sâmbătă, 18 decembrie 2021

DICȚIONARUL FRANCEZ “LE PETIT ROBERT” A CREAT RECENT UN CUVÂNT NOU, UN PRONUME DE GEN NEUTRU, NON-BINAR (adică nici masculin, nici feminin etc), SUB PRETEXUL CĂ ACEST PRONUME REFLECTĂ LUMEA AȘA CUM ESTE EA ACUM, O SOCIETATE INCLUSIVĂ, SUGERÂND CĂ FRANȚA ARE NEVOIE DE ADAPTARE LA LIMBA CARE EVOLUEAZĂ ȘI SE SCHIMBĂ. DAR, FRANCEZILOR NU LE CONVINE ACEASTĂ INTRUZIUNE IDEOLOGICĂ. UNII LIDERI POLITICI S-AU EXPRIMAT DEJA ÎMPOTRIVA ACESTUI PRONUME CARE DISTORSIONEAZĂ LIMBA FRANCEZĂ, VĂZÂND ÎN EL UN ATAC LA ADRESA FRUMUSEȚII LIMBII FRANCEZE ȘI CHIAR UN ATAC LA ADRESA FRANȚEI. MINISTRUL EDUCAȚIEI, JEAN-MICHEL BLANQUER, FACE PARTE DIN CATEGORIA CELOR CARE SE OPUN ACESTUI PRONUME. (scurtă anunțare a știrii, articol în engleză din 14 decembrie 2021) OARE LIMBA ROMÂNĂ NU ESTE DISTORSIONATĂ CÂND SE SPUNE “DOAMNA DIRECTOR” ÎN LOC DE DOAMNA DIRECTOARE ?

Pr. prof. Ion Ciungu

 

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.” (Sfânta Evanghelie după Ioan 1, 1-5) http://www.bibliaortodoxa.ro/noul-testament/35/Ioan

 

Cuvântul nou pe care l-a creat dicționarul francez Le Petit Robert este “iel”. Acest pronume de gen neutru a fost obținut astfel : s-a luat litera “i” de la pronumele masculin “il” (el), apoi lângă “i”s-au adăugat literele “el”, acestea fiind primele două litere de la pronumele feminin “elle” (ea).

 Mai multe aspecte referitoare la acest subiect putem afla din articolul The French Resist Another Revolution … of Words, publicat în data de 14 decembrie 2021, pe website-ul american de știri creștine CHRISTIAN HEADLINES, de John Stonestreet.

......................................................

Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

DOUĂ CĂRȚI PORNOGRAFICE SUNT REINTRODUSE ÎN BIBLIOTECILE ȘCOLARE, PRINTR-O DECIZIE A DISTRICTULUI ȘCOLAR DIN COMITATUL FAIRFAX, STATUL VIRGINIA, SUA, ÎN CIUDA ÎNGRIJORĂRILOR PĂRINȚILOR CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ ACELE CĂRȚI PROMOVEAZĂ PEDOFILIA. PĂRINȚII CONTINUĂ LUPTA, ÎN SISTEMUL ȘCOLAR, CONTRA UNEI ASTFEL DE DECIZII. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 27 noiembrie 2021 etc) NE AMINTIM CĂ PAPA BENEDICT XVI A EXPLICAT ABUZURILE SEXUALE ALE PREOȚILOR CATOLICI ȚINÂND CONT ȘI DE EFECTUL PORNOGRAFIEI SUSȚINUTĂ ÎN GERMANIA DE CĂTRE STAT, PRIN MINISTERUL SĂNĂTĂȚII ȘI PRIN MINISTERUL EDUCAȚIEI, PRIN ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ, ÎNCEPÂND DIN ANII 1960, CÂND PEDOFILIA ERA DIAGNOSTICATĂ CA FIIND PERMISĂ. EFECTE SIMILARE S-AU OBȚINUT ȘI ÎN AUSTRIA PRIN ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ, LA SFÂRȘITUL ANILOR 1980.

 

ÎN SUA PĂRINȚII CREȘTINI CU COPII ÎN ȘCOALĂ SUNT AVERTIZAȚI CU PRIVIRE LA MANIPULAREA ȘI ÎNDOCTRINAREA COPIILOR ÎN ȘCOLILE PUBLICE PRIN ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ, LGBTQ, GENDER ȘI ÎN GENERAL DE DESTRĂBĂLARE SEXUALĂ, FINANȚATE DIN GREU DE GRUPURILE DE PRESIUNE INTERNAȚIONALĂ. COPIII SUNT ÎNCURAJAȚI SĂ RESPINGĂ CREDINȚELE RELIGIOASE, AUTORITATEA PĂRINȚILOR ȘI CHIAR REALITATEA FIZICĂ ÎNSĂȘI. AVERTISMENTUL VINE DIN PARTEA UNUI FOARTE IMPORTANT GRUP DE APĂRARE A FAMILIEI, “THE FAMILY RESEARCH COUNCIL”, CARE A PUBLICAT VINERI UN NOU RAPORT EXTINS. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză de marți, 26 mai 2020). NE AMINTIM CĂ ȘI ÎN ROMÂNIA PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS A APROBAT ÎN 3 APRILIE 2020 LEGEA EDUCAȚIEI SEXUALE LA COPII. ... NE AMINTIM CUM AU LUPTAT SUTE DE PĂRINȚI DIN ANGLIA ȘI AU REUȘIT CU GREU SĂ SCOATĂ ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ DIN ȘCOLI.

 

IARĂȘI ÎN SUA, PĂRINȚII SUNT AVERTIZAȚI SĂ-ȘI APERE COPIII DE EDUCAȚIA SEXUALĂ CARE SE FACE ÎN ȘCOLILE PUBLICE PRIN PROGRAMELE POLITICE DE STÂNGA CARE PROMOVEAZĂ AVORTURILE ÎN ȘCOLILE PUBLICE ȘI ÎI ÎNVAȚĂ PE COPII CĂ ESTE OK SĂ FACI SEX LA ORICE VÂRSTĂ. PROGRAMELE ACESTEA SUNT PROPAGATE DE ORGANIZAȚIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII, DE ONU, DE UNICEF. MANUALUL DE EDUCAȚIE SEXUALĂ PENTRU COPIII EUROPENI, FĂCUT DE OMS, ÎI ÎNVAȚĂ PE COPII DESPRE PLĂCERILE SEXUALE (LA VÂRSTA DE 0 – 4 ANI) ȘI DESPRE DREPTURILE LA PLĂCERILE SEXUALE (LA VÂRSTA DE 9 ANI). AVERTIZAREA ESTE ADRESATĂ PĂRINȚILOR DE CĂTRE INSTITUTUL AMERICAN CONSERVATOR DE CERCETARE “THE HERITAGE FOUNDATION” DIN WASHINGTON D.C., CARE ÎN 12 AUGUST 2020 A AVUT UN SUMMIT PENTRU PROTEJAREA COPIILOR. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 15 și 19 august 2020). NE AMINTIM CĂ ÎN LUNA MAI 2020 PĂRINȚII AMERICANI AU FOST AVERTIZAȚI CU PRIVIRE LA ACESTE ASPECTE DE CĂTRE UN FOARTE IMPORTANT GRUP DE APĂRARE A FAMILIEI (THE FAMILY RESEARCH COUNCIL). NE AMINTIM CĂ ȘI ÎN ROMÂNIA GRUPURILE INTERNAȚIONALE ATEISTE DE STÂNGA AU VRUT SĂ INTRODUCĂ ÎN ȘCOLI EDUCAȚIA SEXUALĂ OBLIGATORIE CHIAR ȘI LA COPIII MICI, LEGEA FIIND PROMULGATĂ DE PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS ÎN 3 APRILIE 2020, ÎNSĂ A FOST ANULATĂ PRINTR-UN AMENDAMENT VOTAT ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ÎN 3 IUNIE 2020, LA CEREREA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, A BISERICII CATOLICE DIN ROMÂNIA ȘI A MULTOR ASOCIAȚII DIN ROMÂNIA.

 

CONCEDIAT DIN ȘCOALĂ ȘI ACUZAT DE TERORISM PENTRU O PREDICĂ PRIN CARE A DERANJAT POLITICA LGBT A UNEI ȘCOLI DIN ANGLIA ÎN 2019, PREOTUL ANGLICAN BERNARD RANDALL A DAT ȘCOALA ÎN JUDECATĂ PENTRU DISCRIMINARE, HĂRȚUIRE, VICTIMIZARE ȘI CONCEDIERE ABUZIVĂ, CAZUL LUI FIIND PROGRAMAT PENTRU 14 IUNIE 2021, LA “EAST MIDLANDS EMPLOYMENT TRIBUNAL”. BERNARD, ÎN VÂRSTĂ DE 48 DE ANI, A DECLARAT ASTFEL: “EU CRED CĂ ÎN CALITATE DE CREȘTIN, MAI ALES, A VORBI DESPRE ADEVĂR ESTE CHIAR IMPORTANT, CĂCI IISUS A ZIS: « EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA ».” (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 5 iunie 2021)

 

PREDAREA ÎN ȘCOLI A IDEOLOGIEI DE GEN (GENDER) ÎNCALCĂ ARTICOLUL 15 DIN CONSTITUȚIA UCRAINEI, CARE PREVEDE CĂ NICI O IDEOLOGIE NU POATE FI RECUNOSCUTĂ DE STAT CA FIIND OBLIGATORIE. PRIN URMARE, CONVENȚIA DE LA ISTANBUL, CARE IMPUNE IDEOLOGIA DE GEN, NU POATE FI RATIFICATĂ ÎN UCRAINA. AȘA AU EXPLICAT LIDERII RELIGIOȘI DIN UCRAINA, ÎN 31 MAI 2021, LA ÎNTÂLNIREA PARLAMENTARILOR ÎN ASOCIAȚIA INTERFACȚIONALĂ NUMITĂ “VALORI. DEMNITATE. FAMILIE”. NICI MAREA BRITANIE, NICI UNGARIA, NICI MOLDOVA, NICI CEHIA, NICI SLOVACIA, NICI LITUANIA, NICI LETONIA, NICI BULGARIA, NICI LIECHTENSTEIN, NICI ALTE ȚĂRI NU AU RATIFICAT ACEASTĂ CONVENȚIE. TURCIA S-A RETRAS RECENT DIN EA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 1 iunie 2021) ROMÂNIA A RATIFICAT-O, ÎN ANUL 2016. ÎN IUNIE 2020, SENATUL A INTERZIS IDEOLOGIA DE GEN ÎN ȘCOLI, IAR PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS A CONTESTAT DECIZIA SENATULUI LA CURTEA CONSTITUȚIONALĂ, CARE ÎN DECEMBRIE 2020 A ANULAT DECIZIA DIN IUNIE 2020. DECI, LA NOI E LIBER LA HARABABURĂ!!!

 

EDUCAȚIA SEXUALĂ ÎN ȘCOALĂ ESTE “ABUZAREA COPILULUI SPONSORIZATĂ DE STAT”. AȘA S-A SPUS LA CONFERINȚA DESPRE CĂSĂTORIE, SEX ȘI CULTURĂ (The Marriage, Sex and Culture Conference 2021), ȚINUTĂ SPTĂMÂNA ACEASTA ÎN REGATUL UNIT, LA CARE AU PARTICIPAT PĂRINȚI CREȘTINI ÎNGRIJORAȚI DE NOUA PROGRAMĂ OBLIGATORIE REFERITOARE LA EDUCAȚIA SEXUALĂ, CARE ÎI ÎNCURAJEAZĂ PE COPII SĂ PUNĂ SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII GENUL ȘI IDENTITATEA LOR SEXUALĂ ȘI CARE PROMOVEAZĂ COMPORTAMENTE CONSIDERATE MAI ÎNAINTE ILEGALE ȘI DOVEZI DE BOLI MINTALE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 29 mai 2021) NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA LEGEA CARE PREVEDEA OBLIGATIVITATEA EDUCAȚIEI SEXUALE CHIAR ȘI PENTRU COPII, FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR, A FOST ANULATĂ ÎN 3 IUNIE 2020. ÎNSĂ PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, SILIT DE ALȚII, CEDEAZĂ SPRE RĂU, VRÂND EDUCAȚIE SEXUALĂ LA COPII ÎN ȘCOLI FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR. NE AMINTIM CĂ AM SEMNAT ÎN ACEST AN O PETIȚIE PRIN CARE CEREM PARLAMENTULUI ROMÂNIEI SĂ LASE SITUAȚIA AȘA CUM S-A STABILIT ÎN 3 IUNIE 2020.

 

“GENUL” TREBUIE SĂ FIE ÎNȚELES NUMAI ÎN SENSUL BIOLOGIC, CONFORM DECIZIEI CURȚII CONSTITUȚIONALE BULGARE, DIN 26 OCTOMBRIE 2021. CURTEA A LUAT ÎN CONSIDERARE VALORILE ȘI TRADIȚIILE ISTORICE ȘI SPIRITUALE ALE SOCIETĂȚII BULGARE. POZIȚIA BISERICII ORTODOXE BULGARE ÎMPOTRIVA IDEOLOGIEI GENDER (SCHIMBAREA DE SEX) DIN CONVENȚIA CONSILIULUI EUROPEI (CUNOSCUTĂ ÎN MOD OBIȘNUIT SUB NUMELE DE “CONVENȚIA DE LA ISTANBUL”) A FOST EXPRIMATĂ ÎN IANUARIE 2018 ȘI ÎN IUNIE 2021. … OBSERVĂM CĂ ÎN 15 OCTOMBRIE 2021 PARLAMENTUL DIN REPUBLICA MOLDOVA A RATIFICAT CONVENȚIA DE LA ISTANBUL, DEȘI BISERICA ORTODOXĂ MOLDOVEANĂ DEPENDENTĂ DE PATRIARHIA MOSCOVEI A ATRAS ATENȚIA ASUPRA PERICOLULUI PE CARE ÎL CONȚINE ACEASTĂ CONVENȚIE, CU PRIVIRE LA DREPTUL COPIILOR DE A-ȘI SCHIMBA GENUL (SEXUL). ARHIEPISCOPUL DE BĂLȚI ȘI FĂLEȘTI, EMINENȚA SA MARCHEL, I-A EXCOMUNICAT DE LA SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE PE TOȚI PARLAMENTARII CARE AU VOTAT PENTRU CONVENȚIA DE LA ISTANBUL. (scurtă anunțare a știrilor ; articole în engleză din 27 și 28 octombrie 2021) ROMÂNIA A RATIFICAT CONVENȚIA DE LA ISTANBUL ÎN ANUL 2016. ÎN IUNIE 2020, SENATUL A INTERZIS IDEOLOGIA DE GEN ÎN ȘCOLI, IAR PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS A CONTESTAT DECIZIA SENATULUI LA CURTEA CONSTITUȚIONALĂ, CARE ÎN DECEMBRIE 2020 A ANULAT DECIZIA DIN IUNIE 2020. DECI, LA NOI E LIBER LA HARABABURĂ!!!

 

PROMOVAREA IDEOLOGIEI TRANSGENDER, A SCHIMBĂRII DE GEN, TREBUIE SĂ ÎNCETEZE ÎNAINTE CA EA SĂ FACĂ MAI MULT RĂU! GRUPURILE LGBT+ AU CÂȘTIGAT ILEGAL PUTERE ȘI ÎȘI IMPUN ÎN ȘCOLI EXPERIMENTUL LOR SOCIAL, TINERII DEVENIND ASTFEL COBAII LOR. COPIII DE LA PATRU ANI SUNT ÎNVĂȚAȚI CĂ GENUL ESTE O CHESTIUNE DE ALEGERE, CĂ NU ESTE CEVA BIOLOGIC. ÎN ANGLIA, ÎN 2009, ERA O SINGURĂ CLINICĂ PENTRU TRATAREA IDENTITĂȚII DE GEN LA COPII, IAR ÎN 2019 ERAU 2.590 ASTFEL DE CLINICI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 23 august 2021) NE AMINTIM DE PROFESORUL DE BIOLOGIE DIN SPANIA CARE A FOST SUSPENDAT DIN ȘCOALĂ, PENTRU CĂ LE-A SPUS ELEVILOR CĂ DEȘI EXISTĂ PERSOANE TRANSGENDER, CARE-ȘI SCHIMBĂ GENUL, ELE ÎȘI MENȚIN GENELE CU CARE S-AU NĂSCUT ȘI ȘTIINȚA NU POATE SĂ SCHIMBE ACEASTA.

 

IISUS ESTE PRIMUL MARTOR REAL PENTRU DUMNEZEU ÎMPOTRIVA DIAVOLULUI. NUMAI SUPUNEREA NOASTRĂ FAȚĂ DE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI NUMAI DRAGOSTEA NOASTRĂ PENTRU EL NE POT ARĂTA CALEA SPRE ÎNNOIREA BISERICII, CARE A AJUNS SĂ FIE CONSIDERATĂ A FI NUMAI UN APARAT POLITIC. ÎNCERCAREA DE A CREA O ALTĂ BISERICĂ, FĂRĂ DUMNEZEU, ÎN CARE CONCEPTUL DE  MORALITATE CREȘTINĂ A INTRAT ÎN DISOLUȚIE, A EȘUAT. CRIZA ABUZURILOR SEXUALE DIN PARTEA PREOȚILOR CATOLICI NU POATE FI ÎNȚELEASĂ DEPLIN FĂRĂ A OBSERVA COLAPSUL STANDARDELOR NORMATIVE CU PRIVIRE LA SEXUALITATE, SUSȚINUT PE LINIE GUVERNAMENTALĂ ÎN GERMANIA ȘI AUSTRIA, ÎN PERIOADA ANILOR 1960-1980 ; ȘI FĂRĂ A OBSERVA COLAPSUL TEOLOGIEI MORALE CATOLICE, CARE ELIMINASE LA UN MOMENT DAT CATEGORIILE DE BINE ABSOLUT ȘI RĂU ABSOLUT ; ȘI FĂRĂ A OBSERVA RESPINGEREA TRADIȚIEI BISERICII DE CĂTRE UNII EPISCOPI CATOLICI DUPĂ CONCILIUL VATICAN II (1962-1965).  (Din eseul Papei emerit Benedict XVI, „Biserica și scandalul abuzului sexual”, din data de 10 aprilie 2019; scurtă anunțare a știrii)  

 

“NU POT SĂ-I MULȚUMESC LUI DUMNEZEU DESTUL.” AȘA A SPUS BASCHETBALISTUL AMERICAN STEPHEN CURRY, DUPĂ MECIUL DE MARȚI, 14 DECEMBRIE 2021, PRIN CARE A DEVENIT CEL MAI BUN MARCATOR DE TREI PUNCTE DIN ISTORIA CAMPIONATULUI NORD-AMERICAN DE BASCHET. ÎN ACEL JOC DECISIV, EL PURTA O BRĂȚARĂ PE CARE SCRIE “ÎN NUMELE LUI IISUS JOC EU”. CITATUL LUI PREFERAT ESTE DIN SFÂNTUL APOSTOL PAVEL: “TOATE LE POT ÎNTRU HRISTOS, CEL CARE MĂ ÎNTĂREȘTE.” (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 15 decembrie 2021)

 

ÎN NIGERIA, “17 CREȘTINI SUNT ASASINAȚI ÎN FIECARE ZI.” “UCIDERILE ÎN MASĂ SUNT DE ACUM O URGENȚĂ NAȚIONALĂ.” “MASACRELE AU LOC APROAPE ÎN FIECARE SEARĂ, IAR ZIUA BĂIEȚI TINERI SUNT UCIȘI PE CÂMP”. MAI MULT DECÂT ORIUNDE ALTUNDEVA PE SUPRAFAȚA PĂMÂNTULUI, CREȘTINII SUNT UCIȘI AICI, ÎN NIGERIA. (scurtă anunțare a acestei triste știri; articol în franceză din 15 decembrie 2021) NE AMINTIM CĂ, ÎN ACEST AN, DEPARTAMENTUL DE STAT AL SUA A ÎNLĂTURAT NIGERIA DE PE LISTA CU ȚĂRILE ÎN CARE ESTE PERSECUȚIE RELIGIOASĂ ȘI CARE ÎNCALCĂ LIBERTATEA RELIGIOASĂ, DEȘI CREȘTINII AU FOST UCIȘI CU MIILE ÎN NIGERIA ȘI ÎN ACEST AN, FORȚELE DE SECURITATE REFUZÂND SĂ-I APERE PE CREȘTINI DE ATACURILE VENITE ASUPRA LOR DIN PARTEA ORGANIZAȚIEI TERORISTE “BOKO HARAM” ȘI DIN PARTEA MILIȚIILOR JIHADISTE ALE FULANILOR!!! DE ASEMENEA, MILIOANE DE CREȘTINI AU FOST FORȚAȚI SĂ PĂRĂSEASCĂ ZONELE ÎN CARE LOCUIAU. ... OF, TATĂ CERESC, TE RUGĂM OPREȘTE UCIDEREA CREȘTINILOR ÎN NIGERIA, ȘI ÎN ALTE ȚĂRI! DE ASEMENEA, TE RUGĂM OPREȘETE UCIDEREA BEBELUȘILOR NENĂSCUȚI ÎN ROMÂNIA, ȘI ÎN ALTE ȚĂRI!

 

ÎN BELARUS, BISERICA ORTODOXĂ A PROPUS RECENT CA ÎN CONSTITUȚIE CĂSĂTORIA SĂ FIE DEFINITĂ CA UNIREA VOLUNTARĂ DINTRE UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE, IAR VIAȚA TUTUROR OAMENILOR ȘI VALORILE FAMILIEI TRADIȚIONALE SĂ FIE PROTEJATE CONSTITUȚIONAL. DE ASEMENEA, SĂ SE CREEZE CONDIȚIILE CELE MAI FAVORABILE PENTRU SALVAREA VIEȚII COPIILOR NENĂSCUȚI. (scurtă anunțare a știrii ; articol în engleză din 14 decembrie 2021) NE AMINTIM CĂ ÎN CONSTITUȚIA RUSIEI S-AU INTRODUS, ÎN 2020, AMENDAMENTE CU PRIVIRE LA CREDINȚA ÎN DUMNEZEU ȘI LA DEFINIREA FAMILIEI CA UNIREA DINTRE UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE. UNGURII ȘI-AU STIPULAT ÎN CONSTITUȚIE ACESTE VALORI DIN 2012. DE ASEMENEA, NE AMINTIM CU NEMULȚUMIRE CĂ ÎN ROMÂNIA A EȘUAT REFERENDUMUL DIN OCTOMBRIE 2018 PRIN CARE S-A URMĂRIT CA ÎN CONSTITUȚIA ROMÂNIEI SĂ SE PRECIZEZE CĂ FAMILIA SE ÎNTEMEIAZĂ PE CĂSĂTORIA LIBER CONSIMȚITĂ ÎNTRE UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE.

 

PATRIARHUL ORTODOX AL IERUSALIMULUI, THEOFILOS, ÎNSOȚIT DE CONDUCĂTORII CELORLALTE BISERICI DIN IERUSALIM, AU ȚINUT UN EVENIMENT, ÎN 9 DECEMBRIE 2021, PENRU A TRIMITE UN MESAJ CĂTRE LUMEA ÎNTREAGĂ, REFERITOR LA SITUAȚIA GREA A CREȘTINILOR DIN ȚARA SFÂNTĂ, CĂCI GRUPURI RADICALE ISRAELIENE ÎI AMENINȚĂ PE CREȘTINI, ÎI INTIMIDEAZĂ ȘI VOR SĂ-I DEPOSEDEZE DE PROPRIETĂȚI. SE PARE CĂ NUMĂRUL CREȘTINILOR ACUM REPREZINTĂ NUMAI 1% DIN POPULAȚIA ȚĂRII SFINTE. (articol în engleză din 10 decembrie 2021) NE AMINTIM CĂ BISERICA ROMÂNEASCĂ DIN IERUSALIM A FOST ATACATĂ ÎN REPETATE RÂNDURI ÎN ACEST AN, IAR ASTFEL DE FAPTE CONTINUĂ DIN CAUZĂ CĂ AUTORITĂȚILE ISRAELIENE ACORDĂ IMPUNITATE COLONIȘTILOR ISRAELIENI EXTREMIȘTI.

 

LA BETLEEM, LOCUL NAȘTERII LUI IISUS, ACUM INDUSTRIA TURISMULUI ESTE DECIMATĂ DE PANDEMIA DIN ULTIMELE 20 DE LUNI, IAR CREȘTINII DIN BETLEEM SE LUPTĂ SĂ SUPRAVIEȚUIASCĂ, CĂCI AU RĂMAS FĂRĂ PELERINI. MULȚI ÎȘI CUMPĂRĂ MÂNCARE PE CREDIT, SAU SE BAZEAZĂ PE PRIETENI ȘI PE BĂNCI ALIMENTARE. CHELTUIELILE MEDICALE AU DEVENIT O ÎNGRIJORARE MARE PENTRU EI. EI SUNT AJUTAȚI DIN DONAȚII, DE CĂTRE ORGANIZAȚIA RELIGIOASĂ CARITABILĂ BRITANICĂ “PRIETENII ȚĂRII SFINTE” (“FRIENDS OF THE HOLY LAND”). (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 7 decembrie 2021) NE AMINTIM CĂ BETLEEMUL ESTE LA APROXIMATIV 10 KM SUD DE IERUSALIM, APARȚINE DE AUTORITATEA PALESTINIANĂ ȘI ESTE SUB OCUPAȚIE ISRAELIANĂ, DIN 1967. DIN CAUZA OCUPAȚIEI ISRAELIENE, SITUAȚIA PALESTINIENILOR ERA GREA ȘI ÎNAINTE DE PANDEMIE. POLITICA DUSĂ DE ISRAEL A FĂCUT CA NUMĂRUL CREȘTINILOR SĂ SCADĂ TOT MAI MULT ÎN ȚARA SFÂNTĂ, ÎNCÂT ACUM CREȘTINII DE ACOLO REPREZINTĂ NUMAI 2% DIN POPULAȚIE. CÂND S-A FORMAT STATUL ISRAEL, ÎN 1948, CREȘTINII REPREZENTAU 18% DIN POPULAȚIA ȚĂRII SFINTE.

 

ÎN FRANȚA, 33% DIN TINERII CU VÎRSTA ÎNTRE 15 ȘI 30 DE ANI SUFERĂ DE SINGURĂTATE, DIN CAUZĂ CĂ LEGĂTURILE SOCIALE ALE FRANCEZILOR AU FOST AFECTATE ÎN MARE MĂSURĂ DE PANDEMIE, POTRIVIT UNUI STUDIU PUBLICAT ÎN 7 DECEMBRIE 2021. (scurtă anunțare a știrii; articol în franceză din 9 decembrie 2021) OARE ÎN ROMÂNIA ESTE VREUN STUDIU SIMILAR?

 

GUATEMALA VA FI DECLARATĂ CAPITALA PRO VIAȚĂ A AMERICII LATINE, ÎN 9 MARTIE 2022, DUPĂ CUM A ANUNȚAT RECENT PREȘEDINTELE GUATEMALEI, MEDICUL CHIRURG ALEJANDRO GIAMMATTEI. S-A AJUNS LA ACEST REZULTAT ÎN URMA UNEI PROPUNERI FĂCUTE DE CONGRESUL IBERO AMERICAN PENTRU VIAȚĂ ȘI FAMILIE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 10 decembrie 2021) NE AMINTIM CĂ ÎN EUROPA ȚARA CEA MAI PRO VIAȚĂ, CEA MAI ANTI AVORT, ESTE POLONIA. ROMÂNIA, CARE ȘI-A FĂCUT FAIMĂ CĂ ESTE CEA MAI CREDINCIOASĂ ȚARĂ DIN EUROPA, AR TREBUI SĂ IA EXEMPLE DE LA POLONIA ȘI GUATEMALA ÎN ACEASTĂ PRIVINȚĂ, CĂCI “LAUDA DE SINE NU MIROASE A BINE!”, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE, DIN 1990 PÂNĂ ACUM AU FOST UCIȘI PESTE OPT MILIOANE DE COPII PRIN AVORT ÎN ROMÂNIA, IAR UCIDERILE BEBELUȘILOR CONTINUĂ FĂRĂ AMÂNARE ȘI ÎN PANDEMIE!!!

