sâmbătă, 9 martie 2024

Azi, când Biserica face POMENIREA MORȚILOR (Moșii de iarnă), haideți să ne asociem în meditație și rugăciune, cerând de la Dumnezeu IERTARE PENTRU PERSOANELE PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO și, de asemenea, IERTARE PENTRU NOI, persoanele din lumea aceasta: DOAMNE DUMNEZEULE, TATĂ CERESC ATOTPUTERNIC, TE RUGĂM FRUMOS PRIN DUHUL SFÂNT, ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, IARTĂ-LE (IARTĂ-NE) PĂCATELE ȘI AI MILĂ DE LUMEA TA! AMIN! ÎȚI MULȚUMIM FRUMOS! ... Ne rugăm pentru morți din cel puțin trei motive: 1) Iubirea Domnului nostru Iisus Hristos este mai tare decât moartea. Sfântul Apostol Pavel ne spune că tocmai cu acest scop Mântuitorul a murit și a înviat: ca să aibă stăpânire atât peste vii cât și peste morți (Romani 14, 9). ... 2) Cei pe care noi îi considerăm morți continuă să fie vii, după cum ne asigură Mântuitorul (Luca 20, 37-38). ... 3) Iubirea noastră creștinească continuă și dincolo de moarte, căci iubirea creștinească este cea mai puternică virtute, care nu dispare niciodată (1 Corinteni 13).

Pr. prof. Ion Ciungu

 

Iisus, prevestind Moartea Sa și Învierea Sa, precum și rezultatul Morții și Învierii Sale, a zis astfel: “Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă.” (Sfânta Evanghelie după Ioan 12, 24) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=12

https://www.facebook.com/photo?fbid=2894907760649715&set=a.711891222284724

Sfântul Apostol Pavel, explicând creștinilor din orașul Corint despre învierea morților, folosește, de asemenea, imaginea grăuntelui de grâu care moare și apoi înviază: “Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre ruşinea voastră. Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină? Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit. Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte; Iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său. ...” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 15, 34-58) http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=12&cap=15

 

Cu această ocazie este potrivit să ne amintim câteva învățături creștine cu privire la viață și la moarte:

Ne rugăm pentru morți din cel puțin trei motive:

1)    Iubirea Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, este mai tare decât moartea. Sfântul Apostol Pavel ne spune că tocmai cu acest scop Mântuitorul a murit și a înviat: ca să aibă stăpânire atât peste vii cât și peste morți (Romani 14, 9). 

2)     Cei pe care noi îi considerăm morți continuă să fie vii, după cum ne asigură Mântuitorul (Luca 20, 37-38). 

3)     Iubirea noastră creștinească continuă și dincolo de moarte, căci iubirea creștinească este cea mai puternică virtute, care nu dispare niciodată (1 Corinteni 13).

 

 De asemenea, este potrivit să ne mai amintim, sau să aflăm: 

Iisus a zis : “Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.” (Sfânta Evanghelie dupa Ioan, capitolul 5, versetul 24).

“Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” (Sfânta Evanghelie dupa Ioan, capitolul 11, versetul 25).

Înțeleptul Solomon a spus: “Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu și chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepții sunt morți cu desăvârșire și ieșirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Și plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace. ... nădejdea lor este plină de nemurire.” (Înțelepciunea lui Solomon cap. 3, versetele 1-4).

Apostolul Pavel ne spune că nimeni nu este drept (Romani 3, 10-12). Tot el ne spune că putem deveni drepți prin credință în Iisus, căci Opera Lui are putere asupra oamenilor (1 Corinteni 1, 30-31).

În cartea Noului Testament numită Apocalipsa, Iisus a zis către Ioan astfel: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Şi Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului.” (Apocalipsa 1, 17-18)

...

Tatăl nostru Sfânt din Ceruri, Te rugăm frumos și noi, ai milă de sufletele plecate în lumea de dincolo: prieteni, cunoștințe, frați, surori, părinți, moși, strămoși, rudenii, cu tot neamul lor cel adormit!

Cu duhurile drepţilor, celor ce s‑au săvârşit, odihneşte Mântuitorule, sufletul adormitului robului Tău (sufletul adormitei roabei Tale), păzindu‑l pe dânsul întru viaţa cea fericită, care este la Tine, Iubitorule de oameni! ...

...

IUBIREA este mai tare decât MOARTEA. IUBIREA este de la DUMNEZEU, iar MOARTEA este de la DIAVOLUL. IUBIREA creștinilor pentru cei plecați în lumea de dincolo este mai tare decât MOARTEA, căci ESTE ÎNTEMEIATĂ PE IUBIREA DIVINĂ, care A ÎNVINS MOARTEA, adică pe iubirea Domnului nostru Iisus Hristos față de Tatăl nostru Sfânt din Ceruri și față de oameni. NE AMINTIM DE VICTORIA IUBIRII DIVINE ȘI CU ACEASTĂ OCAZIE ... . ... BOBUL DE GRÂU, care putrezește și apoi înviază, este SIMBOLUL MORȚII ȘI ÎNVIERII MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, dar și SIMBOLUL MORȚII ȘI ÎNVIERII TUTUROR OAMENILOR. Coliva și colacul, aduse la pomenirea morților, sunt făcute din boabe de grâu, deci ele ne aduc în conștiință iubirea divină eternă. LUMÂNĂRILE APRINSE sunt simboluri ale LUMINII LUMII, adică ale DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, CARE A SPUS DESPRE SINE ASTFEL: “EU SUNT LUMINA LUMII. CEL CE ÎMI URMEAZĂ MIE NU VA UMBLA ÎN ÎNTUNERIC, CI VA AVEA LUMINA VIEȚII.”

 ...



Textul evanghelic care se citește la pomenirea morților este din Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 5, versetele 24-30:

Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă. Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia. Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine; Şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului. Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=5

...

Acatist către Dumnezeu Tatăl pentru cei adormiţi https://marturieathonita.ro/acatist-catre-dumnezeu-tatal-pentru-cei-adormiti/

...

Liturgical Textshttps://orthodoxaustin.org/liturgical-texts/

 

...

UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT? (de Nichifor Crainic)

1)

Întrebat-am vântul, călătorul

Bidiviul care mână norul

Spre albastre margini de pământ:

Unde sunt cei care nu mai sunt ?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

 

Zis-a vântul: Aripile lor

Nevăzute mă răpesc în zbor.

2)

Întrebat-am luminata ciocârlie,

Candelă ce suie în tărie

Undelemnul cântecului sfânt:

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

 

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns

În lumina celui nepătruns.

3)

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,

Oarba care vede-n întuneric

Tainele nespuse de cuvânt:

Unde sunt cei care nu mai sunt ?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

 

Zis-a bufniţa: Când va cădea

Marele-ntuneric, veţi vedea.

...

Unde sunt cei care nu mai sunt? (interpretată de Tudor Gheorghe)

https://www.youtube.com/watch?v=SqZAVm5bKso

...


Despre tăria pe care ne-o dă credința noastră creștină în viața de apoi, adică în viața de după moarte, a scris poetul George Coșbuc, căruia i-a murit singurul copil, Alexandru, la vârsta de (aproape) 20 de ani:

 



https://www.youtube.com/watch?v=P8R7ZRW8xXA&t=4s

 

"Dar știu un lucru mai presus

De toate câte ți le-am spus:

Credința-n zilele de-apoi

E singura tărie-n noi,

Că multe-s tari cum credem noi

Și mâine nu-s!" (George Coșbuc, Moartea lui Fulger)

https://ro.wikisource.org/wiki/Moartea_lui_Fulger

..............................................................................................................................

Aici am terminat invitația de a ne asocia în rugăciune pentru persoanele plecate în lumea de dincolo.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

În SÂMBĂTA RUSALIILOR, adică Sâmbăta dinainte de sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, se face POMENIREA MORȚILOR, conform calendarelor creștine ortodox și greco-catolic. Să ne asociem și noi la rugăciunile care se fac pentru toate persoanele plecate în lumea de dincolo! Să păstrăm un moment de reculegere și să zicem, și noi cu această ocazie, RUGĂCIUNI prin care Îi cerem lui Dumnezeu iertare pentru toate sufletele care au fost prin școala la care lucrăm acum, “LICEUL TEHNOLOGIC « JOHANNES LEBEL »” DIN TĂLMACIU! Să începem să ne gândim la cei mai îndepărtați în timp, despre care am auzit, chiar la Johannes Lebel, care a fost preot (pastor) sas la Tălmaciu, în perioada 1535 – 1553, și să-i pomenim, cu o scurtă rugăciune, pe directori, secretari, profesori, elevi, personal auxiliar, pe toți angajații, până ajungem la colega noastră, doamna profesoară Elena-Lucia Ilea Rebega, plecată prea devreme dintre noi, pe 24 noiembrie 2022, la vârsta de 47 de ani! ... Tatăl nostru Sfânt din Ceruri, Te rugăm frumos prin Duhul Sfânt, în Numele Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, iartă-le greșelile și păcatele tututor celor din neamurile noastre care au plecat în lumea de dincolo, și iartă-le greșelile și păcatele tuturor celor care au lucrat în școala aceasta și au frecventat-o, adulți și copii! Și iartă-ne și pe noi! Iartă-le, iartă-ne, așa cum știi Tu, greșelile și păcatele făcute fără știință, sau cu știință, făcute fără de voie, sau cu voie! Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm frumos, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, Pururea Fecioară Maria, și pentru rugăciunile tuturor Sfinților Tăi, miluiește-ne și pe noi! ... Știm că iubirea Mântuitorului este mai tare decât moartea. ... Lumânarea aprinsă Îl simbolizează pe Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, Care este Lumina Lumii. ... Boblul de grâu (coliva, colacul) simbolizează Moartea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, precum și moartea și învierea tuturor oamenilor. După învierea tuturor oamenilor, la sfârșitul lumii, urmează Judecata Universală, la care fiecare își primește recompensa sau pedeapsa, pentru eternitate.

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/azi-cand-biserica-face-pomenirea.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/03/in-prima-sambata-din-sfantul-post-al.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/03/pe-9-martie-ii-comemoram-pe-cei-4o-de.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2022/11/iubirea-este-mai-tare-decat-moartea.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2022/02/iubirea-este-mai-tare-decat-moartea.html


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suntem în A ȘASEA DUMINICĂ din POSTUL NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Această Duminică este DUMINICA ÎNAINTE DE SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Textul evanghelic stabilit să fie citit la Sfânta Liturghie astăzi ne prezintă GENEALOGIA LUI IISUS HRISTOS sau CARTEA NEAMULUI LUI IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Este vorba despre ȘIRURI DE NUME, din tată în fiu, începând de la patriarhul biblic Avraam până la Domnul nostru Iisus Hristos. Această genealogie o găsim în Noul Testament, în Sfânta Evanghelie scrisă de Sfântul Matei. În Noul Testament mai există o genealogie a Mântuitorului, scrisă de Sfântul Luca, în această genealogie numele mergând din fiu în tată, de la Domnul nostru Iisus Hristos până la Adam, primul om creat de Dumnezeu. SĂ REȚINEM din ARBORELE GENEALOGIC AL MÂNTUITORULUI faptul că VECHIUL ARBORE GENEALOGIC UMAN, care pornește din Adam, A FOST VINDECAT, ÎMBUNĂTĂȚIT ȘI SFINȚIT, începând cu SFÂNTA FECIOARĂ MARIA. Ea s-a învoit total și definitiv să colaboreze cu DIVINITATEA, prin DUHUL SFÂNT și prin puterea TATĂLUI CERESC PREAÎNALT, în așa fel încât L-A NĂSCUT în mod supranatural PE MÂNTUITORUL LUMII, PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN PERSOANA LUI SUNT UNITE PENTRU ETERNITATE NATURA DIVINĂ CU NATURA UMANĂ. Astfel, ÎN PERSOANA LUI S-A INAUGURAT VINDECAREA, ÎMBUNĂTĂȚIREA ȘI SFINȚIREA PENTRU ETERNITATE A NATURII UMANE, care fusese decăzută și stricată prin învoirea cu Diavolul, începând de la Eva și Adam. ... ASTĂZI ESTE O BUNĂ OCAZIE să ne amintim, sau să aflăm, că transumaniștii atei și sataniști în timpurile noastre au furat tehnica editării genomului uman, ei vrând să transforme natura umană (prin inginerie genetică, inteligență artificială, nanotehnologie), făcând tot felul de experiențe sataniste pe oameni, în numele „științei”. Ei repetă greșeala Evei și a lui Adam, refuzându-L pe Dumnezeu și ascultându-l pe Diavolul. SE CUVINE CA NOI, în calitate de creștini inspirați de Duhul Sfânt, SĂ REFUZĂM CONSECVENT OFERTELE TRANSUMANIȘTILOR, NOI FIIND CONȘTIENȚI CĂ GENOMUL UMAN ESTE EDITAT DEJA SPRE ÎMBUNĂTĂȚIRE ETERNĂ PRIN FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Duminica de azi se numește Duminica Sfinților Părinți După Trup ai Domnului nostru Iisus Hristos, când îi cinstim pe toți părinții care au plăcut lui Dumnezeu, începând de la primul om, Adam, până la Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Maria.

Pr. prof. Ion Ciungu   “Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fi...