Toamna, îmbrăcată-n aur
Și cu părul său roșcat,
A trecut pe lângă mine,
M-a privit și a plecat.
Avea ochii plini de ploaie
Și un zâmbet dulce-amar,
Iar la gât purta o salbă
Cu pietre de chihlimbar.
Îi cădeau din geantă frunze,
Una, două, sute, mii,
Roșii, galbene, pestrițe,
Frunze verzi și ruginii.
Am privit-o cu mirare
Și-am strigat în urma sa,
-Vă cad frunzele din geantă!
Însă ei nu îi păsa.
"Ce nechibzuită-i toamna!"
M-am gândit în sinea mea,
"Își aruncă-n vânt averea,
Bucură-se, cine-o vrea!"
-E bogată, își permite.
Am zis eu printre suspine,
Fără să observ că toamna
Era la un pas de mine.
Dânsa m-a luat de mână
Și a pus o frunză-n ea.
-Ține minte, frunza asta-i
Ultima din geanta mea.
Dup-o clipă de tăcere,
Toamna a adăugat:
-Nu-i bogat cel care are,
Cel ce dă - este bogat.
.................................................................................................................................
Aici se termină poezia Ultima frunză.
S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem
următoarele articole:
2015: Anul Internaţional al
Luminii
Invitaţie la lectură pentru
suflet
Sfântul Apostol şi Evanghelist
Ioan
Sfânta MONICA - model de soţie
şi mamă creştină
Sfântul Apostol și Evanghelist
Matei (16 Noiembrie)
Vino Duh al Dragostei şi al
Păcii
Sf. Prooroc MOISE (4
septembrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu