joi, 16 mai 2024

PALESTINA, țara în care S-a născut Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, și în care apoi El a fost omorât de evrei, ESTE ACUM O ȚARĂ A SUFERINȚEI ARABILOR PALESTINIENI. Pe data de 15 mai, în fiecare an, arabii palestinieni comemorează NAKBA, adică MAREA CATASTROFĂ DIN ANUL 1948 (în limba arabă, NAKBA înseamnă catastrofă). Atunci au fost expulzați în masă palestinienii, forțați să-și părăsească țara, în timpul creării statului Israel. Atunci, în 1948, milițiile sioniste ale evreilor au forțat sute de mii de palestinieni să-și părăsească locuințele, sub presiunea bombardamentelor și masacrelor în masă. Atunci au fost uciși 15.000 de palestinieni, potrivit unui raport al Biroului Palestinian Central de Statistică (BPCS). Așa s-a înființat statul Israel, pe teritoriul Palestinei istorice, în 14 mai 1948 fiind anunțată înființarea acestui stat, iar SUA fiind prima țară care l-a recunoscut. De atunci până acum au fost uciși peste 134.000 de palestinieni, potrivit BPCS. În 7 octombrie 2023, organizația palestiniană Hamas a atacat Israelul omorând aproape 1.200 de persoane, iar de atunci Israelul, într-un război de răzbunare satanistă, ucide întruna palestinieni civili, pașnici, neînarmați, vulnerabili, mai ales copii și femei, încât numărul palestinienilor uciși de armata israeliană este de peste 35.233!!! ... VAI! VAI! VAI! ... Deci, Israelul s-a răzbunat de peste 29 de ori, din 7 octombrie, și nu se oprește, deși este acuzat de genocid împotriva palestinienilor, la Curtea Internațională de Justiție!!! ... Există hărți care arată cum s-a extins Israelul, ocupând teritoriile Palestiniene. ... Observăm că, ÎN CONGRESUL SUA, deputata Rashida Tlaib a prezentat miercuri, 15 mai 2024, o rezoluție pentru a se recunoaște NAKBA PALESTINIANĂ. Rashida a declarat astfel: “NAKBA NU A ÎNCETAT NICIODATĂ. ASTĂZI SUNTEM MARTORI CĂ GUVERNUL ISRAELIAN DE APARTHEID DUCE LA ÎNDEPLINIRE GENOCIDUL ÎN GAZA, O CAMPANIE PENTRU A-I ELIMINA COMPLET DIN EXISTENȚĂ PE PALESTINIENI.” ... Ne amintim că în Parlamentul României, marți, 14 mai 2024, ar fi trebuit să fie comemorată ZIUA NAȚIONALĂ DE CINSTIRE A MARTIRILOR DIN TEMNIȚELE COMUNISTE, conform Legii 127/2017. DAR, influența și obrăznicia evreilor au fost așa de puternice încât au înlocuit această comemorare cu o Ședință dedicată Zilei solidarităţii şi prieteniei dintre România şi Israel. ... TOTUȘI, noi, românii creștini, nu putem fi solidari cu israelienii care comit genocid împotriva palestinienilor. ... Am observat că senatoarea Diana Șoșoacă a exprimat solidaritatea cu poporul palestinian. Este foarte necesară atitudinea ei. https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/942267737593425 ... DOAMNE DUMNEZEULE VEȘNIC, ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI, TE RUGĂM FRUMOS PRIN DUHUL SFÂNT, ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, OPREȘTE RĂZBUNAREA SATANISTĂ A ISRAELULUI! DOAMNE IISUSE HRISTOASE, TE RUGĂM FRUMOS PRIN DUHUL SFÂNT, SPRE SLAVA TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI, RĂSTOARNĂ-LE PLANURILE ȘI ACȚIUNILE DE RĂZBUNARE SATANISTĂ A GUVERNULUI ISRAELIAN ȘI A CELOR CARE SUSȚIN ACEST RĂZBOI, AȘA CUM LE-AI RĂSTURNAT MESELE SCHIMBĂTORILOR DE BANI ÎN TEMPLUL DIN IERUSALIM! CU BICIUL TĂU DUMNEZEIESC, SCOATE-I DIN FÂȘIA GAZA, ȘI DIN CISIORDANIA, ȘI DIN IERUSALIMUL DE EST, PE CEI CARE DUC RĂZBOI DE RĂZBUNARE SATANISTĂ! PURUREA FECIOARĂ MARIA, MAICA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, TE RUGĂM FRUMOS PRIN DUHUL SFÂNT, SPRE SLAVA TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI, MÂNGÂIE-LE ȘI AJUTĂ-LE PE TOATE MAMELE ÎNDURERATE, MÂNGÂIE-I ȘI AJUTĂ-I PE TOȚI COPIII ÎNDURERAȚI, CARE SUFERĂ DIN CAUZA RĂZBOAIELOR DE RĂZBUNARE SATANISTĂ! VĂ MULȚUMIM FRUMOS, SFINTE PERSOANE DUMNEZEIEȘTI!

