sâmbătă, 15 aprilie 2023

PROHODUL DOMNULUI CÂNTAT ÎN VINEREA MARE, SEARA, ESTE SLUJBA PRIN CARE ÎL PLÂNGEM ȘI ÎL LĂUDĂM PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, AVÂND ÎN CENTRUL SLUJBEI EPITAFUL DOMNULUI, ADICĂ O ICOANĂ PE PÂNZĂ REPREZENTÂND PUNEREA ÎN MORMÂNT A CORPULUI MORT AL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. NE ASOCIEM, CU SMERENIE ȘI NEVREDNICIE, MILIOANELOR DE CREȘTINI CARE, DE MULTE SUTE DE ANI, ÎȘI EXPRIMĂ PRIN ACEASTĂ SLUJBĂ UIMIREA, ADMIRAȚIA ȘI ÎNCHINAREA ÎN FAȚA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, FIUL VEȘNIC ȘI ATOTPUTERNIC AL LUI DUMNEZEU, CARE DIN IUBIRE INFINITĂ FAȚĂ DE OAMENI S-A LĂSAT DISPREȚUIT, CONDAMNAT PE NEDREPT LA MOARTE, APOI OMORÂT PRIN TORTURĂ PE CRUCE ȘI PUS ÎN MORMÂNT! PRIN IUBIREA LUI MAI PUTERNICĂ DECÂT MOARTEA, EL S-A COBORÂT CU SUFLETUL ÎN IAD, PENTRU A PRĂDA IADUL, ADICĂ PENTRU A-I SCOATE DIN PROPRIETATEA DIAVOLULUI ȘI DIN CHINURILE VEȘNICE PE ADAM ȘI PE URMAȘII LUI. [Prohodul Domnului face parte din slujba utreniei din Sâmbăta Mare, slujbă pe care o găsim în cartea de cult numită Triod. Prohodul Domnului este alcătuit din 185 de strofe, organizate în trei “stări”, fiecare “stare” având melodie proprie. Din ultimele ediții românești ale Prohodului Domnului au fost eliminate sau modificate unele din aceste strofe, pentru a se evita interpretarea lor ca o atitudine antisemită la adresa evreilor de azi. Prin urmare, starea întâia are acum 72 de strofe, deși în original sunt 75. Să citim și noi, cu uimire, admirație și închinare, măcar prima strofă din fiecare stare: "În mormânt, Viață, pus ai fost, Hristoase, și s-au spăimântat oștirile îngerești, plecăciunea Ta cea multă preamărind!" (prima strofă din starea întâia) ... "Cuvine-se, dar, să cădem la Tine, Ziditorul, Cela Ce pe cruce mâinile Ți-ai întins, și-ai zdrobit de tot puterea celui rău!" (prima strofă din starea a doua) ... "Neamurile toate laudă-ngropării Ți-aduc, Hristoase-al meu!" (prima strofă din starea a treia)] REFERITOR LA EVREII DE AZI, NE AMINTIM CĂ LA SIBIU, ÎN IULIE 2019, A AVUT LOC CONFERINȚA „LITURGHIA BIZANTINĂ ȘI EVREII”, CU SCOPUL DE A IDENTIFICA ELEMENTE ANTIEVREIEȘTI DIN CULTUL CREȘTIN RĂSĂRITEAN ȘI A SCOATE DIN IMPAS DIALOGUL DINTRE EVREII NECREȘTINI ȘI CREȘTINII ORTODOCȘI.

Pr. prof. Ion Ciungu

 

”Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-L și cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus.” (troparul de la slujba utreniei din Sfânta și Marea Zi Sâmbătă)


Mai multe aspecte referitoare la Prohodul Domnului putem afla din articolele următoare:

 

Prohodul Domnului (liturgică), https://ro.orthodoxwiki.org/Prohodul_Domnului_(liturgic%C4%83)

 

THE LAMENTATIONS OF HOLY FRIDAY, https://stmaryofegypt.net/homeprayers/lamentations/

 

THE LAMENTATIONS SERVICE FOR HOLY SATURDAY MATINS, http://www2.pravoslavie.ru/78602.html

 

TRIODUL (PDF), ÎN SFÂNTA ȘI MAREA ZI SÂMBĂTĂ (pag. 564 etc) https://www.cbrom.de/images/pdf/1986_cartea_triodului.pdf

 

Istoria şi teologia Prohodului Domnului, Un articol de: Cătălin Acasandrei - 25 Aprilie 2019 https://ziarullumina.ro/regionale/moldova/istoria-si-teologia-prohodului-domnului-143764.html

 

The Laments of the Virgin in Eastern Orthodox Good Friday Service, by Virginia M. Kimball, https://www.sbl-site.org/assets/pdfs/TB9_Marylament_VK.pdf

 

Matins of Holy and Great Saturday https://en.wikipedia.org/wiki/Good_Friday#Matins_of_Holy_and_Great_Saturday


....................................................................................................................................................

Aici am terminat de amintit despre Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următorul articol:

LA SIBIU, CAM PE ENGLEZEȘTE, PENTRU A SCOATE DIN IMPAS DIALOGUL DINTRE EVREII NECREȘTINI ȘI CREȘTINII ORTODOCȘI, AU FOST IDENTIFICATE ELEMENTE ANTIEVREIEȘTI DIN CULTUL CREȘTIN RĂSĂRITEAN, LA CONFERINȚA „LITURGHIA BIZANTINĂ ȘI EVREII”, ÎN PERIOADA 9-11 IULIE 2019. (articole din 3 și 9 iulie 2019; scurtă anunțare a știrii). ȘTIM CĂ VREO 2,5 MILIOANE DE EVREI NECREȘTINI DIN EUROPA SE SIMT DISPERAȚI ȘI PESIMIȘTI DIN CAUZA INSECURITĂȚII CAUZATĂ DE ANTISEMITISM. ȘTIM CĂ ÎN ROMÂNIA A FOST ADOPTATĂ, RAPID, LEGEA ANTISEMITISMULUI, ÎN IUNIE 2018.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Concepția de A-i IUBI PE OAMENII CARE NE SUNT VRĂJMAȘI este o concepție de origine divină, adusă în lume de FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Această concepție este mult superioară concepțiilor umane referitoare la relațiile dintre oameni. În PREDICA DE PE MUNTE, MÂNTUITORUL ne îndeamnă să avem o atitudine superioară, de iubire, față de dușmani, zicându-ne astfel: “Ci iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu'mprumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 6, versetul 35) ... DAR, se cuvine să nu pierdem din vedere nici faptul că DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE ÎNVAȚĂ ȘI CUM SĂ PUNEM NIȘTE LIMITE ÎN IUBIREA NOASTRĂ FAȚĂ DE VRĂJMAȘI, DACĂ ACEȘTIA CONTINUĂ SĂ GREȘEASCĂ FAȚĂ DE NOI ȘI NU VOR NICIDECUM SĂ-ȘI ÎNDREPTE COMPORTAMENTUL: “De-ți va greși fratele tău, mergi, mustră-l numai între tine și el. Și de te va asculta, l-ai câștigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, pentru ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot ce se spune. Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar dacă nici de Biserică nu va asculta, să-ți fie ca un păgân și ca un vameș.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 18, versetele 15 – 17). ... Să urmărim două minute și jumătate din Predica de pe Munte, despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR, așa cum este redată în filmul american JESUS (1979): https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/549945770944221 ... TOTUȘI, să fim conștienți de faptul că DACĂ NE BATE GÂNDUL SĂ NU URMĂM CALEA SUPERIOARĂ A IUBIRII, MILEI ȘI PĂCII CREȘTINE, CI SĂ NE RĂZBOIM CU DUȘMANII, SĂ NU UITĂM CĂ PACEA ESTE DE PATRU ORI MAI MARE DECÂT DREPTATEA, după cum ne spune o cugetare înțeleaptă, spusă de preotul călugăr Arsenie Papacioc, pe care unii au atribuit-o Sfântului Ioan Scărarul. ... Textul evanghelic despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR este programat pentru Duminica a 19-a după Rusalii. Astăzi are prioritate textul evanghelic de la Duminica a 19 - a după Rusalii, deși cronologic, aritmetic, suntem în Duminica a 18-a după Rusalii. ... Observăm în Calendar că începând din perioada de după sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (14 septembrie) se dereglează numerotarea aritmetică, cronologică, a duminicilor de după Rusalii, duminicile următoare fiind așa: Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Duminica a 18-a după Rusalii, Duminica a 19-a după Rusalii, Duminica a 21-a după Rusalii, Duminica a 20-a după Rusalii, Duminica a 23-a după Rusalii etc. Astfel, această “ordine capricioasă” are prioritate față de ordinea cronologică. Această “ordine capricioasă”, de fapt, acordă prioritate anumitor texte evanghelice în funcție de anumite evenimente din Istoria Bisericii, de exemplu, în funcție de sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, apoi în funcție de alte evenimente. Este bine să fim atenți la MESAJELE EVANGHELICE, indiferent de numerotarea aritmetică.

Pr. prof. Ion Ciungu Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 19 – a  după Rusalii este din Sfânta Evanghelie dup...