sâmbătă, 20 noiembrie 2021

NOAPTE DE VIS, (poezie scrisă de preotul Iosif Zoica – Teiuș, publicată în volumul “Se stinge întunericul”, apărut la Alba-Iulia în 2021)

 



NOAPTE DE VIS

 

Pe razele mirării

coboară

legănați de brațul Tău

și de bătrânul Ler

îngerii să-ntoarcă ceasul

care măsoară paharul

care iată s-a umplut

de păcatele nebănuite de Cer

ale vârstelor omenești

să cânte lor

oamenilor

iertarea Ta

și dalba-albastră noapte a păcii

și altă veste despre Tine

cum că ești de tare demult

și care iată tot mai vii

cu zăpadă și copii

noi să Te visăm iubind

Tu să ne iubești murind

 

.....................................................................................................................

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele poezii:

DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI FEMEIA SAMARINEANCĂ LA FÂNTÂNĂ (poezie-meditație, primită de la preotul Iosif, azi 17 mai 2020, când este Duminica Samarinencei; am publicat-o pe blog fără știrea lui)


VIS EVANGHELIC DE CREDINȚĂ MULTĂ CU RUGĂCIUNE ȘI POST (poezie primită ieri, 1 martie 2020, fără titlu, de la preotul Iosif; azi, 2 martie 2020, începe Postul Paștilor; o public fără știrea lui.)

 

LA ÎNCEPUT A FOST LINIȘTEA, poezie, (dedicată lui Ignatie-Ilie Trif), scrisă de preotul Iosif, de la care am primit-o azi, 4 februarie 2020, și am postat-o pe blog, fără știrea lui.

 


JOCUL VIEȚII, poezie, (dedicată lui Gherontie – preafericitul), scrisă de preotul Iosif, de la care am primit-o azi, 1 februarie, 2020, postată pe blog, fără știrea lui.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pe 23 aprilie este ZIUA INTERNAȚIONALĂ A CĂRȚII ȘI A DREPTULUI DE AUTOR, precum și ZIUA BIBLIOTECARULUI DIN ROMÂNIA, după cum ne amintește prin afișele distribuite și în acest an, 2026, doamna Monica Gujan, profesoară documentaristă și bibliotecară la Liceul Tehnologic "Johannes Lebel" din Tălmaciu, jud. Sibiu. Observăm că dânsa a organizat o EXPOZIȚIE DE CARTE PENTRU COPII - SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI. Prin lectură dirijată cu grijă, copiii primesc "aripi" sufletești foarte necesare pe parcursul vieții, cum sunt "gândirea critică" și "empatia". Lectura bună poate aduce "iluminarea minții și bucuria sufletului". Reținem, din afișele distribuite, și câteva RECOMANDĂRI DE SUFLET: * Să alegi cu discernământ cărțile care promovează frumosul, binele, adevărul, curajul, bunătatea, încrederea în sine, empatia (valorile morale și spirituale); * Să citești cel puțin 30 de minute în fiecare zi; * Să citești împreună cu un membru al familiei; * Să transcrii caligrafic citatele preferate; * Să mergi la bibliotecă/CDI pentru a citi la sala de lectură; * Să ceri recomandări bibliotecarului/prof. documentarist; * Să descoperi BIBLIA - Cartea Cărților, cea mai citită carte a tuturor timpurilor; * etc, etc, etc. ... Având în vedere faptul că astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, tânăr ofițer în armata romană, care a mărturisit cu prețul vieții lui credința în Domnul nostru Iisus Hristos, se cuvine ca în lista lecturilor noastre să fie prezente și viețile sfinților, prietenii lui Dumnezeu. ... O rugăciune pentru bibliotecarele/bibliotecarii din România se cuvine să adresăm lui Dumnezeu azi, fie folosind cuvinte din cărți, fie combinând cuvintele noastre așa cum știm mai bine.

  Pr. prof. Ion Ciungu