duminică, 27 februarie 2022

CÂND VA VENI JUDECĂTORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, LA JUDECATA UNIVERSALĂ, NE VA JUDECA ÎN RAPORT CU FAPTELE MILEI CREȘTINE FAȚĂ DE CEI LIPSIȚI DE MÂNCARE, APĂ, CASĂ, ÎMBRĂCĂMINTE, SĂNĂTATE ȘI LIBERTATE. (Ne apropiem de începutul Postului Paștilor. Cu o săptămână înainte de Postul Paștilor, în fiecare an, Biserica ne aduce în fața ochilor sufletești textul evanghelic despre Înfricoșătoarea Judecată, îndemnându-ne să ne analizăm gândurile, vorbele, sentimentele, dorințele, faptele și conștiința, cu scopul de a ne cunoaște mai bine și a ne îmbunătăți în raport cu Dumnezeu și cu semenii. Duminica aceasta se mai numește și Duminica Lăsatului Sec De Carne.)

Pr. prof. Ion Ciungu

 

„Iar când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna în fata Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții precum desparte păstorul oile de capre.”

Judecata de Apoi, pictură de Jean Cousin, pictor francez (1536-1595). https://fr.wikipedia.org/wiki/Jean_Cousin_le_Jeune

 

Iisus a zis: “Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale.

Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.

Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.

Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.

Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;

Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.

Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei?

Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat?

Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?

Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.

Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.

Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau;

Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.

Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?

El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.

Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică. (Sfânta Evanghelie după Matei 25, 31-46) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=25

...

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna2

https://www.biserici.org/index.php?menu=CDA7&year=2022&month=02

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

...

https://www.oca.org/readings/daily/2022/02/27

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1zNMc_BjodVNoGBKXBUrDzlHm8-GWKbDsoA_ugRCCvH4Z_aBgF_9L9tZ0

https://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2022/

https://www.stathanasius.org/site/assets/files/9287/study_02_27_22.pdf

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

DACĂ ÎMPLINIM FAPTELE MILEI CREȘTINE, PUTEM OBȚINE BINECUVÂNTARE DE LA TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI ȘI INVITAȚIE DE LA DREPTUL JUDECĂTOR, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, DE A MOȘTENI ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU. (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 35 – a după Rusalii, cu o săptămână înainte de Începutul Postului Paștilor!)

……………………………………………………………………………………

Aici am terminat de amintit textele sfinte respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

DUMNEZEU, TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI, ÎL PRIMEȘTE CU BUCURIE ȘI ÎL REABILITEAZĂ PE OMUL CARE SE ÎNTOARCE DIN ȚARA PĂCATELOR CU POCĂINȚĂ ADÂNCĂ, CU CONȘTIINȚA NEVREDNICIEI ȘI CU DORINȚA DE A SE ANGAJA ÎN LUCRAREA DUMNEZEIASCĂ. (Ne apropiem de începutul Postului Paștilor. Cu două săptămâni înainte de Postul Paștilor, în fiecare an, Biserica ne aduce în fața ochilor sufletești Pilda despre fiul risipitor, îndemnându-ne să ne analizăm gândurile, vorbele, sentimentele, dorințele, faptele și conștiința, cu scopul de a ne cunoaște mai bine și a ne îmbunătăți în raport cu Dumnezeu și cu semenii.)


DUMNEZEU PRIMEȘTE RUGĂCIUNEA OMULUI SMERIT DE CONȘTIINȚA PĂCATELOR ȘI ÎL ÎNDREPTEAZĂ. SĂ URMĂM EXEMPLUL RUGĂCIUNII DE POCĂINȚĂ A VAMEȘULUI! SĂ EVITĂM RUGĂCIUNEA FARISEULUI MULȚUMIT DE SINE, LĂUDĂROS ȘI DISPREȚUITOR! (Ne apropiem de începutul Postului Paștilor. Cu trei săptămâni înainte de Postul Paștilor, în fiecare an, Biserica ne aduce în fața ochilor sufletești Pilda despre rugăciunea vameșului și rugăciunea fariseului, îndemnându-ne să ne analizăm gândurile, vorbele, sentimentele, faptele și conștiința, cu scopul de a ne cunoaște mai bine și a ne îmbunătăți în raport cu Dumnezeu și cu semenii.)

