sâmbătă, 6 ianuarie 2024

Pe 6 ianuarie avem sărbătoarea BOTEZUL DOMNULUI, sărbătoare numită popular BOBOTEAZA, dar cunoscută și sub numele de TEOFANIA sau EPIFANIA, adică ARĂTAREA LUI DUMNEZEU. Este vorba despre Botezul Domnului nostru Iisus Hristos în râul Iordan, Botez făcut de Sfântul Ioan Botezătorul. Atunci S-A ARĂTAT DUMNEZEU în TREIME, adică în TREI PERSOANE: 1. VEȘNICUL FIU AL LUI DUMNEZEU, sub formă de om; 2. VEȘNICUL DUH SFÂNT AL LUI DUMNEZEU, sub formă ca de porumbel; și 3) VEȘNICUL DUMNEZEU TATĂL CERESC, deși nu apare vizibil, ÎȘI face auzită VOCEA, spunând despre DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS așa: ACESTA ESTE FIUL MEU CEL IUBIT. Ioan boteza oamenii care veneau să-și mărturisească păcatele. Când a venit Iisus, Ioan nu a îndrăznit să-L boteze, dat fiind faptul că IISUS ERA CURAT, FĂRĂ DE PĂCAT. Însă IISUS A CERUT BOTEZ pentru A ÎMPLINI TOATĂ DREPTATEA. Ce înseamnă dreptate? DREPTATEA ÎNSEAMNĂ ACORDUL OMULUI CU PLANUL LUI DUMNEZEU DE A MÂNTUI LUMEA. Deci, înțelegem că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om pentru a face DREPTATEA DE MÂNTUIRE A LUMII, căci dreptatea oamenilor păcătoși duce la distrugerea lumii. OARE NOI, OAMENII DE AZI, DORIM DREPTATEA PE CARE O LUCREAZĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS? Dacă dorim DREPTATEA LUI IISUS, atunci trebuie să trăim după LEGEA NOULUI TESTAMENT AL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Ajută-ne, Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm frumos prin Duhul Sfânt, să cunoaștem Legea Noului Testament și să trăim în conformitate cu ea, spre mântuirea noastră și spre slava Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, în fiecare moment, în vecii vecilor! Amin! Amin! Așa să fie!

Pr. prof. Ion Ciungu

 

“În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, și Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție!” (Troparul Botezului Domnului) https://ro.orthodoxwiki.org/Epifania  “When Thou, O Lord, wast baptized in the Jordan, worship of the Trinity wast made manifest; for the voice of the Father bore witness to Thee, calling Thee His beloved Son. And the Spirit in the form of a dove confirmed the truth of His word. O Christ our God, Who hath appeared and enlightened the world, glory to Thee.”  https://en.orthodoxwiki.org/Theophany

“Ioan însa Îl oprea, zicand: « Eu sunt cel ce are trebuință să fie botezat de Tine, și Tu vii la mine?... ». Și răspunzând Iisus, i-a zis: « Lasă acum, că astfel se cuvine ca noi să'mplinim toată dreptatea 5 ». Atunci L-a lăsat.”

 https://www.facebook.com/photo/?fbid=2851312521675906&set=a.711891222284724

Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în ziua de 6 ianuarie, la sărbătoarea Botezul Domnului, este din Sfânta Evanghelie după Matei, din capitolul 3, versetele 13-17:

 

13.

În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.

14.

Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?

15.

Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.

16.

Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.

17.

Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit".


http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=3&id=55

...

https://www.oca.org/readings/daily/2023/01/06

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

https://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2023/

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1zNMc_BjodVNoGBKXBUrDzlHm8-GWKbDsoA_ugRCCvH4Z_aBgF_9L9tZ0 

http://www.orthodoxer-kalender.de/

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna1

https://mobile.catholica.ro/cgc2024/luni/ianuarie.html

http://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

.......................................................................................................

Aici se încheie acest articol.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/01/la-1-ianuarie-avem-anul-nou-civil-iar.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/12/in-duminica-de-dupa-sarbatoarea.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/12/pe-27-decembrie-in-treia-zi-de-craciun.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/12/azi-26-decembrie-doua-zi-de-craciun.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/12/nasterea-domnului-nostru-iisus-hristos.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/12/pe-25-decembrie-sarbatorim-nasterea.html

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, 6 august, este sărbătoare mare: SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Înainte de Sfintele Sale Patimi, de Răstignirea și Moartea Sa, PRIN MINUNEA SCHIMBĂRII LA FAȚĂ, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS A ANTICIPAT MINUNEA ÎNVIERII SALE DIN MORȚI. ... Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Îți mulțumim frumos pentru că reverși mereu harul din natura Ta dumnezeiască asupra noastră, prin Sfintele Taine, pentru ca natura noastră umană să se schimbe și să capete energia naturii Tale divine, spre mântuirea noastră și spre slava Veșnicului Dumnezeu Atotsfânt și Atotputernic Tatăl nostru Ceresc, în fiecare moment, în vecii vecilor! Pentru rugăciunile Preacuratei Fecioare Maria, Preasfânta Ta Mamă, și pentru rugăciunile Tuturor Sfinților Tăi, Te rugăm frumos, prin Duhul Tău cel Atotfânt, ajută-ne să putem simți cu anticipație biruința noastră asupra morții, prin care orice om trebuie să treacă! Amin! Îți mulțumim frumos! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! ... Muntele TABOR din ȚARA SFÂNTĂ este considerat din vechime a fi MUNTELE PE CARE A AVUT LOC SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Cea mai timpurie informație despre faptul că MUNTELE TABOR este muntele pe care a avut loc Schimbarea la Față o avem de la scriitorul creștin Origen, din secolul al III – lea după Domnul nostru Iisus Hristos. Din secolul al IV –lea MUNTELE TABOR a devenit loc de pelerinaj. În secolul al VI –lea erau trei biserici pe acest munte. Actualmente pe MUNTELE TABOR sunt DOUĂ MĂNĂSTIRI, una ortodoxă (din 1862) și una catolică (din 1924), CONSTRUITE ÎN CINSTEA SCHIMBĂRII DOMNULUI LA FAȚĂ. Construirea MĂNĂSTIRII ORTODOXE au început-o DOI ROMÂNI, în anul 1859. E vorba de arhimandritul Irinarh Roseti și arhimandritul Nectarie Banul. Aceasta este prima construcție religioasă făcută de români în Țara Sfântă. Irinarh, care avea în jur de 90 de ani, a murit în același an, 1859. Nectarie a continuat lucrările, ajutat în mare măsură cu bani din Rusia. Biserica a fost sfințită pe 6 august 1862 de Patriarhul Chiril al II – lea al Ierusalimului. Muntele TABOR este în nordul Israelului, în regiunea Galileea, la 18 km vest de Marea Galileei. Imnul numit TROPARUL SCHIMBĂRII LA FAȚĂ ne amintește de această minune a Domnului nostru Iisus Hristos și ne îndeamnă să cerem în rugăciune ca lumina Lui veșnică să strălucească în viețile noastre păcătoase: "Schimbatu-Te-ai la Față, în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească și nouă, păcătoșilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie." Să-l ascultăm cântat în limba română: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1443884289644576 ... Să observăm și o variantă în engleză și să o ascultăm: "You were Transfigured on the Mount, O Christ God, Revealing Your glory to Your disciples as far as they could bear it. Let Your everlasting Light shine upon us sinners! Through the prayers of the Theotokos, O Giver of Light, glory to You!" https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/439732111859745

Pr. prof. Ion Ciungu “Și S'a schimbat la față înaintea lor; și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele I s'au facut albe ca ...