duminică, 28 aprilie 2024

Suntem în DUMINICA FLORIILOR, adică în A ȘASEA DUMINICĂ DIN POSTUL SFINTELOR PAȘTI, când sărbătorim INTRAREA TRIUMFALĂ, dar SMERITĂ, a MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, în CETATEA IERUSALIMULUI. A fost o INTRARE SMERITĂ, călare PE UN MĂGĂRUȘ, nu cu mândrie, nu călare pe cal, cum făceau cuceritorii romani. Dar, a fost o INTRARE TRIUMFALĂ, căci a avut loc după ce MÂNTUITORUL ÎL ÎNVIASE PE LAZĂR CEL MORT DE PATRU ZILE. Datorită acestei minuni, mulțimea de oameni, cu ramuri de finic în mâini, L-a aclamat pe Iisus, căci L-a recunoscut că vine, într-adevăr, în Numele lui Dumnezeu Cel Veșnic și Atotputernic. Mulțimea L-a binecuvântat pe Iisus, declarându-L Rege, Împărat, și strigând către El astfel: “OSANA! BINECUVÂNTAT ESTE CEL CE VINE ÎNTRU NUMELE DOMNULUI, ÎMPĂRATUL LUI ISRAEL!” Osana înseamnă mântuiește-ne!, salvează-ne! https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/317774068004384 ... Dar știm că, apoi, elita politico-religioasă a evreilor a manevrat mulțimea în așa fel încât a făcut-o să ceară, după câteva zile, răstignirea lui Iisus. Astfel că DUPĂ ENTUZIASMUL DE LA INTRAREA ÎN IERUSALIM, urmează TRISTEȚEA DIN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR. ... Ce ușor pot fi oamenii manevrați spre rău! ... Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm frumos prin Duhul Sfânt, spre slava Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, ajută-ne să Te primim cu foarte mult respect și să Te păstrăm permanent ca ÎMPĂRAT VEȘNIC în CETATEA SUFLETELOR NOASTRE și SĂ NU TE RĂSTIGNIM, nici în gândurile noastre, nici în sentimentele noastre, nici în dorințele noastre, nici în voințele noastre, nici în concepțiile noastre, nici în conștiințele noastre! Amin! Amin! Așa să fie! Îți mulțumim frumos! ... Știm că ÎN DUMINICA FLORIILOR ÎȘI SĂRBĂTORESC ZIUA ONOMASTICĂ TOATE PERSOANELE CU NUME DE FLORI (Floarea, Florica, Florentina, Florina, Florin, Brândușa, Camelia, Codruța, Crina, Crin, Antonia, Laura, Laurențiu, Garofița, Gheorghina, Lăcrimioara, Margareta, Mugurel, Narcisa, Narcis, Rozalia, Viorica, Viorel, Violeta, Trandafir, Yasmina, Zambila etc), ÎN ROMÂNIA FIIND APROXIMATIV 1,8 MILIOANE DE PERSOANE CU NUME DE FLORI. Cu această ocazie, să Îl rugăm pe Tatăl nostru Sfânt din Ceruri să le binecuvânteze cu sănătate, bucurii, viață îndelungată, iertare de păcate și mântuire pe toate aceste persoane!

Pr. prof. Ion Ciungu

Intrând în Ierusalim călare pe asin, Iisus împlinește o profeție făcută cu 500 de ani înainte de profetul Zaharia, care a prevestit astfel: “Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei.” (Zaharia 9, 9) http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=82&cap=9

https://www.facebook.com/photo/?fbid=2929930220480802&set=a.711891222284724

Mulțime mare de oameni, cu ramuri de finic în mâini, L-au aclamat pe Iisus, strigând: "Osana!, Binecuvântat este Cel Ce vine întru Numele Domnului, Împăratul lui Israel!" (Osana înseamnă mântuiește-ne, salvează-ne!)

 


https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/317774068004384



Isus din Nazaret 1977, Intrarea in Ierusalim pe magarus, https://www.youtube.com/watch?v=21SzE3YQhqI&t=5s



Despre Intrarea Domnului în Ierusalim putem afla unele aspecte și din articolul de la următorul link: https://ro.orthodoxwiki.org/Intrarea_Domnului_%C3%AEn_Ierusalim

 

Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica Floriilor este din Sfânta Evanghelie după Ioan, din capitolul 12, versetele 1-18:

 

“Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi.

Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă.

Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.

Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis:

Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?

Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.

A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat.

Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.

Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi.

Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare.

Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus.

A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim,

Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!

Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris:

"Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei".

Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui.

Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi.

De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.

Deci fariseii ziceau între ei: Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El.” (Sfânta Evanghelie după Ioan 12, 1-19) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=12


...


https://www.facebook.com/photo/?fbid=2929934783813679&set=a.711891222284724




https://www.facebook.com/photo/?fbid=2930076713799486&set=a.711891222284724



...


https://www.facebook.com/photo/?fbid=2930196703787487&set=a.711891222284724


...

https://www.oca.org/readings/daily/2024/04/28/6

https://www.antiochian.org/liturgicday

https://www.goarch.org/chapel/calendar

https://churchmotherofgod.org/scripture-readings/matthew-2235-46-15th-sunday-after-pentecost/

https://churchmotherofgod.org/month/

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

https://admd.info/calendar_anual.php?lang=fr_FR.UTF-8#luna1

https://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2023/

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1zNMc_BjodVNoGBKXBUrDzlHm8-GWKbDsoA_ugRCCvH4Z_aBgF_9L9tZ0 

http://www.orthodoxer-kalender.de/

https://www.metropolisvonaustria.at/index.php/de/bibliothek/270-evangelium/1073-sonntag-des-k%C3%A4severzichts

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna4

https://mobile.catholica.ro/cgc2024/luni/aprilie.html

http://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

....................................................................................................................

Aici se încheie acest articol.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/04/suntem-in-sambata-lui-lazar-in-sasea.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/04/vineri-in-saptamana-sasea-postului.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/04/suntem-in-cincea-duminica-postului.html

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, 14 septembrie, este zi de SĂRBĂTOARE ÎN CARE SE ȚINE POST: ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI. Comemorăm MOARTEA CA JERTFĂ DE BUNĂVOIE PENTRU TOȚI OAMENII, PE CRUCEA GOLGOTEI, A MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU ȘI FIUL OMULUI, CARE NE-A RĂSCUMPĂRAT DIN SCLAVIA SATANEI, DIN CHINURILE MORȚII ETERNE, ȘI NE-A ÎNFIAT LA ATOTBUNUL DUMNEZEU ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, LA TATĂL NOSTRU CERESC. Îți mulțumim frumos, și noi, DOAMNE IISUSE HRISTOASE! TE RUGĂM FRUMOS, AJUTĂ-NE SĂ NE PUTEM ÎNSUȘI, PRIN CREDINȚĂ ȘI VIAȚĂ CORESPUNZĂTOARE, ROADELE JERTFEI TALE ADUSĂ TATĂLUI CERESC ÎN LOCUL OAMENILOR! [Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în 14 septembrie, precum și alte informații istorice și liturgice în legătură cu sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI! ... Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos a avut loc în 3 aprilie anul 33, după cum consideră cei mai mulți cercetători moderni. (Alții consideră că în 7 aprilie, anul 30. Se are în vedere faptul că Mântuitorul a fost răstignit într-o zi de vineri, iar sâmbăta următoare erau Paștile iudeilor. Atât în anul 30 cât și în anul 33 Paștile iudeilor au fost sâmbăta.) În anul 70 armatele romane, conduse de viitorul împărat Titus, au cucerit Ierusalimul și au distrus Templul, fiind omorâți atunci peste un milion de oameni, majoritatea evrei, iar mulți alții au devenit prizonieri și au fost duși robi. Astfel s-au împlinit evenimentele profețite de Mântuitorul cu 40 de ani înainte. Locul Răstignirii Mântuitorului pe Dealul Golgota din afara Ierusalimului și Sfântul Mormânt din apropiere au fost acoperite din ordinul împăratului roman Hadrian (117 – 138) și acolo au fost construite un templu păgân în cinstea zeiței Venus și o statuie pentru zeul Jupiter, acolo adunându-se apoi păgânii pentru a aduce jertfe idolilor, iar creștinii erau persecutați și omorâți peste tot în Împeriul Roman, în mare parte din perioada dintre anii 64 – 313 după Hristos. Primul împărat roman creștin a fost Constantin cel Mare (306 – 337), care a trimis-o pe mama sa, împărăteasa Elena, la Ierusalim, cu scrisoare către Sfântul Macarie, Patriarhul Ierusalimului, pentru a căuta și a găsi Sfânta Cruce. ... Împărăteasa a dat ordin să fie demolat templul păgân, apoi s-au rugat la Dumnezeu și au început să ecaveze terenul. În curând a fost descoperit Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos. Nu departe de Mormânt au găsit trei cruci, o scândură cu inscripția ordonată de Pilat și cele patru cuie care au străpuns mâinile și picioarele Mântuitorului. Pentru a identifica dintre cele trei cruci Crucea Mântuitorului, Patriarhul Macarie a atins pe rând crucile de trupul unui om mort. Când Crucea Domnului a atins mortul, acesta a înviat. Încă o minune a avut loc atunci: o femeie grav bolnavă a fost vindecată pe loc, sub umbra Sfintei Cruci. Astfel s-au convins că a fost găsită Crucea Dătătoare De Viață. Creștinii în număr mare au venit să cinstească Sfânta Cruce, rugându-l pe Sfântul Macarie să înalțe Crucea în așa fel încât și persoanele care erau la distanță să o poată contempla. Atunci Patriarhul Macarie a înălțat Crucea, iar poporul credincios, zicând “Doamne miluiește!”, s-a închinat cu mult respect Sfintei Cruci. Acest eveniment solemn a avut loc în anul 326.] MÂNTUIEȘTE, DOAMNE, POPORUL TĂU, ȘI BINECUVINTEAZĂ MOȘTENIREA TA! BIRUINȚĂ BINECREDINCIOȘILOR CREȘTINI ASUPRA POTRIVNICILOR DĂRUIEȘTE ȘI CU CRUCEA TA PĂZEȘTE-L PE POPORUL TĂU! (Troparul Sfintei Cruci). Să ascultăm acest imn numit TROPARUL SFINTEI CRUCI: https://www.facebook.com/100011785984046/posts/1356517958084391/?app=fbl … Să observăm și o variantă în limba engleză și să o ascultăm: "O Lord, save Thy people/ And bless Thine inheritance./ Grant victories to the Orthodox Christians/ Over their adversaries,/ And by virtue of Thy Cross/ Preserve Thy habitation."/ https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1094867215376865 ... Acest imn îl cântăm, sau îl rostim, sau îl ascultăm, începând de la vecernia din 13 septembrie, continuăm așa în ziua sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (pe 14 septembrie), precum și în perioada de odovanie a sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI. Odovanie înseamnă “dupăprăznuire” sau “prăznuire prelungită”, adică o perioadă de păstrare în rugăciuni a subiectului unei sărbători. Adeseori, prin odovanie se înțelege numai ultima zi din perioada de “prăznuire prelungită”. Ultima zi din perioada de prăznuire prelungită a sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI este pe 21 septembrie. (Prin tropar înțelegem un imn scurt, de obicei de o strofă, care rezumă tema/subiectul unei sărbători.). ... Sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI este SĂRBĂTOARE ÎN CARE ȚINEM POST, PENTRU A NE ASOCIA ȘI NOI, CUMVA, LA SUFERINȚELE MÂNTUITORULUI PENTRU NOI. ... CRUCEA este SIMBOLUL iubirii lui DUMNEZEU față de oameni, precum și simbolul victoriei divino-umane eterne asupra lui Satan și asupra morții.

 Pr. prof. Ion Ciungu   Sfânta Cruce este simbolul iubirii și victoriei divino-umane eterne asupra Satanei, asupra morții veșnice. “Mântuieș...