sâmbătă, 14 octombrie 2023

Sărbătorită pe 14 octombrie, SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA, ale cărei moaște se află la Iași din anul 1641, a fost o tânără călugăriță de lângă Constantinopol, vestită pentru străduința ei de a-și conforma viața, prin rugăciune, asceză și milostenie, cu învățăturile Mântuitorului lumii, Domnul nostru Iisus Hristos. PARASCHEVA s-a născut în localitatea Epivat (acum acolo este orășelul Selimpașa, la 50 km vest de Istanbul). Ea a trăit în prima jumătate a secolului al XI – lea, viața ei pământească fiind scurtă, de numai 27 de ani. Pentru minunile care au urmat după moartea ei, trupul ei neputrezit a fost și este cinstit în mod deosebit de creștinii ortodocși greci, bulgari, sârbi, români, ruși etc. Pe parcursul fiecărui an, cam un milion de pelerini trec pe la moaștele ei, acesta fiind principalul pelerinaj din România. Generalizarea cultului Sfintei Parascheva s-a făcut în Catedrala Mitropolitană din Iași, în 14 octombrie 1955. SFÂNTA PARASCHEVA DE LA IAȘI mai este numită și PARASCHEVA CEA NOUĂ sau PARASCHEVA DIN BALCANI, pentru a nu fi confundată cu alte sfinte care au numele de Parascheva, adică Parascheva din Roma (din secolul al II – lea) și Parascheva din Iconium (din secolul al III – lea). PENTRU RUGĂCIUNILE TUTUROR SFINȚILOR TĂI, DOAMNE IISUSE HRISTOASE, INCLUSIV PENTRU RUGĂCIUNILE SFINTELOR CU NUMELE DE PARASCHEVA, TE RUGĂM FRUMOS, MILUIEȘTE-NE ȘI MÂNTUIEȘTE-NE ȘI PE NOI! ... Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie pe 14 octombrie! Cu această ocazie să-L rugăm pe Tatăl nostru Sfânt din Ceruri să le binecuvinteze cu sănătate, bucurii, viață îndelungată și iertare de păcate pe toate persoanele care poartă numele de Parascheva, în România aproape 60.000! De asemenea, să zicem o rugăciune și pentru persoanele cu numele de Parascheva care au plecat din lumea aceasta!

Pr. prof. Ion Ciungu 



“Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi!” (Psalmul 67, 36) http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=67

Sfânta Pascheva de la Iași mai este numită și Parascheva cea Nouă sau Parascheva din Balcani, pentru a nu fi confundată cu alte două sfinte cu  numele de Parascheva (Sfânta Parascheva din Roma, o fecioară martirizată în secolul al II – lea; și Sfânta Parascheva din Iconium, o fecioară martirizată în secolul al III - lea). Sfânta Parascheva de la Iași s-a născut în localitatea Epivat (actualmente acolo este orășelul Selimpașa, la 50 de km vest de Istanbul). Despre viața ei putem afla mai multe din articolele de la următoarele link-uri: https://ro.orthodoxwiki.org/Parascheva_de_la_Ia%C8%99i  ... https://en.wikipedia.org/wiki/Parascheva_of_the_Balkans

 

Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în data de 14 octombrie este din Sfânta Evanghelie după Luca, din capitolul 7, versetele 36 – 50:  

 

36.

Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă.

37.

Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.

38.

Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.

39.

Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.

40.

Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, zise el.

41.

Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci.

42.

Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?

43.

Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.

44.

Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei.

45.

Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

46.

Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.

47.

De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte.

48.

Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele.

49.

Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi păcatele?

50.

Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.

https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=7

……………………

https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintei-cuvioase-parascheva-de-la-iasi

Saint Paraskeves`s Life, https://ansamblulmitropolitaniasi.ro/en/saint-parasckeves-life

https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Christian_pilgrimage_sites#Romania

.................

"PELERINAJUL ESTE UN MOMENT DE REFLECȚIE, de aceea stai atâtea ore, te rogi, mai ales în aceste momente cumplite când e pe cale să înceapă cel de AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL. Deja Ucraina rămâne undeva acolo în spate. Ce se întâmplă între Israel și Palestina este groaznic, groaznic, ... . Mai ales în aceste clipe, cred că TREBUIE CU TOȚII SĂ NE RUGĂM PENTRU PACE!" (din mesajul senatoarei Diana Iovanovici Șoșoacă, transmis  în timp ce aștepta la rând să ajungă la racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva) https://www.facebook.com/DianaSosoacaOficial/videos/168788242892064


S-a trecut de UN MILION DE PELERINI la SFÂNTA PARASCHEVA în acest an, 2023, după cum a spus senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă în timp ce aștepta la rând să ajungă pentru închinare la racla cu moaștele. https://www.facebook.com/DianaSosoacaOficial/videos/347137751208823

...

Rugăciunea TATĂL NOSTRU rostită de pelerinii prezenți la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, în Iași, sâmbătă, 14 octombrie 2023, unde a așteptat multe ore la rând și senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă, îndemnând lumea la RUGĂCIUNE PENTRU PACE.  https://www.facebook.com/DianaSosoacaOficial/videos/1124380972267926

....

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna10

https://www.catholica.ro/calendar-greco-catolic-2023/10/

https://www.oca.org/readings/daily/2023/10/14

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1zNMc_BjodVNoGBKXBUrDzlHm8-GWKbDsoA_ugRCCvH4Z_aBgF_9L9tZ0 

https://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2023/

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

https://lire.la-bible.net/lecture/matthieu/18/1

http://www.orthodoxer-kalender.de/

http://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

.......................................................................................................

Aici am terminat de anunțat textele sfinte respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/10/pe-9-octombrie-ii-sarbatorim-pe-dreptul.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/10/pe-9-octombrie-il-sarbatorim-pe-sfantul.html

 

Minunea ÎNVIERII TÂNĂRULUI DIN CETATEA NAIN, făcută de Domnul nostru Iisus Hristos, ne este amintită în Duminica a 20 – a după Rusalii. Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic despre această minune care a produs frică în oamenii de acolo! Frica aceea sfântă i-a determinat să-L slăvească pe Dumnezeu și să exclame astfel: “MARE PROFET S-A RIDICAT ÎNTRE NOI ȘI DUMNEZEU ȘI-A CERCETAT POPORUL!” Putem observa în calendar că s-a dereglat numerotarea în ordine aritmetică a Duminicilor de după Rusalii, ca aproximativ în fiecare an. Aritmetic vorbind, azi este Duminica a 18 - a după Rusalii, însă vedem că în calendar scrie că azi este Duminica a 20 – a după Rusalii. Numerotarea capricioasă, din punct de vedere aritmetic, o vom avea până când va începe Postul Paștilor; așa că ne-am obișnuit, de ani de zile, să nu mai dăm importanță totdeauna ordinii aritmetice în numerotarea Duminicilor de după Rusalii, căci are prioritate o altă ordine, în funcție de sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (14 septembrie), apoi în funcție de alte evenimente din Istoria Mântuirii Oamenilor. … Această numerotare capricioasă este la fel, atât în calendarul Creștin Ortodox, cât și în calendarul Creștin Greco-Catolic.

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Concepția de A-i IUBI PE OAMENII CARE NE SUNT VRĂJMAȘI este o concepție de origine divină, adusă în lume de FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Această concepție este mult superioară concepțiilor umane referitoare la relațiile dintre oameni. În PREDICA DE PE MUNTE, MÂNTUITORUL ne îndeamnă să avem o atitudine superioară, de iubire, față de dușmani, zicându-ne astfel: “Ci iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu'mprumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 6, versetul 35) ... DAR, se cuvine să nu pierdem din vedere nici faptul că DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE ÎNVAȚĂ ȘI CUM SĂ PUNEM NIȘTE LIMITE ÎN IUBIREA NOASTRĂ FAȚĂ DE VRĂJMAȘI, DACĂ ACEȘTIA CONTINUĂ SĂ GREȘEASCĂ FAȚĂ DE NOI ȘI NU VOR NICIDECUM SĂ-ȘI ÎNDREPTE COMPORTAMENTUL: “De-ți va greși fratele tău, mergi, mustră-l numai între tine și el. Și de te va asculta, l-ai câștigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, pentru ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot ce se spune. Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar dacă nici de Biserică nu va asculta, să-ți fie ca un păgân și ca un vameș.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 18, versetele 15 – 17). ... Să urmărim două minute și jumătate din Predica de pe Munte, despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR, așa cum este redată în filmul american JESUS (1979): https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/549945770944221 ... TOTUȘI, să fim conștienți de faptul că DACĂ NE BATE GÂNDUL SĂ NU URMĂM CALEA SUPERIOARĂ A IUBIRII, MILEI ȘI PĂCII CREȘTINE, CI SĂ NE RĂZBOIM CU DUȘMANII, SĂ NU UITĂM CĂ PACEA ESTE DE PATRU ORI MAI MARE DECÂT DREPTATEA, după cum ne spune o cugetare înțeleaptă, spusă de preotul călugăr Arsenie Papacioc, pe care unii au atribuit-o Sfântului Ioan Scărarul. ... Textul evanghelic despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR este programat pentru Duminica a 19-a după Rusalii. Astăzi are prioritate textul evanghelic de la Duminica a 19 - a după Rusalii, deși cronologic, aritmetic, suntem în Duminica a 18-a după Rusalii. ... Observăm în Calendar că începând din perioada de după sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (14 septembrie) se dereglează numerotarea aritmetică, cronologică, a duminicilor de după Rusalii, duminicile următoare fiind așa: Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Duminica a 18-a după Rusalii, Duminica a 19-a după Rusalii, Duminica a 21-a după Rusalii, Duminica a 20-a după Rusalii, Duminica a 23-a după Rusalii etc. Astfel, această “ordine capricioasă” are prioritate față de ordinea cronologică. Această “ordine capricioasă”, de fapt, acordă prioritate anumitor texte evanghelice în funcție de anumite evenimente din Istoria Bisericii, de exemplu, în funcție de sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, apoi în funcție de alte evenimente. Este bine să fim atenți la MESAJELE EVANGHELICE, indiferent de numerotarea aritmetică.

Pr. prof. Ion Ciungu Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 19 – a  după Rusalii este din Sfânta Evanghelie dup...