 

IISUS A GĂSIT CREDINȚĂ ADMIRABILĂ, ȘI ALTE CALITĂȚI ADMIRABILE, LA FEMEIA PĂGÂNĂ, CANAANEANCĂ. EVALUAREA ȘI RECOMPENSAREA CREDINȚEI ACESTEI FEMEI ÎNDURERATE DE SUFERINȚA FIICEI EI AU VENIT DIN PARTEA LUI IISUS, PE LOC: O, FEMEIE, MARE ESTE CREDINȚA TA! FIE ȚIE PRECUM VOIEȘTI! IAR EVANGHELISTUL MATEI NE SPUNE CĂ FIICA EI S-A VINDECAT DIN CEASUL ACELA. (Haideți să aflăm, sau să ne amintim, cum Iisus, pe baza credinței smerite, iubitoare și insistente în rugăciune, a unei mame, a vindecat-o, de la distanță, pe fiica ei chinuită rău de un demon!) NE AMINTIM CĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS A MAI GĂSIT CREDINȚĂ ADMIRABILĂ, ȘI ALTE CALITĂȚI ADMIRABILE, LA OFIȚERUL ROMAN CARE A VENIT LA IISUS PENTRU SERVITORUL GRAV BOLNAV. ÎNVĂȚĂTURA PE CARE O EXTRAGEM DIN ACESTE DOUĂ EXEMPLE DE PERSOANE PĂGÂNE ESTE CĂ DUMNEZEU GĂSEȘTE CREDINȚĂ, ȘI ALTE CALITĂȚI ADMIRABILE, ACOLO UNDE OAMENII NICI NU SE AȘTEAPTĂ. SĂ NU-I DISPREȚUIM PE CEI CARE NI SE PAR PĂGÂNI, CĂCI DUMNEZEU ESTE CEL CARE FACE EVALUAREA ȘI DĂ RECOMPENSA!

 

LA 40 DE ZILE DUPĂ SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, AZI 2 FEBRUARIE, AVEM SĂRBĂTOAREA ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. OARE ȘTIM CINE L-A ÎNTÂMPINAT PE PRUNCUL IISUS ÎN TEMPLUL DIN IERUSALIM? OARE NE GÂNDIM UNDE AM PUTEA SĂ-L ÎNTÂMPINĂM ȘI NOI CUMVA AZI ȘI ÎN FIECARE ZI? (Haideți să intrăm și noi în atmosfera acestei Zile de Sărbătoare Împărătească, dedicată Împăratului Cerurilor Care S-a Făcut Om pentru mântuirea oamenilor!)

 

CERȘETORUL ORB BARTIMEU, DIN ORAȘUL IERIHON, PRIN RUGĂCIUNEA LUI INSISTENTĂ CĂTRE IISUS, NE ÎNVAȚĂ SĂ CEREM INSISTENT MILA VINDECĂTOARE PE CARE NUMAI IISUS, MEDICUL SUPREM, NE-O POATE DA. BARTIMEU N-A CERUT DE LA IISUS BANI, NICI ALTE AVANTAJE MATERIALE, CĂCI ȘTIA CĂ IISUS POATE DA MULT MAI MULT DECÂT DAU OAMENII OBIȘNUIȚI. (Haideți să ne amintim azi, în Duminica a 31-a după Rusalii, cum orbul Bartimeu a primit vindecare de la Iisus, prin rugăciunea insistentă și prin credința care absoarbe puterea divină vindecătoare! Să ne amintim și frumoasa poezie “Bartimeu”, de Costache Ioanid!)

 

DIN ZECE LEPROȘI VINDECAȚI DE IISUS ÎN ACELAȘI TIMP, NUMAI UNUL SINGUR S-A ÎNTORS SĂ-I MULȚUMEASCĂ LUI DUMNEZEU. ACEL UNUL SINGUR, OARE ERA EVREU? NU. CEILALȚI NOUĂ ERAU EVREI. FOARTE NERECUNOSCĂTORI SUNT EVREII! SĂ NU LE URMĂM EXEMPLUL! SĂ LUĂM EXEMPLUL SAMARINEANULUI CARE ÎI MULȚUMEȘTE LUI DUMNEZEU PENTRU VINDECARE! (Haideți să ne amintim textul evanghelic despre Minunea Vindecării Celor Zece Leproși, care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 29-a după Rusalii! Și textul evanghelic despre Tânărul Bogat, care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 30-a după Rusalii. Am observat în calendar că, de obicei, în fiecare an, din septembrie numerotarea Duminicilor de după Rusalii nu mai respectă ordinea aritmetică, ci pare a fi o numerotare foarte capricioasă. Observăm că în 6 februarie va fi Duminica a 17-a după Rusalii, apoi în 13 februarie este Duminica a 33-a după Rusalii. Este prea complicat să explicăm de ce. Pe noi ne interesează textele evanghelice și ne concentrăm pe ele.)

 

Un comentariu:

  1. The Lucky Nugget Casino - Jackson County, MS
    The Lucky Nugget Casino is located 속초 출장샵 near Jackson City. It 출장샵 is home 속초 출장안마 to more 하남 출장마사지 than 80 exciting casino games, entertainment, dining, bet365 and gaming

    RăspundețiȘtergere

Azi, LA DOUĂ SĂPTĂMÂNI DUPĂ PAȘTI, este DUMINICA SFINTELOR FEMEI MIRONOSIȚE, adică azi sunt sărbătorite acele Sfinte Femei care au mers cu miruri la mormântul Domnului nostru Iisus Hristos, pentru a unge cu uleiuri parfumate corpul Lui mort, în prima zi a săptămânii evreiești, zi care ulterior a fost numită de creștini “Ziua Domnului”, în limba latină “Dies Dominica”. Femeile curajoase au ajuns la mormânt foarte de dimineață, pe când răsărea soarele, în timp ce apostolii stăteau încuiați în casă de frica iudeilor. Ele au găsit mormântul gol, căci Mântuitorul înviase. Un înger era prezent la mormânt și le-a zis: “Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă. Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea.” (Matei 28, 5-10). ... TOT ÎN DUMINICA ACEASTA SUNT SĂRBĂTORIȚI IOSIF DIN ARIMATEEA ȘI NICODIM, acei bărbați sfinți care au coborât de pe cruce trupul mort al Domnului, l-au pregătit pentru înmormântare, apoi, vineri seara, l-au pus în mormântul săpat în stâncă și au prăvălit o piatră mare la ușa mormântului. (Ioan 19, 38-42; Matei 27, 57-60). SFINTELE FEMEI MIRONOSIȚE SUNT UN MODEL PENTRU TOATE FEMEILE CREȘTINE. ASTFEL CĂ, ÎN ANUL 2020, SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE A HOTĂRÂT CA DUMINICA FEMEILOR MIRONOSIȚE SĂ FIE ȘI DUMINICA FEMEILOR CREȘTINE, ÎN GENERAL, ca semn de prețuire pentru mamele noastre, bunicile noastre, pentru surori, soții, pentru toate persoanele de gen feminin care mărturisesc prin rugăciune, prin cuvintele și faptele lor, credința în Domnul nostru Iisus Hristos Cel Răstignit și Înviat, oferind astfel multă bucurie și lumină în viața Bisericii, a familiei, a școlii, a societății în general. ... Prin urmare, cu această ocazie, Îl rugăm pe Veșnicul Dumnezeu Atotsfânt și Atotputernic, adică pe Tatăl nostru Sfânt din Ceruri, să le binecuvânteze cu sănătate, bucurii, viață îndelungată, iertare de păcate și mântuire pe toate copilele, fetele și femeile creștine din toată lumea, inclusiv pe cele din România! ... Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în această Duminică, precum și numele Sfintelor Femei Mironosițe!

Pr. prof. Ion Ciungu   “Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce p...