luni, 6 iunie 2022

ÎNCĂ O BISERICĂ BOMBARDATĂ A ARS TOTAL, PÂNĂ LA PĂMÂNT, SÂMBĂTĂ, 4 IUNIE, 2022, ÎN ESTUL UCRAINEI, ÎN PROVINCIA DONEȚK, LA MĂNĂSTIREA (LAVRA) SVYATOGORSK, DEPENDENTĂ DE PATRIARHIA MOSCOVEI. PREȘEDINTELE UCRAINEI, ZELENSKI, A SPUS CĂ BISERICA A FOST BOMBARDATĂ DE ARTILERIA RUSĂ. ÎN SCHIMB, ARMATA RUSĂ A SPUS CĂ EA NU DESFĂȘOARĂ DELOC OPERAȚIUNI DE LUPTĂ ÎN REGIUNEA SVYATOGORSK, IAR MINISTERUL RUS AL APĂRĂRII A ACUZAT BRIGADA A 29-A DE ASALT AERIAN A FORȚELOR ARMATE UCRAINENE PENTRU BOMBARDAREA BISERICII. MĂNĂSTIREA PRINCIPALĂ A FOST BOMBARDATĂ PÂNĂ ACUM DE CÂTEVA ORI, PATRU CĂLUGĂRI FIIND OMORÂȚI ȘI ALȚI CÂȚIVA AU FOST RĂNIȚI GRAV. (scurtă anunțare a știrii; articole în engleză din 5 și 6 iunie 2022; video) PENTRU PACEA DE SUS, PENTRU PACEA A TOATĂ LUMEA, PENTRU BUNĂSTAREA SFINTELOR LUI DUMNEZEU BISERICI, DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS SĂ NE RUGĂM!

Pr. prof. Ion Ciungu

 

Referitor la luptele cu armele fizice, Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, ne îndeamnă așa cum l-a îndemnat pe Apostolul Petru: “Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.” (Sfânta Evanghelie după Matei 26, 52) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=26

 

https://www.youtube.com/watch?v=M1M2OR2yP8s&t=31s


Mai multe aspecte referitoare la știrile din titlu putem afla din articolele următoare:

 

SHELLED CHURCH BURNS TO THE GROUND AT ANOTHER SVYATOGORSK LAVRA SKETE (+VIDEO), publicat în data de 6 iunie 2022, pe website-ul de știri creștine ORTHODOX CHRISTIANITY;

 

Historic 16th century Ukrainian monastery burns to ground after shelling by Russian forces, publicat în data de 5 iunie 2022, pe website-ul american de știri creștine THE CHRISTIAN POST, de Anugrah Kumar.

 

………………………………………………………………………………….

Aici am terminat de amintit știrile respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

UNIUNEA EUROPEANĂ A FOST FORȚATĂ DE UNGARIA SĂ ABANDONEZE PLANURILE DE A-L SANCȚIONA PE PATRIARHUL KIRILL AL RUSIEI. GUVERNUL UNGARIEI A SPUS CĂ SANCȚIONAREA UNUI IERARH AR FI O ÎNCĂLCARE A RESPECTULUI PENTRU LIBERTATEA RELIGIOASĂ, AR AFECTA LIBERTATEA RELIGIOASĂ ÎN COMUNITĂȚILE MAGHIARE. DACĂ AR FI FOST SANCȚIONAT, PATRIARHUL AR FI FOST SUPUS LA INTERDICȚII DE CĂLĂTORIE ȘI LA ÎNGHEȚAREA ACTIVELOR. ... PATRIARHUL KIRILL A FĂCUT APEL, ÎN MOD REPETAT, LA RUGĂCIUNI PENTRU PACE. ÎN ACELAȘI TIMP, EL S-A REFERIT LA CONFLICTUL DIN UCRAINA CA LA UN RĂZBOI DE AUTOAPĂRARE RUSĂ, CARE ARE UN SENS METAFIZIC, DE MÂNTUIRE A OAMENILOR, DE APĂRARE A VALORILOR DATE DE DUMNEZEU, CARE ESTE CREATORUL, MÂNTUITORUL ȘI JUDECĂTORUL LUMII. PATRIARHUL A EXPLICAT CĂ OAMENII DIN DONBAS AU SUFERIT ÎNTRUNA ATACURI, TIMP DE OPT ANI, DIN CAUZĂ CĂ AU REFUZAT AȘA-NUMITELE VALORI OFERITE ASTĂZI, PRIN PARADELE MÂNDRIEI GAY, DE CEI CARE PRETIND PUTEREA LUMII. (scurtă amintire a știrii; articol în engleză din 3 iunie 2022 etc)

 

CONFLICTUL DINTRE UCRAINA ȘI RUSIA A ÎNCEPUT DIN 2014, CU EVENIMENTELE MAIDAN DIN KIEV ȘI CU TRAGEDIA DIN ODESA, CÂND GRUPURI NAZISTE I-AU ARS DE VII PE RUSOFONI ÎN CASA SINDICATULUI. AȘA A EXPLICAT PATRIARHUL KIRILL PAPEI FRANCISC, ÎN 16 MARTIE 2022, PE ZOOM. DE ASEMENEA, PATRIARHUL A EXPLICAT CUM PROMISIUNILE NATO, DE A NU SE EXTINDE SPRE EST, AU FOST ÎNCĂLCATE. … PAPA A ZIS, ÎN ACORD CU PATRIARHUL, CĂ BISERICA NU TREBUIE SĂ FOLOSEASCĂ LIMBAJUL POLITICII, CI LIMBAJUL LUI IISUS. DE ASEMENEA, AMBELE PĂRȚI AU FOST DE ACORD CĂ BISERICILE SUNT CHEMATE SĂ CONTRIBUIE LA ÎNTĂRIREA PĂCII ȘI DREPTĂȚII. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 4 mai 2022). SE PARE CĂ RELAȚIILE DINTRE KIEV ȘI VATICAN S-AU DETERIORAT SERIOS, CĂCI KIEVUL A REFUZAT PROPUNEREA PAPEI CA O UCRAINEANCĂ ȘI O RUSOAICĂ SĂ POARTE ÎMPREUNĂ CRUCEA, ÎN VINEREA MARE (15 APRILIE 2022), ÎN CADRUL PROCESIUNII “CALEA CRUCII”, CONDUSĂ LA ROMA DE PAPA FRANCISC. ACUM PAPA AR DORI SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU PUTIN. (scurtă amintire a știrii ; articol în română din 4 mai 2022)

 

CONSILIUL BISERICII ORTODOXE UCRAINENE, DEPENDENTĂ DE PATRIARHIA MOSCOVEI, ÎNTRUNIT ÎN 27 MAI 2022, A CONDAMNAT RĂZBOIUL DIN UCRAINA, PRIN CARE SE ÎNCALCĂ PORUNCA DATĂ DE DUMNEZEU: “SĂ NU UCIZI!” DE ASEMENEA, CONSILIUL A EXPRIMAT CONDOLEANȚE CĂTRE TOȚI CEI CARE AU SUFERIT ȘI SUFERĂ DIN CAUZA RĂZBOIULUI, A FĂCUT APEL LA AUTORITĂȚILE UCRAINENE ȘI RUSE SĂ CONTINUE PROCESUL DE NEGOCIERE PENTRU A OPRI VĂRSAREA DE SÂNGE, ȘI-A EXPRIMAT DEZACORDUL CU PRIVIRE LA POZIȚIA PATRIARHULUI KIRILL REFERITOARE LA RĂZBOIUL DIN UCRAINA, A ADOPTAT AMENDAMENTE ȘI COMPLETĂRI LA STATUTUL DE CONDUCERE A BISERICII ORTODOXE UCRAINENE, INDICÂND INDEPENDENȚA DEPLINĂ ȘI AUTONOMIA BISERICII ORTODOXE UCRAINENE ETC. … SE SPUNE CĂ IERI CONSILIUL RESPECTIV A ÎNLĂTURAT DIN STATUTELE SALE ORICE LEGĂTURĂ CU BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ. … BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ AȘTEAPTĂ INFORMARE OFICIALĂ DIN PARTEA BISERICII ORTODOXE UCRAINENE, NEVRÂND SĂ RĂSPUNDĂ PE BAZA ZVONURILOR DIN MASS-MEDIA, CI SE ROAGĂ PENTRU UNITATEA BISERICII. … AZI, 28 MAI 2022, PATRIARHUL KIRILL A FOST POMENIT LA SFÂNTA LITURGHIE DE LA MĂNĂSTIREA UCRAINEANĂ A PEȘTERILOR DIN KIEV. (scurtă amintire a știrilor; articole în engleză din 28 mai 2022 etc) SĂ NE ALĂTURĂM ȘI NOI RUGĂCIUNILOR ADRESATE BUNULUI DUMNEZEU PENTRU PACEA A TOATĂ LUMEA, PENTRU MÂNTUIREA SUFLETELOR NOASTRE ȘI PENTRU UNITATEA BISERICILOR!

