ANULAT DECIZIA DIN IUNIE
2020. DECI, LA NOI E LIBER LA HARABABURĂ!!!
IARĂȘI PATRIARHIA BISERICII ORTODOXE
GEORGIENE: ÎN 3 IULIE 2021, PATRIARHIA I-A CHEMAT PE GEORGIENI LA APĂRAREA
DEMNITĂȚII LOR PRINTR-UN PROTEST CU RUGĂCIUNE, PROGRAMAT PENTRU 5 IULIE 2021,
ÎMPOTRIVA EVENIMENTELOR DE PROPAGANDĂ LGBTQ, SUSȚINUTE DE DIPLOMAȚI AMERICANI
ȘI EUROPENI. ... MAI MULȚI CREDINCIOȘI ORTODOCȘI AU FOST ARESTAȚI DUPĂ CE
AU ÎNTRERUPT DIFUZAREA UNUI FILM DE PROPAGANDĂ HOMOSEXUALĂ, ÎN SEARA DE 1 SPRE
2 IULIE 2021. APOI, MII DE NAȚIONALIȘTI ȘI CREDINCIOȘI PAȘNICI AU IEȘIT PE
STRĂZI ȘI AU BLOCAT PARADA MÂNDRIEI LGBTQ. UNII AU DISTRUS SIMBOLURI LGBTQ, IAR
MULȚIMEA I-A SALUTAT CU URALE. ORGANIZATORII EVENIMENTELOR LGBTQ AU ANUNȚAT CĂ
AU ANULAT PARADA PLANIFICATĂ SĂ AIBĂ LOC ÎN 5 IULIE 2021, ACUZÂND AUTORITĂȚILE
CĂ NU AU ASIGURAT SECURITATEA COMUNITĂȚII LGBTQ ȘI SPUNÂND CĂ OAMENII VIOLENȚI
AU FOST SUSȚINUȚI DE AUTORITĂȚI ȘI DE PATRIARHIE. (scurtă anunțare a știrilor;
articole în engleză și română din 5 iulie 2021) NE AMINTIM CĂ ÎN 29 IUNIE 2021
PATRIARHIA GEORGIANĂ A ANUNȚAT CĂ SE OPUNE EVENIMENTELOR LGBTQ PROGRAMATE
PENTRU 1 – 5 IULIE 2021, FĂCÂND APEL LA DIPLOMAȚII STRĂINI SĂ SE OPREASCĂ DIN
SPRIJINIREA ȘI ÎNCURAJAREA MÂNDRIEI LGBTQ. NE AMINTIM CĂ ÎN 15 IUNIE 2021
UNGARIA A ADOPTAT O LEGE CARE INTERZICE PROMOVAREA IDEOLOGIEI LGBTQ+ PRINTRE
MINORI. NE AMINTIM CĂ TOT ÎN 15 IUNIE 2021 SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE
BULGARE A PRECIZAT PENTRU CURTEA CONSTITUȚIONALĂ CĂ NOIELE IDEOLOGII GENDER
SUNT UN ATAC DEMONIC CARE ÎNCEARCĂ SĂ-L SEPARE PE OM DE DUMNEZEU. NE AMINTIM ȘI
DE FAPTUL CĂ PATRIARHIA GEORGIEI A REFUZAT SĂ SE ANGAJEZE ÎN PROMOVAREA
VACCINĂRII.
BISERICA ORTODOXĂ GEORGIANĂ A
ANUNȚAT, ÎN 29 IUNIE 2021, CĂ SE OPUNE EVENIMENTELOR “MÂNDRIEI LGBTQ+”
PLANIFICATE SĂ AIBĂ LOC ÎN CAPITALA TBILISI ÎN PERIOADA 1 – 5 IULIE 2021.
AȘA-NUMITUL “MARȘ AL DEMNITĂȚII” NU ARE NIMIC DE A FACE CU DEMNITATEA, CĂCI
DISTORSIONEAZĂ INTENȚIONAT CONCEPTELE VALORILOR UNIVERSALE, ARE UN IMPACT
DRASTIC DE NEGATIV ASUPRA PSIHICULUI MINORILOR ȘI SUBMINEAZĂ CELE MAI BUNE
INTERESE ALE COPIILOR. AȘA SCRIE ÎN DECLARAȚIA PUBLICATĂ PE WEBSITE-UL
PATRIARHIEI GEORGIEI. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 30 și
29 iunie 2021) NE AMINTIM CĂ ÎN 15 IUNIE 2021 UNGARIA A ADOPTAT O LEGE CARE
INTERZICE PROMOVAREA IDEOLOGIEI LGBTQ+ PRINTRE MINORI. NE AMINTIM CĂ TOT ÎN 15
IUNIE 2021 SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE BULGARE A PRECIZAT PENTRU CURTEA
CONSTITUȚIONALĂ CĂ NOIELE IDEOLOGII GENDER SUNT UN ATAC DEMONIC CARE ÎNCEARCĂ
SĂ-L SEPARE PE OM DE DUMNEZEU. NE AMINTIM ȘI DE FAPTUL CĂ PATRIARHIA GEORGIEI A
REFUZAT SĂ SE ANGAJEZE ÎN PROMOVAREA VACCINĂRII.
NOILE IDEOLOGII GENDER SUNT UN ATAC
DEMONIC CARE ÎNCEARCĂ SĂ-L SEPARE PE OM DE DUMNEZEU. OMUL CA BĂRBAT SAU CA
FEMEIE ESTE O CREAȚIE A LUI DUMNEZEU, NU ESTE O ALEGERE A NOASTRĂ PERSONALĂ.
NOI NU AVEM VOIE SĂ PERMITEM GÂNDIRII NENATURALE SĂ SCHIMBE ADEVĂRURILE
EVIDENTE ȘI REALITATEA ÎNSĂȘI, PENTRU CĂ ACEASTA AR FI ÎN DETRIMENTUL POPORULUI
NOSTRU ȘI AL PATRIEI NOASTRE. AȘA A RĂSPUNS SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE
BULGARE, ÎN 15 IUNIE 2021, CURȚII CONSTITUȚIONALE A BULGARIEI, CARE I-A CERUT
EXPRIMAREA OPINIEI CU PRIVIRE LA MODUL ÎN CARE SE CUVINE SĂ FIE ÎNȚELES
CONCEPTUL DE “GENDER” (GEN). ÎNCĂ DIN 2018 CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A BULGARIEI A
DECIS CĂ GENUL POATE FI DEFINIT NUMAI BIOLOGIC, ÎNSĂ ACUM, ÎN 2021, ACEASTĂ
CURTE EXAMINEAZĂ IARĂȘI CONCEPTUL DE “GEN”. SCRISOAREA DE RĂSPUNS CĂTRE
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A FOST SEMNATĂ DE SANCTITATEA SA NEOFIT, PATRIARHUL
BULGARIEI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 17 iunie
2021)
IARĂȘI, DESPRE CREȘTINII DIN ȚARA
SFÂNTĂ, CARE SUNT INTIMIDAȚI ȘI HĂRȚUIȚI ÎN MOD REGULAT DE ANUMITE GRUPURI
RADICALE. ACESTE GRUPURI SUNT DERANJATE DE PREZENȚA CREȘTINĂ PE ACEST
PĂMÂNT ȘI NU MANIFESTĂ NICI UN RESPECT SAU TOLERANȚĂ FAȚĂ DE CARACTERUL
MULTICULTURAL ȘI MULTIRELIGIOS AL ȚĂRII SFINTE. (Mesajul Prea Fericitului
Patriarh Teofil al III - lea al Ierusalimului, din 18 iunie 2021, adresat
Summitului Internațional pentru Libertatea Religioasă, care se va ține în luna
iulie 2021 la Washinton, DC. Mesajul a fost șters, în 19 iunie 2021, de pe
website-ul de știri al Patriarhiei Ierusalimului și de pe website-ul de știri
creștine ORTHODOX TIMES. Probabil că s-au făcut presiuni din partea cuiva
pentru a fi șters. Totuși, observăm că nu a fost șters (încă) de pe website-ul
de știri creștine UNION OF ORTHODOX JOURNALISTS.) NE AMINTIM CĂ ȘI BISERICA
ROMÂNEASCĂ DE LA IERUSALIM A FOST ATACATĂ DE PATRU ORI ÎN TIMP DE O LUNĂ,
CONFORM UNEI ȘTIRI DIN 4 MARTIE 2021. NE AMINTIM CĂ, ÎN MAI 2021, DECIZIA
CURȚII SUPREME A ISRAELULUI DE EVACUARE A 4 FAMILII DE ARABI PALESTINIENI DIN
IERUSALIMUL DE EST A DUS LA UCIDEREA DE CĂTRE ISRAELIENI A CEL PUȚIN 248
PALESTINIENI (ÎNTRE CARE 66 DE COPII), NUMĂRUL ISRAELIENILOR UCIȘI FIIND DE 14!
