joi, 14 iulie 2022

IARĂȘI, CELE APROXIMATIV 2.500 DE CENTRE PRO VIAȚĂ DIN SUA, CENTRE PENTRU CRIZA DE SARCINĂ, CARE CONVING ȘI AJUTĂ FEMEILE ȘI FETELE ÎNSĂRCINATE SĂ NU AVORTEZE, AU DEVENIT ȚINTE DE ATAC DIN PARTEA SENATOAREI DEMOCRATE ELIZABETH WARREN, CARE ESTE OBSEDATĂ DE FAPTUL CĂ ÎN STATUL MASSACHUSETTS ACESTE CENTRE SUNT DE TREI ORI MAI MULTE DECÂT CLINICILE DE AVORT ȘI EA VREA CA ELE SĂ FIE DESFIINȚATE TOATE, LA NIVEL NAȚIONAL, PE MOTIV CĂ ÎNȘALĂ FEMEILE ȘI LE OPRESC DE LA AVORT. ... ÎNSĂ, OBSERVĂM, DIN RĂSPUNSURILE DATE ÎN ACEST CONTEXT DE CĂTRE PERSOANELE CARE SUSȚIN CENTRELE PRO VIAȚĂ, CĂ CENTRELE PRO VIAȚĂ NU ÎNȘALĂ FEMEILE, CI LE AJUTĂ CONCRET, ATÂT MORAL CÂT ȘI MATERIAL. PLUS CĂ LE SCUTESC DE EFECTELE NEGATIVE, ATÂT PSIHOLOGICE CÂT ȘI FIZICE, DE DUPĂ AVORT. LA ACESTE EFECTE NEGATIVE SE REFERĂ REZULTATELE UNUI STUDIU DIN 2011 PUBLICAT ÎN “BRITISH JOURNAL OF PSYCHIATRY”, CÂT ȘI REZULTATELE DIN 2015 ALE CERCETĂTORILOR DE LA UNIVERSITATEA DIN TEL AVIV. ... OBSERVĂM CĂ DIN 2016 PÂNĂ ACUM AU FOST SALVATE PESTE 800.000 DE VIEȚI ÎN SUA, DATORITĂ ACESTOR CENTRE PRO VIAȚĂ. (scurtă anunțare a acestor știri; articole în engleză din 13 iulie 2022) PE ELIZABETH WARREN, ȘI PE MULTE ALTE PERSOANE CA EA, SĂRACILE DE ELE, LE ARDE SATANA CU INVIDIA, MAI ALES ÎN URMA DECIZIEI CURȚII SUPREME A SUA, CARE A DECLARAT, ÎN 24 IUNIE 2022, CĂ ÎN CONSTITUȚIE NU EXISTĂ DREPTUL LA AVORT! ELE VOR ÎN CONTINUARE CRIME CÂT MAI MULTE!!! ... REVENIND LA CENTRELE PENTRU CRIZA DE SARCINĂ, SE CUVINE SĂ AMINTIM CĂ PRINTRE ROMÂNI EXISTĂ DOUĂ PERSOANE MAI CUNOSCUTE PENTRU LUCRAREA LOR PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT: 1) PREOTUL NICOLAE TĂNASE, DE LA VALEA PLOPULUI, VALEA SCREZII, JUD. PRAHOVA, CARE DIN 1990 A ÎNCEPUT LUCRAREA PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, ÎNCÂT ACUM ESTE TATĂ OCROTITOR PENTRU MAI MULT DE 300 DE COPII; 2) MITROPOLITUL LONGHIN JAR, DE LA BĂNCENI, UCRAINA, LA 7 KM DE ROMÂNIA, CARE ESTE TATĂ OCROTITOR PENTRU 400 DE COPII. ... DE ASEMENEA, SE CUVINE SĂ AMINTIM CĂ ÎN BUCUREȘTI, PRIN GRIJA PATRIARHIEI ROMÂNE, SUNT DOUĂ CENTRE PENTRU CRIZA DE SARCINĂ: CENTRUL “SFÂNTA ALEXANDRA ÎMPĂRĂTEASA”, INAUGURAT ÎN 2017, ȘI CENTRU “SFÂNTA ÎMPĂRĂTEASĂ ELENA”, INAUGURAT ÎN 2020. ÎN ȚARĂ MAI SUNT ȘI ALTELE ... SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU, TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI, DĂTĂTORUL DE VIAȚĂ.

Pr. prof. Ion Ciungu

 

“Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; … (Psalmul 138, versetele 13 – 17, în unele Biblii este Psalmul 139)

 


 

 Mai multe aspecte referitoare la știrea anunțată în titlu putem afla din articolele următoare:

 

Pro-life leader responds to Sen. Warren's claim that pregnancy centers use 'deceptive tactics', publicat în data de 13 iulie 2022, pe website-ul american de știri creștine THE CHRISTIAN POST, de Samantha Kamman;

 

Elizabeth Warren Slammed for Attacking Crisis Pregnancy Centers: 'We Need to Shut Them Down', publicat în data de 13 iulie 2022, pe website-ul american de știri creștine CHRISTIAN HEADLINES, de Michael Foust;

 

Real-World Data: More Than 800,000 Lives Saved via Pro-Life Pregnancy Centers Since 2016, publicat în data de 23 iunie 2022, pe website-ul american de știri CHARLOTTE LOZIER INSTITUTE.

 

................................................................................................................................

Între români, există două persoane mai cunoscute care lucrează pentru viață, împotriva uciderii copiilor :

1)    Preotul Nicolae Tănase de la Valea Plopului, Valea Screzii, jud. Prahova, unde sunt îngrijite peste 300 de suflete. Dintr-o înregistrare din 16 august 2020 aflăm că în ultimii 30 de ani s-au înregistrat 30 de milioane de avorturi chirurgicale, plus peste 70 de milioane de avorturi hormonale !!! Se spune că până în anul 2056 populația României se va reduce la 9 milioane, dacă se continuă așa cu avorturile.  https://www.youtube.com/watch?v=3PIGpdgr46o

2)    Mitropolitul Longhin Jar de la Bănceni, Ucraina, unde sunt îngrijiți 400 de copii, mulți dintre ei având probleme grave de sănătate, dizabilități, handicapuri, după cum observăm dintr-o înregistrare din 14 aprilie 2020. http://www.tvr.ro/400-de-copii-si-un-singur-tata_27120.html#view

…….

 

Parintele Mihail, care crește peste 400 de copii, a înfiat o fetiță fără mâini, articol din 30 iunie 2021, publicat pe website-ul de știri Mesajul.ro, de Simion Marian. https://www.mesajul.ro/parintele-mihail-care-creste-peste-400-de-copii-a-infiat-o-fetita-fara-maini/

...

Preotul Nicolae Tănase, în 14 mai 2020:

...Mergem la biserică ani de zile cu întârziere, nu de la începutul slujbei,... iar dacă am fost închiși 2 luni ni se pare o vecie!...


...Omorâm în 30 ani 30 milioane copii prin avort chirurgical, 70 000 000 prin avort hormonal ... și ni se pare enorm de mult 1000 morți în 2 luni.

https://www.facebook.com/413114192589436/photos/a.684196025481250/684196005481252/?type=3

...

O lucrare sfântă și mare: PS Varlaam a binecuvântat noul sediu al Centrului „Sf. Alexandra Împărăteasa”, articol din 24 aprilie 2022, publicat pe website-ul de știri BASILICA.RO, de Ștefana Totorcea.

......................................................................................................................

Aici am terminat de amintit știrea respectivă.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

CELE APROXIMATIV 2.500 DE CENTRE PRO VIAȚĂ DIN SUA, CENTRE PENTRU CRIZA DE SARCINĂ, CARE CONVING ȘI AJUTĂ FEMEILE ȘI FETELE ÎNSĂRCINATE SĂ NU AVORTEZE, AU DEVENIT ȚINTE DE ATAC DIN PARTEA DEMOCRAȚILOR PRO AVORT. ACEȘTIA AU DEPUS DEJA PROIECT DE LEGE CU MĂSURI DE REPRIMARE A CENTRELOR PRO VIAȚĂ ȘI CU AMENZI MARI PENTRU ELE, PE MOTIV CĂ AU RECLAME CONTRA AVORTULUI, IAR RECLAMELE FAC AFIRMAȚII ÎNȘELĂTOARE. DE ASEMENEA, DEMOCRAȚII PRO AVORT PRETIND CĂ CENTRELE PRO VIAȚĂ SUNT DE TREI ORI MAI MULTE DECÂT CLINICILE DE AVORT. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 1 iulie 2022) SĂRACII DE EI, ÎI ARDE SATANA CU INVIDIA, MAI ALES ÎN URMA DECIZIEI CURȚII SUPREME A SUA, CARE A DECLARAT, ÎN 24 IUNIE 2022, CĂ ÎN CONSTITUȚIE NU EXISTĂ DREPTUL LA AVORT! EI VOR ÎN CONTINUARE CRIME CÂT MAI MULTE!!! ... REVENIND LA CENTRELE PENTRU CRIZA DE SARCINĂ, SE CUVINE SĂ AMINTIM CĂ PRINTRE ROMÂNI EXISTĂ DOUĂ PERSOANE MAI CUNOSCUTE PENTRU LUCRAREA LOR PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT: 1) PREOTUL NICOLAE TĂNASE, DE LA VALEA PLOPULUI, VALEA SCREZII, JUD. PRAHOVA, CARE DIN 1990 A ÎNCEPUT LUCRAREA PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, ÎNCÂT ACUM ESTE TATĂ OCROTITOR PENTRU MAI MULT DE 300 DE COPII; 2) MITROPOLITUL LONGHIN JAR, DE LA BĂNCENI, UCRAINA, LA 7 KM DE ROMÂNIA, CARE ESTE TATĂ OCROTITOR PENTRU 400 DE COPII. ... DE ASEMENEA, SE CUVINE SĂ AMINTIM CĂ ÎN BUCUREȘTI, PRIN GRIJA PATRIARHIEI ROMÂNE, SUNT DOUĂ CENTRE PENTRU CRIZA DE SARCINĂ: CENTRUL “SFÂNTA ALEXANDRA ÎMPĂRĂTEASA”, INAUGURAT ÎN 2017, ȘI CENTRU “SFÂNTA ÎMPĂRĂTEASĂ ELENA”, INAUGURAT ÎN 2020. ÎN ȚARĂ MAI SUNT ȘI ALTELE ... SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU, TATĂL NOSTRU SFÂNT DIN CERURI, DĂTĂTORUL DE VIAȚĂ.

 

GABRIELA FIREA ȘI NANCY PELOSI PARCĂ AU DEVENIT ȘI MAI CUNOSCUTE DUPĂ 24 IUNIE 2022, ADICĂ DUPĂ CE CURTEA SUPREMĂ A SUA A DECIS CĂ ÎN CONSTITUȚIE NU EXISTĂ DREPTUL LA UCIDEREA BEBELUȘILOR PRIN AVORT. ACESTE POLITICIENE SUSȚIN DREPTUL LA AVORT DAR, SPRE DEOSEBIRE DE SATANIȘTII DIN SUA, ȘI DE UNII EVREI DIN SUA, CARE SUSȚIN DREPTUL LA CRIMELE PRIN AVORT, ELE PAR A-ȘI FI ÎNTEMEIAT OPINIILE PE APROBĂRILE DATE DE UNII CLERICI CREȘTINI!!! TOTUȘI, ȘTIM CĂ, ÎN LUNA MAI 2022, NANCY A FOST OPRITĂ DE LA PRIMIREA SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII, DE CĂTRE ARHIEPISCOPUL SALVATORE CORDILEONE DIN SAN FRANCISCO, DE CARE EA APARȚINE TERITORIAL. DAR, IATĂ CĂ NANCY S-A DUS ALTUNDEVA SĂ SE ÎMPĂRTĂȘEASCĂ, CHIAR LA PAPA FRANCISC, ÎN 29 IUNIE 2022!!! (scurtă amintire a știrilor; articole în română și engleză din 1 iulie, 2 iulie, 30 iunie 2022 etc) N-AM AUZIT CA VREUN (ARHI)EPISCOP DIN BUCUREȘTI SĂ-I FI ATRAS ATENȚIA GABRIELEI CĂ DACĂ NU RENUNȚĂ LA OPINIA EI GREȘITĂ VA FI OPRITĂ DE LA PRIMIREA SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII. SAU EI NU-I PASĂ, ȘTIIND CĂ SUNT CLERICI ORTODOCȘI CARE ÎI DAU BINECUVÂNTARE?! VAI, VAI, VAI, SUNT, CU SIGURANȚĂ!!! AU FOST ȘI CARE AU DAT BINECUVÂNTARE PENTRU VACCINURI CARE AU FOLOSIT LINII CELULARE DE LA COPII UCIȘI PRIN AVORT!!! DAR ȘTIM CĂ PRIMIREA SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII CU NEVREDNICIE POATE AVEA EFECTE FOARTE GRAVE, DUPĂ CUM NE ÎNVAȚĂ SFÂNTUL APOSTOL PAVEL.


RĂSPUNSURI PENTRU A COMBATE ȘASE DIN ARGUMENTELE OBIȘNUITE PENTRU AVORT. LA ARGUMENTUL “UN FETUS NU ESTE ALTCEVA DECÂT UN COCOLOȘ DE CELULE”, RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: ACUM SE CUNOAȘTE MULT MAI MULT DESPRE VIAȚA BEBELUȘULUI NENĂSCUT. INIMA BEBELUȘULUI BATE DEJA CÂND SARCINA ESTE LA TREI SĂPTĂMÂNI ȘI O ZI. ... LA ARGUMENTUL CĂ AVORTUL ESTE NECESAR PENTRU A SALVA VIAȚA MAMEI, RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: ASTFEL DE CAZURI SUNT FOARTE PUȚINE ÎN RAPORT CU MAREA MAJORITATE A AVORTURILOR DIN REGATUL UNIT ÎN ANUL 2020, SE POATE SPUNE CĂ 0%. ... LA ARGUMENTUL CĂ AVORTUL TREBUIE SĂ FIE PERMIS ÎN CAZ DE VIOL SAU DE INCEST, RĂSPUNSUL ESTE ACESTA: ACESTE SITUAȚII SUNT ÎNGROZITOARE, CU PROBLEME JURIDICE ȘI PASTORALE DIFICILE ȘI FOARTE INDIVIDUALE. ORICUM, TREBUIE SĂ LUĂM ÎN CONSIDERARE FAPTUL CĂ AVORTUL POATE, DE FAPT, SĂ SPOREASCĂ TRAUMA. SĂ NE GÂNDIM ASTFEL: DACĂ NU AM CONDAMNA LA MOARTE UN NOU-NĂSCUT DIN CAUZA INFRACȚIUNII TATĂLUI SĂU, DE CE SĂ-L CONDAMNĂM PE ACELAȘI BEBELUȘ LA MOARTE CU CÂTEVA SĂPTĂMÂNI MAI DEVREME, CÂND EL ESTE ÎNCĂ ÎN PÂNTECE? OARE LOCAȚIA SAU VÂRSTA SUNT CELE CARE ACORDĂ DREPTUL LA VIAȚĂ? ... (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 1 iulie 2022)

 

RĂSPUNSURI PENTRU A COMBATE ZECE DIN CELE MAI OBIȘNUITE ARGUMENTE PENTRU AVORT. LA ARGUMENTUL, “CORPUL MEU, ALEGEREA MEA”, RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: ÎN REALITATE, UN BEBELUȘ NU ESTE O PARTE DIN CORPUL FEMEII, CA FICATUL SAU PLĂMÂNII, CĂCI COPILUL ESTE O PERSOANĂ TOTAL SEPARATĂ, CU 46 DE CROMOZOMI, CU SISTEM CIRCULATOR SEPARAT (ADESEORI CU GRUPĂ SANGUINĂ TOTAL DIFERITĂ) ȘI CU PROPRIILE PĂRȚI UNICE ALE CORPULUI. BEBELUȘUL DIN PÂNTECE ARE PROPRIA INIMĂ CARE BATE DE LA CINCI SĂPTĂMÂNI ȘI EL SIMTE DURERE DE LA 12 SĂPTĂMÂNI. (articol de opinie în engleză, din 22 mai 2022)

 

DUMNEZEU PE PRIMUL LOC, APOI CONTRIBUȚIA OMULUI. CORECT ȘI FRUMOS DIN PARTEA FOSTULUI PREȘEDINTE AL SUA, DONALD TRUMP! VINERI, 24 IUNIE 2022, CURTEA SUPREMĂ A SUA A LUAT DECIZIA DE A DESFIINȚA O DECIZIE DIN 1973 CARE A PERMIS TIMP DE 49 DE ANI UCIDEREA BEBELUȘILOR PRIN AVORT ÎN ORICE STAT DIN SUA. AU FOST UCIȘI 63 DE MILIOANE DE BEBELUȘI!!! SE ȘTIE CĂ NU S-AR FI PUTUT DESFIINȚA DECIZIA DIN 1973 DACĂ TRUMP NU AR FI NUMIT ÎN TIMPUL MANDATULUI SĂU TREI JUDECĂTORI CONSERVATORI LA CURTEA SUPREMĂ. ÎNTREBAT DE FOX NEWS DACĂ SIMTE CĂ A JUCAT UN ROL PENTRU DECIZIA DIN 24 IUNIE, TRUMP A RĂSPUNS CĂ DUMNEZEU A LUAT ACEASTĂ DECIZIE. DAR, DUPĂ SCURT TIMP, A INTERVENIT ȘI A SPUS CĂ A FOST MAREA LUI ONOARE SĂ-I NUMEASCĂ LA CURTEA SUPREMĂ PE CEI TREI JUDECĂTORI, FĂRĂ DE CARE DECIZIA NU AR FI FOST POSIBILĂ. (scurtă amintire a știrii ; articole în engleză din 24 și 25 iunie 2022) NE AMINTIM CĂ ACEASTĂ DECIZIE A CURȚII SUPREME A SUA ÎNCUNUNEAZĂ 50 DE ANI DE LUPTĂ METODICĂ A DREPTEI RELIGIOASE CONTRA AVORTURILOR. ȘI LUPTA ACEASTA, DE AJUTORARE A CELOR MAI VULNERABILI, ADICĂ A COPIILOR NENĂSCUȚI, ȘI A FEMEILOR ÎNSĂRCINATE CARE AU NEVOIE DE AJUTOR, CONTINUĂ ÎN SUA. … CU DUMNEZEU PE PRIMUL LOC, APOI CU OAMENII LUI DUMNEZEU, SUNT ȘANSE DE VICTORIE ORIUNDE, CHIAR ȘI ÎN ROMÂNIA.

 

ÎN SUA, CURTEA SUPREMĂ A DESFIINȚAT, ÎN 24 IUNIE 2022, DECIZIA “ROE V. WADE”, DATĂ TOT DE CURTEA SUPREMĂ, ÎN 1973, PRIN CARE S-A LEGIFERAT ATUNCI UCIDEREA BEBELUȘILOR PRIN AVORT. ÎN BAZA ACELEI DECIZII, DIN 1973, AU FOST UCIȘI 63 DE MILIOANE DE BEBELUȘI PRIN AVORT. ÎN DECIZIA DIN 24 IUNIE 2022 CURTEA SUPREMĂ AFIRMĂ CĂ ÎN CONSTITUȚIE NU EXISTĂ DREPTUL LA AVORT. CURTEA SUPREMĂ, ALCĂTUITĂ DIN 9 JUDECĂTORI, A LUAT DECIZIA DIN 24 IUNIE 2022 CU UN SCOR DE 6 CONTRA 3. ACEASTĂ DECIZIE A CURȚII SUPREME ÎNCUNUNEAZĂ 50 DE ANI DE LUPTĂ METODICĂ A DREPTEI RELIGIOASE CONTRA AVORTURILOR. REZULTATUL ACESTUI VOT DIN CURTEA SUPREMĂ SE DATOREAZĂ FOSTULUI PREȘEDINTE AL SUA, TRUMP, CARE A NUMIT TREI JUDECĂTORI CONSERVATORI ÎN CURTE. ESTE O VICTORIE ENORMĂ PRO VIAȚĂ, DAR NU ESTE SFÂRȘITUL BĂTĂLIEI, CĂCI PRIN ACEASTĂ DECIZIE SE REVINE LA SITUAȚIA DE DINAINTE DE 1973, CÂND FIECARE STAT ERA LIBER SĂ AUTORIZEZE SAU NU AVORTUL. ACUM, S-AR PUTEA CA 26 DE STATE SĂ INTERZICĂ RAPID AVORTUL. LUPTĂTORII PRO VIAȚĂ SUNT CONȘTIENȚI CĂ TREBUIE SĂ SE ROAGE ÎN CONTINUARE CU SERIOZITATE LUI DUMNEZEU ȘI SĂ LUCREZE PENTRU A-I PROTEJA PE CEI MAI VULNERABILI, ADICĂ PE COPIII NENĂSCUȚI, ȘI PE FEMEILE ÎNSĂRCINATE CARE AU NEVOIE DE AJUTOR. (scurtă amintire a știrii; articole în engleză și română din 24 iunie 2022) DUPĂ DECIZIA DIN 24 IUNIE 2022 A CURȚII SUPREME, PESTE UN SFERT DIN CELE 790 DE CLINICI DE AVORT DIN SUA SE VOR ÎNCHIDE, DUPĂ CUM ANTICIPA UN STUDIU.

 

UCIDEREA COPIILOR PRIN AVORT A FOST LEGIFERATĂ ÎN ROMÂNIA PRIN DECRETUL-LEGE DIN DECEMBRIE 1989, PE MOTIV CĂ ASTFEL SE FACE DREPTATE POPORULUI ROMÂN FAȚĂ DE PERIOADA COMUNISTĂ NEDREAPTĂ CÂND AVORTUL ERA INTERZIS. OBSERVĂM CĂ NU ERA CHIAR AȘA DE INTERZIS, CĂCI COMUNIȘTII ÎN 1957 AU LEGALIZAT AVORTUL, UCIGÂNDU-SE PESTE 7 MILIOANE DE COPII PÂNĂ ÎN 1966. ÎN 1966 S-AU INTRODUS RESTRICȚII, DAR NEÎMPIEDICÂNDU-SE UCIDEREA ALTOR 7 MILIOANE DE COPII NUMAI ÎN SPITATELE DE STAT PÂNĂ ÎN 1989. ÎN PRIMII OPT ANI DUPĂ 1989 S-AU OMORÂT 5 MILIOANE DE COPII NUMAI ÎN CLINICILE DE STAT. PREOTUL ORTODOX NICOLAE TĂNASE DIN VALEA PLOPULUI (JUD. PRAHOVA) A ÎNCEPUT DIN 1990 LUCRAREA PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT, ÎNCÂT ACUM ESTE TATĂ A PESTE 300 DE COPII, LA EL FIIND DE ATUNCI PÂNĂ ACUM ADĂPOSTITE, HRĂNITE, CONSILIATE ȘI POVĂȚUITE DUHOVNICEȘTE PESTE 3.500 DE SUFLETE. EL ESTIMEAZĂ CĂ 80% DIN AVORTURI AU LOC PE FONDUL VICIILOR ȘI NEASUMĂRII BĂRBAȚILOR “CARE CREEAZĂ ÎN SUFLETUL FEMEII UN GOL” (să conștientizăm realitatea; articole în engleză din data 7 iulie 2020 și în română din data de 20 mai 2020). ÎN BAZA DECRETULUI-LEGE DIN 26 DECEMBRIE 1989 DAT DE FSN-IȘTII SATANIȘTI CONDUȘI DE ION ILIESCU SE CONTINUĂ UCIDEREA LEGALĂ ÎN FIECARE AN A 100.000 DE BEBELUȘI, PEDEPSINDU-SE CU MOARTEA FIINȚELE UMANE CELE MAI LIPSITE DE APĂRARE, ÎN CONTEXTUL ÎN CARE ILIESCU A DESFIINȚAT PEDEAPSA CU MOARTEA ÎN 7 IANUARIE 1990. SCHIZOFRENICI CONDUCĂTORI ȘI LEGISLATORI!!! ACTUALII PARLAMENTARI SE FAC PĂRTAȘI LA PĂCATELE SATANIȘTILOR DACĂ NU DESFIINȚEAZĂ DECRETUL LUI ILIESCU. SĂ NE RUGĂM ȘI SĂ LUCRĂM PENTRU STRICAREA LUCRURILOR SATANICE, SPRE SLAVA MÂNTUITORULUI LUMII, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS!!!

 

NU FACEȚI AVORT! BISERICA VĂ VA CREȘTE COPILUL. NOI ÎNTINDEM O MÂNĂ DE AJUTOR FIECĂREI FEMEI CARE SE AFLĂ ÎN NEVOIE. ÎN PRIMUL RÂND, AVORTUL ESTE PĂCAT, IAR ÎN AL DOILEA RÂND, REFUZUL AVORTURILOR SCHIMBĂ CHIAR NATURA STATULUI NOSTRU. EXISTĂ ACUM ÎN RUSIA 77 DE CENTRE BISERICEȘTI PENTRU FEMEI ÎN SITUAȚII DE CRIZĂ. AȘA S-A ADRESAT PATRIARHUL KIRILL AL RUSIEI ÎNTR-UN MESAJ VIDEO RECENT. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 14 mai 2021) NE AMINTIM CĂ PRINTRE ROMÂNI EXISTĂ DOUĂ PERSOANE MAI CUNOSCUTE PENTRU LUCRAREA LOR PRO VIAȚĂ, ANTI AVORT: 1) PREOTUL NICOLAE TĂNASE, DE LA VALEA PLOPULUI, JUD. PRAHOVA; 2) MITROPOLITUL LONGHIN JAR, DE LA BĂNCENI, UCRAINA, LA 7 KM DE ROMÂNIA.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suntem în A ȘASEA DUMINICĂ din POSTUL NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Această Duminică este DUMINICA ÎNAINTE DE SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Textul evanghelic stabilit să fie citit la Sfânta Liturghie astăzi ne prezintă GENEALOGIA LUI IISUS HRISTOS sau CARTEA NEAMULUI LUI IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Este vorba despre ȘIRURI DE NUME, din tată în fiu, începând de la patriarhul biblic Avraam până la Domnul nostru Iisus Hristos. Această genealogie o găsim în Noul Testament, în Sfânta Evanghelie scrisă de Sfântul Matei. În Noul Testament mai există o genealogie a Mântuitorului, scrisă de Sfântul Luca, în această genealogie numele mergând din fiu în tată, de la Domnul nostru Iisus Hristos până la Adam, primul om creat de Dumnezeu. SĂ REȚINEM din ARBORELE GENEALOGIC AL MÂNTUITORULUI faptul că VECHIUL ARBORE GENEALOGIC UMAN, care pornește din Adam, A FOST VINDECAT, ÎMBUNĂTĂȚIT ȘI SFINȚIT, începând cu SFÂNTA FECIOARĂ MARIA. Ea s-a învoit total și definitiv să colaboreze cu DIVINITATEA, prin DUHUL SFÂNT și prin puterea TATĂLUI CERESC PREAÎNALT, în așa fel încât L-A NĂSCUT în mod supranatural PE MÂNTUITORUL LUMII, PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN PERSOANA LUI SUNT UNITE PENTRU ETERNITATE NATURA DIVINĂ CU NATURA UMANĂ. Astfel, ÎN PERSOANA LUI S-A INAUGURAT VINDECAREA, ÎMBUNĂTĂȚIREA ȘI SFINȚIREA PENTRU ETERNITATE A NATURII UMANE, care fusese decăzută și stricată prin învoirea cu Diavolul, începând de la Eva și Adam. ... ASTĂZI ESTE O BUNĂ OCAZIE să ne amintim, sau să aflăm, că transumaniștii atei și sataniști în timpurile noastre au furat tehnica editării genomului uman, ei vrând să transforme natura umană (prin inginerie genetică, inteligență artificială, nanotehnologie), făcând tot felul de experiențe sataniste pe oameni, în numele „științei”. Ei repetă greșeala Evei și a lui Adam, refuzându-L pe Dumnezeu și ascultându-l pe Diavolul. SE CUVINE CA NOI, în calitate de creștini inspirați de Duhul Sfânt, SĂ REFUZĂM CONSECVENT OFERTELE TRANSUMANIȘTILOR, NOI FIIND CONȘTIENȚI CĂ GENOMUL UMAN ESTE EDITAT DEJA SPRE ÎMBUNĂTĂȚIRE ETERNĂ PRIN FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Duminica de azi se numește Duminica Sfinților Părinți După Trup ai Domnului nostru Iisus Hristos, când îi cinstim pe toți părinții care au plăcut lui Dumnezeu, începând de la primul om, Adam, până la Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Maria.

Pr. prof. Ion Ciungu   “Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fi...