duminică, 12 noiembrie 2023

La ONU, 145 de țări au votat joi, 9 noiembrie 2023, în favoarea REZOLUȚIEI DE CONDAMNARE A COLONIILOR ISRAELIENE ÎN PALESTINA, ÎN IERUSALIMUL DE EST ȘI ÎN GOLANUL SIRIAN OCUPAT. SUNT ILEGALE IMPLANTĂRILE ISRAELIENE ÎN ACESTE TERITORII, PRECUM ȘI TRANSFERUL FORȚAT AL CIVILILOR, CONFISCĂRILE DE TERITORII ȘI ANEXĂRILE DE TERITORII. ACESTE ACTIVITĂȚI ISRAELIENE CONSTITUIE UN OBSTACOL ÎN CALEA PĂCII ȘI DEZVOLTĂRII ECONOMICE ȘI SOCIALE. ISRAELUL, CARE ESTE PUTERE OCUPANTĂ, TREBUIE SĂ SE SUPUNĂ DREPTULUI INTERNAȚIONAL. (scurtă amintire a știrii; articole în engleză din 11 și 12 noiembrie 2023). OBSERVĂM CĂ și România a votat pentru condamnarea activităților israeliene de colonizare a acestor teritorii. NE AMINTIM CĂ, pe 27 octombrie 2023, AU VOTAT 120 DE STATE pentru ARMISTIȚIU UMANITAR DE URGENȚĂ în războiul Israelului contra Hamas în Fâșia Gaza, dar Israelul susținut de SUA, în loc să oprească răzbunările diabolice, a continuat uciderea civililor, bombardând spitale, moschei, biserici, tabere de refugiați, în așa fel încât, din 7 octombrie 2023 până acum, numărul persoanelor ucise de israelieni în Fâșia Gaza a trecut de 11.000, majoritatea fiind copii și femei!!! ... DE ASEMENEA, OBSERVĂM CĂ sâmbătă, 11 noiembrie 2023, la SUMMITUL ARABO-ISLAMIC din Arabia Saudită s-a cerut un EMBARGO ASUPRA EXPORTURILOR DE ARME ȘI MUNIȚIE CĂTRE ISRAEL și INVESTIGAREA DE CĂTRE CURTEA PENALĂ INTERNAȚIONALĂ A CRIMELOR COMISE DE ISRAEL CONTRA POPORULUI PALESTINIAN. ... Premierul palestinian, Mohammad Shtayyeh, a făcut apel, în 9 noiembrie 2023, pentru OPRIREA IMEDIATĂ A FOCULUI ÎN GAZA, căci SUFERINȚA PALESTINIANĂ ESTE DE 75 DE ANI, SUFERINȚA PALESTINIENILOR NU A ÎNCEPUT NUMAI PE 7 OCTOMBRIE 2023! Câți palestinieni mai trebuie să fie omorâți? ... Potrivit OMS, în medie 160 DE COPII SUNT UCIȘI ÎN FIECARE ZI ÎN FÂȘIA GAZA, din cauza războiului dintre Israel și Hamas!!! ... Într-un briefing din 7 noiembrie 2023, purtătorul de cuvânt al OMS A CERUT ACCES NESTINGHERIT ȘI ÎN SIGURANȚĂ PENTRU A AJUNGE CU AJUTOARE LA SPITALELE ȘI LA STAȚIILE PENTRU PROVIZII DIN FÂȘIA GAZA. NE AMINTIM că, pe 6 noiembrie 2023, secretarul general al ONU, portughezul António Guterres, a cerut ÎNCETAREA UMANITARĂ IMEDIATĂ A FOCULUI, căci coșmarul războiului israelian în Fâșia Gaza cutremură lumea: “GAZA SE TRANSFORMĂ ACUM ÎNTR-UN CIMITIR PENTRU COPII ... SUTE DE FETE ȘI BĂIEȚI SUNT ACUM UCIȘI SAU RĂNIȚI ÎN FIECARE ZI”. “COȘMARUL DIN GAZA ESTE MAI MULT DECÂT O CRIZĂ UMANITARĂ. ESTE O CRIZĂ A UMANITĂȚII.” Însă ministrul de externe al Israelului, Eli Cohen, i-a răspuns lui Guterres astfel: “Să-ți fie rușine!” ... OBSERVĂM CĂ evreii nu vor să se oprească din nebunia lor de răzbunare, prin care au făcut crime aproape de 10 ori mai multe decât Hamas!!! CULMEA, Cohen ar vrea ca rușinea să fie pe Guterres, care cere oprirea crimelor!!! ... ȘTIM CĂ BOLIVIA A RUPT RELAȚIILE DIPLOMATICE CU ISRAELUL, în 31 octombrie 2023, ACUZÂND ISRAELUL DE CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII COMISE ÎN GAZA. De asemenea, CHILE a descris încălcările de către Israel a Legii Internaționale Umanitare și a anunțat că și-a rechemat ambasadorul din Israel pentru consultări, tot pe 31 octombrie 2023. PREȘEDINTELE COLUMBIEI, Gustavo Petro, tot în luna octombrie, A COMPARAT GAZA cu LAGĂRUL DE CONCENTRARE DE LA AUSCHWITZ și cu GHETOUL DIN VARȘOVIA, arătând că ceea ce fac acum evreii palestinienilor în Gaza este ceea ce au făcut naziștii evreilor. ... Între timp, și alte țări și-au rechemat ambasadorii din Israel. ... Pe 8 noiembrie 2023, BELGIA, țară NATO, a propus măsuri concrete contra Israelului: “ESTE TIMPUL PENTRU SANCȚIUNI ÎMPOTRIVA ISRAELULUI. PLOAIA DE BOMBE ESTE INUMANĂ. ESTE CLAR CĂ ISRAELULUI NU-I PASĂ DE CERERILE INTERNAȚIONALE PENTRU OPRIREA FOCULUI. ANCHETAȚI BOMBARDAREA DE CĂTRE ISRAEL A SPITALELOR ȘI ȘCOLILOR ...”. “Curtea Penală Internațională ar trebui să fie în măsură să extindă și să întărească investigarea crimelor de război care sunt în desfășurare”, a declarat vicepremierul belgian Petra De Sutter. De asemenea, vicepremierul a mai cerut interzicerea importurilor de produse israeliene care vin de la coloniile israeliene din teritoriile palestiniene ocupate și suspendarea imediată a Acordului de Asociație al Israelului cu Europa. De asemenea, Petra De Sutter a mai declarat: “Hamas trebuie să elibereze ostaticii. Iar noi trebuie să oprim fluxurile de bani care finanțează această organizație teroristă”. ... Iar noi, creștinii, să zicem această rugăciune: OPREȘTE-I PE TOȚI SATANIȘTII, DOAMNE DUMNEZEULE, TATĂ CERESC ATOTPUTERNIC, TE RUGĂM FRUMOS PRIN DUHUL SFÂNT, ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS! AMIN! ... Să ne rugăm ca evreii și paletinienii să-L recunoască pe Împăratul Păcii, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos, căci, după cum bine a declarat Episcopul Emmanuel din Australia, nu va exista pace între evrei și palestinieni atât timp cât ei nu-L recunosc pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu, Răstignit pe Golgota pentru mântuirea oamenilor!

Pr. prof. Ion Ciungu

 

"Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri!" (Sfânta Evanghelie după Matei 26, 52) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=26

 


 

Mai multe aspecte referitoare la știrile amintite în titlu putem afla din înregistrările și din articolele următoare:

 

 


 

https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/315776064544081


India's Anti-Israel Stand At UN Amid Gaza War; Votes Against Israeli Settlements In Palestine, https://www.youtube.com/watch?v=cVUGTb4gQl8

 


India votes in favour of UN resolution condemning Israeli settlements in Palestine, Updated Nov 12, 2023, https://www.businesstoday.in/latest/world/story/india-votes-in-favour-of-un-resolution-condemning-israeli-settlements-in-palestine-405475-2023-11-12

 

India votes in favour of UN resolution against Israeli settlements in Palestine, UPDATED: Nov 11, 2023, https://www.indiatoday.in/india/story/india-votes-in-favour-of-un-resolution-against-israeli-settlements-in-palestine-2461835-2023-11-11

 

India Votes In Favour Of UN Resolution Condemning Israeli Settlements In Palestine, Updated at : 12 Nov 2023, https://news.abplive.com/news/world/israel-hamas-war-india-votes-in-favour-of-un-resolution-condemning-israeli-settlements-in-palestine-1642242

 

India Supports UN Resolution Condemning Israeli Settlements In Palestine, Updated: November 12, 2023 , https://www.ndtv.com/india-news/india-supports-un-resolution-condemning-israeli-settlements-in-palestine-4567965

 

https://press.un.org/en/2023/gaspd798.doc.htm

https://press.un.org/fr/2023/cpsd798.doc.htm

 

...


 



https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/724220066226920



Arab and Muslim leaders call for end to Gaza war, https://www.youtube.com/watch?v=fTr4H7WSD5k

 

 ...





https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/870919251004722


Arab and Muslim leaders demand immediate end to Gaza war, https://www.youtube.com/watch?v=prZ-oGTgl8E

 

 ...







https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1916264618774797



Muslim leaders call for immediate intl peace conference, https://www.youtube.com/watch?v=6qu7lvFYamo

 

 

The Capitals: Riyadh's show of Islamic unity for Palestine amid Israel-Hamas war, New Delhi, Written By: Mukul Sharma, Updated: Nov 12, 2023, 07:23 PM IST, https://www.wionews.com/world/the-capitals-riyadhs-show-of-islamic-unity-for-palestine-amid-israel-hamas-war-657849?utm_source=izooto&utm_medium=push_notifications&utm_campaign=The%20Capitals

 

https://www.arabnews.com/node/2407236/middle-east

 

https://english.ahram.org.eg/NewsContent/58/1262/512034/War-on-Gaza/War-on-Gaza/ArabIslamic-summit-falls-short-Draft-resolution-co.aspx

 

........................................................................................................

Aici se încheie acest articol.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/premierul-palestinian-mohammad-shtayyeh.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/belgia-tara-nato-este-timpul-pentru.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/potrivit-oms-in-medie-160-de-copii-sunt.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/cosmarul-razboiului-israelian-in-fasia.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/va-rog-sa-va-opriti-in-numele-lui.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/plangere-si-intristare-ne-au-cuprins-pe.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/de-ce-romanii-ignora-durerea.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/in-palestina-mor-copii-in-palestina-se.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/11/bolivia-rupt-relatiile-diplomatice-cu.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/10/in-contextul-masacrelor-comise-de.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/10/iarasi-si-iarasi-pentru-pacea-toata.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/10/dupa-interviul-in-care-regina-iordaniei.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/10/regina-iordaniei-rania-denuntat-recent.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/10/cine-se-mai-poate-increde-in-vorbele.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/10/o-zi-de-post-rugaciune-si-pocainta.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/10/iarasi-in-gaza-noi-avem-o-intrebare.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/10/in-gaza-manastirea-ortodoxa-sfantul.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/10/politica-rea-de-apartheid-de.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/10/chemare-la-pace-in-tara-sfanta-tara.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2022/09/politica-israeliana-de-apartheid-adica.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2022/09/de-ce-regina-elisabeta-ii-a-refuzat-sa.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2022/12/cazul-asasinarii-de-catre-israel-in-11.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2022/01/grupuri-radicale-israeliene-comit.html

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi este sărbătoare mare: ÎNĂLȚAREA LA CER A DOMNULUI DUMNEZEULUI ȘI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Această sărbătoare este în fiecare an în zi de JOI, la 40 de zile după sărbătoarea Sfintelor Paști. De ce a plecat Mântuitorul de pe Pământ? Răspunsul este următorul: Pentru că El Și-a încheiat misiunea pentru care a venit aici, dar o continuă din Cer, prin Duhul Sfânt pe Care L-a trimis oamenilor, de la Tatăl nostru Sfânt din Ceruri. Iisus Se va întoarce pe Pământ la sfârșitul lumii, pentru a face judecată dreaptă fiecărui om. Atunci El va veni ca Judecător Drept, nu ca Mântuitor. Nimeni, în afară de Tatăl Ceresc, nu știe când va fi sfârșitul lumii. Totuși, Iisus a vorbit despre semnele sfârșitului lumii. Unul din aceste semne este predicarea Evangheliei despre Împărăția lui Dumnezeu, în toată lumea, spre mărturie la toate etniile. Haideți să ne amintim câteva texte din Noul Testament referitoare la Înălțarea Mântuitorului la Cer și să încercăm să conștientizăm dacă chiar Îl așteptăm pe Iisus să vină ca Judecător Drept! Dar, mai întâi ar trebui să încercăm să conștientizăm dacă ne folosim din plin de mântuirea pe care Iisus ne-o oferă acum, în timpul vieții noastre! Sărbătorile sunt ocazii de a ne analiza conștiința religios-morală și de a ne autoevalua identitatea creștină în raport cu obiectivele și competențele spre care ne cheamă Iisus prin Legea Noului Testament. Cât de mult am încercat, până acum, să ne asemănăm, să ne identificăm cu Iisus? Dacă El ar veni acum, ne-ar putea recunoaște ca fiind ai Lui? Să ne silim, ca nu cumva atunci când va veni El să ne spună aceste cuvinte: “Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea!” ... În România, ziua de ÎNĂLȚAREA DOMNULUI este și ZIUA EROILOR, sărbătoare națională a poporului român: “la ora 12:00, clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase în semn de veșnică pomenire, de prețuire și recunoştinţă pentru eroii care s-au jertfit pentru popor, credinţă şi ţară. Pomenirea eroilor români la sărbătoarea Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 și consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească. Prin Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Domnului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.” Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm frumos, iartă-i așa cum știi Tu, pe toți eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român! De asemenea, Te rugăm frumos, iartă-ne și pe noi cei de azi, și ajută-ne să continuăm apărarea patriei noastre, a credinței creștine corecte strămoșești, precum și libertatea, unitatea și demnitatea poporului nostru român! Amin! Îți mulțumim frumos! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! IISUSE, CEL CE TE-AI ÎNĂLȚAT DE LA NOI LA CER, NU NE LĂSA PE NOI SINGURI! (din Acatistul Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos la Cer), https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/2713548532151176 ✝Troparul Înălțării Domnului✝, glas 4, Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând Ucenicilor, cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei, prin binecuvântare, că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii. https://www.facebook.com/100091355802741/videos/1232030165303032?idorvanity=1055461704801840

Pr. prof. Ion Ciungu   Iisus a zis: “În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. Şi dacă ...