LA SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE NU AR TREBUI
SĂ SE PREZINTE PERSOANELE PUBLICE CA JOE BIDEN CARE SUSȚIN AVORTUL, CONFORM
REZULTATELOR UNUI SONDAJ EFECTUAT ÎN SUA ȘI PUBLICAT ÎN 15 IUNIE 2021. ÎN 18
IUNIE 2021, S-AU PUBLICAT PLANURILE DE A REFUZA SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE UNOR ASTFEL
DE PERSOANE, CONFORM VOTULUI DE LA CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN SUA, DIN
17 IUNIE 2021, CÂND 168 AU FOST PENTRU, 55 ÎMPOTRIVĂ ȘI 6 ABȚINERI. UN DOCUMENT
ÎN ACEST SENS VA FI ÎNTOCMIT ÎN TIMPUL ACESTEI VERI ȘI VA FI APROBAT ÎN
NOIEMBRIE. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 19 iunie 2021,
etc) OARE ÎN ROMÂNIA CUM STAU LUCRURILE CU POLITICIENII CARE SUSȚIN
AVORTURILE???!!! DOAMNE IISUSE HRISTOASE, OPREȘTE-I ȘI
PEDEPSEȘTE-I PE CRIMINALI!
AUTENTICITATEA RĂMĂȘIȚELOR TRUPEȘTI ALE ROMANOVILOR GĂSITE LA
EKATERINBURG, ȘI EXAMINATE DE EXPERȚI ÎN ANII RECENȚI, VA FI LUATĂ ÎN
CONSIDERARE LA CONSILIUL EPISCOPILOR CARE SE VA ȚINE LA MOSCOVA ÎN NOIEMBRIE
2021. (scurtă anunțare a știrii, articol în engleză din 18 iunie 2021) ULTIMUL
ÎMPĂRAT AL RUSIEI, NICOLAE AL II – LEA, A FOST UCIS ÎMPREUNĂ CU FAMILIA LUI ȘI
CU SERVITORII LOR, DE CĂTRE BOLȘEVICII ATEI EVREI, ÎN 16/17 IULIE 1918. FAMILIA
IMPERIALĂ A FOST CANONIZATĂ ÎN ANUL 1981, IAR ÎN ANUL 2000 CANONIZAREA ACEASTA
A FOST GENERALIZATĂ ÎN TOATĂ BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ.
NOILE IDEOLOGII GENDER SUNT UN ATAC DEMONIC CARE ÎNCEARCĂ SĂ-L SEPARE PE
OM DE DUMNEZEU. OMUL CA BĂRBAT SAU CA FEMEIE ESTE O CREAȚIE A LUI DUMNEZEU, NU
ESTE O ALEGERE A NOASTRĂ PERSONALĂ. NOI NU AVEM VOIE SĂ PERMITEM GÂNDIRII
NENATURALE SĂ SCHIMBE ADEVĂRURILE EVIDENTE ȘI REALITATEA ÎNSĂȘI, PENTRU CĂ
ACEASTA AR FI ÎN DETRIMENTUL POPORULUI NOSTRU ȘI AL PATRIEI NOASTRE. AȘA A
RĂSPUNS SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE BULGARE, ÎN 15 IUNIE 2021, CURȚII
CONSTITUȚIONALE A BULGARIEI, CARE I-A CERUT EXPRIMAREA OPINIEI CU PRIVIRE LA
MODUL ÎN CARE SE CUVINE SĂ FIE ÎNȚELES CONCEPTUL DE “GENDER” (GEN). ÎNCĂ DIN
2018 CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A BULGARIEI A DECIS CĂ GENUL POATE FI DEFINIT NUMAI
BIOLOGIC, ÎNSĂ ACUM, ÎN 2021, ACEASTĂ CURTE EXAMINEAZĂ IARĂȘI CONCEPTUL DE “GEN”. SCRISOAREA DE RĂSPUNS CĂTRE CURTEA
CONSTITUȚIONALĂ A FOST SEMNATĂ DE SANCTITATEA SA NEOFIT, PATRIARHUL
BULGARIEI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 17 iunie
2021)
MULȚI PRIETENI ÎI ZIC ACUM “IONA”,
CĂCI A FOST ÎN GURA BALENEI VREO 30 SAU 40 DE SECUNDE. MICHAEL PACKARD A IEȘIT
DIN SPITALUL CAPE COD (HYANNIS, MASSACHUSETTS, SUA) ÎN ACEEAȘI ZI, 11 IUNIE
2021, ÎN CARE FUSESE ÎN GURA BALENEI ȘI-ȘI DĂDUSE SEAMA CĂ VA MURI. DUPĂ CE A
FOST SCUIPAT DE BALENĂ ÎN AER, A ATERIZAT ÎN OCEAN ȘI A FOST SALVAT DE COLEGUL
SĂU DE PESCUIT, JOSIAH MAYO. A RĂMAS CU VÂNĂTĂI, DAR NU ARE OASE RUPTE. CÂND SE
VA FACE BINE ÎȘI VA RELUA MUNCA DE PESCUIT HOMARI. (scurtă anunțare a știrii;
articole în engleză din 13, 14 și 15 iunie 2021 etc) SĂ NE AMINTIM DE PROFETUL
BIBLIC IONA, CARE A STAT TREI ZILE ȘI TREI NOPȚI ÎN PÂNTECELE UNUI PEȘTE MARE,
APOI, LA PORUNCA LUI DUMNEZEU, PEȘTELE L-A ARUNCAT PE IONA LA ȚĂRM. SĂ NE
AMINTIM, DE ASEMENEA, DE CUVINTELE MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS
HRISTOS, REFERITOARE LA SEMNUL PROFETULUI IONA!
MULȚI CREȘTINI CARE ÎL PREȚUIESC
PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, MAI PRESUS DE ORICINE ȘI DE ORICE, SE SIMT
TULBURAȚI ȘI INSULTAȚI PENTRU CĂ, ÎN 17 IUNIE 2021, SINDICATUL DIN ÎNVĂȚĂMÂNT
DIN EDINBURGH (SCOȚIA) VA GĂZDUI O PIESĂ ÎN CARE IISUS ESTE PREZENTAT CA FEMEIE
TRANSGENDER. “INSTITUTUL CREȘTIN” DIN NEWCASTLE, UN GRUP DE PRESIUNE CARE
OPEREAZĂ ÎN REGATUL UNIT, A DESCRIS PIESA CA FIIND PROFUND OFESATOARE PENTRU
MEMBRII CREȘTINI AI SINDICATULUI. ESTE PENIBIL CUM JUSTIFICĂ SINDICATUL
FOLOSIREA COTIZAȚIILOR CREȘTINILOR PENTRU A PROMOVA O ASTFEL DE PIESĂ. (scurtă
anunțare a știrii; articol în engleză din 5 iunie 2021) NE AMINTIM CĂ ACEASTĂ
PIESĂ, INTITULATĂ “EVANGHELIA DUPĂ IISUS, REGINA CERULUI”, A STÂRNIT AMENINȚĂRI
CU MOARTEA ÎN BRAZILIA, ÎN 2018.
NUMAI DOUĂ TREIMI DIN ADULȚII
AMERICANI SE DECLARĂ A FI CREȘTINI, POTRIVIT UNUI STUDIU DIN FEBRUARIE 2021.
(scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 9 iunie 2021) NE AMINTIM CĂ
ÎN FEBRUARIE 2020 APROAPE JUMĂTATE DIN AMERICANI CONSIDERAU CĂ BIBLIA AR TREBUI
SĂ INFLUENȚEZE LEGILE ÎN SUA, AVÂND ÎN VEDERE HAOSUL MORAL ȘI COMPORTAMENTAL
CARE ÎI AMENINȚĂ. NUMAI 6% DIN AMERICANI AU O CONCEPȚIE BIBLICĂ DESPRE LUME,
POTRIVIT UNUI STUDIU DIN IANUARIE 2020.
SCINDAREA CATOLICISMULUI PE TEMA LGBT
VA AVEA LOC ÎN ANUL 2023? CUM VA FI AFECTATĂ ORTODOXIA? (articol pentru
protecția credinței creștine, publicat în 4 iunie 2021, pe website-ul de știri
Union of Orthodox Journalists)
CONCEDIAT DIN ȘCOALĂ ȘI ACUZAT DE
TERORISM PENTRU O PREDICĂ PRIN CARE A DERANJAT POLITICA LGBT A UNEI ȘCOLI DIN
ANGLIA ÎN 2019, PREOTUL ANGLICAN BERNARD RANDALL A DAT ȘCOALA ÎN JUDECATĂ
PENTRU DISCRIMINARE, HĂRȚUIRE, VICTIMIZARE ȘI CONCEDIERE ABUZIVĂ, CAZUL LUI FIIND
PROGRAMAT PENTRU 14 IUNIE 2021, LA “EAST MIDLANDS EMPLOYMENT
TRIBUNAL”. BERNARD, ÎN VÂRSTĂ DE 48 DE ANI, A DECLARAT ASTFEL: “EU CRED CĂ
ÎN CALITATE DE CREȘTIN, MAI ALES, A VORBI DESPRE ADEVĂR ESTE CHIAR IMPORTANT,
CĂCI IISUS A ZIS: « EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA ».” (scurtă anunțare
a știrii; articol în engleză din 5 iunie 2021)
PREDAREA ÎN ȘCOLI A IDEOLOGIEI DE GEN
(GENDER) ÎNCALCĂ ARTICOLUL 15 DIN CONSTITUȚIA UCRAINEI, CARE PREVEDE CĂ NICI O
IDEOLOGIE NU POATE FI RECUNOSCUTĂ DE STAT CA FIIND OBLIGATORIE. PRIN URMARE, CONVENȚIA DE LA
ISTANBUL, CARE IMPUNE IDEOLOGIA DE GEN, NU POATE FI RATIFICATĂ ÎN UCRAINA. AȘA
AU EXPLICAT LIDERII RELIGIOȘI DIN UCRAINA, ÎN 31 MAI 2021, LA ÎNTÂLNIREA
PARLAMENTARILOR ÎN ASOCIAȚIA INTERFACȚIONALĂ NUMITĂ “VALORI. DEMNITATE.
FAMILIE”. NICI MAREA BRITANIE, NICI UNGARIA, NICI MOLDOVA, NICI CEHIA, NICI
SLOVACIA, NICI LITUANIA, NICI LETONIA, NICI BULGARIA, NICI LIECHTENSTEIN, NICI
ALTE ȚĂRI NU AU RATIFICAT ACEASTĂ CONVENȚIE. TURCIA S-A RETRAS RECENT DIN EA.
(scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 1 iunie 2021) ROMÂNIA A
RATIFICAT-O, ÎN ANUL 2016. ÎN IUNIE 2020, SENATUL A INTERZIS IDEOLOGIA DE GEN
ÎN ȘCOLI, IAR PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS A CONTESTAT DECIZIA SENATULUI LA
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ, CARE ÎN DECEMBRIE 2020 A ANULAT DECIZIA DIN IUNIE
2020. DECI, LA NOI E LIBER LA HARABABURĂ!!!
EDUCAȚIA SEXUALĂ ÎN ȘCOALĂ ESTE
“ABUZAREA COPILULUI SPONSORIZATĂ DE STAT”. AȘA S-A SPUS LA CONFERINȚA DESPRE
CĂSĂTORIE, SEX ȘI CULTURĂ (The Marriage, Sex and Culture Conference 2021),
ȚINUTĂ SPTĂMÂNA ACEASTA ÎN REGATUL UNIT, LA CARE AU PARTICIPAT PĂRINȚI CREȘTINI
ÎNGRIJORAȚI DE NOUA PROGRAMĂ OBLIGATORIE REFERITOARE LA EDUCAȚIA SEXUALĂ, CARE
ÎI ÎNCURAJEAZĂ PE COPII SĂ PUNĂ SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII GENUL ȘI IDENTITATEA LOR
SEXUALĂ ȘI CARE PROMOVEAZĂ COMPORTAMENTE CONSIDERATE MAI ÎNAINTE ILEGALE ȘI
DOVEZI DE BOLI MINTALE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 29
mai 2021) NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA LEGEA CARE PREVEDEA OBLIGATIVITATEA
EDUCAȚIEI SEXUALE CHIAR ȘI PENTRU COPII, FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR, A FOST ANULATĂ
ÎN 3 IUNIE 2020. ÎNSĂ PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, SILIT DE ALȚII,
CEDEAZĂ SPRE RĂU, VRÂND EDUCAȚIE SEXUALĂ LA COPII ÎN ȘCOLI FĂRĂ ACORDUL
PĂRINȚILOR. NE AMINTIM CĂ AM SEMNAT ÎN ACEST AN O PETIȚIE PRIN CARE CEREM
PARLAMENTULUI ROMÂNIEI SĂ LASE SITUAȚIA AȘA CUM S-A STABILIT ÎN 3 IUNIE 2020.
BLAISE PASCAL, UN OM DE ȘTIINȚĂ
EXCEPȚIONAL, ADUCE ARGUMENTE PENTRU CREDINȚA ÎN DUMNEZEUL BIBLIEI. (din fila
calendarului creștin german LEBEN IST MEHR, din data de 30 mai 2021) NE AMINTIM
CĂ DIN PARIUL LUI PASCAL ÎNȚELEGEM CĂ ORICE OM RAȚIONAL ARE INTERESUL SĂ CREADĂ
ÎN DUMNEZEU ȘI SĂ RESPECTE LEGILE DATE DE DUMNEZEU. HAIDEȚI SĂ NE AMINTIM, CU
ACEASTĂ OCAZIE, CELE PATRU PUNCTE ALE PARIULUI LUI PASCAL!
DE LA CONFLICTUL ARABO-ISRAELIAN, LA
PROFEȚIILE DESPRE AL TREILEA TEMPLU DIN IERUSALIM ȘI DESPRE MESIA EVREILOR
NECREȘTINI, PE CARE CREȘTINII ÎL IDENTIFICĂ CU ANTIHRISTUL. (articol despre
protecția credinței creștine, publicat în 24 mai 2021, pe website-ul Union of
Orthodox Journalists) DEOCAMDATĂ OBSERVĂM CĂ O ÎNCETAREA A FOCULUI ÎNTRE ISRAEL
ȘI HAMAS A INTRAT ÎN VIGOARE ÎN 21 MAI 2021. NUMĂRUL MORȚILOR PARE ACUM A FI DE
CEL PUȚIN 248 LA PALESTINIENI, INCLUSIV 66 DE COPII, IAR LA ISRAELIENI DE 14.
CUVINTELE SFÂNTULUI GREC PAISIE DE LA
MUNTELE ATHOS (1924-1994) DESPRE DISTRUGEREA MOSCHEII LUI OMAR DIN IERUSALIM,
PENTRU CA EVREII SĂ-ȘI RECONSTRUIASCĂ PE LOCUL EI TEMPLUL LUI SOLOMON, ÎN CARE
SIONIȘTII ÎL VOR PROCLAMA PE MESIA AL LOR, CARE DE FAPT ESTE ANTIHRISTUL, AU
REVENIT ÎN ACTUALITATE ÎN ZILELE ACESTEA, ÎN CONTEXTUL ACTUALULUI CONFLICT
ISRAELIANO-PALESTINIAN. PATRIARHUL ORTODOX THEOPHILOS A DECLARAT CĂ ÎN ȚARA
SFÂNTĂ CREȘTINII SUNT SUB AMENINȚARE CUM N-AU MAI FOST NICIODATĂ. (scurtă
anunțare a știrilor; articole în engleză din 15 mai 2021 etc) NE AMINTIM CĂ
ACEST CONFLICT A FOST DECLANȘAT ÎN 6 MAI 2021 DE CĂTRE O DECIZIE A CURȚII
SUPREME ISRAELIENE, PRIN CARE SE URMĂREA EVACUAREA A 4 FAMILII DE ARABI
PALESTINIENI DIN IERUSALIMUL DE EST. AU URMAT PROTESTE, POLIȚIA ISRAELIANĂ A
LUAT CU ASALT COMPLEXUL MOSCHEII AL-AQSA RĂNIND MULȚI PALESTINIENI. PÂNĂ ACUM
AU FOST UCIȘI PESTE 300 DE PALESTINIENI ȘI 11 ISRAELIENI. DIN CAUZA ACESTOR
TENSIUNI DECIZIA CURȚII SUPREME A FOST AMÂNATĂ CU 30 DE ZILE.
PENTRU PACEA IERUSALIMULUI, DOMNULUI
NOSTRU IISUS HRISTOS SĂ NE RUGĂM! HAIDEȚI SĂ SEMNĂM PETIȚIA CĂTRE TOATE ȚĂRILE
DIN LUME CA ISRAELUL SĂ FIE SANCȚIONAT PENTRU MODUL ÎN CARE ÎI TRATEAZĂ PE
PALESTINIENI, PENTRU CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII, CĂCI PESTE 150 DE PALESTINIENI
AU FOST UCIȘI, IAR PESTE 1.500 AU FOST RĂNIȚI PÂNĂ ACUM, ÎN CONFLICTUL
DECLANȘAT DE ISRAELIENI ÎN 6 MAI 2021, PRIN DECIZIA CURȚII SUPREME ISRAELIENE
DE EVACUARE A 4 FAMILII DE ARABI PALESTINIENI DIN IERUSALIMUL DE EST!!! ÎN
PARTEA ISRAELIANĂ SUNT 11 MORȚI ȘI PESTE 500 DE RĂNIȚI. (Când am semnat eu erau
2.597.469 de semnături.)
TÂNĂRUL CARE S-A CREZUT DUMNEZEU,
APOI, CU PUȘCA ȘI CU BOMBA, A PRODUS TRAGEDIA MORȚILOR ȘI RĂNIȚILOR LA ȘCOALA
DIN KAZAN (TATARSTAN, RUSIA), ÎN 11 MAI 2021, A FOST ARESTAT, DAR SITUAȚIA
TRAGICĂ I-A PUS PE GÂNDURI PE MULȚI OAMENI. “DE CE A PERMIS DUMNEZEU ACEASTA?”
UN PREOT ORTODOX DIN KAZAN A DAT UN RĂSPUNS, EXPLICÂND CĂ DUMNEZEU L-A CREAT PE
OM SĂ FIE LIBER SĂ ALEAGĂ ÎNTRE BINE ȘI RĂU, IAR DACĂ OMUL ALEGE VIAȚA FĂRĂ
DUMNEZEU, ATUNCI SE ÎNTÂMPLĂ ASTFEL DE TRAGEDII. E VORBA DE O POSEDARE
DEMONICĂ, PRIN CARE OMUL SE CONSIDERĂ A FI UN DUMNEZEU CARE DOMINĂ VIEȚILE
OAMENILOR. (Tânărul din Kazan care a produs tragedia nu era religios, după cum
a declarat tatăl lui. Scurtă invitație la meditație; articol în engleză din 12
mai 2021 etc) OBSERVĂM CĂ AU MURIT DIN CLASA A VIII-A PATRU BĂIEȚI ȘI TREI
FETE; DE ASEMENEA, A MURIT O PROFESOARĂ DE ENGLEZĂ, ÎN VÂRSTĂ DE 26 DE ANI,
PRECUM ȘI O ÎNVĂȚĂTOARE, ÎN VÂRSTĂ DE 55 DE ANI . NUMĂRUL RĂNIȚILOR ESTE
DE TREIZECI ȘI DOI.
