sâmbătă, 14 septembrie 2024

Azi, 14 septembrie, este zi de SĂRBĂTOARE ÎN CARE SE ȚINE POST: ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI. Comemorăm MOARTEA CA JERTFĂ DE BUNĂ VOIE PENTRU TOȚI OAMENII, PE CRUCEA GOLGOTEI, A MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU ȘI FIUL OMULUI, CARE NE-A RĂSCUMPĂRAT DIN SCLAVIA SATANEI, DIN CHINURILE MORȚII ETERNE, ȘI NE-A ÎNFIAT LA BUNUL DUMNEZEU ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, LA TATĂL NOSTRU CERESC. Îți mulțumim frumos, și noi, DOAMNE IISUSE HRISTOASE! TE RUGĂM FRUMOS, AJUTĂ-NE SĂ NE PUTEM ÎNSUȘI, PRIN CREDINȚĂ ȘI VIAȚĂ CORESPUNZĂTOARE, ROADELE JERTFEI TALE ADUSĂ TATĂLUI CERESC ÎN LOCUL OAMENILOR! [Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în 14 septembrie, precum și alte informații istorice și liturgice în legătură cu sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI! ... Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos a avut loc în 7 aprilie anul 30, după cum consideră cei mai mulți cercetători. (Alții consideră anul 33. Se are în vedere faptul că Mântuitorul a fost răstignit într-o zi de vineri, iar sâmbăta următoare erau Paștile Iudeilor. Atât în anul 30 cât și în anul 33 Paștile Iudeilor au fost sâmbăta.) În anul 70 armatele romane, conduse de viitorul împărat Titus, au cucerit Ierusalimul și au distrus Templul, fiind omorâți atunci peste un milion de oameni, majoritatea evrei, iar mulți alții au devenit prizonieri și au fost duși robi. Astfel s-au împlinit evenimentele profețite de Mântuitorul cu 40 de ani înainte. Locul Răstignirii Mântuitorului pe Dealul Golgota din afara Ierusalimului și Sfântul Mormânt din apropiere au fost acoperite din ordinul împăratului roman Hadrian (117 – 138) și acolo au fost construite un templu păgân în cinstea zeiței Venus și o statuie pentru zeul Jupiter, acolo adunându-se apoi păgânii pentru a aduce jertfe idolilor, iar creștinii erau persecutați și omorâți peste tot în Împeriul Roman, în mare parte din perioada dintre anii 64 – 313 după Hristos. Primul împărat roman creștin a fost Constantin cel Mare (306 – 337), care a trimis-o pe mama sa, împărăteasa Elena, la Ierusalim, cu scrisoare către Sfântul Macarie, Patriarhul Ierusalimului, pentru a căuta și a găsi Sfânta Cruce. ... Împărăteasa a dat ordin să fie demolat templul păgân, apoi s-au rugat la Dumnezeu și au început să ecaveze terenul. În curând a fost descoperit Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos. Nu departe de Mormânt au găsit trei cruci, o scândură cu inscripția ordonată de Pilat și cele patru cuie care au străpuns mâinile și picioarele Mântuitorului. Pentru a identifica dintre cele trei cruci Crucea Mântuitorului, Patriarhul Macarie a atins pe rând crucile de trupul unui om mort. Când Crucea Domnului a atins mortul, acesta a înviat. Încă o minune a avut loc atunci: o femeie grav bolnavă a fost vindecată pe loc, sub umbra Sfintei Cruci. Astfel s-au convins că a fost găsită Crucea Dătătoare De Viață. Creștinii în număr mare au venit să cinstească Sfânta Cruce, rugându-l pe Sfântul Macarie să înalțe Crucea în așa fel încât și persoanele care erau la distanță să o poată contempla. Atunci Patriarhul Macarie a înălțat Crucea, iar poporul credincios, zicând “Doamne miluiește!”, s-a închinat cu mult respect Sfintei Cruci. Acest eveniment solemn a avut loc în anul 326.] MÂNTUIEȘTE, DOAMNE, POPORUL TĂU, ȘI BINECUVINTEAZĂ MOȘTENIREA TA! BIRUINȚĂ BINECREDINCIOȘILOR CREȘTINI ASUPRA POTRIVNICILOR DĂRUIEȘTE ȘI CU CRUCEA TA PĂZEȘTE-L PE POPORUL TĂU! (Troparul Sfintei Cruci). Să ascultăm acest imn numit TROPARUL SFINTEI CRUCI: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1256473155712666 … Să observăm și o variantă în limba engleză și să o ascultăm: "O Lord, save Thy people/ And bless Thine inheritance./ Grant victories to the Orthodox Christians/ Over their adversaries,/ And by virtue of Thy Cross/ Preserve Thy habitation."/ https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1094867215376865 ... Acest imn îl cântăm, sau îl rostim, sau îl ascultăm, începând de la vecernia din 13 septembrie, continuăm așa în ziua sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (pe 14 septembrie), precum și în perioada de odovanie a sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI. Odovanie înseamnă “dupăprăznuire” sau “prăznuire prelungită”, adică o perioadă de păstrare în rugăciuni a subiectului unei sărbători. Adeseori, prin odovanie se înțelege numai ultima zi din perioada de “prăznuire prelungită”. Ultima zi din perioada de prăznuire prelungită a sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI este pe 21 septembrie. (Prin tropar înțelegem un imn scurt, de obicei de o strofă, care rezumă tema/subiectul unei sărbători.). ... Sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI este SĂRBĂTOARE ÎN CARE ȚINEM POST, PENTRU A NE ASOCIA ȘI NOI, CUMVA, LA SUFERINȚELE MÂNTUITORULUI PENTRU NOI. ... CRUCEA este SIMBOLUL iubirii lui DUMNEZEU față de oameni.

Pr. prof. Ion Ciungu

 

Sfânta Cruce este simbolul iubirii și victoriei divino-umane eterne asupra Satanei, asupra morții veșnice.

“Mântuiește Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra potrivnicului dăruiește și cu Crucea Ta păzește-l pe poporul Tău!” (Troparul sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI) 

https://www.facebook.com/photo/?fbid=3045083422298814&set=a.711891222284724


Lemnul Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, s-a sfințit prin sângele sfânt care a curs pe el, devenind astfel Sfânta Cruce a Mântuitorului Lumii, sau Altarul pe care a fost adusă lui Dumnezeu din partea oamenilor Jertfa Infinit De Curată Și De Puternică, oamenii fiind astfel răscumpărați din sclavia Satanei, din chinurile morții eterne, și înfiați la Tatăl nostru Sfânt din Ceruri. Răstignirea a avut loc în 7 aprilie anul 30, după cum consideră cei mai mulți cercetători. (Alții consideră anul 33. Se are în vedere faptul că Mântuitorul a fost răstignit într-o zi de vineri, iar sâmbăta următoare erau Paștile Iudeilor. Atât în anul 30 cât și în anul 33 Paștile Iudeilor au fost sâmbăta.) În anul 70 armatele romane, conduse de viitorul împărat Titus, au cucerit Ierusalimul și au distrus Templul, fiind omorâți atunci peste un milion de oameni, majoritatea evrei, iar mulți alții au devenit prizonieri și au fost duși robi. Astfel s-au împlinit evenimentele profețite de Mântuitorul cu 40 de ani înainte. Locul Răstignirii Mântuitorului pe Dealul Golgota din afara Ierusalimului și Sfântul Mormânt din apropiere au fost acoperite din ordinul împăratului roman Hadrian (117 – 138) și acolo au fost construite un templu păgân în cinstea zeiței Venus și o statuie pentru zeul Jupiter, acolo adunându-se apoi păgânii pentru a aduce jertfe idolilor, iar creștinii erau persecutați și omorâți peste tot în Împeriul Roman, în mare parte din perioada dintre anii 64 – 313 după Hristos. Primul împărat roman creștin a fost Constantin cel Mare (306 – 337), care a trimis-o pe mama sa, împărăteasa Elena, la Ierusalim, cu scrisoare către Sfântul Macarie, Patriarhul Ierusalimului, pentru a căuta și a găsi Sfânta Cruce. Împărăteasa Elena a început să facă cercetări referitoare la Sfânta Cruce, întrebându-i pe creștini și pe evrei, dar mult timp cercetările ei au rămas fără succes. În cele din urmă cineva a îndrumat-o spre un evreu bătrân cu numele de Iuda, care i-a spus că sub templul zeiței Venus se află Crucea. Împărăteasa a dat ordin să fie demolat templul păgân, apoi s-au rugat la Dumnezeu și au început să ecaveze terenul. În curând a fost descoperit Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos. Nu departe de Mormânt au găsit trei cruci, o scândură cu inscripția ordonată de Pilat și cele patru cuie care au străpuns mâinile și picioarele Mântuitorului. Pentru a identifica dintre cele trei cruci Crucea Mântuitorului, Patriarhul Macarie a