 

JURĂMÂNT DEPUS, DAR FĂRĂ SĂ AMINTEASCĂ DE DUMNEZEU. AȘA A ALES NOUL CANCELAR GERMAN, OLAF SCHOLZ, ÎN 8 DECEMBRIE 2021. PÂNĂ ACUM CÂȚIVA ANI, OLAF SCHOLZ A APARȚINUT DE BISERICA EVANGHELICĂ, DAR ACUM NU MAI APARȚINE DE NICI O DENOMINAȚIUNE. TOTUȘI, EL NU SE CONSIDERĂ ATEU, CI ACCENTUEAZĂ FAPTUL CĂ CREDINȚA ȘI BISERICA L-AU FORMAT. “CA POLITICIAN, EU SUNT ÎN FAVOAREA ORICUI APRECIAZĂ NATURA CREȘTINĂ A CULTURII NOASTRE”, A DECLARAT EL ÎNTR-UN INTERVIU DIN ACEASTĂ TOAMNĂ. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 9 decembrie 2021)

 

ÎN CIPRU, PAPA FRANCISC I-A ÎNDEMNAT PE ORTODOCȘI SPRE UNIRE DEPLINĂ CU CATOLICII, ÎN 3 DECEMBRIE 2021. ÎN GRECIA, ÎN 4 DECEMBRIE 2021, PAPA FRANCISC A CERUT IERTARE ORTODOCȘILOR DIN GRECIA PENTRU ERORILE CATOLICILOR ÎNSETAȚI DE PROFIT ȘI PUTERE, ALE CĂROR ACȚIUNI ȘI DECIZII NU AU ABSOLUT NIMIC DE A FACE CU IISUS ȘI CU EVANGHELIA, CI AU DUS LA DEZBINAREA CREȘTINILOR. ÎN 6 DECEMBRIE 2021, PAPA FRANCISC A ANUNȚAT CĂ ÎNTÂLNIREA CU PATRIARHUL KIRILL AL RUSIEI SE PROFILEAZĂ LA ORIZONT. (articole în engleză din 3, 5 și 6 decembrie 2021 etc) ȘTIM CĂ UNITATEA CREȘTINILOR ESTE DORITĂ CHIAR DE MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. DE ASEMENEA, ȘTIM CĂ RĂNILE VECHI ALE DEZBINĂRILOR PERSISTĂ ȘI AU APĂRUT UNELE NOI, CHIAR ÎNTRE ORTODOCȘI, PE PROBLEMA UCRAINEI. SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ LUCRĂM PENTRU PACEA ȘI UNITATEA CREȘTINILOR !

 

ÎN ȘCOLILE DIN FRANȚA ESTE NECESAR SĂ SE STUDIEZE ȘI FAPTELE RELIGIOASE, PE LÂNGĂ ÎNVĂȚĂMÂNTUL LAIC, PENTRU A ÎNȚELEGE SOCIETATEA. ÎN ACEST SCOP A FOST LANSAT UN PLAN VAST PENTRU FORMAREA PROFESORILOR ȘI CADRELOR EDUCAȚIEI NAȚIONALE. (scurtă anunțare a știrii; articol în franceză, din 25 noiembrie 2021; traducere în română de I.N.)

 

ACUM CURTEA SUPREMĂ A SUA ARE ȘANSA DE A ÎNDREPTA UN RĂU ISTORIC, DACĂ AR DESFIINȚA DECIZIA “ROE V. WADE” DATĂ TOT DE EA ÎN 1973, PRIN CARE A LEGALIZAT AVORTURILE ÎN SUA, OMORÂND 62 DE MILIOANE DE COPII, REDUCÂND CU 20% POPULAȚIA SUA, DESTABILIZÂND SOCIETATEA AMERICANĂ ÎN ULTIMII 50 DE ANI. AȘA A SPUS FOSTUL VICE PREȘEDINTE MIKE PENCE ÎN 30 NOIEMBRIE 2021, CU O ZI ÎNAINTE DE AUDIEREA LA CURTEA SUPREMĂ A ARGUMENTELOR STATULUI MISSISSIPPI, CARE CERE DESFIINȚAREA DECIZIEI “ROE V. WADE”. ÎN SCHIMB, PREȘEDINTELE BIDEN SUSȚINE DECIZIA “ROE V. WADE”. O DECIZIE A CURȚII SUPREME ÎN ACEASTĂ PRIVINȚĂ ESTE AȘTEPTATĂ PÂNĂ LA SFÂRȘITUL LUNII IUNIE 2022, CEL MAI TÂRZIU. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 1 și 2 decembrie 2021)

 

DOUĂ CĂRȚI PORNOGRAFICE SUNT REINTRODUSE ÎN BIBLIOTECILE ȘCOLARE, PRINTR-O DECIZIE A DISTRICTULUI ȘCOLAR DIN COMITATUL FAIRFAX, STATUL VIRGINIA, SUA, ÎN CIUDA ÎNGRIJORĂRILOR PĂRINȚILOR CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ ACELE CĂRȚI PROMOVEAZĂ PEDOFILIA. PĂRINȚII CONTINUĂ LUPTA, ÎN SISTEMUL ȘCOLAR, CONTRA UNEI ASTFEL DE DECIZII. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 27 noiembrie 2021 etc) NE AMINTIM CĂ PAPA BENEDICT XVI A EXPLICAT ABUZURILE SEXUALE ALE PREOȚILOR CATOLICI ȚINÂND CONT ȘI DE EFECTUL PORNOGRAFIEI SUSȚINUTĂ ÎN GERMANIA DE CĂTRE STAT, PRIN MINISTERUL SĂNĂTĂȚII ȘI PRIN MINISTERUL EDUCAȚIEI, PRIN ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ, ÎNCEPÂND DIN ANII 1960, CÂND PEDOFILIA ERA DIAGNOSTICATĂ CA FIIND PERMISĂ. EFECTE SIMILARE S-AU OBȚINUT ȘI ÎN AUSTRIA PRIN ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ, LA SFÂRȘITUL ANILOR 1980.

 

ÎNLĂTURAREA NIGERIEI ÎN ACEST AN, 2021, DE PE LISTA CU ȚĂRILE ÎN CARE EXISTĂ PERSECUȚIE RELIGIOASĂ ȘI CARE ÎNCALCĂ LIBERTATEA RELIGIOASĂ A FOST CRITICATĂ ASPRU DE ORGANIZAȚIILE CARE SUPRAVEGHEAZĂ LIBERTATEA RELIGIOASĂ ÎN LUME, CĂCI MII DE CREȘTINI AU FOST UCIȘI ȘI ÎN ACEST AN ÎN NIGERIA, IAR MILIOANE DE CREȘTINI DIN NIGERIA AU FOST FORȚAȚI SĂ PLECE DIN ZONELE ÎN CARE TRĂIAU. FORȚELE DE SECURITATE NIGERIENE AU REFUZAT SĂ-I APERE PE CREȘTINI DE ATACURILE DIN PARTEA ORGANIZAȚIEI TERORISTE “BOKO HARAM” ȘI DIN PARTEA MILIȚIILOR JIHADISTE ALE FULANILOR. ÎN ANII 2019 ȘI 2020, NIGERIA A FOST PE LISTA RESPECTIVĂ, ÎNSĂ ADMINISTRAȚIA BIDEN A ÎNLĂTURAT ACUM NIGERIA DE PE ACEASTĂ LISTĂ, CONFORM RAPORTULUI PUBLICAT RECENT DE DEPARTAMENTUL DE STAT AL SUA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 24 noiembrie 2021) NE AMINTIM CĂ ÎN PRIMELE PATRU LUNI ALE ACESTUI AN, 2021, AU FOST UCIȘI ÎN NIGERIA 3.530 DE CREȘTINI!!! DIN 2009 PÂNĂ ÎN 2020 AU FOST UCIȘI ÎN NIGERIA 34.400 DE CREȘTINI!!! OF, TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI, TE RUGĂM FRUMOS, ȘI NOI, ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, OPREȘTE-I ȘI PEDEPSEȘTE-I PE UCIGAȘII CREȘTINILOR DIN NIGERIA! ȘI PE UCIGAȘII BEBELUȘILOR NENĂSCUȚI, DIN ROMÂNIA! AMIN! AȘA SĂ FIE!

 

TOT MAI MULȚI TINERI AMERICANI, ÎN SPECIAL CEI CREDINCIOȘI, ALEG ABSTINENȚA, CONSIDERÂND CĂ SEXUL ÎNAINTE DE CĂSĂTORIE NU ESTE UN LUCRU BUN. POTRIVIT UNUI STUDIU PUBLICAT RECENT DE “INSTITUTE FOR FAMILY STUDIES”, ÎNCEPÂND DIN 2008 PÂNĂ ACUM, A CRESCUT PROCENTUL DE ABSTINENȚĂ SEXUALĂ, DE LA 20% LA 60%, LA TINERII NECĂSĂTORIȚI CU VÎRSTA SUB 35 DE ANI, CARE PARTICIPĂ LA SERVICII RELIGIOASE MAI MULT DECÂT O DATĂ PE LUNĂ. EI ÎI INFLUENȚEAZĂ ÎN ACEST SENS ȘI PE TINERII NERELIGIOȘI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 16 noiembrie 2021)

 

ÎN FINLANDA, EVANGHELIA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ESTE ÎN PERICOL DE DISPARIȚIE, DIN CAUZA PERSECUȚIEI STATALE ÎMPOTRIVA VALORILOR CREȘTINE. EPISCOPUL LUTERAN JUHANA POHJOLA ȘI DOCTORIȚA PAIVI MARIA RASANEN, CARE ESTE MEMBRĂ A PARLAMENTULUI, SUNT ACUZAȚI ACUM DE PROCURORUL GENERAL AL FINLANDEI, PENTRU O CĂRȚULIE, SCRISĂ DE DOCTORIȚĂ ȘI PUBLICATĂ DE EPISCOP ÎN ANUL 2004, INTITULATĂ “MALE AND FEMALE HE CREATED THEM: HOMOSEXUAL RELATIONSHIPS CHALLENGE THE CHRISTIAN CONCEPT OF HUMANITY” (BĂRBAT ȘI FEMEIE EL I-A CREAT: RELAȚIILE HOMOSEXUALE CONTESTĂ CONCEPTUL CREȘTIN AL NATURII UMANE). EI AFIRMĂ CĂ FAPTELE HOMOSEXUALILOR SUNT PĂCĂTOASE ȘI ÎN DISCORDANȚĂ CU ORDINEA CREATĂ DE DUMNEZEU. PROCURORUL I-A ACUZAT DE INCITARE LA URĂ ÎMPOTRIVA HOMOSEXUALILOR, ACUM DOCTORIȚA, MAMĂ A CINCI COPII, CONFRUNTÂNDU-SE CU O POSIBILĂ CONDAMNARE LA 6 ANI DE ÎNCHISOARE. DEȘI POLIȚIA DIN HELSINKI I-A CERUT, ÎN 2020, EPISCOPULUI SĂ ÎNLĂTURE CĂRȚULIA DE PE WEBSITE-UL DIOCEZEI, EPISCOPUL A REFUZAT, EL VRÂND SĂ-I CHEME ASTFEL PE OAMENI LA POCĂINȚĂ PRIN CREDINȚA ÎN DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, PENTRU CA EI SĂ PRIMEASCĂ IERTARE DE PĂCATE ȘI VIAȚĂ VEȘNICĂ. ... ÎN 10 NOIEMBRIE 2021, EPISCOPUL A VORBIT ÎN WASHINGTON, LA “ALIANȚA PENTRU APĂRAREA LIBERTĂȚII” (ALLIANCE DEFENDING FREEDOM), DESPRE PERSECUȚIA CU CARE SE CONFRUNTĂ. ÎN ACEEAȘI ZI, ȘASE CONGRESMENI AMERICANI AU CONDAMNAT FINLANDA PENTRU PERSECUȚIILE RESPECTIVE ȘI AU TRIMIS O SCRISOARE CĂTRE COMISIA PENTRU LIBERTATEA RELIGIOASĂ INTERNAȚIONALĂ. (scurtă anunțare a știrilor; articole în engleză din 13 și 11 noiembrie 2021 etc)

 

ORDINUL FEDERAL DE VACCINARE OBLIGATORIE ESTE PĂCAT ÎMPOTRIVA CUVÂNTULUI SFÂNT AL LUI DUMNEZEU. DACĂ AM APLICA ORDINUL, AM RĂNI CONȘTIINȚELE ANGAJAȚILOR ȘI I-AM FACE SĂ PĂCĂTUIASCĂ. DREPTUL LA LIBERTATEA DE CONȘTIINȚĂ ESTE SACRU. AȘA AU SPUS ÎN INSTANȚĂ, MARȚI, 9 NOIEMBRIE 2021, DOUĂ ORGANIZAȚII AMERICANE CREȘTINE: “DAYSTAR TELEVISION NETWORK”, UNA DIN CELE MAI MARI REȚELE DE TELEVIZIUNE CREȘTINĂ DIN LUME, ȘI “THE AMERICAN FAMILY ASSOCIATION”. ÎNCĂ DIN LUNA SEPTEMBRIE 2021, CEL PUȚIN 24 DE STATE AU AMENINȚAT, PRIN PROCURORII GENERALI, CU ACȚIUNI ÎN JUSTIȚIE CONTRA ORDINULUI DE VACCINARE DAT DE BIDEN. SÂMBĂTA TRECUTĂ, 6 NOIEMBRIE 2021, O CURTE FEDERALĂ A BLOCAT TEMPORAR ORDINUL DE VACCINARE DAT DE ADMINISTRAȚIA BIDEN, CARE OBLIGA COMPANIILE CU 100 SAU MAI MULȚI ANGAJAȚI SĂ SE VACCINEZE SAU SĂ FIE TESTAȚI SĂPTĂMÂNAL ȘI SĂ POARTE MASCĂ. ÎN CAZ DE NERESPECTARE, ANGAJATORII ERAU AMENINȚAȚI CU AMENZI DE PÂNĂ LA 14.000 DE DOLARI PENTRU FIECARE ÎNCĂLCARE, IAR ANGAJAȚII CU PIERDEREA LOCULUI DE MUNCĂ. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 12 noiembrie 2021) NE AMINTIM CĂ UNII CREȘTINI SE OPUN VACCINĂRII DIN CAUZĂ CĂ VACCINURILE AU FOLOSIT CELULE DE LA BEBELUȘI OMORÂȚI PRIN AVORT. ASTFEL MULȚI CREȘTINI AMERICANI SUNT SCUTIȚI DE LA VACCINARE PE MOTIVE RELIGIOASE, CUM ESTE CAZUL CELOR DIN STATUL NEW YORK, ÎN BAZA DECIZIEI PRELIMINARE DIN 12 OCTOMBRIE 2021, DATĂ DE JUDECĂTORUL DAVID HURD. (ÎN SCHIMB, UNII EPISCOPI ORTODOCȘI DIN GERMANIA I-AU ÎNDEMNAT RECENT PE CREȘTINI LA VACCINARE, FĂRĂ SĂ AMINTEASCĂ NIMIC DESPRE MODUL IMORAL, INUMAN, ANTI CREȘTIN, CANIBALISTIC, SATANIST, ÎN CARE VACCINURILE AU FOLOSIT CELULE DE LA BEBELUȘI OMORÂȚI PRIN AVORT!!!??? FĂRĂ SĂ AMINTEASCĂ DE REACȚIILE ADVERSE, DE DECESELE CAUZATE DE VACCINURI!!!??? MARE DECĂDERE DIN CREDINȚA CREȘTINĂ!!! Articole în germană din 11 noiembrie 2021.)

