duminică, 2 aprilie 2023

PENTRU CELE DOUĂ MILIOANE DE DECESE ÎN EXCES CARE AU APĂRUT ÎN OCCIDENT ÎN ULTIMII DOI ANI ESTE DE VINĂ, PARȚIAL, SINDROMUL DE DEFICIENȚĂ AUTOIMUNĂ INDUSĂ DE VACCINUL COVID, DUPĂ CUM SUGEREAZĂ RAPOARTELE GUVERNAMENTALE. OBSERVĂM CĂ ÎN SUA SUNT PESTE UN MILION DE DECESE ÎN EXCES. ÎN EUROPA SUNT PESTE 779.000 DE DECESE ÎN EXCES. (scurtă amintire a acestor triste știri; articol în engleză din 29 martie 2023) AM OBSERVAT CĂ ÎN SUA, LA PERSOANELE CU VÂRSTE ÎNTRE 25 ȘI 64 DE ANI, NUMĂRUL DECESELOR DUPĂ VACCINURILE COVID ESTE DE 310.000, POTRIVIT UNUI STUDIU ACTUALIZAT ÎN MARTIE 2023. (scurtă amintire a acestei triste știri; articol în engleză din 29 martie 2023, prezentat în română în articole din 29 și 30 martie 2023) ... ȘTIM CĂ UNII CREȘTINI BINE INFORMAȚI AU REFUZAT SĂ PRIMEASCĂ INJECȚIILE CU ACESTE AȘA-ZISE VACCINURI, PE MOTIVE MORAL-RELIGIOASE, DE CONȘTIINȚĂ, ADICĂ PE MOTIV CĂ LA PRODUCEREA ACESTOR SERURI S-AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA BEBELUȘI OMORÂȚI PRIN AVORT. ÎN SUA, CREȘTINII CARE AU REFUZAT AȘA-ZISELE VACCINURI AU FOST DAȚI AFARĂ DIN SERVICIU, DAR ȘI-AU CĂUTAT DREPTURILE ÎN JUSTIȚIE ȘI AU CÂȘTIGAT DESPĂGUBIRI DE MILIOANE DE DOLARI, PLUS DREPTUL DE A FI ANGAJAȚI DIN NOU ACOLO UNDE LUCRASERĂ. ... AVÂND ÎN VEDERE CĂ MODUL DE OBȚINERE A ACESTOR VACCINURI ESTE INUMAN, IMORAL, ANTICREȘTIN, CRIMINAL, CANIBALISTIC, SATANIST, ESTE REGRETABIL CĂ PATRIARHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A RECOMANDAT ACESTE AȘA-ZISE VACCINURI CA FIIND SIGURE ȘI EFICIENTE!!! PATRIARHIA AR TREBUI SĂ SE POCĂIASCĂ ȘI SĂ CEARĂ IERTARE, CĂCI POCĂINȚA ESTE O VIRTUTE MARE, DIN PUNCT DE VEDERE CREȘTIN! ... OARE ESTE VREO LEGĂTURĂ ÎNTRE COMERȚUL MONDIAL, PE BANI MULȚI, CU ACESTE VACCINURI PERICULOASE ȘI URMĂTOARELE CUVINTE DIN CARTEA BIBLICĂ APOCALIPSA: “TOATE NEAMURILE (NAȚIUNILE) S-AU RĂTĂCIT CU FOLOSIREA MEDICAMENTELOR, DROGURILOR SAU VRĂJILOR TALE.”?

