duminică, 19 iunie 2022

ÎN SUA, TRANSFORMAREA ÎN “COMPOST” A CORPURILOR UMANE MOARTE A FOST LEGALIZATĂ ÎN UNELE STATE (ÎN WASHINGTON, ÎN 2019; ÎN COLORADO ȘI OREGON, ÎN 2021), IAR ÎN ALTELE URMEAZĂ A FI LEGALIZATĂ (ÎN NEW YORK ȘI CALIFORNIA). PROCESUL ARTIFICIAL DE DESCOMPUNERE A CORPULUI MORT ÎN COMPOST DUREAZĂ 30 DE ZILE, ÎNSĂ OASELE NU SE DESCOMPUN ȘI, PRIN URMARE, TREBUIE SĂ FIE MĂCINATE, APOI AMESTECATE CU COMPOSTUL. DE FAPT, ȘI ÎN CAZUL INCINERĂRII, OASELE NU ARD ȘI, PRIN URMARE, TREBUIE MĂCINATE. ORICUM, INCINERAREA NU ESTE PRACTICATĂ DE CREȘTINII TRADIȚIONALI, NICI DE MAHOMEDANII TRADIȚIONALI, NICI DE EVREII TRADIȚIONALI. ÎN PLUS, ATÂT INCINERAREA CÂT ȘI “ACVAMAREA” PRODUC POLUARE … . ASTFEL, SE PARE CĂ TRANSFORMAREA ÎN COMPOST PENTRU FERTILIZAREA SOLULUI ESTE ULTIMA OPȚIUNE!? REFERITOR LA PREȚURI, SITUAȚIA ÎN SUA ESTE ASTFEL: $5500 TRANSFORMAREA ÎN COMPOST; ÎNTRE $4000 ȘI $7000 INCINERAREA; IAR ÎNMORMÂNTAREA CU ÎMBĂLSĂMARE ȘI SICRIU “PREZENTABIL” ESTE CEA MAI SCUMPĂ. ÎNSĂ EXISTĂ ȘI OPȚIUNEA VECHE DE SECOLE, DE A ÎNMORMÂNTA CORPUL OMULUI MORT FĂRĂ ÎMBĂLSĂMARE, ÎNTR-UN SIMPLU SICRIU DE LEMN, PUS ÎN PĂMÂNT. ACEASTĂ OPȚIUNE ESTE NUMITĂ “ÎNMORMÂNTARE NATURALĂ” ȘI ESTE CEA MAI IEFTINĂ. CERERILE DE “ÎNMORMÂNTARE NATURALĂ” SUNT ÎN CREȘTERE. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 17 iunie 2022). SPRE DEOSEBIRE DE ATEISMUL ȘI NIHILISMUL PE CARE LE EXPRIMĂ OPȚIUNILE DE INCINERARE, ACVAMARE ȘI TRANSFORMARE ÎN COMPOST, ÎNMORMÂNTAREA TRADIȚIONALĂ EXPRIMĂ CREDINȚA NOASTRĂ CREȘTINĂ ȘI SPERANȚA ÎN ÎNVIEREA CORPULUI LA SFÂRȘITUL LUMII. ACEASTĂ ÎNVIERE ESTE GARANTATĂ DE ÎNVIEREA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. EL A ILUSTRAT ÎNVIEREA SA, MAI ÎNAINTE DE MOARTEA SA, PRIN BOBUL DE GRÂU CARE, DUPĂ CE AJUNGE ÎN PĂMÂNT, PUTREZEȘTE, NATURAL, APOI RĂSARE ÎNTR-O NOUĂ VIAȚĂ, ADUCÂND MULTĂ ROADĂ.

Pr. prof. Ion Ciungu     

 

Iisus a zis: “Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă.” (Sfânta Evanghelie după Ioan 12, 24) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=12



Mai multe aspecte referitoare la știrea anunțată în titlu putem afla din articolul următor:

 

STATES LEGALIZE NEW METHOD OF HUMAN REMAINS DISPOSAL: COMPOST, publicat în data de 17 iunie 2022, pe website-ul de știri creștine ORTHODOX CHRISTIANITY.

 

…………………………………………………………………

Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, în SÂMBĂTA MOȘILOR DE IARNĂ, înainte de DUMINICA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI, ne-am asociat/ne asociem la RUGĂCIUNILE DE POMENIRE GENERALĂ A MORȚILOR, A TUTUROR PERSOANELOR PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO, potrivit Calendarului Creștin Ortodox și Calendarului Creștin Greco-Catolic. ASTFEL, se cuvine să cerem de la Dumnezeu IERTARE PENTRU PERSOANELE PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO și, de asemenea, IERTARE PENTRU NOI, persoanele din lumea aceasta: DOAMNE DUMNEZEULE, TATĂ CERESC ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, TE RUGĂM FRUMOS PRIN DUHUL SFÂNT, ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, IARTĂ-LE (IARTĂ-NE) PĂCATELE ȘI AI MILĂ DE LUMEA TA! AMIN! ÎȚI MULȚUMIM FRUMOS! ... Ne rugăm pentru morți din cel puțin trei motive: 1) Iubirea Domnului nostru Iisus Hristos este mai tare decât moartea. Sfântul Apostol Pavel ne spune că tocmai cu acest scop Mântuitorul a murit și a înviat: ca să aibă stăpânire atât peste vii cât și peste morți (Romani 14, 9). ... 2) Cei pe care noi îi considerăm morți continuă să fie vii, după cum ne asigură Mântuitorul (Luca 20, 37-38). ... 3) Iubirea noastră creștinească continuă și dincolo de moarte, căci iubirea creștinească este cea mai puternică virtute, care nu dispare niciodată (1 Corinteni 13). LA RUGĂCIUNILE DE POMENIRE A MORȚILOR ADUCEM ANUMITE SIMBOLURI ALE PREZENȚEI LUI IISUS. De exemplu, aducem LUMÂNĂRI (CANDELE) APRINSE, care ne amintesc următoarele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos: “EU SUNT LUMINA LUMII.” Aducem BOBUL DE GRÂU (sub formă de colivă și pâine), care ne amintește de MOARTEA ȘI ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, după cum El Însuși a spus când a prevestit Moartea și Învierea Sa prin următoarele cuvinte: “ADEVĂRAT, ADEVĂRAT ZIC VOUĂ CĂ DACĂ GRĂUNTELE DE GRÂU, CÂND CADE ÎN PĂMÂNT, NU VA MURI, RĂMÂNE SINGUR; IAR DACĂ VA MURI, ADUCE MULTĂ ROADĂ.” Aducem VIN, amintindu-ne că la Cina cea de Taină Iisus, luând paharul cu vin, a spus: “ACESTA ESTE SÂNGELE MEU, SÂNGELE LEGĂMÂNTULUI CELUI NOU, CARE SE VARSĂ PENTRU MULȚI SPRE IERTAREA PĂCATELOR.” ... Să ne amintim poezia lui Nichifor Crainic: UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT? Să o ascultăm interpretată de Tudor Gheorghe: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1185665466135870 ... Despre tăria pe care ne-o dă credința noastră creștină în viața de apoi, adică în viața de după moarte, a scris poetul George Coșbuc, căruia i-a murit singurul copil, Alexandru, la vârsta de (aproape) 20 de ani: "Dar știu un lucru mai presus/ De toate câte ți le-am spus:/ Credința-n zilele de-apoi/ E singura tărie-n noi,/ Că multe-s tari cum credem noi/ Și mâine nu-s!" (George Coșbuc, Moartea lui Fulger).

Pr. prof. Ion Ciungu   Iisus, prevestind Moartea Sa și Învierea Sa, precum și rezultatul Morții și Învierii Sale, a zis astfel:  “Adevăr...