duminică, 9 ianuarie 2022

DUPĂ BOTEZUL PRIMIT DE LA IOAN, IISUS A FOST DUS DE DUHUL SFÂNT ÎN PUSTIE CA SĂ FIE ISPITIT DE DIAVOLUL. ACOLO, IISUS A POSTIT 40 DE ZILE ȘI 40 DE NOPȚI, APOI A FOST ISPITIT DE DIAVOLUL, ÎNSĂ DIAVOLUL N-A REUȘIT SĂ-L ATRAGĂ ȘI SĂ-L PRINDĂ PE IISUS ÎN CELE TREI CAPCANE. ASTFEL, IISUS A SCOS NATURA UMANĂ DE SUB PUTEREA DIAVOLULUI, UNDE O COBORÂSE ADAM. PRIN URMARE, ORICE OM CARE ESTE ÎN LEGĂTURĂ CU IISUS POATE IEȘI DE SUB PUTEREA DIAVOLULUI. ... DUPĂ VICTORIA ASUPRA DIAVOLULUI, IISUS S-A STABILIT ÎN ORAȘUL CAPERNAUM, DIN REGIUNEA GALILEIA. ACOLO A ÎNCEPUT SĂ-I LUMINEZE PE OAMENI, SĂ-I SCOATĂ DE SUB PUTEREA ÎNTUNECATĂ A PĂCATELOR INSPIRATE DE DIAVOLUL. IISUS ÎI CHEAMĂ PE OAMENI LA POCĂINȚĂ, ADICĂ LA UN STIL NOU DE VIAȚĂ, INSPIRATĂ DE DUHUL SFÂNT, ÎNTOARSĂ SPRE ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU. (Haideți, în această Duminică de după sărbătoarea Botezului Domnului, să Îi mulțumim Mântuitorului lumii, Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că ne ajută să nu cădem în capcanele Diavolului, iar dacă cumva am căzut, El ne ajută să ieșim din întuneric, prin pocăință, punându-ne în față perspectiva Împărăției lui Dumnezeu!)

Pr. prof. Ion Ciungu


“De atunci a început Iisus să propovăduiască și să zică: « Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împarația Cerurilor! »" (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 4) http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=4

LUMINA UNUI POPOR ÎNCEPE PRIN POCĂINȚĂ, URMĂRIND INTRAREA ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU. MÂNTUITORUL ȘI-A ÎNCEPUT ACTIVITATEA PUBLICĂ ÎN CAPERNAUM, ÎNDEMNÂNDU-I PE OAMENI SĂ SE POCĂIASCĂ. (Să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica de după sărbătoarea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos!) CA SĂ AJUNGI LA POCĂINȚĂ, TREBUIE SĂ AI CONȘTIINȚĂ MORALĂ EDUCATĂ. ... POCĂINȚA ESTE O VIRTUTE, O PUTERE SUFLETEASCĂ, O ÎNNOIRE FIINȚIALĂ, OBȚINUTĂ PRIN HARUL LUI DUMNEZEU, CA TOATE VIRTUȚILE. CÂT DE MULT TREBUIE PREDICATĂ AZI POCĂINȚA ÎN ROMÂNIA ÎN CARE 100.000 DE BEBELUȘI SUNT UCIȘI “LEGAL” ÎN FIECARE AN PE BAZA LEGILOR FĂCUTE DE ALEȘII POPORULUI ÎNTR-UN PARLAMENT AȘA DE ÎNTUNECAT DE SATANA TIMP DE PESTE 30 DE ANI???!!!

https://www.oca.org/readings

https://www.goarch.org/chapel?date=1/9/2022

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

...

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna1

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

……………………………………………………………………………………

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

ÎN 7 IANUARIE ÎL SĂRBĂTORIM PE SFÂNTUL PROROC IOAN BOTEZĂTORUL, CEL CARE L-A BOTEZAT ÎN RÂUL IORDAN PE FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, ADICĂ PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. SCOPUL ACESTUI BOTEZ A FOST CA IOAN SĂ-L PREZINTE LUMII PE IISUS CA MIEL AL LUI DUMNEZEU CARE IA ASUPRA SA PĂCATELE OAMENILOR CARE SE ÎNCRED ÎN EL. DUHUL SFÂNT ȘI TATĂL CERESC L-AU CONFIRMAT PE IISUS PENTRU MISIUNEA DE MIEL AL LUI DUMNEZEU CARE IA ASUPRA SA PĂCATELE LUMII. [Haideți să Îi mulțumim Sfintei Treimi pentru Opera de Mântuire pe care o oferă gratis tuturor oamenilor care vor să o primească, inclusiv nouă! Să-i mulțumim și Sfântului Ioan Botezătorul pentru că ni-L prezintă și nouă pe Iisus ca Miel al lui Dumnezeu Care ne eliberează de păcate! … Cu această ocazie, să Îl rugăm pe Tatăl nostru Sfânt din Ceruri să le binecuvânteze cu sănătate, bucurii, viață îndelungată, iertare de păcate și mântuire, pe toate persoanele care poartă numele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (în România aproape două milioane)!]

 

SĂRBĂTOAREA “BOTEZUL DOMNULUI”, NUMITĂ ȘI “TEOFANIA”, ADICĂ “ARĂTAREA LUI DUMNEUZEU”, FACE PARTE DIN CATEGORIA SĂRBĂTORILOR ÎMPĂRĂTEȘTI, DEDICATE EXCLUSIV ÎMPĂRATULUI ÎMPĂRAȚILOR, ADICĂ LUI DUMNEZEU (TATĂLUI CERESC, FIULUI VEȘNIC IUBIT AL TATĂLUI CERESC ȘI DUHULUI SFÂNT). TREIMEA DUMNEZEIASCĂ (SAU SFÂNTA TREIME) S-A REVELAT CLAR, PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ISTORIE, LA IORDAN, CU OCAZIA BOTEZULUI DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. (Haideți să ne închinăm și noi Sfintei Treimi, prin cunoscuta rugăciune zilnică de implorare: “Prea Sfântă Treime, miluiește-ne pe noi! Doamne, curățește păcatele noastre! Stăpâne, iartă fărădelegile noastre! Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru Numele Tău!”)

 

ÎN DUMINICA DINAINTE DE SĂRBĂTOAREA BOTEZULUI DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, TEXTUL EVANGHELIC NI-L PREZINTĂ PE SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL PREDICÂND OAMENILOR, LA RÂUL IORDAN, BOTEZUL POCĂINȚEI ȘI BOTEZÂNDU-I CU APĂ SPRE IERTAREA PĂCATELOR, DAR ANUNȚÂNDU-I CĂ EXISTĂ UN BOTEZ SUPERIOR, CU DUH SFÂNT, PE CARE ÎL VA ADUCE CINEVA MULT MAI IMPORTANT, ADICĂ IISUS. (Haideți să ne amintim textul evanghelic din Duminica dinainte de sărbătoarea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos!)

 

ÎNCEPUTUL UNUI NOU AN CIVIL ÎL SĂRBĂTORIM LA 1 IANUARIE. (LA 1 SEPTEMBRIE SĂRBĂTORIM ÎNCEPUTUL UNUI NOU AN BISERICESC, CA ȘI ÎNCEPUTUL UNUI NOU AN ȘCOLAR.) DAR, LA 1 IANUARIE AVEM ȘI DOUĂ SĂRBĂTORI RELIGIOASE. PRIMA, ÎN CINSTEA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, SĂRBĂTOARE NUMITĂ “TĂIEREA ÎMPREJUR CEA DUPĂ TRUP A DOMNULUI” (SAU CIRCUMCIZIA), LA 8 ZILE DUPĂ SĂRBĂTOAREA NAȘTERII LUI. LA CIRCUMCIZIE I-AU PUS NUMELE PRUNCULUI, ADICĂ “IISUS”, CARE ÎNSEAMNĂ “DUMNEZEU MÂNTUIEȘTE”, NUME ANUNȚAT DE ÎNGERUL GAVRIIL MAI ÎNAINTE CA PRUNCUL SĂ SE FI ZĂMISLIT; A DOUA ESTE ÎN CINSTEA SFÂNTULUI IERARH VASILE CEL MARE, CARE A TRĂIT ÎN SECOLUL AL IV - LEA DUPĂ HRISTOS. [Cu această ocazie, haideți să Îi mulțumim Tatălui nostru Sfânt din Ceruri pentru că ne-a ocrotit viețile în anul care a trecut și să Îl rugăm să ni le ocrotească și în acest An Nou, când marcăm 2022 de ani de la Nașterea Supranaturală a Domnului nostru Iisus Hristos din Sfânta Fecioară Maria, prin puterea Duhului Sfânt! De asemenea, să Îl rugăm pe Tatăl nostru Sfânt din Ceruri să le binecuvânteze cu sănătate, bucurii, viață îndelungată, iertare de păcate și mântuire pe toate persoanele care poartă numele Sfântului Vasile cel Mare (în România peste 600.000) !]

 

SFÂNTUL ȘTEFAN, PRIMUL MARTIR CREȘTIN, ESTE SĂRBĂTORIT, ÎN FIECARE AN, PE 27 DECEMBRIE, ÎN A TREIA ZI DE CRĂCIUN. EL A FOST UCIS CU PIETRE LÂNGĂ IERUSALIM, DE CĂTRE EVREII PE CARE ȘTEFAN ÎI ACUZASE CĂ L-AU UCIS PE IISUS. (Haideți să ne amintim unele texte sfinte referitoare la Sfântul Arhidiacon Ștefan, primul martir creștin!) CU ACEASTĂ OCAZIE, SĂ ÎL RUGĂM PE TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI SĂ LE BINECUVÂNTEZE CU SĂNĂTATE, BUCURII, VIAȚĂ ÎNDELUNGATĂ, IERTARE DE PĂCATE ȘI MÂNTUIRE PE TOATE PERSOANELE CARE POARTĂ NUMELE SFÂNTULUI ARHIDIACON ȘTEFAN (în România peste 400.000)! NE AMINTIM CĂ IERI, ÎN PRIMA DUMINICĂ DUPĂ SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, AM AVUT OCAZIA SPECIALĂ SĂ NE RUGĂM PENTRU PERSOANELE CARE POARTĂ NUMELE SFINȚILOR IOSIF, DAVID ȘI IACOB. IAR ÎN PRIMA ZI A SĂRBĂTORII NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS AM AVUT OCAZIA SPECIALĂ SĂ NE RUGĂM PENTRU PERSOANELE CARE POARTĂ NUMELE DE CRISTIAN, CRISTIANA, CRISTINA, ȘI DERIVATELE LOR, (În România peste 700.000), NUME CARE PROVIN DE LA "CHRISTUS", NUMELE MÂNTUITORULUI LUMII ÎN LIMBA LATINĂ.

 

A DOUA ZI DE CRĂCIUN ESTE SĂRBĂTOARE ÎN CINSTEA MAICII DOMNULUI, PURUREA FECIOARA MARIA. TEXTUL EVANGHELIC PROGRAMAT PENTRU ACEASTĂ ZI ESTE DESPRE FUGA ÎN EGIPT. ... ÎN ACEST AN, A DOUA ZI DE CRĂCIUN COINCIDE CU PRIMA DUMINICĂ DUPĂ SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN PRIMA DUMINICĂ DUPĂ SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ÎL SĂRBĂTORIM, ÎN FIECARE AN, PE SFÂNTUL IOSIF, LOGODNICUL SFINTEI FECIOARE MARIA, NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU. DE ASEMENEA, ÎL SĂRBĂTORIM PE SFÂNTUL PROFET ȘI ÎMPĂRAT DAVID. DE ASEMENEA, ÎL SĂRBĂTORIM PE SFÂNTUL IACOV, RUDA DOMNULUI. (Haideți să ne amintim unele texte sfinte programate pentru această zi!)

 

SĂRBĂTORIM AZI, 25 DECEMBRIE, NAȘTEREA SUPRANATURALĂ, ÎN BETLEEM, A MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM DIN SFÂNTA FECIOARA MARIA, PRIN PUTEREA DUHULUI SFÂNT ȘI A TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI. TOT AZI ÎI COMEMORĂM PE MAGII DE LA RĂSĂRIT CARE AU VENIT, CĂLĂUZIȚI DE STEA, SĂ SE ÎNCHINE PRUNCULUI DIVIN IISUS. DE ASEMENEA, TOT AZI ÎI COMEMORĂM PE PĂSTORII CARE, TRIMIȘI DE ÎNGER, AU MERS SĂ-L VADĂ PE PRUNCUL DIVIN IISUS, ÎNFĂȘAT ȘI CULCAT ÎN IESLE, APOI AU DUS MAI DEPARTE VESTEA DESPRE NAȘTEREA MÂNTUITORULUI HRISTOS. (Haideți să ne amintim unele texte sfinte referitoare la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos!)

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pe 30 ianuarie este SĂRBĂTOARE: SFINȚII TREI IERARHI (VASILE CEL MARE, GRIGORIE TEOLOGUL ȘI IOAN GURĂ DE AUR). Începând din secolul al IV – lea și până acum, sub inspirația Duhului Sfânt al Domnului nostru Iisus Hristos, CEI TREI IERARHI, PRIN EXEMPLELE VIEȚILOR LOR, PRIN OPERELE LOR SFINTE, AU RĂSPÂNDIT ȘI RĂSPÂNDESC LUMINĂ PRINTRE OAMENI, SPRE SLAVA VEȘNICULUI NOSTRU TATĂ CERESC ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC. Pe lângă operele scrise de ei, care au ajuns până la noi, se cuvine să reținem următoarele: 1) Sfântul Vasile cel Mare (330 - 379) a fost Arhiepiscop al Cezareei Capadociei, în ultimii 9 ani ai vieții lui (actualmente Cezareea Capadociei este în Turcia, având numele de Kayseri). El a orânduit viața monahală și a întemeiat, pe lângă Biserică, azile, spitale, cantine și școli, în special pentru ajutorul celor săraci și neputincioși. Sfânta Liturghie alcătuită de Sfântul Vasile cel Mare se oficiază și azi în Biserica Ortodoxă și în Biserica Greco-Catolică, de 10 ori în fiecare an. 2) Sfântul Ierarh Grigorie Teologul (numit și Grigorie de Nazianz, căci a fost Episcop de Nazianz, un orășel în regiunea Capadocia) a trăit în perioada dintre anii 329 – 390. El a participat la Al Doilea Sinod Ecumenic, la Constantinopol, în anul 381, fiind ales chiar să conducă acest Sinod, în locul Episcopului Meletie care a murit atunci. La acest sinod a fost alcătuită a 2-a parte din Crez, adică partea despre credința în Duhul Sfânt, în Biserică, în Botez, în învierea morților și în viața veșnică. Grigorie a rămas celebru pentru apărarea învățăturii creștine corecte referitoare la taina Sfintei Treimi (adică referitoare la adevărul despre egalitatea, consubstanțialitatea și eternitatea Celor Trei Persoane Divine: Tatăl Sfânt Ceresc, Fiul Sfânt Ceresc și Duhul Sfânt Ceresc. Deci, Ființa Divină este Una, dar Persoanele Divine sunt Trei. Cele Trei Persoane au o Singură Ființă). 3) Sfântul Ioan Gură de Aur a trăit în perioada dintre anii 347 – 407. El a fost Arhiepiscop al Constantinopolului în ultimii 10 ani ai vieții lui. Pentru talentul său oratoric a primit supranumele de Gură de Aur. "Într-o vreme în care clerul cetății era vehement criticat pentru stilul său de viață luxos, Sfântul Ioan era hotărât să reformeze clerul din Constantinopol. Eforturile sale s-au lovit de o serioasă rezistență și au avut un efect limitat." ... "Exilarea sa în mai multe rânduri arată că puterea seculară avea o puternică influență în Biserica răsăriteană din această perioadă istorică." Sfânta Liturghie alcătuită de Sfântul Ioan Gură de Aur este cea mai des folosită Sfântă Liturghie în Biserica Ortodoxă și în Biserica Greco-Catolică. Pentru viețile lor sfinte, pentru cultura lor creștină corectă, pentru operele lor, Sfinții Trei Ierarhi sunt considerați patroni ai școlilor teologice. ... Pentru rugăciunile Preacuratei Fecioare Maria, Preasfânta Ta Mamă, și pentru Rugăciunile Tuturor Sfinților Tăi, inclusiv ale Sfinților Trei Ierarhi, Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm frumos prin Duhul Sfânt, îndură-Te spre noi și ne mântuiește, spre slava Veșnicului nostru Tată Ceresc Atotsfânt și Atotputernic, în fiecare moment, în vecii vecilor! Amin! Amin! Așa să fie! Îți mulțumim frumos!... [Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie pe 30 ianuarie, la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi!]

  Pr. prof. Ion Ciungu Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi este din Sfânta Evangheli...