miercuri, 5 aprilie 2023

MIERCURI, ÎN SĂPTĂMÂNA A ȘASEA A POSTULUI SFINTELOR PAȘTI, ADICĂ ÎN SĂPTĂMÂNA FLORIILOR (Haideți să citim și noi măcar câteva texte comemorative și câteva rugăciuni scurte, programate pentru ziua de azi, din cartea de cult numită TRIOD!) POTRIVIT CALENDARULUI CREȘTIN ORTODOX ȘI CALENDARULUI CREȘTIN GRECO-CATOLIC, NE AFLĂM ÎNTRE DUMINICA SFINTEI MARIA EGIPTEANCA ȘI SÂMBĂTA LUI LAZĂR. (Pe Lazăr, care era mort și pus în mormânt de patru zile, l-a înviat Domnul nostru Iisus Hristos, producând uimire și admirație printre iudei. Astfel că tot mai multă lume îl urmează pe Iisus. Elita iudaică, văzându-se neglijată prin faptul că tot mai mulți iudei se încred în Iisus și-L urmează, a decis, din invidie, să-L omoare pe Iisus, și să-l omoare și pe Lazăr. Elita iudaică și-a justificat deciziile cu argumente politico-patriotice, zicând că dacă-L vor lăsa pe Iisus în viață toți vor crede în El și atunci vor veni romanii care le vor lua țara și neamul. Cu alte cuvinte, elita Îl acuza pe Iisus că nu este patriot și că îi favorizează pe romani. ... Dar știm că, chiar dacă L-au ucis pe Iisus, iudeii tot au fost cuceriți de romanii care le-au luat țara. Sau mai bine spus, tocmai din cauză că L-au ucis pe Iisus, iudeii, ca pedeapsă de la Dumnezeu, au fost cuceriți de romanii care le-au luat țara. De atunci evreii nu au mai avut țară până în anul 1948, când s-a format statul Israel!) DUPĂ SÂMBĂTA LUI LAZĂR URMEAZĂ DUMINICA FLORIILOR (CÂND VOM SĂRBĂTORI INTRAREA TRIUMFALĂ, DAR SMERITĂ, A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ÎN IERUSALIM, CĂLARE PE MÂNZ DE ASINĂ).

Pr. prof. Ion Ciungu

 



“Astăzi Lazăr murind se îngroapă și-l jelesc rudele, iar Tu, ca un Cunoscător mai înainte și Dumnezeu, ai proorocit pătimirea lui, zicând Apostolilor: Dar acum merg să-l înviez pe cel ce l-am zidit. Pentru aceasta toți strigăm Ție: Slavă tăriei puterii Tale!” (miercuri dimineața, la utrenie)

 

“Astăzi murind Lazăr, nu s-a tăinuit de ochiul lui Iisus, Cel Atoatevăzător. Pentru aceea a spus aceasta Apostolilor, strigând: Lazăr, prietenul, a adormit! Merg să-l scol.” (miercuri dimineața, la utrenie)

 

“Arătat-ai mai înainte prietenilor moartea prietenului Tău, pentru milostivirea milei, mai înainte Cunoscătorule și Dumnezeule, pe care l-ai ridicat din mormânt a patra zi!” (miercuri dimineața, la utrenie)

 

“Murind astăzi Lazăr, prietenul lui Hristos, este dus la groapă și au plâns de nefericirea surorilor vecinele Martei; dar Hristos a mers cu bucurie la el, ca să arate popoarelor că El este Viața tuturor!” (miercuri dimineața, la utrenie)

 

“Ca din Muntele Măslinilor, din înălțimea milostivirilor tăind ramuri de virtuți, popoare veniți să pregătim cu gândul venirea lui Hristos la noi, lăudându-L, binecuvântându-L și preaînălțându-L în veci!” (miercuri dimineața, la utrenie)

 

“Să-L întâmpinăm și noi pe Hristos-Dumnezeu împreună cu pruncii, aducând milostenie în loc de stâlpări, în rugăciunea inimii strigând cu ramuri: Osana! bine-L-cuvântați și-L preaînălțați în veci!” (miercuri dimineața, la utrenie)

 

“Lacrimi de îngropare varsă surorile lui Lazăr, văzându-l astăzi pe fratele lor sub piatra cea grea; iar Tu, Hristoase al meu, arătând aceasta de departe, ai zis Apostolilor Tăi: Mă bucur pentru voi, că nu am fost de față cu trupul acolo!” (miercuri dimineața, la utrenie)

 

“Fă, Doamne, milele Tale cu noi, și nu ne da pe noi fărădelegilor noastre; Sfinte Stăpâne Atotțiitorule, Ție ne rugăm!” (miercuri la ceasul al șaselea)

 

“Lăudați-L, tineri, pe Domnul, lăudați numele Domnului!” (Psalmul 112, 1; miercuri la ceasul al șaselea)

 

“Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până-n veac!” (Psalmul 112, 2; miercuri la ceasul al șaselea)

 

...............................................................................................................

Aici am terminat de amintit textele sfinte respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următorul articol:

MARȚI, ÎN SĂPTĂMÂNA A ȘASEA A POSTULUI SFINTELOR PAȘTI, ADICĂ ÎN SĂPTĂMÂNA FLORIILOR (Haideți să zicem și noi măcar câteva rugăciuni scurte, programate pentru ziua de azi, din cartea de cult numită TRIOD!) POTRIVIT CALENDARULUI CREȘTIN ORTODOX ȘI CALENDARULUI CREȘTIN GRECO-CATOLIC, NE AFLĂM ÎNTRE DUMINICA SFINTEI MARIA EGIPTEANCA ȘI DUMINICA FLORIILOR (CÂND VOM SĂRBĂTORI INTRAREA TRIUMFALĂ, DAR SMERITĂ, A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ÎN IERUSALIM, CĂLARE PE MÂNZ DE ASINĂ).

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, în SÂMBĂTA MOȘILOR DE IARNĂ, înainte de DUMINICA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI, ne-am asociat/ne asociem la RUGĂCIUNILE DE POMENIRE GENERALĂ A MORȚILOR, A TUTUROR PERSOANELOR PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO, potrivit Calendarului Creștin Ortodox și Calendarului Creștin Greco-Catolic. ASTFEL, se cuvine să cerem de la Dumnezeu IERTARE PENTRU PERSOANELE PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO și, de asemenea, IERTARE PENTRU NOI, persoanele din lumea aceasta: DOAMNE DUMNEZEULE, TATĂ CERESC ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, TE RUGĂM FRUMOS PRIN DUHUL SFÂNT, ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, IARTĂ-LE (IARTĂ-NE) PĂCATELE ȘI AI MILĂ DE LUMEA TA! AMIN! ÎȚI MULȚUMIM FRUMOS! ... Ne rugăm pentru morți din cel puțin trei motive: 1) Iubirea Domnului nostru Iisus Hristos este mai tare decât moartea. Sfântul Apostol Pavel ne spune că tocmai cu acest scop Mântuitorul a murit și a înviat: ca să aibă stăpânire atât peste vii cât și peste morți (Romani 14, 9). ... 2) Cei pe care noi îi considerăm morți continuă să fie vii, după cum ne asigură Mântuitorul (Luca 20, 37-38). ... 3) Iubirea noastră creștinească continuă și dincolo de moarte, căci iubirea creștinească este cea mai puternică virtute, care nu dispare niciodată (1 Corinteni 13). LA RUGĂCIUNILE DE POMENIRE A MORȚILOR ADUCEM ANUMITE SIMBOLURI ALE PREZENȚEI LUI IISUS. De exemplu, aducem LUMÂNĂRI (CANDELE) APRINSE, care ne amintesc următoarele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos: “EU SUNT LUMINA LUMII.” Aducem BOBUL DE GRÂU (sub formă de colivă și pâine), care ne amintește de MOARTEA ȘI ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, după cum El Însuși a spus când a prevestit Moartea și Învierea Sa prin următoarele cuvinte: “ADEVĂRAT, ADEVĂRAT ZIC VOUĂ CĂ DACĂ GRĂUNTELE DE GRÂU, CÂND CADE ÎN PĂMÂNT, NU VA MURI, RĂMÂNE SINGUR; IAR DACĂ VA MURI, ADUCE MULTĂ ROADĂ.” Aducem VIN, amintindu-ne că la Cina cea de Taină Iisus, luând paharul cu vin, a spus: “ACESTA ESTE SÂNGELE MEU, SÂNGELE LEGĂMÂNTULUI CELUI NOU, CARE SE VARSĂ PENTRU MULȚI SPRE IERTAREA PĂCATELOR.” ... Să ne amintim poezia lui Nichifor Crainic: UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT? Să o ascultăm interpretată de Tudor Gheorghe: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1185665466135870 ... Despre tăria pe care ne-o dă credința noastră creștină în viața de apoi, adică în viața de după moarte, a scris poetul George Coșbuc, căruia i-a murit singurul copil, Alexandru, la vârsta de (aproape) 20 de ani: "Dar știu un lucru mai presus/ De toate câte ți le-am spus:/ Credința-n zilele de-apoi/ E singura tărie-n noi,/ Că multe-s tari cum credem noi/ Și mâine nu-s!" (George Coșbuc, Moartea lui Fulger).

Pr. prof. Ion Ciungu   Iisus, prevestind Moartea Sa și Învierea Sa, precum și rezultatul Morții și Învierii Sale, a zis astfel:  “Adevăr...