vineri, 24 martie 2023

VINERI, ÎN A PATRA SĂPTĂMÂNĂ A SFÂNTULUI POST AL PAȘTILOR (Haideți să zicem și noi măcar câteva rugăciuni scurte, programate pentru ziua de azi, din cartea de cult numită TRIOD!) POTRIVIT CALENDARULUI CREȘTIN ORTODOX ȘI CALENDARULUI CREȘTIN GRECO-CATOLIC, NE AFLĂM ÎNTRE DUMINICA SFINTEI CRUCI ȘI DUMINICA SFÂNTULUI IOAN SCĂRARUL. (Duminica Sfintei Cruci ne amintește mereu că fiecare trebuie să ne debarasăm de toată răutatea egoismului, de toate păcatele, și că trebuie să ne ducem Crucea Vieții Creștine cu toate greutățile care apar, urmându-L pe Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, și mărturisind cu curaj în fața lumii că El este Domnul și Mântuitorul nostru. Duminica Sfântului Ioan Scărarul ne amintește că perspectiva noastră creștină de lucru, pe scara urcușului nostru duhovnicesc spre Mântuitorul, are două aspecte foarte importante: 1) să ne curățim viața de păcate, de patimi, de vicii, prin abstinențe; 2) să ne înfrumusețăm viața prin lucrarea faptelor creștine în general, prin lucrarea faptelor de caritate creștină în special, prin lucrarea virtuților creștine. ... Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm frumos prin Duhul Sfânt, dă-ne înțelepciune, sentimente bune, voință bună și puterea necesară să fim capabili a urca mereu pe scara virtuților creștine, spre slava Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, în fiecare moment, în vecii vecilor! Amin! Așa să fie! Îți mulțumim frumos!)

Pr. prof. Ion Ciungu

 

“Văzând Viața omorâtă pe Cruce și nesuferind durerea inimii, s-a tânguit Preacinstita Fecioară, strigând: Vai mie, Fiul Meu! Ce Ți-a răsplătit Ție poporul cel fără de lege?” (vineri dimineața, la utrenie)


“Cel Ce ai întărit dintru început cerurile întru pricepere, și pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întărește, că nu este Sfânt afară de Tine, Unule, Iubitorule de oameni!” (vineri dimineața, la utrenie)


“Numai cât s-a înfipt lemnul Crucii Tale, Hristoase, temeliile morții s-au clătinat, Doamne; că pe cel pe care l-a înghițit cu poftă iadul, l-a slobozit cu frică. Arătat-ai nouă mântuirea Ta, Sfinte, pentru care Te slăvim pe Tine, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!” (vineri dimineața, la utrenie)


“Astăzi s-a împlinit cuvântul cel proorocesc, că iată ne închinăm la locul unde au stat picioarele Tale, Doamne; și din lemnul mântuirii gustând, scăpare din patimile păcatului am dobândit. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni!” (vineri dimineața, la utrenie)


“La înjumătățirea postului stând pusă înainte în mijlocul tuturor, ca în mijlocul pământului, preacinstita Cruce, Preabunule, pe care Te-ai înălțat de bunăvoie, Iubitorule de oameni, sfințește lumea cu închinarea ei și alungă taberile demonilor!” (vineri dimineața, la utrenie)


“Văzând făptura Patima Ta, a Celui Ce ești fără patimă, a pătimit împreună cu Tine, îndelung-Răbdătorule; soarele s-a stins și pietrele s-au despicat, tot pământul s-a clătinat cu frică strigând: pe Domnul lucrurile lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii!” (vineri dimineața, la utrenie)


“Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim!” (vineri, la ceasul al șaselea)


“Bucurați-vă de Dumnezeu, Ajutorul nostru!” (Psalmul 80, 1; vineri seara, la vecernie)


 https://www.cbrom.de/images/pdf/1986_cartea_triodului.pdf

 

................................................................................................................

Aici am terminat de amintit textele sfinte respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următorul articol:

JOI, ÎN A PATRA SĂPTĂMÂNĂ A SFÂNTULUI POST AL PAȘTILOR (Haideți să zicem și noi măcar câteva rugăciuni scurte, programate pentru ziua de azi, din cartea de cult numită TRIOD! Să observăm prorocia anunțată de profetul Isaia, cu aproximativ 700 de ani înainte, cu privire la îndrumătorii evrei bazați pe minciună și vicleșug, cu privire la pedepsirea lor și la distrugerea țării lor, dar și cu privire la Mesia sau Hristos și la cei care se încred în El! Știm că țara evreilor a fost desființată după ce ei L-au răstignit pe Domnul nostru Iisus Hristos!!! Și-au refăcut țara abia în anul 1948!!! ) POTRIVIT CALENDARULUI CREȘTIN ORTODOX ȘI CALENDARULUI CREȘTIN GRECO-CATOLIC, NE AFLĂM ÎNTRE DUMINICA SFINTEI CRUCI ȘI DUMINICA SFÂNTULUI IOAN SCĂRARUL. (Duminica Sfintei Cruci ne amintește mereu că fiecare trebuie să ne debarasăm de toată răutatea egoismului, de toate păcatele, și că trebuie să ne ducem Crucea Vieții Creștine cu toate greutățile care apar, urmându-L pe Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, și mărturisind cu curaj în fața lumii că El este Domnul și Mântuitorul nostru. Duminica Sfântului Ioan Scărarul ne amintește că perspectiva noastră creștină de lucru, pe scara urcușului nostru duhovnicesc spre Mântuitorul, are două aspecte foarte importante: 1) să ne curățim viața de păcate, de patimi, de vicii, prin abstinențe; 2) să ne înfrumusețăm viața prin lucrarea faptelor creștine în general, prin lucrarea faptelor de caritate creștină în special, prin lucrarea virtuților creștine. ... Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm frumos prin Duhul Sfânt, dă-ne înțelepciune, sentimente bune, voință bună și puterea necesară să fim capabili a urca mereu pe scara virtuților creștine, spre slava Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, în fiecare moment, în vecii vecilor! Amin! Așa să fie! Îți mulțumim frumos!)

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Concepția de A-i IUBI PE OAMENII CARE NE SUNT VRĂJMAȘI este o concepție de origine divină, adusă în lume de FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Această concepție este mult superioară concepțiilor umane referitoare la relațiile dintre oameni. În PREDICA DE PE MUNTE, MÂNTUITORUL ne îndeamnă să avem o atitudine superioară, de iubire, față de dușmani, zicându-ne astfel: “Ci iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu'mprumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 6, versetul 35) ... DAR, se cuvine să nu pierdem din vedere nici faptul că DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE ÎNVAȚĂ ȘI CUM SĂ PUNEM NIȘTE LIMITE ÎN IUBIREA NOASTRĂ FAȚĂ DE VRĂJMAȘI, DACĂ ACEȘTIA CONTINUĂ SĂ GREȘEASCĂ FAȚĂ DE NOI ȘI NU VOR NICIDECUM SĂ-ȘI ÎNDREPTE COMPORTAMENTUL: “De-ți va greși fratele tău, mergi, mustră-l numai între tine și el. Și de te va asculta, l-ai câștigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, pentru ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot ce se spune. Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar dacă nici de Biserică nu va asculta, să-ți fie ca un păgân și ca un vameș.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 18, versetele 15 – 17). ... Să urmărim două minute și jumătate din Predica de pe Munte, despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR, așa cum este redată în filmul american JESUS (1979): https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/549945770944221 ... TOTUȘI, să fim conștienți de faptul că DACĂ NE BATE GÂNDUL SĂ NU URMĂM CALEA SUPERIOARĂ A IUBIRII, MILEI ȘI PĂCII CREȘTINE, CI SĂ NE RĂZBOIM CU DUȘMANII, SĂ NU UITĂM CĂ PACEA ESTE DE PATRU ORI MAI MARE DECÂT DREPTATEA, după cum ne spune o cugetare înțeleaptă, spusă de preotul călugăr Arsenie Papacioc, pe care unii au atribuit-o Sfântului Ioan Scărarul. ... Textul evanghelic despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR este programat pentru Duminica a 19-a după Rusalii. Astăzi are prioritate textul evanghelic de la Duminica a 19 - a după Rusalii, deși cronologic, aritmetic, suntem în Duminica a 18-a după Rusalii. ... Observăm în Calendar că începând din perioada de după sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (14 septembrie) se dereglează numerotarea aritmetică, cronologică, a duminicilor de după Rusalii, duminicile următoare fiind așa: Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Duminica a 18-a după Rusalii, Duminica a 19-a după Rusalii, Duminica a 21-a după Rusalii, Duminica a 20-a după Rusalii, Duminica a 23-a după Rusalii etc. Astfel, această “ordine capricioasă” are prioritate față de ordinea cronologică. Această “ordine capricioasă”, de fapt, acordă prioritate anumitor texte evanghelice în funcție de anumite evenimente din Istoria Bisericii, de exemplu, în funcție de sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, apoi în funcție de alte evenimente. Este bine să fim atenți la MESAJELE EVANGHELICE, indiferent de numerotarea aritmetică.

Pr. prof. Ion Ciungu Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 19 – a  după Rusalii este din Sfânta Evanghelie dup...