joi, 27 iulie 2023

Mitropolitul român LONGHIN JAR din Ucraina, care din anii 1990 până acum a adoptat și îngrijește peste 400 de copii orfani, a ajuns ÎN SPITAL, pe 21 iulie 2023, cu accident vascular cerebral grav. El este unul dintre cei mai iubiți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Să-l pomenim în RUGĂCIUNILE NOASTRE, ca Dumnezeu să-i ajute să-și revină și să-i poată îngriji pe copiii de la orfelinatul Mănăstirii Bănceni, regiunea Cernăuți! (scurtă amintire a știrii; articol în engleză din 25 iulie 2023 etc) Mitropolitul a fost căsătorit și are trei copii din căsătorie. Dat fiind faptul că el pe când era copil a rămas orfan, a deschis, în anul 1992, un orfelinat și a adopt treptat copii orfani. Apoi, el și soția au luat decizia să se călugărească. În 2008 i s-a acordat titlul de Erou al Ucrainei, pentru eforturile sale de îngrijire a copiilor. Acum, de când cu războiul dintre Rusia și Ucraina început în 2022, situația s-a complicat așa de rău încât mitropolitul nu mai are cu ce să plătească facturile de utilități.

Pr. prof. Ion Ciungu

 

Iisus a zis: "Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea." (Sfânta Evanghelie după Marcu 10, 14 - 15)

 


Mai multe aspecte referitoare la știrile amintite în titlu putem afla din articolul următor:

 

UKRAINIAN METROPOLITAN, FATHER OF 100S OF ORPHANS, VICTIM OF STATE OPPRESSION, SUFFERS SEVERE STROKE, publicat în 25 iulie 2023, pe website-ul de știri creștine ORTHODOX CHRISTIANITY.

...

Лонгин (Жар),

https://uk.wikipedia.org/wiki/%D0%9B%D0%BE%D0%BD%D0%B3%D0%B8%D0%BD_(%D0%96%D0%B0%D1%80)

 

Лонгин (Жар),

https://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%9B%D0%BE%D0%BD%D0%B3%D0%B8%D0%BD_(%D0%96%D0%B0%D1%80)

...

Mitropolitul Longhin Jar de la Bănceni, Ucraina, se îngrijește de 400 de copii, mulți dintre ei având probleme grave de sănătate, dizabilități, handicapuri, după cum observăm dintr-o înregistrare din 14 aprilie 2020. http://www.tvr.ro/400-de-copii-si-un-singur-tata_27120.html#view 

Parintele Mihail, care crește peste 400 de copii, a înfiat o fetiță fără mâini, articol din 30 iunie 2021, publicat pe website-ul de știri Mesajul.ro, de Simion Marian. https://www.mesajul.ro/parintele-mihail-care-creste-peste-400-de-copii-a-infiat-o-fetita-fara-maini/

................................................................................................................................

Aici am terminat de amintit știrile respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următorul articol:

“DUMNEZEU, PATRIA, FAMILIA” (Dio, patria, famiglia) este sloganul cu care GIORGIA MELONI, creștină catolică, a câștigat anul trecut (octombrie 2022) alegerile în ITALIA. Giorgia Meloni este prima femeie care deține funcția de prim-ministru în Italia. În lupta pentru apărarea valorilor familiei tradiționale, AUTORITĂȚILE DIN ITALIA AU ÎNCEPUT SĂ ELIMINE NUMELE MAMELOR LESBIENE DE PE CERTIFICATELE DE NAȘTERE ALE COPIILOR. NUMAI PĂRINȚII BIOLOGICI TREBUIE SĂ APARĂ PE CERTIFICATUL DE NAȘTERE. De asemenea, în luna iunie, Guvernul Regiunii Lazio (care include Roma) și-a retras sprijinul pentru parada anuală LGBT Pride, având în vedere că cuplurile gay susțin MATERNITATEA DE SUBSTITUȚIE (maternitatea surogat; mame purtătoare). Încă din 2021 Giorgia Meloni a spus că această practică este o ABOMINAȚIUNE care caută să reducă viața umană la o monedă de schimb. În Italia, maternitatea de substituție este interzisă. Parlamentul lucrează la un proiect de lege care să o interzică internațional. DE CE LUPTĂ GIORGIA MELONI PENTRU FAMILIE? Pentru că declinul populației italiene este unul dintre cele mai severe din Europa: anul trecut numărul nașterilor a fost de 393.000, iar al deceselor de 713.499. Ca să combată declinul, Giorgia Meloni a înființat un Minister pentru Familie și Naștere, și a prevăzut reduceri de taxe pentru ca familiile să redescopere frumusețea de a fi părinte. ... Observăm că revista germană liberală de stânga “Stern” o prezenta pe Giorgia Meloni ca fiind postfascistă și cea mai periculoasă femeie din Europa. Oare de ce? Pentru că Georgia susține identitatea creștină a Italiei, familia tradițională lăsată de Dumnezeu și patriotismul italian? (scurtă amintire a știrilor; articol în engleză din 24 iulie 2023) Să observăm că ÎN ROMÂNIA, în anul 2022, numărul nașterilor a fost de 171.132 (cea mai scăzută natalitate din 1930 încoace), iar numărul deceselor a fost de 272.483. Este nevoie de o creștină ca Giorgia Meloni și în România. Dă, Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm frumos prin Duhul Sfânt, spre slava Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, în fiecare moment, în vecii vecilor! Amin!

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre ZIUA BIBLIEI, sărbătorită în Biserica Ortodoxă Română pe 13 noiembrie, ne amintește și în acest an, 2026, prin afișul distribuit, doamna Monica Gujan, profesoară documentaristă la Centrul de Documentare și Informare al Liceului Tehnologic "Johannes Lebel" din Tălmaciu, jud Sibiu. Îi mulțumim frumos pentru că ne amintește de faptul că TOATĂ SCRIPTURA (TOATĂ BIBLIA) ESTE INSPIRATĂ DE DUMNEZEU ȘI ESTE DE FOLOS SPRE EDUCAREA OAMENILOR, SPRE ÎNDREPTAREA OAMENILOR, SPRE ÎMBUNĂTĂȚIREA OAMENILOR. De asemenea, îi mulțumim frumos pentru că ne amintește și de faptul că tot pe 13 noiembrie este ZIUA MONDIALĂ A BUNĂTĂȚII, îndemnându-ne SĂ ALEGEM SĂ FIM BUNI, atât noi adulții, cât și copiii, elevii! ... În Biserica Ortodoxă Română se sărbătorește ZIUA BIBLIEI pe 13 noiembrie începând din anul 2006. ... OBSERVĂM CĂ ÎN SUA, ‌în anul 1941, Președintele Franklin Delano Roosevelt a declarat pentru prima dată Săptămâna Națională a Bibliei în Săptămâna Zilei Recunoștinței, după atacul de la Pearl Harbor. În prezent, Duminica Națională a Bibliei este sărbătorită în a patra duminică din ianuarie, iar Săptămâna Națională a Bibliei este sărbătorită în Săptămâna Zilei Recunoștinței, Ziua Recunoștinței fiind în a patra Joi din noiembrie. ... OBSERVĂM CĂ ACTUALMENTE BIBLIA este TRADUSĂ în peste 800 de limbi, având acces la ea peste 6 miliarde de oameni. ... Pentru rugăciunile Preacuratei Fecioare Maria, Preasfânta Ta Mamă, și pentru rugăciunile Tuturor Sfinților Tăi, Doamne Iisuse Hristoase Fiule Atotsfânt și Atotputernic al lui Dumnezeu, Te rugăm frumos prin Duhul Atotsfânt și Atotputernic, spre slava Veșnicului Dumnezeu Atotsfânt și Atotputernic Tatăl nostru Ceresc, ajută-ne să ne folosim cum se cuvine de Biblie, ca să ne putem îmbunătăți și câștiga mântuirea! Amin! Amin! Așa să fie! Îți mulțumim frumos!

Pr. prof. Ion Ciungu https://www.facebook.com/share/p/19yAFek8Cp/