PAȘTILE CREȘTINE TREBUIE SĂ FIE DUPĂ
PAȘTILE EVREILOR. AȘA A RĂSPUNS RECENT PATRIARHUL ORTODOX GREC AL
IERUSALIMULUI, THEOPHILOS AL III – LEA, CÂND A FOST ÎNTREBAT DESPRE
POSIBILITATEA DE A UNIFICA DATA PAȘTILOR PENTRU TOȚI CREȘTINII. PATRIARHUL A
MAI SPUS CĂ SINODUL DE LA NICEEA, ÎN ANUL 325, A STABILIT CALCULAREA DATEI
PAȘTILOR, “PE CARE NOI O URMĂM PÂNĂ ÎN ZIUA DE AZI”. “DECI, DESIGUR, NOI VREM O
DATĂ COMUNĂ, DAR ... NOI NU AVEM NICI UN DREPT SĂ SCHIMBĂM SAU SĂ FALSIFICĂM
CURSUL ISTORIEI SACRE, CEEA CE ÎNSEAMNĂ CĂ PAȘTILE CREȘTINE TREBUIE SĂ FIE DUPĂ
PAȘTILE EVREIEȘTI.” (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 6
mai 2021)
TIMPURILE PANDEMIEI CORONA PE CARE LE
TRĂIM LA NIVEL MONDIAL SUNT REZULTATUL DEPĂRTĂRII OMULUI DE DUMNEZEU, PRIN
PĂCATE. O EVALUARE CORESPUNZĂTOARE A CRIZEI CORONA NU POATE EXCLUDE JUDECĂȚILE
ȘI PEDEPSELE LUI DUMNEZEU MENȚIONATE ÎN BIBLIE, CUM AȘA DE UȘOR LE-AU EXCLUS
POLITICIENII ȘI LIDERII BISERICEȘTI. UNII PRETIND CĂ DUMNEZEU NU EXISTĂ ȘI AU
ÎNLOCUIT ADEVĂRUL BIBLIC DESPRE CREAȚIA LUMII CU TEORIA EVOLUȚIONISTĂ, CARE NU
ESTE SUSTENABILĂ ȘTIINȚIFIC. ALȚII ȘI-AU FĂCUT OBICEIUL SĂ PREDICE NUMAI DESPRE
IUBIREA LUI DUMNEZEU, NU ȘI DESPRE JUDECĂȚILE LUI DREPTE FAȚĂ DE UCIDERILE PRIN
AVORT, FAȚĂ DE CĂSĂTORIILE ÎNTRE PERSOANE DE ACELAȘI SEX ȘI FAȚĂ DE MULTE ALTE
PĂCATE. ACEASTĂ CRIZĂ MONDIALĂ ESTE UN SEMN AL ÎNTOARCERII IMINENTE A LUI
IISUS, ÎNTOARCERE CARE ESTE PRECEDATĂ DE DURERI CHINUITOARE. DAR DUMNEZEU,
FIIND IUBITOR DE OAMENI, VREA SĂ NE VINDECE ȘI NE CHEAMĂ PE TOȚI LA MÂNTUIRE,
OFERINDU-NE MEDICAMENTUL CONTRA VIRUSULUI PĂCATULUI, PRIN POCĂINȚĂ ȘI PRIN
CUNOAȘTEREA ADEVĂRULUI BAZAT PE MOARTEA ȘI ÎNVIEREA LUI IISUS. (scurtă
invitație la meditație; din filele calendarului creștin german LEBEN IST MEHR,
din 25, 26, 28 și 29 aprilie 2021)
PENTRU SFÂNTA LUMINĂ DE LA BISERICA
ÎNVIERII DIN IERUSALIM 11 ȚĂRI VOR TRIMITE AVIOANE ÎN ACEST AN (2021), DUPĂ CUM
A ANUNȚAT RECENT DIRECTORUL DEPARTAMENTULUI RELIGIILOR LUMII DIN ISRAEL.
PATRIARHUL ORTODOX GREC AL IERUSALIMULUI, THEOPHILOS AL III – LEA, ALĂTURI DE
ALȚI LIDERI BISERICEȘTI DIN IERUSALIM, S-A ÎNTÂLNIT RECENT CU REGELE IORDANIEI,
ABDULLAH AL II – LEA (CARE ESTE CUSTODELE LOCURILOR SFINTE DIN IERUSALIM ȘI
ȚARA SFÂNTĂ) ȘI I-A MULȚUMIT PENTRU ÎNCURAJARE ȘI SPRIJIN, ACUM CÂND PREZENȚA
CREȘTINĂ ÎN ȚARA SFÂNTĂ SE CONFRUNTĂ CU NOI ȘI SERIOASE PROVOCĂRI. ... LA
SLUJBELE DE PAȘTI DE LA BISERICA ÎNVIERII DIN IERUSALIM VOR PARTICIPA ÎNTRE
2.000 ȘI 2.500 DE CREDINCIOȘI, ÎNSĂ VOR TREBUI SĂ DOVEDEASCĂ FAPTUL CĂ AU FOST
VACCINAȚI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 29 aprilie 2021
etc) NE AMINTIM CĂ ÎN 2019 AU PARTICIPAT 10.000 DE CREDINCIOȘI. ... NE AMINTIM
CĂ ÎN 1948, CÂND S-A ÎNFIINȚAT STATUL ISRAEL, CREȘTINII DIN ȚARA SFÂNTĂ
REPREZENTAU 18% DIN POPULAȚIE. ACUM EI REPREZINTĂ 2% DIN POPULAȚIA ȚĂRII SFINTE.
DESPRE ÎNVIERE, DIALOG ÎNTRE UN
SCEPTIC ȘI UN CREȘTIN CREDINCIOS. (Haideți să ne amintim teoriile scepticilor
cu privire la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos și să ne amintim și cum le
putem răspunde! E vorba de următoarele teorii: 1) Iisus nu a înviat, ci corpul
lui a fost furat din mormânt de către cineva, sau de apostoli, sau de evreii
care se opuneau apostolilor; 2) Iisus nu a fost mort, ci numai a dat impresia
că e mort; 3) Apostolii aveau halucinații; 4) Iisus nu a înviat, căci
relatările din Evanghelii nu sunt coerente în detalii; 5) Știința modernă a
dovedit că nu se întâmplă miracole; 6) Critica biblică modernă a dovedit că
povestea Învierii nu este mai mult decât un mit. Răspunsuri care combat aceste
teorii au fost date de-a lungul timpului de diferiți creștini credincioși. Să
observăm răspunsurile preotului ortodox american Bill Olnhausen, publicate pe
blogul său în 2017 și preluate în 2018 de blogul ortodox rus Pravmir!)
DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI IISUS:
ONESTITATEA EVANGHELIȘTILOR, MORMÂNTUL GOL ȘI BISERICA EXPLOZIVĂ (articol în
engleză din 1 aprilie 2018; traducere parțială)
"Să te încrezi în Dumnezeu este
mai bine decât să cauți miracole" "Focul Sfânt apare la Biserica
Sfântului Mormânt din Ierusalim”, articol apărut în 14 aprilie 2012 pe site-ul
rusesc ortodox PRAVMIR.COM
CREȘTINII PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, DIN
SUA, AU FĂCUT PROGRESE FĂRĂ PRECEDENT ÎN PRIMELE PATRU LUNI ALE ACESTUI AN
(2021), ÎN CIUDA AGENDEI PRO AVORT A ADMINISTRAȚIEI DEMOCRATE BIDEN-HARRIS DE
LA CASA ALBĂ, AGENDĂ FOARTE NEPOPULARĂ LA AMERICANII DE TOATE
CATEGORIILE. PESTE
500 DE PROIECTE DE LEGE PRO VIAȚĂ AU FOST DEPUSE, IAR PESTE 60 AU FOST DEJA
PROMULGATE LA NIVEL NAȚIONAL ÎN SUA PÂNĂ ACUM ÎN ACEST AN. (scurtă anunțare a
știrii; articol în engleză din 5 mai 2021) OARE ÎN ROMÂNIA TOȚI PARLAMENTARII
SUNT HIPNOTIZAȚI DE SATANIȘTII CRIMINALI, ÎNCÂT DIN 1989 NIMENI NU DEPUNE
PROIECTE DE LEGE PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT? DOAMNE IISUSE HRISTOASE, TE RUGĂM
FRUMOS, OPREȘTE-I ȘI PEDEPSEȘTE-I PE PARLAMENTARII ȘI MEDICII SATANIȘTI
CRIMINALI, ȘI PE CEI CARE ÎI SUSȚIN!
CREȘTINII DIN STATUL OKLAHOMA (SUA)
AU VOTAT TREI LEGI PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, ÎN 20 APRILIE 2021, IAR GUVERNATORUL
STATULUI, KEVIN STITT, A VALIDAT PRIN SEMNĂTURĂ LEGEA, ÎN 26 APRILIE 2021. UNA
DIN ACESTE LEGI INTERZICE AVORTUL DACĂ RITMUL CARDIAC AL BEBELUȘULUI ESTE
DETECTAT, IAR ALTA SUSPENDĂ LICENȚA MEDICALĂ A DOCTORULUI CARE FACE UN AVORT.
(scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 27 aprilie 2021) NE AMINTIM
CĂ LUNA TRECUTĂ STATUL ARKANSAS A INTERZIS AVORTURILE. ÎN ROMÂNIA, DIN 1989 ÎN
PARLAMENT PREDOMINĂ SATANIȘTII CRIMINALI, CARE ÎI SUSȚIN PE MEDICII SATANIȘTI
CRMINALI, ÎNCÂT ANUAL SUNT PEDEPSIȚI CU MOARTEA 100.000 DE BEBELUȘI ÎNAINTE DE
A SE NAȘTE, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE PEDEAPSA CU MOARTEA A FOST DESFIINȚATĂ ÎN
1989!!! PLUS CĂ DIN 2021
SUNT PROMOVATE VACCINURILE SATANISTE CARE AU FOLOSIT CELULE DE LA EMBRIONI
UMANI, ÎNCÂT CANIBALISMUL RAFINAT AL SECOLULUI XXI UNORA LI SE PARE A FI CEVA
NORMAL, CU BINECUVÂNTARE DE LA PATRIARHIA ROMÂNĂ !!!???
JUMĂTATE DIN POPULAȚIA LUMII (APROAPE 4 MILIARDE) TRĂIEȘTE ÎN FOCARE DE
PERSECUȚIE, CONFORM RAPORTULUI “LIBERTATEA RELIGIOASĂ ÎN LUME”, ALCĂTUIT DE
ORGANIZAȚIA CATOLICĂ INTERNAȚIONALĂ “AID TO THE CHURCH IN NEED” (AJUTOR PENTRU
BISERICA ÎN SUFERINȚĂ). LA CATEGORIA “PERSECUȚIE FOARTE SEVERĂ” ESTE
PREZENTATĂ SITUAȚIA DIN 26 DE ȚĂRI, CARE REPREZINTĂ 51% DIN POPULAȚIA LUMII.
EXISTĂ ȘI O “PERSECUȚIE POLITICOASĂ”. (scurtă anunțare a știrii; articole în
engleză din 20 aprilie 2021). NE AMINTIM DE GENOCIDUL CONTRA CREȘTINILOR DIN
NIGERIA UNDE AU FOST UCIȘI 2.400 DE CREȘTINI ÎN 2020, IAR DIN 2009 PÂNĂ ÎN
DECEMBRIE 2020 AU FOST UCIȘI 34.400 DE CREȘTINI.
“HRISTOS PROTECTORUL” (CRISTO
PROTETOR) ESTE NUMELE UNEI NOI STATUI CARE SE CONSTRUIEȘTE ACUM ÎN CINSTEA
MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN ORAȘUL BRAZILIAN
“ENCANTADO”. ACEASTĂ STATUIE VA AVEA 43 DE METRI ÎNĂLȚIME, INCLUSIV
PIEDESTALUL, MAI ÎNALTĂ DECÂT EMBLEMATICA STATUIE “HRISTOS RĂSCUMPĂRĂTORUL”
(CRISTO REDENTOR) DIN RIO DE JANEIRO. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 13
aprilie 2021) NE AMINTIM CĂ ESTE ÎN CONSTRUCȚIE ÎN MEXIC STATUIA “HRISTOS AL
PĂCII” (CRISTO DE LA PAZ) CARE VA AVEA 77 DE METRI. DE ASEMENEA, ÎN RUSIA LA
VLADIVOSTOK SE CONSTRUIEȘTE ÎN CINSTEA MÂNTUITORULUI O STATUIE CU ÎNĂLȚIMEA DE
67 METRI. NE AMINTIM CĂ ACTUALMENTE CELE MAI ÎNALTE STATUI ÎNCHINATE
MÂNTUITORULUI SUNT ÎN INDONEZIA ȘI POLONIA (52,5 m, inclusiv piedestalul).
CINE A MUTAT PIATRA DE LA UȘA
MORMÂNTULUI LUI IISUS? ... PRIN CERCETARE SE POATE AJUNGE LA CREDINȚA ÎN
ÎNVIEREA LUI IISUS. HAIDEȚI SĂ NE AMINTIM DE UN SCRIITOR ENGLEZ, CARE A VRUT SĂ
SCRIE O CARTE ÎN CARE SĂ-ȘI EXPRIME CONVINGEREA CĂ ÎNVIEREA LUI IISUS ESTE UN
MIT, DAR CARE A AJUNS, DUPĂ CERCETĂRILE PE CARE LE-A FĂCUT, SĂ FIE CONVINS CĂ
IISUS A ÎNVIAT ÎNTR-ADEVĂR! CONVINGEREA LUI
ÎN ÎNVIEREA LUI IISUS ȘI-A EXPRIMAT-O ÎN CARTEA “WHO MOVED THE STONE?”. (E
vorba de scriitorul englez Albert Henry Ross (pseudonim Frank Morison), despre
care ne amintește fila calendarului creștin german “Leben ist mehr”, la data de
4 aprilie 2021, zi în care creștinii occidentali sărbătoresc Învierea Domnului
nostru Iisus Hristos.)
ATEII, ÎMPOTRIVA ȘTIINȚELOR NATURALE
ȘI ÎMPOTRIVA LOGICII, SUSȚIN CĂ UNIVERSUL A APĂRUT LA ÎNTÂMPLARE, FĂRĂ
INTERVENȚIA LUI DUMNEZEU. LOR LE PLACE SĂ CREADĂ AȘA, DUPĂ CUM LE PLACE, DE ASEMENEA, SĂ CREADĂ CĂ
NU AU DE DAT SOCOTEALĂ NIMĂNUI NICIODATĂ. (Haideți să vedem pe ce își bazează
credința oamenii care cred că Dumnezeu a creat Universul și, de asemenea, pe ce
își bazează credința oamenii care cred că Universul a apărut la întâmplare,
fără intervenția lui Dumnezeu! Din fila
calendarului creștin german LEBEN IST MEHR, din 2 februarie 2021.)
“CINE ESTE IISUS CEL REAL?” (I-X) …
(Haideți să citim toate cele 10 pagini în care găsim răspunsuri folositoare la
întrebarea “Cine este Iisus cel Real?”! Traducere din
limba engleză a articolului “Who Is the Real Jesus?”, publicat pe website-ul
american Y-Jesus.com, al cărui editor general este Larry Chapman)
CHIAR A EXISTAT IISUS? SĂ NE AMINTIM TREI RĂSPUNSURI PE CARE SĂ LE DĂM
FALȘILOR SAVANȚI CARE, MEREU ÎN PREAJMA PAȘTILOR, PRETIND CĂ IISUS NICI MĂCAR
NU A EXISTAT ȘI CĂ EVANGHELIILE EXPUN UN MIT PROPAGAT MAI ÎNTÂI DE DISCIPOLII
LUI, APOI DE CONDUCĂTORII BISERICEȘTI ÎN DORINȚA LOR DE A-ȘI EXTINDE
PUTEREA! (articol
în engleză din 24 martie 2021)
BIBLIA A FOST TRADUSĂ ÎN 66 DE LIMBI
NOI ÎN ANUL 2020, ÎN CIUDA PANDEMIEI. ACUM BIBLIA INTEGRALĂ ESTE TRADUSĂ ÎN 704
LIMBI, UTILIZATE DE 6,1 MILIARDE DE PERSOANE. ÎN URMĂTORII 12 ANI (PÂNĂ ÎN
2033) ZECE AGENȚII MONDIALE DE TRADUCERE A BIBLIEI AU PLANUL SĂ TRADUCĂ CEL
PUȚIN O PARTE DIN BIBLIE ÎN FIECARE LIMBĂ EXISTENTĂ AZI ÎN LUME. DIN CELE
APROXIMATIV 7.360 DE LIMBI VORBITE ÎN LUME, MAI MULT DE 3.800 NU AU BIBLIA
TRADUSĂ SAU AU PREA PUȚIN DIN EA TRADUSĂ, IAR 2.000 DE LIMBI NU AU NICI MĂCAR
UN SINGUR VERSET TRADUS DIN BIBLIE. (scurtă anunțare a știrilor; articole în
franceză din 26 și 24 martie 2021) ȘTIM DE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU
IISUS HRISTOS, CĂ UNUL DINTRE SEMNELE SFÂRȘITULUI LUMII ESTE PREDICAREA
EVANGHELIEI ÎN TOATĂ LUMEA, SPRE MĂRTURIE LA TOATE NEAMURILE.
CREȘTINII DIN STATUL AMERICAN
ARKANSAS AU VOTAT RECENT PROIECTUL DE LEGE PENTRU INTERZICEREA AVORTURILOR, IAR
GUVERNATORUL STATULUI A VALIDAT PRIN SEMNĂTURĂ LEGEA. (scurtă anunțare a
știrii; articol în engleză din 22 martie 2021) ÎN ROMÂNIA NU AFLĂM NIMIC DESPRE
LUPTA CREȘTINILOR PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, LA NIVEL PARLAMENTAR!!! DE CE??? ȘTIM
CĂ SE UCID ANUAL 100 DE MII DE COPII PRIN AVORT ÎN ROMÂNIA!!! PĂCATELE
STRIGĂTOARE LA CER ATRAG PEDEAPSA DUMNEZEIASCĂ PESTE ȚARA NOASTRĂ ÎN CARE
LIPSEȘTE CONȘTIINȚA PĂCATELOR, LIPSEȘTE POCĂIȚA ȘI ÎNDREPTAREA!!!
NUMĂRUL CREȘTINILOR, DE 2,5 MILIARDE,
REPREZINTĂ 32,3% DIN POPULAȚIA LUMII, CONFORM ENCICLOPEDIEI CREȘTINE MONDIALE
(WORLD CHRISTIAN ENCYCLOPEDIA, Edinburgh, 2020). AFRICA ESTE CONTINENTUL CU CEI
MAI MULȚI CREȘTINI. ȚARA CU CEI MAI MULȚI CREȘTINI ESTE SUA. SPANIOLA ESTE
LIMBA VORBITĂ DE CEI MAI MULȚI CREȘTINI, URMATĂ DE ENGLEZĂ, RUSĂ ȘI CHINEZĂ.
EXISTĂ ÎN JUR DE 45.000 DE DENOMINAȚIUNI CREȘTINE. (scurtă anunțare a știrii;
articol în franceză din 18 martie 2021)
CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE
NAȚIONALĂ (2021 - ANUL INTERNAȚIONAL AL PĂCII ȘI AL ÎNCREDERII) (Simpozion la
Liceul Tehnologic “Johannes Lebel” din Tălmaciu, programat pentru 19 martie
2021; referat din partea prof. Ciungu Ion)
MĂȘTILE ȘI TESTELE COVID NU SUNT
OBLIGATORII PENTRU ELEVII DIN REGATUL UNIT. NICI UNUI COPIL NU TREBUIE SĂ I SE
REFUZE EDUCAȚIA PENTRU MOTIVUL CĂ NU POARTĂ MASCĂ. AȘA A ANUNȚAT JOI MINISTRUL
EDUCAȚIEI, NICK GIBB, DUPĂ CE SUTE DE PĂRINȚI AU AMENINȚAT CĂ ÎȘI VOR ȚINE
COPIII ACASĂ, CĂCI MULȚI ACADEMICIENI ȘI DOCTORI RESPECTAȚI AU EXPRIMAT
ÎNGRIJORĂRI CU PRIVIRE LA EFECTELE PE CARE PURTAREA MĂȘTII LE ARE ASUPRA
DEZVOLTĂRII CREIERULUI ETC. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză
din 25 februarie 2021)
ȘCOLILE AU OBLIGAȚIA SĂ-I CONSULTE PE
PĂRINȚI CU PRIVIRE LA CONTROVERSATA PROGRAMĂ DE EDUCAȚIE SEXUALĂ, DEVENITĂ
OBLIGATORIE ÎN REGATUL UNIT DIN SEPTEMBRIE 2020. AȘA SUNT ÎNDRUMĂRILE DATE DE
GUVERNUL REGATULUI UNIT. DAR, DIN CAUZA PANDEMIEI, MULTE ȘCOLI NU AU REUȘIT SĂ
SE CONSULTE CU PĂRINȚII. ÎN ACEST CONTEXT, COALIȚIA CREȘTINĂ PENTRU EDUCAȚIE A
CERUT AMÂNAREA APLICĂRII ACESTEI PROGRAME FOARTE CONTROVERSATE. (scurtă
anunțare a știrii; articol în engleză din 23 februarie 2021) NE AMINTIM CĂ ÎN
ROMÂNIA LEGEA CARE PREVEDEA OBLIGATIVITATEA EDUCAȚIEI SEXUALE CHIAR ȘI PENTRU
COPII, FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR, A FOST ANULATĂ ÎN 3 IUNIE 2020. ÎNSĂ
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, SE ÎNCĂPĂȚÂNEAZĂ PE RĂU, VRÂND EDUCAȚIE SEXUALĂ
LA COPII ÎN ȘCOLI FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR. NE AMINTIM CĂ AM SEMNAT RECENT O
PETIȚIE PRIN CARE CEREM PARLAMENTULUI ROMÂNIEI SĂ LASE SITUAȚIA AȘA CUM S-A
STABILIT ÎN 3 IUNIE 2020.
COPIII CREȘTINILOR AU NEVOIE SĂ FIE
ECHIPAȚI FOARTE BINE CU ARGUMENTELE CREDINȚEI PENTRU A REZISTA BOMBARDAMENTELOR
CU SARCASM, URĂ ȘI INTOLERANȚĂ DIN PARTEA “URIAȘILOR” CULTURII ADVERSE DE AZI.
ACEȘTI “URIAȘI” SUNT SECULARISMUL, DEPRAVAREA, IMORALITATEA ȘI APATIA. KEN HAM,
APOLOGET CREȘTIN ȘI OM DE ȘTIINȚĂ AUSTRALIAN, STABILIT ÎN SUA, CEL CARE ÎN 2016
A REUȘIT SĂ INAUGUREZE O REPLICĂ A ARCEI LUI NOE LA DIMENSIUNILE DIN BIBLIE,
OFERĂ ACUM AJUTOR PĂRINȚILOR CREȘTINI PRIN NOUA SA CARTE “WILL THEY STAND
Parenting Kids to Face the GIANTS” (VOR REZISTA EI ÎN CONFRUNTAREA CU URIAȘII?
