sâmbătă, 19 februarie 2022

BIBLIA ESTE ÎN CURS DE MODIFICARE DE CĂTRE GUVERNUL COMUNIST CHINEZ ATEU, CARE FACE O NOUĂ TRADUCERE A BIBLIEI, CU SCOPUL DE A-L PREZENTA PE IISUS CA FIIND PĂCĂTOS ȘI DE A-I NEGA DIVINITATEA. ACEASTĂ NOUĂ TRADUCERE A BIBLIEI VA CUPRINDE O VARIETATE DE PRINCIPII, INCLUSIV CONFUCIANISM, BUDISM ȘI “VALORI SOCIALISTE FUNDAMENTALE”, PENTRU A “ȚINE PASUL CU VREMURILE”. PROIECTUL ACESTEI NOI TRADUCERI A FOST ANUNȚAT DE PARTIDUL COMUNIST CHINEZ ÎNCĂ DIN ANUL 2019, ATUNCI PRECIZÂNDU-SE CĂ ESTE VORBA DE UN PROCES CARE SE INTINDE PE ZECE ANI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 18 februarie 2022)

Pr. prof. Ion Ciungu

 

De două mii de ani izbiturile se țin lanț contra Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, Care este Piatra Din Capul Unghiului, în construcția spirituală a Bisericii. Însă splendoarea Acestei Pietre Nestemate rămâne aceeași, nu poate fi nimicită. „Se rup ciocanele de atâta întrebuinţare, cad istoviţi robotarii de atâta caznă, se schimbă mereu echipa de lucru, se folosesc unelte noi, dar rezultatul rămâne acelaş; nici dinamita nu poate să nimicească splendoarea acestei pietre nestimate”. (așa a scris Sterie Diamandi, în "Fiul lui Dumnezeu - Fiul Omului" - 3 volume, 1942-1943). Cât de adevărat și de actual!!!

Sterie Diamandi: „Fiul lui Dumnezeu"... Spre cădere, sau mântuire?, articol publicat în 1942, în BISERICA şi ŞCOALA, REVISTA OFICIALA A EPISCOPIEI ARADULUI, document pdf, pp. 313-314. http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/bisericasiscola/1942/BCUCLUJ_FP_279232_1942_066_038.pdf

 

Prima Biblie tipărită se numește Biblia Gutenberg și era o ediție în limba latină, cunoscută sub numele de Vulgata. A fost tipărită în orașul german Mainz, de Johann Gutenberg, probabil în anul 1455. E posibil să fi fost produse 180 de copii, din care mai există 48.

https://en.wikipedia.org/wiki/Bible#/media/File:Gutenberg_Bible,_Lenox_Copy,_New_York_Public_Library,_2009._Pic_01.jpg

.........................................

 

Mai multe aspecte referitoare la modul în care Biblia este rescrisă de către Partidul Comunist Chinez putem afla din articolul Chinese Government Is Rewriting the Bible with Communist Principles, Watchdog Group Warns, publicat în data de 18 februarie 2022, pe website-ul american de știri creștine CHRISTIAN HEADLINES, de Milton Quintanilla.

 

.............................................................................................................

Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem și următoarele articole:

IISUS, ÎN MANUALELE DE ETICĂ PROFESIONALĂ ȘI LEGE, PENTRU ȘCOLILE PROFESIONALE DIN CHINA, ESTE PREZENTAT DENATURAT, CA FIIND PĂCĂTOS, CARE ÎNSĂ APLICĂ LEGEA ȘI ÎN FINAL O UCIDE PE FEMEIA PRINSĂ ÎN ADULTER. PARTIDUL COMUNIST ATEU A SCHIMBAT ASTFEL POVESTIREA BIBLICĂ DESPRE FEMEIA PRINSĂ ÎN ADULTER, CU SCOPUL DE A-ȘI PROMOVA POLITICA PRIN CARE ARATĂ CĂ DOMNIA LEGII ESTE SUPREMĂ ÎN CHINA, IAR RESPECTUL PENTRU LEGE ESTE ESENȚIAL ÎN TRANSFERUL LIN SPRE SOCIALISM. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 24 septembrie 2020). ȘTIM CĂ DE DOUĂ MII DE ANI IZBITURILE SE ȚIN LANȚ CONTRA MÂNTUITORULUI, ÎNSĂ STRĂLUCIREA LUI NU POATE FI DISTRUSĂ DE NIMENI.

