marți, 7 martie 2023

MARȚI, ÎN A DOUA SĂPTĂMÂNĂ A SFÂNTULUI POST AL PAȘTILOR (Haideți să zicem și noi măcar câteva rugăciuni scurte, programate pentru ziua de azi, din cartea de cult numită TRIOD!) POTRIVIT CALENDARULUI CREȘTIN ORTODOX ȘI CALENDARULUI CREȘTIN GRECO-CATOLIC, NE AFLĂM ÎNTRE “DUMINICA ORTODOXIEI” ȘI “DUMINICA SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA”. DUMINICA ORTODOXIEI COMEMOREAZĂ VICTORIA CREDINȚEI CORECTE, REFERITOARE LA CINSTIREA LUI DUMNEZEU ȘI A SFINȚILOR PRIN INTERMEDIUL ICOANELOR SFINTE. DUMINICA SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA COMEMOREAZĂ A DOUA VICTORIE A CREDINȚEI CORECTE, PORNIND DE LA LUMINA DUMNEZEIASCĂ IMATERIALĂ ȘI NECREATĂ, VĂZUTĂ DE TREI APOSTOLI LA SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI, DE ASEMENEA, VĂZUTĂ DE PROFETUL MOISE ÎN RUGUL APRINS CARE ARDEA ȘI NU SE MISTUIA.

Pr. prof. Ion Ciungu

 

“În noianul cumplit al întristărilor căzând, pentru mulțimea faptelor mele celor rele și fără de lege, am ajuns la nepricepere și acum sunt cuprins de deznădăjduire; Stăpână Născătoare de Dumnezeu, Tu mă mântuiește, Tu-mi ajută! Că Tu ești milostivire păcătoșilor și curăție mântuitoare!” (marți dimineața, la utrenie)


“Tu ai scos din mânia cea îngrozitoare pe ninivitenii care s-au pocăit și au postit. Iar pe sodomenii cei mult desfrânați cu foc i-ai ars; izbăvește-mă, Hristoase, de amenințarea acestora!” (marți dimineața, la utrenie)

 

“Pe Domnul Cel Ce S-a preaslăvit în muntele cel sfânt și în rug prin foc a arătat lui Moise taina nașterii pururea Fecioarei, lăudați-L și-L prea înălțați întru toți vecii!” (marți dimineața, la utrenie)

 

“Văzându-mă întinat cu multe păcate, rănit și osândit, Milostive, mântuiește-mă cu mila Ta, pentru rugăciunile sfinților Tăi!” (marți dimineața, la utrenie)

 

“Post adevărat să postim Domnului, precum prin înfrânare de mâncări, așa și de limbă, de mânie, de minciună și prin înstrăinarea de toată altă patimă; pentru ca să vedem Paștile curați!” (marți dimineața, la utrenie)

 

“Pe Cruce Ți-ai întins, Hristoase, preacuratele Tale mâini, adunând marginile. Pentru aceasta strig Ție: mintea mea cea risipită adun-o, fiind trasă de poftă ca o roabă, și părtaș Patimilor Tale mă arată, curățindu-mă cu totul prin înfrânare!” (marți seara, la vecernie)

 

“Doamne Cel Ce Te-ai răstignit cu trupul și împreună cu Tine l-ai răstignit pe omul nostru cel vechi; și cu sulița în coastă împungându-Te l-ai împuns și pe șarpele cel pierzător de oameni; pătrunde cu frica Ta carnea mea și cu dragostea Ta rănește sufletul meu! Ca privind la Patima Ta, cu înfrânare să săvârșesc măsura Postului, oprind nu numai pântecele ci și alte năvăliri ale păcatului; și să jertfesc Ție umilința inimii și smerenia duhului, pentru greșelile ce am făcut mai înainte; de care izbăvește-mă, Iubitorule de oameni!” (marți seara, la vecernie)

 

 https://www.cbrom.de/images/pdf/1986_cartea_triodului.pdf

 

.................................................................................................................

Aici am terminat de amintit textele sfinte respective.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următorul articol:

LUNI, ÎN A DOUA SĂPTĂMÂNĂ A SFÂNTULUI POST AL PAȘTILOR (Haideți să zicem și noi măcar câteva rugăciuni scurte, programate pentru ziua de azi, din cartea de cult numită TRIOD!) POTRIVIT CALENDARULUI CREȘTIN ORTODOX ȘI CALENDARULUI CREȘTIN GRECO-CATOLIC, NE AFLĂM ÎNTRE “DUMINICA ORTODOXIEI” ȘI “DUMINICA SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA”. DUMINICA ORTODOXIEI COMEMOREAZĂ VICTORIA CREDINȚEI CORECTE, REFERITOARE LA CINSTIREA LUI DUMNEZEU ȘI A SFINȚILOR PRIN INTERMEDIUL ICOANELOR SFINTE. DUMINICA SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA COMEMOREAZĂ A DOUA VICTORIE A CREDINȚEI CORECTE, PORNIND DE LA LUMINA DUMNEZEIASCĂ IMATERIALĂ ȘI NECREATĂ, VĂZUTĂ DE TREI APOSTOLI LA SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI, DE ASEMENEA, VĂZUTĂ DE PROFETUL MOISE ÎN RUGUL APRINS CARE ARDEA ȘI NU SE MISTUIA.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, în SÂMBĂTA MOȘILOR DE IARNĂ, înainte de DUMINICA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI, ne-am asociat/ne asociem la RUGĂCIUNILE DE POMENIRE GENERALĂ A MORȚILOR, A TUTUROR PERSOANELOR PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO, potrivit Calendarului Creștin Ortodox și Calendarului Creștin Greco-Catolic. ASTFEL, se cuvine să cerem de la Dumnezeu IERTARE PENTRU PERSOANELE PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO și, de asemenea, IERTARE PENTRU NOI, persoanele din lumea aceasta: DOAMNE DUMNEZEULE, TATĂ CERESC ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, TE RUGĂM FRUMOS PRIN DUHUL SFÂNT, ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, IARTĂ-LE (IARTĂ-NE) PĂCATELE ȘI AI MILĂ DE LUMEA TA! AMIN! ÎȚI MULȚUMIM FRUMOS! ... Ne rugăm pentru morți din cel puțin trei motive: 1) Iubirea Domnului nostru Iisus Hristos este mai tare decât moartea. Sfântul Apostol Pavel ne spune că tocmai cu acest scop Mântuitorul a murit și a înviat: ca să aibă stăpânire atât peste vii cât și peste morți (Romani 14, 9). ... 2) Cei pe care noi îi considerăm morți continuă să fie vii, după cum ne asigură Mântuitorul (Luca 20, 37-38). ... 3) Iubirea noastră creștinească continuă și dincolo de moarte, căci iubirea creștinească este cea mai puternică virtute, care nu dispare niciodată (1 Corinteni 13). LA RUGĂCIUNILE DE POMENIRE A MORȚILOR ADUCEM ANUMITE SIMBOLURI ALE PREZENȚEI LUI IISUS. De exemplu, aducem LUMÂNĂRI (CANDELE) APRINSE, care ne amintesc următoarele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos: “EU SUNT LUMINA LUMII.” Aducem BOBUL DE GRÂU (sub formă de colivă și pâine), care ne amintește de MOARTEA ȘI ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, după cum El Însuși a spus când a prevestit Moartea și Învierea Sa prin următoarele cuvinte: “ADEVĂRAT, ADEVĂRAT ZIC VOUĂ CĂ DACĂ GRĂUNTELE DE GRÂU, CÂND CADE ÎN PĂMÂNT, NU VA MURI, RĂMÂNE SINGUR; IAR DACĂ VA MURI, ADUCE MULTĂ ROADĂ.” Aducem VIN, amintindu-ne că la Cina cea de Taină Iisus, luând paharul cu vin, a spus: “ACESTA ESTE SÂNGELE MEU, SÂNGELE LEGĂMÂNTULUI CELUI NOU, CARE SE VARSĂ PENTRU MULȚI SPRE IERTAREA PĂCATELOR.” ... Să ne amintim poezia lui Nichifor Crainic: UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT? Să o ascultăm interpretată de Tudor Gheorghe: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1185665466135870 ... Despre tăria pe care ne-o dă credința noastră creștină în viața de apoi, adică în viața de după moarte, a scris poetul George Coșbuc, căruia i-a murit singurul copil, Alexandru, la vârsta de (aproape) 20 de ani: "Dar știu un lucru mai presus/ De toate câte ți le-am spus:/ Credința-n zilele de-apoi/ E singura tărie-n noi,/ Că multe-s tari cum credem noi/ Și mâine nu-s!" (George Coșbuc, Moartea lui Fulger).

Pr. prof. Ion Ciungu   Iisus, prevestind Moartea Sa și Învierea Sa, precum și rezultatul Morții și Învierii Sale, a zis astfel:  “Adevăr...