vineri, 19 ianuarie 2024

Există BISERICĂ SATANISTĂ ÎN ROMÂNIA!!! Liderul ei este COSMIN OLTEANU. Asociația lor se numește THE NEW PAGAN DAWN (Noii Zori Păgâni). EI SE OCUPĂ DE COPII DIN CENTRELE DE PLASAMENT, de exemplu în Sectorul 4 din București, cu protocol aprobat de Primărie, cu bani de la Stat!!! EI SE LAUDĂ CĂ AU 20 DE PRIMĂRII CU CARE AU PROTOCOL!!! Aflăm că, de fapt, E VORBA DE 3 ASOCIAȚII LGBT, UNA DINTRE ELE FIIND DECLARATĂ CĂ SLUJEȘTE DIAVOLULUI!!! Biserica Satanistă din România primește finanțe la greu de la Bisericile Sataniste din afara României, din UK, SUA, de peste tot!!! ... SĂ-L ASCULTĂM PE deputatul de Constanța DUMITRU-VIOREL FOCȘA care își încheie videoclipul astfel: ...”SĂ VEDEM CE VOR SPUNE JUDECĂTORII. ... Poporul român este un popor creștin, iar lupta care o duc ei, o duc cu creștinii. ... N-avem nevoie să ne educați voi copiii. Crimele din 1995 de la Constanța, cu pentagramele desenate pe trupurile celor două cadavre decapitate, ... alea sunt însemnele educației voastre sataniste. Pentru că Satan, în toate bisericile lui din lume cere jertfă, sânge de om ... . DUMNEZEU SĂ AIBĂ MILĂ DE VOI, CEI CARE ÎL SLUJIȚI PE SATAN, CĂ DUMNEZEU E PLIN DE DRAGOSTE ȘI VĂ AȘTEAPTĂ SĂ VĂ ÎNTOARCEȚI LA EL! LEPĂDAȚI-VĂ DE SATANA, TINERI CARE SLUJIȚI ÎN BISERICA SATANISTĂ DIN ROMÂNIA! ȘI TU, TINERE, MARE PREOT AL BISERICII SATANISTE, COSMIN OLTEANU, LEAPĂDĂ-TE DE SATANA, CĂ DUMNEZEU TE IUBEȘTE!” (Videoclipul domnului deputat Dumitru-Viorel Focșa l-am primit recent pe WhatsApp; în 3 noiembrie 2023, domnul deputat a cerut explicații pe această temă doamnei Natalia Elena Intotero, care este în funcția de Ministru Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse; mulțumim frumos domnului deputat! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!).

Pr. prof. Ion Ciungu

 

... ci ne izbăveşte de Cel Rău! (Cererea a 7-a din rugăciunea Tatăl Nostru; Sfânta Evanghelie după Matei 6, 9-13) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=6


https://www.facebook.com/photo/?fbid=2860639814076510&set=a.711891222284724


Mai multe aspecte referitoare la Biserica Satanei din România și la intervenția domnului deputat pe această temă putem afla din videoclipul, din documentele și articolele următoare:

 

 


https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/345251871797234

 

(Videoclipul l-am primit de la m. M.B.)



Întrebarea de la Dumitru-Viorel Focșa, din 3 noiembrie 2023:

https://www.cdep.ro/interpel/2023/i11105A.pdf

 

Răspunsul de la Natalia-Elena Intotero, trimis pe 5 decembrie 2023:

https://www.cdep.ro/interpel/2023/r11105A.pdf

 

https://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari.detalii?idi=73906&idl=2

 

https://tomisnews.ro/deputat-constantean-dezlantuit-in-parlament-pe-ministrul-intotero-familie-organizatiile-sataniste-au-patruns-in-institutiile-de-stat-inclusiv-in-centrele-de-copii/

 

https://timpul.info/articol/30429/dumitru-viorel-focsa-un-roman-cu-atitudine.html

 

https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/liderul-bisericii-sataniste-acuzat-ca-hartuieste-un-deputat-parlamentarul-umilit-declaratie-exclusiva-pentru-spynews-274501.html

 

https://cosminolteanu.eu/2022/04/02/dumitru-viorel-focsa-vrea-interzicerea-sectelor-anti-crestine-pozitia-mea/

 

https://cosminolteanu.eu/

 

https://www.youtube.com/watch?v=2S-6vgQLiAA&t=20s


https://www.facebook.com/watch/?v=949120149089376

 

.........................................................................................................................

Aici se încheie acest articol.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următorul articol:

 

AVORTUL ESTE un act de ÎNCHINARE LA SATANA. Chiar experții din BISERICA SATANEI AFIRMĂ ACEASTA. Ei cer, în unele state din SUA unde avortul este interzis, dreptul la uciderea prin avort a bebelușilor nenăscuți, pentru a-i folosi la riturile lor infernale. NOUA ORDINE MONDIALĂ ESTE SUBORDONATĂ SATANEI, căci susține crimele avortului, sub pretextul sănătății reproductive; susține mutilarea copiilor prin tranziția de gen; susține sinuciderea prin eutanasie a persoanelor bolnave, bătrâne, cu handicap etc. NOUA ORDINE MONDIALĂ ESTE SUSȚINUTĂ DE ELITA GLOBALISTĂ CARE L-A ÎNLĂTURAT PE DUMNEZEU DIN IDEOLOGIILE LOR, elită formată din bătrânii miliardari baricadați în fortărețe bine păzite de gardieni înarmați. Acești miliardari bătrâni sunt preocupați să arate ca fiind tineri, să nu-și lase corpurile să se degradeze, să-și asigure viața eternă prin transumanism, lucrând împotriva lui Dumnezeu, împotriva civilizației creștine, împotriva Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului și Maica noastră, împotriva noțiunii de mamă, împotriva legilor naturale. ... Unul dintre teoreticienii Noii Ordini Mondiale, [care vorbește în numele acelor bătrâni, este un evreu mai tânăr, în vârstă de 47 de ani], Yuval Harari, homosexual, care pretinde că știe să exprime mai bine decât Dumnezeu ce este bine și ce este rău, cine trebuie să trăiască și cine trebuie să moară etc. (din predica Arhiepiscopului Romano-Catolic Carlo Maria Viganò susținută în 11 septembrie 2023, prezentată în română în 13 septembrie; scurtă amintire a știrii). ACEST ARHIEPISCOP A COMBĂTUT, în perioada pandemiei, FARSA PSEUDO-PANDEMINĂ ȘI SATANISMUL COMPANIILOR FARMACEUTICE CARE UTILIZEAZĂ ȚESUTURI DE LA BEBELUȘI UCIȘI PRIN AVORT PENTRU A FABRICA AȘA-ZISELE VACCINURI. La fel a combătut și Episcopul Romano-Catolic Athanasius Schneider. Frumos din partea lor! Ajută-le în continuare, Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm frumos! ... ȘTIM CĂ AȘA-ZISELE VACCINURI ANTI COVID au folosit linii celulare de la bebeluși secționați de vii, apoi lăsați să moară. Având în vedere faptul că modul de obținere a acestor așa-zise vaccinuri este inuman, imoral, anticreștin, criminal, canibalistic și satanist, este regretabil că Patriarhia Română le-a recomandat ca fiind sigure și eficiente. Patriarhia ar trebui să se pocăiască și să ceară iertare, căci pocăința este o virtute mare din punct de vedere creștin. OARE ESTE VREO LEGĂTURĂ ÎNTRE COMERȚUL MONDIAL, PE BANI MULȚI, CU ACELE PROTOCOALE COVID PERICULOASE, CU ACELE VACCINURI COVID PERICULOASE, ȘI URMĂTOARELE CUVINTE DIN CARTEA BIBLICĂ APOCALIPSA: “TOATE NEAMURILE (NAȚIUNILE) S-AU RĂTĂCIT CU FOLOSIREA MEDICAMENTELOR, DROGURILOR SAU VRĂJILOR TALE.”?

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2022/10/despre-halloween-ar-trebui-sa-stim.html

 


4 comentarii:

  1. Doamne fereste'ne si ne izbaveste de SATAN!
    Este strigator la CER!
    Cum sa se ocupe de copii din Centre de Plasament???

    RăspundețiȘtergere
  2. sunteti bine? nu puteți dormi? e o asociatie pagana nenea ciung. a fi pagan e altceva. sunteti mare, vaccinat, cautati pe net. mersi! 🤣🤣

    RăspundețiȘtergere
  3. Cand o sa invatati si voi sa va vedeți de credința voastră și să îi lăsați pe ceilalți în pace? Ți-au făcut păgânii ceva? Ai vreun lips, inafara de cel evident, de ordin intelectual, de simti nevoia sa compensezi prin dezinformare si atac public la persoana? Tu ce ai facut mai, pentru comunitate?! Cati orfani ai ajutat?!?! De cate ori ti-ai miscat fundul intr-un centru de plasament sau intr-o casa de tip familial ca sa vezi ce traiesc copiii aia?!?! Esti un nerusinat daca ai ajuns sa condamni oameni despre care nu stii nimic, si REFUZI sa te informezi), care chiar au venit in sprijinul societatii cu ceva. Tu cum anume ai contribuit in societatea asta in care traim? Cui donezi impozitele alea pe care nu le platesti?!?! Ce faci tu aici, in primul rand se pedepseste prin lege, iar in al doilea rand, felul in care ai decis tu, "domnule" Ciung, sa iti exprimi ideile preconcepute si paranoide, nu aduc decat rusine si lezeaza imaginea credintei pentru care tu te crezi avocat. Daca tot ai acces la internet, mai bine lasa-te de scris mizerii, si apuca-te de cautat ca sa te informezi, fiindca in ritmul asta nu faci decat sa adaugi dovezi la un posibil dosar de care se pot ocupa autoritatile competente. Sa iti fie rusine pentru ca nu ai invatat sa iti vezi de ale tale. Modul in care te manifesti, propagi informatii neverificate si calomniezi pe altii, nu te fac vreun sfant, nici vreun martir. Iti recomand, cu toata caldura mea de pagana, sa iti aduni neuronul ala lesinat de pe jos si sa iti cauti un psihiatru bun, fiindca ce ai tu se numeste boala, nu har! Existenta istericilor ca tine m-a facut sa realizez, de mic copil, ca trebuie sa imi caut credinta in suflet. Sunt pagana si sunt mandra! Iar tu?? Tu ai doar ura in suflet. Sper sa gasesti un medic bun, fiindca ai nevoie de ajutor specializat.

    RăspundețiȘtergere
  4. Schizofrenia e in floare. 🙃 Insanatosire grabnică, Pr. Praf Ciung!

    RăspundețiȘtergere

Sărbătoarea de azi se numește SFÂNTA TREIME. Azi este A Doua Zi De Rusalii, iar această zi este dedicată lui DUMNEZEU, ADICĂ FIINȚEI SUPREME VEȘNICE CARE A CREAT LUMEA, CARE SUSȚINE LUMEA, CARE POARTĂ DE GRIJĂ LUMII, CARE A MÂNTUIT LUMEA, CARE SFINȚEȘTE LUMEA, CARE VA JUDECA LUMEA CU DREPTATE. Noi, creștinii, avem UN SINGUR DUMNEZEU, adică avem o credință monoteistă. Este mare taina despre Dumnezeul nostru! Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, DAR EL ESTE VEȘNIC ÎN TREI PERSOANE. Să explicăm această exprimare neobișnuită! Când spunem că Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, ne referim la Veșnica Lui Ființă spirituală și infinită. Ființa (esența, natura) Dumnezeului nostru este UNA. DUMNEZEU ARE O SINGURĂ FIINȚĂ. Din alt punct de vedere, adică dacă ne referim la Persoanele Divine, spunem că Dumnezeul nostru S-a făcut cunoscut oamenilor în TREI PERSOANE, și prin urmare ÎL cunoaștem ca SFÂNTA TREIME: 1) TATĂL CERESC VEȘNIC; 2) FIUL VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC; și 3) DUHUL SFÂNT VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC. Deci, Dumnezeul nostru este UNUL ÎN FIINȚĂ, dar El este ÎNTREIT ÎN PERSOANE. Avem de a face cu o taină foarte mare! Cu o axiomă. Axiomele se cred, nu se demonstrează: 1+1+1=1, adică Trei Persoane Divine, Veșnice, Egale, Adevărate și Distincte au O Singură Ființă Divină, Veșnică și Adevărată. S-au făcut analogii pentru a ne apropia cumva de această Taină: de ex., timpul vieții noastre este unul singur, dar are trei aspecte: trecut, prezent și viitor. Sau altă analogie, un singur pom are trei părți: rădăcină, tulpină și coroană. Sau altă analogie: soarele care ne luminează și ne încălzește viața este unul, dar observăm că are trei aspecte: 1) discul luminos care stă în depărtare; 2) razele luminoase care vin până la noi; 3) căldura care vine până la noi. Bineînțeles că sunt slabe aceste analogii, dar totuși, ne ajută un pic să înțelegem Taina Sfintei Treimi. Oricum, Taina rămâne Taină, Misterul despre Un Singur Dumnezeu Veșnic Adevărat în Trei Persoane Divine, Veșnice, Adevărate, rămâne insondabil. ... Sfânta Treime este reprezentată iconografic sub forma celor Trei Îngeri Care s-au arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, în perioada Vechiului Testament. Deși erau Trei Persoane, Avraam se adresează ca Unui Singur Dumnezeu: "Doamne, dac'am aflat har în ochii Tăi, nu-l ocoli pe robul Tău!” ... EXPLICAȚIE referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov (c.1360 – c.1430), pictor rus, declarat sfânt în anul 1988. În limba rusă această icoană se numește TROIȚA (Treime) sau IKONA SVYATOY TROYȚY (Icoana Sfintei Treimi). De asemenea, această icoană se mai numește și OSPITALITATEA LUI AVRAAM. În Sfânta Tradiție Creștină, încă din vechime, există interpretarea că Dumnezeu S-a arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, sub forma Celor Trei Oameni (sau a Celor Trei Îngeri). Avraam a dat dovadă de foarte mult respect și de foarte multă ospitalitate, dând îndrumări soției sale Sarra să facă azime, apoi dând îndrumări slugii sale să sacrifice un vițel, pentru a pregăti masă Oaspeților. În interpretarea creștină, Cei Trei Oameni (la care unii interpreți se referă ca fiind Cei Trei Îngeri) sunt, de fapt, Cele Trei Persoane Dumnezeiești Veșnice: VEȘNICUL TATĂ SFÂNT CERESC, VEȘNICUL FIU SFÂNT CERESC ȘI VEȘNICUL DUH SFÂNT CERESC, adică VEȘNICA SFÂNTĂ TREIME CEREASCĂ ÎNTR-O SINGURĂ FIINȚĂ DIVINĂ. Explicația referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov, este următoarea: ÎN CENTRU este FIUL. El Se uită și Se roagă către TATĂL. Mâna dreaptă a Fiului indică spre Potir și dincolo de Potir spre DUHUL SFÂNT. În fundal, în spatele Fiului, este un pom, un simbol al Fiului și al lemnului Sfintei Cruci ca Pom al Vieții. ... ÎN DREAPTA FIULUI este TATĂL. El răspunde rugăciunii Fiului, binecuvântând lucrarea mântuitoare a Fiului și privește spre Duhul Sfânt. În fundal, în spatele Tatălui, este o casă, un simbol al Tatălui: “În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri.” (Ioan 14, 2). ... DUHUL SFÂNT Își apleacă smerit capul și încuviințează, scoțând în evidență acest consimțământ. În fundal, este o stâncă, un simbol al izvorului dătător de viață al Duhului Sfânt care țâșnește din “stânca spirituală” – Hristos. ... PE MASĂ este un POTIR – BOL cu capul vițelului sacrificat, un simbol al sacrificiului Fiului. ... Este potrivit să ne punem sub ocrotirea SFINTEI TREIMI, chiar și acum, prin cuvintele următoare: NĂDEJDEA MEA ESTE TATĂL, SCĂPAREA MEA (REFUGIUL) ESTE FIUL, ACOPERĂMÂNTUL MEU (PROTECȚIA) ESTE DUHUL SFÂNT. TREIME SFÂNTĂ, SLAVĂ ȚIE! Este potrivit să ne închinăm și noi SFINTEI TREIMI, chiar și acum, rostind rugăciunea următoare: PREASFÂNTĂ TREIME, TE RUGĂM FRUMOS, ÎNDURĂ-TE SPRE NOI! DOAMNE, CURĂȚĂ PĂCATELE NOASTRE! STĂPÂNE, IARTĂ FĂRĂDELEGILE NOASTRE! SFINTE, CERCETEAZĂ ȘI VINDECĂ NEPUTINȚELE NOASTRE, PENTRU NUMELE TĂU! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! ... De asemenea, haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textele evanghelice care se citesc la Sfânta Liturghie în A Doua Zi De Rusalii, despre atitudinea pe care se cuvine să o avem față de copii, dar și atitudinea pe care se cuvine să o avem în general în relațiile interumane, atitudine însoțită de conștiința că în același timp suntem în relații și cu îngerii, și cu Dumnezeu! Iisus este Calea spre Tatăl Ceresc, Iisus este Adevărul și Viața. Tatăl Ceresc, în numele lui Iisus, ni-L trimite pe Duhul Adevărului Mângâietor ca să ne inspire, să ne învețe. ... PREASFÂNTĂ TREIME, DUMNEZEUL NOSTRU, MILUIEȘTE-NE ȘI NE MÂNTUIEȘTE PE NOI! https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/3687530824896288 ... Din ACATISTUL SFINTEI TREIMI: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1149122399645186

Pr. prof. Ion Ciungu     Sfânta Treime este reprezentată iconografic sub forma celor Trei Îngeri Care s-au arătat patriarhului biblic ...