Pr. prof. Ion Ciungu


... “toate neamurile s-au rătăcit cu fermecătoria (φαρμακίᾳ; pharmakeia) ta.” (Apocalipsa 18, 23) În textul original grec este cuvântul φαρμακίᾳ; adică pharmakeiafarmakia, care înseamnă folosirea medicamentelor, drogurilor sau vrăjilor (fermecătoriilor). https://biblehub.com/commentaries/revelation/18-23.htm https://biblehub.com/greek/5331.htm

 


 

Mai multe aspecte referitoare la tristele știri amintite în titlu, putem afla din articolele următoare:

 

The Pfizer Effect: Government Reports suggest COVID Vaccine-Induced Autoimmune Deficiency Syndrome is partly to blame for 2 million Excess Deaths in the West over the past 2 years, publicat în data de 29 martie 2023, pe website-ul britanic de știri THE EXPOSÉ. https://expose-news.com/2023/03/29/covid-vaccine-aids-caused-2-million-excess-deaths/

 

Bombshell Vax Analysis Finds $147 Billion In Economic Damage, Tens Of Millions Injured Or Disabled, publicat în data de 29 martie 2023, pe website-ul bulgar de știri Zero Hedge, de Tyler Durden. https://www.zerohedge.com/markets/bombshell-vax-analysis-finds-147-billion-economic-damage-tens-millions-injured-or-disabled?utm_source=&utm_medium=email&utm_campaign=1370

 

STUDIU: În SUA, peste 26 de milioane de oameni au suferit din cauza injectării va@ccinului C0vid și peste 300.000 au murit, publicat în data de 29 martie 2023, pe website-ul de știri Ortodox INFO.RO. https://ortodoxinfo.ro/2023/03/29/studiu-in-sua-peste-26-de-milioane-de-oameni-au-suferit-din-cauza-injectarii-vaccinului-c0vid-si-peste-300-000-au-murit/

 

ANALIZĂ BOMBĂ: Pagube economice de 147 de miliarde de dolari și zeci de milioane de persoane rănite în urma vaccinului COVID. FOTO, publicat în data de 30 martie 2023, pe website-ul de știri Active News, de Ginan Abraheam.

 ...

SCANDALUL VACCINURILOR CONTINUĂ. ... Cine a vrut să sperie lumea în PLANDEMIE? ... L-ați văzut văzut pe colonelul Gheorghiță, acum parcă-i general, cel care a coordonat vaccinarea, cum susține minciuna vaccinării și acum? Ascultați-l la momentul 1:13: https://fb.watch/jFjZe1Z04g/

...

Austria va înființa un fond de 30 de milioane de euro pentru a despăgubi victimele vaccinurilor și ale măsurilor draconice din timpul plandemiei COVID. Bucureștiul mut și surd: RAFILA TOT STUDIAZĂ PROBLEMA DE 8 (OPT) LUNI (articol din 22 martie 2023) CE AFLĂM DIN DATELE REFERITOARE LA DECESELE ÎN URMA LANSĂRII VACCINULUI COVID ÎN ÎNTREAGA LUME, ... "SIGUR ȘI EFICIENT"? ...

Germania promite ajutor persoanelor afectate de vaccinul anticovid. "Pe baza contractelor UE cu producătorii de vaccinuri, statul este răspunzător pentru vătămările cauzate de vaccinare", a subliniat ministrul sănătății din Germania, Karl Lauterbach. El a mai spus că ar fi mai mult decât un gest bun dacă ar participa la ajutor și firmele respective, ale căror câștiguri au fost exorbitante. (articol în germană din 12 martie 2023, prezentat în română în 14 martie 2023) Știm din august 2022 că Marea Britanie plătește despăgubiri pentru decesele cauzate de acest "vaccin". Și alte țări plătesc. România ???!!!

https://www.activenews.ro/stiri/Austria-va-infiinta-un-fond-de-30-de-milioane-de-euro-pentru-a-despagubi-victimele-vaccinurilor-si-ale-masurilor-draconice-din-timpul-plandemiei-COVID.-Bucurestiul-mut-si-surd-RAFILA-TOT-STUDIAZA-PROBLEMA-DE-8-OPT-LUNI-180842

https://www.activenews.ro/stiri/PREMIERA.-Germania-promite-ajutor-persoanelor-afectate-de-vaccinul-anticovid-180564


..........................................................................................................................