 

ÎN ȘCOLILE DIN ANGLIA MĂȘTILE NU MAI SUNT OBLIGATORII, CHIAR DACĂ CREȘTE NUMĂRUL ÎNTREBĂRILOR ȘI AL ABSENȚELOR PE MOTIV DE COVID. GUVERNUL SUGEREAZĂ CA PERSONALUL DIN ȘCOLI ȘI ELEVII SĂ SE TESTEZE DE DOUĂ ORI PE SĂPTĂMÂNĂ, CU TESTE RAPIDE ANTIGEN, ACASĂ SAU LA ȘCOALĂ, TESTELE FIIND GRATUITE. ȘCOLILOR NICI MĂCAR NU LI SE CERE SĂ INFORMEZE FAMILIILE COLEGILOR CÂND UN ELEV ESTE TESTAT POZITIV, ACEASTĂ POLITICĂ PERMIȚÂND CONTINUAREA CURSURILOR, ÎNTRERUPEREA LOR MENȚINÂNDU-SE LA UN MINIM. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 5 octombrie 2021) NE AMINTIM CĂ, ÎN FEBRUARIE, PREMIERUL BORIS JOHNSON ANUNȚASE CĂ ELEVII VOR AVEA OBLIGAȚIA SĂ POARTE MĂȘTI LA ȘCOALĂ, DAR DUPĂ CE SUTE DE PĂRINȚI AU AMENINȚAT CĂ NU-ȘI VOR MAI TRIMITE COPIII LA ȘCOALĂ ÎN ACESTE CONDIȚII CARE AU EFECTE NEGATIVE ASUPRA SĂNĂTĂȚII COPIILOR, MINISTRUL EDUCAȚIEI, NICK GIBB, A ANUNȚAT CĂ MASCA NU ESTE OBLIGATORIE, CI RECOMANDATĂ.

 

MĂȘTILE NU MAI SUNT OBLIGATORII ÎN ȘCOLI, ÎN UNELE STATE GERMANE, DEȘI EXPERȚII SUNT ÎMPĂRȚIȚI CU PRIVIRE LA ACEASTĂ RELAXARE. ÎN BERLIN, REGULA MĂȘTII OBLIGATORII A FOST RIDICATĂ LUNI (4 OCTOMBRIE 2021), PENTRU TOATE CLASELE, PÂNĂ LA CLASA A ȘASEA, INCLUSIV. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 5 și 4 octombrie 2021) NE AMINTIM CĂ MANIFESTUL INTELECTUALILOR ROMÂNI ÎMPOTRIVA VACCINĂRII OBLIGATORII, INIȚIAT ÎN 2 OCTOMBRIE 2021 (PE CARE UNII DINTRE NOI L-AM SEMNAT DEJA) ESTE ȘI ÎMPOTRIVA OBLIGATIVITĂȚII PURTĂRII MĂȘTILOR, MAI ALES ÎN CAZUL COPIILOR. DE ASEMENEA, NE AMINTIM CĂ OBLIGATIVITATEA PURTĂRII MĂȘTII DE CĂTRE ȘCOLARI A FOST ATACATĂ RECENT LA CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, DE CĂTRE DOI AVOCAȚI.

 

Despre influența bună a lui Iisus în istoria lumii, desființarea sclaviei: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? I ( Traducere din articolul lui Noel Hornor, vezi info. la note )


Despre schimbarea în bine a atitudinii față de femei și copii: 
Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )


Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: 
Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )


PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ ÎN CONTINUARE, ACUM ÎN 2019, ÎN ORAȘUL VLADIVOSTOK (RUSIA), EXPRIMATĂ ÎN CURÂND  PRINTR-O STATUIE A LUI IISUS, CU ÎNĂLȚIMEA DE 220 DE PICIOARE (APROX. 67 METRI), PE DEALUL CRUCII, UNDE ÎN 1972 SOVIETICII ATEI PLĂNUISERĂ SĂ RIDICE O STATUIE LUI LENIN. NE AMINTIM CĂ ÎN 2015 SE ANUNȚASE CĂ ÎN VLADIVOSTOK SE VA RIDICA CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN LUME, CU ÎNĂLȚIMEA DE 80 DE METRI, PROIECTATĂ ÎN 2013, ÎNSĂ OBSERVĂM CĂ BANII NECESARI PENTRU ACEASTA, 15 MILIOANE DOLARI, NU S-AU ADUNAT. (articol în engleză din 7 martie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ PENTRU A ÎMBUNĂTĂȚI VIAȚA ÎN ORAȘUL CIUDAD VICTORIA (STATUL TAMAULIPAS, MEXIC), UNA DIN CELE MAI PERICULOASE ARII DIN MEXIC (CU 83,32 OMUCIDERI LA FIECARE 100.000 DE PERSOANE). CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN CÂTE EXISTĂ PÂNĂ ACUM S-AR PUTEA SĂ FIE CONSTRUITĂ ÎN ACEST AN, 2019, ÎN CIUDAD VICTORIA, DE CĂTRE ACTORUL MEXICAN, CATOLIC PRACTICANT, EDUARDO VERÁSTEGUI. (articol în engleză din 24 februarie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

De la pastorul Johannes Lebel la președintele Klaus Iohannis (interviu cu o săsoaică, partea I-a și a II-a; partea a II-a am realizat-o în octombrie 2016, însă, fiindcă n-am publicat-o pe blog în octombrie, am introdus-o ulterior aici)



CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ, 2018 – Anul Centenarului Unirii

 

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!

 

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2021 - ANUL INTERNAȚIONAL AL PĂCII ȘI AL ÎNCREDERII) (Simpozion la Liceul Tehnologic “Johannes Lebel” din Tălmaciu, programat pentru 19 martie 2021; referat din partea prof. Ciungu Ion)

 

„IISUS ȘI ISPITA A PATRA” ESTE NUMELE EDITORIALULUI DIN 9 DECEMBRIE 2019, DIN ZIARUL FRANCEZ „LE FIGARO”, APĂRUT DUPĂ PUBLICAREA ÎN 5 DECEMBRIE 2019 A UNUI NUMĂR SPECIAL, DE 172 DE PAGINI, DESPRE PERSOANA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, CU TITLUL „IISUS HRISTOS, ACEST NECUNOSCUT” („JÉSUS-CHRIST CET INCONNU”), ÎN REVISTA „LE FIGARO HORS-SÉRIE”. (scurtă anunțare a editorialului)

 

Poezie în amurg de toamnă

 

 NOAPTE DE VIS, (poezie scrisă de preotul Iosif Zoica – Teiuș, publicată în volumul “Se stinge întunericul”, apărut la Alba-Iulia în 2021)

 

ZIUA COPILULUI, ZIUA CANDORII. COPIII, ADEVĂRAȚII PROFESORI SPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. (poezie de preotul Iosif Z)

 

ÎNDEMN EVANGHELIC DE A NE ÎNVIA ȘI ÎNFRUMUSEȚA SUFLETUL (poezie primită ieri, 2 martie 2020, fără titlu, de la preotul Iosif; ieri a început Postul Paștilor; o public fără știrea lui.)