Pr. prof. Ion Ciungu

 

Iisus a zis: "Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu." (Sfânta Evanghelie după Ioan 14, 27) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=14&id=35

"Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri!" (Sfânta Evanghelie după Matei 26, 52) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=26

https://www.facebook.com/photo/?fbid=2943822152424942&set=a.711891222284724

 

Mai multe aspecte referitoare la subiectul amintit în titlu putem afla din înregistrarea și din articolele următoare: 

 


 

https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/942267737593425

 



https://www.tiktok.com/@ciprianciubucoficial/video/7369470298137185569

 

 


Congresswoman pushes for recognition of Palestinian Nakba in US, 'The Nakba never ended. Today we are witnessing the Israeli apartheid government carry out genocide in Gaza,' says Rashida Tlaib, https://www.aa.com.tr/en/americas/congresswoman-pushes-for-recognition-of-palestinian-nakba-in-us/3220889

 

Palestinians observe Nakba anniversary in shadow of Israel’s war in Gaza, This year’s commemoration has been dominated by the plight of more than two million Palestinians in Gaza., https://www.aljazeera.com/gallery/2024/5/15/palestinians-observe-nakba-anniversary-in-shadow-of-israels-war-in-gaza

 

Nakba to Nakba, Palestinian life 76 years post-catastrophe is worse than 75, https://www.aljazeera.com/news/2024/5/16/nakba-to-nakba-palestinian-life-76-years-post-catastrophe-is-worse-than-75

 

Palestinians mark 1948 Nakba in the shadow of war in Gaza, https://www.reuters.com/world/middle-east/palestinians-mark-1948-nakba-shadow-war-gaza-2024-05-15/

 

...

October 2023 Gaza–Israel conflict, https://en.wikipedia.org/wiki/October_2023_Gaza%E2%80%93Israel_conflict

 ...

.........................................................................................................................

Aici se încheie acest articol.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/05/ziua-mamei-fost-sarbatorita-in-sua-si.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/04/netanyahu-premierul-israelului-fost.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/04/ma-rog-in-fiecare-zi-pentru-pace-in.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/04/germania-fost-acuzata-la-curtea.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/04/de-ziua-internationala-ierusalimului.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/03/germania-este-implicata-in-genocidul.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/03/daca-esti-negru-esti-mai-putin-uman.html

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Concepția de A-i IUBI PE OAMENII CARE NE SUNT VRĂJMAȘI este o concepție de origine divină, adusă în lume de FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Această concepție este mult superioară concepțiilor umane referitoare la relațiile dintre oameni. În PREDICA DE PE MUNTE, MÂNTUITORUL ne îndeamnă să avem o atitudine superioară, de iubire, față de dușmani, zicându-ne astfel: “Ci iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu'mprumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 6, versetul 35) ... DAR, se cuvine să nu pierdem din vedere nici faptul că DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE ÎNVAȚĂ ȘI CUM SĂ PUNEM NIȘTE LIMITE ÎN IUBIREA NOASTRĂ FAȚĂ DE VRĂJMAȘI, DACĂ ACEȘTIA CONTINUĂ SĂ GREȘEASCĂ FAȚĂ DE NOI ȘI NU VOR NICIDECUM SĂ-ȘI ÎNDREPTE COMPORTAMENTUL: “De-ți va greși fratele tău, mergi, mustră-l numai între tine și el. Și de te va asculta, l-ai câștigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, pentru ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot ce se spune. Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar dacă nici de Biserică nu va asculta, să-ți fie ca un păgân și ca un vameș.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 18, versetele 15 – 17). ... Să urmărim două minute și jumătate din Predica de pe Munte, despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR, așa cum este redată în filmul american JESUS (1979): https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/549945770944221 ... TOTUȘI, să fim conștienți de faptul că DACĂ NE BATE GÂNDUL SĂ NU URMĂM CALEA SUPERIOARĂ A IUBIRII, MILEI ȘI PĂCII CREȘTINE, CI SĂ NE RĂZBOIM CU DUȘMANII, SĂ NU UITĂM CĂ PACEA ESTE DE PATRU ORI MAI MARE DECÂT DREPTATEA, după cum ne spune o cugetare înțeleaptă, spusă de preotul călugăr Arsenie Papacioc, pe care unii au atribuit-o Sfântului Ioan Scărarul. ... Textul evanghelic despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR este programat pentru Duminica a 19-a după Rusalii. Astăzi are prioritate textul evanghelic de la Duminica a 19 - a după Rusalii, deși cronologic, aritmetic, suntem în Duminica a 18-a după Rusalii. ... Observăm în Calendar că începând din perioada de după sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (14 septembrie) se dereglează numerotarea aritmetică, cronologică, a duminicilor de după Rusalii, duminicile următoare fiind așa: Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Duminica a 18-a după Rusalii, Duminica a 19-a după Rusalii, Duminica a 21-a după Rusalii, Duminica a 20-a după Rusalii, Duminica a 23-a după Rusalii etc. Astfel, această “ordine capricioasă” are prioritate față de ordinea cronologică. Această “ordine capricioasă”, de fapt, acordă prioritate anumitor texte evanghelice în funcție de anumite evenimente din Istoria Bisericii, de exemplu, în funcție de sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, apoi în funcție de alte evenimente. Este bine să fim atenți la MESAJELE EVANGHELICE, indiferent de numerotarea aritmetică.

Pr. prof. Ion Ciungu Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 19 – a  după Rusalii este din Sfânta Evanghelie dup...