marți, 29 martie 2022

APROXIMATIV 50 DE CREȘTINI AU FOST UCIȘI ÎN NIGERIA, ÎN 24 MARTIE 2022, ÎN ATACURI NOCTURNE, ORGANIZATE DE VĂCARII FULANI MAHOMEDANI ÎNARMAȚI ASUPRA A 10 COMUNITĂȚI CREȘTINE. ÎN TIMP CE ATENȚIA LUMII ESTE SPRE UCRAINA, NU TREBUIE SĂ UITĂM SUFERINȚA NIGERIENILOR, CARE ARAREORI ESTE PREZENTATĂ PE PRIMA PAGINĂ DE MASS-MEDIA MONDIALĂ. UNII OBSERVATORI AU DESCRIS ACESTE ATACURI CONTRA CREȘTINILOR CA FIIND O CAMPANIE DE EPURARE ETNO-RELIGIOASĂ, CHIAR CA FIIND UN GENOCID CONTRA CREȘTINILOR. ZECI DE MII DE CREȘTINI AU FOST UCIȘI SAU RĂNIȚI ÎN ATENTATE ORIBILE. MILIOANE AU FOST FORȚAȚI SĂ-ȘI PĂRĂSEASCĂ LOCUINȚELE. SOARTA ACESTOR CREȘTINI MERITĂ SOLIDARITATEA NOASTRĂ, INTERESUL MEDIATIC CONSTANT ȘI UN RĂSPUNS UMANITAR IMEDIAT. AȘA A SPUS BARONEASA COX, MEMBRĂ A CAMEREI LORZILOR DIN REGATUL UNIT, ÎNTOARSĂ RECENT DIN NIGERIA. (scurtă anunțare a acestor știri triste; articole în engleză din 26 și 28 martie 2022 și articol în franceză din 29 martie 2022) SĂ ADĂUGĂM ÎN RUGĂCIUNILE NOASTRE ÎNCĂ O PROPOZIȚIE ȘI SĂ CEREM TATĂLUI CERESC SĂ-I OPREASCĂ ȘI SĂ-I PEDEPSEASCĂ PE ACEI CRIMINALI DIN NIGERIA ȘI PE CEI CARE ÎI SPONSORIZEAZĂ!

Pr. prof. Ion Ciungu

 

„Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni.” (Psalmul 11, versetul 8; în unele Biblii este Psalmul 12, versetul 8) http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=11 „The wicked walk on every side, when the vilest men are exalted.” https://www.biblegateway.com/passage/?search=Psalm+12&version=KJV

Nigeria este cea mai populată țară din Africa, având peste 206 milioane de locuitori, din care 53,5% sunt mahomedani, iar 45,9% sunt creștini. https://en.wikipedia.org/wiki/Nigeria#Religion

 

Mai multe aspecte referitoare la situația tragică în care sunt creștinii din Nigeria putem afla din articolele următoare:

Le Nigeria pourrait-il être un nouveau Rwanda ? La réponse d’un rapport sur les violences contre les chrétiens, publicat în data de 29 martie 2022, pe website-ul de știri creștine Info Chrétienne, de M.C;

Terrorists Kill 50 Christians and Abduct 100, Including Priest, publicat în data de 28 martie 2022, pe website-ul american de știri creștine CHRISTIAN HEADLINES, de Morning Star News Nigeria Correspondent;

Nigeria may become the next Rwanda, warns report into violence against Christians, publicat în data de 26 martie 2022, pe website-ul de știri creștine CHRISTIAN TODAY, de Julian Mann.

.......................................          

Aici am terminat de anunțat aceste triste știri.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole :

GHID DE RUGĂCIUNE PE 52 DE SĂPTĂMÂNI. SĂ NE ALĂTURĂM ÎN RUGĂCIUNE PENTRU CREȘTINII CARE SUFERĂ MARI PERSECUȚII ȘI DISCRIMINĂRI ÎN DIFERITE ȚĂRI! NE AFLĂM ÎN SĂPTĂMÂNA A ȘAPTEA DIN ACEST AN, 2022. A ȘAPTEA SĂPTĂMÂNĂ DE RUGĂCIUNE ESTE PENTRU CREȘTINII DIN NIGERIA, CEA MAI POPULATĂ ȚARĂ DIN AFRICA, AVÂND O POPULAȚIE DE PESTE 211 MILIOANE DE LOCUITORI, DINTRE CARE 98 DE MILIOANE SUNT CREȘTINI, POTRIVIT ORGANIZAȚIEI INTERNAȚIONALE “OPEN DOORS” PENTRU SPRIJINIREA CREȘTINILOR PERSECUTAȚI. NIGERIA ESTE PRIMA ȚARĂ DIN LUME LA NUMĂRUL DE CREȘTINI UCIȘI PENTRU CREDINȚA LOR, EI FIIND ATACAȚI CONSTANT DE STATUL ISLAMIC, DE ORGANIZAȚIA BOKO HARAM ȘI DE VĂCARII FULANI. ÎN PERIOADA 1 OCTOMBRIE 2020 – 30 SEPTEMBRIE 2021 AU FOST UCIȘI ÎN NIGERIA 4.650 DE CREȘTINI. SĂ CEREM TATĂLUI NOSTRU SFÂNT DIN CERURI SĂ-I OPREASCĂ, SĂ-I PEDEPSEASCĂ PE ACEI CRIMINALI ȘI PE CEI CARE ÎI SPONSORIZEAZĂ.

 

ÎN NIGERIA, 11 CREȘTINI AU FOST UCIȘI DUMINICĂ, 30 IANUARIE 2022, DE CĂTRE VĂCARI FULANI. ALȚI PATRU CREȘTINI AU FOST UCIȘI SÂMBĂTĂ, 22 IANUARIE 2022, DE CĂTRE SUSPECȚII VĂCARI FULANI. ÎN 11 IANUARIE 2022, AU FOST UCIȘI ALȚI 18 CREȘTINI, DE CĂTRE SUSPECȚII VĂCARI FULANI CARE I-AU ATACAT PE CREȘTINI LA MIEZUL NOPȚII. MULȚI ALȚI CREȘTINI AU FOST RĂNIȚI ȘI MULTE CASE INCENDIATE. ANUL TRECUT NIGERIA A FOST PRIMA ȚARĂ DIN LUME LA NUMĂRUL DE CREȘTINI UCIȘI PENTRU CREDINȚA LOR, ADICĂ 4.650, ÎN PERIOADA 1 OCTOMBRIE 2020 – 30 SEPTEMBRIE 2021, POTRIVIT ORGANIZAȚIEI INTERNAȚIONALE “OPEN DOORS” PENTRU SPRIJINIREA CREȘTINILOR PERSECUTAȚI. (scurtă anunțare a acestor triste știri; articole în engleză din 31 și 28 ianuarie 2022) SĂ PUNEM ÎN RUGĂCIUNILE NOASTRE O PROPOZIȚIE ȘI SĂ CEREM TATĂLUI CERESC SĂ-I OPREASCĂ ȘI SĂ-I PEDEPSEASCĂ PE ACEI CRIMINALI ȘI PE CEI CARE ÎI SPONSORIZEAZĂ!

 

ÎN NIGERIA, “17 CREȘTINI SUNT ASASINAȚI ÎN FIECARE ZI.” “UCIDERILE ÎN MASĂ SUNT DE ACUM O URGENȚĂ NAȚIONALĂ.” “MASACRELE AU LOC APROAPE ÎN FIECARE SEARĂ, IAR ZIUA BĂIEȚI TINERI SUNT UCIȘI PE CÂMP”. MAI MULT DECÂT ORIUNDE ALTUNDEVA PE SUPRAFAȚA PĂMÂNTULUI, CREȘTINII SUNT UCIȘI AICI, ÎN NIGERIA. (scurtă anunțare a acestei triste știri; articol în franceză din 15 decembrie 2021) NE AMINTIM CĂ, ÎN ACEST AN, DEPARTAMENTUL DE STAT AL SUA A ÎNLĂTURAT NIGERIA DE PE LISTA CU ȚĂRILE ÎN CARE ESTE PERSECUȚIE RELIGIOASĂ ȘI CARE ÎNCALCĂ LIBERTATEA RELIGIOASĂ, DEȘI CREȘTINII AU FOST UCIȘI CU MIILE ÎN NIGERIA ȘI ÎN ACEST AN, FORȚELE DE SECURITATE REFUZÂND SĂ-I APERE PE CREȘTINI DE ATACURILE VENITE ASUPRA LOR DIN PARTEA ORGANIZAȚIEI TERORISTE “BOKO HARAM” ȘI DIN PARTEA MILIȚIILOR JIHADISTE ALE FULANILOR!!! DE ASEMENEA, MILIOANE DE CREȘTINI AU FOST FORȚAȚI SĂ PĂRĂSEASCĂ ZONELE ÎN CARE LOCUIAU. ... OF, TATĂ CERESC, TE RUGĂM OPREȘTE UCIDEREA CREȘTINILOR ÎN NIGERIA, ȘI ÎN ALTE ȚĂRI! DE ASEMENEA, TE RUGĂM OPREȘETE UCIDEREA BEBELUȘILOR NENĂSCUȚI ÎN ROMÂNIA, ȘI ÎN ALTE ȚĂRI!

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pe 30 ianuarie este SĂRBĂTOARE: SFINȚII TREI IERARHI (VASILE CEL MARE, GRIGORIE TEOLOGUL ȘI IOAN GURĂ DE AUR). Începând din secolul al IV – lea și până acum, sub inspirația Duhului Sfânt al Domnului nostru Iisus Hristos, CEI TREI IERARHI, PRIN EXEMPLELE VIEȚILOR LOR, PRIN OPERELE LOR SFINTE, AU RĂSPÂNDIT ȘI RĂSPÂNDESC LUMINĂ PRINTRE OAMENI, SPRE SLAVA VEȘNICULUI NOSTRU TATĂ CERESC ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC. Pe lângă operele scrise de ei, care au ajuns până la noi, se cuvine să reținem următoarele: 1) Sfântul Vasile cel Mare (330 - 379) a fost Arhiepiscop al Cezareei Capadociei, în ultimii 9 ani ai vieții lui (actualmente Cezareea Capadociei este în Turcia, având numele de Kayseri). El a orânduit viața monahală și a întemeiat, pe lângă Biserică, azile, spitale, cantine și școli, în special pentru ajutorul celor săraci și neputincioși. Sfânta Liturghie alcătuită de Sfântul Vasile cel Mare se oficiază și azi în Biserica Ortodoxă și în Biserica Greco-Catolică, de 10 ori în fiecare an. 2) Sfântul Ierarh Grigorie Teologul (numit și Grigorie de Nazianz, căci a fost Episcop de Nazianz, un orășel în regiunea Capadocia) a trăit în perioada dintre anii 329 – 390. El a participat la Al Doilea Sinod Ecumenic, la Constantinopol, în anul 381, fiind ales chiar să conducă acest Sinod, în locul Episcopului Meletie care a murit atunci. La acest sinod a fost alcătuită a 2-a parte din Crez, adică partea despre credința în Duhul Sfânt, în Biserică, în Botez, în învierea morților și în viața veșnică. Grigorie a rămas celebru pentru apărarea învățăturii creștine corecte referitoare la taina Sfintei Treimi (adică referitoare la adevărul despre egalitatea, consubstanțialitatea și eternitatea Celor Trei Persoane Divine: Tatăl Sfânt Ceresc, Fiul Sfânt Ceresc și Duhul Sfânt Ceresc. Deci, Ființa Divină este Una, dar Persoanele Divine sunt Trei. Cele Trei Persoane au o Singură Ființă). 3) Sfântul Ioan Gură de Aur a trăit în perioada dintre anii 347 – 407. El a fost Arhiepiscop al Constantinopolului în ultimii 10 ani ai vieții lui. Pentru talentul său oratoric a primit supranumele de Gură de Aur. "Într-o vreme în care clerul cetății era vehement criticat pentru stilul său de viață luxos, Sfântul Ioan era hotărât să reformeze clerul din Constantinopol. Eforturile sale s-au lovit de o serioasă rezistență și au avut un efect limitat." ... "Exilarea sa în mai multe rânduri arată că puterea seculară avea o puternică influență în Biserica răsăriteană din această perioadă istorică." Sfânta Liturghie alcătuită de Sfântul Ioan Gură de Aur este cea mai des folosită Sfântă Liturghie în Biserica Ortodoxă și în Biserica Greco-Catolică. Pentru viețile lor sfinte, pentru cultura lor creștină corectă, pentru operele lor, Sfinții Trei Ierarhi sunt considerați patroni ai școlilor teologice. ... Pentru rugăciunile Preacuratei Fecioare Maria, Preasfânta Ta Mamă, și pentru Rugăciunile Tuturor Sfinților Tăi, inclusiv ale Sfinților Trei Ierarhi, Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm frumos prin Duhul Sfânt, îndură-Te spre noi și ne mântuiește, spre slava Veșnicului nostru Tată Ceresc Atotsfânt și Atotputernic, în fiecare moment, în vecii vecilor! Amin! Amin! Așa să fie! Îți mulțumim frumos!... [Haideți să ne amintim, sau să aflăm acum, textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie pe 30 ianuarie, la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi!]

  Pr. prof. Ion Ciungu Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi este din Sfânta Evangheli...