atins pe rând crucile de trupul unui om mort. Când Crucea Domnului a atins mortul, acesta a înviat. Încă o minune a avut loc atunci: o femeie grav bolnavă a fost vindecată pe loc, sub umbra Sfintei Cruci. Astfel s-au convins că a fost găsită Crucea Dătătoare De Viață. Creștinii în număr mare au venit să cinstească Sfânta Cruce, rugându-l pe Sfântul Macarie să înalțe Crucea în așa fel încât și persoanele care erau la distanță să o poată contempla. Atunci Patriarhul Macarie a înălțat Crucea, iar poporul credincios, zicând “Doamne miluiește!”, s-a închinat cu mult respect Sfintei Cruci. Acest eveniment solemn a avut loc în anul 326. Bătrânul evreu Iuda și alți evrei au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos și au acceptat Sfântul Botez. Iuda a primit numele de Cyriacus, apoi a fost sfințit ca Episcop al Ierusalimului. Împăratul Constantin cel Mare a dat ordin să se construiască la Ierusalim o biserică maiestuoasă și spațioasă în cinstea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, care să cuprindă sub acoperișul ei atât Sfântul Mormânt Dătător de Viață cât și Golgota. Construcția Bisericii Învierii a durat cam 10 ani, fiind sfințită în 13 septembrie 335, iar în ziua următoare s-a sărbătorit solemn Înălțarea Cinstitei și de Viață Făcătoarei Cruci. În timpul domniei împăratului roman Iulian Apostatul (361 – 363), care a repudiat credința creștină și a favorizat politeismul, Episcopul Cyriacus a acceptat moartea martirică pentru Domnul nostru Iisus Hristos. (Informațiile despre împăratul Hadrian, despre templul zeiței Venus, despre Împărăteasa Elena, construcția Bisericii Învierii, bătrânul evreu Iuda devenit creștin cu numele de Cyriacus și devenit  Episcop martir al Ierusalimului etc le-am găsit adunate în articolul The Universal Exaltation of the Precious and Life-Giving Cross, publicat pe website-ul ORTHODOX CHURCH in AMERICA. https://www.oca.org/saints/lives/2020/09/14/102610-the-universal-exaltation-of-the-precious-and-life-giving-cross)    ...   https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2020/09/azi-la-1950-de-ani-de-la-cucerirea.html

...

Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în data de 14 septembrie la sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI este din Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 19, (versetele 6 – 11; 13 – 20; 25 – 28; 30 – 35):

 

6. Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină.

 

7. Iudeii i-au răspuns: Noi avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu.

 

8. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut.

 

9. Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns.

 

10. Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc?

 

11. Iisus a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea cel ce M-a predat ţie mai mare păcat are.

 

13. Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata.

