joi, 25 martie 2021

BUNA VESTIRE PE CARE ÎNGERUL GAVRIIL A ADUS-O FECIOAREI MARIA, ȘI ANUME CĂ EA ÎL VA NAȘTE ÎN MOD SUPRANATURAL PE IISUS, PE FIUL LUI DUMNEZEU, A CĂRUI ÎMPĂRĂȚIE NU VA AVEA SFÂRȘIT, ESTE O VESTIRE CARE ADUCE BUCURIE TUTUROR OAMENILOR CARE DORESC ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în 25 martie, la sărbătoarea Buna Vestire!)

 Pr. prof. Ion Ciungu

 


“Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.”

“Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?”

 

Textul care se citește la Sfânta Liturghie în 25 martie, la sărbătoarea Buna Vestire, este din Sfânta Evanghelie după Luca, din capitolul 1, versetele 24-38:

24.

Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui Zaharia, a zămislit şi cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând:

25.

Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea.

26.

Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret,

27.

Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.

28.

Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.

29.

Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?

30.

Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu.

31.

Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.

32.

Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său.

33.

Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.

34.

Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?

35.

Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.

36.

Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă.

37.

Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă.

38.

Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.

http://www.bibliaortodoxa.ro/noul-testament/48/Luca    https://biblia.dervent.ro/index.php#NT-Lc-01

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna3

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

…..

Thursday, March 25, 2021, Annunciation of the Theotokos 

Luke 1:24-38 

In those days, Elizabeth the wife of Zacharias conceived and for five months she hid herself, saying, "Thus the Lord had done to me in the days when he looked on me, to take away my reproach among men." In the sixth month the angel Gabriel was sent from God to a city of Galilee named Nazareth, to a virgin betrothed to a man whose name was Joseph, of the house of David; and the virgin's name was Mary. And he came to her and said, "Hail, O favored one, the Lord is with you! Blessed are you among women!" But she was greatly troubled at the saying, and considered in her mind what sort of greeting this might be. And the angel said to her, "Do not be afraid, Mary, for you have found favor with God. And behold, you will conceive in your womb and bear a son, and you shall call his name Jesus. He will be great, and will be called the Son of the Most High; and the Lord God will give to him the throne of his father David, and he will reign over the house of Jacob for ever; and of his kingdom there will be no end." And Mary said to the angel, "How shall this be, since I have no husband?" And the angel said to her, "The Holy Spirit will come upon you, and the power of the Most High will overshadow you; therefore the child to be born will be called holy, the Son of God.

And behold, your kinswoman Elizabeth in her old age has also conceived a son; and this is the sixth month with her who was called barren. For with God nothing will be impossible." And Mary said, "Behold, I am the handmaid of the Lord; let it be to me according to your word." And the angel departed from her.

https://www.goarch.org/chapel/lectionary?type=G&code=369&event=471   https://www.oca.org/readings/daily/2021/03/25    http://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2021/

….

jeudi 25 mars 2021, Annonciation de la très-sainte Mère de Dieu et toujours vierge Marie.

Lecture de l'Évangile selon Saint Luc
(Annonciation) (Lc I,24-38)


En ce temps-là, Élisabeth, la femme de Zacharie, devint enceinte. Elle se cacha pendant cinq mois, disant : « C'est la grâce que le Seigneur m'a faite, quand il a jeté les yeux sur moi pour enlever ma honte devant les hommes. » Au sixième mois, l'ange Gabriel fut envoyé par Dieu dans une ville de Galilée, appelée Nazareth, auprès d'une vierge fiancée à un homme de la maison de David, nommé Joseph. Le nom de la vierge était Marie. L'ange entra chez elle, et dit : « Réjouis-toi, toi à qui Dieu a accordé sa faveur, le Seigneur est avec toi. » Troublée par cette parole, Marie se demandait ce que pouvait signifier une telle salutation. L'ange lui dit : « Ne crains point, Marie ; car tu as trouvé grâce devant Dieu. Et voici, tu deviendras enceinte, et tu enfanteras un fils, et tu lui donneras le nom de Jésus. Il sera grand et sera appelé Fils du Très Haut, et le Seigneur Dieu lui donnera le trône de David, son père. Il règnera sur la maison de Jacob éternellement, et son règne n'aura point de fin. » Marie dit à l'ange : « Comment cela se fera-t-il, puisque je ne connais point d'homme ? » L'ange lui répondit : « Le Saint Esprit viendra sur toi, et la puissance du Très Haut te couvrira de son ombre. C'est pourquoi le saint enfant qui naîtra de toi sera appelé Fils de Dieu. Voici, Élisabeth, ta parente, a conçu, elle aussi, un fils en sa vieillesse, et celle qui était appelée stérile est dans son sixième mois. Car rien n'est impossible à Dieu. » Marie dit : « Je suis la servante du Seigneur ; qu'il me soit fait selon ta parole ! » Et l'ange la quitta.
http://servicesliturgiques.free.fr/orthodoxe/calendriers/jour_un.php

 

.....................................................................................................................

Aici am terminat de anunțat textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în 25 martie, la sărbătoarea Buna Vestire.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

CREȘTINII DIN STATUL AMERICAN ARKANSAS AU VOTAT RECENT PROIECTUL DE LEGE PENTRU INTERZICEREA AVORTURILOR, IAR GUVERNATORUL STATULUI A VALIDAT PRIN SEMNĂTURĂ LEGEA. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 martie 2021) ÎN ROMÂNIA NU AFLĂM NIMIC DESPRE LUPTA CREȘTINILOR PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, LA NIVEL PARLAMENTAR!!! DE CE??? ȘTIM CĂ SE UCID ANUAL 100 DE MII DE COPII PRIN AVORT ÎN ROMÂNIA!!! PĂCATELE STRIGĂTOARE LA CER ATRAG PEDEAPSA DUMNEZEIASCĂ PESTE ȚARA NOASTRĂ ÎN CARE LIPSEȘTE CONȘTIINȚA PĂCATELOR, LIPSEȘTE POCĂIȚA ȘI ÎNDREPTAREA!!!

 

PATRIARHIA GEORGIEI SE MENȚINE FERMĂ ȘI CONSTANTĂ PE POZIȚIA DE A NU SE ANGAJA ÎN PROMOVAREA VACCINĂRII. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 martie 2021) NE AMINTIM CĂ LUNA TRECUTĂ SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE GEORGIENE A DECLARAT CĂ NU PROMOVEAZĂ VACCINAREA. MULȚI CREȘTINI ORTODOCȘI SUNT ÎNGRIJORAȚI ȘI AU REȚINERI MARI CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ UNELE FIRME DE VACCINURI AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA EMBRIONI UMANI AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER”, “MODERNA” ȘI “ASTRAZENECA”.

 

ÎN DUMINCA ORTODOXIEI, ADICĂ ÎN PRIMA DUMINICĂ DIN POSTUL PAȘTILOR, NE ÎNTREBĂM ÎMPREUNĂ CU NATANAEL DACĂ DIN NAZARET POATE FI CEVA BUN. DAR E POSIBIL CA UNII DINTRE NOI SĂ FI DESCOPERIT DEJA BUNĂTATEA LUI IISUS. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica Ortodoxiei!)

 

NUMĂRUL CREȘTINILOR, DE 2,5 MILIARDE, REPREZINTĂ 32,3% DIN POPULAȚIA LUMII, CONFORM ENCICLOPEDIEI CREȘTINE MONDIALE (WORLD CHRISTIAN ENCYCLOPEDIA, Edinburgh, 2020). AFRICA ESTE CONTINENTUL CU CEI MAI MULȚI CREȘTINI. ȚARA CU CEI MAI MULȚI CREȘTINI ESTE SUA. SPANIOLA ESTE LIMBA VORBITĂ DE CEI MAI MULȚI CREȘTINI, URMATĂ DE ENGLEZĂ, RUSĂ ȘI CHINEZĂ. EXISTĂ ÎN JUR DE 45.000 DE DENOMINAȚIUNI CREȘTINE. (scurtă anunțare a știrii; articol în franceză din 18 martie 2021)

 

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2021 - ANUL INTERNAȚIONAL AL PĂCII ȘI AL ÎNCREDERII) (Simpozion la Liceul Tehnologic “Johannes Lebel” din Tălmaciu, programat pentru 19 martie 2021; referat din partea prof. Ciungu Ion)

 

AZI, ÎN DUMINICA IERTĂRII, CU O ZI ÎNAINTE DE ÎNCEPUTUL POSTULUI PAȘTILOR, MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, NE ÎNDEAMNĂ SĂ FIM IERTĂTORI, SĂ POSTIM FĂRĂ IPOCRIZIE ȘI SĂ NU NE ADUNĂM COMORI PERISABILE PE PĂMÂNT, CI SĂ NE ADUNĂM COMORI NEPERISABILE ÎN CER. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica Iertării, cu o zi înainte de Începutul Postului Paștilor! Această duminică se mai numește și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.)

 

DACĂ ÎMPLINIM FAPTELE MILEI CREȘTINE, PUTEM OBȚINE BINECUVÂNTARE DE LA TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI ȘI INVITAȚIE DE LA DREPTUL JUDECĂTOR, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, DE A MOȘTENI ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 35 – a după Rusalii, cu o săptămână înainte de Începutul Postului Paștilor!)

 

ÎNTOARCEREA FIULUI RISIPITOR DIN ȚARA PĂCATELOR, CU POCĂINȚĂ ADÂNCĂ LA TATĂL CERESC, ECHIVALEAZĂ CU ÎNVIEREA DIN MOARTEA SUFLETEASCĂ, IAR TATĂL CERESC O APRECIAZĂ MULT ȘI O CONSIDERĂ UN MOTIV DE SĂRBĂTOARE. PE DE CEALALTĂ PARTE, CUMINȚENIA CELUILALT FIU, NERISIPITOR, ESTE RĂSPLĂTITĂ DIN PLIN DE TATĂL CERESC ȘI ÎMPODOBITĂ CU IUBIREA FRĂȚEASCĂ ÎN CARE NU ARE LOC DUREREA INVIDIEI. (Să ne amintim textul evanghelic care se citește în Duminica a 34 –a după Rusalii, cu două săptămâni înainte de Începutul Postului Paștilor!)

 

SĂ NU-I DISPREȚUIM PE ALȚII CARE SE ROAGĂ LUI DUMNEZEU, CHIAR DACĂ NI SE PARE CĂ NOI SUNTEM MAI DREPȚI! DUMNEZEU APRECIAZĂ MULT RUGĂCIUNEA PĂCĂTOSULUI CONȘTIENT ȘI UMILIT. SĂ-L LUĂM MODEL ÎN RUGĂCIUNE PE VAMEȘUL CARE SE POCĂIEȘTE DE PĂCATE! (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 33 – a după Rusalii!)

 

MARE CREDINȚĂ A GĂSIT MÂNTUITORUL LA FEMEIA CANAANEANCĂ ÎNDURERATĂ DE SUFERINȚA FIICEI EI! SĂ OBSERVĂM ȘI NOI INSISTENȚA EI ÎN RUGĂCIUNE ȘI SMERENIA EI! SĂ-I URMĂM EXEMPLUL! (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 17-a după Rusalii!)

 

ORICE OM ARE CEL PUȚIN UN TALENT, PE CARE TREBUIE SĂ-L DEZVOLTE CU HĂRNICIE, CĂCI DUMNEZEU NE-A DAT TALENTELE ȘI NE VA TRAGE LA RĂSPUNDERE PENTRU MODUL ÎN CARE LE-AM FOLOSIT. PILDA TALANȚILOR NE AMINTEȘTE DE TALENTELE CU CARE DUMNEZEU NE-A ÎNZESTRAT ȘI CU CARE SUNTEM DATORI SĂ LUCRĂM CONȘTIENȚI CĂ VOM DA SOCOTEALĂ LA JUDECATA UNIVERSALĂ. DUMNEZEU ÎL PEDEPSEȘTE PE OMUL VICLEAN ȘI LENEȘ. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește în Duminica a 16-a după Rusalii, adică Pilda talanților!)