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

CUM Îi TRATEAZĂ ISRAELUL PE CREȘTINI? FOARTE RĂU! Din interviul pe care l-a luat jurnalistul american Tucker Carlson unui creștin palestinian american originar de lângă Betleem, din orășelul Beit Sahour (Câmpul Păstorilor). Acest creștin, cu numele de Fares Abraham, era copil când mama lui a fost împușcată mortal de un soldat israelian. Deși localitatea Beit Sahour este majoritar creștină, totuși numărul creștinilor este mereu în scădere, din cauza violențelor coloniștilor israelieni. Culmea este că acești coloniști israelieni sunt finanțați de creștini sioniști americani!!! Jurnalistul Tucker Carlson vrea să-i conștientizeze pe creștinii sioniști americani de răul pe care ei îl fac comunităților creștine tradiționale care au o vechime de 2.000 de ani în Țara Sfântă. Extras de 45 de secunde dintr-un interviu mai lung: https://www.facebook.com/reel/2269940960200926 Interviu de aproape două ore: https://www.facebook.com/reel/1275410694443681 https://x.com/TuckerCarlson/status/2024287823256572261 "How does Israel treat Christians? We spoke to one whose family has lived there since Jesus. His story is shocking." (Cum îi tratează Israelul pe creștini? Am vorbit cu cineva a cărui familie locuiește acolo încă de la Iisus. Povestea lui este șocantă.) Interviul a fost postat de Tucker Carlson pe 19 februarie 2026. Transcriptul interviului: https://singjupost.com/tucker-carlson-show-with-fares-abraham-transcript/ ... Ne amintim că pe 5 februarie, 2026, jurnalistul american Tucker Carlson, aflat în Iordania, a făcut cunoscut faptul că CREȘTINII SUNT PERSECUTAȚI ÎN ISRAEL, ÎN LOC SĂ FIE TRATAȚI BINE, în condițiile în care ISRAELUL PRIMEȘTE ANUAL MILIARDE DE DOLARI DE LA SUA, CARE ESTE CEA MAI IMPORTANTĂ NAȚIUNE CREȘTINĂ DIN LUME!!! Clericii creștini care poartă cruce sunt scuipați în Israel de către israelienii religioși extremiști, nu de către mahomedani!!! În Israel numărul creștinilor a tot scăzut, începând din 1948, adică începând de când a fost înființat statul Israel. În schimb, în Regatul Iordaniei, țară majoritar mahomedană, atitudinea față de Locurile Sfinte Creștine este de admirat. Regele Iordaniei, Abdullah, a contribuit cu sume substanțiale de bani pentru reparațiile la Biserica Nașterii Domnului din Betleem și la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. ... Ne amintim că PATRIARHUL THEOPHILOS AL III –LEA AL IERUSALIMULUI A CERUT CORPULUI DIPLOMATIC, pe 6 februarie, 2026, SĂ PROTEJEZE DREPTURILE CREȘTINILOR ÎN ȚARA SFÂNTĂ, SĂ APERE LIBERTATEA RELIGIOASĂ, LIBERTATEA DE CULT, ȘI DEMNITATEA UMANĂ ÎN IERUSALIM. ... Despre PERSECUTAREA CREȘTINILOR, de către israelieni, ÎN BETLEEM, CISIORDANIA ȘI FÂȘIA GAZA, a publicat, pe 16 februarie, 2026, celebra americancă Marjorie Taylor Greene, după ce s-a întâlnit cu primarul Betleemului Maher N. Canawati, care este creștin.

Pr prof Ion Ciungu   "How does Israel treat Christians? We spoke to one whose family has lived there since Jesus. His story is shoc...