 

BIBLIA VA FI MODIFICATĂ ÎN CHINA PENTRU A SE DA DOVADĂ DE LOIALITATE FAȚĂ DE PARTIDUL COMUNIST CHINEZ ATEU ȘI FAȚĂ DE NAȚIONALISMUL INTENSIFICAT DE PREȘEDINTELE XI JINPING? CREȘTINII DIN CHINA SE CONFRUNTĂ CU PRESIUNI TOT MAI MARI (articol în engleză din 25 octombrie 2018; scurtă anunțare a știrii).

 

CREȘTINII DIN CHINA SUNT SPIONAȚI, PRIN ORDIN DE LA AUTORITĂȚILE COMUNISTE, CARE ÎI PLĂTESC PE INFORMATORI CU 150 DE DOLARI PENTRU ORICE INFORMAȚIE CONFIDENȚIALĂ. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 22 august 2021) NE AMINTIM CĂ FOARTE MULTE BISERICI DIN CHINA NU SUNT RECUNOSCUTE DE GUVERNUL ATEU DIN CHINA, IAR CREȘTINII SE ADUNĂ PENTRU RUGĂCIUNI ȘI PREDICI ÎN CASE PARTICULARE. CU TOATĂ REPRESIUNEA GUVERNAMENTALĂ, NUMĂRUL CREȘTINILOR ÎN CHINA CREȘTE. EXPERȚII PE PROBLEME RELIGIOASE SPUN CĂ PESTE CÂTEVA DECENII CHINA VA FI ȚARA CU CEL MAI MARE NUMĂR DE CREȘTINI DIN LUME.

 

MINISTERUL EDUCAȚIEI DIN CHINA ELIMINĂ CUVINTELE „BIBLIE”, „DUMNEZEU” ȘI „HRISTOS” DIN OPERE CLASICE RECOMANDATE LA CLASA A V-A, CA „ROBINSON CRUSOE”, „FETIȚA CU CHIBRITURI”, „VANKA”. IAR LA NIVEL DE COLEGIU, PROFESORII CONDAMNĂ OPERELE CLASICE CARE CONȚIN CUVINTE RELIGIOASE, DE EX., „CONTELE DE MONTE-CRISTO”, SCRISĂ DE A. DUMAS; „ÎNVIEREA”, SCRISĂ DE LEV TOLSTOI; „NOTRE-DAME DE PARIS”, SCRISĂ DE VICTOR HUGO. (articol în engleză din 6 august 2019; scurtă anunțare a știrii). ÎN ROMÂNIA, NE AMINTIM CĂ PROFESORII DE RELIGIE SE CONFRUNTĂ CONSTANT CU JIGNIRI ÎNCÂT PATRIARHIA ROMÂNĂ A COMUNICAT, ÎN MARTIE 2017, CĂ ESTE INCORECTĂ ȘI INJUSTĂ JIGNIREA GENERALIZATĂ A PROFESOARELOR ȘI PROFESORILOR DE RELIGIE.

 

BIBLIILE TIPĂRITE ÎN CHINA AU AJUNS LA NUMĂRUL DE 200 DE MILIOANE (DIN CARE 85 DE MILIOANE PENTRU BISERICILE DIN CHINA), ÎN CIUDA PERSECUTĂRII SISTEMATICE A CREȘTINILOR DE CĂTRE COMUNIȘTII ATEI. EXPERȚII SPUN CĂ PÂNĂ ÎN ANUL 2030 CHINA VA DEVENI CEA MAI CREȘTINĂ NAȚIUNE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE NUMĂRUL DE CREDINCIOȘI. (articol în engleză din 14 noiembrie 2019; scurtă anunțare a știrii). NE AMINTIM CĂ BIBLIA ESTE CEA MAI CITITĂ CARTE DIN LUME, IAR CĂRȚILE SCRISE DE AUTORII CREȘTINI CEI MAI CITIȚI ȘI MAJORITATEA BIBLIILOR VÂNDUTE ÎN LUME SUNT IMPRIMATE ÎN CHINA.

 

CELE ZECE PORUNCI (DECALOGUL) NU SUNT ACCEPTATE DE TOȚI OAMENII. IATĂ CĂ PRIMA DIN CELE ZCE PORUNCI ÎI DERANJEAZĂ GROZAV PE OFICIALII COMUNIȘTI ATEI DIN CHINA, ÎNCÂT A FOST ELIMINATĂ, ȘTEARSĂ, DINTR-O BISERICĂ, DE CĂTRE ACEȘTIA, ÎN 1 NOIEMBRIE 2018 CĂCI NU O SUPORTĂ PREȘEDINTELE XI JINPING (articole în engleză din 6 ianuarie 2019, din 5 ianuarie 2019, și din 28 decembrie 2018; scurtă anunțare a știrii)

 

BIBLIA A FOST TRADUSĂ ÎN 66 DE LIMBI NOI ÎN ANUL 2020, ÎN CIUDA PANDEMIEI. ACUM BIBLIA INTEGRALĂ ESTE TRADUSĂ ÎN 704 LIMBI, UTILIZATE DE 6,1 MILIARDE DE PERSOANE. ÎN URMĂTORII 12 ANI (PÂNĂ ÎN 2033) ZECE AGENȚII MONDIALE DE TRADUCERE A BIBLIEI AU PLANUL SĂ TRADUCĂ CEL PUȚIN O PARTE DIN BIBLIE ÎN FIECARE LIMBĂ EXISTENTĂ AZI ÎN LUME. DIN CELE APROXIMATIV 7.360 DE LIMBI VORBITE ÎN LUME, MAI MULT DE 3.800 NU AU BIBLIA TRADUSĂ SAU AU PREA PUȚIN DIN EA TRADUSĂ, IAR 2.000 DE LIMBI NU AU NICI MĂCAR UN SINGUR VERSET TRADUS DIN BIBLIE. (scurtă anunțare a știrilor; articole în franceză din 26 și 24 martie 2021) ȘTIM DE LA MÂNTUITORUL LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, CĂ UNUL DINTRE SEMNELE SFÂRȘITULUI LUMII ESTE PREDICAREA EVANGHELIEI ÎN TOATĂ LUMEA, SPRE MĂRTURIE LA TOATE NEAMURILE.

 

ARDEREA BIBLIILOR ÎN PORTLAND (OREGON, SUA) SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ, DE CĂTRE PROTESTATARI AI MIȘCĂRII MARXISTE “BLACK LIVES MATTER” (“VIEȚILE NEGRILOR CONTEAZĂ”), A FOST DEZAPROBATĂ PUBLIC DE CĂTRE BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ, CARE LA RÂNDUL EI A FOST VICTIMĂ A MARXISMULUI. (scurtă reamintire a știrii; articole în engleză din 7 august 2020 etc). NE AMINTIM CĂ ÎN IUNIE 2020 UN ACTIVIST AMERICAN PENTRU JUSTIȚIE SOCIALĂ A CERUT DISTRUGEREA STATUILOR, PICTURILOR MURALE ȘI VITRALIILOR CARE ÎL REPREZINTĂ PE IISUS ALB, PE MOTIV CĂ ELE AU FOST CREATE DE EUROPENI ALBI CA UNELTE DE OPRIMARE PRIN CREDINȚĂ. PROTESTELE VIOLENTE AU PORNIT ÎN URMA UCIDERII AFRO-AMERICANULUI GEORGE FLOYD ÎN 25 MAI 2020.

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, în SÂMBĂTA MOȘILOR DE IARNĂ, înainte de DUMINICA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI, ne-am asociat/ne asociem la RUGĂCIUNILE DE POMENIRE GENERALĂ A MORȚILOR, A TUTUROR PERSOANELOR PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO, potrivit Calendarului Creștin Ortodox și Calendarului Creștin Greco-Catolic. ASTFEL, se cuvine să cerem de la Dumnezeu IERTARE PENTRU PERSOANELE PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO și, de asemenea, IERTARE PENTRU NOI, persoanele din lumea aceasta: DOAMNE DUMNEZEULE, TATĂ CERESC ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, TE RUGĂM FRUMOS PRIN DUHUL SFÂNT, ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, IARTĂ-LE (IARTĂ-NE) PĂCATELE ȘI AI MILĂ DE LUMEA TA! AMIN! ÎȚI MULȚUMIM FRUMOS! ... Ne rugăm pentru morți din cel puțin trei motive: 1) Iubirea Domnului nostru Iisus Hristos este mai tare decât moartea. Sfântul Apostol Pavel ne spune că tocmai cu acest scop Mântuitorul a murit și a înviat: ca să aibă stăpânire atât peste vii cât și peste morți (Romani 14, 9). ... 2) Cei pe care noi îi considerăm morți continuă să fie vii, după cum ne asigură Mântuitorul (Luca 20, 37-38). ... 3) Iubirea noastră creștinească continuă și dincolo de moarte, căci iubirea creștinească este cea mai puternică virtute, care nu dispare niciodată (1 Corinteni 13). LA RUGĂCIUNILE DE POMENIRE A MORȚILOR ADUCEM ANUMITE SIMBOLURI ALE PREZENȚEI LUI IISUS. De exemplu, aducem LUMÂNĂRI (CANDELE) APRINSE, care ne amintesc următoarele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos: “EU SUNT LUMINA LUMII.” Aducem BOBUL DE GRÂU (sub formă de colivă și pâine), care ne amintește de MOARTEA ȘI ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, după cum El Însuși a spus când a prevestit Moartea și Învierea Sa prin următoarele cuvinte: “ADEVĂRAT, ADEVĂRAT ZIC VOUĂ CĂ DACĂ GRĂUNTELE DE GRÂU, CÂND CADE ÎN PĂMÂNT, NU VA MURI, RĂMÂNE SINGUR; IAR DACĂ VA MURI, ADUCE MULTĂ ROADĂ.” Aducem VIN, amintindu-ne că la Cina cea de Taină Iisus, luând paharul cu vin, a spus: “ACESTA ESTE SÂNGELE MEU, SÂNGELE LEGĂMÂNTULUI CELUI NOU, CARE SE VARSĂ PENTRU MULȚI SPRE IERTAREA PĂCATELOR.” ... Să ne amintim poezia lui Nichifor Crainic: UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT? Să o ascultăm interpretată de Tudor Gheorghe: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1185665466135870 ... Despre tăria pe care ne-o dă credința noastră creștină în viața de apoi, adică în viața de după moarte, a scris poetul George Coșbuc, căruia i-a murit singurul copil, Alexandru, la vârsta de (aproape) 20 de ani: "Dar știu un lucru mai presus/ De toate câte ți le-am spus:/ Credința-n zilele de-apoi/ E singura tărie-n noi,/ Că multe-s tari cum credem noi/ Și mâine nu-s!" (George Coșbuc, Moartea lui Fulger).

Pr. prof. Ion Ciungu   Iisus, prevestind Moartea Sa și Învierea Sa, precum și rezultatul Morții și Învierii Sale, a zis astfel:  “Adevăr...