Creșterea copiilor pentru a se confrunta cu URIAȘII). KEN HAM OFERĂ UN RĂSPUNS
PERFECT ATEILOR, SCEPTICILOR, SECULARIȘTILOR, CARE IAU ÎN RÂS ARCA LUI
NOE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 19 februarie 2021)
Despre
influența bună a lui Iisus în istoria lumii, desființarea sclaviei: Creştinismul : Binecuvântare sau
Povară pentru omenire ? I ( Traducere din articolul lui Noel Hornor, vezi info.
la note )
Despre schimbarea în bine a atitudinii față de femei și copii: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II ( Traducere
din articolul lui Noel Hornor )
Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea
educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele
generale ale învățăturii creștine: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere
din articolul lui Noel Hornor )
PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ ÎN CONTINUARE, ACUM ÎN 2019, ÎN ORAȘUL
VLADIVOSTOK (RUSIA), EXPRIMATĂ ÎN CURÂND PRINTR-O STATUIE A LUI IISUS, CU
ÎNĂLȚIMEA DE 220 DE PICIOARE (APROX. 67 METRI), PE DEALUL CRUCII, UNDE ÎN 1972
SOVIETICII ATEI PLĂNUISERĂ SĂ RIDICE O STATUIE LUI LENIN. NE AMINTIM CĂ ÎN 2015
SE ANUNȚASE CĂ ÎN VLADIVOSTOK SE VA RIDICA CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS
DIN LUME, CU ÎNĂLȚIMEA DE 80 DE METRI, PROIECTATĂ ÎN 2013, ÎNSĂ OBSERVĂM CĂ
BANII NECESARI PENTRU ACEASTA, 15 MILIOANE DOLARI, NU S-AU ADUNAT. (articol în
engleză din 7 martie 2019; scurtă anunțare a știrii)
PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ PENTRU
A ÎMBUNĂTĂȚI VIAȚA ÎN ORAȘUL CIUDAD VICTORIA (STATUL TAMAULIPAS, MEXIC), UNA
DIN CELE MAI PERICULOASE ARII DIN MEXIC (CU 83,32 OMUCIDERI LA FIECARE 100.000
DE PERSOANE). CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN CÂTE EXISTĂ PÂNĂ ACUM S-AR
PUTEA SĂ FIE CONSTRUITĂ ÎN ACEST AN, 2019, ÎN CIUDAD VICTORIA, DE CĂTRE ACTORUL
MEXICAN, CATOLIC PRACTICANT, EDUARDO VERÁSTEGUI. (articol în engleză din 24
februarie 2019; scurtă anunțare a știrii)
De la pastorul Johannes Lebel la
președintele Klaus Iohannis (interviu cu o săsoaică, partea I-a și a II-a;
partea a II-a am realizat-o în octombrie 2016, însă, fiindcă n-am publicat-o pe
blog în octombrie, am introdus-o ulterior aici)
CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE
NAȚIONALĂ, 2018 – Anul Centenarului Unirii
CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE
NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA,
CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai
citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul
Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este
Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!
„IISUS ȘI ISPITA A PATRA” ESTE NUMELE
EDITORIALULUI DIN 9 DECEMBRIE 2019, DIN ZIARUL FRANCEZ „LE FIGARO”, APĂRUT DUPĂ
PUBLICAREA ÎN 5 DECEMBRIE 2019 A UNUI NUMĂR SPECIAL, DE 172 DE PAGINI, DESPRE
PERSOANA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, CU TITLUL „IISUS HRISTOS, ACEST
NECUNOSCUT” („JÉSUS-CHRIST CET INCONNU”), ÎN REVISTA „LE FIGARO
HORS-SÉRIE”. (scurtă anunțare a editorialului)
Poezie în amurg de toamnă
ZIUA COPILULUI, ZIUA
CANDORII. COPIII, ADEVĂRAȚII PROFESORI SPRE DOMNUL NOSTRU IISUS
HRISTOS. (poezie de preotul Iosif Z)
ÎNDEMN EVANGHELIC DE A NE ÎNVIA ȘI
ÎNFRUMUSEȚA SUFLETUL (poezie primită ieri, 2 martie 2020, fără titlu, de la
preotul Iosif; ieri a început Postul Paștilor; o public fără știrea lui.)
VITEZDA (poezie-rugăciune scrisă de
colegul meu, profesorul Ioan Motronea, în noaptea de 7 mai 2020; am publicat-o
pe blog fără să mai aștept aprobarea lui; vindecarea slăbănogului de la Vitezda
ne este amintită în fiecare an de către Biserică la trei săptămâni după Paști,
în acest an în duminica următoare, 10 mai 2020)
DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI FEMEIA
SAMARINEANCĂ LA FÂNTÂNĂ (poezie-meditație, primită de la preotul Iosif, azi 17
mai 2020, când este Duminica Samarinencei; am publicat-o pe blog fără știrea
lui)
ZIARUL FRANCEZ "LE FIGARO"
A PUBLICAT RECENT O EDIŢIE SPECIALĂ DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS
„NIMIC SFÂNT” ÎN „SECURITATE”;
CONCURSUL HUMANITAS ÎN LICEE, ANUL 2019, EDIȚIA A VIII-A, ETAPA A II-A, NE
AMINTEȘTE DESPRE ACEASTA. SÂMBĂTĂ, 16 FEBRUARIE 2019, ORA 14, LICEUL TEORETIC
„CONSTANTIN NOICA” DIN SIBIU A FOST GAZDA CONCURSULUI ÎNTRE ELEVII ACESTUI
LICEU ȘI CEI DE LA COLEGIUL NAȚIONAL „OCTAVIAN GOGA” DIN SIBIU, TEMA FIIND
„SECURITATEA”. BIBLIOGRAFIE: 1) „DRAGUL MEU TURNĂTOR”, DE GABRIEL LIICEANU; 2)
„VIAȚA MEA CA SPIOANĂ”, DE KATHERINE VERDERY. (scurtă anunțare a știrii și alte
conexiuni)
IISUS ESTE EDUCATORUL, ÎNVĂȚĂTORUL,
PRIN EXCELENȚĂ. ... ZIUA INTERNAȚIONALĂ A EDUCAȚIEI ESTE PE 5 OCTOMBRIE ÎN
ROMÂNIA, CA ȘI ÎN MULTE ALTE ȚĂRI, CELEBRAREA ACESTEI ZILE PE 5 OCTOMBRIE FIIND
STABILITĂ DIN 1994 DE CĂTRE ORGANIZAȚIA PENTRU EDUCAȚIE, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ A
NAȚIUNILOR UNITE (UNESCO). PE 5 IUNIE ÎN ROMÂNIA ESTE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, ÎN
CINSTEA LUI GHEORGHE LAZĂR. DIN 2013 ÎN ROMÂNIA ZIUA EDUCAȚIEI SE SĂRBĂTOREȘTE
DISTINCT DE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, CONFORM UNEI DECIZII LUATE DE MINISTRUL
EDUCAȚIEI NAȚIONALE REMUS PRICOPIE ȘI DE CEI DOI LIDERI AI SINDICATELOR DIN
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, SIMION HĂNCESCU ȘI MARIUS NISTOR. AZI, 5 OCTOMBRIE
2020, ZIUA EDUCAȚIEI ÎN ROMÂNIA ESTE ZI NELUCRĂTOARE PENTRU TOT PERSONALUL DIN
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, CA O RECOMPENSARE A FAPTULUI CĂ GUVERNUL NU A
VENIT NICIODATĂ CU O RECUNOAȘTERE FINANCIARĂ SAU MATERIALĂ PENTRU A CELEBRA
ACEASTĂ ZI, DUPĂ CUM A EXPLICAT MARIUS NISTOR. (Dar Iisus, Educatorul Prin
Excelență, lucrează în permanență. Să-L observăm la lucru în două situații!)
DESPRE MAICA DOMNULUI (I-XIV)
CERERE
CĂTRE DIRECŢIUNEA LICEULUI TEHNOLOGIC "JOHANNES LEBEL" DIN TĂLMACIU,
REFERITOARE LA ZIUA EDUCAŢIEI ŞI LA DATORIA DE A SCOATE MATERIA RELIGIE DIN
SITUAŢIA DE DISCRIMINARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu