duminică, 30 noiembrie 2025

Pe 30 noiembrie este sărbătoare: SFÂNTUL APOSTOL ANDREI, CEL ÎNTÂI CHEMAT DE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS LA MISIUNEA DE APOSTOL. SFÂNTUL APOSTOL ANDREI a adus până în zona Mării Negre VESTEA BUNĂ a iubirii lui Dumnezeu față de oameni, iubire arătată în mod special prin VENIREA ÎN LUME A FIULUI LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. În România, la insistențele Patriarhiei Române de a onora persoana și opera Sfântului Apostol Andrei, ZIUA DE 30 NOIEMBRIE A DEVENIT, în anul 2012, ZI DE SĂRBĂTOARE LEGALĂ, ÎN CARE NU SE LUCREAZĂ. În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Apostol Andrei, 30 noiembrie, să fie înscrisă cu roșu în Calendarul Creștin Ortodox Român. Până atunci era înscrisă cu negru, ca o zi obișnuită. Din 1997, Sfântul Apostol Andrei este înscris în Calendarul Creștin Ortodox Român ca Sfânt Ocrotitor al României. Mai multe țări și orașe îl au pe Sfântul Apostol Andrei ca Sfânt Ocrotitor sau Sfânt Patron al lor, de exemplu: Rusia, Ucraina, Grecia, Georgia, Cipru, Scoția etc. SFÂNTUL APOSTOL ANDREI este numit în Tradiția Ortodoxă “CEL ÎNTÂI CHEMAT”, adică primul pe care l-a chemat Mântuitorul Iisus Hristos la misiunea de apostol. De meserie, ANDREI ERA PESCAR, ca și fratele său Petru, ca și tatăl lor Iona. Ei erau de loc DIN ORAȘUL BETSAIDA, din regiunea Galileia, din nordul Țării Sfinte. Înainte de a deveni apostol, Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. După Înălțarea la Cer a Mântuitorului și după Pogorârea Duhului Sfânt, Sfinții Apostoli au predicat Vestea Bună (Evanghelia) în diferite părți ale lumii, Sfântul Apostol Andrei ajungând și în regiunea numită Sciția, în nord-estul Mării Negre. Bazându-se pe acest fapt, rușii, ucrainenii și românii îl consideră patron spiritual al lor. Teritoriul care acum se numește Dobrogea era numit în antichitate Sciția Mică. În Grecia, la Patras, Sf. Ap. Andrei a fost răstignit de niște oameni răi pe o cruce în formă de X, din ordinul proconsulului Egheat, în anul 60 (în funcție de diferite surse, putem întâlni ca an al morții lui anii 62, 65, 67, chiar 70). CU OCAZIA ZILEI DE AZI, 30 noiembrie, SĂ ÎL RUGĂM PE TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI SĂ LE BINECUVÂNTEZE CU SĂNĂTATE, BUCURII, VIAȚĂ ÎNDELUNGATĂ, IERTARE DE PĂCATE ȘI MÂNTUIRE PE TOATE PERSOANELE CARE POARTĂ NUMELE SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI, în România peste 900.000! (Haideți să ne amintim textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în data de 30 noiembrie, precum și alte aspecte referitoare la Sfântul Apostol Andrei!)

Pr. prof. Ion Ciungu

 

“Ca cel dintre Apostoli mai întâi-chemat și lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andreie, roagă-te, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.” (Tropar la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei) https://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Andrei_(cel_%C3%8Ent%C3%A2i_chemat)



Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în data de 30 noiembrie, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, este din Sfânta Evanghelie după Ioan, din capitolul 1, versetele 35 – 51:

 

“A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui. 

Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu!

Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus.

Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti?

El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea.

Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. 

Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos).

Şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru).

A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi.

Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.

Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.

Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi.

Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug.

Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin.

Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel.

Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea.

Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.”

http://www.bibliaortodoxa.ro/noul-testament/35/Ioan

...

https://www.facebook.com/content/insights/?content_id=UzpfSTEwMDAwMzkxNTU5MjI3NDozNTI2NzU4ODg0MTMxMjYzOjM1MjY3NTg4ODQxMzEyNjM%3D&entry_point=CometFeedStoryProfilePlusViewInsightsButton

...

https://www.oca.org/readings/daily/2025/11/30

https://www.goarch.org/chapel/calendar

https://churchmotherofgod.org/scripture-readings/matthew-2235-46-15th-sunday-after-pentecost/

https://churchmotherofgod.org/month/

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

https://admd.info/calendar_anual.php?lang=fr_FR.UTF-8#luna1

https://www.stathanasius.org/resources/bible-study-downloads/2023/

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1zNMc_BjodVNoGBKXBUrDzlHm8-GWKbDsoA_ugRCCvH4Z_aBgF_9L9tZ0 

http://www.orthodoxer-kalender.de/

https://www.metropolisvonaustria.at/index.php/de/bibliothek/270-evangelium/1073-sonntag-des-k%C3%A4severzichts

https://acvila30.ro/randuiala-lecturilor-biblice-la-slujbele-zilnice-ale-bisericii-ortodoxe/

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizanti

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna11

https://mobile.catholica.ro/cgc2025/luni/noiembrie.html

https://www.maicadomnului.ro/calendar-ortodox-stil-vechi/#luna10

.......................................................................................................................

Aici se încheie acest articol.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2025/11/suntem-in-doua-duminica-din-postul.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2025/11/despre-samarineanul-milostiv-o-avem-de.html


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, 14 septembrie, este zi de SĂRBĂTOARE ÎN CARE SE ȚINE POST: ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI. Comemorăm MOARTEA CA JERTFĂ DE BUNĂVOIE PENTRU TOȚI OAMENII, PE CRUCEA GOLGOTEI, A MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU ȘI FIUL OMULUI, CARE NE-A RĂSCUMPĂRAT DIN SCLAVIA SATANEI, DIN CHINURILE MORȚII ETERNE, ȘI NE-A ÎNFIAT LA ATOTBUNUL DUMNEZEU ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, LA TATĂL NOSTRU CERESC. Îți mulțumim frumos, și noi, DOAMNE IISUSE HRISTOASE! TE RUGĂM FRUMOS, AJUTĂ-NE SĂ NE PUTEM ÎNSUȘI, PRIN CREDINȚĂ ȘI VIAȚĂ CORESPUNZĂTOARE, ROADELE JERTFEI TALE ADUSĂ TATĂLUI CERESC ÎN LOCUL OAMENILOR! [Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în 14 septembrie, precum și alte informații istorice și liturgice în legătură cu sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI! ... Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos a avut loc în 3 aprilie anul 33, după cum consideră cei mai mulți cercetători moderni. (Alții consideră că în 7 aprilie, anul 30. Se are în vedere faptul că Mântuitorul a fost răstignit într-o zi de vineri, iar sâmbăta următoare erau Paștile iudeilor. Atât în anul 30 cât și în anul 33 Paștile iudeilor au fost sâmbăta.) În anul 70 armatele romane, conduse de viitorul împărat Titus, au cucerit Ierusalimul și au distrus Templul, fiind omorâți atunci peste un milion de oameni, majoritatea evrei, iar mulți alții au devenit prizonieri și au fost duși robi. Astfel s-au împlinit evenimentele profețite de Mântuitorul cu 40 de ani înainte. Locul Răstignirii Mântuitorului pe Dealul Golgota din afara Ierusalimului și Sfântul Mormânt din apropiere au fost acoperite din ordinul împăratului roman Hadrian (117 – 138) și acolo au fost construite un templu păgân în cinstea zeiței Venus și o statuie pentru zeul Jupiter, acolo adunându-se apoi păgânii pentru a aduce jertfe idolilor, iar creștinii erau persecutați și omorâți peste tot în Împeriul Roman, în mare parte din perioada dintre anii 64 – 313 după Hristos. Primul împărat roman creștin a fost Constantin cel Mare (306 – 337), care a trimis-o pe mama sa, împărăteasa Elena, la Ierusalim, cu scrisoare către Sfântul Macarie, Patriarhul Ierusalimului, pentru a căuta și a găsi Sfânta Cruce. ... Împărăteasa a dat ordin să fie demolat templul păgân, apoi s-au rugat la Dumnezeu și au început să ecaveze terenul. În curând a fost descoperit Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos. Nu departe de Mormânt au găsit trei cruci, o scândură cu inscripția ordonată de Pilat și cele patru cuie care au străpuns mâinile și picioarele Mântuitorului. Pentru a identifica dintre cele trei cruci Crucea Mântuitorului, Patriarhul Macarie a atins pe rând crucile de trupul unui om mort. Când Crucea Domnului a atins mortul, acesta a înviat. Încă o minune a avut loc atunci: o femeie grav bolnavă a fost vindecată pe loc, sub umbra Sfintei Cruci. Astfel s-au convins că a fost găsită Crucea Dătătoare De Viață. Creștinii în număr mare au venit să cinstească Sfânta Cruce, rugându-l pe Sfântul Macarie să înalțe Crucea în așa fel încât și persoanele care erau la distanță să o poată contempla. Atunci Patriarhul Macarie a înălțat Crucea, iar poporul credincios, zicând “Doamne miluiește!”, s-a închinat cu mult respect Sfintei Cruci. Acest eveniment solemn a avut loc în anul 326.] MÂNTUIEȘTE, DOAMNE, POPORUL TĂU, ȘI BINECUVINTEAZĂ MOȘTENIREA TA! BIRUINȚĂ BINECREDINCIOȘILOR CREȘTINI ASUPRA POTRIVNICILOR DĂRUIEȘTE ȘI CU CRUCEA TA PĂZEȘTE-L PE POPORUL TĂU! (Troparul Sfintei Cruci). Să ascultăm acest imn numit TROPARUL SFINTEI CRUCI: https://www.facebook.com/100011785984046/posts/1356517958084391/?app=fbl … Să observăm și o variantă în limba engleză și să o ascultăm: "O Lord, save Thy people/ And bless Thine inheritance./ Grant victories to the Orthodox Christians/ Over their adversaries,/ And by virtue of Thy Cross/ Preserve Thy habitation."/ https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1094867215376865 ... Acest imn îl cântăm, sau îl rostim, sau îl ascultăm, începând de la vecernia din 13 septembrie, continuăm așa în ziua sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (pe 14 septembrie), precum și în perioada de odovanie a sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI. Odovanie înseamnă “dupăprăznuire” sau “prăznuire prelungită”, adică o perioadă de păstrare în rugăciuni a subiectului unei sărbători. Adeseori, prin odovanie se înțelege numai ultima zi din perioada de “prăznuire prelungită”. Ultima zi din perioada de prăznuire prelungită a sărbătorii ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI este pe 21 septembrie. (Prin tropar înțelegem un imn scurt, de obicei de o strofă, care rezumă tema/subiectul unei sărbători.). ... Sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI este SĂRBĂTOARE ÎN CARE ȚINEM POST, PENTRU A NE ASOCIA ȘI NOI, CUMVA, LA SUFERINȚELE MÂNTUITORULUI PENTRU NOI. ... CRUCEA este SIMBOLUL iubirii lui DUMNEZEU față de oameni, precum și simbolul victoriei divino-umane eterne asupra lui Satan și asupra morții.

 Pr. prof. Ion Ciungu   Sfânta Cruce este simbolul iubirii și victoriei divino-umane eterne asupra Satanei, asupra morții veșnice. “Mântuieș...