ca în visul nostru metafizic de demult,
și-n povestea tulburătoare a Jertfei lui Iisus,
imperativul și sublimul iertării
este totuna cu vestea nelumească
despre o așa de mare Iubire,
care, odată dăruite,
face amintirea noastră să-mbobocească
muguri de gând și inimă curate,
de mântuire și de alte "închipuiri"
și inocente vise, cu chipuri și inimi
din vremea aceea,
dragi, fericite;
să-ntâmpinăm, dar,
cu blândul și minunea pocăinței și umilinței
timpul sufletesc ales, al iertării,
așa zicând: înapoi, întoarce-te timpule din zbor,
fă-mă iarăși copil cuminte al credinței,
mi-e dor de Deniile din vis,
mi-e tare dor.
Iosif Z
.......................................................................................................
Aici se încheie poezia
respectivă.
S-ar putea întâmpla să
dorim să (re)vedem următoarele articole cu poezii – rugăciuni:
NOAPTE
DE VIS, (poezie scrisă de preotul Iosif Zoica – Teiuș, publicată în volumul “Se
stinge întunericul”, apărut la Alba-Iulia în 2021)
DOMNUL
NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI FEMEIA SAMARINEANCĂ LA FÂNTÂNĂ (poezie-meditație,
primită de la preotul Iosif, azi 17 mai 2020, când este Duminica Samarinencei;
am publicat-o pe blog fără știrea lui)
VIS EVANGHELIC DE CREDINȚĂ MULTĂ CU RUGĂCIUNE ȘI POST (poezie primită ieri, 1
martie 2020, fără titlu, de la preotul Iosif; azi, 2 martie 2020, începe Postul
Paștilor; o public fără știrea lui.)
LA
ÎNCEPUT A FOST LINIȘTEA, poezie, (dedicată lui Ignatie-Ilie Trif), scrisă de
preotul Iosif, de la care am primit-o azi, 4 februarie 2020, și am postat-o pe
blog, fără știrea lui.
JOCUL VIEȚII, poezie, (dedicată lui Gherontie – preafericitul), scrisă de
preotul Iosif, de la care am primit-o azi, 1 februarie, 2020, postată pe blog,
fără știrea lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu