sâmbătă, 17 septembrie 2022

PÂNĂ LA DE 98 DE ORI MAI RELE AU FOST VACCINURILE COVID-19 DECÂT VIRUSUL ÎN SINE, POTRIVIT UNUI STUDIU DE 50 DE PAGINI, FĂCUT DE OAMENI DE ȘTIINȚĂ DE LA UNIVERSITĂȚILE AMERICANE HARVARD, JOHNS HOPKINS ȘI ALTE UNIVERSITĂȚI DE TOP, STUDIU PUBLICAT LA SFÂRȘITUL LUNII AUGUST 2022. PRIN URMARE, AUTORII STUDIULUI ADUC 5 ARGUMENTE CARE ARATĂ CĂ ESTE IMORAL SĂ LI SE CEARĂ ELEVILOR ȘI STUDENȚILOR SĂ PRIMEASCĂ ÎN MOD OBLIGATORIU A TREIA DOZĂ DE VACCINURI PENTRU A PUTEA PARTICIPA LA CURSURI. ACESTE ARGUMENTE SUNT URMĂTOARELE: 1) LIPSA TRANSPARENȚEI ÎN ELABORAREA POLITICILOR, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE NU EXISTĂ O ANALIZĂ RISC-BENEFICIU OFICIALĂ ȘI RIGUROASĂ ȘTIINȚIFIC CU PRIVIRE LA FOLOSUL RAPELURILOR ÎN PREVENIREA INFECȚIILOR SEVERE ȘI SPITALIZĂRII; 2) DATELE DISPONIBILE ARATĂ CĂ PREJUDICIUL VA DEPĂȘI BENEFICIUL PENTRU TINERI; 3) DAUNELE VOR DEPĂȘI ORICE BENEFICII PENTRU SĂNĂTATEA PUBLICĂ; 4) TINERII RĂNIȚI DE ACESTE VACCINURI PROBABIL CĂ NU VOR PUTEA FI DESPĂGUBIȚI (NU LI SE VOR DA COMPENSAȚII); 5) SOCIETATEA VA FI PĂGUBITĂ, CĂCI ADULȚII TINERI NEVACCINAȚI VOR FI OSTRACIZAȚI, EXCLUȘI DE LA EDUCAȚIE ȘI DE LA OPORTUNITĂȚILE DE ANGAJARE ÎN UNIVERSITĂȚI. ... DEȘI 44 DE STATE DIN SUA (PLUS WASHINGTON, D.C.) ADMIT PE MOTIVE RELIGIOASE SCUTIRI DE LA VACCINARE, TOTUȘI, CHIAR ȘI ÎN ACELE STATE, UNIVERSITĂȚILE PARTICULARE NU VOR SĂ ADMITĂ ACESTE SCUTIRI. ... ÎN TIMP CE UNELE ȚĂRI OFERĂ DISCRET COMPENSAȚII PENTRU RĂNILE PRODUSE DE VACCINURILE COVID (JAPONIA, TAIWAN, REGATUL UNIT, CANADA, NORVEGIA, DANEMARCA), SUA ÎNCĂ RECOMANDĂ COPIILOR DE 12 ANI, ȘI MAI MARI, SĂ PRIMEASCĂ RAPELURI. (scurtă anunțare a știrilor; articole în engleză din 16 și 13 septembrie 2022) ȘTIM CĂ MULȚI CREȘTINI AMERICANI BINE INFORMAȚI AU REFUZAT VACCINAREA PE MOTIVE RELIGIOASE, ADICĂ PE MOTIV CĂ VACCINURILE AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA BEBELUȘI OMORÂȚI PRIN AVORT. ACEI CREȘTINI AU FOST DAȚI AFARĂ DIN SERVICIU. APOI EI ȘI-AU CĂUTAT DREPTURILE ÎN JUSTIȚIE ȘI AU CÂȘTIGAT DESPĂGUBIRI DE MILIOANE DE DOLARI, PLUS DREPTUL DE A FI ANGAJAȚI DIN NOU ACOLO UNDE LUCRASERĂ. ... AVÂND ÎN VEDERE CĂ MODUL DE OBȚINERE A ACESTOR VACCINURI ESTE INUMAN, IMORAL, ANTICREȘTIN, CANIBALISTIC, SATANIST, ESTE REGRETABIL CĂ PATRIARHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A RECOMANDAT ACESTE AȘA-ZISE VACCINURI CA FIIND SIGURE ȘI EFICIENTE!!! PATRIARHIA AR TREBUI SĂ SE POCĂIASCĂ ȘI SĂ CEARĂ IERTARE, CĂCI POCĂINȚA ESTE O VIRTUTE MARE, DIN PUNCT DE VEDERE CREȘTIN! ... OARE ESTE VREO LEGĂTURĂ ÎNTRE COMERȚUL MONDIAL, PE BANI MULȚI, CU ACESTE VACCINURI PERICULOASE ȘI URMĂTOARELE CUVINTE DIN CARTEA BIBLICĂ APOCALIPSA: “TOATE NEAMURILE (NAȚIUNILE) S-AU RĂTĂCIT CU FOLOSIREA MEDICAMENTELOR, DROGURILOR SAU VRĂJILOR TALE.”?

Pr. prof. Ion Ciungu

 

... “toate neamurile s-au rătăcit cu fermecătoria (φαρμακίᾳ; pharmakeia) ta.” (Apocalipsa 18, 23) În textul original grec este cuvântul φαρμακίᾳ; adică pharmakeiafarmakia, care înseamnă folosirea medicamentelor, drogurilor sau vrăjilor (fermecătoriilor). https://biblehub.com/commentaries/revelation/18-23.htm https://biblehub.com/greek/5331.htm


Mai multe aspecte referitoare la știrile anunțate în titlu putem afla din articolele următoare:

 

Vaccine Narrative Collapses as Harvard Study Shows Jab More Dangerous than COVID, publicat în data de 16 septembrie 2022, pe website-ul canadian de știri Global Research, de Jonas Vesterberg;

 

‘Unethical’ and up to 98 Times Worse Than the Disease: Top Scientists Publish Paradigm-Shifting Study About COVID-19 Vaccines, publicat în data de 13 septembrie 2022, pe website-ul canadian de știri Global Research, de Dr. Jennifer Margulis and Dr. Joe Wang.

 

.......................................................................................................

Aici am terminat de anunțat știrile respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

ASPECTUL POLITIC AL VACCINURILOR COVID ESTE MAI PUTERNIC DECÂT ASPECTUL ȘTIINȚIFIC, DUPĂ CUM OBSERVĂM DIN RĂSPUNSURILE PE CARE LE-AU DAT, ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN, ÎN 5 SEPTEMBRIE 2022, REPREZENTANȚII PRODUCĂTORILOR DE VACCINURI Moderna și AstraZeneca, SILIȚI DE ÎNTREBĂRILE DIRECTE ȘI PRECISE ALE EUROPARLAMENTARULUI ROMÂN CHRISTIAN TERHEȘ. PRODUCĂTORII DE VACCINURI NU ȘI-AU LUAT NICI O RESPONSABILITATE PENTRU REACȚIILE ADVERSE ALE VACCINURILOR, DIN CAUZĂ CĂ AU FOST PRESAȚI DE GUVERNE SĂ PRODUCĂ VACCINURILE CÂT MAI RAPID POSIBIL, FĂRĂ SĂ AIBĂ TIMP PENTRU STUDII ȘTIINȚIFICE PE TERMEN LUNG. PRIN URMARE, PRODUCĂTORII DE VACCINURI ȘI-AU URMĂRIT NUMAI INTERESELE LOR FINANCIARE, FĂRĂ SĂ ȚINĂ CONT DE INTERESELE CETĂȚENILOR CARE VOR FI INJECTAȚI CU PRODUSELE LOR. PENTRU EFECTE ADVERSE ȘI DECESE EI DAU VINA PE GUVERNE. ÎN LUNA MARTIE, ȘI ALBERT BOURLA, CEO AL Pfizer, A RECUNOSCUT CĂ TEHNOLOGIA VACCINURILOR ARNm NU A FOST SUFICIENT DEMONSTRATĂ CÂND A FOST LANSATĂ. (scurtă amintire a știrilor; articole în engleză din 6 și 9 septembrie 2022; video cu înregistrarea întrebărilor și răspunsurilor în Parlamentul European, cu traducere în română, precum și textul traducerii, pe pagina de facebook a lui Christian Terheș, la data de 6 septembrie 2022) ȘTIM CĂ GUVERNUL BRITANIC PLĂTEȘTE VICTIMELOR VACCINULUI COVID, SAU MEMBRILOR FAMILIILOR ÎN CAZUL ÎN CARE PERSOANA VACCINATĂ A DECEDAT, SUME COMPENSATORII PÂNĂ LA 141.000 DE DOLARI. ... OARE ÎN ROMÂNIA NU VA PLĂTI NIMENI VICTIMELOR VACCINULUI COVID-19, SAU MEMBRILOR FAMILIILOR ÎN CAZUL ÎN CARE PERSOANA VACCINATĂ A DECEDAT? SAU POATE CĂ GUVERNANȚII DIN ROMÂNIA NU DORESC SĂ SE ȘTIE CĂ EXISTĂ O LEGĂTURĂ DE CAUZALITATE ÎNTRE VACCINAREA ANTI COVID ȘI CAZURILE DE INVALIDITATE SEVERĂ, SAU CHIAR CAZURILE DE DECESE? ... AVÂND ÎN VEDERE CĂ MODUL DE OBȚINERE A ACESTOR VACCINURI ESTE INUMAN, IMORAL, ANTICREȘTIN, CANIBALISTIC, SATANIST, ESTE REGRETABIL CĂ PATRIARHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A RECOMANDAT ACESTE AȘA-ZISE VACCINURI CA FIIND SIGURE ȘI EFICIENTE!!! PATRIARHIA AR TREBUI SĂ SE POCĂIASCĂ ȘI SĂ CEARĂ IERTARE, CĂCI POCĂINȚA ESTE O VIRTUTE MARE, DIN PUNCT DE VEDERE CREȘTIN! ... OARE ESTE VREO LEGĂTURĂ ÎNTRE COMERȚUL MONDIAL CU ACESTE VACCINURI ȘI URMĂTOARELE CUVINTE DIN CARTEA BIBLICĂ APOCALIPSA: “TOATE NEAMURILE (NAȚIUNILE) S-AU RĂTĂCIT CU FOLOSIREA MEDICAMENTELOR, DROGURILOR SAU VRĂJILOR TALE.”?

 

UN ALT EXCES DE DECESE ÎN REGATUL UNIT S-A DECLANȘAT LA 5 LUNI DUPĂ CAMPANIA ÎN MASĂ FĂCUTĂ PENTRU INJECȚIILE COVID DE RAPEL. NUMĂRUL DECESELOR ESTE ÎNEGISTRAT ȘI PUBLICAT DE OFICIUL PENTRU STATISTICĂ NAȚIONALĂ AL GUVERNULUI DIN REGATUL UNIT. CAMPANIA ÎN MASĂ PENTRU INJECȚIILE COVID DE RAPEL (BOOSTER) S-A FĂCUT ÎN DECEMBRIE 2021, IAR DE LA SFÂRȘITUL LUI APRILIE 2022, PÂNĂ ÎN 12 AUGUST 2022, S-AU ÎNREGISTRAT 20.055 DE DECESE ÎN PLUS FAȚĂ DE MEDIA DECESELOR PE ULTIMII CINCI ANI. ÎN ULTIMII CINCI ANI ESTE INCLUS ȘI ANUL 2021 ÎN CARE, DE ASEMENEA, A FOST EXCES DE DECESE FAȚĂ DE ANII ANTERIORI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 2 septembrie 2022) ȘTIM CĂ GUVERNUL BRITANIC PLĂTEȘTE VICTIMELOR VACCINULUI COVID-19, SAU MEMBRILOR FAMILIILOR ÎN CAZUL ÎN CARE PERSOANA VACCINATĂ A DECEDAT, SUME COMPENSATORII DE PÂNĂ LA 141.000 DE DOLARI. ... NE AMINTIM CĂ UNII CREȘTINI BINE INFORMAȚI AU REFUZAT DE LA ÎNCEPUT ACESTE AȘA-ZISE VACCINURI, PE MOTIVE DE CONȘTIINȚĂ MORALĂ, CĂCI ACESTE AȘA-ZISE VACCINURI SUNT PĂTATE DE CRIMĂ, CĂCI PENTRU FABRICAREA LOR S-AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA BEBELUȘI OMORÂȚI PRIN AVORT!!! CHIAR DACĂ AU FOST DAȚI AFARĂ DIN SERVICIU, ACEI CREȘTINI AU LUPTAT ÎN JUSTIȚIE, ÎN SUA, ȘI AU CÂȘTIGAT DESPĂGUBIRI DE MILIOANE DE DOLARI, PRECUM ȘI DREPTUL DE A FI REANGAJAȚI ACOLO DE UNDE AU FOST DAȚI AFARĂ. ... OARE ÎN ROMÂNIA NU VA PLĂTI NIMENI VICTIMELOR VACCINULUI COVID-19, SAU MEMBRILOR FAMILIILOR ÎN CAZUL ÎN CARE PERSOANA VACCINATĂ A DECEDAT? SAU POATE CĂ GUVERNANȚII DIN ROMÂNIA NU DORESC SĂ SE ȘTIE CĂ EXISTĂ O LEGĂTURĂ DE CAUZALITATE ÎNTRE VACCINAREA ANTI COVID ȘI CAZURILE DE INVALIDITATE SEVERĂ, SAU CHIAR CAZURILE DE DECESE? ... AVÂND ÎN VEDERE CĂ MODUL DE OBȚINERE A ACESTOR VACCINURI ESTE INUMAN, IMORAL, ANTICREȘTIN, CANIBALISTIC, SATANIST, ESTE REGRETABIL CĂ PATRIARHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A RECOMANDAT ACESTE AȘA-ZISE VACCINURI CA FIIND SIGURE ȘI EFICIENTE!!! PATRIARHIA AR TREBUI SĂ SE POCĂIASCĂ ȘI SĂ CEARĂ IERTARE, CĂCI POCĂINȚA ESTE O VIRTUTE MARE, DIN PUNCT DE VEDERE CREȘTIN! ... OARE ESTE VREO LEGĂTURĂ ÎNTRE COMERȚUL MONDIAL CU ACESTE VACCINURI ȘI URMĂTOARELE CUVINTE DIN CARTEA BIBLICĂ APOCALIPSA: “TOATE NEAMURILE (NAȚIUNILE) S-AU RĂTĂCIT CU FOLOSIREA MEDICAMENTELOR, DROGURILOR SAU VRĂJILOR TALE.”?

 

GUVERNUL BRITANIC PLĂTEȘTE VICTIMELOR VACCINULUI COVID-19, SAU MEMBRILOR FAMILIILOR ÎN CAZUL ÎN CARE PERSOANA VACCINATĂ A DECEDAT, SUME COMPENSATORII DE PÂNĂ LA 141.000 DE DOLARI. PÂNĂ ÎN LUNA MAI 2022 ERAU DEPUSE ȘI PRIMITE 1.681 DE REVENDICĂRI ASOCIATE CU INJECȚIILE COVID. PE LISTA DE ELIGIBILITATE PENTRU PLATĂ, ÎN CAZ DE INVALIDITATE SEVERĂ CAUZATĂ DE VACCINURI CONTRA DIFERITELOR BOLI, ESTE ADĂUGAT ȘI VACCINUL CONTRA COVID-19. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 31 august 2022) OARE ÎN ROMÂNIA NU VA PLĂTI NIMENI VICTIMELOR VACCINULUI COVID-19, SAU MEMBRILOR FAMILIILOR ÎN CAZUL ÎN CARE PERSOANA VACCINATĂ A DECEDAT? SAU POATE CĂ GUVERNANȚII DIN ROMÂNIA NU DORESC SĂ SE ȘTIE CĂ EXISTĂ O LEGĂTURĂ DE CAUZALITATE ÎNTRE VACCINAREA ANTI COVID ȘI CAZURILE DE INVALIDITATE SEVERĂ, SAU CHIAR CAZURILE DE DECESE? ... MAI ÎNAINTE DE TOATE, NE AMINTIM CĂ MODUL DE OBȚINERE A ACESTOR VACCINURI ESTE INUMAN, IMORAL, ANTICREȘTIN, CANIBALISTIC, SATANIST, AVÂND ÎN VEDERE CĂ S-AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA BEBELUȘI OMORÂȚI PRIN AVORT!!! ESTE REGRETABIL CĂ PATRIARHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A RECOMANDAT ACESTE AȘA-ZISE VACCINURI CA FIIND SIGURE ȘI EFICIENTE!!! PATRIARHIA AR TREBUI SĂ SE POCĂIASCĂ ȘI SĂ CEARĂ IERTARE, CĂCI POCĂINȚA ESTE O VIRTUTE MARE, DIN PUNCT DE VEDERE CREȘTIN! ... OARE ESTE VREO LEGĂTURĂ ÎNTRE COMERȚUL MONDIAL CU ACESTE VACCINURI ȘI URMĂTOARELE CUVINTE DIN CARTEA BIBLICĂ APOCALIPSA: “TOATE NEAMURILE (NAȚIUNILE) S-AU RĂTĂCIT CU FOLOSIREA MEDICAMENTELOR, DROGURILOR SAU VRĂJILOR TALE.”?

 

ÎN GERMANIA, EXCESUL DE DECESE ÎN PERIOADA ANILOR 2020-2022 ESTE STRÂNS LEGAT DE VACCINAREA ÎN MASĂ, POTRIVIT UNUI STUDIU EXHAUSTIV PUBLICAT RECENT, ALCĂTUIT PE BAZA DATELOR PUBLICE REFERITOARE LA DECESE, DATE OFERITE DE GUVERNUL GERMAN. AUTORII STUDIULUI SUNT CHRISTOF KUHBANDNER, PSIHOLOG LA UNIVERSITATEA DIN REGENSBURG, ȘI MATTHIAS REITZNER, STATISTICIAN LA UNIVERSITATEA DIN OSNABRÜK. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză publicat în data de 30 august 2022) OARE ÎN ROMÂNIA NU SUNT SPECIALIȘTI ROMÂNI CAPABILI SĂ FACĂ ASTFEL DE STUDII? DAR, OARE AR AVEA DATE PUBLICE REFERITOARE LA DECESE, DATE OFERITE DE GUVERNUL ROMÂN, PE BAZA CĂRORA SPECIALIȘTII SĂ FACĂ ASTFEL DE STUDII? SAU POATE CĂ GUVERNANȚII DIN ROMÂNIA NU DORESC SĂ SE ȘTIE CĂ EXISTĂ O LEGĂTURĂ DE CAUZALITATE ÎNTRE VACCINAREA ANTI COVID ȘI CREȘTEREA NUMĂRULUI DECESELOR? ... ȘTIM CĂ CENTRUL PENTRU CONTROLUL BOLILOR DIN SUA A PUBLICAT ÎN 12 AUGUST 2022 CELE MAI RECENTE DATE ALE SALE, ARĂTÂND CĂ ÎN PERIOADA 15 DECEMBRIE 2020 – 5 AUGUST 2022, ÎN URMA VACCINURILOR COVID-19, SUNT 1.379.438 DE RAPORTĂRI DE EVENIMENTE ADVERSE, INCLUZÂND 30.162 DE DECESE. ACEST SISTEM DE RAPORTARE A EVENIMENTELOR ADVERSE DIN CAUZA ACESTOR VACCINURI (SISTEM CUNOSCUT PRESCURTAT SUB NUMELE DE “VAERS”) RAPORTEAZĂ NUMAI 1% DIN EVENIMENTELE ADVERSE CAUZATE DE ACESTE VACCINURI. ... MAI ÎNAINTE DE TOATE NE AMINTIM CĂ MODUL DE OBȚINERE A ACESTOR VACCINURI ESTE INUMAN, IMORAL, ANTICREȘTIN, CANIBALISTIC, SATANIST, AVÂND ÎN VEDERE CĂ S-AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA BEBELUȘI OMORÂȚI PRIN AVORT!!! ESTE REGRETABIL CĂ PATRIARHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A RECOMANDAT ACESTE AȘA-ZISE VACCINURI CA FIIND SIGURE ȘI EFICIENTE!!! PATRIARHIA AR TREBUI SĂ SE POCĂIASCĂ ȘI SĂ CEARĂ IERTARE, CĂCI POCĂINȚA ESTE O VIRTUTE MARE, DIN PUNCT DE VEDERE CREȘTIN! ... OARE ESTE VREO LEGĂTURĂ ÎNTRE COMERȚUL MONDIAL CU ACESTE VACCINURI ȘI URMĂTOARELE CUVINTE DIN CARTEA BIBLICĂ APOCALIPSA: “TOATE NEAMURILE (NAȚIUNILE) S-AU RĂTĂCIT CU FOLOSIREA MEDICAMENTELOR, DROGURILOR SAU VRĂJILOR TALE.”?

 

PAPA FRANCISC, CU AI LUI, PERSISTĂ ÎN SACRILEGIU, RECOMANDÂND IARĂȘI, ÎN 12 AUGUST 2022, “VACCINURILE” PENTRU COVID-19, DEȘI SE ȘTIE CĂ ACESTE “VACCINURI” SUNT PĂTATE DIN PUNCT DE VEDERE RELIGIOS-MORAL, CĂCI AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA BEBELUȘI OMORÂȚI PRIN AVORT. DUPĂ CUM A SPUS EPISCOPUL CATOLIC ATHANASIUS SCHNEIDER, SÂNGELE COPIILOR NENĂSCUȚI, UCIȘI, STRIGĂ CĂTRE DUMNEZEU DIN VACCINURILE ȘI DIN MEDICAMENTELE CARE UTILIZEAZĂ PĂRȚI LUATE DIN EI. ... PE LÂNGĂ ÎNGRIJORĂRILE DE NATURĂ MORALĂ, ÎN LEGĂTURĂ CU ACESTE INJECȚII S-AU RAPORTAT MARI PROBLEME DE SĂNĂTATE ȘI MULTE DECESE. CENTRUL PENTRU CONTROLUL BOLILOR DIN SUA A PUBLICAT ÎN 12 AUGUST 2022 CELE MAI RECENTE DATE ALE SALE, ARĂTÂND CĂ ÎN PERIOADA 15 DECEMBRIE 2020 – 5 AUGUST 2022, ÎN URMA VACCINURILOR COVID-19, SUNT 1.379.438 DE RAPORTĂRI DE EVENIMENTE ADVERSE, INCLUZÂND 30.162 DE DECESE. ACEST SISTEM DE RAPORTARE A EVENIMENTELOR ADVERSE DIN CAUZA ACESTOR VACCINURI (SISTEM CUNOSCUT PRESCURTAT SUB NUMELE DE “VAERS”) RAPORTEAZĂ NUMAI 1% DIN EVENIMENTELE ADVERSE CAUZATE DE ACESTE VACCINURI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 august 2022) OARE PATRIARHIA ROMÂNĂ SE VA MAI ÎNCĂPĂȚÂNA SĂ PERSISTE ÎN ACELAȘI SACRILEGIU DE RECOMANDARE A VACCINĂRII PENTRU COVID-19? … OARE ESTE VREO LEGĂTURĂ ÎNTRE COMERȚUL MONDIAL CU ACESTE VACCINURI ȘI URMĂTOARELE CUVINTE DIN CARTEA BIBLICĂ APOCALIPSA: “TOATE NEAMURILE (NAȚIUNILE) S-AU RĂTĂCIT CU FOLOSIREA MEDICAMENTELOR, DROGURILOR SAU VRĂJILOR TALE.”?

 

ÎN CANADA (ÎN PROVINCIA MANITOBA), CÂND DATELE STATISTICE AU ARĂTAT CĂ PERSOANELE COMPLET VACCINATE PENTRU COVID-19 SUNT EXPUSE UNUI RISC MAI MARE DE A MURI DECÂT CELE NEVACCINATE, RESPONSABILII CU SĂNĂTATEA PUBLICĂ AU OPRIT RAPORTAREA DATELOR. LA FEL S-A OBSERVAT CĂ S-AU SCHIMBAT LUCRURILE ȘI ÎN REGATUL UNIT AL MARII BRITANII, PRECUM ȘI ÎN SUA. ... PENTRU LUNA MAI 2022, AGENȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ DIN MANITOBA A RAPORTAT O CREȘTERE CU 40% A RISCULUI DE DECES LA PERSOANELE COMPLET VACCINATE, ÎN RAPORT CU PERSOANELE NEVACCINATE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 august 2022) NE AMINTIM CĂ LA “PFIZER” S-AU RAPORTAT ÎN PRIMELE DOUĂ LUNI ȘI JUMĂTATE DE LA ÎNCEPUTUL VACCINĂRII PESTE 1.200 DE DECESE ȘI ZECI DE MII DE REACȚII ADVERSE. TOTUȘI, PROPAGANDA PENTRU VACCINARE ȘI COMERCIALIZAREA VACCINURILOR A CONTINUAT!!! NE AMINTIM CĂ MINISTERUL GERMAN AL SĂNĂTĂȚII A RECUNOSCUT, ÎN 20 IULIE 2022, CĂ 1 DIN 5.000 DE INJECTĂRI PROVOACĂ REACȚII ADVERSE GRAVE (ducând la spitalizare, invaliditate permanentă sau deces). ASTFEL CĂ FEDERAȚIA GERMANĂ A SPITALELOR A CERUT ÎNLĂTURAREA OBLIGATIVITĂȚII VACCINĂRII PENTRU PERSONALUL MEDICAL. NE AMINTIM DE SENTINȚA ÎMPOTRIVA VACCINURILOR COVID, DATĂ ÎN 6 IULIE 2022, DE TRIBUNALUL ITALIAN DIN FLORENȚA, CĂCI SUNT EXPERIMENTALE, MODIFICĂ ADN-UL ȘI AU PROVOCAT DEJA MII DE DECESE ȘI EVENIMENTE ADVERSE GRAVE. ... MAI ÎNAINTE DE TOATE NE AMINTIM CĂ MODUL DE OBȚINERE A ACESTOR VACCINURI ESTE INUMAN, IMORAL, ANTICREȘTIN, CANIBALISTIC, SATANIST, AVÂND ÎN VEDERE CĂ S-AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA BEBELUȘI OMORÂȚI PRIN AVORT !!! ȘTIM CĂ RECENT AU FOST OBȚINUTE SUCCESE DE MILIOANE DE DOLARI ÎN JUSTIȚIE ÎN SUA PENTRU PERSOANELE DISCRIMINATE DE ANGAJATOR PENTRU CĂ AU REFUZAT, PE MOTIVE RELIGIOS-MORALE, SĂ FIE VACCINATE CU ASTFEL DE VACCINURI CARE AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA BEBELUȘI OMORÂȚI PRIN AVORT. DE ASEMENEA, ȘTIM CĂ, ÎN 13 IANUARIE 2022, CURTEA SUPREMĂ A SUA A BLOCAT ORDINUL DE VACCINARE OBLIGATORIE SAU TESTARE OBLIGATORIE ȘI PURTAREA OBLIGATORIE A MĂȘTII, IMPUS DE ADMINISTRAȚIA BIDEN. … OARE ESTE VREO LEGĂTURĂ ÎNTRE COMERȚUL MONDIAL CU ACESTE VACCINURI ȘI URMĂTOARELE CUVINTE DIN CARTEA BIBLICĂ APOCALIPSA: “TOATE NEAMURILE (NAȚIUNILE) S-AU RĂTĂCIT CU FOLOSIREA MEDICAMENTELOR, DROGURILOR SAU VRĂJILOR TALE.”?

 

“VACCINAREA” S-A FĂCUT FĂRĂ CONSIMȚĂMÂNT INFORMAT ȘI PRIN URMARE S-A FĂCUT ILEGAL, CĂCI INGREDIENTELE ȘI MECANISMELE DIN SUBSTANȚELE INJECȚIILOR COVID NU SE CUNOSC, ELE FIIND SECRETE INDUSTRIALE ȘI MILITARE. DE UNDE ȘTIM CĂ SUNT SECRETE? DIN DECIZIA TRIBUNALULUI ITALIAN DIN FLORENȚA, DATĂ ÎN 6 IULIE 2022, PRIN CARE S-A SUSPENDAT INTERDICȚIA PUSĂ UNEI DOCTORIȚE DE A-ȘI EXERCITA PROFESIA DE PSIHOLOG PE MOTIV CĂ NU ERA VACCINATĂ. DE UNDE A AFLAT TRIBUNALUL DIN FLORENȚA CĂ INGREDIENTELE RESPECTIVE SUNT SECRETE INDUSTRIALE ȘI MILITARE? DE LA “EMA”, ADICĂ DE LA “EUROPEAN MEDICINES AGENCY”, MAI CLAR SPUS, DE LA “AGENȚIA EUROPEANĂ PENTRU MEDICAMENTE”. HOPAAA!!! (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 15 august 2022) ȘTIAM DEJA DESPRE DECIZIA RESPECTIVĂ A TRIBUNALULUI DIN FLORENȚA ȘI CĂ ÎN EA SE SPUNE CĂ SERURILE ACESTEA AU CAUZAT MII DE DECESE, SERIOASE EVENIMENTE ADVERSE ȘI CĂ MODIFICĂ ADN-UL. A APĂRUT ȘTIREA ÎN ROMÂNĂ, ÎN 13 IULIE 2022. DAR NU ȘTIAM CĂ ÎN EA SE SPUNE ȘI FAPTUL CĂ ESTE SECRET SĂ CUNOȘTI INGREDIENTELE ȘI MECANISMELE ACESTOR SERURI. PRIN URMARE, PE CE ȘTIINȚĂ SE BAZAU CEI CARE FĂCEAU RECLAMĂ ȘI COMERCIALIZAU ACESTE VACCINURI “SIGURE ȘI EFICIENTE”??? PE ȘTIINȚA DE A MINȚI LUMEA ÎNTREAGĂ??? ... NE AMINTIM CĂ, DIN PUNCT DE VEDERE RELIGIOS-MORAL, UNII CREȘTINI BINE INFORMAȚI AU REFUZAT ACESTE AȘA-ZISE VACCINURI, PE MOTIV CĂ ELE AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA BEBELUȘI OMORÂȚI PRIN AVORT. CHIAR DACĂ AU FOST DAȚI AFARĂ DIN SERVICIU, ACEI CREȘTINI AU LUPTAT ÎN JUSTIȚIE ȘI AU CÂȘTIGAT, ÎN SPECIAL ÎN SUA. ... OARE ESTE VREO LEGĂTURĂ ÎNTRE COMERȚUL MONDIAL CU ACESTE VACCINURI ȘI URMĂTOARELE CUVINTE DIN CARTEA BIBLICĂ APOCALIPSA: “TOATE NEAMURILE (NAȚIUNILE) S-AU RĂTĂCIT CU FOLOSIREA MEDICAMENTELOR, DROGURILOR SAU VRĂJILOR TALE.”?

 

LA “PFIZER” S-AU RAPORTAT ÎN PRIMELE DOUĂ LUNI ȘI JUMĂTATE DE LA ÎNCEPUTUL VACCINĂRII PESTE 1.200 DE DECESE ȘI ZECI DE MII DE REACȚII ADVERSE. TOTUȘI, PROPAGANDA PENTRU VACCINARE ȘI COMERCIALIZAREA VACCINURILOR A CONTINUAT!!! VACCINUL “PFIZER” A FOST LANSAT ÎN SUA PE DATA DE 14 DECEMBRIE 2020, IAR ÎN FEBRUARIE 2021 ERAU RAPORTATE DATELE DE MAI SUS. TREBUIE SĂ REȚINEM FAPTUL CĂ S-A RAPORTAT UN MIC PROCENTAJ DIN NUMĂRUL REAL AL DECESELOR ȘI REACȚIILOR ADVERSE LEGATE DE VACCIN. “PFIZER” ERA PE DEPLIN CONȘTIENT CĂ VACCINUL PE CARE ÎL COMERCIALIZEAZĂ LA NIVEL MONDIAL VA AVEA CA REZULTAT UN VAL DE MORTALITATE ȘI MORBIDITATE. ACUM ACESTE DATE, PUBLICATE CHIAR DE “PFIZER” ÎN DECEMBRIE 2021, POT FI FOLOSITE PENTRU PROCEDURI LEGALE ÎMPOTRIVA “PFIZER”, ÎMPOTRIVA GUVERNELOR, ÎMPOTRIVA OMS ȘI ÎMPOTRIVA MASS-MEDIEI. (scurtă anunțare a știrii ; articol în engleză din 13 august 2022) MINISTERUL GERMAN AL SĂNĂTĂȚII A RECUNOSCUT, ÎN 20 IULIE 2022, CĂ 1 DIN 5.000 DE INJECTĂRI PROVOACĂ REACȚII ADVERSE GRAVE (ducând la spitalizare, invaliditate permanentă sau deces). ASTFEL CĂ FEDERAȚIA GERMANĂ A SPITALELOR A CERUT ÎNLĂTURAREA OBLIGATIVITĂȚII VACCINĂRII PENTRU PERSONALUL MEDICAL. (scurtă amintire a știrii, articol în română din 12 august 2022) NE AMINTIM DE SENTINȚA ÎMPOTRIVA VACCINURILOR COVID, DATĂ ÎN 6 IULIE 2022, DE TRIBUNALUL ITALIAN DIN FLORENȚA, CĂCI SUNT EXPERIMENTALE, MODIFICĂ ADN-UL ȘI AU PROVOCAT DEJA MII DE DECESE ȘI EVENIMENTE ADVERSE GRAVE. ... MAI ÎNAINTE DE TOATE NE AMINTIM CĂ MODUL DE OBȚINERE A ACESTOR VACCINURI ESTE INUMAN, IMORAL, ANTICREȘTIN, CANIBALISTIC, SATANIST, AVÂND ÎN VEDERE CĂ S-AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA BEBELUȘI OMORÂȚI PRIN AVORT !!! ȘTIM CĂ RECENT AU FOST OBȚINUTE SUCCESE DE MILIOANE DE DOLARI ÎN JUSTIȚIE ÎN SUA PENTRU PERSOANELE DISCRIMINATE DE ANGAJATOR PENTRU CĂ AU REFUZAT, PE MOTIVE RELIGIOS-MORALE, SĂ FIE VACCINATE CU ASTFEL DE VACCINURI CARE AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA BEBELUȘI OMORÂȚI PRIN AVORT. DE ASEMENEA, ȘTIM CĂ, ÎN 13 IANUARIE 2022, CURTEA SUPREMĂ A SUA A BLOCAT ORDINUL DE VACCINARE OBLIGATORIE SAU TESTARE OBLIGATORIE ȘI PURTAREA OBLIGATORIE A MĂȘTII, IMPUS DE ADMINISTRAȚIA BIDEN. … OARE ESTE VREO LEGĂTURĂ ÎNTRE COMERȚUL MONDIAL CU ACESTE VACCINURI ȘI URMĂTOARELE CUVINTE DIN CARTEA BIBLICĂ APOCALIPSA: “TOATE NEAMURILE (NAȚIUNILE) S-AU RĂTĂCIT CU FOLOSIREA MEDICAMENTELOR, DROGURILOR SAU VRĂJILOR TALE.”?

 

O ORGANIZAȚIE CREȘTINĂ AMERICANĂ PENTRU LIBERTATE RELIGIOASĂ, NONPROFIT, A CÂȘTIGAT RECENT ÎN JUSTIȚIE DREPTURI ȘI DESPĂGUBIRI DE MILIOANE DE DOLARI PENTRU MAI MULT DE 500 DE LUCRĂTORI DIN DOMENIUL SANITAR, CARE REFUZASERĂ VACCINAREA PE MOTIVE RELIGIOS-MORALE, MAI PRECIS, DIN CAUZĂ CĂ VACCINURILE AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA BEBELUȘI UCIȘI PRIN AVORT. UNII DINTRE ANGAJAȚII RESPECTIVI AU FOST DAȚI AFARĂ DIN SERVICIU, ALȚII AU DEMISIONAT, IAR ALȚII AU FOST VACCINAȚI ÎMPOTRIVA CONȘTIINȚEI LOR. ORGANIZAȚIA CREȘTINĂ SE NUMEȘTE “LIBERTY COUNSEL”, CU SEDIUL ÎN FLORIDA, UNUL DINTRE AVOCAȚI FIIND ROMÂN, HORAȚIU MIHEȚ. ÎN TOAMNA LUI 2021, EI AU DAT ÎN JUDECATĂ SISTEMUL DE ÎNGRIJIRE A SĂNĂTĂȚII “NorthShore University HealthSystem” AL UNIVERSITĂȚII CHICAGO. DAT FIIND FAPTUL CĂ ÎN IANUARIE 2022 ERAU PREGĂTITE SUTE DE PROCESE CONTRA CELOR DE LA“NorthShore University HealthSystem”, PE MOTIV CĂ AU ÎNCĂLCAT ANGAJAȚILOR DREPTURILE DE LIBERTATE RELIGIOASĂ, ÎN LUNA MAI 2022 “NorthShore University HealthSystem” A OPTAT SĂ ÎNCHEIE PROCESUL, EXPRIMÂNDU-ȘI ACORDUL DE A PLĂTI PESTE 10 MILIOANE DE DOLARI DESPĂGUBIRI. ACORDUL ACESTA A FOST DEPUS PENTRU APROBARE, ÎN 29 IULIE 2022, LA CURTEA FEDERALĂ A DISTRICTULUI NORDIC DIN ILLINOIS. ... OBSERVĂM CĂ ÎNTRE AVOCAȚII RECLAMANȚILOR APARE ÎNCĂ UN ROMÂN, SORIN A. LEAHU, DIN CHICAGO. (scurtă amintire a știrilor; articole din 30 iulie 2022 etc) SLAVĂ ȚIE DOAMNE IISUSE HRISTOASE, FIULE AL LUI DUMNEZEU, CĂCI I-AI AJUTAT ȘI ACUM PE CREȘTINII CARE SUFERĂ ȘI LUPTĂ PENTRU LEGEA TA DUMNEZEIASCĂ! SLAVĂ TATĂLUI ȘI FIULUI ȘI SFÂNTULUI DUH ACUM ȘI PURUREA ȘI ÎN VECII VECILOR! AMIN!

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

IRLANDA susține PALESTINA cu fermitate, în ciuda mâniei Israelului. IRLANDA s-a asociat cu AFRICA DE SUD acuzând ISRAELUL la CURTEA INTERNAȚIONALĂ DE JUSTIȚIE pentru GENOCIDUL PE CARE ISRAELUL CONTINUĂ SĂ-L COMITĂ CONTRA PALESTINIENILOR. Ca urmare Israelul și-a închis ambasada din Irlanda luni, 16 decembrie 2024. Dar irlandezilor nu le pasă, căci ei nu sunt de acord cu genocidul pe care Israelul îl comite contra palestinienilor: https://www.facebook.com/watch/?v=1967695430383818 Presa nu-și face datoria de a prezenta nedreptățile pe care Israelul le comite. Irlanda a suferit din cauza ocupației britanice și, prin urmare, înțelege suferința palestinienilor: https://www.facebook.com/watch/?v=588580717442038 (scurtă amintire a știrilor). ... Pentru ARMISTIȚIU IMEDIAT, NECONDIȚIONAT ȘI PERMANENT ÎN FÂȘIA GAZA, precum și pentru ELIBERAREA TUTUROR OSTATICILOR, au votat miercuri, 11 decembrie 2024, în Adunarea Generală a Națiunilor Unite, 158 DE ȚĂRI (între care ne bucurăm că este și România), în timp ce 9 ȚĂRI au votat împotrivă (între care ne pare rău că se află și Ungaria care ne tot făcea impresia că luptă pe linia valorilor creștine), iar 13 ȚĂRI s-au abținut. Deși rezoluțiile Adunării Generale a Națiunilor Unite nu sunt obligatorii din punct de vedere legal, totuși ele reflectă opinia mondială și au semnificație politică. https://www.facebook.com/Reuters/videos/934893234756645 (scurtă amintire a știrii). ... NE AMINTIM că ÎN GAZA, Israelul comite împotriva palestinienilor O COMBINAȚIE DE TREI CRIME DE RĂZBOI: 1) CRIMA DE RĂZBOI numită GENOCID; 2) CRIMA DE RĂZBOI numită PEDEPSIRE COLECTIVĂ, care include FOAMEA ȘI ÎNFOMETAREA PÂNĂ LA MOARTE A OAMENILOR; 3) CRIMA DE RĂZBOI numită PURIFICARE ETNICĂ, pe care o poate vedea toată lumea. ... ... ÎNTR-ADEVĂR, observăm că ISRAELUL A COMIS ȘI CONTINUĂ SĂ COMITĂ GENOCID ÎMPOTRIVA PALESTINIENILOR ÎN FÂȘIA GAZA, după cum rezultă din raportul de 296 de pagini publicat joi, 5 decembrie 2024, de către organizația internațională pentru drepturile umane Amnesty International, cu sediul în Londra. Să o urmărim, în două videoclipuri scurte, pe franțuzoaica Agnès Callamard, secretara generală a organizației Amnesty International, referindu-se la faptul că Israelul a intenționat și intenționează să comită genocid împotriva palestinienilor: https://www.facebook.com/aljazeera/videos/1296489174878408 ... https://www.facebook.com/watch/?v=598475336042546 ... (scurtă amintire a știrii). ... NE AMINTIM, cu o oarecare undă de mulțumire, că ROMÂNIA A VOTAT, pe 3 decembrie 2024, în Adunarea Generală a ONU din New York, REZOLUȚIA intitulată SOLUȚIONAREA PAȘNICĂ A PROBLEMEI PALESTINEI. Această rezoluție prevede RETRAGEREA ISRAELULUI DIN TERITORIILE PALESTINIENE OCUPATE DIN ANUL 1967, astfel ROMÂNIA SUSȚINÂND, împreună cu alte 156 de state, SOLUȚIA CARE PREVEDE EXISTENȚA A DOUĂ STATE: ISRAEL ȘI PALESTINA. Această soluție este SINGURA CĂRARE SPRE O PACE JUSTĂ, DURABILĂ ȘI CUPRINZĂTOARE în ORIENTUL MIJLOCIU. Organizația Națiunilor Unite consideră că Cisiordania, Ierusalimul de Est și Fâșia Gaza sunt ocupate ilegal de către Israel. https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/2289026894806891 ... VAI, CÂT DE ÎNCET MERG LUCRURILE SPRE PACE, când ne gândim că ARMATA ISRAELIANĂ ÎI BOMBARDEAZĂ ȘI ÎI UCIDE ZILNIC PE PALESTINIENII CIVILI ÎN FÂȘIA GAZA, MAJORITATEA FIIND COPII ȘI FEMEI!!! ... Deși Curtea Penală Internațională a emis, pe 21 noiembrie 2024, mandate de arestare a israelienilor Netanyahu și Gallant pentru crime de război și crime împotriva umanității, deși Israelul este acuzat la Curtea Internațională de Justiție pentru genocidul pe care îl comite împotriva palestinienilor, observăm că situația nu s-a îmbunătățit deloc pentru palestinieni! ... OBSERVĂM că este AMENINȚATĂ chiar EXISTENȚA CURȚII PENALE INTERNAȚIONALE (CPI), după ce a emis, pe 21 noiembrie 2024, MANDATELE DE ARESTARE A ISRAELIENILOR NETANYAHU ȘI GALLANT. Să o urmărim pe Președinta CPI, judecătoarea japoneză Tomoko Akane, într-o înregistrare de luni, 2 decembrie 2024, referindu-se atât la AMENINȚĂRILE PRIMITE DIN PARTEA SUA, după mandatele de arestare a lui Netanyahu & Gallant, cât și la AMENINȚĂRILE PRIMITE DIN PARTEA RUSIEI, după mandatul de arestare a PREȘEDINTELUI RUSIEI, PUTIN. “…ca și când CPI ar fi o organizație teroristă. ...”! https://www.facebook.com/watch/?ref=search&v=1958207944589925&external_log_id=faa443b4-a75e-495b-ae62-598b95929994&q=Judge%20Tomoko%20Akane%20%3A%20Appalling ... NE AMINTIM, și în acest context, CUVINTELE PERMANENT VALABILE SPUSE DE MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS: “FERICIȚI CEI PRIGONIȚI PENTRU DREPTATE, CĂ A LOR ESTE ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR.” “FERICIȚI CEI CE FLĂMÂNZESC ȘI ÎNSETEAZĂ DE DREPTATE, CĂ ACEIA SE VOR SĂTURA.” Observăm că pe 21 noiembrie 2024 NUMĂRUL PALESTINIENILOR UCIȘI DE ARMATA ISRAELIANĂ ÎN FÂȘIA GAZA ERA DE 44.056, acum fiind de peste 45.059, MAJORITATEA FIIND COPII ȘI FEMEI!!! (scurtă amintire a știrilor). ... VAI! VAI! VAI! ... Observăm că, din 7 octombrie 2023 până acum, ISRAELUL, într-o răzbunare satanistă, S-A RĂZBUNAT DE PESTE 37 DE ORI ȘI NU VREA SĂ SE OPREASCĂ, fiind susținut cu multe miliarde de dolari și cu armament militar foarte ucigător de SUA și de alte țări!!! ... ÎN ACESTE CONDIȚII, ISRAELUL ESTE ACUZAT DE GENOCID la Curtea Internațională de Justiție. ... Să urmărim trei videoclipuri scurte la un an de război în Gaza: https://www.facebook.com/watch/?v=555294953530342 ... https://www.facebook.com/watch/?v=1210215446869044 ... https://www.instagram.com/trtworld/reel/DAypTHdJk8J/ ... OPREȘTE LUCRĂRILE SATANISTE, TE RUGĂM FRUMOS, DOAMNE DUMNEZEULE ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, AȘA CUM ȘTII TU! AMIN! ÎȚI MULȚUMIM FRUMOS!

Pr. prof. Ion Ciungu   Iisus a zis și zice: "Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi judecată dreaptă!"  (Sfânta Evanghelie d...