sâmbătă, 24 decembrie 2022

DESPRE MOAȘA LUI IISUS, SALOMEEA DIN BETLEEM, AU AMINTIT RECENT ARHEOLOGII DIN ISRAEL, DE LA INSTITUTUL PENTRU ANTICHITĂȚI. EI AU SPUS CĂ AU EXCAVAT ȘI AU GĂSIT MORMÂNTUL MOAȘEI LUI IISUS, ÎN REGIUNEA LACHISH DIN CENTRUL ISRAELULUI, MORMÂNT CARE A FOST LOC DE RUGĂCIUNE PENTRU CREȘTINI CHIAR ȘI ÎN SECOLUL AL IX-LEA, DUPĂ CUCERIREA DE CĂTRE MAHOMEDANI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 21 decembrie 2022) PE DE ALTĂ PARTE, ȘTIM CĂ ACTUALMENTE BETLEEMUL ESTE ÎN PALESTINA, TERITORIU ARAB OCUPAT DE ISRAEL. LA BISERICA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS DIN BETLEEM, CARE ARE O VECHIME DE 1.500 DE ANI, SUNT AȘTEPTAȚI, ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ A SĂRBĂTORII NAȘTERII DOMNULUI, DUPĂ DOI ANI DE RESTRICȚII DIN CAUZA PANDEMIEI, 120.000 DE PELERINI ȘI TURIȘTI DIN TOATĂ LUMEA. PE PARCURSUL UNUI AN AICI VIN CAM TREI MILIOANE DE PELERINI ȘI TURIȘTI, CARE TREBUIE SĂ TREACĂ PRIN ISRAEL, CĂCI NU EXISTĂ AEROPORT ÎN BETLEEM. ... ANUL ACESTA, 2022, A FOST UNUL DINTRE CEI MAI SÂNGEROȘI ANI AI CONFLICTULUI DINTRE ISRAELIENI ȘI PALESTINIENI, FIIND UCIȘI 150 DE PALESTINIENI ȘI 30 DE ISRALIENI. (scurtă anunțare a știrilor; articole în engleză din 23 și 24 decembrie 2022) NE AMINTIM CĂ POLITICA ISRAELIANĂ DE APARTHEID (ADICĂ DE DISCRIMINARE RASIALĂ) FAȚĂ DE PALESTINIENI A AJUNS, TOTUȘI, SĂ FIE DISCUTATĂ, ÎN 7 ȘI 8 SEPTEMBRIE 2022, ÎN GERMANIA, ÎN ORAȘUL KARLSRUHE, UNDE TIMP DE 9 ZILE (31 august - 8 septembrie 2022) A AVUT LOC A 11-A ADUNARE GENERALĂ A CONSILIULUI MONDIAL (ECUMENIC) AL BISERICILOR. ... ȘTIM CĂ LA CURTEA PENALĂ INTERNAȚIONALĂ DE LA HAGA (OLANDA) A AJUNS, ÎN 6 DECEMBRIE 2022, CAZUL ASASINĂRII DE CĂTRE ISRAEL, ÎN 11 MAI 2022, A JURNALISTEI CREȘTINE DE ORIGINE AMERICANO-PALESTINIANĂ SHIREEN ABU AKLEH. ... NE AMINTIM DE CONFLICTUL DECLANȘAT ÎN 6 MAI 2021 DE CURTEA SUPREMĂ ISRAELIANĂ, ÎNCÂT AU FOST UCIȘI 150 ȘI AU FOST RĂNIȚI PESTE 1.500 DE PALESTINIENI. ... NE AMINTIM CĂ REGINA ELISABETA A II-A A REGATULUI UNIT A REFUZAT SĂ VIZITEZE ISRAELUL PE TOT TIMPUL DOMNIEI EI DE 70 DE ANI, DIN CAUZA ÎNCĂLCĂRII DREPTURILOR UMANE DE CĂTRE ISRAEL. ...

Pr. Prof. Ion Ciungu

 

“Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei.” (Profetul Miheia cap. 5, verset 1). Miheia, numit și Mica, a profețit, cu aprox. 700 de ani înainte, locul unde se va naște Mesia.  http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=56&cap=5

Pelerinii fac fotografii cu Pomul de Crăciun și Scena Nașterii Domnului din Piața Ieslei, de lângă Biserica Nașterii Domnului din Betleem, Cisiordania. Fotografie: Mahmoud Illean/AP

 

Mai multe aspecte referitoare la știrile anunțate în titlu putem afla din articolele următoare:

 

Archaeologists excavate tomb of 'Jesus' midwife,' find hundreds of artifacts, publicat în data de 21 decembrie 2022, pe website-ul american de știri creștine THE CHRISTIAN POST, de Nicole Alcindor;

 

No room in Bethlehem’s inns as tourists return for Christmas season, publicat în data de 24 decembrie 2022, pe website-ul britanic de știri The Guardian, de Bethan McKernan in Bethlehem; https://www.theguardian.com/world/2022/dec/24/no-room-in-bethlehems-inns-as-tourists-return-for-christmas-season

 

Bethlehem is ready for its long Christmas season, publicat în data de 23 decembrie 2022, pe website-ul german de știri Deutsche Welle  de Tania Kraemer in Bethlehem, West Bank.


………………………………………………………………………………

Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

Bethleem – Creștinii din America donează milioane de dolari pentru restaurarea bisericii Nasterea Domnului (articol în franceză din 29 septembrie 2021; traducere în română de I.N.)

 

O RARĂ “STEA DE CRĂCIUN” ESTE VIZIBILĂ PE CER ÎN 21 DECEMBRIE 2020, PRIN CONJUNCȚIA PLANETELOR SATURN ȘI JUPITER, CARE N-AU MAI FOST AȘA DE APROPIATE DIN ANUL 1226. AȘA A ANUNȚAT ASTRONOMUL AMERICAN PATRICK HARTIGAN DE LA UNIVERSITATEA RICE, DIN HOUSTON (TEXAS, SUA). ASTRONOMII PRESUPUN CĂ STEAUA MAGILOR, DESPRE CARE SCRIE EVANGHELISTUL MATEI, ERA FORMATĂ DIN APROPIEREA A TREI PLANETE: SATURN, JUPITER ȘI VENUS. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 1 decembrie 2020)

 

LA BETLEEM, TREI DATE DIFERITE PENTRU SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS: 25 DECEMBRIE, 7 IANUARIE ȘI 18 IANUARIE. RESTAURAREA BISERICII NAȘTERII DOMNULUI DIN BETLEEM ESTE REALIZATĂ CAM 85%; PRIMARUL BETLEEMULUI ESTIMEAZĂ CĂ 1,4 MILIOANE DE PELERINI VOR VIZITA BISERICA ÎN ACEST SEZON DE CRĂCIUN. (scurtă anunțare a știrilor; articole în engleză din 23 decembrie 2019). CÂTEVA EXPLICAȚII ÎN PLUS.

 

IISUS A FOST PALESTINIAN. IISUS N-A FOST PALESTINIAN, CI EVREU. ZIARUL AMERICAN “THE NEW YORK TIMES” A CORECTAT ÎN 27 APRILIE 2019 CEEA CE A SPUS ÎN 19 APRILIE 2019 REFERITOR LA IISUS. (articol în engleză din 30 aprilie 2019; scurtă anunțare a știrii)

 

COMORILE SANCTUARULUI DIN BETLEEM SUNT ÎN CURS DE RESTAURARE

 

„NOI, CREȘTINII PALESTINIENI, ZICEM ALLAHU AKBAR”

 

ÎNCERCĂRILE SECULARIȘTILOR DE PĂGÂNIZARE A ORIGINILOR SĂRBĂTORII NAȘTERII DOMNULUI SUNT O CONTINUARE A UNOR AFIRMAȚII FALSE REPETATE DES, SUTE DE ANI, CU PRETENȚIA CĂ SUNT ADEVĂRURI ISTORICE. „ȘAPTE BĂRBAȚI CARE AU ÎNCERCAT SĂ PĂGÂNIZEZE ORIGINILE CRĂCIUNULUI DAR NU AU REUȘIT” (articole în engleză din 7 ianuarie 2019 și din 26 decembrie 2018; scurtă anunțare a știrii)

 

DE CRĂCIUNUL ACESTUI AN, 2018, CEI MAI MULȚI CREȘTINI PALESTINIENI DIN FÂȘIA GAZA (PARTE A PALESTINEI, ÎN SUD-VESTUL ISRAELULUI) NU AU VOIE SĂ CĂLĂTOREASCĂ SPRE BETLEEM (ÎN ALTĂ PARTE A PALESTINEI, NUMITĂ MALUL DE VEST SAU CISIORDANIA, LA VEST DE IORDAN ȘI DE MAREA MOARTĂ) CĂCI STATUL ISRAEL NU LE PERMITE (articol în engleză din 20 decembrie 2018; scurtă anunțare a știrii)

 

“CINE ESTE IISUS CEL REAL?” (I-X) … (Haideți să citim toate cele 10 pagini în care găsim răspunsuri folositoare la întrebarea “Cine este Iisus cel Real?”! Traducere din limba engleză a articolului “Who Is the Real Jesus?”, publicat pe website-ul american Y-Jesus.com, al cărui editor general este Larry Chapman)

 

CE ȘTIM DESPRE ETIMOLOGIA CUVÂNTULUI CRĂCIUN ÎN LIMBA ROMÂNĂ?

 

Recensământul roman, Era creştină, Steaua Betleemului

 

Despre Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos

 

CAZUL ASASINĂRII DE CĂTRE ISRAEL, ÎN 11 MAI 2022, A JURNALISTEI CREȘTINE DE ORIGINE AMERICANO-PALESTINIANĂ SHIREEN ABU AKLEH A AJUNS LA CURTEA PENALĂ INTERNAȚIONALĂ DE LA HAGA (OLANDA), ÎN 6 DECEMBRIE 2022. CANALUL DE TELEVIZIUNE AL JAZEERA DIN QATAR A ANUNȚAT MARȚI (6 DECEMBRIE 2022) CĂ A ÎNAINTAT LA PROCURORUL CURȚII PENALE INTERNAȚIONALE UN DOSAR CU NOI PROBE ȘI IMAGINI VIDEO CARE ARATĂ CLAR CĂ FORȚELE DE OCUPAȚIE ISRAELIENE AU ÎMPUȘCAT-O INTENȚIONAT PE SHIREEN ABU AKLEH, CĂCI AU TRAS INTENȚIONAT ASUPRA EI ȘI A COLEGILOR EI. EA A FOST CORESPONDENTĂ PENTRU AL JAZEERA TIMP DE 25 DE ANI. PROBELE DIN DOSAR ARATĂ CĂ ISRAELUL, ÎN MOD SISTEMATIC, ÎI UCIDE PE JURNALIȘTII AL JAZEERA, DEȘI AUTORITĂȚILE SUNT OBLIGATE PRIN LEGE INTERNAȚIONALĂ SĂ GARANTEZE SIGURANȚA JURNALIȘTILOR CHIAR ÎN SITUAȚII DE CONFLICT. ... CURTEA PENALĂ INTERNAȚIONALĂ (CPI) A FOST ÎNFIINȚATĂ ÎN ANUL 2002 PENTRU A JUDECA ATROCITĂȚILE COMISE ÎN LUME. ÎN CPI SUNT MEMBRE 123 DE STATE, ÎNTRE CARE ISRAELUL NU SE AFLĂ. ISRAELUL A DECLARAT CĂ NU VA COOPERA LA NICI O ANCHETĂ EXTERNĂ CU PRIVIRE LA MOARTEA JURNALISTEI. ... ÎN ANUL 2021, CPI A DESCHIS O ANCHETĂ CU PRIVIRE LA CRIMELE DE RĂZBOI ALE ISRAELULUI ÎN TERITORIILE PALESTINIENE. (scurtă amintire a știrii; articole din 9 decembrie 2022 etc) OBSERVĂM CĂ ISRAELUL SE COMPORTĂ CA ȘI CÂND AR FI MAI PRESUS DE ORICE LEGE!!! ... NU ESTE DE MIRARE CĂ ÎN QATAR ISRAELIENII NU SUNT BINEVENIȚI. ... NE AMINTIM CĂ ÎN ISRAEL CREȘTINII SUNT DISCRIMINAȚI ȘI MARGINALIZAȚI ÎN MOD SISTEMATIC. ... NE AMINTIM CĂ REGINA ELISABETA A II-A A REGATULUI UNIT A REFUZAT SĂ VIZITEZE ISRAELUL PE TOT TIMPUL DOMNIEI EI DE 70 DE ANI, DIN CAUZA ÎNCĂLCĂRII DREPTURILOR UMANE DE CĂTRE ISRAEL. ... NE AMINTIM CĂ POLITICA ISRAELIANĂ DE APARTHEID (ADICĂ DE DISCRIMINARE RASIALĂ) FAȚĂ DE PALESTINIENI A AJUNS, TOTUȘI, SĂ FIE DISCUTATĂ, ÎN 7 ȘI 8 SEPTEMBRIE 2022, ÎN GERMANIA, ÎN ORAȘUL KARLSRUHE, UNDE TIMP DE 9 ZILE (31 august - 8 septembrie 2022) A AVUT LOC A 11-A ADUNARE GENERALĂ A CONSILIULUI MONDIAL (ECUMENIC) AL BISERICILOR. ... NE AMINTIM DE CONFLICTUL DECLANȘAT ÎN 6 MAI 2021 DE CURTEA SUPREMĂ ISRAELIANĂ, ÎNCÂT AU FOST UCIȘI 150 ȘI AU FOST RĂNIȚI PESTE 1.500 DE PALESTINIENI. ... DE LA ÎNCEPUTUL ACESTUI AN, 2022, PÂNĂ ÎN OCTOMBRIE, AU FOST UCIȘI 160 DE PALESTINIENI, DE ARMATA ISRAELIANĂ ...

 

DE CE REGINA ELISABETA A II-A A REFUZAT SĂ VIZITEZE ISRAELUL PE TOT TIMPUL DOMNIEI EI DE 70 DE ANI? EA A CĂLĂTORIT MULT ȘI A VIZITAT MULTE ȚĂRI. DUPĂ CE A ÎMPLINIT VÂRSTA DE 50 DE ANI REGINA ELISABETA A II-A A VIZITAT 43 DE ȚĂRI PENTRU PRIMA DATĂ. EA A VIZITAT IORDANIA, EGIPTUL ȘI ALTE ȚĂRI DIN ORIENTUL MIJLOCIU, DAR NICIODATĂ ISRAELUL. DE CE? DIN CAUZA ÎNCĂLCĂRII DREPTURILOR UMANE DE CĂTRE ISRAEL. ÎN URMA VIZITEI ÎN IORDANIA, ÎN 1984, REGINA A STÂRNIT O OARECARE ALARMĂ PRINTRE EVREII BRITANICI, PRIN COMENTARIILE EI DE SIMPATIE FAȚĂ DE SITUAȚIA GREA A PALESTINIENILOR ȘI PRIN DEZAPROBAREA PE CARE EA A EXPRIMAT-O FAȚĂ DE ACȚIUNILE ISRAELIENE. ... OARE ATITUDINEA ISRAELULUI FAȚĂ DE PALESTINIENI NU CONTRIBUIE LA CREȘTEREA ANTISEMITISMULUI ÎN LUME? (scurtă amintire a știrii; articol în engleză din 19 septembrie 2022) NE AMINTIM CĂ POLITICA ISRAELIANĂ DE APARTHEID (ADICĂ DE DISCRIMINARE RASIALĂ) FAȚĂ DE PALESTINIENI A AJUNS, TOTUȘI, SĂ FIE DISCUTATĂ, ÎN 7 ȘI 8 SEPTEMBRIE 2022, ÎN GERMANIA, ÎN ORAȘUL KARLSRUHE, DEȘI BISERICA EVANGHELICĂ GERMANĂ (EKD) ÎNCERCASE SĂ BLOCHEZE DECIZIA DE A STUDIA ACEASTĂ PROBLEMĂ. ... NE AMINTIM CUVINTELE DE AVERTIZARE CĂTRE EVREII DIN IERUSALIM, PRONUNȚATE DE MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS: “IERUSALIME, IERUSALIME, CARE ÎI OMORI PE PROOROCI ȘI CU PIETRE ÎI UCIZI PE CEI TRIMIȘI LA TINE”...

 

GRUPURI RADICALE ISRAELIENE COMIT INFRACȚIUNI ÎNTR-O ÎNCERCARE DELIBERATĂ DE A-I EXPULZA PE CREȘTINI DIN IERUSALIM ȘI DIN ALTE PĂRȚI ALE ȚĂRII SFINTE. CREȘTINII SUNT AMENINȚAȚI ÎN LEAGĂNUL CREDINȚEI LOR. AȘA A SPUS RECENT PATRIARHUL ORTODOX AL IERUSALIMULUI, THEOFILOS AL III-LEA. DESPRE ATACURILE CONTRA CREȘTINILOR DIN ȚARA SFÂNTĂ A VORBIT PATRIARHUL LA BETLEEM, CU OCAZIA RECEPȚIEI PE CARE A GĂZDUIT-O PENTRU AUTORITĂȚILE ARABE PALESTINIENE ȘI IORDANIENE, ÎN 6 IANUARIE 2022, ÎN AJUNUL SĂRBĂTORII PE STIL VECHI A NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN 8 IANUARIE 2022, ÎNTR-UN UN ARTICOL PENTRU ZIARUL BRITANIC THE TIMES, THEOFILOS S-A REFERIT LA AMENINȚĂRILE SUB CARE TRĂIESC CREȘTINII DIN IERUSALIM. (scurtă anunțare a știrilor; articole în engleză din 9 ianuarie 2022) NE AMINTIM CĂ BETLEEMUL APARȚINE DE PALESTINA, DAR ESTE SUB OCUPAȚIE ISRAELIANĂ.

 

STANDARDELE DUBLE ALE UNOR REGIMURI OCCIDENTALE BRUTALE ARATĂ LIPSA LOR DE OMENIE. AȘA A SPUS RECENT ARHIEPISCOPUL THEODOSIOS, UNUL DINTRE CEI MAI INFLUENȚI IERARHI AI PATRIARHIEI IERUSALIMULUI. EL S-A REFERIT LA FAPTUL CĂ LUMEA CONDAMNĂ RĂZBOIUL DIN UCRAINA ÎN TIMP CE IGNORĂ SUFERINȚA POPORULUI PALESTINIAN, VICTIMĂ A RASISMULUI, OCUPAȚIEI ȘI OPRIMĂRII ISRAELIENE. AMERICA ȘI ALIAȚII EI AU DISTRUS IRAKUL, AU COMIS CRIME DE RĂZBOI ÎMPOTRIVA POPORULUI IRAKIAN, AU DEVASTAT SIRIA. SISTEMUL POLITIC OCCIDENTAL DEPLÂNGE UCRAINA, DAR TOCMAI EL ESTE CEL CARE A CREAT ACEASTĂ CRIZĂ. DE CE JELESC OCCIDENTALII VICTIMELE UCRAINEI, DAR NU LE JELESC ȘI PE ACELEA ALE RĂZBOAIELOR PE CARE EI LE-AU ÎNCEPUT ÎN DIFERITE ALTE LOCURI? AȘA ÎNTREABĂ EMINENȚA SA ARHIEPISCOPUL THEODOSIOS. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 28 martie 2022)

 

DISCRIMINAREA RASISTĂ, PE BAZĂ DE RELIGIE, PE CARE O FACE STATUL ISRAEL CONTRA CREȘTINILOR, N-AR TREBUI SĂ FIE ACCEPTATĂ ÎN NICI UN FEL. AȘA A SPUS RECENT UN PURTĂTOR DE CUVÂNT AL BISERICILOR DIN ȚARA SFÂNTĂ. ... ISRAELUL A INTERZIS CREȘTINILOR STRĂINI SĂ CĂLĂTOREASCĂ ÎN ISRAEL, DIN CAUZA VARIANTEI OMICRON A COVID-19, DAR A FĂCUT EXCEPȚIE PENTRU TINERII EVREI DIN TOATĂ LUMEA CARE VOR SĂ CĂLĂTOREASCĂ ÎN ISRAEL, ÎN BAZA PROGRAMULUI “DREPTUL DE NAȘTERE”. ... BETLEEMUL APARȚINE DE MALUL DE VEST SAU CISIORDANIA, DE AUTORITATEA PALESTINIANĂ ARABĂ, CARE NU ARE AEROPORT PROPRIU. AȘA CĂ MAJORITATEA PELERINILOR STRĂINI CARE VOR SĂ MEARGĂ LA BETLEEM, LA BISERICA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, TREBUIE SĂ TREACĂ PRIN ISRAEL. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 24 decembrie 2021) NE AMINTIM CĂ, ÎN ULTIMII DOI ANI, INDUSTRIA TURISMULUI DIN BETLEEM A FOST DECIMATĂ, IAR CEȘTINII DE ACOLO DUC VIAȚĂ GREA, LUPTÂNDU-SE SĂ SUPRAVIEȚUIASCĂ, CUMPĂRÂNDU-ȘI MÂNCARE PE CREDIT, DEPINZÂND DE BĂNCI ALIMENTARE ȘI FIIND AJUTAȚI PRIN DONAȚII DE UNII CREȘTINI DIN REGATUL UNIT.

 

PREȘEDINTELE ISRAELULUI, ISAAC HERZOG, I-A INVITAT PE CONDUCĂTORII BISERICILOR, ÎN FRUNTE CU PATRIARHUL ORTODOX AL IERUSALIMULUI, TEOFILOS AL III-LEA, LA REȘEDINȚA PREZIDENȚIALĂ, PENTRU A-I FELICITA CU OCAZIA ANULUI NOU ȘI PENTRU A DISCUTA DESPRE ATACURILE ÎN CREȘTERE ALE RADICALILOR EVREI CONTRA CREȘTINILOR DIN IERUSALIM. HERZOG A SPUS CĂ ISRAELUL VA FI FERM ÎMPOTRIVA ORICĂROR FORME DE RASISM, DISCRIMINARE SAU EXTREMISM ȘI CĂ RESPINGE ORICE AGRESIUNE SAU AMENINȚARE CONTRA COMUNITĂȚILOR RELIGIOASE. DE ASEMENEA, EL ȘI-A EXPRIMAT SPERANȚA CĂ VOR LUCRA ÎMPREUNĂ PENTRU A EXTINDE CERCUL PĂCII ȘI TOLERANȚEI ÎN ȚARA SFÂNTĂ, ÎN REGIUNE ȘI ÎN LUME. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 30 decembrie 2021) NE AMINTIM CĂ, ÎN 9 DECEMBRIE 2021, PATRIARHUL TEOFILOS ÎMPREUNĂ CU CONDUCĂTORII CELORLALTE BISERICI DIN IERUSALIM AU ȚINUT UN EVENIMENT REFERITOR LA SITUAȚIA GREA A CREȘTINILOR DIN ȚARA SFÂNTĂ. DE ASEMENEA, ÎN 15 DECEMBRIE 2021, UN PURTĂTOR DE CUVÂNT AL BISERICILOR DIN IERUSALIM A ACUZAT ISRAELUL DE DISCRIMINARE RASISTĂ PE BAZĂ DE RELIGIE, CĂCI A INTERZIS PELERINILOR CREȘTINI SĂ CĂLĂTOREASCĂ ÎN ȚARA SFÂNTĂ, PE MOTIVE DE OMICRON, ÎNSĂ A FĂCUT EXEPȚIE PENTRU TINERII EVREI DIN TOATĂ LUMEA CARE VOR SĂ MEARGĂ ÎN ISRAEL, ÎN BAZA PROGRAMULUI “DREPTUL DE NAȘTERE”.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suntem în A ȘASEA DUMINICĂ din POSTUL NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Această Duminică este DUMINICA ÎNAINTE DE SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Textul evanghelic stabilit să fie citit la Sfânta Liturghie astăzi ne prezintă GENEALOGIA LUI IISUS HRISTOS sau CARTEA NEAMULUI LUI IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Este vorba despre ȘIRURI DE NUME, din tată în fiu, începând de la patriarhul biblic Avraam până la Domnul nostru Iisus Hristos. Această genealogie o găsim în Noul Testament, în Sfânta Evanghelie scrisă de Sfântul Matei. În Noul Testament mai există o genealogie a Mântuitorului, scrisă de Sfântul Luca, în această genealogie numele mergând din fiu în tată, de la Domnul nostru Iisus Hristos până la Adam, primul om creat de Dumnezeu. SĂ REȚINEM din ARBORELE GENEALOGIC AL MÂNTUITORULUI faptul că VECHIUL ARBORE GENEALOGIC UMAN, care pornește din Adam, A FOST VINDECAT, ÎMBUNĂTĂȚIT ȘI SFINȚIT, începând cu SFÂNTA FECIOARĂ MARIA. Ea s-a învoit total și definitiv să colaboreze cu DIVINITATEA, prin DUHUL SFÂNT și prin puterea TATĂLUI CERESC PREAÎNALT, în așa fel încât L-A NĂSCUT în mod supranatural PE MÂNTUITORUL LUMII, PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN PERSOANA LUI SUNT UNITE PENTRU ETERNITATE NATURA DIVINĂ CU NATURA UMANĂ. Astfel, ÎN PERSOANA LUI S-A INAUGURAT VINDECAREA, ÎMBUNĂTĂȚIREA ȘI SFINȚIREA PENTRU ETERNITATE A NATURII UMANE, care fusese decăzută și stricată prin învoirea cu Diavolul, începând de la Eva și Adam. ... ASTĂZI ESTE O BUNĂ OCAZIE să ne amintim, sau să aflăm, că transumaniștii atei și sataniști în timpurile noastre au furat tehnica editării genomului uman, ei vrând să transforme natura umană (prin inginerie genetică, inteligență artificială, nanotehnologie), făcând tot felul de experiențe sataniste pe oameni, în numele „științei”. Ei repetă greșeala Evei și a lui Adam, refuzându-L pe Dumnezeu și ascultându-l pe Diavolul. SE CUVINE CA NOI, în calitate de creștini inspirați de Duhul Sfânt, SĂ REFUZĂM CONSECVENT OFERTELE TRANSUMANIȘTILOR, NOI FIIND CONȘTIENȚI CĂ GENOMUL UMAN ESTE EDITAT DEJA SPRE ÎMBUNĂTĂȚIRE ETERNĂ PRIN FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Duminica de azi se numește Duminica Sfinților Părinți După Trup ai Domnului nostru Iisus Hristos, când îi cinstim pe toți părinții care au plăcut lui Dumnezeu, începând de la primul om, Adam, până la Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Maria.

Pr. prof. Ion Ciungu   “Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fi...