asemenea fetiței cu chibrituri,
ingenuă și îngeresc de fragilă,
de senină, de tristă și uimită,
și nepricepând răul lumii
(pentru că nu avea nimic comun cu firea și vâlva
lui,
a răului,
ci era o adiere purtată de îngere și vis),
să ne frângem și înmărmurim
de-atâta nemaivisare și,
totuși, să visăm;
de-atâta neiubire și,
totuși, să iubim;
de-atâta necredință și,
totuși, să credem
(să nu ratăm privilegiul epiclezei umilinței,
inefabilului,
și nici să amărâm și tulburăm sufletul minunii din
noi;
și să oprim din tot cugetul,
și cu puterea credinței și iubirii jertfelnice,
și cu puterea neputinței de a face rău,
și cu puterea interpretării semnificației,
avântul și domnia inomeniei recurente,
și urletul și rânjetul barbare,
grotești și profund terorizante,
și reprizele “psycho”,
ale intrușilor metafizici,
campați, vai, și în interiorul porților
și pe scaunele de judecată ale Ecclesiei);
nu este mărturie,
nici se câștigă nimic afin inefabilului
și minunii creștinismului,
prin implementarea practicilor lumești
de tip machiavelic
(citește: în paradigma/scenariul și regia “îngerelui
exterminator”),
ci exclusiv prin bunătate,
iubire jertfelnică,
umilință și slujire nemăsurate -
restul este tristă,
nedemnă, nerușinată,
antichristică și de neiertat până la capătul vremii,
retorică “evlavie” și lucrătură omenești.
Și totuși, excelsior,
HRISTOS A ÎNVIAT!
........................................................................................................
Aici se încheie această poezie.
S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem
următoarele poezii:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu