luni, 13 iunie 2022

A DOUA ZI DE RUSALII AVEM SĂRBĂTOARE DEDICATĂ SFINTEI TREIMI (ADICĂ LUI DUMNEZEU CEL ATOTÎNȚELEPT, ATOTPUTERNIC, IUBITOR DE OAMENI, ATOTBUN, ATOTDREPT, ATOTSFÂNT, ETERN, INFINIT, CREATORULUL LUMII, SUSȚINĂTORUL LUMII, MÂNTUITORUL LUMII, SFINȚITORUL LUMII, JUDECĂTORUL LUMII, SINGURUL DUMNEZEU ADEVĂRAT, ADICĂ O SINGURĂ FIINȚĂ DIVINĂ ADEVĂRATĂ ȘI REVELATĂ LUMII ÎN TREI PERSOANE DIVINE ADEVĂRATE ȘI AFLATE ÎN RELAȚII DE IUBIRE ȘI DREPTATE: TATĂL, FIUL ȘI DUHUL SFÂNT; TAINĂ MARE! AXIOMĂ! AXIOMELE SE CRED, NU SE DEMONSTREAZĂ. 1+1+1=1, adică Trei Persoane Divine Adevărate și Distincte au O Singură Ființă Divină Adevărată. S-au făcut analogii pentru a ne apropia cumva de această Taină:. De ex., timpul vieții noastre este unul singur, dar are trei aspecte: trecut, prezent și viitor. Sau altă analogie, un singur pom are trei părți: rădăcină, tulpină și coroană. Bineînțeles că sunt slabe aceste analogii, dar totuși, ne ajută un pic. Oricum, taina rămâne taină, misterul despre Un Singur Dumnezeu Adevărat în Trei Persoane Divine Adevărate rămâne insondabil.). ACEASTĂ ZI SE MAI NUMEȘTE ȘI LUNEA DUHULUI SFÂNT. (Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, frumoasa rugăciune adresată Sfintei Treimi! PREA SFÂNTĂ TREIME, MILUIEȘTE-NE PE NOI, DOAMNE, CURĂȚEȘTE PĂCATELE NOASTRE ... ! De asemenea, să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în A Doua Zi De Rusalii, despre atitudinea pe care se cuvine să o avem în relațiile interumane, având conștiința că în același timp suntem în relații și cu îngerii, și cu Dumnezeu!)

Pr. prof. Ion Ciungu

  

Prea Sfântă Treime, miluieşte-ne pe noi! Doamne, curăţeşte păcatele noastre! Stăpâne, iartă fărădelegile noastre! Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău!

 


Sfânta Treime este reprezentată iconografic sub forma celor Trei Îngeri Care s-au arătat patriarhului biblic Avraam, la stejarul Mamvri, în Vechiul Testament. Deși erau Trei, Avraam se adresează ca Unuia Singur: “Domnul i S'a arătat [lui Avraam] la stejarul Mamvri, pe când el ședea în pragul cortului său sub zăduful amiezei. Și ridicându-și el ochii, s'a uitat; și iată, trei Oameni îi stăteau în față; și de cum I-a vazut, a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor și s'a închinat până la pământ 1. Și a zis: "Doamne 2, dac'am aflat har în ochii Tăi, nu-l ocoli pe robul Tău!” (Facerea sau Geneza, capitolul 18, versetele 1 – 3). https://www.crestinortodox.ro/biblia/Facerea/Aratarea-treimica-de-la-stejarul-Mamvri/ https://ro.orthodoxwiki.org/Sf%C3%A2nta_Treime    https://ro.orthodoxwiki.org/Pogor%C3%A2rea_Duhului_Sf%C3%A2nt

 


Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în A Doua Zi De Rusalii este din Sfânta Evanghelie după Matei, din capitolul 12, versetele 10 – 20:

Mt 18, 10-20

10

Luaţi seama să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici; că vă spun Eu vouă că îngerii lor din ceruri d pururea văd faţa Tatălui Meu Care este în ceruri;

11

fiindcă Fiul Omului a venit să-l mântuiască pe cel pierdut.

12

Ce părere aveţi?: Dacă un om are o sută de oi şi una din ele se rătăceşte, nu le lasă el oare în munţi pe cele nouăzeci şi nouă şi, ducându-se, o caută pe cea rătăcită?

13

Şi dacă se întâmplă s'o găsească, adevăr vă grăiesc că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci şi nouă care nu s'au rătăcit.

14

Tot astfel, vrerea Tatălui vostru Celui din ceruri nu aceasta este, să piară vreunul din aceştia mici.

15

De-ţi va greşi fratele tău, mergi, mustră-l numai între tine şi el. Şi de te va asculta, l-ai câştigat pe fratele tău.

16

Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, pentru ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot ce se spune.

17

Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar dacă nici de Biserică nu va asculta, să-ţi fie ca un păgân şi ca un vameş e.

18

Adevăr vă grăiesc: Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer.

19

Vă mai spun că dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ asupra unui lucru pe care-l vor cere, li se va da lor de către Tatăl Meu Cel ce este în ceruri.

20

Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor“.

...

https://www.oca.org/readings/daily/2022/06/13

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1zNMc_BjodVNoGBKXBUrDzlHm8-GWKbDsoA_ugRCCvH4Z_aBgF_9L9tZ0  

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

https://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2022/

...

http://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna6

https://www.biserici.org/index.php?menu=CDA7&year=2022&month=06

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

……………………………………………………………………………………

Aici am terminat de amintit textele sfinte respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

SĂRBĂTOAREA NUMITĂ “RUSALIILE” ESTE LA 50 DE ZILE DUPĂ SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI, PRIN URMARE, EA SE MAI NUMEȘTE ȘI “CINCIZECIMEA”. (ACEASTA ESTE, DE FAPT, CINCIZECIMEA CEA NOUĂ, SPRE DEOSEBIRE DE VECHEA SĂRBĂTOARE IUDAICĂ A CINCIZECIMII.) CE SĂRBĂTORIM LA RUSALII, SAU LA CINCIZECIMEA CEA NOUĂ? RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: SĂRBĂTORIM POGORÂREA (COBORÂREA) DUHULUI SFÂNT PESTE APOSTOLI. SUB CE FORMĂ S-A COBORÂT DUHUL SFÂNT PESTE APOSTOLI LA CINCIZECIME? SUB FORMA UNOR LIMBI (FLĂCĂRI) CA DE FOC. CARE A FOST EFECTUL COBORÂRII DUHULUI SFÂNT PESTE APOSTOLI? APOSTOLII S-AU UMPLUT DE DUH SFÂNT ȘI AU ÎNCEPUT SĂ VORBEASCĂ ÎN ALTE LIMBI, DIFERITE DE LIMBILE LOR MATERNE, ADRESÂNDU-SE MULȚIMII ADUNATE DIN DIFERITE ȚĂRI ÎN ORAȘUL IERUSALIM, LA VECHEA SĂRBĂTOARE A CINCIZECIMII. DESPRE CE VORBEAU APOSTOLII? APOSTOLII VORBEAU DESPRE MINUNILE LUI DUMNEZEU, DESPRE RĂSTIGNIREA, ÎNVIEREA ȘI ÎNĂLȚAREA LA CER A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, PRECUM ȘI DESPRE NECESITATEA POCĂINȚEI ȘI A BOTEZULUI PENTRU IERTAREA PĂCATELOR, CA ETAPE PREMERGĂTOARE PENTRU CA OAMENII SĂ POATĂ PRIMI DARUL DUHULUI SFÂNT. ATUNCI, LA CINCIZECIME, ÎN URMA PREDICII ROSTITE DE SFÂNTUL APOSTOL PETRU, AU PRIMIT BOTEZUL APROXIMATIV 3.000 DE PERSOANE. DATORITĂ ACESTUI FAPT, ZIUA ACEASTA, A CINCIZECIMII, ESTE CONSIDERATĂ A FI ZIUA DE NAȘTERE A BISERICII CREȘTINE. (Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, unele texte sfinte specifice Rusaliilor, între care este și frumoasa rugăciune către Duhul Sfânt, numită ÎMPĂRATE CERESC, MÂNGÂIETORULE, DUHUL ADEVĂRULUI ... !)

 

DUMINICA A ȘAPTEA A PAȘTILOR (SAU DUMINICA A ȘAPTEA DUPĂ PAȘTI) VINE DUPĂ SĂRBĂTOAREA ÎNĂLȚĂRII LA CER A DOMNULUI ȘI DUMNEZEULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. TEXTUL EVANGHELIC DIN ACEASTĂ DUMINICĂ NE AMINTEȘTE DE RUGĂCIUNEA PE CARE IISUS, FIU AL OMULUI ȘI FIU AL LUI DUMNEZEU, A ADRESAT-O TATĂLUI CERESC, DUPĂ CINA CEA DE TAINĂ, ÎN JOIA PAȘTILOR. ÎN ACEASTĂ RUGĂCIUNE ESTE VORBA DESPRE SLAVA PE CARE EL, FIUL LUI DUMNEZEU, O AVEA ÎNAINTE DE CREAȚIA LUMII. IISUS CERE TATĂLUI CERESC SĂ-I DEA IARĂȘI SLAVA PE CARE O AVEA MAI ÎNAINTE DE CREAȚIA LUMII, CĂCI EL ȘI-A ÎMPLINIT MISIUNEA PE PĂMÂNT. (Care a fost misiunea Fiului lui Dumnezeu pe Pământ? Răspunsul este următorul: Să-L facă cunoscut oamenilor pe Tatăl Ceresc ca Singurul Dumnezeu Adevărat și astfel oamenii să poată obține viața veșnică. De asemenea, să Se facă cunoscut pe Sine oamenilor ca Fiu al lui Dumnezeu, trimis în lume de Tatăl Ceresc. ... Iisus Se roagă pentru unitatea oamenilor care au crezut în El și cere protecție pentru ei, având în vedere faptul că El urma să părăsească lumea pentru a se întoarce la Tatăl Ceresc. ... În această Duminică îi comemorăm, în fiecare an, pe cei 318 sfinți părinți de la Primul Sinod Ecumenic (din anul 325) care au alcătuit primele 7 articole din Crez. ... Haideți să conștientizăm, din lectura textului evanghelic, care se citește azi la Sfânta Liturghie, perspectiva vieții veșnice pe care ne-a deschis-o Iisus și să lucrăm pentru obținerea ei!)

 

ÎNĂLȚAREA LA CER A DOMNULUI ȘI DUMNEZEULUI NOSTRU IISUS HRISTOS O SĂRBĂTORIM LA 40 DE ZILE DUPĂ PAȘTI, ADICĂ AZI. DE CE A PLECAT MÂNTUITORUL DE PE PĂMÂNT? RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: PENTRU CĂ ȘI-A ÎNCHEIAT MISIUNEA AICI, DAR O CONTINUĂ DIN CER, PRIN DUHUL SFÂNT PE CARE NI L-A TRIMIS DE LA TATĂL CERESC. IISUS SE VA ÎNTOARCE PE PĂMÂNT, LA SFÂRȘITUL LUMII, PENTRU A FACE JUDECATĂ DREAPTĂ FIECĂRUI OM. EL VA VENI CA JUDECĂTOR DREPT, NU CA MÂNTUITOR. NIMENI, ÎN AFARĂ DE TATĂL CERESC, NU ȘTIE CÂND VA FI SFÂRȘITUL LUMII. TOTUȘI, IISUS A VORBIT DESPRE SEMNELE SFÂRȘITULUI LUMII. UNUL DINTRE ACESTE SEMNE ESTE PREDICAREA EVANGHELIEI DESPRE ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU ÎN TOATĂ LUMEA, CA MĂRTURIE TUTUROR NAȚIUNILOR. (Haideți să ne amintim câteva texte din Noul Testament referitoare la Înălțarea Mântuitorului la Cer și să încercăm să conștientizăm dacă chiar Îl așteptăm pe Iisus să vină ca Judecător Drept! Dar, mai întâi ar trebui să încercăm să conștientizăm dacă ne folosim din plin de mântuirea pe care Iisus ne-o oferă acum, în timpul vieții noastre! Sărbătorile sunt ocazii de a ne analiza conștiința religios-morală și de a ne autoevalua identitatea creștină în raport cu obiectivele și competențele spre care ne cheamă Iisus prin Legea Noului Testament. Cât de mult am încercat, până acum, să ne asemănăm, să ne identificăm cu Iisus? Dacă El ar veni acum, ne-ar putea recunoaște ca fiind ai Lui? Să ne silim, ca nu cumva să ne spună aceste cuvinte: “Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea!”)

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, în SÂMBĂTA MOȘILOR DE IARNĂ, înainte de DUMINICA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI, ne-am asociat/ne asociem la RUGĂCIUNILE DE POMENIRE GENERALĂ A MORȚILOR, A TUTUROR PERSOANELOR PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO, potrivit Calendarului Creștin Ortodox și Calendarului Creștin Greco-Catolic. ASTFEL, se cuvine să cerem de la Dumnezeu IERTARE PENTRU PERSOANELE PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO și, de asemenea, IERTARE PENTRU NOI, persoanele din lumea aceasta: DOAMNE DUMNEZEULE, TATĂ CERESC ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, TE RUGĂM FRUMOS PRIN DUHUL SFÂNT, ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, IARTĂ-LE (IARTĂ-NE) PĂCATELE ȘI AI MILĂ DE LUMEA TA! AMIN! ÎȚI MULȚUMIM FRUMOS! ... Ne rugăm pentru morți din cel puțin trei motive: 1) Iubirea Domnului nostru Iisus Hristos este mai tare decât moartea. Sfântul Apostol Pavel ne spune că tocmai cu acest scop Mântuitorul a murit și a înviat: ca să aibă stăpânire atât peste vii cât și peste morți (Romani 14, 9). ... 2) Cei pe care noi îi considerăm morți continuă să fie vii, după cum ne asigură Mântuitorul (Luca 20, 37-38). ... 3) Iubirea noastră creștinească continuă și dincolo de moarte, căci iubirea creștinească este cea mai puternică virtute, care nu dispare niciodată (1 Corinteni 13). LA RUGĂCIUNILE DE POMENIRE A MORȚILOR ADUCEM ANUMITE SIMBOLURI ALE PREZENȚEI LUI IISUS. De exemplu, aducem LUMÂNĂRI (CANDELE) APRINSE, care ne amintesc următoarele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos: “EU SUNT LUMINA LUMII.” Aducem BOBUL DE GRÂU (sub formă de colivă și pâine), care ne amintește de MOARTEA ȘI ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, după cum El Însuși a spus când a prevestit Moartea și Învierea Sa prin următoarele cuvinte: “ADEVĂRAT, ADEVĂRAT ZIC VOUĂ CĂ DACĂ GRĂUNTELE DE GRÂU, CÂND CADE ÎN PĂMÂNT, NU VA MURI, RĂMÂNE SINGUR; IAR DACĂ VA MURI, ADUCE MULTĂ ROADĂ.” Aducem VIN, amintindu-ne că la Cina cea de Taină Iisus, luând paharul cu vin, a spus: “ACESTA ESTE SÂNGELE MEU, SÂNGELE LEGĂMÂNTULUI CELUI NOU, CARE SE VARSĂ PENTRU MULȚI SPRE IERTAREA PĂCATELOR.” ... Să ne amintim poezia lui Nichifor Crainic: UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT? Să o ascultăm interpretată de Tudor Gheorghe: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1185665466135870 ... Despre tăria pe care ne-o dă credința noastră creștină în viața de apoi, adică în viața de după moarte, a scris poetul George Coșbuc, căruia i-a murit singurul copil, Alexandru, la vârsta de (aproape) 20 de ani: "Dar știu un lucru mai presus/ De toate câte ți le-am spus:/ Credința-n zilele de-apoi/ E singura tărie-n noi,/ Că multe-s tari cum credem noi/ Și mâine nu-s!" (George Coșbuc, Moartea lui Fulger).

Pr. prof. Ion Ciungu   Iisus, prevestind Moartea Sa și Învierea Sa, precum și rezultatul Morții și Învierii Sale, a zis astfel:  “Adevăr...