duminică, 14 august 2022

CU O MARE AGITATĂ DE FURTUNĂ ESTE COMPARATĂ UNEORI VIAȚA NOASTRĂ, DIN CAUZA VALURILOR DE PROBLEME ȘI NECAZURI CARE NE IZBESC ȘI NE CAUZEAZĂ SPAIME ȘI DURERI. NUMAI FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, NUMAI EL NE POATE SALVA DE LA SCUFUNDARE, CUM L-A SALVAT PE APOSTOLUL PETRU. (Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic din Duminica a 9-a după Rusalii, despre Potolirea furtunii pe Marea Galileii!)

Pr. prof. Ion Ciungu


Iar Petru, începând să se scufunde, a strigat, zicând: „Doamne, scapă-mă!“ Iar Iisus, întinzându-Şi îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?“ Şi suindu-se ei în corabie, vântul s'a potolit. Iar cei din corabie I s'au închinat, zicând: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“


Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 9-a după Rusalii este din Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 14, versetele 22 – 34:

Mt 14, 22-34

 

22 

Şi îndată Iisus i-a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. 

23 

Şi dând drumul mulţimilor, S'a suit în munte, ca să Se roage în deosebi e. Şi făcându-se seară, era singur acolo. 

24 

Iar corabia era la multe stadii departe de ţărm, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. 

25 

Iar la a patra strajă din noapte f, Iisus a venit la ei umblând pe mare. 

26 

Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s'au înspăimântat, zicând că este nălucă, şi de frică au strigat. 

27 

Dar El le-a vorbit îndată, zicând: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!“ 

28 

Iar Petru, răspunzând, a zis: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă“. 

29 

El i-a zis: „Vino!“ Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit la Iisus. 

30 

Dar văzând vântul puternic, s'a înfricoşat şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: „Doamne, scapă-mă!“ 

31 

Iar Iisus, întinzându-Şi îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?“ 

32 

Şi suindu-se ei în corabie, vântul s'a potolit. 

33 

Iar cei din corabie I s'au închinat, zicând: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“ 

34 

Şi, trecând marea, au venit pe uscat în Ghenizaret.

...

https://www.oca.org/readings/daily/2022/08/14

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1zNMc_BjodVNoGBKXBUrDzlHm8-GWKbDsoA_ugRCCvH4Z_aBgF_9L9tZ0  

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

https://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2022/

...

http://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna8

https://www.biserici.org/index.php?menu=CDA7&year=2022&month=08

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

……………………………………………………………………………………

Aici am terminat de amintit textele sfinte respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

MILA LUI IISUS FAȚĂ DE OAMENII CARE ÎL CAUTĂ SE ARATĂ PRIN FAPTELE LUI MINUNATE: VINDECAREA BOLNAVILOR ȘI ÎNMULȚIREA PÂINILOR ȘI A PEȘTILOR. AU MÂNCAT ȘI S-AU SĂTURAT APROXIMATIV 5.000 DE BĂRBAȚI, PLUS FEMEILE ȘI COPIII. (Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic din Duminica a 8-a după Rusalii, despre înmulțirea celor 5 pâini și a celor 2 pești! Haideți să Îi mulțumim și noi pentru sănătatea, pentru hrana și pentru viața pe care le avem de la El! Îți mulțumim frumos, prin Duhul Sfânt, Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, pentru tot ce ne dai, spre slava Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, în fiecare moment, în vecii vecilor! Amin!)

 

DIN STRĂLUCIREA MINUNATĂ A SCHIMBĂRII LA FAȚĂ A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ÎNȚELEGEM NATURA LUI DUMNEZEIASCĂ ȘI REALITATEA SLAVEI ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU. ÎNȚELEGEM LUMEA SFINȚENIEI. ÎNȚELEGEM GLASUL TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI CARE NE ÎNDEAMNĂ SĂ ASCULTĂM DE FIUL LUI IUBIT, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. (Haideți să conștientizăm cât cunoaștem și cât urmăm din Legea Noului Testament pe care ne-a dat-o Fiul lui Dumnezeu! Haideți să începem măcar cu textul evanghelic din ziua de azi, 6 august, când sărbătorim Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos! Să începem să ne schimbăm și noi gândirea, sentimentele și voința înspre Dumnezeu! Sau să continuăm, dacă deja am început! Frumusețea drumului este infinită! Știm că chiar Iisus este Calea!)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Concepția de A-i IUBI PE OAMENII CARE NE SUNT VRĂJMAȘI este o concepție de origine divină, adusă în lume de FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Această concepție este mult superioară concepțiilor umane referitoare la relațiile dintre oameni. În PREDICA DE PE MUNTE, MÂNTUITORUL ne îndeamnă să avem o atitudine superioară, de iubire, față de dușmani, zicându-ne astfel: “Ci iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu'mprumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 6, versetul 35) ... DAR, se cuvine să nu pierdem din vedere nici faptul că DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE ÎNVAȚĂ ȘI CUM SĂ PUNEM NIȘTE LIMITE ÎN IUBIREA NOASTRĂ FAȚĂ DE VRĂJMAȘI, DACĂ ACEȘTIA CONTINUĂ SĂ GREȘEASCĂ FAȚĂ DE NOI ȘI NU VOR NICIDECUM SĂ-ȘI ÎNDREPTE COMPORTAMENTUL: “De-ți va greși fratele tău, mergi, mustră-l numai între tine și el. Și de te va asculta, l-ai câștigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, pentru ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot ce se spune. Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar dacă nici de Biserică nu va asculta, să-ți fie ca un păgân și ca un vameș.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 18, versetele 15 – 17). ... Să urmărim două minute și jumătate din Predica de pe Munte, despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR, așa cum este redată în filmul american JESUS (1979): https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/549945770944221 ... TOTUȘI, să fim conștienți de faptul că DACĂ NE BATE GÂNDUL SĂ NU URMĂM CALEA SUPERIOARĂ A IUBIRII, MILEI ȘI PĂCII CREȘTINE, CI SĂ NE RĂZBOIM CU DUȘMANII, SĂ NU UITĂM CĂ PACEA ESTE DE PATRU ORI MAI MARE DECÂT DREPTATEA, după cum ne spune o cugetare înțeleaptă, spusă de preotul călugăr Arsenie Papacioc, pe care unii au atribuit-o Sfântului Ioan Scărarul. ... Textul evanghelic despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR este programat pentru Duminica a 19-a după Rusalii. Astăzi are prioritate textul evanghelic de la Duminica a 19 - a după Rusalii, deși cronologic, aritmetic, suntem în Duminica a 18-a după Rusalii. ... Observăm în Calendar că începând din perioada de după sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (14 septembrie) se dereglează numerotarea aritmetică, cronologică, a duminicilor de după Rusalii, duminicile următoare fiind așa: Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Duminica a 18-a după Rusalii, Duminica a 19-a după Rusalii, Duminica a 21-a după Rusalii, Duminica a 20-a după Rusalii, Duminica a 23-a după Rusalii etc. Astfel, această “ordine capricioasă” are prioritate față de ordinea cronologică. Această “ordine capricioasă”, de fapt, acordă prioritate anumitor texte evanghelice în funcție de anumite evenimente din Istoria Bisericii, de exemplu, în funcție de sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, apoi în funcție de alte evenimente. Este bine să fim atenți la MESAJELE EVANGHELICE, indiferent de numerotarea aritmetică.

Pr. prof. Ion Ciungu Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 19 – a  după Rusalii este din Sfânta Evanghelie dup...