 

VITEZDA (poezie-rugăciune scrisă de colegul meu, profesorul Ioan Motronea, în noaptea de 7 mai 2020; am publicat-o pe blog fără să mai aștept aprobarea lui; vindecarea slăbănogului de la Vitezda ne este amintită în fiecare an de către Biserică la trei săptămâni după Paști, în acest an în duminica următoare, 10 mai 2020)

 

DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI FEMEIA SAMARINEANCĂ LA FÂNTÂNĂ (poezie-meditație, primită de la preotul Iosif, azi 17 mai 2020, când este Duminica Samarinencei; am publicat-o pe blog fără știrea lui)

 

ZIARUL FRANCEZ "LE FIGARO" A PUBLICAT RECENT O EDIŢIE SPECIALĂ DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

 

„NIMIC SFÂNT” ÎN „SECURITATE”; CONCURSUL HUMANITAS ÎN LICEE, ANUL 2019, EDIȚIA A VIII-A, ETAPA A II-A, NE AMINTEȘTE DESPRE ACEASTA. SÂMBĂTĂ, 16 FEBRUARIE 2019, ORA 14, LICEUL TEORETIC „CONSTANTIN NOICA” DIN SIBIU A FOST GAZDA CONCURSULUI ÎNTRE ELEVII ACESTUI LICEU ȘI CEI DE LA COLEGIUL NAȚIONAL „OCTAVIAN GOGA” DIN SIBIU, TEMA FIIND „SECURITATEA”. BIBLIOGRAFIE: 1) „DRAGUL MEU TURNĂTOR”, DE GABRIEL LIICEANU; 2) „VIAȚA MEA CA SPIOANĂ”, DE KATHERINE VERDERY. (scurtă anunțare a știrii și alte conexiuni)

 

IISUS ESTE EDUCATORUL, ÎNVĂȚĂTORUL, PRIN EXCELENȚĂ. ... ZIUA INTERNAȚIONALĂ A EDUCAȚIEI ESTE PE 5 OCTOMBRIE ÎN ROMÂNIA, CA ȘI ÎN MULTE ALTE ȚĂRI, CELEBRAREA ACESTEI ZILE PE 5 OCTOMBRIE FIIND STABILITĂ DIN 1994 DE CĂTRE ORGANIZAȚIA PENTRU EDUCAȚIE, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ A NAȚIUNILOR UNITE (UNESCO). PE 5 IUNIE ÎN ROMÂNIA ESTE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, ÎN CINSTEA LUI GHEORGHE LAZĂR. DIN 2013 ÎN ROMÂNIA ZIUA EDUCAȚIEI SE SĂRBĂTOREȘTE DISTINCT DE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, CONFORM UNEI DECIZII LUATE DE MINISTRUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE REMUS PRICOPIE ȘI DE CEI DOI LIDERI AI SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, SIMION HĂNCESCU ȘI MARIUS NISTOR. AZI, 5 OCTOMBRIE 2020, ZIUA EDUCAȚIEI ÎN ROMÂNIA ESTE ZI NELUCRĂTOARE PENTRU TOT PERSONALUL DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, CA O RECOMPENSARE A FAPTULUI CĂ GUVERNUL NU A VENIT NICIODATĂ CU O RECUNOAȘTERE FINANCIARĂ SAU MATERIALĂ PENTRU A CELEBRA ACEASTĂ ZI, DUPĂ CUM A EXPLICAT MARIUS NISTOR. (Dar Iisus, Educatorul Prin Excelență, lucrează în permanență. Să-L observăm la lucru în două situații!)

 

 DESPRE MAICA DOMNULUI (I-XIV)

 

CERERE CĂTRE DIRECŢIUNEA LICEULUI TEHNOLOGIC "JOHANNES LEBEL" DIN TĂLMACIU, REFERITOARE LA ZIUA EDUCAŢIEI ŞI LA DATORIA DE A SCOATE MATERIA RELIGIE DIN SITUAŢIA DE DISCRIMINARE

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suntem în A ȘASEA DUMINICĂ din POSTUL NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Această Duminică este DUMINICA ÎNAINTE DE SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Textul evanghelic stabilit să fie citit la Sfânta Liturghie astăzi ne prezintă GENEALOGIA LUI IISUS HRISTOS sau CARTEA NEAMULUI LUI IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Este vorba despre ȘIRURI DE NUME, din tată în fiu, începând de la patriarhul biblic Avraam până la Domnul nostru Iisus Hristos. Această genealogie o găsim în Noul Testament, în Sfânta Evanghelie scrisă de Sfântul Matei. În Noul Testament mai există o genealogie a Mântuitorului, scrisă de Sfântul Luca, în această genealogie numele mergând din fiu în tată, de la Domnul nostru Iisus Hristos până la Adam, primul om creat de Dumnezeu. SĂ REȚINEM din ARBORELE GENEALOGIC AL MÂNTUITORULUI faptul că VECHIUL ARBORE GENEALOGIC UMAN, care pornește din Adam, A FOST VINDECAT, ÎMBUNĂTĂȚIT ȘI SFINȚIT, începând cu SFÂNTA FECIOARĂ MARIA. Ea s-a învoit total și definitiv să colaboreze cu DIVINITATEA, prin DUHUL SFÂNT și prin puterea TATĂLUI CERESC PREAÎNALT, în așa fel încât L-A NĂSCUT în mod supranatural PE MÂNTUITORUL LUMII, PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN PERSOANA LUI SUNT UNITE PENTRU ETERNITATE NATURA DIVINĂ CU NATURA UMANĂ. Astfel, ÎN PERSOANA LUI S-A INAUGURAT VINDECAREA, ÎMBUNĂTĂȚIREA ȘI SFINȚIREA PENTRU ETERNITATE A NATURII UMANE, care fusese decăzută și stricată prin învoirea cu Diavolul, începând de la Eva și Adam. ... ASTĂZI ESTE O BUNĂ OCAZIE să ne amintim, sau să aflăm, că transumaniștii atei și sataniști în timpurile noastre au furat tehnica editării genomului uman, ei vrând să transforme natura umană (prin inginerie genetică, inteligență artificială, nanotehnologie), făcând tot felul de experiențe sataniste pe oameni, în numele „științei”. Ei repetă greșeala Evei și a lui Adam, refuzându-L pe Dumnezeu și ascultându-l pe Diavolul. SE CUVINE CA NOI, în calitate de creștini inspirați de Duhul Sfânt, SĂ REFUZĂM CONSECVENT OFERTELE TRANSUMANIȘTILOR, NOI FIIND CONȘTIENȚI CĂ GENOMUL UMAN ESTE EDITAT DEJA SPRE ÎMBUNĂTĂȚIRE ETERNĂ PRIN FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Duminica de azi se numește Duminica Sfinților Părinți După Trup ai Domnului nostru Iisus Hristos, când îi cinstim pe toți părinții care au plăcut lui Dumnezeu, începând de la primul om, Adam, până la Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Maria.

Pr. prof. Ion Ciungu   “Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fi...