duminică, 18 septembrie 2022

SĂ NE ASUMĂM FIECARE CRUCEA PROPRIE (IDENTITATEA DE CREȘTINI CU TOATE GREUTĂȚILE CARE DECURG DIN EA), ÎN FIECARE ZI, ȘI SĂ-L URMĂM PE FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM PENTRU MÂNTUIREA OAMENILOR, ADICĂ PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS! SĂ NU NE LĂSĂM INTIMIDAȚI DE OAMENII DESFRÂNAȚI ȘI PĂCĂTOȘI, CI SĂ-L MĂRTURISIM ÎN FAȚA LUMII PE MÂNTUITORUL NOSTRU, PENTRU CA ȘI EL SĂ NE POATĂ MĂRTURISI ÎN FAȚA TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI! [Duminica de azi se numește Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, căci este după sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (care a fost pe 14 septembrie, ca în fiecare an). Prin textul evanghelic stabilit pentru Sfânta Liturghie de azi, Mântuitorul ne îndeamnă să ne asumăm fiecare crucea vieții și să-L urmăm, dacă voim să ne câștigăm sufletul pentru eternitate. ... Putem observa în calendar că, din această perioadă a anului, se dereglează ordinea aritmetică a numerotării Duminicilor de după Rusalii, ca aproximativ în fiecare an. Aritmetic vorbind, Duminica de azi este Duminica a 14-a după Rusalii, al cărei text evanghelic este despre Nunta Fiului de Împărat, la care au fost invitați evreii, dar evreii au refuzat ... . Duminica a 14-a după Rusalii nu o vom mai găsi scrisă în calendar, chiar dacă o vom căuta pe tot ciclul Anului Bisericesc, până la Rusaliile anului 2023. Numerotarea “capricioasă”, din punct de vedere aritmetic, va dispărea când va începe Postul Paștilor. Așa că ne-am obișnuit, de ani de zile, să nu mai dăm importanță totdeauna ordinii aritmetice în numerotarea Duminicilor de după Rusalii, căci are prioritate o altă ordine, în funcție de sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, apoi în funcție de alte evenimente din Istoria Mântuirii Oamenilor … Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic corespunzător Duminicii de după Înălțarea Sfintei Cruci, precum și textul evanghelic corespunzător Duminicii a 14-a de după Rusalii!]

Pr. prof. Ion Ciungu

 

Iisus zicea către toți astfel: “Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, în fiecare zi să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie!” ... (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 9, versetul 23) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=9

Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica de după sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci este din Sfânta Evanghelie după Marcu, capitolul 8, versetele 34 – 38 și capitolul 9, versetul 1:


“Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.

Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?

Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?

Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.

Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.”

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=53&cap=8    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=53&cap=9

...

https://www.oca.org/readings/daily/2022/09/18

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

https://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2022/

...

http://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna9

https://www.biserici.org/index.php?menu=CDA7&year=2022&month=09

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

...

Duminica a 14-a după Rusalii

Iar împăratul ... i-a zis: Prietene, cum de ai intrat aici fără să ai haină de nuntă a ? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis către slujitori: Legaţi-l de picioare şi de mâini, luaţi-l de aici şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară! Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.” (Sfânta Evanghelie după Matei 22, 11 – 13)

Textul evanghelic la Duminica a 14-a după Rusalii este despre Pilda Nunții Fiului de Împărat, din Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 22, versetele 1-14:

“Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le:

Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său.

Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină.

Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă.

Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui;

Iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis.

Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc.

Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici.

Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă.

Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi.

Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă,

Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut.

Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.”

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=22

.........................................................................................................

Aici am terminat de anunțat textele biblice respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

AZI, 14 SEPTEMBRIE, ESTE ZI DE SĂRBĂTOARE ÎN CARE SE ȚINE POST: ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI. COMEMORĂM MOARTEA CA JERTFĂ DE BUNĂ VOIE PENTRU TOȚI OAMENII, PE CRUCEA GOLGOTEI, A MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU ȘI FIUL OMULUI, CARE NE-A RĂSCUMPĂRAT DIN SCLAVIA SATANEI, DIN CHINURILE MORȚII ETERNE, ȘI NE-A ÎNFIAT LA TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI. ÎȚI MULȚUMIM FRUMOS, ȘI NOI, DOAMNE IISUSE HRISTOASE! TE RUGĂM FRUMOS AJUTĂ-NE SĂ NE PUTEM ÎNSUȘI, PRIN CREDINȚĂ ȘI VIAȚĂ CORESPUNZĂTOARE, ROADELE JERTFEI TALE ADUSE TATĂLUI CERESC DIN PARTEA OAMENILOR! [Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în 14 septembrie, precum și alte informații istorice și liturgice în legătură cu sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI! ... Răstignirea a avut loc în 7 aprilie anul 30, după cum consideră cei mai mulți cercetători. (Alții consideră anul 33. Se are în vedere faptul că Mântuitorul a fost răstignit într-o zi de vineri, iar sâmbăta următoare erau Paștile Iudeilor. Atât în anul 30 cât și în anul 33 Paștile Iudeilor au fost sâmbăta.) În anul 70 armatele romane, conduse de viitorul împărat Titus, au cucerit Ierusalimul și au distrus Templul, fiind omorâți atunci peste un milion de oameni, majoritatea evrei, iar mulți alții au devenit prizonieri și au fost duși robi. Astfel s-au împlinit evenimentele profețite de Mântuitorul cu 40 de ani înainte. Locul Răstignirii Mântuitorului pe Dealul Golgota din afara Ierusalimului și Sfântul Mormânt din apropiere au fost acoperite din ordinul împăratului roman Hadrian (117 – 138) și acolo au fost construite un templu păgân în cinstea zeiței Venus și o statuie pentru zeul Jupiter, acolo adunându-se apoi păgânii pentru a aduce jertfe idolilor, iar creștinii erau persecutați și omorâți peste tot în Împeriul Roman, în mare parte din perioada dintre anii 64 – 313 după Hristos. Primul împărat roman creștin a fost Constantin cel Mare (306 – 337), care a trimis-o pe mama sa, împărăteasa Elena, la Ierusalim, cu scrisoare către Sfântul Macarie, Patriarhul Ierusalimului, pentru a căuta și a găsi Sfânta Cruce. ... Împărăteasa a dat ordin să fie demolat templul păgân, apoi s-au rugat la Dumnezeu și au început să ecaveze terenul. În curând a fost descoperit Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos. Nu departe de Mormânt au găsit trei cruci, o scândură cu inscripția ordonată de Pilat și cele patru cuie care au străpuns mâinile și picioarele Mântuitorului. Pentru a identifica dintre cele trei cruci Crucea Mântuitorului, Patriarhul Macarie a atins pe rând crucile de trupul unui om mort. Când Crucea Domnului a atins mortul, acesta a înviat. Încă o minune a avut loc atunci: o femeie grav bolnavă a fost vindecată pe loc, sub umbra Sfintei Cruci. Astfel s-au convins că a fost găsită Crucea Dătătoare De Viață. Creștinii în număr mare au venit să cinstească Sfânta Cruce, rugându-l pe Sfântul Macarie să înalțe Crucea în așa fel încât și persoanele care erau la distanță să o poată contempla. Atunci Patriarhul Macarie a înălțat Crucea, iar poporul credincios, zicând “Doamne miluiește!”, s-a închinat cu mult respect Sfintei Cruci. Acest eveniment solemn a avut loc în anul 326.]


DUMINICA DE AZI ESTE ÎNAINTE DE SĂRBĂTOAREA “ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI” (care va fi pe 14 septembrie, ca în fiecare an; putem observa în calendar că se dereglează numerotarea ordinii aritmetice a Duminicilor de după Rusalii, ca aproximativ în fiecare an; aritmetic vorbind, azi este Duminica a 13 de după Rusalii, dar, această Duminică nu o vom mai găsi scrisă în calendar, chiar dacă o vom căuta pe tot ciclul Anului Bisericesc, până la Rusaliile anului 2023; numerotarea capricioasă, din punct de vedere aritmetic, o vom avea până când va începe Postul Paștilor; așa că ne-am obișnuit, de ani de zile, să nu mai dăm importanță totdeauna ordinii aritmetice în numerotarea Duminicilor de după Rusalii, căci are prioritate o altă ordine, în funcție de sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, apoi în funcție de alte evenimente din Istoria Mântuirii Oamenilor … ) ÎN FIECARE AN ÎN ACEASTĂ DUMINICĂ, TEXTUL EVANGHELIC ESTE DESPRE COMPARAȚIA PE CARE O FACE MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎNTRE ÎNĂLȚAREA ȘARPELUI DE ARAMĂ PE UN STÂLP, DE CĂTRE PROFETUL MOISE, ȘI ÎNĂLȚAREA PE CRUCE A FIULUI LUI DUMNEZEU CARE A DEVENIT FIUL OMULUI. PRIVIND SPRE ȘARPELE DE ARAMĂ, EVREII MUȘCAȚI DE ȘERPII VENINOȘI ERAU SALVAȚI TEMPORAR DE LA MOARTE. ÎN SCHIMB, PRIVIND CU CREDINȚĂ SPRE IISUS ÎNĂLȚAT PE CRUCE, ORICE OM, INDIFERENT DE ETNIE, PRIMEȘTE VIAȚA VEȘNICĂ DE LA TATĂL CERESC. (Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica înainte de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci! Dar, să ne amintim și de Lucrătorii cei Răi din Vie, textul pentru Duminica a 13-a după Rusalii!)

 

“NIMENI NU ESTE BUN, DECÂT NUMAI UNUL DUMNEZEU.” ACEASTĂ AFIRMAȚIE A FĂCUT-O FIUL LUI DUMNEZEU CARE A VENIT PRINTRE OAMENI, ADICĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. SE CUVINE SĂ EXPLICĂM FAPTUL CĂ DUMNEZEU ESTE BUN ÎN MOD ABSOLUT, IAR PERSOANELE CARE PARTICIPĂ LA BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU POT DEVENI BUNE ÎN MOD RELATIV, ADICĂ PRIN RELAȚIA LOR CU DUMNEZEU. (Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 12-a după Rusalii, despre tânărul bogat care s-a apropiat de Domnul nostru Iisus Hristos cu următoarea întrebare: “Învăţătorule bun, ce bine să fac ca să am viaţă veşnică?”!)

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sărbătoarea de azi se numește SFÂNTA TREIME. Azi este A Doua Zi De Rusalii, iar această zi este dedicată lui DUMNEZEU, ADICĂ FIINȚEI SUPREME VEȘNICE CARE A CREAT LUMEA, CARE SUSȚINE LUMEA, CARE POARTĂ DE GRIJĂ LUMII, CARE A MÂNTUIT LUMEA, CARE SFINȚEȘTE LUMEA, CARE VA JUDECA LUMEA CU DREPTATE. Noi, creștinii, avem UN SINGUR DUMNEZEU, adică avem o credință monoteistă. Este mare taina despre Dumnezeul nostru! Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, DAR EL ESTE VEȘNIC ÎN TREI PERSOANE. Să explicăm această exprimare neobișnuită! Când spunem că Dumnezeul nostru este UNUL SINGUR, ne referim la Veșnica Lui Ființă spirituală și infinită. Ființa (esența, natura) Dumnezeului nostru este UNA. DUMNEZEU ARE O SINGURĂ FIINȚĂ. Din alt punct de vedere, adică dacă ne referim la Persoanele Divine, spunem că Dumnezeul nostru S-a făcut cunoscut oamenilor în TREI PERSOANE, și prin urmare ÎL cunoaștem ca SFÂNTA TREIME: 1) TATĂL CERESC VEȘNIC; 2) FIUL VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC; și 3) DUHUL SFÂNT VEȘNIC AL TATĂLUI CERESC. Deci, Dumnezeul nostru este UNUL ÎN FIINȚĂ, dar El este ÎNTREIT ÎN PERSOANE. Avem de a face cu o taină foarte mare! Cu o axiomă. Axiomele se cred, nu se demonstrează: 1+1+1=1, adică Trei Persoane Divine, Veșnice, Egale, Adevărate și Distincte au O Singură Ființă Divină, Neîmpărțită, Infinită, Veșnică și Adevărată. S-au făcut analogii pentru a ne apropia cumva de această Taină: de ex., timpul vieții noastre este unul singur, dar are trei aspecte: trecut, prezent și viitor. Sau altă analogie, un singur pom are trei părți: rădăcină, tulpină și coroană. Sau altă analogie: soarele care ne luminează și ne încălzește viața este unul, dar observăm că are trei aspecte: 1) discul plin de lumină albă care stă în depărtare; 2) lumina albă care coboară până la noi; 3) căldura care coboară până la noi. Bineînțeles că sunt slabe aceste analogii, dar totuși, ne ajută un pic să înțelegem Taina Sfintei Treimi. Oricum, Taina rămâne Taină, Misterul despre Un Singur Dumnezeu Veșnic Adevărat în Trei Persoane Divine, Veșnice, Adevărate, rămâne insondabil. ... Sfânta Treime este reprezentată iconografic sub forma celor Trei Îngeri Care s-au arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, în perioada Vechiului Testament. Deși erau Trei Persoane, Avraam se adresează ca Unui Singur Dumnezeu: "Doamne, dac'am aflat har în ochii Tăi, nu-l ocoli pe robul Tău!” ... EXPLICAȚIE referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov (c.1360 – c.1430), pictor rus, declarat sfânt în anul 1988. În limba rusă această icoană se numește TROIȚA (Treime) sau IKONA SVYATOY TROYȚY (Icoana Sfintei Treimi). De asemenea, această icoană se mai numește și OSPITALITATEA LUI AVRAAM. În Sfânta Tradiție Creștină, încă din vechime, există interpretarea că Dumnezeu S-a arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, sub forma Celor Trei Oameni (sau a Celor Trei Îngeri). Avraam a dat dovadă de foarte mult respect și de foarte multă ospitalitate, dând îndrumări soției sale Sarra să facă azime, apoi dând îndrumări slugii sale să sacrifice un vițel, pentru a pregăti masă Oaspeților. În interpretarea creștină, Cei Trei Oameni (la care unii interpreți se referă ca fiind Cei Trei Îngeri) sunt, de fapt, Cele Trei Persoane Dumnezeiești Veșnice: VEȘNICUL TATĂ SFÂNT CERESC, VEȘNICUL FIU SFÂNT CERESC ȘI VEȘNICUL DUH SFÂNT CERESC, adică VEȘNICA SFÂNTĂ TREIME CEREASCĂ ÎNTR-O SINGURĂ FIINȚĂ DIVINĂ. Explicația referitoare la ICOANA SFINTEI TREIMI, icoană pictată de Andrei Rubliov, este următoarea: ÎN CENTRU este FIUL. El Se uită și Se roagă către TATĂL. Mâna dreaptă a Fiului indică spre Potir și dincolo de Potir spre DUHUL SFÂNT. În fundal, în spatele Fiului, este un pom, un simbol al Fiului și al lemnului Sfintei Cruci ca Pom al Vieții. ... ÎN DREAPTA FIULUI este TATĂL. El răspunde rugăciunii Fiului, binecuvântând lucrarea mântuitoare a Fiului și privește spre Duhul Sfânt. În fundal, în spatele Tatălui, este o casă, un simbol al Tatălui: “În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri.” (Ioan 14, 2). ... DUHUL SFÂNT Își apleacă smerit capul și încuviințează, scoțând în evidență acest consimțământ. În fundal, este o stâncă, un simbol al izvorului dătător de viață al Duhului Sfânt care țâșnește din “stânca spirituală” – Hristos. ... PE MASĂ este un POTIR – BOL cu capul vițelului sacrificat, un simbol al sacrificiului Fiului. ... Este potrivit să ne punem sub ocrotirea SFINTEI TREIMI, chiar și acum, prin cuvintele următoare: NĂDEJDEA MEA ESTE TATĂL, SCĂPAREA MEA (REFUGIUL) ESTE FIUL, ACOPERĂMÂNTUL MEU (PROTECȚIA) ESTE DUHUL SFÂNT. TREIME SFÂNTĂ, SLAVĂ ȚIE! Este potrivit să ne închinăm și noi SFINTEI TREIMI, chiar și acum, rostind rugăciunea următoare: PREASFÂNTĂ TREIME, TE RUGĂM FRUMOS, ÎNDURĂ-TE SPRE NOI! DOAMNE, CURĂȚĂ PĂCATELE NOASTRE! STĂPÂNE, IARTĂ FĂRĂDELEGILE NOASTRE! SFINTE, CERCETEAZĂ ȘI VINDECĂ NEPUTINȚELE NOASTRE, PENTRU NUMELE TĂU! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! ... De asemenea, haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textele evanghelice care se citesc la Sfânta Liturghie în A Doua Zi De Rusalii, despre atitudinea pe care se cuvine să o avem față de copii, dar și atitudinea pe care se cuvine să o avem în general în relațiile interumane, atitudine însoțită de conștiința că în același timp suntem în relații și cu îngerii, și cu Dumnezeu! Iisus este Calea spre Tatăl Ceresc, Iisus este Adevărul și Viața. Tatăl Ceresc, în numele lui Iisus, ni-L trimite pe Duhul Adevărului Mângâietor ca să ne inspire, să ne învețe. ... PREASFÂNTĂ TREIME, DUMNEZEUL NOSTRU, MILUIEȘTE-NE ȘI NE MÂNTUIEȘTE PE NOI! https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/3687530824896288 ... Din ACATISTUL SFINTEI TREIMI: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1149122399645186

Pr. prof. Ion Ciungu TEXTELE EVANGHELICE 1. Sfânta Evanghelie pentru luni în săptămâna întâi după Pogorârea Sfântului Duh, DIN SFÂNTA EVANG...