Ar trebui o perioadă de odovanie a sărbătorii din 16 august SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI. EI AU FOST DECAPITAȚI, la Istanbul, în ziua DE SFÂNTA MARIE MARE, pe data de 15 august 1714, PENTRU CĂ NU AU RENUNȚAT LA CREDINȚA ÎN MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Constantin Brâncoveanu era condamnat la moarte pentru trădare față de Imperiul Otoman, însă sultanul Ahmed al III -lea i-a făcut oferta de iertare, dacă Brâncoveanu ar fi vrut să renunțe la credința creștină pentru a deveni mahomedan, ca turcii. Dar Brâncoveanu a refuzat oferta sultanului și s-a adresat fiilor săi astfel: "FIII MEI! IATĂ, TOATE AVUȚIILE ȘI TOT CE AM AVUT AM PIERDUT; SĂ NU NE PIERDEM ÎNSĂ ȘI SUFLETELE! STAȚI TARE ȘI BĂRBĂTEȘTE, DRAGII MEI, ȘI NU BĂGAȚI SEAMĂ DE MOARTE. PRIVIȚI LA HRISTOS MÂNTUITORUL NOSTRU CÂTE A RĂBDAT PENTRU NOI ȘI CU CE MOARTE DE OCARĂ A MURIT; CREDEȚI TARE ÎNTRU ACEASTA ȘI NU VĂ MIȘCAȚI NICI VĂ CLĂTIȚI DIN CREDINȚA CEA PRAVOSLAVNICĂ PENTRU VIAȚA ȘI LUMEA ACEASTA!" Ar trebui o perioadă de odovanie a acestei sărbători, pentru a prelungi rugăciunile noastre ca Dumnezeu să aibă milă de România și să ne mântuiască, ținând cont și de jertfele Brâncovenilor. Însoțiți de această convingere, haideți să urmărim filmul documentar IO CONSTANTIN BASARAB BRÂNCOVEANU VOIEVOD. EPISODUL II: TRĂDAREA https://www.youtube.com/watch?v=6bBw7SjZ-e0 ... Știm că din anul 1992 Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi și cu sfetnicul Ianache sunt cinstiți ca sfinți. Știm, de asemenea, că ziua de 16 AUGUST este ÎN ROMÂNIA, prin lege, ZI NAȚIONALĂ PENTRU COMEMORAREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI ȘI DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL. Legea a fost promulgată în 16 iulie 2020, de președintele României, Klaus Iohannis. Legea prevede că VOR FI ILUMINATE ÎN ROȘU, între orele 20:00 - 24:00, clădirile parlamentului, Guvernului etc, ÎN SEMN DE SOLIDARIZARE CU SÂNGELE MARTIRILOR CREȘTINI. ... De fapt, PRIMUL MARTIR CREȘTIN A FOST ȘI ESTE CHIAR FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM PENTRU MÂNTUIREA OAMENILOR, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. El a înființat Biserica Creștină pe care nimeni nu o va putea desființa, nici chiar dacă ar ieși toți diavolii din iad și ar veni pe Pământ să o atace. Sângele martirilor creștini este mereu sămânță pentru înmulțirea creștinilor. ... CONSTANTIN BRÂNCOVEANU a fost domnitor al Țării Românești în perioada 29 octombrie 1688 – 24 martie 1714. El a fost decapitat la Istanbul, cu cei 4 fii ai lui, și cu sfetnicul Ianache, în 15 august 1714, în ziua când el (domnitorul) împlinea vârsta de 60 de ani. ... Acum, la 310 ani de la decapitarea acestor martiri, observăm că în Europa, în Occident, este un atac rafinat organizat contra creștinilor, căci în numele unei așa-zise democrații se incendiază biserici, se distrug crucile de pe vârfurile munților, se batjocoresc valorile creștine, după cum am văzut, pe 26 iulie 2024, la Paris, la JO, când s-a parodiat IMAGINEA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS LA CINA CEA DE TAINĂ, insultându-i astfel pe creștinii din întreaga lume. DAR, în AFRICA și în ORIENTUL MIJLOCIU este o PERSECUTARE BRUTALĂ. În NIGERIA este chiar genocid contra creștinilor. LA NIVEL MONDIAL, ÎN ANUL 2023 AU FOST UCIȘI PENTRU CREDINȚĂ 4.998 DE CREȘTINI, MAJORITATEA ÎN NIGERIA, după cum a anunțat organizația creștină OPEN DOORS. ... Dar, vai, ȘI DIN ROMÂNIA se răpesc mulți copii, în fiecare an, iar pe baza legilor ateiste, sataniste, se ucid în fiecare an, prin avort, zeci de mii de copii nenăscuți, fiind un genocid rafinat!!! Avem nevoie de rugăciune, de conștientizare, de educație și de apărare. Să adăugăm în rugăciunile noastre zilnice o propoziție și pentru creștinii persecutați, dar și pentru necreștini, pentru oprirea genocidului israelian contra palestinienilor!
Pr.
prof. Ion Ciungu
https://www.facebook.com/photo/?fbid=3019475738192916&set=a.711891222284724
IO CONSTANTIN BASARAB
BRÂNCOVEANU VOIEVOD. EPISODUL I: DOMNIA, https://www.youtube.com/watch?v=104sk3LChtQ
IO CONSTANTIN BASARAB BRÂNCOVEANU VOIEVOD. EPISODUL II: TRĂDAREA
, https://www.youtube.com/watch?v=6bBw7SjZ-e0
IO CONSTANTIN BASARAB BRÂNCOVEANU VOIEVOD. EPISODUL III:
MOȘTENIREA, https://www.youtube.com/watch?v=wr2DpJwEVuE
Români pâna la capăt: Sfinții Martiri Brâncoveni, https://www.youtube.com/watch?v=g4LgCK3gE5M
Balada lui Constantin Brâncoveanu, https://www.youtube.com/watch?v=JqZeF6lBIj0&t=18s
...
Andrea Memno,
ambasadorul venețian de la Constantinopol, obligat să asiste la execuție.
RAPORT CĂTRE DOGE: ... „Fiii
mei! Iată, toate avuțiile și tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem însă
și sufletele! Stați tare și bărbătește, dragii mei, și nu băgați seamă de
moarte. Priviți la Hristos Mântuitorul nostru câte a răbdat pentru noi și cu ce
moarte de ocară a murit; credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați nici vă
clătiți din credința cea pravoslavnică pentru viața și lumea aceasta.” ... https://www.activenews.ro/stiri/Cum-au-murit-Brancovenii.-Sfarsitul-jertfelnic-al-Sfintilor-Martiri-Brancoveni-descris-de-Andrea-Memno-ambasadorul-venetian-de-la-Constantinopol-obligat-sa-asiste-la-executie.-RAPORT-CATRE-DOGE-183767
……………………………………………………………………………………
Aici se încheie acest articol.
S-ar putea întâmpla să dorim să
(re)vedem următoarele articole:
https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/08/ar-trebui-o-perioada-de-odovanie.html
https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/08/ziua-de-16-august-este-in-romania-prin.html
https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/08/ziua-de-16-august-este-in-romania-prin.html
De la pastorul
Johannes Lebel la președintele Klaus Iohannis (interviu cu o săsoaică, partea
I-a și a II-a; partea a II-a am realizat-o în octombrie 2016, însă, fiindcă
n-am publicat-o pe blog în octombrie, am introdus-o ulterior aici)
PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ROMÂNIA, ZIUA DE 16 AUGUST 2020 ESTE ZI NAȚIONALĂ
PENTRU COMEMORAREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI ȘI DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR
ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL, ÎN BAZA LEGII INIȚIATĂ DE DEPUTATUL
DANIEL GHEORGHE ÎN 2019 PRIN DEPUNERE LA SENAT, ADOPTATĂ ÎN 24 IUNIE 2020 ÎN
CAMERA DEPUTAȚILOR ȘI PROMULGATĂ ÎN 16 IULIE 2020 DE PREȘEDINTELE ROMÂNIEI,
KLAUS IOHANNIS. VOR FI ILUMINATE ÎN ROȘU ÎNTRE ORELE 20.00 - 24.00 CLĂDIRILE
PARLAMENTULUI, GUVERNULUI, SEDIILE AUTORITĂȚILOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, ARCUL
DE TRIUMF, BISERICA SFÂNTUL GHEORGHE NOU ETC, ÎN SEMN DE SOLIDARIZARE CU
SÂNGELE MARTIRILOR. (scurtă reamintire a evenimentelor ; articole din 13 august
2020). NE AMINTIM DE GENOCIDUL ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR DIN NIGERIA ! NE AMINTIM
CĂ ÎN NIGERIA AU FOST UCIȘI 1.200 DE CREȘTINI ÎN PRIMELE 6 LUNI ALE ANULUI
2020, DE CĂTRE ISLAMIȘTII EXTREMIȘTI CARE AU LEGĂTURI CU STATUL ISLAMIC! NE AMINTIM CĂ ANUL TRECUT AU FOST
UCIȘI 1.000 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA ! NE AMINTIM CĂ ISRAELUL NU VREA CA STATUL
ISLAMIC SĂ FIE DESFIINȚAT ! NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA SE UCID “LEGAL” 100.000 DE
BEBELUȘI ÎN FIECARE AN, ÎN BAZA LEGII UCIGAȘE FĂCUTE ÎN 26 DECEMBRIE 1989 DE FSN
– IȘTII ATEI-DERBEDEI-ANTIHRIȘTI-SATANIȘTI !!! SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ ACȚIONĂM
PENTRU OPRIREA UCIDERII CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL, DAR DE 100 DE ORI MAI
MULT SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ ACȚIONĂM PENTRU OPRIREA UCIDERII BEBELUȘILOR ÎN ROMÂNIA
!!!
http://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2020/06/in-romania-ziua-de-constientizare.html
De la CRUCILE DE PE VÂRFURILE
MUNȚILOR ȘI DEALURILOR, la CRUCEA DE PE VÂRFUL DEALULUI GOLGOTA, ne duce cu
gândul azi, 14 august 2024, fila calendarului creștin german LEBEN IST MEHR.
Autorul articolului ne amintește că în Elveția există o mișcare care vrea să
înlăture CRUCILE DE PE VÂRFURILE MUNȚILOR ȘI DEALURILOR. Pentru membrii acestei
mișcări crucile sunt deranjante. Ei spun că crucea este un simbol creștin
impus. De asemenea, ei spun că așa ceva nu mai corespunde cu spiritul timpului
în care trăim acum, spirit care trebuie să fie liberal și deschis. Însă,
autorul articolului spune că ORICE CRUCE ESTE O REFERINȚĂ LA BUNĂTATEA ȘI
DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE. Un alpinist i-a povestit autorului ce a
citit pe o cruce pe care a văzut-o: DACĂ VREI SĂ VEZI ATOTPUTERNICIA LUI
DUMNEZEU, ATUNCI TREBUIE SĂ URCI PE MUNȚI. DACĂ VREI SĂ VEZI DRAGOSTEA LUI
DUMNEZEU, ATUNCI TREBUIE SĂ TE OPREȘTI, SĂ STAI, ÎN FAȚA CRUCII LUI IISUS.
Autorul își încheie articolul cu aceste cuvinte: CE TRAGIC ESTE SĂ PIERZI DIN
VEDERE SEMNUL IUBIRII LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE! ... Cu această ocazie, este
potrivit să amintim faptul că ÎN ROMÂNIA SE AFLĂ CEA MAI ÎNALTĂ CRUCE DIN LUME
AMPLASATĂ PE UN VÂRF MONTAN. Este vorba despre CRUCEA EROILOR (39,3m) DE PE
MUNTELE CARAIMAN (2.291m), în Munții Bucegi, jud. Prahova, orașul Bușteni. Să o
vedem într-o înregistrare:
https://www.facebook.com/reel/1108910263778419?locale=ro_RO A fost construită
în perioada 1924 – 1928. În 2013 fost inclusă în Cartea Recordurilor Mondiale
(Guinness World Records). A fost restaurată în perioada 2016 – 2022. ...
RĂSTIGNIRII TALE NE ÎNCHINĂM ȘI NOI, DOAMNE IISUSE HRISTOASE, ȘI SFÂNTĂ
ÎNVIEREA TA O LĂUDĂM ȘI O SLĂVIM!
În centrul atenției, în aceste
zile, la nivel mondial, a venit IMAGINEA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS CU
APOSTOLII LA CINA CEA DE TAINĂ, cu ocazia ceremoniei de deschidere a Jocurilor
Olimpice de la Paris, vineri, 26 iulie 2024. De fapt, la această ceremonie a
avut loc o parodie, o batjocorire, a celebrei picturi CINA CEA DE TAINĂ, pe
care pictorul italian Leonardo da Vinci a realizat-o în perioada anilor
1495-1498. Parodierea a fost astfel: în centrul tabloului, în locul lui Iisus
era o femeie grasă, DJ și activistă LGBTQ, pe nume Barbara Butch, purtând pe
cap un fel de coroană ce sugera aureola; iar de o parte și de cealaltă a
acestei femei, în locul apostolilor, erau personaje “drag queen”, adică bărbați
homosexuali îmbrăcați în haine feminine și cu machiaje feminine, dansând ca
femeile, etc. A FOST O BATJOCURĂ LA ADRESA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI LA
ADRESA CREȘTINILOR DIN ÎNTREAGA LUME, CĂCI CINA CEA DE TAINĂ (Sfânta
Împărtășanie, Sfânta Euharistie) ESTE CENTRUL CULTULUI CREȘTIN ÎN FIECARE
DUMINICĂ. Diferiți reprezentanți ai creștinilor, chiar politicieni, din Franța,
Regatul Unit, SUA și din alte țări, și-au exprimat nemulțumirea profundă față
de această parodie, iar compania de telecomunicații C Spire din SUA a anunțat
că își retrage publicitatea de la Jocurile Olimpice. O mulțime de reacții
negative, reacții de furie, față de această blasfemie, au fost exprimate pe
rețelele de socializare. Chiar și cel mai bogat om din lume, Elon Musk, care nu
se consideră a fi o persoană deosebit de religioasă, dar se consideră a fi
“creștin cultural”, a spus că spectacolul a fost “EXTREM DE LIPSIT DE RESPECT
FAȚĂ DE CREȘTINI”. Donald Trump Jr s-a referit la acest spectacol ca fiind un
“MOMENT SATANIC DIN CEREMONIA DE DESCHIDERE”. Mike Johnson, liderul Camerei
Reprezentanților din Congresul SUA, a spus că spectacolul a fost o “ÎNCERCARE
FLAGRANTĂ DE A BATJOCORI CREȘTINĂTATEA ȘI DE A-L BATJOCORI PE HRISTOS”. Să ne
amintim că EPISCOPI ȘI PRELAȚI PROEMINENȚI DIN ÎNTREAGA LUME S-AU ALĂTURAT
EPISCOPILOR FRANCEZI ȘI AMERICANI ÎN A CRITICA PARODIA CINEI DE TAINĂ. Se
cuvine să amintim că și unii mahomedani au criticat parodia. De asemenea, se
cuvine să amintim că Episcopul Donald Hying de Madison, statul Wisconsin (SUA),
a cerut ca TOȚI CREȘTINII CATOLICI SĂ POSTEASCĂ ȘI SĂ SE ROAGE PENTRU A REÎNNOI
DEVOTAMENTUL FAȚĂ DE EUHARISTIE, FAȚĂ DE SFÂNTA INIMĂ A LUI IISUS și FAȚĂ DE
SFÂNTA FECIOARĂ MARIA. ... Iată că duminică, 28 iulie, organizatorii ceremoniei
de deschidere a JO și-au cerut cumva scuze de la creștinii care s-au simțit
insultați, iar înregistrările cu parodia au fost retrase de pe YouTube. ... Să
urmărim într-un videoclip de 4 minute un rezumat al controversei apărute cu
privire la această parodie, înainte ca organizatorii ceremoniei să-și fi cerut
scuze: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/3797174807169713 ... Să o
urmărim și pe purtătoarea de cuvânt de la JO, Anne Descamps, prezentând cumva scuze,
urmată de directorul de creație al ceremoniei de deschidere, Thomas Jolly:
https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1037434283992661 ... . SĂ
OBSERVĂM CĂ de două mii de ani izbiturile se țin lanț contra Mântuitorului
lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, Care este Piatra Din Capul Unghiului, în
construcția spirituală a Bisericii. Însă splendoarea Acestei Pietre Nestemate
rămâne aceeași, nu poate fi nimicită. „Se rup ciocanele de atâta întrebuinţare,
cad istoviţi robotarii de atâta caznă, se schimbă mereu echipa de lucru, se
folosesc unelte noi, dar rezultatul rămâne acelaş; nici dinamita nu poate să
nimicească splendoarea acestei pietre nestimate”. (așa a scris Sterie Diamandi,
în "Fiul lui Dumnezeu - Fiul Omului" - 3 volume, 1942-1943). Cât de
adevărat și de actual!!!
TEHERAN, capitala Iranului
musulman, ESTE ORAȘUL ÎN CARE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ESTE ONORAT, prin
IMAGINEA CINEI DE TAINĂ pusă pe panouri pentru reclame, cu explicația
următoare: “ÎNTR-ADEVĂR, MESIA, IISUS HRISTOS, FIUL MARIEI, ESTE UN MESAGER AL
LUI DUMNEZEU.” – Sfântul Coran, 4:171. Astfel de reclame au apărut recent în
Teheran, apărându-i astfel pe creștinii insultați la ceremonia de deschidere a
Jocurilor Olimpice la Paris, pe 26 iulie 2024, când a fost parodiată,
batjocorită, IMAGINEA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS CU APOSTOLII LA CINA CEA DE
TAINĂ. (scurtă amintire a știrii; articol în engleză din 5 august 2024; și
articol în franceză din 8 august 2024). FOARTE FRUMOS DIN PARTEA IRANULUI! De
fapt, încă din 30 iulie, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei,
dar și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, împreună cu alte
personalități musulmane, de ex., din Egipt, au condamnat insultele la adresa
Domnului nostru Iisus Hristos și la adresa creștinilor și musulmanilor. FOARTE
FRUMOS ȘI DIN PARTEA TURCIEI! FOARTE FRUMOS DIN PARTEA TUTUROR CELOR CARE ÎL
RESPECTĂ PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS! Ne amintim cuvintele Domnului nostru
Iisus Hristos: "Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni
şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia Cerurilor. Iar
fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi
plângerea şi scrâşnirea dinţilor." De asemenea, Iisus a zis: "Oricine
va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el
înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine
înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în
Ceruri." ... De obicei, mahomedanii ÎL respectă pe Domnul nostru Iisus
Hristos, chiar dacă nu așa cum am vrea noi, creștinii. ÎL respectă, nu ÎL
batjocoresc cum fac, de obicei, unii evrei, atei, derbedei, gay, antihriști,
sataniști.
Foarte frumoasa Balada !
RăspundețiȘtergereSlava Tie Doamne ca ne dai Sfinti rugatori pentru noi pacatosii.
Amin!