 

14. Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi a zis Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru.

 

15. Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul.

 

16. Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit.

 

17. Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota,

 

18. Unde L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus.

 

19. Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a pus deasupra Crucii. Şi era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor!

 

20. Deci mulţi dintre iudei au citit acest titlu, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate. Şi era scris: evreieşte, latineşte şi greceşte.

 

25. Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena.

 

26. Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău!

 

27. Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.

 

28. După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete.

 

30. Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul.

 

31. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice.

 

32. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el.

 

33. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele.

 

34. Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă.

 

35. Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi.

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=19&id=35

...

https://www.facebook.com/photo/?fbid=3045278975612592&set=a.711891222284724


...


De la două SĂRBĂTORI ÎN CARE SE ȚINE POST, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) și Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie), SĂ OBSERVĂM ASEMĂNAREA CONLUCRĂRII DINTRE TREI PERSONAJE CARE AU DUS LA CRIME, asemănări puse în evidență de un preot în predica de azi, 14 septembrie 2024: 1) Irod avea puterea, dar n-avea dorința de a-l ucide pe Sfântul Ioan Botezătorul; 2) Irodiada avea dorința, dar n-avea puterea; 3) Fiica Irodiadei n-avea nici dorința, nici puterea, dar a fost un instrument docil între o dorință negativă și putere. ... 1) Pilat avea puterea, dar n-avea dorința de a-L ucide pe Domnul nostru Iisus Hristos; 2) Personajul colectiv reprezentat de Elita Religioasă a Evreilor avea dorința să-L omoare pe Domnul nostru Iisus Hristos, dar n-avea puterea; 3) Personajul colectiv reprezentat de Mulțimea Oamenilor Manevrabili devine un instrument docil între dorința negativă și putere. ... Dar, după cum știm, mai presus de conlucrarea acestor personaje umane sub influența lui Satan, BUNUL DUMNEZEU VEȘNIC ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, TATĂL NOSTRU CERESC, A CONLUCRAT ȘI CONLUCREAZĂ MEREU CU DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI CU DUHUL SFÂNT pentru MÂNTUIREA OAMENILOR DE SUB INFLUENȚA SATANICĂ. Domnul nostru Iisus Hristos de bună voie S-a lăsat răstignit și a ispășit în locul oamenilor, în mod deplin, pedepsele veșnice cuvenite tuturor oamenilor aflați sub blestemul adamic. Astfel El a eliberat viața umană, natura umană, de vraja satanică, de autoritatea nedreaptă a lui Satan, de proprietatea nedreaptă a lui Satan, și a predat Tatălui Ceresc viața umană, natura umană, pentru eternitate, deschizând drum liber spre Bunul Dumnezeu pentru orice suflet omenesc care se încrede în El și vrea să-L urmeze. Într-adevăr, cu ocazia sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, se cuvine să rostim cu multă convingere și recunoștință această rugăciune: RĂSTIGNIRII TALE NE ÎNCHINĂM ȘI NOI, DOAMNE IISUSE HRISTOASE, FIULE AL LUI DUMNEZEU, ȘI SFÂNTĂ ÎNVIEREA TA O LĂUDĂM ȘI O SLĂVIM! AMIN! AMIN! ADEVĂRAT!

Înălțarea Sfintei Cruci, Sâmbătă, 08.09.2024, 08:40, Sf. Liturghie, Blaj, Catedrala Arhiepiscopală Majoră, Celebranți: Pr. Cristian Rus, Pr. Ciprian Suciu, Pr. Ștefan Dumitraș, Pr. Marius Moldovan, diacon Rareș Vestemean., https://www.facebook.com/RadioBlaj/videos/8029047797193982


https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1036573317782482


...

https://www.oca.org/readings/daily/2024/09/14

https://www.antiochian.org/liturgicday

https://www.goarch.org/chapel/calendar

https://churchmotherofgod.org/scripture-readings/matthew-2235-46-15th-sunday-after-pentecost/

https://churchmotherofgod.org/month/

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

https://admd.info/calendar_anual.php?lang=fr_FR.UTF-8#luna1

https://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2023/

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1zNMc_BjodVNoGBKXBUrDzlHm8-GWKbDsoA_ugRCCvH4Z_aBgF_9L9tZ0 

http://www.orthodoxer-kalender.de/

https://www.metropolisvonaustria.at/index.php/de/bibliothek/270-evangelium/1073-sonntag-des-k%C3%A4severzichts

https://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna9

https://mobile.catholica.ro/cgc2024/luni/septembrie.html

.......................................................................................................................

Aici se încheie acest articol.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/09/sarbatoarea-nasterea-maicii-domnului.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/09/duminica-de-azi-este-inainte-de.html

 

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suntem în A ȘASEA DUMINICĂ din POSTUL NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Această Duminică este DUMINICA ÎNAINTE DE SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Textul evanghelic stabilit să fie citit la Sfânta Liturghie astăzi ne prezintă GENEALOGIA LUI IISUS HRISTOS sau CARTEA NEAMULUI LUI IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Este vorba despre ȘIRURI DE NUME, din tată în fiu, începând de la patriarhul biblic Avraam până la Domnul nostru Iisus Hristos. Această genealogie o găsim în Noul Testament, în Sfânta Evanghelie scrisă de Sfântul Matei. În Noul Testament mai există o genealogie a Mântuitorului, scrisă de Sfântul Luca, în această genealogie numele mergând din fiu în tată, de la Domnul nostru Iisus Hristos până la Adam, primul om creat de Dumnezeu. SĂ REȚINEM din ARBORELE GENEALOGIC AL MÂNTUITORULUI faptul că VECHIUL ARBORE GENEALOGIC UMAN, care pornește din Adam, A FOST VINDECAT, ÎMBUNĂTĂȚIT ȘI SFINȚIT, începând cu SFÂNTA FECIOARĂ MARIA. Ea s-a învoit total și definitiv să colaboreze cu DIVINITATEA, prin DUHUL SFÂNT și prin puterea TATĂLUI CERESC PREAÎNALT, în așa fel încât L-A NĂSCUT în mod supranatural PE MÂNTUITORUL LUMII, PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN PERSOANA LUI SUNT UNITE PENTRU ETERNITATE NATURA DIVINĂ CU NATURA UMANĂ. Astfel, ÎN PERSOANA LUI S-A INAUGURAT VINDECAREA, ÎMBUNĂTĂȚIREA ȘI SFINȚIREA PENTRU ETERNITATE A NATURII UMANE, care fusese decăzută și stricată prin învoirea cu Diavolul, începând de la Eva și Adam. ... ASTĂZI ESTE O BUNĂ OCAZIE să ne amintim, sau să aflăm, că transumaniștii atei și sataniști în timpurile noastre au furat tehnica editării genomului uman, ei vrând să transforme natura umană (prin inginerie genetică, inteligență artificială, nanotehnologie), făcând tot felul de experiențe sataniste pe oameni, în numele „științei”. Ei repetă greșeala Evei și a lui Adam, refuzându-L pe Dumnezeu și ascultându-l pe Diavolul. SE CUVINE CA NOI, în calitate de creștini inspirați de Duhul Sfânt, SĂ REFUZĂM CONSECVENT OFERTELE TRANSUMANIȘTILOR, NOI FIIND CONȘTIENȚI CĂ GENOMUL UMAN ESTE EDITAT DEJA SPRE ÎMBUNĂTĂȚIRE ETERNĂ PRIN FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Duminica de azi se numește Duminica Sfinților Părinți După Trup ai Domnului nostru Iisus Hristos, când îi cinstim pe toți părinții care au plăcut lui Dumnezeu, începând de la primul om, Adam, până la Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Maria.

Pr. prof. Ion Ciungu   “Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fi...