Aici am terminat de amintit aceste triste știri.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următorul articol:

CE AFLĂM DIN DATELE REFERITOARE LA DECESELE ÎN URMA LANSĂRII VACCINULUI COVID ÎN ÎNTREAGA LUME, POTRIVIT SURSELOR OFERITE DE UNIVERSITATEA AMERICANĂ JOHNS HOPKINS (BALTIMORE, MARYLAND)? ȚĂRI CU RATE DE MORTALITATE COVID-19 FOARTE SCĂZUTE AU ÎNREGISTRAT CREȘTERI URIAȘE ALE DECESELOR DUPĂ VACCINARE. Sunt prezentate diagrame referitoare la Coreea de Sud, Thailanda, Malaysia, Uganda, Nepal, Portugalia, Mongolia, Zambia, Paraguay, Bahrain, Uruguay, Tunisia, Sri Lanka, Afganistan, Taiwan, Israel și Vietnam. (scurtă amintire a știrii; articol în engleză publicat în 14 martie 2023) ÎNTR-ADEVĂR, NE AMINTIM CĂ ȘI ÎN EUROPA A CRESCUT MULT EXCESUL DE DECESE LA COPIII CU VÂRSTE DE LA ZERO LA 14 ANI, DUPĂ LANSAREA VACCINURILOR COVID, CONFORM DATELOR OFERITE DE REȚEAUA EUROPEANĂ DE MONITORIZARE A DECESELOR “EUROMOMO”. ... DE ASEMENEA, S-A OBSERVAT CĂ GERMANIA ESTE ÎN FRUNTEA NAȚIUNILOR OCCIDENTALE LA EXCESUL DE DECESE DE LA LANSAREA INJECȚIILOR COVID, CU UN EXCES DE DECESE DE 43% ÎN IANUARIE 2023. ... SE ȘTIE DIN 12 MARTIE 2023 CĂ MINISTRUL SĂNĂTĂȚII DIN GERMANIA A ANUNȚAT AJUTOARE FINANCIARE PENTRU PERSOANELE AFECTATE DE VACCINUL ANTICOVID. ... NE AMINTIM CĂ ÎN STATUL IDAHO (SUA), ÎMPOTRIVA VACCINURILOR PERICULOASE COVID-19 CARE FOLOSESC TEHNOLOGIA ACIDULUI RIBONUCLEIC MESAGER (ARNm), A FOST ÎNAINTAT UN PROIECT DE LEGE, ÎN 15 FEBRUARIE 2023, INTERZICÂNDU-SE FURNIZAREA SAU ADMINISTRAREA LOR, DAT FIIND FAPTUL CĂ SUNT MULTE INFORMAȚII REFERITOARE LA CHEAGURILE DE SÂNGE ȘI LA PROBLEMELE CARDIACE CARE AU APĂRUT DIN CAUZA LOR. ... SUNT STUDII CARE ARATĂ CĂ ESTE VORBA DE GENOCID PRIN VACCINARE. ȘTIM, DIN 15 IANUARIE 2023, CĂ ÎN JAPONIA MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PLĂTEȘTE DESPĂGUBIRI PENTRU DECESE ȘI ALTE REACȚII ADVERSE APĂRUTE DUPĂ VACCINAREA COVID. ... ȘTIM, DIN 6 IANUARIE 2023, CĂ ÎN JAPONIA A CRESCUT CU 400% EXCESUL DE DECESE DUPĂ LANSAREA CELOR MAI RECENTE INJECȚII PFIZER DE “RAPEL” (BOOSTER), DOZA A TREIA. ... ȘTIM DIN AUGUST 2022 CĂ MAREA BRITANIE PLĂTEȘTE PENTRU DECESELE CAUZATE DE ACEST "VACCIN". ...ȘTIM CĂ ȘI CANADA PLĂTEȘTE, CU CHIU CU VAI, VICTIMELOR VACCINULUI ANTICOVID. ... NE AMINTIM CĂ ÎN GERMANIA AFECȚIUNILE DECLANȘATE DE VACCINAREA ANTI COVID SUNT STUDIATE LA SPITALUL UNIVERSITAR DIN MARBURG. ... ȘTIM CĂ ÎN GERMANIA MOR ZILNIC BRUSC ȘI PE NEAȘTEPTATE 88 DE PERSOANE COMPLET VACCINATE, CONFORM DATELOR DE LA ASIGURĂRILE DE SĂNĂTATE ["Kassenärztliche Bundesvereinigung (KBV)"], PUBLICATE ÎN 12 DECEMBRIE 2022. ... ȘTIM CĂ ÎN SUA INJECȚIILE COVID-19 AU CAUZAT O CREȘTERE CU 4.800% A DECESELOR ȘI O CREȘTERE CU 2.876% A SPITALIZĂRILOR, ÎNCEPÂND DIN 14 DECEMBRIE 2020 PÂNĂ ÎN DECEMBRIE 2022, ADICĂ ÎNCEPÂND DE CÂND AU FOST INTRODUSE VACCINURILE COVID. ACESTE REZULTATE, BAZATE PE DATELE DISPONIBILE PUBLIC ȘI COLECTATE DE SISTEMELE DE FARMACOVIGILENȚĂ ÎNFIINȚATE DE “CDC” (CENTERS FOR DISEASE CONTROL) ȘI “FDA” (FOOD AND DRUG ADMINISTRATION), AU FOST PREZENTATE ÎN 7 DECEMBRIE 2022. ... NE AMINTIM CĂ DEPARTAMENTUL DE SĂNĂTATE DIN FLORIDA (SUA) A EMIS, ÎN 7 OCTOMBRIE 2022, O NOUĂ ÎNDRUMARE, RECOMANDÂND NEVACCINAREA BĂRBAȚILOR CU VÂRSTELE ÎNTRE 18 ȘI 39 DE ANI, AVÂND ÎN VEDERE FAPTUL CĂ A CRESCUT CU 84% INCIDENȚA DECESELOR DE ORIGINE CARDIACĂ LA BĂRBAȚII SUB 40 DE ANI, ÎN URMA VACCINURILOR COVID-19 DE TIPUL ARNm. ... ÎN REGATUL UNIT, 1 DIN 310 PERSOANE CARE AU PRIMIT RAPELUL (BOOSTER) A MURIT ÎN PERIOADA DE 48 DE ZILE DUPĂ VACCINARE, CONFORM DATELOR PUBLICATE, ÎN 8 SEPTEMBRIE 2022, DE OFICIUL PENTRU STATISTICĂ NAȚIONALĂ AL REGATULUI UNIT. ... DE ASEMENEA, NE AMINTIM CĂ PÂNĂ LA DE 98 DE ORI MAI RELE AU FOST VACCINURILE COVID-19 DECÂT VIRUSUL ÎN SINE, POTRIVIT UNUI STUDIU DE 50 DE PAGINI, FĂCUT DE OAMENI DE ȘTIINȚĂ DE LA UNIVERSITĂȚILE AMERICANE HARVARD, JOHNS HOPKINS ȘI ALTE UNIVERSITĂȚI DE TOP, STUDIU PUBLICAT LA SFÂRȘITUL LUNII AUGUST 2022. ... DE ASEMENEA, NE AMINTIM CĂ ASPECTUL POLITIC AL VACCINURILOR COVID ESTE MAI PUTERNIC DECÂT ASPECTUL ȘTIINȚIFIC MEDICAL, DUPĂ CUM S-A DOVEDIT ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN, ÎN 5 SEPTEMBRIE 2022 ȘI ÎN 11 OCTOMBRIE 2022. ... DESPRE GIGANTICA MINCIUNĂ COVID A VORBIT, PE DATA DE 9 NOIEMBRIE 2022, ÎNTR-O CONFERINȚĂ DE PRESĂ, EUROPARLAMENTARA GERMANĂ CHRISTINE ANDERSON, CARE FACE PARTE DIN COMITETUL SPECIAL PENTRU PANDEMIA COVID-19. ... ... ȘTIM CĂ UNII CREȘTINI BINE INFORMAȚI AU REFUZAT SĂ PRIMEASCĂ INJECȚIILE CU ACESTE AȘA-ZISE VACCINURI, PE MOTIVE MORAL-RELIGIOASE, DE CONȘTIINȚĂ, ADICĂ PE MOTIV CĂ LA PRODUCEREA ACESTOR SERURI S-AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA BEBELUȘI OMORÂȚI PRIN AVORT. ÎN SUA, CREȘTINII CARE AU REFUZAT AȘA-ZISELE VACCINURI AU FOST DAȚI AFARĂ DIN SERVICIU, DAR ȘI-AU CĂUTAT DREPTURILE ÎN JUSTIȚIE ȘI AU CÂȘTIGAT DESPĂGUBIRI DE MILIOANE DE DOLARI, PLUS DREPTUL DE A FI ANGAJAȚI DIN NOU ACOLO UNDE LUCRASERĂ. ... AVÂND ÎN VEDERE CĂ MODUL DE OBȚINERE A ACESTOR VACCINURI ESTE INUMAN, IMORAL, ANTICREȘTIN, CANIBALISTIC, SATANIST, ESTE REGRETABIL CĂ PATRIARHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A RECOMANDAT ACESTE AȘA-ZISE VACCINURI CA FIIND SIGURE ȘI EFICIENTE!!! PATRIARHIA AR TREBUI SĂ SE POCĂIASCĂ ȘI SĂ CEARĂ IERTARE, CĂCI POCĂINȚA ESTE O VIRTUTE MARE, DIN PUNCT DE VEDERE CREȘTIN! ... OARE ESTE VREO LEGĂTURĂ ÎNTRE COMERȚUL MONDIAL, PE BANI MULȚI, CU ACESTE VACCINURI PERICULOASE ȘI URMĂTOARELE CUVINTE DIN CARTEA BIBLICĂ APOCALIPSA: “TOATE NEAMURILE (NAȚIUNILE) S-AU RĂTĂCIT CU FOLOSIREA MEDICAMENTELOR, DROGURILOR SAU VRĂJILOR TALE.”?

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, 21 mai, este SĂRBĂTOARE ÎN CINSTEA SFINȚILOR ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI mama sa ELENA. Este vorba de CONSTANTIN CEL MARE, PRIMUL ÎMPĂRAT ROMAN CARE S-A CONVERTIT LA CREȘTINISM. El a fost împărat din anul 306 până în anul 337. Constantin a trăit o mare parte a vieții sale ca păgân. El a început să favorizeze creștinismul din anul 312. A fost botezat pe patul de moarte, în anul 337, la vârsta de 65 de ani. Ca și împărații romani care au fost înaintea lui, Împăratul Constantin avea titlul de Pontifex Maximus, adică de Șeful Marilor Preoți ai religiei tradiționale păgâne romane. Să observăm câteva dintre faptele lui importante pentru creștini: în anul 313 a acordat libertate religioasă și creștinilor, căci creștinii fuseseră persecutați de-a lungul timpului în Imperiul Roman; în 317 a început să bată monedă cu monogramul creștin; în 321 a decretat ca Duminica să fie zi săptămânală de odihnă în Imperiul Roman; în 325 a convocat Primul Sinod Ecumenic, la acest sinod alcătuindu-se prima parte din Crez; Biserica Învierii din Ierusalim (Biserica Sfântului Mormânt) a fost construită la ordinele sale etc. ÎMPĂRĂTEASA ELENA A FOST SOȚIA ÎMPĂRATULUI ROMAN CONSTANȚIUS I (mort în anul 306), TATĂL LUI CONSTANTIN. EA S-A CONVERTIT LA CREȘTINISM DUPĂ CE FIUL EI A DEVENIT ÎMPĂRAT, ADICĂ DUPĂ ANUL 306. Cu câțiva ani înainte de a muri, ÎMPĂRĂTEASA ELENA A PLECAT ÎN PELERINAJ ÎN PALESTINA, în perioada dintre anii 326-328, cu scopul de a identifica LOCURILE SFINTE, adică LOCURILE CARE AU LEGĂTURĂ CU DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Pe locul unde fusese mormântul Domnului nostru Iisus Hristos era un templu dedicat zeiței Venus. Elena a dat ordin să fie demolat templul, apoi să se facă săpături pentru a fi găsită Crucea Mântuitorului. Au fost găsite trei cruci, două fiind ale celor doi tâlhari. Pentru a identifica Crucea Mântuitorului, au atins pe rând crucile de o femeie care era pe moarte. Prin atingere de Crucea Mântuitorului s-a întâmplat minunea vindecării femeii respective. Astfel Împărăteasa Elena a declarat care este Adevărata Cruce. După alte relatări, au atins crucile pe rând de un om mort. Prin atingere de Crucea Mântuitorului s-a întâmplat minunea învierii omului mort. Din perioada Sfinților Împărați Constantin și Elena a început să se folosească mai mult pentru PALESTINA denumirea de ȚARA SFÂNTĂ. Acum, acolo sunt două țări, conduse de necreștini: ISRAEL și PALESTINA, aflate în război. SĂ NE RUGĂM SĂ PREDOMINE PACEA ADUSĂ ÎN LUME DE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS! Să ne rugăm pentru necreștinii israelieni, adică evrei, unii aparținând de religia numită iudaism, dar mai mulți declarându-se a fi fără religie, sau aparținând de ateism! Să ne rugăm pentru necreștinii palestinieni, adică arabi, cei mai mulți aparținând de religia numită islam, islamism sau mahomedanism! ... Cu ocazia sărbătoririi Sfinților Împărați Constantin și Elena, Îl rugăm pe Tatăl nostru Sfânt din Ceruri să le binecuvânteze cu sănătate, bucurii, viață îndelungată, iertare de păcate și mântuire pe toate persoanele care poartă numele acestor sfinți, în România fiind aproape două milioane! ... SĂ NE AMINTIM: Duminică, 4 mai, 2025, MOAȘTELE SFINTEI ÎMPĂRĂTESE ELENA ERAU LA Mănăstirea Pantocrator, din localitatea Drăgănești-Vlașca (jud. Teleorman), unde au rămas câteva zile, până pe data de 8 mai. MOAȘTELE SFINTEI ÎMPĂRĂTESE ELENA, mama Sfântului Împărat Roman Constantin cel Mare AU FOST ADUSE DIN VENEȚIA (Italia) ÎN ROMÂNIA, pentru perioada 30 aprilie – 8 mai 2025. Pe 30 aprilie au fost la Catedrala Patriarhală din București, timp de câteva ore, apoi au fost duse la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca (jud. Teleorman). “ « Sfânta Împărăteasă Elena avea 75 de ani când a mers în Locurile Sfinte și a mai trăit cinci ani și a trecut la Domnul. În acei cinci ani a făcut trei sau patru biserici și a ajutat o mulțime de comunități creștine din Țara Sfântă », a amintit Părintele Patriarh Daniel.” ... “ « Prin pelerinajul ei la Locurile Sfinte pentru descoperirea Sfintei Cruci, ea este primul pelerin creștin în Țara Sfântă, care arată importanța căutării și venerării locurilor și obiectelor sfinte din viața Domnului Hristos și din viețile sfinților », a mai subliniat Patriarhul României.” ... "Patriarhul Daniel a mulțumit Episcopului Galaction al Alexandriei și Teleormanului pentru inițiativa pelerinajului, tuturor celor prezenți pentru participare, Jandarmeriei Române și tuturor celor implicați în organizare." ... Moaștele Sfintei Elena au fost însoțite în România de Don Gianmatteo Caputo, delegatul pentru bunurile culturale și construcțiile de cult al Patriarhiei Veneției.

Pr. prof. Ion Ciungu   Iisus a zis : “Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla....