duminică, 9 ianuarie 2022

GRUPURI RADICALE ISRAELIENE COMIT INFRACȚIUNI ÎNTR-O ÎNCERCARE DELIBERATĂ DE A-I EXPULZA PE CREȘTINI DIN IERUSALIM ȘI DIN ALTE PĂRȚI ALE ȚĂRII SFINTE. CREȘTINII SUNT AMENINȚAȚI ÎN LEAGĂNUL CREDINȚEI LOR. AȘA A SPUS RECENT PATRIARHUL ORTODOX AL IERUSALIMULUI, THEOFILOS AL III-LEA. DESPRE ATACURILE CONTRA CREȘTINILOR DIN ȚARA SFÂNTĂ A VORBIT PATRIARHUL LA BETLEEM, CU OCAZIA RECEPȚIEI PE CARE A GĂZDUIT-O PENTRU AUTORITĂȚILE ARABE PALESTINIENE ȘI IORDANIENE, ÎN 6 IANUARIE 2022, ÎN AJUNUL SĂRBĂTORII PE STIL VECHI A NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN 8 IANUARIE 2022, ÎNTR-UN UN ARTICOL PENTRU ZIARUL BRITANIC THE TIMES, THEOFILOS S-A REFERIT LA AMENINȚĂRILE SUB CARE TRĂIESC CREȘTINII DIN IERUSALIM. (scurtă anunțare a știrilor; articole în engleză din 9 ianuarie 2022) NE AMINTIM CĂ BETLEEMUL APARȚINE DE PALESTINA, DAR ESTE SUB OCUPAȚIE ISRAELIANĂ.

Pr. prof. Ion Ciungu


“Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei.” (Profetul Miheia cap. 5, verset 1). Miheia, numit și Mica, a profețit, cu aprox. 700 de ani înainte, locul unde se va naște Mesia.  http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=56&cap=5

 

Imagini de la recepția găzduită la Betleem, în 6 ianuarie 2022, de Patriarhul Theofilos și de Mitropolitul Benedictos, pentru prim-ministrul Palestinei, Mohammad Shtayyeh, reprezentatul lui Mahmmood Abbas, Președintele Palestinei; pentru ministrul de interne iordanian, Mazin Abdellah Hilal Al Farrayeh, reprezentantul Regelui Regatului Hașemit al Iordaniei, Abdullah al II-lea, care este Protectorul Locurilor Sfinte Islamice și Creștine din Țara Sfântă; pentru Ramzi Khouri, Conducătorul Comitetului Prezidențial Palestinian pentru Afaceri Creștine; și pentru alți invitați.   


 

Mai multe aspecte referitoare la amenințările sub care trăiesc creștinii din Țara Sfântă putem afla din articolele următoare:

Patriarch of Jerusalem: Radical groups are committing their crimes to expel Christians from Jerusalem, publicat în data de 9 ianuarie 2021, pe website-ul de știri creștine Orthodox Times; https://orthodoxtimes.com/patriarch-of-jerusalem-radical-groups-are-committing-their-crimes-to-expel-christians-from-jerusalem/

Patriarchate of Jerusalem: Christians are under threat in the cradle of their faith, publicat în data de 9 ianuarie 2021, pe website-ul de știri creștine Orthodox Times. https://orthodoxtimes.com/patriarchate-of-jerusalem-christians-are-under-threat-in-the-cradle-of-their-faith/

 

................................................................................................................................

Aici am terminat de anunțat știrile respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

PREȘEDINTELE ISRAELULUI, ISAAC HERZOG, I-A INVITAT PE CONDUCĂTORII BISERICILOR, ÎN FRUNTE CU PATRIARHUL ORTODOX AL IERUSALIMULUI, TEOFILOS AL III-LEA, LA REȘEDINȚA PREZIDENȚIALĂ, PENTRU A-I FELICITA CU OCAZIA ANULUI NOU ȘI PENTRU A DISCUTA DESPRE ATACURILE ÎN CREȘTERE ALE RADICALILOR EVREI CONTRA CREȘTINILOR DIN IERUSALIM. HERZOG A SPUS CĂ ISRAELUL VA FI FERM ÎMPOTRIVA ORICĂROR FORME DE RASISM, DISCRIMINARE SAU EXTREMISM ȘI CĂ RESPINGE ORICE AGRESIUNE SAU AMENINȚARE CONTRA COMUNITĂȚILOR RELIGIOASE. DE ASEMENEA, EL ȘI-A EXPRIMAT SPERANȚA CĂ VOR LUCRA ÎMPREUNĂ PENTRU A EXTINDE CERCUL PĂCII ȘI TOLERANȚEI ÎN ȚARA SFÂNTĂ, ÎN REGIUNE ȘI ÎN LUME. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 30 decembrie 2021) NE AMINTIM CĂ, ÎN 9 DECEMBRIE 2021, PATRIARHUL TEOFILOS ÎMPREUNĂ CU CONDUCĂTORII CELORLALTE BISERICI DIN IERUSALIM AU ȚINUT UN EVENIMENT REFERITOR LA SITUAȚIA GREA A CREȘTINILOR DIN ȚARA SFÂNTĂ. DE ASEMENEA, ÎN 15 DECEMBRIE 2021, UN PURTĂTOR DE CUVÂNT AL BISERICILOR DIN IERUSALIM A ACUZAT ISRAELUL DE DISCRIMINARE RASISTĂ PE BAZĂ DE RELIGIE, CĂCI A INTERZIS PELERINILOR CREȘTINI SĂ CĂLĂTOREASCĂ ÎN ȚARA SFÂNTĂ, PE MOTIVE DE OMICRON, ÎNSĂ A FĂCUT EXEPȚIE PENTRU TINERII EVREI DIN TOATĂ LUMEA CARE VOR SĂ MEARGĂ ÎN ISRAEL, ÎN BAZA PROGRAMULUI “DREPTUL DE NAȘTERE”.

 

DISCRIMINAREA RASISTĂ, PE BAZĂ DE RELIGIE, PE CARE O FACE STATUL ISRAEL CONTRA CREȘTINILOR, N-AR TREBUI SĂ FIE ACCEPTATĂ ÎN NICI UN FEL. AȘA A SPUS RECENT UN PURTĂTOR DE CUVÂNT AL BISERICILOR DIN ȚARA SFÂNTĂ. ... ISRAELUL A INTERZIS CREȘTINILOR STRĂINI SĂ CĂLĂTOREASCĂ ÎN ISRAEL, DIN CAUZA VARIANTEI OMICRON A COVID-19, DAR A FĂCUT EXCEPȚIE PENTRU TINERII EVREI DIN TOATĂ LUMEA CARE VOR SĂ CĂLĂTOREASCĂ ÎN ISRAEL, ÎN BAZA PROGRAMULUI “DREPTUL DE NAȘTERE”. ... BETLEEMUL APARȚINE DE MALUL DE VEST SAU CISIORDANIA, DE AUTORITATEA PALESTINIANĂ ARABĂ, CARE NU ARE AEROPORT PROPRIU. AȘA CĂ MAJORITATEA PELERINILOR STRĂINI CARE VOR SĂ MEARGĂ LA BETLEEM, LA BISERICA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, TREBUIE SĂ TREACĂ PRIN ISRAEL. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 24 decembrie 2021) NE AMINTIM CĂ, ÎN ULTIMII DOI ANI, INDUSTRIA TURISMULUI DIN BETLEEM A FOST DECIMATĂ, IAR CEȘTINII DE ACOLO DUC VIAȚĂ GREA, LUPTÂNDU-SE SĂ SUPRAVIEȚUIASCĂ, CUMPĂRÂNDU-ȘI MÂNCARE PE CREDIT, DEPINZÂND DE BĂNCI ALIMENTARE ȘI FIIND AJUTAȚI PRIN DONAȚII DE UNII CREȘTINI DIN REGATUL UNIT.

 

PATRIARHUL ORTODOX AL IERUSALIMULUI, THEOFILOS, ÎNSOȚIT DE CONDUCĂTORII CELORLALTE BISERICI DIN IERUSALIM, AU ȚINUT UN EVENIMENT, ÎN 9 DECEMBRIE 2021, PENRU A TRIMITE UN MESAJ CĂTRE LUMEA ÎNTREAGĂ, REFERITOR LA SITUAȚIA GREA A CREȘTINILOR DIN ȚARA SFÂNTĂ, CĂCI GRUPURI RADICALE ISRAELIENE ÎI AMENINȚĂ PE CREȘTINI, ÎI INTIMIDEAZĂ ȘI VOR SĂ-I DEPOSEDEZE DE PROPRIETĂȚI. SE PARE CĂ NUMĂRUL CREȘTINILOR ACUM REPREZINTĂ NUMAI 1% DIN POPULAȚIA ȚĂRII SFINTE. (articol în engleză din 10 decembrie 2021) NE AMINTIM CĂ BISERICA ROMÂNEASCĂ DIN IERUSALIM A FOST ATACATĂ ÎN REPETATE RÂNDURI ÎN ACEST AN, IAR ASTFEL DE FAPTE CONTINUĂ DIN CAUZĂ CĂ AUTORITĂȚILE ISRAELIENE ACORDĂ IMPUNITATE COLONIȘTILOR ISRAELIENI EXTREMIȘTI.

 

LA BETLEEM, LOCUL NAȘTERII LUI IISUS, ACUM INDUSTRIA TURISMULUI ESTE DECIMATĂ DE PANDEMIA DIN ULTIMELE 20 DE LUNI, IAR CREȘTINII DIN BETLEEM SE LUPTĂ SĂ SUPRAVIEȚUIASCĂ, CĂCI AU RĂMAS FĂRĂ PELERINI. MULȚI ÎȘI CUMPĂRĂ MÂNCARE PE CREDIT, SAU SE BAZEAZĂ PE PRIETENI ȘI PE BĂNCI ALIMENTARE. CHELTUIELILE MEDICALE AU DEVENIT O ÎNGRIJORARE MARE PENTRU EI. EI SUNT AJUTAȚI DIN DONAȚII, DE CĂTRE ORGANIZAȚIA RELIGIOASĂ CARITABILĂ BRITANICĂ “PRIETENII ȚĂRII SFINTE” (“FRIENDS OF THE HOLY LAND”). (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 7 decembrie 2021) NE AMINTIM CĂ BETLEEMUL ESTE LA APROXIMATIV 10 KM SUD DE IERUSALIM, APARȚINE DE AUTORITATEA PALESTINIANĂ ȘI ESTE SUB OCUPAȚIE ISRAELIANĂ, DIN 1967. DIN CAUZA OCUPAȚIEI ISRAELIENE, SITUAȚIA PALESTINIENILOR ERA GREA ȘI ÎNAINTE DE PANDEMIE. POLITICA DUSĂ DE ISRAEL A FĂCUT CA NUMĂRUL CREȘTINILOR SĂ SCADĂ TOT MAI MULT ÎN ȚARA SFÂNTĂ, ÎNCÂT ACUM CREȘTINII DE ACOLO REPREZINTĂ NUMAI 2% DIN POPULAȚIE. CÂND S-A FORMAT STATUL ISRAEL, ÎN 1948, CREȘTINII REPREZENTAU 18% DIN POPULAȚIA ȚĂRII SFINTE.

 

“DECLARAȚIA DE LA BETLEEM”, LANSATĂ ÎN 14 DECEMBRIE 2021, ESTE O PETIȚIE CONTRA INJECȚIILOR EXPERIMENTALE COVID, CARE SUNT ILICITE DIN PUNCT DE VEDERE MORAL, ÎN PRIMUL RÂND DIN CAUZĂ CĂ SUNT PĂTATE DE CRIMA AVORTULUI. ACEASTĂ PETIȚIE ESTE ADRESATĂ IERARHIEI CATOLICE, CREDINCIOȘILOR LAICI ȘI TUTUROR OAMENILOR CU BUNĂ VOINȚĂ. HAIDEȚI SĂ SEMNĂM CÂT MAI MULȚI ACEASTĂ PETIȚIE ÎMPOTRIVA NEBUNIEI TIRANICE GLOBALISTE !

 

IARĂȘI, DESPRE CREȘTINII DIN ȚARA SFÂNTĂ, CARE SUNT INTIMIDAȚI ȘI HĂRȚUIȚI ÎN MOD REGULAT DE ANUMITE GRUPURI RADICALE. ACESTE GRUPURI SUNT DERANJATE DE PREZENȚA CREȘTINĂ PE ACEST PĂMÂNT ȘI NU MANIFESTĂ NICI UN RESPECT SAU TOLERANȚĂ FAȚĂ DE CARACTERUL MULTICULTURAL ȘI MULTIRELIGIOS AL ȚĂRII SFINTE. (Mesajul Prea Fericitului Patriarh Teofil al III - lea al Ierusalimului, din 18 iunie 2021, adresat Summitului Internațional pentru Libertatea Religioasă, care se va ține în luna iulie 2021 la Washinton, DC. Mesajul a fost șters, în 19 iunie 2021, de pe website-ul de știri al Patriarhiei Ierusalimului și de pe website-ul de știri creștine ORTHODOX TIMES. Probabil că s-au făcut presiuni din partea cuiva pentru a fi șters. Totuși, observăm că nu a fost șters (încă) de pe website-ul de știri creștine UNION OF ORTHODOX JOURNALISTS.) NE AMINTIM CĂ ȘI BISERICA ROMÂNEASCĂ DE LA IERUSALIM A FOST ATACATĂ DE PATRU ORI ÎN TIMP DE O LUNĂ, CONFORM UNEI ȘTIRI DIN 4 MARTIE 2021. NE AMINTIM CĂ, ÎN MAI 2021, DECIZIA CURȚII SUPREME A ISRAELULUI DE EVACUARE A 4 FAMILII DE ARABI PALESTINIENI DIN IERUSALIMUL DE EST A DUS LA UCIDEREA DE CĂTRE ISRAELIENI A CEL PUȚIN 248 PALESTINIENI (ÎNTRE CARE 66 DE COPII), NUMĂRUL ISRAELIENILOR UCIȘI FIIND DE 14!

 

PREȘEDINTELE ISRAELULUI, ISAAC HERZOG, I-A INVITAT PE CONDUCĂTORII BISERICILOR, ÎN FRUNTE CU PATRIARHUL ORTODOX AL IERUSALIMULUI, TEOFILOS AL III-LEA, LA REȘEDINȚA PREZIDENȚIALĂ, PENTRU A-I FELICITA CU OCAZIA ANULUI NOU ȘI PENTRU A DISCUTA DESPRE ATACURILE ÎN CREȘTERE ALE RADICALILOR EVREI CONTRA CREȘTINILOR DIN IERUSALIM. HERZOG A SPUS CĂ ISRAELUL VA FI FERM ÎMPOTRIVA ORICĂROR FORME DE RASISM, DISCRIMINARE SAU EXTREMISM ȘI CĂ RESPINGE ORICE AGRESIUNE SAU AMENINȚARE CONTRA COMUNITĂȚILOR RELIGIOASE. DE ASEMENEA, EL ȘI-A EXPRIMAT SPERANȚA CĂ VOR LUCRA ÎMPREUNĂ PENTRU A EXTINDE CERCUL PĂCII ȘI TOLERANȚEI ÎN ȚARA SFÂNTĂ, ÎN REGIUNE ȘI ÎN LUME. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 30 decembrie 2021) NE AMINTIM CĂ, ÎN 9 DECEMBRIE 2021, PATRIARHUL TEOFILOS ÎMPREUNĂ CU CONDUCĂTORII CELORLALTE BISERICI DIN IERUSALIM AU ȚINUT UN EVENIMENT REFERITOR LA SITUAȚIA GREA A CREȘTINILOR DIN ȚARA SFÂNTĂ. DE ASEMENEA, ÎN 15 DECEMBRIE 2021, UN PURTĂTOR DE CUVÂNT AL BISERICILOR DIN IERUSALIM A ACUZAT ISRAELUL DE DISCRIMINARE RASISTĂ PE BAZĂ DE RELIGIE, CĂCI A INTERZIS PELERINILOR CREȘTINI SĂ CĂLĂTOREASCĂ ÎN ȚARA SFÂNTĂ, PE MOTIVE DE OMICRON, ÎNSĂ A FĂCUT EXEPȚIE PENTRU TINERII EVREI DIN TOATĂ LUMEA CARE VOR SĂ MEARGĂ ÎN ISRAEL, ÎN BAZA PROGRAMULUI “DREPTUL DE NAȘTERE”.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Concepția de A-i IUBI PE OAMENII CARE NE SUNT VRĂJMAȘI este o concepție de origine divină, adusă în lume de FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Această concepție este mult superioară concepțiilor umane referitoare la relațiile dintre oameni. În PREDICA DE PE MUNTE, MÂNTUITORUL ne îndeamnă să avem o atitudine superioară, de iubire, față de dușmani, zicându-ne astfel: “Ci iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu'mprumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 6, versetul 35) ... DAR, se cuvine să nu pierdem din vedere nici faptul că DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE ÎNVAȚĂ ȘI CUM SĂ PUNEM NIȘTE LIMITE ÎN IUBIREA NOASTRĂ FAȚĂ DE VRĂJMAȘI, DACĂ ACEȘTIA CONTINUĂ SĂ GREȘEASCĂ FAȚĂ DE NOI ȘI NU VOR NICIDECUM SĂ-ȘI ÎNDREPTE COMPORTAMENTUL: “De-ți va greși fratele tău, mergi, mustră-l numai între tine și el. Și de te va asculta, l-ai câștigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, pentru ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot ce se spune. Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar dacă nici de Biserică nu va asculta, să-ți fie ca un păgân și ca un vameș.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 18, versetele 15 – 17). ... Să urmărim două minute și jumătate din Predica de pe Munte, despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR, așa cum este redată în filmul american JESUS (1979): https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/549945770944221 ... TOTUȘI, să fim conștienți de faptul că DACĂ NE BATE GÂNDUL SĂ NU URMĂM CALEA SUPERIOARĂ A IUBIRII, MILEI ȘI PĂCII CREȘTINE, CI SĂ NE RĂZBOIM CU DUȘMANII, SĂ NU UITĂM CĂ PACEA ESTE DE PATRU ORI MAI MARE DECÂT DREPTATEA, după cum ne spune o cugetare înțeleaptă, spusă de preotul călugăr Arsenie Papacioc, pe care unii au atribuit-o Sfântului Ioan Scărarul. ... Textul evanghelic despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR este programat pentru Duminica a 19-a după Rusalii. Astăzi are prioritate textul evanghelic de la Duminica a 19 - a după Rusalii, deși cronologic, aritmetic, suntem în Duminica a 18-a după Rusalii. ... Observăm în Calendar că începând din perioada de după sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (14 septembrie) se dereglează numerotarea aritmetică, cronologică, a duminicilor de după Rusalii, duminicile următoare fiind așa: Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Duminica a 18-a după Rusalii, Duminica a 19-a după Rusalii, Duminica a 21-a după Rusalii, Duminica a 20-a după Rusalii, Duminica a 23-a după Rusalii etc. Astfel, această “ordine capricioasă” are prioritate față de ordinea cronologică. Această “ordine capricioasă”, de fapt, acordă prioritate anumitor texte evanghelice în funcție de anumite evenimente din Istoria Bisericii, de exemplu, în funcție de sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, apoi în funcție de alte evenimente. Este bine să fim atenți la MESAJELE EVANGHELICE, indiferent de numerotarea aritmetică.

Pr. prof. Ion Ciungu Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 19 – a  după Rusalii este din Sfânta Evanghelie dup...