sâmbătă, 17 august 2024

Ar trebui o perioadă de odovanie a sărbătorii din 16 august SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI. EI AU FOST DECAPITAȚI, la Istanbul, în ziua DE SFÂNTA MARIE MARE, pe data de 15 august 1714, PENTRU CĂ NU AU RENUNȚAT LA CREDINȚA ÎN MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Constantin Brâncoveanu era condamnat la moarte pentru trădare față de Imperiul Otoman, însă sultanul Ahmed al III -lea i-a făcut oferta de iertare, dacă Brâncoveanu ar fi vrut să renunțe la credința creștină pentru a deveni mahomedan, ca turcii. Dar Brâncoveanu a refuzat oferta sultanului și s-a adresat fiilor săi astfel: "FIII MEI! IATĂ, TOATE AVUȚIILE ȘI TOT CE AM AVUT AM PIERDUT; SĂ NU NE PIERDEM ÎNSĂ ȘI SUFLETELE! STAȚI TARE ȘI BĂRBĂTEȘTE, DRAGII MEI, ȘI NU BĂGAȚI SEAMĂ DE MOARTE. PRIVIȚI LA HRISTOS MÂNTUITORUL NOSTRU CÂTE A RĂBDAT PENTRU NOI ȘI CU CE MOARTE DE OCARĂ A MURIT; CREDEȚI TARE ÎNTRU ACEASTA ȘI NU VĂ MIȘCAȚI NICI VĂ CLĂTIȚI DIN CREDINȚA CEA PRAVOSLAVNICĂ PENTRU VIAȚA ȘI LUMEA ACEASTA!" Ar trebui o perioadă de odovanie a acestei sărbători, pentru a prelungi rugăciunile noastre ca Dumnezeu să aibă milă de România și să ne mântuiască, ținând cont și de jertfele Brâncovenilor. Însoțiți de această convingere, haideți să urmărim filmul documentar “IO CONSTANTIN BRÂNCOVEANU VOIEVOD”, începând cu EPISODUL I: DOMNIA! https://www.youtube.com/watch?v=104sk3LChtQ ... Știm că din anul 1992 Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi și cu sfetnicul Ianache sunt cinstiți ca sfinți. Știm, de asemenea, că ziua de 16 AUGUST este ÎN ROMÂNIA, prin lege, ZI NAȚIONALĂ PENTRU COMEMORAREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI ȘI DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL. Legea a fost promulgată în 16 iulie 2020, de președintele României, Klaus Iohannis. VOR FI ILUMINATE ÎN ROȘU, între orele 20:00 - 24:00, clădirile parlamentului, Guvernului etc, ÎN SEMN DE SOLIDARIZARE CU SÂNGELE MARTIRILOR CREȘTINI. De fapt, PRIMUL MARTIR CREȘTIN A FOST ȘI ESTE CHIAR FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM PENTRU MÂNTUIREA OAMENILOR, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. El a înființat Biserica Creștină pe care nimeni nu o va putea desființa, nici chiar dacă ar ieși toți diavolii din iad și ar veni pe Pământ să o atace. Sângele martirilor creștini este mereu sămânță pentru înmulțirea creștinilor. ... CONSTANTIN BRÂNCOVEANU a fost domnitor al Țării Românești în perioada 29 octombrie 1688 – 24 martie 1714. El a fost decapitat la Istanbul, cu cei 4 fii ai lui, și cu sfetnicul Ianache, în 15 august 1714, în ziua când el (domnitorul) împlinea vârsta de 60 de ani. ... În Europa, în Occident, este un atac rafinat organizat contra creștinilor, căci în numele unei așa-zise democrații se incendiază biserici, se distrug crucile de pe vârfurile munților, se batjocoresc valorile creștine, după cum am văzut, pe 26 iulie 2024, la Paris, la JO, când s-a parodiat IMAGINEA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS LA CINA CEA DE TAINĂ, insultându-i astfel pe creștinii din întreaga lume. DAR, în AFRICA și în ORIENTUL MIJLOCIU este o PERSECUTARE BRUTALĂ. În NIGERIA este chiar genocid contra creștinilor. LA NIVEL MONDIAL, ÎN ANUL 2023 AU FOST UCIȘI PENTRU CREDINȚĂ 4.998 DE CREȘTINI, MAJORITATEA ÎN NIGERIA, după cum a anunțat organizația creștină OPEN DOORS. ... Dar, vai, ȘI DIN ROMÂNIA se răpesc mulți copii, în fiecare an, iar pe baza legilor ateiste, sataniste, se ucid în fiecare an, prin avort, zeci de mii de copii nenăscuți, fiind un genocid rafinat!!! Avem nevoie de rugăciune, de conștientizare, de educație și de apărare. Să adăugăm în rugăciunile noastre zilnice o propoziție și pentru creștinii persecutați, dar și pentru necreștini, pentru oprirea genocidului israelian contra palestinienilor!

Pr. prof. Ion Ciungu

 

https://www.facebook.com/photo?fbid=3018674078273082&set=a.711891222284724

 


IO CONSTANTIN BASARAB BRÂNCOVEANU VOIEVOD. EPISODUL I: DOMNIA, https://www.youtube.com/watch?v=104sk3LChtQ

 

IO CONSTANTIN BASARAB BRÂNCOVEANU VOIEVOD. EPISODUL II: TRĂDAREA , https://www.youtube.com/watch?v=6bBw7SjZ-e0

 

IO CONSTANTIN BASARAB BRÂNCOVEANU VOIEVOD. EPISODUL III: MOȘTENIREA, https://www.youtube.com/watch?v=wr2DpJwEVuE

 

Andrea Memno, ambasadorul venețian de la Constantinopol, obligat să asiste la execuție. RAPORT CĂTRE DOGE: ... „Fiii mei! Iată, toate avuțiile și tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem însă și sufletele! Stați tare și bărbătește, dragii mei, și nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos Mântuitorul nostru câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit; credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați nici vă clătiți din credința cea pravoslavnică pentru viața și lumea aceasta.” ... https://www.activenews.ro/stiri/Cum-au-murit-Brancovenii.-Sfarsitul-jertfelnic-al-Sfintilor-Martiri-Brancoveni-descris-de-Andrea-Memno-ambasadorul-venetian-de-la-Constantinopol-obligat-sa-asiste-la-executie.-RAPORT-CATRE-DOGE-183767


Români pâna la capăt: Sfinții Martiri Brâncoveni, https://www.youtube.com/watch?v=g4LgCK3gE5M

 

Balada lui Constantin Brâncoveanu, https://www.youtube.com/watch?v=JqZeF6lBIj0&t=18s


...


Preferinţa lui Brâncoveanu (la nivel istorico-politic şi metaistoric, văzută după 300 de ani, în anul 2014)

 

……………………………………………………………………………………

Aici se încheie acest articol.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/08/ziua-de-16-august-este-in-romania-prin.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/08/ziua-de-16-august-este-in-romania-prin.html

 

De la pastorul Johannes Lebel la președintele Klaus Iohannis (interviu cu o săsoaică, partea I-a și a II-a; partea a II-a am realizat-o în octombrie 2016, însă, fiindcă n-am publicat-o pe blog în octombrie, am introdus-o ulterior aici)

 

PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ROMÂNIA, ZIUA DE 16 AUGUST 2020 ESTE ZI NAȚIONALĂ PENTRU COMEMORAREA MARTIRILOR BRÂNCOVENI ȘI DE CONȘTIENTIZARE A VIOLENȚELOR ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL, ÎN BAZA LEGII INIȚIATĂ DE DEPUTATUL DANIEL GHEORGHE ÎN 2019 PRIN DEPUNERE LA SENAT, ADOPTATĂ ÎN 24 IUNIE 2020 ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ȘI PROMULGATĂ ÎN 16 IULIE 2020 DE PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS. VOR FI ILUMINATE ÎN ROȘU ÎNTRE ORELE 20.00 - 24.00 CLĂDIRILE PARLAMENTULUI, GUVERNULUI, SEDIILE AUTORITĂȚILOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, ARCUL DE TRIUMF, BISERICA SFÂNTUL GHEORGHE NOU ETC, ÎN SEMN DE SOLIDARIZARE CU SÂNGELE MARTIRILOR. (scurtă reamintire a evenimentelor ; articole din 13 august 2020). NE AMINTIM DE GENOCIDUL ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR DIN NIGERIA ! NE AMINTIM CĂ ÎN NIGERIA AU FOST UCIȘI 1.200 DE CREȘTINI ÎN PRIMELE 6 LUNI ALE ANULUI 2020, DE CĂTRE ISLAMIȘTII EXTREMIȘTI CARE AU LEGĂTURI CU STATUL ISLAMIC! NE AMINTIM CĂ ANUL TRECUT AU FOST UCIȘI 1.000 DE CREȘTINI ÎN NIGERIA ! NE AMINTIM CĂ ISRAELUL NU VREA CA STATUL ISLAMIC SĂ FIE DESFIINȚAT ! NE AMINTIM CĂ ÎN ROMÂNIA SE UCID “LEGAL” 100.000 DE BEBELUȘI ÎN FIECARE AN, ÎN BAZA LEGII UCIGAȘE FĂCUTE ÎN 26 DECEMBRIE 1989 DE FSN – IȘTII ATEI-DERBEDEI-ANTIHRIȘTI-SATANIȘTI !!! SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ ACȚIONĂM PENTRU OPRIREA UCIDERII CREȘTINILOR LA NIVEL MONDIAL, DAR DE 100 DE ORI MAI MULT SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ ACȚIONĂM PENTRU OPRIREA UCIDERII BEBELUȘILOR ÎN ROMÂNIA !!!

 

http://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2020/06/in-romania-ziua-de-constientizare.html

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Concepția de A-i IUBI PE OAMENII CARE NE SUNT VRĂJMAȘI este o concepție de origine divină, adusă în lume de FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Această concepție este mult superioară concepțiilor umane referitoare la relațiile dintre oameni. În PREDICA DE PE MUNTE, MÂNTUITORUL ne îndeamnă să avem o atitudine superioară, de iubire, față de dușmani, zicându-ne astfel: “Ci iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu'mprumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 6, versetul 35) ... DAR, se cuvine să nu pierdem din vedere nici faptul că DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE ÎNVAȚĂ ȘI CUM SĂ PUNEM NIȘTE LIMITE ÎN IUBIREA NOASTRĂ FAȚĂ DE VRĂJMAȘI, DACĂ ACEȘTIA CONTINUĂ SĂ GREȘEASCĂ FAȚĂ DE NOI ȘI NU VOR NICIDECUM SĂ-ȘI ÎNDREPTE COMPORTAMENTUL: “De-ți va greși fratele tău, mergi, mustră-l numai între tine și el. Și de te va asculta, l-ai câștigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, pentru ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot ce se spune. Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar dacă nici de Biserică nu va asculta, să-ți fie ca un păgân și ca un vameș.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 18, versetele 15 – 17). ... Să urmărim două minute și jumătate din Predica de pe Munte, despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR, așa cum este redată în filmul american JESUS (1979): https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/549945770944221 ... TOTUȘI, să fim conștienți de faptul că DACĂ NE BATE GÂNDUL SĂ NU URMĂM CALEA SUPERIOARĂ A IUBIRII, MILEI ȘI PĂCII CREȘTINE, CI SĂ NE RĂZBOIM CU DUȘMANII, SĂ NU UITĂM CĂ PACEA ESTE DE PATRU ORI MAI MARE DECÂT DREPTATEA, după cum ne spune o cugetare înțeleaptă, spusă de preotul călugăr Arsenie Papacioc, pe care unii au atribuit-o Sfântului Ioan Scărarul. ... Textul evanghelic despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR este programat pentru Duminica a 19-a după Rusalii. Astăzi are prioritate textul evanghelic de la Duminica a 19 - a după Rusalii, deși cronologic, aritmetic, suntem în Duminica a 18-a după Rusalii. ... Observăm în Calendar că începând din perioada de după sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (14 septembrie) se dereglează numerotarea aritmetică, cronologică, a duminicilor de după Rusalii, duminicile următoare fiind așa: Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Duminica a 18-a după Rusalii, Duminica a 19-a după Rusalii, Duminica a 21-a după Rusalii, Duminica a 20-a după Rusalii, Duminica a 23-a după Rusalii etc. Astfel, această “ordine capricioasă” are prioritate față de ordinea cronologică. Această “ordine capricioasă”, de fapt, acordă prioritate anumitor texte evanghelice în funcție de anumite evenimente din Istoria Bisericii, de exemplu, în funcție de sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, apoi în funcție de alte evenimente. Este bine să fim atenți la MESAJELE EVANGHELICE, indiferent de numerotarea aritmetică.

Pr. prof. Ion Ciungu Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 19 – a  după Rusalii este din Sfânta Evanghelie dup...