Pr. prof. Ion Ciungu
“Ca cel dintre
Apostoli mai întâi-chemat și lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor,
Andreie, roagă-te, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare
milă.” (Tropar la sărbătoarea
Sfântului Apostol Andrei) https://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Andrei_(cel_%C3%8Ent%C3%A2i_chemat)
Sfântul Apostol
Andrei, numit în Tradiția Ortodoxă și “Cel Întâi Chemat”, adică primul pe care
l-a chemat Mântuitorul Iisus Hristos la misiunea de apostol, era din orașul
Betsaida, (din regiunea Galileia, din nordul Țării Sfinte). De meserie,
Andrei era pescar, ca și fratele său Petru, ca și tatăl lor Iona. Înainte de a
deveni apostol, Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. După
Înălțarea la Cer a Mântuitorului și după Pogorârea Duhului Sfânt, Sfinții
Apostoli au predicat Evanghelia în diferite părți ale lumii, Sfântul Apostol
Andrei ajungând și în regiunea numită Sciția, în nord-estul Mării Negre, încât
ucrainenii, rușii și românii îl consideră patron spiritual al
lor. Teritoriul care acum se numește Dobrogea era numit în antichitate
Sciția Mică. În Grecia, la Patras, Sf. Ap. Andrei a fost răstignit pe o
cruce în formă de X, din ordinul proconsulului Egheat, în anul 60 (sau 62). În
România, la insistențele Bisericii Ortodoxe Române, ziua de 30 noiembrie, când
este sărbătorit Sf. Ap. Andrei, a devenit zi de sărbătoare legală în care nu se
lucrează, din anul 2012. Mai multe aspecte referitoare la Sfântul Apostol
Andrei putem afla din articolele de la următoarele link-uri: https://en.wikipedia.org/wiki/Andrew_the_Apostle ... http://www.stathanasius.org/site/assets/files/8005/study_11_30_2020.pdf
Textul evanghelic care
se citește la Sfânta Liturghie în data de 30 noiembrie, la sărbătoarea
Sfântului Apostol Andrei, este din Sfânta Evanghelie după Ioan, din capitolul
1, versetele 35 – 51:
“A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre
ucenicii lui.
Şi privind pe Iisus,
Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu!
Şi cei doi ucenici
l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus.
Iar Iisus,
întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei
I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti?
El le-a zis: Veniţi şi
veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua
aceea. Era ca la ceasul al zecelea.
Unul dintre cei
doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui
Simon Petru.
Acesta a găsit întâi
pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte:
Hristos).
Şi l-a adus la Iisus.
Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi
Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru).
A doua zi voia să
plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi.
Iar Filip era din
Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
Filip a găsit pe
Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi
proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.
Şi i-a zis Natanael:
Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi.
Iisus a văzut pe
Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în
care nu este vicleşug.
Natanael I-a zis: De
unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip,
te-am văzut când erai sub smochin.
Răspunsu-I-a Natanael:
Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel.
Răspuns-a Iisus şi i-a
zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât
acestea vei vedea.
Şi i-a zis: Adevărat,
adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui
Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.”
http://www.bibliaortodoxa.ro/noul-testament/35/Ioan
...
https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna11
https://www.catholica.ro/calendar-greco-catolic-2023/11/
https://www.oca.org/readings/daily/2023/11/30
https://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2023/
http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php
http://www.orthodoxer-kalender.de/
http://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/
https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin
.......................................................................................................
Aici am terminat de
anunțat textele sfinte respective.
S-ar putea întâmpla să
dorim să (re)vedem următoarele articole:
https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/putem-mosteni-viata-vesnica-fericita-in.html
https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/azi-21-noiembrie-este-sarbatoare.html
https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/sa-nu-ne-despartim-de-dumnezeu-prin.html