sâmbătă, 10 iunie 2023

SABAT SAU ȘABAT (SÂMBĂTĂ) înseamnă ODIHNĂ. Sabatul sau Șabatul este ziua de odihnă săptămânală a evreilor și a unor creștini (de ex., a Creștinilor Adventiști de Ziua a Șaptea). Cei mai mulți creștini consideră că ziua de odihnă săptămânală este Duminica, adică ziua în care a înviat Domnul nostru Iisus Hristos. ... Actualmente, când avem în fiecare săptămână două zile libere, se cuvine să Îi mulțumim lui Dumnezeu săptămânal în mod deosebit, dublu, atât în Sabat, cât și Duminica! ... De fapt, se cuvine să Îi mulțumim lui Dumnezeu în fiecare zi, dar cu atât mai mult în weekend! Sabatul ne amintește că Dumnezeu a creat lumea în șase zile, iar în ziua a 7-a Dumnezeu S-a odihnit. (Nu înseamnă că Dumnezeu S-a obosit și a avut nevoie de odihnă, căci El este Atotputernic și creează tot timpul, El ține lumea în puterea Lui, în fiecare moment. Înseamnă că Dumnezeu ne recomandă nouă, oamenilor, odihnă săptămânală, necesară pentru sănătatea noastră biologică și spirituală.) DUMNEZEU ne poruncește, prin una din CELE ZECE PORUNCI, astfel: ADU-ȚI AMINTE DE ZIUA ODIHNEI, CA SĂ O SFINȚEȘTI! Această poruncă, în întregime, este așa: “Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca s’o sfinţeşti. Şase zile să lucrezi; în ele fă-ţi toate treburile, dar ziua a şaptea este odihna Domnului, Dumnezeului tău; în ea să nu faci nici o muncă, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul ce poposeşte la tine, fiindcă’n şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într’însele, iar în ziua a şaptea S’a odihnit. De aceea a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o.” CELE ZECE PORUNCI PE CARE DUMNEZEU LE-A DAT PROFETULUI MOISE, LE GĂSIM ÎN BIBLIE, ÎN CARTEA NUMITĂ IEȘIREA (EXODUL), LA CAPITOLUL 20. Știm că MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, a vindecat oameni bolnavi chiar și în zi de sabat, astfel EL învățându-ne că este permis a-i ajuta chiar și în zi de odihnă pe bolnavi, pe cei care nu se pot descurca singuri. În schimb, conducătorii evreilor ÎL acuzau pe Mântuitorul că este păcătos, că nu respectă sabatul, iar unul dintre motivele pentru care au hotărât să-L ucidă a fost chiar acesta (Marcu 3, 6). ... ÎȚI MULȚUMIM FRUMOS PRIN DUHUL SFÂNT, DOAMNE IISUSE HRISTOASE, PENTRU CĂ NE LUMINEZI SĂ ÎNȚELEGEM LEGILE, ȘI NE VINDECI, ȘI NE DAI VIAȚĂ, ÎN FIECARE ZI, SPRE SLAVA TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI, ÎN FIECARE MOMENT, ÎN VECII VECILOR! AMIN! Halleluyah în sabat, Halleluyah neîncetat, Că Iisus a Înviat și e Viu cu Adevărat! ... Halleluyah înseamnă "Lăudați-L cu bucurie pe Dumnezeu, voi, bărbaților!" Așa se traduce cuvântul "Halleluyah" din limba ebraică. Însă, putem observa că bărbații nu sunt așa de puternici încât să-L poată lăuda singuri, cum se cuvine, pe Dumnezeu, dacă ei nu sunt ajutați, cum se cuvine, de femei. Știm că la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos, în dimineața Învierii, femeile au mers, nu bărbații (care stăteau încuiați în casă, de frică ...).

Pr. prof. Ion Ciungu

 


Să observăm, mai jos, CELE ZECE PORUNCI așa cum le găsim în cartea biblică Ieșirea (Exodul), la capitolul 20, în Biblia tradusă de Bartolomeu Anania!  În Biblie Cele Zece Porunci nu sunt numerotate. (Textul biblic este împărțit pe versete, iar la câte o poruncă e posibil, uneori, să intre un singur verset, iar alteori două; la porunca despre ziua de odihnă intră 4 versete.) 

 

Grăit-a Domnul toate cuvintele acestea, zicând:†


I. „Eu sunt Domnul, Dumnezeu tău, Cel ce te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.† Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine.†


II. Să nu-ţi faci chip cioplit, şi nici vreo asemănare cu ceva din câte sunt în cer, acolo sus, ori din câte sunt pe pământ, aicea jos, ori din câte sunt în apele de sub pământ.† Să nu te închini lor, şi nici să le slujeşti; că Eu, Domnul, Dumnezeul tău, Eu sunt un Dumnezeu gelos, Cel ce vina părinţilor o dă pe seama copiilor pân’la al treilea şi-al patrulea neam pentru cei ce Mă urăsc,† dar Mă milostivesc pân’la al miilea neam spre cei ce Mă iubesc şi-Mi păzesc poruncile.†


III. Să nu iei numele Domnului, Dumnezeului tău, în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui.†


IV. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca s’o sfinţeşti.† Şase zile să lucrezi; în ele fă-ţi toate treburile,† dar ziua a şaptea este odihna Domnului, Dumnezeului tău; în ea să nu faci nici o muncă, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul ce poposeşte la tine,† fiindcă’n şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într’însele, iar în ziua a şaptea S’a odihnit. De aceea a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o.†


V. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeu ţi-l va da.†


VI. Să nu ucizi.†


VII. Să nu te desfrânezi.†


VIII. Să nu furi.†


IX. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.†


X. Să nu râvneşti la casa aproapelui tău; să nu râvneşti la femeia aproapelui tău, nici la ogorul lui, nici la sluga lui, nici la slujnica lui, nici la boul său, nici la asinul său şi la nici unul din dobitoacele lui şi la nimic din câte sunt ale aproapelui tău”.†

https://biblia.ortodoxa.info/index.php?/biblia/versiuni_paralele/vba-nts/2/20

...

Numerotarea aceasta, de mai sus, o întâlnim la creștinii ortodocși și protestanți (cu excepția luteranilor). http://thekingscorneratctk.blogspot.com/2017/08/protestant-vs-catholic-version-of-ten.html

...

Întâlnim și următoarea numerotare, la catolici și luterani:


...

În Biblie Cele Zece Porunci nu sunt numerotate. (Textul biblic este împărțit pe versete, iar la câte o poruncă e posibil, uneori, să intre un singur verset, iar alteori două; observăm că la porunca despre ziua de odihnă intră 4 versete.) 

https://biblia.ortodoxa.info/biblia/versiuni_paralele/vbor-vba/2/20

https://www.biblestudytools.com/csb/exodus/20.html

https://lire.la-bible.net/lecture/exode/20/1

https://www.die-bibel.de/bibeln/online-bibeln/lesen/LU17/EXO.20/2.-Mose-20

https://bibliacatolica.ro/category/biblia/1-vechiul-testament/02-cartea-exodului/page/20/

https://biblia.resursecrestine.ro/exodul/20

.......................................................................................................................

Aici se încheie acest articol despre Sabat.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:


CELE ZECE PORUNCI LA SFÂNTUL SFINȚIT MUCENIC ANTIM IVIREANUL

 

CELE ZECE PORUNCI, PE CARE DUMNEZEU LE-A DAT PROFETULUI MOISE, VOR FI AFIȘATE ÎN TOATE SĂLILE DE CLASĂ DIN ȘCOLILE PUBLICE DIN STATUL TEXAS, ÎNCEPÂND DE ANUL VIITOR, POTRIVIT UNEI LEGI APROBATE DE SENATUL STATULUI TEXAS JOI, 20 APRILIE 2023. Pentru a intra în vigoare, legea respectivă mai trebuie să fie aprobată și de Camera Reprezentanților. Senatul din Texas a mai aprobat, tot în 20 aprilie 2023, o lege care permite școlilor nereligioase să aloce timp elevilor și personalului angajat pentru citirea Bibliei sau altor texte religioase și pentru rugăciune. Viceguvernatorul statului Texas, Dan Patrick, a declarat că ambele legi sunt câștiguri pentru libertatea religioasă în Texas. De asemenea, el a spus că reintroducerea Celor Zece Porunci și a rugăciunii în școlile publice va da elevilor posibilitatea să devină texani mai buni. (scurtă amintire a acestor știri; articole în engleză din 20 și 28 aprilie 2023) POPULAȚIA STATULUI TEXAS ESTE DE 31 DE MILIOANE DE LOCUITORI. OBSERVĂM CĂ LÂNGĂ CAPITOLIUL STATULUI TEXAS ESTE UN MONUMENT CU CELE ZECE PORUNCI.... CELE ZECE PORUNCI EXPRIMĂ DATORIILE OMULUI FAȚĂ DE DUMNEZEU ȘI FAȚĂ DE OAMENI! Cele Zece Porunci, în formă dezvoltată, le găsim în Biblie (în cartea numită Ieșirea sau Exodul, la capitolul 20, versetele 2 – 17; precum și în cartea Deuteronomul, la capitolul 5, versetele 6 – 21). Cele Zece Porunci în formă prescurtată, așa cum sunt numerotate la creștinii ortodocși, sunt următoarele: 1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei în afară de Mine! 2. Să nu-ți faci chip cioplit și nici un fel de asemănare a vreunui lucru, să nu te închini lor, nici să le slujești! 3. Să nu iei în deșert numele Domnului Dumnezeului tău! 4. Adu-ți aminte de ziua odihnei ca să o sfințești! 5. Cinstește-i pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești mulți ani! 6. Să nu ucizi! 7. Să nu fii desfrânat! 8. Să nu furi! 9. Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău! 10. Să nu dorești nimic din câte are aproapele tău!

 

CELE ZECE PORUNCI (DECALOGUL) NU SUNT ACCEPTATE DE TOȚI OAMENII. IATĂ CĂ PRIMA DIN CELE ZCE PORUNCI ÎI DERANJEAZĂ GROZAV PE OFICIALII COMUNIȘTI ATEI DIN CHINA, ÎNCÂT A FOST ELIMINATĂ, ȘTEARSĂ, DINTR-O BISERICĂ, DE CĂTRE ACEȘTIA, ÎN 1 NOIEMBRIE 2018 CĂCI NU O SUPORTĂ PREȘEDINTELE XI JINPING (articole în engleză din 6 ianuarie 2019, din 5 ianuarie 2019, și din 28 decembrie 2018; scurtă anunțare a știrii)

 

SÂMBĂTA SAU SABATUL SAU ZIUA ODIHNEI SAU ZIUA A ȘAPTEA A SĂPTĂMÂNII NE AMINTEȘTE DE FAPTUL CĂ TRUPUL SFÂNT AL MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, STĂTEA ÎN MORMÂNT CA ȘI CÂND SE ODIHNEA, ÎNSĂ SUFLETUL LUI ERA VIU ȘI S-A COBORÂT ÎN IAD CA SĂ PREDICE VESTEA BUNĂ DUHURILOR ȚINUTE ÎN ÎNCHISOARE (1 Petru 3,18-22). HALLELUJAH ÎN SABAT, HALLELUJAH NEÎNCETAT, CĂ IISUS A ÎNVIAT ȘI E VIU CU ADEVĂRAT!

 

Sf. Prooroc MOISE (4 septembrie)

 

BIBLIA ESTE ÎN CURS DE MODIFICARE DE CĂTRE GUVERNUL COMUNIST CHINEZ ATEU, CARE FACE O NOUĂ TRADUCERE A BIBLIEI, CU SCOPUL DE A-L PREZENTA PE IISUS CA FIIND PĂCĂTOS ȘI DE A-I NEGA DIVINITATEA. ACEASTĂ NOUĂ TRADUCERE A BIBLIEI VA CUPRINDE O VARIETATE DE PRINCIPII, INCLUSIV CONFUCIANISM, BUDISM ȘI “VALORI SOCIALISTE FUNDAMENTALE”, PENTRU A “ȚINE PASUL CU VREMURILE”. PROIECTUL ACESTEI NOI TRADUCERI A FOST ANUNȚAT DE PARTIDUL COMUNIST CHINEZ ÎNCĂ DIN ANUL 2019, ATUNCI PRECIZÂNDU-SE CĂ ESTE VORBA DE UN PROCES CARE SE INTINDE PE ZECE ANI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 18 februarie 2022)

 

BIBLIA VA FI MODIFICATĂ ÎN CHINA PENTRU A SE DA DOVADĂ DE LOIALITATE FAȚĂ DE PARTIDUL COMUNIST CHINEZ ATEU ȘI FAȚĂ DE NAȚIONALISMUL INTENSIFICAT DE PREȘEDINTELE XI JINPING? CREȘTINII DIN CHINA SE CONFRUNTĂ CU PRESIUNI TOT MAI MARI (articol în engleză din 25 octombrie 2018; scurtă anunțare a știrii).

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suntem în A ȘASEA DUMINICĂ din POSTUL NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Această Duminică este DUMINICA ÎNAINTE DE SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Textul evanghelic stabilit să fie citit la Sfânta Liturghie astăzi ne prezintă GENEALOGIA LUI IISUS HRISTOS sau CARTEA NEAMULUI LUI IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Este vorba despre ȘIRURI DE NUME, din tată în fiu, începând de la patriarhul biblic Avraam până la Domnul nostru Iisus Hristos. Această genealogie o găsim în Noul Testament, în Sfânta Evanghelie scrisă de Sfântul Matei. În Noul Testament mai există o genealogie a Mântuitorului, scrisă de Sfântul Luca, în această genealogie numele mergând din fiu în tată, de la Domnul nostru Iisus Hristos până la Adam, primul om creat de Dumnezeu. SĂ REȚINEM din ARBORELE GENEALOGIC AL MÂNTUITORULUI faptul că VECHIUL ARBORE GENEALOGIC UMAN, care pornește din Adam, A FOST VINDECAT, ÎMBUNĂTĂȚIT ȘI SFINȚIT, începând cu SFÂNTA FECIOARĂ MARIA. Ea s-a învoit total și definitiv să colaboreze cu DIVINITATEA, prin DUHUL SFÂNT și prin puterea TATĂLUI CERESC PREAÎNALT, în așa fel încât L-A NĂSCUT în mod supranatural PE MÂNTUITORUL LUMII, PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN PERSOANA LUI SUNT UNITE PENTRU ETERNITATE NATURA DIVINĂ CU NATURA UMANĂ. Astfel, ÎN PERSOANA LUI S-A INAUGURAT VINDECAREA, ÎMBUNĂTĂȚIREA ȘI SFINȚIREA PENTRU ETERNITATE A NATURII UMANE, care fusese decăzută și stricată prin învoirea cu Diavolul, începând de la Eva și Adam. ... ASTĂZI ESTE O BUNĂ OCAZIE să ne amintim, sau să aflăm, că transumaniștii atei și sataniști în timpurile noastre au furat tehnica editării genomului uman, ei vrând să transforme natura umană (prin inginerie genetică, inteligență artificială, nanotehnologie), făcând tot felul de experiențe sataniste pe oameni, în numele „științei”. Ei repetă greșeala Evei și a lui Adam, refuzându-L pe Dumnezeu și ascultându-l pe Diavolul. SE CUVINE CA NOI, în calitate de creștini inspirați de Duhul Sfânt, SĂ REFUZĂM CONSECVENT OFERTELE TRANSUMANIȘTILOR, NOI FIIND CONȘTIENȚI CĂ GENOMUL UMAN ESTE EDITAT DEJA SPRE ÎMBUNĂTĂȚIRE ETERNĂ PRIN FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Duminica de azi se numește Duminica Sfinților Părinți După Trup ai Domnului nostru Iisus Hristos, când îi cinstim pe toți părinții care au plăcut lui Dumnezeu, începând de la primul om, Adam, până la Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Maria.

Pr. prof. Ion Ciungu   “Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fi...