joi, 7 iulie 2022

JURNALISTA CREȘTINĂ, DE ORIGINE AMERICANO-PALESTINIANĂ, SHIREEN ABU AKLEH, “PROBABIL” A FOST UCISĂ DE FORȚELE DE APĂRARE ISRAELIENE, POTRIVIT DECLARAȚIEI DE PRESĂ, DATĂ ÎN 4 IULIE 2022, DE PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL DEPARTAMENTULUI DE STAT AL SUA, DUPĂ O EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ EXTREM DE DETALIATĂ. (scurtă anunțare a știrii; articol în franceză din 6 iulie 2022 etc) NE AMINTIM CĂ AGENȚIA ARABĂ AL JAZEERA, LA CARE LUCRA JURNALISTA, A SPUS ÎNCĂ DIN LUNA MAI CĂ FORȚELE DE SECURITATE ISRAELIENE AU UCIS-O, ÎNSĂ ISRAELUL A NEGAT. APOI, ÎN IUNIE, ÎNALTUL COMISARIAT AL ONU PENTRU DREPTURILE OMULUI, DE ASEMENEA, A CONCLUZIONAT CĂ FORȚELE DE SECURITATE ISRAELIENE AU UCIS-O. ÎNALTUL COMISARIAT AL ONU A DECLARAT CĂ DE LA ÎNCEPUTUL ANULUI FORȚELE DE SECURITATE ISRAELIENE AU UCIS 58 DE PALESTINIENI, INCLUSIV 13 COPII. ... NE AMINTIM CĂ JURNALISTA SHIREEN ABU AKLEH A FOST UCISĂ ÎN 11 MAI 2022, ÎN TIMP CE TRANSMITEA ÎN DIRECT UN RAID AL FORȚELOR DE OCUPAȚIE ISRAELIENE ÎN CISIORDANIA. EA LUCRA PENTRU AGENȚIA ARABĂ AL JAZEERA ȘI ERA ȘI ESTE IUBITĂ PENTRU REPORTAJELE EI PROFESIONISTE ȘI IMPARȚIALE. MII DE PERSOANE AU PARTICIPAT LA FUNERALIILE EI, IAR COMPORTAMENTUL BRUTAL AL POLIȚIȘTILOR ISRAELIENI, CARE I-AU BĂTUT CU BASTOANELE PE CEI CARE TRANSPORTAU SICRIUL EI, A FOST CONDAMNAT LA NIVEL INTERNAȚIONAL.

Pr. prof. Ion Ciungu

 

Iisus a zis: “Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” (Sfânta Evanghelie după Ioan 18, 37) https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=18


Mai multe aspecte referitoare la știrea anunțată în titlu putem afla din articolele următoare:

 

Selon Washington, un tir israélien non-intentionnel a « vraisemblablement » tué la journaliste chrétienne Shireen Abu Akleh, publicat în data de 6 iunie 2022, pe website-ul francez de știri creștine Info Chrétienne, de La Rédaction (avec AFP);

 

On the Killing of Shireen Abu Akleh, PRESS STATEMENT, NED PRICE, DEPARTMENT SPOKESPERSON, JULY 4, 2022; https://www.state.gov/on-the-killing-of-shireen-abu-akleh/

 

US says Israeli shot ‘likely responsible’ for death of Abu Akleh, publicat în data de 11 mai 2022, pe website-ul de știri ALJAZEERA; https://www.aljazeera.com/news/2022/7/4/us-shireen-abu-akleh-killing-investigation-israel-likely-responsible

 

Shireen Abu Akleh: Al Jazeera reporter killed by Israeli forces, publicat în data de 11 mai 2022, pe website-ul de știri ALJAZEERA, de Zena Al Tahhan. https://www.aljazeera.com/news/2022/5/11/shireen-abu-akleh-israeli-forces-kill-al-jazeera-journalist

...

Shireen Abu Aklehhttps://en.wikipedia.org/wiki/Shireen_Abu_Akleh?fbclid=IwAR3WxpCnDJUAhbQxEGuz18q8A0TixdqUn_DKTeh7SWoS5tmNPgQaOLr9XQs

………………………………………………………………………………

Aici am terminat de anunțat știrea respectivă.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

JURNALISTA CREȘTINĂ PALESTINIANĂ SHIREEN ABU AKLEH A FOST UCISĂ DE FORȚELE DE SECURITATE ISRAELIENE, CONFORM CONCLUZIILOR ÎNALTULUI COMISARIAT AL ONU PENTRU DREPTURILE OMULUI. DE LA ÎNCEPUTUL ANULUI PÂNĂ ACUM FORȚELE DE SECURITATE ISRAELIENE AU UCIS ÎN CISIORDANIA 58 DE PALESTINIENI, DINTRE CARE 13 COPII, CONFORM ÎNALTULUI COMISARIAT AL ONU PENTRU DREPTURILE OMULUI. (scurtă anunțare a știrii; articol în franceză din 24 iunie 2022) NE AMINTIM CĂ JURNALISTA SHIREEN ABU AKLEH A FOST UCISĂ ÎN 11 MAI 2022, ÎN TIMP CE TRANSMITEA ÎN DIRECT UN RAID AL FORȚELOR DE OCUPAȚIE ISRAELIENE ÎN CISIORDANIA. EA LUCRA PENTRU AGENȚIA ARABĂ AL JAZEERA ȘI ERA ȘI ESTE IUBITĂ PENTRU REPORTAJELE EI PROFESIONISTE ȘI IMPARȚIALE. MII DE PERSOANE AU PARTICIPAT LA FUNERALIILE EI, IAR COMPORTAMENTUL BRUTAL AL POLIȚIȘTILOR ISRAELIENI, CARE I-AU BĂTUT CU BASTOANELE PE CEI CARE TRANSPORTAU SICRIUL EI, A FOST CONDAMNAT LA NIVEL INTERNAȚIONAL.

 

ÎN ȚARA SFÂNTĂ, PATRIARHIA ORTODOXĂ GREACĂ SUSȚINE TOATE EFORTURILE PENTRU A SE FACE DREPTATE JURNALISTEI CREȘTINE DE LIMBĂ ARABĂ, SHERIN ABU AKLEH, DEVENITĂ MARTIRĂ, ÎN 11 MAI 2022, LA VÂRSTA DE 51 DE ANI, CÂND A FOST ÎMPUȘCATĂ ÎN CAP MORTAL, ÎN TIMP CE TRANSMITEA ÎN DIRECT UN RAID AL FORȚELOR DE OCUPAȚIE ISRAELIENE ÎN CISIORDANIA, LA JENIN. ... PATRIARHUL ORTODOX GREC, TEOFILOS AL III-LEA, A ACORDAT ATUNCI IMEDIAT BINECUVÂNTARE EXCEPȚIONALĂ PENTRU CA JURNALISTA SĂ FIE ÎNMORMÂNTATĂ LA CIMITIRUL ORTODOX. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 20 mai 2022) NE AMINTIM CĂ JURNALISTA AMERICANO-PALESTINIANĂ ABU AKLEH LUCRA PENTRU AGENȚIA ARABĂ AL JAZEERA ȘI ESTE IUBITĂ DE MULTĂ LUME PENTRU REPORTAJELE EI PROFESIONISTE ȘI IMPARȚIALE, TIMP DE 20 DE ANI, REFERITOARE LA CONFLICTUL ISRAELIANO-PALESTINIAN. AGENȚIA AL JAZEERA A SPUS CĂ JURNALISTA A FOST UCISĂ DE UN MEMBRU AL FORȚELOR SPECIALE ISRAELIENE. ÎN SCHIMB, PREMIERUL ISRAELIAN A SPUS CĂ POATE A FOST UCISĂ DE PALESTINIENI. ... SHERIN ABU AKLEH APARȚINEA DE COMUNITATEA GRECO-CATOLICĂ. NE AMINTIM CĂ MII DE PERSOANE AU PARTICIPAT LA FUNERALIILE EI ÎN 13 MAI 2022, IAR INTERVENȚIA POLIȚIȚIEI ISRAELIENE, CARE I-A BĂTUT CU BASTOANELE PE CEI CARE DUCEAU SICRIUL JURNALISTEI, A DECLANȘAT NEMULȚUMIRI PROFUNDE LA NIVELUL NAȚIUNILOR UNITE, LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE, LA NIVELUL CASEI ALBE ETC.

 

ÎN ȚARA SFÂNTĂ, EPISCOPII AU ACUZAT ISRAELUL DE LIPSĂ DE RESPECT FAȚĂ DE BISERICĂ, ÎN URMA INTERVENȚIEI POLIȚIEI ISRAELIENE LA FUNERALIILE JURNALISTEI CREȘTINE AMERICANO-PALESTINIENE SHIREEN ABU AKLEH, CARE AU AVUT LOC VINERI, 13 MAI 2022, ÎN IERUSALIMUL DE EST. JURNALISTA, ÎN VÂRSTĂ DE 51 DE ANI, A FOST ÎMPUȘCATĂ ÎN CAP MORTAL, ÎN 11 MAI 2022, ÎN TIMP CE TRANSMITEA UN RAID AL FORȚELOR DE OCUPAȚIE ISRAELIENE ÎN CISIORDANIA, LA JENIN. AGENȚIA ARABĂ DE PRESĂ AL JAZEERA, PENTRU CARE LUCRA JURNALISTA, A SPUS CĂ EA A FOST UCISĂ DE UN MEMBRU AL FORȚELOR SPECIALE ISRAELIENE. ÎN SCHIMB, PREMIERUL ISRAELIAN A SPUS CĂ PROBABIL A FOST UCISĂ DE PALESTINIENI. ... PENTRU REPORTAJELE EI PROFESIONISTE ȘI IMPARȚIALE, TIMP DE 20 DE ANI, REFERITOARE LA CONFLICTUL ISRAELIANO-PALESTINIAN, JURNALISTA ESTE IUBITĂ DE MULTĂ LUME. MII DE PERSOANE AU PARTICIPAT LA FUNERALIILE EI, CARE AU AVUT LOC LA BSERICA GRECO-CATOLICĂ DE LÂNGĂ POARTA JAFFA, APOI LA ÎNMORMÂNTAREA DIN CIMITIRUL CREȘTIN PE MUNTELE SION. INTERVENȚIA BRUTALĂ A POLIȚIEI ISRAELIENE, CARE I-A BĂTUT CU BASTOANE PE CEI CARE PURTAU SICRIUL JURNALISTEI, ÎNCÂT SICRIUL A FOST PE PUNCTUL SĂ LE CADĂ DIN MÂINI, A DECLANȘAT NEMULȚUMIRI PROFUNDE LA NIVELUL NAȚIUNILOR UNITE, LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE, LA NIVELUL CASEI ALBE ETC. ... SHIREEN ABU AKLEH ESTE ONORATĂ ACUM CA MARTIRĂ ȘI JURNALISTĂ. ... DUMNEZEU S-O IERTE ȘI SĂ-I ÎNGRIJEASCĂ SUFLETUL ÎN MÂINILE LUI! (scurtă reamintire a știrilor; articole în franceză din 17 mai 2022 etc)

 

DECIZIA CURȚII SUPREME A ISRAELULUI, DATĂ SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ, PRIN CARE S-A LEGITIMAT LUAREA, PRIN METODE ILEGALE, ÎN ANUL 2004, A UNOR PROPRIETĂȚI DE LA PATRIARHIA ORTODOXĂ GREACĂ A IERUSALIMULUI, DE CĂTRE UN GRUP DE COLONIȘTI ISRAELIENI, A FOST CRITICATĂ RECENT DE REPREZENTANTUL UNIUNII EUROPENE ÎN TERITORIILE PALESTINIENE. PROPRIETĂȚILE SE AFLĂ ÎN ZONA PORȚII JAFFA, PE DRUMUL PELERINILOR SPRE BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT. PATRIMONIUL ȘI TRADIȚIILE COMUNITĂȚII CREȘTINE DIN VECHEA CETATE A IUERUSALIMULUI SUNT ÎN PERICOL. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 13 iunie 2022)

 

ÎN IERUSALIM, IARĂȘI A FOST VANDALIZATĂ CAPELA CINEI DE TAINĂ, DE CĂTRE UN GRUP DE 50 DE ISRAELIENI RADICALI, CARE AU PĂTRUNS CU FORȚA, AU PROFANAT LOCAȘUL DE CULT ȘI L-AU AMENINȚAT CU MOARTEA PE PAZNIC, SPUNÂNDU-I ASTFEL: “ȘTIM UNDE LOCUIEȘTI ȘI TE VOM OMORÎ.” (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 9 iunie 2022). PE DE ALTĂ PARTE, CURTEA SUPREMĂ A ISRAELULUI, PRINTR-O DECIZIE DIN 8 IUNIE 2022, ÎI SUSȚINE PE RADICALII ISRAELIENI CARE, PRIN METODE STRÂMBE ȘI ILEGALE, AU LUAT PROPRIETĂȚI IMOBILIARE DE LA PATRIARHIA ORTODOXĂ GREACĂ A IERUSALIMULUI. DECIZIA CURȚII SUPREME A VENIT ÎN CIUDA BĂTĂLIEI DUSE ÎN JUSTIȚIE DE PATRIARHIE ÎN ULTIMII 17 ANI. (scurtă anunțare a știrii; articol în engleză din 10 iunie 2022)

 

PENTRU PACEA IERUSALIMULUI, DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS SĂ NE RUGĂM! HAIDEȚI SĂ SEMNĂM PETIȚIA CĂTRE TOATE ȚĂRILE DIN LUME CA ISRAELUL SĂ FIE SANCȚIONAT PENTRU MODUL ÎN CARE ÎI TRATEAZĂ PE PALESTINIENI, PENTRU CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII, CĂCI PESTE 150 DE PALESTINIENI AU FOST UCIȘI, IAR PESTE 1.500 AU FOST RĂNIȚI PÂNĂ ACUM, ÎN CONFLICTUL DECLANȘAT DE ISRAELIENI ÎN 6 MAI 2021, PRIN DECIZIA CURȚII SUPREME ISRAELIENE DE EVACUARE A 4 FAMILII DE ARABI PALESTINIENI DIN IERUSALIMUL DE EST!!! ÎN PARTEA ISRAELIANĂ SUNT 11 MORȚI ȘI PESTE 500 DE RĂNIȚI. (Când am semnat eu erau 2.597.469 de semnături.)

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suntem în A ȘASEA DUMINICĂ din POSTUL NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Această Duminică este DUMINICA ÎNAINTE DE SĂRBĂTOAREA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Textul evanghelic stabilit să fie citit la Sfânta Liturghie astăzi ne prezintă GENEALOGIA LUI IISUS HRISTOS sau CARTEA NEAMULUI LUI IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Este vorba despre ȘIRURI DE NUME, din tată în fiu, începând de la patriarhul biblic Avraam până la Domnul nostru Iisus Hristos. Această genealogie o găsim în Noul Testament, în Sfânta Evanghelie scrisă de Sfântul Matei. În Noul Testament mai există o genealogie a Mântuitorului, scrisă de Sfântul Luca, în această genealogie numele mergând din fiu în tată, de la Domnul nostru Iisus Hristos până la Adam, primul om creat de Dumnezeu. SĂ REȚINEM din ARBORELE GENEALOGIC AL MÂNTUITORULUI faptul că VECHIUL ARBORE GENEALOGIC UMAN, care pornește din Adam, A FOST VINDECAT, ÎMBUNĂTĂȚIT ȘI SFINȚIT, începând cu SFÂNTA FECIOARĂ MARIA. Ea s-a învoit total și definitiv să colaboreze cu DIVINITATEA, prin DUHUL SFÂNT și prin puterea TATĂLUI CERESC PREAÎNALT, în așa fel încât L-A NĂSCUT în mod supranatural PE MÂNTUITORUL LUMII, PE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. ÎN PERSOANA LUI SUNT UNITE PENTRU ETERNITATE NATURA DIVINĂ CU NATURA UMANĂ. Astfel, ÎN PERSOANA LUI S-A INAUGURAT VINDECAREA, ÎMBUNĂTĂȚIREA ȘI SFINȚIREA PENTRU ETERNITATE A NATURII UMANE, care fusese decăzută și stricată prin învoirea cu Diavolul, începând de la Eva și Adam. ... ASTĂZI ESTE O BUNĂ OCAZIE să ne amintim, sau să aflăm, că transumaniștii atei și sataniști în timpurile noastre au furat tehnica editării genomului uman, ei vrând să transforme natura umană (prin inginerie genetică, inteligență artificială, nanotehnologie), făcând tot felul de experiențe sataniste pe oameni, în numele „științei”. Ei repetă greșeala Evei și a lui Adam, refuzându-L pe Dumnezeu și ascultându-l pe Diavolul. SE CUVINE CA NOI, în calitate de creștini inspirați de Duhul Sfânt, SĂ REFUZĂM CONSECVENT OFERTELE TRANSUMANIȘTILOR, NOI FIIND CONȘTIENȚI CĂ GENOMUL UMAN ESTE EDITAT DEJA SPRE ÎMBUNĂTĂȚIRE ETERNĂ PRIN FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Duminica de azi se numește Duminica Sfinților Părinți După Trup ai Domnului nostru Iisus Hristos, când îi cinstim pe toți părinții care au plăcut lui Dumnezeu, începând de la primul om, Adam, până la Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Maria.

Pr. prof. Ion Ciungu   “Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fi...