          

IARĂȘI BISERICA ROMÂNEASCĂ DE LA IERUSALIM A FOST ATACATĂ, A PATRA OARĂ ÎN ULTIMA LUNĂ, DE CĂTRE EVREI. LUNI, 1 MARTIE 2021, ACEȘTIA AU DAT FOC PORȚII DE LA INTRARE, ÎNSĂ PREOTUL A REUȘIT SĂ STINGĂ RAPID FOCUL. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 4 martie 2021) ȘTIM CĂ ASTFEL DE FAPTE CONTINUĂ DIN CAUZĂ CĂ AUTORITĂȚILE ISRAELIENE DE OCUPAȚIE ACORDĂ IMPUNITATE COLONIȘTILOR ISRAELIENI EXTREMIȘTI.

 

MAICA DOMNULUI, DIN LUMINA DIVINĂ, LUMINEAZĂ VIEȚILE OAMENILOR CARE TRĂIESC ÎN NOUL LEGĂMÂNT. DEȘI DUMNEZEU ESTE MILOSTIV ȘI OFERĂ TUTUROR OAMENILOR, CHIAR ȘI PĂCĂTOȘILOR, LUMINA LUMII ȘI BUNĂTĂȚILE PĂMÂNTULUI, TOTUȘI ELEMENTELE NATURII CREATE DE DUMNEZEU SE REVOLTĂ ÎMPOTRIVA NELEGIUIȚILOR. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna martie, anul 2021, editat de Oastea Domnului. Și din fila de calendar creștin greco-catolic pe luna martie, anul 2021.)


MĂȘTILE ȘI TESTELE COVID NU SUNT OBLIGATORII PENTRU ELEVII DIN REGATUL UNIT. NICI UNUI COPIL NU TREBUIE SĂ I SE REFUZE EDUCAȚIA PENTRU MOTIVUL CĂ NU POARTĂ MASCĂ. AȘA A ANUNȚAT JOI MINISTRUL EDUCAȚIEI, NICK GIBB, DUPĂ CE SUTE DE PĂRINȚI AU AMENINȚAT CĂ ÎȘI VOR ȚINE COPIII ACASĂ, CĂCI MULȚI ACADEMICIENI ȘI DOCTORI RESPECTAȚI AU EXPRIMAT ÎNGRIJORĂRI CU PRIVIRE LA EFECTELE PE CARE PURTAREA MĂȘTII LE ARE ASUPRA DEZVOLTĂRII CREIERULUI ETC. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 25 februarie 2021)

 

ȘCOLILE AU OBLIGAȚIA SĂ-I CONSULTE PE PĂRINȚI CU PRIVIRE LA CONTROVERSATA PROGRAMĂ DE EDUCAȚIE SEXUALĂ, DEVENITĂ OBLIGATORIE ÎN REGATUL UNIT DIN SEPTEMBRIE 2020. AȘA SUNT ÎNDRUMĂRILE DATE DE GUVERNUL REGATULUI UNIT. DAR, DIN CAUZA PANDEMIEI, MULTE ȘCOLI NU AU REUȘIT SĂ SE CONSULTE CU PĂRINȚII. ÎN ACEST CONTEXT, COALIȚIA CREȘTINĂ PENTRU EDUCAȚIE A CERUT AMÂNAREA APLICĂRII ACESTEI PROGRAME FOARTE CONTROVERSATE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 23 februarie 2021) NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA LEGEA CARE PREVEDEA OBLIGATIVITATEA EDUCAȚIEI SEXUALE CHIAR ȘI PENTRU COPII, FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR, A FOST ANULATĂ ÎN 3 IUNIE 2020. ÎNSĂ PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, SE ÎNCĂPĂȚÂNEAZĂ PE RĂU, VRÂND EDUCAȚIE SEXUALĂ LA COPII ÎN ȘCOLI FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR. NE AMINTIM CĂ AM SEMNAT RECENT O PETIȚIE PRIN CARE CEREM PARLAMENTULUI ROMÂNIEI SĂ LASE SITUAȚIA AȘA CUM S-A STABILIT ÎN 3 IUNIE 2020.

 

COPIII CREȘTINILOR AU NEVOIE SĂ FIE ECHIPAȚI FOARTE BINE CU ARGUMENTELE CREDINȚEI PENTRU A REZISTA BOMBARDAMENTELOR CU SARCASM, URĂ ȘI INTOLERANȚĂ DIN PARTEA “URIAȘILOR” CULTURII ADVERSE DE AZI. ACEȘTI “URIAȘI” SUNT SECULARISMUL, DEPRAVAREA, IMORALITATEA ȘI APATIA. KEN HAM, APOLOGET CREȘTIN ȘI OM DE ȘTIINȚĂ AUSTRALIAN, STABILIT ÎN SUA, CEL CARE ÎN 2016 A REUȘIT SĂ INAUGUREZE O REPLICĂ A ARCEI LUI NOE LA DIMENSIUNILE DIN BIBLIE, OFERĂ ACUM AJUTOR PĂRINȚILOR CREȘTINI PRIN NOUA SA CARTE “WILL THEY STAND Parenting Kids to Face the GIANTS” (VOR REZISTA EI ÎN CONFRUNTAREA CU URIAȘII? Creșterea copiilor pentru a se confrunta cu URIAȘII). KEN HAM OFERĂ UN RĂSPUNS PERFECT ATEILOR, SCEPTICILOR, SECULARIȘTILOR, CARE IAU ÎN RÂS ARCA LUI NOE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 19 februarie 2021)

 

BISERICA ORTODOXĂ GEORGIANĂ NU-ȘI VA LUA RESPONSABILITATEA DE A PROMOVA VACCINAREA. EA SUSȚINE PAȘII CARE SE FAC PENTRU PROTEJAREA DREPTULUI LA SĂNĂTATE ȘI CARE NU CONTRAZIC MORALITATEA CREȘTINĂ. AUTORITĂȚILE STATULUI TREBUIE SĂ EXPLICE ORIGINEA VACCINURILOR, TEHNOLOGIA DE PRODUCȚIE, MECANISMUL DE ACȚIUNE, DURATA ȘI EFICACITATEA VACCINURILOR, PRECUM ȘI DACĂ SUNT RESPECTATE, SAU NU, NORMELE DE BIOETICĂ. ESTE BINE CĂ VACCINAREA ESTE VOLUNTARĂ, CĂ NU ESTE OBLIGATORIE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 16 februarie 2021) ȘTIM CĂ PATRIARHIA ROMÂNĂ A ANUNȚAT, ÎN 11 IANUARIE 2021, CĂ A DIFUZAT LA EPARHII BROȘURA DE VACCINARE PRIMITĂ DE LA STAT, FĂRĂ SĂ ARATE VREO PREOCUPARE DACĂ VACCINURILE AU RESPECTAT NORMELE DE BIOETICĂ ȘI DE MORALITATE CREȘTINĂ, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE CHIAR VACCINURILE “PFIZER” ȘI “MODERNA” AU FOLOSIT CELULE DE LA EMBRIONI UMANI AVORTAȚI!!!

 

PATRIARHUL BARTOLOMEU AL CONSTANTINOPOLULUI NU APĂRĂ ORTODOXIA CREȘTINĂ DE EREZII, DE SCHISME, DE NECREȘTINI ȘI DE PĂCATE. AȘA A AFIRMAT RECENT UN JURNALIST ORTODOX. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 11 februarie 2021)

      

VACCINURILE CARE AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA EMBRIONI UMANI AVORTAȚI, INCLUSIV VACCINURILE “PFIZER” ȘI “MODERNA”, PROVOACĂ MARE ÎNGRIJORARE MULTOR CREȘTINI ORTODOCȘI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 28 ianuarie 2021). ÎNTR-ADEVĂR, SĂ UCIZI COPIII, APOI SĂ FACI VACCINURI DIN EI, PE CARE SĂ LE FOLOSEȘTI ÎN VREUN FEL PENTRU SĂNĂTATEA TA, ESTE DIABOLIC. ESTE CANIBALISMUL SECOLULUI AL XXI-LEA.

 

NUMĂRUL CREȘTINILOR DIN CHINA AR PUTEA AJUNGE LA 300 DE MILIOANE PÂNĂ ÎN ANUL 2030, ÎN CIUDA PERSECUTĂRII LOR DE CĂTRE COMUNIȘTII ATEI SPERIAȚI DE SUCCESUL CREȘTINILOR. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 27 ianuarie 2021)

 

POLITICILE LUI BIDEN CU PRIVIRE LA AVORT ȘI LA FAMILIE FAC SĂ AVANSEZE RELELE MORALE, DUPĂ CUM A DECLARAT RECENT CONDUCĂTORUL EPISCOPILOR CATOLICI DIN SUA. BIDEN VA DESFIINȚA POLITICILE PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, ALE LUI TRUMP. (scurtă anunțare a știrilor; articole în engleză din 23 ianuarie 2021 etc)

                                                                                         

GUVERNUL CREȘTIN AL UNGARIEI OFERĂ BURSE STUDENȚILOR CREȘTINI PALESTINIENI, PRIN PATRIARHIA ORTODOXĂ A IERUSALIMULUI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 ianuarie 2021) FRUMOS DIN PARTEA UNGURILOR CREȘTINI! ÎNCĂ DIN ANUL 2016 UNGARIA A DEVENIT PRIMA ȚARĂ CARE A DESCHIS UN BIROU PENTRU A-I AJUTA PE CREȘTINII PERSECUTAȚI ÎN ORIENTUL MIJLOCIU ȘI ÎN EUROPA.

 

ATAC RECENT CU 750 DE MORȚI ÎN BISERICA ORTODOXĂ ETIOPIANĂ TEWAHEDO, ÎN ORAȘUL AKSUM, LA “BISERICA MAICII DOMNULUI DIN SION”, BISERICĂ ÎN CARE ORTODOCȘII ETIOPIENI SUSȚIN CĂ ESTE ADĂPOSTIT “CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI”, ASCUNS DE MENELIK I, FIUL REGELUI SOLOMON AL ISRAELULUI. GUVERNUL ETIOPIAN A ATACAT BISERICA CU SCOPUL DE A LUA “CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI”, DUPĂ CUM CRED OAMENII DIN REGIUNE. CREDINCIOȘII AU FOST SCOȘI AFARĂ DIN BISERICĂ ȘI ÎMPUȘCAȚI. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 20 ianuarie 2021 etc) NE AMINTIM DE ȘTIREA DIN SEPTEMBRIE 2020, CÂND NI SE SPUNEA CĂ ÎN ETIOPIA AU FOST UCIȘI 500 DE CREȘTINI ÎN ULTIMELE TREI LUNI. OBSERVĂM CĂ ATACURILE LA ADRESA CREȘTINILOR SUNT ORGANIZATE DIABOLIC ÎN MULTE ȚĂRI!!!

 

ÎN NIGERIA AU FOST UCIȘI 2.400 DE CREȘTINI ÎN ANUL 2020, ÎN ULTIMELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI ALE LUNII DECEMBRIE FIIND UCIȘI 200 DE CREȘTINI, UCIGAȘII JIHADIȘTI FIIND ÎNCURAJAȚI LA UCIDERI, DUPĂ CUM CRED CU TĂRIE UNII CREȘTINI, DE FAPTUL CĂ LA JUMĂTATEA LUI DECEMBRIE JOE BIDEN A FOST CONFIRMAT DE CĂTRE COLEGIUL ELECTORAL AL SUA CA FIIND CÂȘTIGĂTOR AL SONDAJULUI PREZIDENȚIAL DIN NOIEMBRIE. CREȘTINII SE TEM CĂ ÎN 2021 NU VOR FI APĂRAȚI NICI MĂCAR CUM AU FOST APĂRAȚI ÎN TIMPUL LUI DONALD TRUMP, CI VOR FI UCIȘI ȘI MAI MULȚI. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 7 ianuarie 2021 etc). SĂ NE RUGĂM PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI PE CARE STATUL ISLAMIC ÎL COMITE ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR DIN NIGERIA! SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ LUCRĂM PENTRU OPRIREA GENOCIDULUI DIN ROMÂNIA UNDE 100.000 DE BEBELUȘI SUNT UCIȘI ÎN FIECARE AN DE STATUL DEMOCRATIC!!!

 

VÂNZĂRILE DE BIBLII AU CRESCUT SEMNIFICATIV LA NIVEL MONDIAL ÎN ANUL 2020, ÎN TIMPUL PANDEMIEI DE CORONAVIRUS. AȘA A ANUNȚAT ÎNTR-UN RAPORT RECENT UNUL DINTRE PRINCIPALII FURNIZORI AMERICANI DE CĂRȚI ȘI MATERIALE EDUCAȚIONALE CREȘTINE “LIFE WAY CHRISTIAN RESOURCES” (RESURSE CREȘTINE PENTRU CALEA VIEȚII). [scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 30 și 31 decembrie 2020] NE AMINTIM CĂ BIBLIA ESTE CEA MAI TRADUSĂ CARTE DIN LUME, CEA MAI CITITĂ CARTE DIN LUME ȘI CEA MAI VÂNDUTĂ CARTE DIN LUME. BIBLIA ESTE TRADUSĂ PÂNĂ ACUM ÎN 704 LIMBI, FOLOSITE DE APROXIMATIV ȘASE MILIARDE DE OAMENI. ȘTIM DE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, CĂ UNUL DINTRE SEMNELE SFÂRȘITULUI LUMII ESTE PREDICAREA EVANGHELIEI ÎN TOATĂ LUMEA, SPRE MĂRTURIE LA TOATE NEAMURILE.

 

“CINE ESTE IISUS CEL REAL?” (I-X) … (Haideți să citim toate cele 10 pagini în care găsim răspunsuri folositoare la întrebarea “Cine este Iisus cel Real?”! Traducere din limba engleză a articolului “Who Is the Real Jesus?”, publicat pe website-ul american Y-Jesus.com, al cărui editor general este Larry Chapman)

 

ÎNCERCAREA DE INCENDIERE ÎN IERUSALIMUL DE EST A BISERICII DIN GHETSIMANI, VINERI 4 DECEMBRIE 2020, DE CĂTRE UN EVREU RADICAL, ESTE O CRIMĂ RASISTĂ INSPIRATĂ DIN IDEOLOGIA EXTREMĂ ISRAELIANĂ CARE CAUTĂ SĂ-I SCOATĂ PE CREȘTINI AFARĂ DIN ȚARA SFÂNTĂ. PATRIARHUL ORTODOX TEOFILOS AL III-LEA A FĂCUT APEL LA COMUNITATEA INTERNAȚIONALĂ PENTRU CA ACEASTA SĂ PROTEJEZE SANCTUARELE CREȘTINE ȘI SĂ OCROTEASCĂ PREZENȚA CREȘTINĂ AUTOHTONĂ ÎN ȚARA SFÂNTĂ. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 5 și 6 decembrie 2020; și în română din 4 decembrie 2020) NE AMINTIM CĂ ISRAELUL NU VREA CA EVREILOR SĂ LI SE PREDICE DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI CĂ ÎN VARĂ A INTERZIS TRANSMISIUNILE CREȘTINE ÎN LIMBA EBRAICĂ.

 

EDUCAȚIA SEXUALĂ ÎN ȘCOLILE DIN ROMÂNIA NU MAI ESTE OBLIGATORIE, CĂCI LEGEA CARE PREVEDEA OBLIGATIVITATEA EDUCAȚIEI SEXUALE CHIAR ȘI PENTRU COPII A FOST ANULATĂ PRINTR-UN AMENDAMENT VOTAT DE CAMERA DEPUTAȚILOR ÎN 3 IUNIE 2020, ÎN URMA PROTESTULUI SAU SOLICITĂRILOR DIN PARTEA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, DIN PARTEA BISERICII CATOLICE DIN ROMÂNIA, DIN PARTEA MULTOR ASOCIAȚII DIN ROMÂNIA. (scurtă reamintire a știrilor; articole în română și engleză din 1, 3, 4 și 5 iunie 2020; și un articol din 29 mai 2020). ROMÂNII PAR A SE FI TREZIT DUPĂ CE AU VĂZUT DESTRĂBĂLAREA SEXUALĂ PRODUSĂ DE ORELE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ ÎN ȘCOLILE DIN SUA, ANGLIA, GERMANIA, AUSTRIA ETC.

 

FIECARE E ÎNZESTRAT ȘI TRIMIS SĂ ÎMPLINEASCĂ UN ROST AL LUI DUMNEZEU ÎNTRE OAMENI, PRIN NAȘTEREA DIN DUHUL SFÂNT, DIN DRAGOSTEA DUMNEZEIASCĂ. (poezie de poetul creștin Traian Dorz ; citat de la preotul călugăr Arsenie Boca ; din fila de calendar creștin ortodox pe luna Iunie, anul 2020, editat de Oastea Domnului)

 

“ȘTIINȚA NU-L UCIDE PE DUMNEZEU”. „ATEISMUL ESTE INCONSECVENT CU METODA ȘTIINȚIFICĂ”... . AȘA A DECLARAT  RECENT, 19 MARTIE 2019, FIZICIANUL BRAZILIAN MARCELO GLEISER, CARE A CÂȘTIGAT ÎN ACEST AN „PREMIUL TEMPLETON”, CARE SE ACORDĂ PENTRU CONTRIBUȚII REMARCABILE LA AFIRMAREA DIMENSIUNII SPIRITUALE A VIEȚII. MARCELO GLEISER PREDĂ DIN 1991 ÎN SUA, LA „DARTMOUTH COLLEGE”, STATUL NEW HAMPSHIRE. (articol în engleză din 30 martie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

ISRAELUL NU VREA CA EVREILOR SĂ LI SE PREDICE DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI PRIN URMARE A ORDONAT OPRIREA TRANSMISIUNILOR ÎN LIMBA EBRAICĂ PE NOUL CANAL AMERICAN DE TELEVIZIUNE “SHELANU” CARE AVEA EMISIUNI CU EVREI MESIANICI NĂSCUȚI ÎN ISRAEL ȘI CARE ÎN APRILIE A OBȚINUT O LICENȚĂ PE ȘAPTE ANI. CANALUL “SHELANU” APARȚINE DE REȚEAUA DE TELEVIZIUNE “GOD TV” A CREȘTINILOR EVANGHELICI CARE SUNT PRINTRE CEI MAI PUTERNICI SUSȚINĂTORI AI STATULUI ISRAEL, IAR ACUM SUNT ACUZAȚI DE ISRAEL CĂ AU MINȚIT CÂND AU OBȚINUT LICENȚA. CREȘTINII EVANGHELICI NEAGĂ FAPTUL CĂ AU MINȚIT ȘI CONSIDERĂ CĂ ESTE VORBA DE PRESIUNI POLITICE ISRAELIENE. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 1 iulie 2020 etc). NE AMINTIM CĂ CEI MAI MULȚI EVREI SUNT ATEI SAU NEAFILIAȚI RELIGIOS. EVREII RELIGIOȘI SUNT CAM 30% DIN POPULAȚIA ISRAELULUI, DAR ACEȘTIA NU CRED CĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ESTE MESIA, FIUL LUI DUMNEZEU. EVREII CARE CRED CĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ESTE MESIA, FIUL LUI DUMNEZEU, SE NUMESC EVREI MESIANICI ȘI SUNT PUȚINI, CAM 350.000 LA NIVEL MONDIAL.

 

LA SIBIU, CAM PE ENGLEZEȘTE, PENTRU A SCOATE DIN IMPAS DIALOGUL DINTRE EVREII NECREȘTINI ȘI CREȘTINII ORTODOCȘI, AU FOST IDENTIFICATE ELEMENTE ANTIEVREIEȘTI DIN CULTUL CREȘTIN RĂSĂRITEAN, LA CONFERINȚA „LITURGHIA BIZANTINĂ ȘI EVREII”, ÎN PERIOADA 9-11 IULIE 2019. (articole din 3 și 9 iulie 2019; scurtă anunțare a știrii). ȘTIM CĂ VREO 2,5 MILIOANE DE EVREI NECREȘTINI DIN EUROPA SE SIMT DISPERAȚI ȘI PESIMIȘTI DIN CAUZA INSECURITĂȚII CAUZATĂ DE ANTISEMITISM. ȘTIM CĂ ÎN ROMÂNIA A FOST ADOPTATĂ, RAPID, LEGEA ANTISEMITISMULUI, ÎN IUNIE 2018.

 

ZECI DE LIDERI DE BISERICI DIN REGATUL UNIT CONTINUĂ SĂ DEA GUVERNUL ÎN JUDECATĂ PENTRU CĂ A ÎNCHIS BISERICILE ÎN TIMPUL STĂRII DE URGENȚĂ DIN CAUZA PANDEMIEI DE CORONAVIRUS, ÎNCĂLCÂND DREPTURILE BISERICEȘTI PREVĂZUTE ÎN “MAGNA CARTA” ȘI ÎN “CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI” CARE PROTEJEAZĂ LIBERTATEA RELIGIEI. LIDERII BISERICEȘTI VOR SĂ OBȚINĂ ASIGURĂRI CĂ NU SE VA MAI REPETA ÎNCHIDEREA BISERICILOR. (articole în engleză din 3 și 1 iulie 2020 ; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM CĂ ȘI ÎN SUA UNII GUVERNATORI AU FOST DAȚI ÎN JUDECATĂ PENTRU ÎNCHIDEREA BISERICILOR, IAR PROCURORUL GENERAL A ANUNȚAT ÎN APRILIE MĂSURI ÎMPOTRIVA OFICIALILOR GUVERNAMENTALI CARE AU NEDREPTĂȚIT BISERICILE. ȘTIM CĂ ÎN ROMÂNIA TEOLOGUL MIHAI-SILVIU CHIRILĂ ȘI JUDECĂTORUL IOAN PETRESCU, ÎN ACȚIUNI SEPARATE, AU ÎNCEPUT LUPTA ÎN JUSTIȚIE CONTRA GUVERNULUI CARE A ÎNCĂLCAT DREPTURILE RELIGIOASE CONSTITUȚIONALE ÎN TIMPUL STĂRII DE URGENȚĂ DIN CAUZA PANDEMIEI.

 

ÎN SUA DEMOLAREA STATUILOR DEDICATE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS A FOST CERUTĂ RECENT DE UN ACTIVIST PENTRU JUSTIȚIE SOCIALĂ APARȚINÂND DE PARTIDUL DEMOCRAT, PE MOTIV CĂ ELE AU FOST CREATE DE EUROPENI ALBI CA UNELTE DE OPRIMARE PRIN CREDINȚĂ, BAZATE PE MINCIUNĂ, AVÂND ÎN VEDERE CĂ IISUS NU A FOST ALB, ȘI PE MOTIV CĂ ELE SUNT O FORMĂ GROSOLANĂ A PROPAGANDEI RASISTE ALBE. ACTIVISTUL, CU NUMELE DE SHAUN KING, A CERUT CA ȘI PICTURILE MURALE ȘI VITRALIILE CU IISUS ALB SĂ FIE DESFIINȚATE. ACESTE PRETENȚII ALE LUI SHAUN KING VIN ÎN URMA UCIDERII AFRO-AMERICANULUI GEORGE FLOYD ÎN 25 MAI 2020 ȘI A VALURILOR DE PROTESTE ÎN CARE AU FOST VANDALIZATE ȘI DEMOLATE STATUI CARE REPREZINTĂ ISTORIA SUA, INCLUSIV STATUIA PRIMULUI PREȘEDINTE GEORGE WASHINGTON. COMUNITATEA CREȘTINĂ DIN SUA I-A RĂSPUNS LUI SHAUN KING. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 23 iunie 2020). OBSERVĂM CUM ATACURILE DE DOUĂ MII DE ANI LA ADRESA MÂNTUITORULUI SE ȚIN LANȚ, ÎNSĂ STRĂLUCIREA LUI NU POATE FI NIMICITĂ, DUPĂ CUM SPUNEA CEL MAI MARE CRISTOLOG ROMÂN STERIE DIAMANDI.

 

Despre influența bună a lui Iisus în istoria lumii, desființarea sclaviei: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? I ( Traducere din articolul lui Noel Hornor, vezi info. la note )


Despre schimbarea în bine a atitudinii față de femei și copii: 
Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? II ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )


Despre schimbarea în bine a atitudinii față de bolnavi, și despre dezvoltarea educației, și despre stilul de viață caritabilă, precum și despre efectele generale ale învățăturii creștine: Creştinismul : Binecuvântare sau Povară pentru omenire ? III ( Traducere din articolul lui Noel Hornor )


PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ ÎN CONTINUARE, ACUM ÎN 2019, ÎN ORAȘUL VLADIVOSTOK (RUSIA), EXPRIMATĂ ÎN CURÂND  PRINTR-O STATUIE A LUI IISUS, CU ÎNĂLȚIMEA DE 220 DE PICIOARE (APROX. 67 METRI), PE DEALUL CRUCII, UNDE ÎN 1972 SOVIETICII ATEI PLĂNUISERĂ SĂ RIDICE O STATUIE LUI LENIN. NE AMINTIM CĂ ÎN 2015 SE ANUNȚASE CĂ ÎN VLADIVOSTOK SE VA RIDICA CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN LUME, CU ÎNĂLȚIMEA DE 80 DE METRI, PROIECTATĂ ÎN 2013, ÎNSĂ OBSERVĂM CĂ BANII NECESARI PENTRU ACEASTA, 15 MILIOANE DOLARI, NU S-AU ADUNAT. (articol în engleză din 7 martie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

PREZENȚA LUI IISUS ESTE DORITĂ PENTRU A ÎMBUNĂTĂȚI VIAȚA ÎN ORAȘUL CIUDAD VICTORIA (STATUL TAMAULIPAS, MEXIC), UNA DIN CELE MAI PERICULOASE ARII DIN MEXIC (CU 83,32 OMUCIDERI LA FIECARE 100.000 DE PERSOANE). CEA MAI ÎNALTĂ STATUIE A LUI IISUS DIN CÂTE EXISTĂ PÂNĂ ACUM S-AR PUTEA SĂ FIE CONSTRUITĂ ÎN ACEST AN, 2019, ÎN CIUDAD VICTORIA, DE CĂTRE ACTORUL MEXICAN, CATOLIC PRACTICANT, EDUARDO VERÁSTEGUI. (articol în engleză din 24 februarie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

De la pastorul Johannes Lebel la președintele Klaus Iohannis (interviu cu o săsoaică, partea I-a și a II-a; partea a II-a am realizat-o în octombrie 2016, însă, fiindcă n-am publicat-o pe blog în octombrie, am introdus-o ulterior aici)

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ, 2018 – Anul Centenarului Unirii

 

CETĂȚENIE EUROPEANĂ ȘI CETĂȚENIE NAȚIONALĂ (2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA, PROGRAMUL NAȚIONAL „ROMÂNIA, CITEȘTE!” ) Biblia este cea mai citită carte din lume. Iisus, Învățătorul Suprem, se mai numește și Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, Cuvânt Care a devenit Om (Ioan 1, 1-14). El este Persoana Divino-Umană Numărul Unu, Unică în Univers. Să-L citim!!!

 

„IISUS ȘI ISPITA A PATRA” ESTE NUMELE EDITORIALULUI DIN 9 DECEMBRIE 2019, DIN ZIARUL FRANCEZ „LE FIGARO”, APĂRUT DUPĂ PUBLICAREA ÎN 5 DECEMBRIE 2019 A UNUI NUMĂR SPECIAL, DE 172 DE PAGINI, DESPRE PERSOANA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, CU TITLUL „IISUS HRISTOS, ACEST NECUNOSCUT” („JÉSUS-CHRIST CET INCONNU”), ÎN REVISTA „LE FIGARO HORS-SÉRIE”. (scurtă anunțare a editorialului)

 

Poezie în amurg de toamnă

 

ZIUA COPILULUI, ZIUA CANDORII. COPIII, ADEVĂRAȚII PROFESORI SPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. (poezie de preotul Iosif Z)

 

ÎNDEMN EVANGHELIC DE A NE ÎNVIA ȘI ÎNFRUMUSEȚA SUFLETUL (poezie primită ieri, 2 martie 2020, fără titlu, de la preotul Iosif; ieri a început Postul Paștilor; o public fără știrea lui.)

 

VITEZDA (poezie-rugăciune scrisă de colegul meu, profesorul Ioan Motronea, în noaptea de 7 mai 2020; am publicat-o pe blog fără să mai aștept aprobarea lui; vindecarea slăbănogului de la Vitezda ne este amintită în fiecare an de către Biserică la trei săptămâni după Paști, în acest an în duminica următoare, 10 mai 2020)

 

DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI FEMEIA SAMARINEANCĂ LA FÂNTÂNĂ (poezie-meditație, primită de la preotul Iosif, azi 17 mai 2020, când este Duminica Samarinencei; am publicat-o pe blog fără știrea lui)

 

ZIARUL FRANCEZ "LE FIGARO" A PUBLICAT RECENT O EDIŢIE SPECIALĂ DESPRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS

 

„NIMIC SFÂNT” ÎN „SECURITATE”; CONCURSUL HUMANITAS ÎN LICEE, ANUL 2019, EDIȚIA A VIII-A, ETAPA A II-A, NE AMINTEȘTE DESPRE ACEASTA. SÂMBĂTĂ, 16 FEBRUARIE 2019, ORA 14, LICEUL TEORETIC „CONSTANTIN NOICA” DIN SIBIU A FOST GAZDA CONCURSULUI ÎNTRE ELEVII ACESTUI LICEU ȘI CEI DE LA COLEGIUL NAȚIONAL „OCTAVIAN GOGA” DIN SIBIU, TEMA FIIND „SECURITATEA”. BIBLIOGRAFIE: 1) „DRAGUL MEU TURNĂTOR”, DE GABRIEL LIICEANU; 2) „VIAȚA MEA CA SPIOANĂ”, DE KATHERINE VERDERY. (scurtă anunțare a știrii și alte conexiuni)

 

IISUS ESTE EDUCATORUL, ÎNVĂȚĂTORUL, PRIN EXCELENȚĂ. ... ZIUA INTERNAȚIONALĂ A EDUCAȚIEI ESTE PE 5 OCTOMBRIE ÎN ROMÂNIA, CA ȘI ÎN MULTE ALTE ȚĂRI, CELEBRAREA ACESTEI ZILE PE 5 OCTOMBRIE FIIND STABILITĂ DIN 1994 DE CĂTRE ORGANIZAȚIA PENTRU EDUCAȚIE, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ A NAȚIUNILOR UNITE (UNESCO). PE 5 IUNIE ÎN ROMÂNIA ESTE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, ÎN CINSTEA LUI GHEORGHE LAZĂR. DIN 2013 ÎN ROMÂNIA ZIUA EDUCAȚIEI SE SĂRBĂTOREȘTE DISTINCT DE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI, CONFORM UNEI DECIZII LUATE DE MINISTRUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE REMUS PRICOPIE ȘI DE CEI DOI LIDERI AI SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, SIMION HĂNCESCU ȘI MARIUS NISTOR. AZI, 5 OCTOMBRIE 2020, ZIUA EDUCAȚIEI ÎN ROMÂNIA ESTE ZI NELUCRĂTOARE PENTRU TOT PERSONALUL DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, CA O RECOMPENSARE A FAPTULUI CĂ GUVERNUL NU A VENIT NICIODATĂ CU O RECUNOAȘTERE FINANCIARĂ SAU MATERIALĂ PENTRU A CELEBRA ACEASTĂ ZI, DUPĂ CUM A EXPLICAT MARIUS NISTOR. (Dar Iisus, Educatorul Prin Excelență, lucrează în permanență. Să-L observăm la lucru în două situații!)

 

CERERE CĂTRE DIRECŢIUNEA LICEULUI TEHNOLOGIC "JOHANNES LEBEL" DIN TĂLMACIU, REFERITOARE LA ZIUA EDUCAŢIEI ŞI LA DATORIA DE A SCOATE MATERIA RELIGIE DIN SITUAŢIA DE DISCRIMINARE

  

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

De ZIUA MONDIALĂ A FILOSOFIEI (în a treia JOI din noiembrie), în acest an, 2024, TEMA propusă pentru meditație este “FILOSOFIA: CONSTRUIREA DE PODURI PESTE PRĂPĂSTIILE SOCIALE”, adică este vorba despre CONTRIBUȚIA FILOSOFIEI LA VINDECAREA DUȘMĂNIILOR ȘI DEZBINĂRILOR DINTRE OAMENI. Ne dăm seama că nu este ușor să vindeci dușmăniile și dezbinările dintre oameni, este chiar imposibil uneori, căci vedem chiar în zilele noastre cum din dezbinări și dușmănii s-a ajuns la înrăirea tot mai mult a oamenilor și la războaie. Dar știm că, din punct de vedere creștin, ceea ce este imposibil de realizat numai cu oamenii este, totuși, posibil de realizat dacă-L avem pe Dumnezeu cu noi. FILOSOFIA CREȘTINĂ, adică ÎNȚELEPCIUNEA CREȘTINĂ, NE ÎNVAȚĂ CĂ PENTRU A VINDECA DUȘMĂNIILE ȘI DEZBINĂRILE DINTRE OAMENI ESTE ABSOLUT NECESAR SĂ VINDECĂM MAI ÎNTÂI DUȘMĂNIA ȘI DEZBINAREA DINTRE OM ȘI DUMNEZEU, adică SĂ CONSTRUIM POD PESTE PRĂPĂSTIILE DINTRE OAMENI ȘI DUMNEZEU. De fapt, PODUL ESTE DEJA CONSTRUIT DE MÂNTUITORUL LUMII, DE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, PRIN CRUCEA IUBIRII LUI. Datoria noastră este SĂ Îi CEREM PERMISIUNEA SĂ TRECEM PRĂPĂSTIILE FOLOSIND CRUCEA LUI. Prăpăstiile dintre oameni și Dumnezeu, precum și prăpăstiile dintre oameni, sunt create de păcate. Dar mesajul iubirii divine transmis de-a lungul secolelor prin predicarea Evangheliei lui Iisus a creat și creează mereu poduri peste prăpăstiile sociale, a schimbat și schimbă mereu lumea în bine. Așa s-a ajuns la desființarea sclaviei, la grija față de bolnavi, la înființarea și dezvoltarea spitalelor, la ajutorarea săracilor, la înființarea și dezvoltarea școlilor, la îmbunătățirea societății în general. Toate influențele cu adevărat bune în societate sunt bazate pe Jertfa Mântuitorului pe Cruce. HAIDEȚI SĂ NE FOLOSIM DE FILOSOFIA CREȘTINĂ și SĂ Îi MULȚUMIM MÂNTUITORULUI PENTRU EFORTUL SACRIFICIULUI SĂU, PERMANENT VALABIL, DE A ȚINE CRUCEA CA POD PESTE PRĂPĂSTII! ... Din 2002 se sărbătorește Ziua Mondială a Filosofiei, fiind proclamată de UNESCO (The United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization). Se afirmă astfel valoarea filosofiei pentru dezvoltarea gândirii umane, pentru o mai bună înțelegere a lumii, pentru promovarea toleranței și păcii.

  Pr. prof. Ion Ciungu https://www.facebook.com/photo/?fbid=3127634857377003&set=a.711891222284724 World Philosophy Day is an internatio...