să continuăm, dar, să le vorbim oamenilor frumos,
curat, din
inimă,
despre taina
vieții,
cu dramele,
armoniile,
inefabilul,
imprevizibilul,
perplexitățile, puterea, fragilitatea ei;
despre paradigma "funcționării" ei în
portativ teandric;
despre parcursul aidic al vieții
călătorite cu ochii către zarea mirifică a Cerului "căzut
pe gânduri",
și cu sufletul deschis către Nevăzutul
care așteaptă să-l descoperim în metania frumoasei
risipe,
care nu se va stâmpăra nici dumiri
decât de alintul lacrimei de miracol a văzutului
transfigurat;
să oferim mereu celor dragi darul de iubire și flori
– că doar în
darul inimii și-n flori,
iubirea celor dragi "de scapă o lacrimă pe
pleoape",
e semn că fericirea abia îi mai încape –
regulile fericirii și prieteniei sunt misterioase,
fac parte din "corola de minuni a lumii",
și este bine să rămână așa
HRISTOS A ÎNVIAT!
........................................................................................................
Aici
se încheie această poezie.
S-ar
putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele poezii:
ȘI TOTUȘI, EXCELSIOR, HRISTOS
A ÎNVIAT! (Sonetul CXVI, de pr. Iosif Z. )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu