Despre Maica Domnului (partea VII)

de Pr Ioan CIUNGU

     9.  Ce ştim despre biografia Maicii Domnului din surse extra-biblice selectate şi utilizate de Biserică?

       Ştim că părinţii ei se numeau Ioachim şi Ana, conform Protoevangheliei lui Iacob, „o Evanghelie apocrifă care datează de la sfârşitul secolului al doilea”. [1] „Această informaţie sau tradiţie este reprodusă de Sf. Ioan Damaschinul[24], Sf. Grigorie de Nissa [25], Sf. Gherman al Constantinopolului[26], pseudo-Epifanius[27], pseudo-Hilarius [28]  şi Sf. Fulbert de Chartres [29]. Unii dintre aceşti scriitori adaugă faptul că naşterea Mariei a fost obţinută prin rugăciunile fervente ale lui Ioachim şi ale Anei, la vârstă înaintată. “

        Ioachim pare să fie una şi aceeaşi persoană cu Eli ( Eliachim) despre care se face referinţă în Evanghelia după Luca, cap. 3, v. 23.   “ Aşadar Ioachim este doar o variaţie a lui Eli sau Eliachim, substituindu-se un nume divin (Yahweh) cu celălalt (Eli, Elohim).”[2]  La această armonizare a informaţiilor din tradiţia extra-biblică cu cele biblice din Evanghelia după Luca s-a ajuns luându-se în considerare punctul de vedere al lui Annius de Viterbo (sec. XV), la care făcuse deja aluzie Sf. Augustin (sec. IV-V). Potrivit acestui punct de vedere, evanghelistul Luca dă genealogia lui Iisus pe linia Mariei, nu pe a lui Iosif. În această variantă textul de la Luca 3, 23 s-ar interpreta astfel: „Iisus… fiind, după cum se credea, fiul lui Iosif, care era ginerele lui Eli.”

       Ioachim era descendent al regelui David, iar Ana, se presupune, descendentă a preotului Aaron.[30][3]

       Domiciliul părinţilor Mariei era, potrivit unei tradiţii [31] [4] în Nazaret. Potrivit altei tradiţii, bazate pe Evanghelia lui Iacob, locuinţa lor de început era la Sephoris, iar mai târziu se spune că au locuit la Ierusalim, într-o casă numită, de Sofronie al Ierusalimului [32][5] ,  Probatica.  Sf. Ioan Damaschinul (sec. VIII) repetă afirmaţia că Maria a fost născută în Probatica.[33][6]

        „ Protoevanghelia lui Iacob (7-8) şi scrierea intitulată « De nativ. Mariae » (7-8), [43], afirmă că Ioachim şi Ana credincioşi faţă de o promisiune pe care o făcuseră, au prezentat-o pe copila Maria în templu când ea era în vârstă de trei ani; că copila singură a urcat treptele templului şi că ea a făcut promisiunea fecioriei cu această ocazie. Sf. Grigorie de Nissa [44]  şi Sf. Gherman al Constantinopolului [45]  adoptă această relatare ;  ea este urmată şi de pseudo-Grigorie de Nazianz în lucrarea « Christus patiens ».  [46] “

       “ Scrierile apocrife la care ne-am referit în ultimul paragraf afirmă că Maria a rămas în templu, după prezentarea ei, cu scopul de a fi educată cu alţi copii evrei. Acolo ea s-a bucurat de viziuni extatice şi de vizite zilnice ale sfinţilor îngeri.

      Când a ajuns la vârsta de patrusprezece ani, arhiereul a vrut să o trimită la casa ei pentru căsătorie. Maria i-a amintit de promisiunea ei pentru feciorie, şi pus în încurcătură, arhiereul a consultat pe Domnul. Apoi el a chemat pe toţi tinerii din familia lui David, şi a promis-o în căsătorie celui al cărui toiag va înmuguri şi va deveni loc de aşezare a Duhului Sfânt sub forma unui porumbel. Iosif a fost acela care a fost privilegiat în acest mod extraordinar.”[7]

        În funcţie de autori, evenimentele sunt nuanţate. De exemplu, rămânerea Mariei în templu este înţeleasă de unii chiar literal. Alţii, ca Sf. Ambrozie [48], consideră că ea a locuit în casa părinţilor ei. “Nefiind departe de templu, se presupune că Sfintei Copile i se permitea deseori să viziteze clădirile sacre, cu scopul de a-şi satisface devoţiunea.”[8]

        De asemenea, cu privire la vârsta pe care o avea Maria când preoţii s-au sfătuit ca ea să părăsească templul, întâlnim şi vârsta de doisprezece ani. Cu privire la posibilii logodnici, întâlnim afirmaţia că au fost chemaţi toţi văduvii, iar Iosif era bătrân.[9]  Redau în cele ce urmează din Protoevanghelia lui Iacob, în traducerea diaconului Ioan I. Ică jr. :

       VIII, 2  „ Iar făcându-se ea de doisprezece ani, s-a făcut sfat al preoţilor care au zis: «   Iată, Maria s-a făcut de doisprezece ani în templul Domnului. Deci ce să facem cu ea ca nu cumva să întineze locaşul sfânt al Domnului Dumnezeului nostru? » Şi au zis arhiereului: « Tu stai la jertfelnicul Domnului. Intră şi roagă-te pentru ea. Şi ce-ţi va arăta Domnul, aşa vom face. »

       Şi a intrat arhiereul luând veşmântul cu doisprezece zurgălăi în Sfânta Sfintelor şi s-a rugat pentru ea. Şi iată, îngerul Domnului a stat zicând: « Zaharie, Zaharie! Ieşi şi chiamă pe toţi văduvii poporului şi să aducă fiecare un toiag şi cui va arăta Domnul semn, să fie mireasa acestuia! » Şi au ieşit crainici în tot ţinutul Iudeii şi au sunat trâmbiţa Domnului, şi iată au alergat toţi.”

       IX, 1.  „ Iar Iosif aruncând securea, a ieşit şi el la adunarea lor. Şi adunându-se împreună s-au dus la arhiereu luându-şi toiegele. Iar arhiereul luând de la ei toiegele a intrat în Sfânta şi s-a rugat. Iar sfârşind rugăciunea, a luat toiegele, a ieşit şi li le-a dat, şi nici un semn nu era în ele. Iar Iosif a primit ultimul toiag. Şi iată o porumbiţă a ieşit din toiag şi s-a aşezat pe capul lui Iosif. Şi a zis arhiereul: «Iosife, Iosife ! Ţie  ţi-a ieşit sorţul să iei fecioara Domnului în paza ta ! »

       2. Şi a răspuns Iosif: « Am fii şi sunt bătrân, iar ea e tânără. Să nu fiu de râs pentru fiii lui Israel! » Şi a zis arhiereul: « Iosif, teme-te de Dumnezeul tău şi adu-ţi aminte câte a făcut Dumnezeu cu Dathan, Abiran şi Core [Nm 16], cum s-a crăpat pământul şi i-a înghiţit pe toţi din pricina împotrivirii lor în cuvânt. Teme-te, Iosif, ca să nu fie acum acestea în casa ta.»

       3. Şi, temându-se, Iosif a luat-o în paza lui şi i-a zis: «Marie, te-am luat din templul Domnului. Şi acum te las în casa mea. Căci mă duc să-mi zidesc casele, şi până voi veni la tine, Dumnezeu să te păzească.! » ”

       Din capitolele următoare ale Protoevangheliei lui Iacob aflăm că în timpul care a urmat Maria a fost iarăşi chemată la templu şi ca şi alte şapte fecioare a primit de la preoţi de lucru. S-a tras la sorţi ce fel de material să ţeasă fiecare din ele pentru a face catapeteasma templului. Mariei i-a ieşit la sorţi să ţeasă purpura adevărată şi cea stacojie. A luat lucrul, apoi a plecat la casa ei.

       Urmează apoi vizita îngerului şi dialogul lor, aşa cum putem citi şi în Evanghelia după Luca. Elementul nou care apare în această Protoevanghelie este faptul că îngerul i se adresează întâi pe când ea ieşise din casă cu ulciorul să-l umple cu apă. Apoi, intră în casă tremurând, lasă ulciorul jos, ia purpura şi ţese.  Îngerul îi apare în casă şi urmează conversaţia pe care o cunoaştem şi vizita ei la Elisabeta.

        Iosif  se întoarce de la construcţiile lui când ea era însărcinată în luna a şasea. El se tânguie, se loveşte peste faţă, se aruncă la pământ pe o pânză de sac şi plânge, zicând printre altele după cum găsim în cap. XIII, 1 :

         „ « Oare nu s-a repetat şi cu mine istoria lui Adam ? Căci aşa cum Adam era la ceasul doxologiei lui şi a venit şarpele şi a găsit-o pe Eva singură, a amăgit-o şi a întinat-o, aşa mi s-a întâmplat şi mie. » 

        2. Şi s-a sculat Iosif de pe sac şi a chemat-o şi i-a zis : « Tu, cea pregătită pentru Dumnezeu, de ce ai făcut aceasta? Ai uitat de Domnul şi Dumnezeul tău ? De ce ai înjosit sufletul tău, tu care ai fost hrănită în Sfânta Sfintelor şi ai primit hrană din mână de înger ? »

         3. Iar ea a plâns cu amar zicând apoi : « Sunt curată şi nu cunosc bărbat ! » Şi i-a zis Iosif: « De unde e atunci aceasta în pântecele tău? » Iar ea a zis : « Viu este Domnul Dumnezeul meu că nu ştiu de unde este în mine. » ”      

       Urmează cugetarea lui Iosif cu privire la decizia pe care să o ia în condiţiile ivite:

       XIV, 1 „ Şi Iosif s-a înspăimântat foarte şi s-a depărtat de ea gândindu-se ce să facă cu ea. Şi a zis Iosif: « Dacă ascund păcatul ei, mă voi afla luptându-mă cu legea Domnului [Dt 22, 13-24], şi dacă o vădesc fiilor lui Israel, mi-e frică să nu fie sămânţă îngerească în ea şi să mă aflu predând sânge nevinovat la judecată de moarte. Ce voi face deci cu ea? O voi lăsa în ascuns.» Şi l-a prins noaptea.

         2. Şi iată îngerul Domnului i se arată în vis zicând : «Nu-ţi fie teamă pentru copila aceasta; căci ce este în ea este de la Duhul Sfânt. Şi-ţi va naşte fiu şi-i vei pune numele lui Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor.» [M 1, 14-21]. Şi s-a sculat Iosif din somn şi a slăvit pe Dumnezeul lui Israel Care i-a dat harul Lui. Şi a păzit copila.“

       Apoi, Iosif şi Maria sunt denunţaţi la arhiereul Ana care îi judecă şi îi supune la proba apei, conform Legii Vechiului Testament (Numeri  5, 18-27). Rămânând nevătămaţi, adică nevădindu-se păcatul lor în vreun fel prin pedeapsă de la Dumnezeu, arhiereul le-a dat drumul.

      Evenimentele următoare sunt după cum le cunoaştem din Noul Testament.

      Potrivit unei tradiţii, Maica Domnului L-a întâlnit pe Iisus pe când îşi ducea crucea spre Golgota şi ea ar fi leşinat atunci. Totuşi, această afirmaţie despre leşinul ei  „ prea puţin e în concordanţă cu comportamentul ei eroic sub cruce.”[10]

               În ceea ce priveşte vederea Învierii lui Iisus de către Maica Domnului, „Sf. Ambrozie [95] afirmă  în mod expres: « Maria, aşadar a văzut Învierea Domnului ; ea a fost prima care a văzut-o şi a crezut. Maria Magdalena de asemenea a văzut-o, deşi ea şovăia.» George de Nicomedia [96] deduce din participarea Mariei la suferinţele Domnului nostru că înainte de toţi ceilalţi şi mai mult decât toţi ea trebuie să fi participat la triumful Fiului ei.  În secolul al doisprezecelea o arătare a Mântuitorului înviat Binecuvântatei Sale Mame este admisă de Rupert de Deutz [97] şi de asemenea de Eadner [98]  Sf. Bernardin de Siena [99] , Sf. Ignatius de Loyola [100] , Suarez [101], Maldonado [102] , etc  [103]  . Că Hristos înviat ar fi trebuit să Se arate mai întâi Binecuvântatei Sale Mame, concordă cel puţin cu aşteptările noastre pioase. ”[11]

       În secolul X  monahul Eftimie Ivireanul a tradus din greacă în georgiană o Viaţă a Maicii Domnului, pe care unii cercetători o consideră a fi opera Sfântului Maxim Filosoful şi Mărturisitorul (sec. VI-VII). Originalul grec fiind pierdut, opera a fost tradusă din georgiană în franceză şi publicată în 1986. Redau mai jos din această operă, în traducerea diaconului Ioan I. Ică jr:

        „ Dar Maica fără prihană nu se despărţea de mormânt şi vedea şi auzea tot ceea ce se petrecea şi se spunea. A văzut marele cutremur care i-a trezit pe cei ce dormeau dintru început [cf. 1 Cor 15, 20], care a adormit străjile [ Mt 28, 4 şi 12] şi a rostogolit piatra şi mai apoi din nou trezirea străjilor şi intrarea lor în cetate [Mt 28, 12]. Toate acestea n-au putut să le vadă femeile care s-au dus şi care s-au întors mai apoi, dar Fericita Maică a Domnului, robită de dragostea Fiului ei, şi care a rămas fără să se despartă de mormânt, a fost martorul ocular la toate acestea şi a văzut şi slăvita Sa Înviere. Căci celelalte femei au văzut şi ele piatra rostogolită şi îngerul aşezat pe ea [cf. Mt 28, 23]; dar când şi cum a avut loc aceasta n-au ştiut. Singură Maica Preacurată a Domnului ce a stat acolo a ştiut toate. De aceea înaintea tuturor ea a primit vestea Învierii şi a fost socotită vrednică să vadă înaintea tututor pe Domnul şi Fiul ei, vedenie dumnezeiesc de frumoasă şi piscul tuturor bunurilor dorite, şi a auzit glasul Său dulce şi a auzit toate tainele proniei Lui, mai întâi pe cele ale Întrupării Sale, iar acum şi pe cele ale Învierii Lui…”[12]

              În ceea ce priveşte locul în care a trăit Maica Domnului după ziua Cincizecimii nu există o siguranţă absolută. “ Deşi este mai probabil că ea a rămas fără întrerupere în sau lângă Ierusalim, e posibil ca ea să fi locuit un timp în vecinătatea Efesului, şi această situaţie e posibil să fi dat naştere tradiţiei despre moartea şi înmormântarea ei la Efes. Şi mai puţine informaţii avem cu privire la întâmplările deosebite ale vieţii ei. Sf. Epifanius [134]  se îndoieşte chiar de realitatea morţii Mariei, dar credinţa universală a Bisericii nu este de acord cu opinia particulară a Sf. Epifanius. Moartea Mariei nu a fost în mod necesar efectul violenţei; ea n-a fost suferită nici ca ispăşire sau pedeapsă, nici ca efect al unei boli de care, asemenea Fiului ei Divin, ea a fost scutită. Din Evul Mediu predomină concepţia că ea a murit de dragoste, dorinţa ei mare de a fi unită cu Fiul ei fie dizolvând legăturile corpului şi  sufletului, fie convingând pe Dumnezeu să le dizolve. Trecerea ei este un sacrificiu de dragoste care încheie sacrificiul dureros al vieţii ei. Este moartea în sărutarea Domnului ( in osculo Domini), de care mor drepţii. Nu există o tradiţie sigură cu privire la anul morţii Mariei. Baronius în Analele sale se bazează pe un pasaj din Cronica lui Eusebiu pentru presupunerea că Maria a murit în anul 48 d. Hr. Acum se crede că pasajul din Cronică este o interpolare mai târzie [135]. Nirschl se bazează pe o tradiţie găsită la Clement de Alexandria [136] şi la Apollonius [137], care se referă la o poruncă a Domnului nostru conform căreia Apostolii urmau să predice doisprezece ani în Ierusalim şi Palestina înainte de a merge printre naţiunile lumii; de aici şi el ajunge la concluzia că Maria a murit în anul 48 d. Hr.”

       Astfel, dacă luăm în considerare faptul că Maria L-a născut pe Iisus la vârsta de aprox. 15 ani, iar după Naşterea Lui a mai trăit 48 de ani, viaţa ei pe pământ pare a fi fost în jur de 63 de ani.

       Alţi cercetători afirmă astfel:

       „ După unii Maica Domnului, bătrână de ani şi obosită adoarme pe la anul 45 d. Hr. [191], iar după alţii pe la anul 48 d. Hr. [192], deci cam în vârstă de 60-70 de ani, în Efes, marele oraş al Asiei Mici. După alţii Maica Domnului s-ar mai fi întors în Ierusalim, unde o surprinde o persecuţie, astfel că moare de moarte martirică, ceea ce nu este atât de exact [193]. Ceea ce este adevărat însă, este că dragostea prea mare către Fiul ei, gândul la El şi dorirea Lui o consuma ca un foc mistuitor şi preadulce pe Maica Domnului. Tot această dragoste o aduce, aproape de adormirea sa, acasă la Ierusalimul sfâşierilor sale materne, dar şi al amintirilor sale neşterse [194]. Aici, trupul ei obosit adoarme în Domnul, aflându-şi limanul preaiubit şi mult aşteptat. “[13]

       Conştient de varietatea informaţiilor, protosinghelul Nicodim Măndiţă expune următoarele:

        “ Viaţa Preacuratei Maici a fost cam de vreo 60 de ani. Unii spun 59, alţii 70 şi mai mulţi. După cât ştim noi, Preacurata Fecioară Maria a fost dusă şi închinată Bisericii când a fost de trei ani. În Biserică a petrecut 12 ani. După ieşirea din Templu până la naştere a trecut un an. Cu Mântuitorul, Fiul ei Hristos Dumnezeu, a petrecut 33 de ani şi jumătate. După Jertfirea şi Proslăvirea Lui a mai vieţuit 11 ani…”[14]

       În Viaţa Maicii Domnului atribuită Sfântului Maxim Mărturisitorul citim că Maica Domnului  “se apropia de optzeci de ani ai acestei vieţi trecătoare”  când Fiul ei a trimis pe arhanghelul Gavriil să-i vestească  “slăvita mutare, ca odinioară minunata zămislire.”[15]

       Reluând problematica Adormirii Maicii Domnului, Enciclopedia Catolică în articolul Assumption ( Mutarea Maicii Domnului) scrie astfel:

       “Cu privire la ziua, anul şi felul morţii Stăpânei noastre, nimic sigur nu este cunoscut. Cea mai timpurie referinţă literară cunoscută cu privire la Mutarea Maicii Domnului  este găsită în opera greacă De Obitu S. Dominae. Credinţa catolică, însă, totdeauna ne-a derivat şi ne derivă cunoaşterea misterului din Tradiţia Apostolică. Epifanius ( m. 403 ) recunoştea că nu ştia nimic definit despre aceasta ( Haer. lxxix, 11). Datele atribuite pentru aceasta variază între trei şi cincisprezece ani după Înălţarea lui Hristos. Două oraşe pretind a fi locul plecării ei: Ierusalim şi Efes. Consensul comun favorizează Ierusalimul, unde este arătat mormântul ei; dar unii argumentează în favoarea Efesului. În primele şase secole nu se ştia despre mormântul Mariei la Ierusalim.

       Credinţa în mutarea corporală a Mariei e găsită în tratatul apocrif De Obitu S. Dominae, purtând numele Sfântului Ioan, care aparţine însă secolului al patrulea sau al cincilea. De asemenea e găsită în cartea De Transitu Virginis, în mod fals atribuită lui Melito de Sardis, şi într-o scrisoare neautentică atribuită Sfântului Denis Areopagitul. Dacă consultăm scrierile genuine din Est, ea e menţionată în predicile Sf. Andrei de Creta, Sf. Ioan Damaschinul, Sf. Modest de Ierusalim şi ale altora. În Vest, Sf. Grigorie de Tours (De gloria mart., I, IV) o menţionează mai întâi. Predicile Sf. Ieronim şi ale Sf. Augustin la această sărbătoare, însă, sunt neautentice. Sf. Ioan de Damasc ( P. G., I, 96 ) formulează tradiţia Bisericii din Ierusalim astfel :

       Sf. Juvenal, episcop de Ierusalim, la Conciliul de la Chalcedon (451), a făcut cunoscut împăratului Marcian şi Pulcheriei, care doreau să posede corpul Mamei lui Dumnezeu, că Maria a murit în prezenţa tuturor Apostolilor, dar că mormântul ei când a fost deschis, la cererea Sf. Toma, a fost găsit gol; din aceasta Apostolii au concluzionat că corpul a fost luat sus la cer.

       Astăzi, credinţa mutării corporale a Mariei este universală în Est şi Vest; potrivit lui Benedict IV ( De Festis B. V. M., VIII, 18 ) aceasta este o opinie probabilă, pe care a o nega ar fi un lucru nepios şi blasfemator.”[16]

       Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de asemenea conştient de diversitatea informaţiilor cu privire la vârsta pe care a avut-o Maica Domnului când şi-a încheiat viaţa pământească, a dat aprobare arhimandritului Ioanichie Bălan pentru a publica următoarele:

      

       „ Pentru anii Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, cât a petrecut pe pământ, şi în care an s-a mutat, multă netocmire este între sriitorii bisericeşti de istorii şi în hronografe.

       Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, scriitorul istoriei bisericeşti, şi apoi de la dânsul sinaxarele lunilor – al Moscovei, al Kievului şi al Lvovului - , povestesc că Adormirea Preasfintei Fecioare Maria, care a vieţuit pe pământ 63 de ani, s-a întâmplat în anul al 48-lea de la întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, şi în al 15-lea de la Înălţarea Lui. Sinaxarele lunilor numără aceşti ani astfel: A născut pe Domnul nostru Iisus Hristos în al 15-lea an al vârstei sale. După răstignirea şi Înălţarea Domnului la cer a petrecut în casa Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu 15 ani, şi s-a mutat în anul 48 de la naşterea lui Hristos, pe vremea împărăţiei lui Claudie Cezarul, astfel că toţi anii vieţii ei au fost 63.

       Nichifor Calist, în a doua carte a sa, în capitolul 3, aduce mărturia Sfântului Apostol Evod, unul din cei 70, care a fost întâiul episcop în Antiohia după marele Apostol Petru, şi spune că adormirea Preacuratei Fecioare a fost în anul 44 de la întruparea lui Hristos; iar toţi anii vârstei ei au fost 59. Nichifor scrie numărul anilor lui Evod astfel: La trei ani Preacurata Născătoare de Dumnezeu a fost dusă la templu şi acolo a petrecut 11 ani în sfânta sfintelor. Apoi a fost dată de preoţi lui Iosif spre pază, la care după ce a petrecut 4 luni, a luat bunavestire cea de bucurie de la îngerul Gavriil. Şi a născut pe Lumina lumii, Hristos, în anul al 15-lea al vârstei sale, în 25 ale lunii decembrie; după aceea a petrecut 33 de ani, în care Cuvântul Cel mai înainte de veci şi Fiul ei, petrecea pe pământ. Iar după pătimirea de voie, învierea şi înălţarea Domnului, a împlinit în casa lui Ioan 11 ani. Astfel toţi anii vieţii ei adunaţi sunt 59. Aceste cuvinte ale lui Evod adunându-le Nichifor, pe a sa înţelegere, o pune în aceeaşi carte a sa, a doua, în capitolul 21, spunând că Preacurata Fecioară s-a mutat în al 60-lea an al vârstei sale.

       Ipolit spune că Preacurata Fecioară a petrecut după pătimirea Domnului Hristos 9 ani şi s-a mutat în al 43-lea an de la întruparea Domnului, iar toţi anii vieţii ei ar fi 57.

       Meliton, episcopul Sardelor, a scris că, în anul 22 după Înălţarea Domnului, Preasfânta Fecioară Maria a trecut de la cele pământeşti la cele cereşti, în anul 55 de la întrupare, iar de la naşterea sa în anul 69.

       Sfântul Epifanie, iar cu dânsul şi Gheorghe Chedrin, scriu asemenea, că Preacurata Fecioară, după Înălţarea Domnului, a petrecut 24 de ani, iar toţi anii ei au fost 72, neajungând 23 de zile până la 72 de ani, pentru că s-a născut în septembrie, în opt zile, şi s-a mutat în 15 zile ale lunii august. După această numărare a lui Epifanie şi a lui Chedrin, Preacurata Fecioară s-a mutat în anul 57 de la întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, la sfârşitul lui Claudie şi la începutul împărăţiei lui Nero.

       Iar Sfântul Andrei Ierusalimiteanul, arhiepiscopul Cretei, asemenea şi Sfântul Simeon Metafrast, nu numără anii vieţii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ci numai aminteşte că Adormirea Preasfintei Fecioare Maria s-a făcut la adânci bătrâneţi. Cu aceştia se uneşte şi Meletie Atenianul, istoric bisericesc.

       Să nu ne mirăm de această netocmire a acestor mulţi scriitori pentru anii vieţii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru că, în acele vremi aflându-se prigonire cumplită asupra Bisericii, nu era vreme de scrierea cărţilor, de numărarea anilor şi de faptele bisericeşti cu de-amănuntul; pentru că atunci credinţa lui Hristos nu se înmulţea atât prin scripturi, cât prin propovăduire cu gura şi cu nevoinţe muceniceşti. Şi deşi atunci erau scriitori de cărţi, dar şi ei în scurtă vreme se sfârşeau muceniceşte şi cărţile lor se ardeau de către păgânii prigonitori. Pentru aceasta, cine va voi să se ţină de oricare scriitor şi numărător de ani ai Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

       Însă este cu putinţă a socoti că mai vrednică este povestirea scriitorilor acelora care au scris mai târzii anii vieţii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi au zis că la adânci bătrâneţi a trecut la viaţa cea neîmbătrânită. Iar aceasta socoteşte-o de aici: la Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în timpul îngropării trupului ei celui preacurat şi primitor de Dumnezeu, a fost cu sfinţii Apostoli şi Sfântul Dionisie Areopagitul , iar Dionisie a fost întors la Hristos în Atena de Sfântul Apostol Pavel, în anul 52 de la întruparea Cuvântului, după adevărata mărturie a celor vrednici de credinţă scriitori de istorii şi de ani.

       Iar dacă Preacurata Fecioară s-a mutat, după Ipolit, în anul 43 de la întruparea lui Hristos, sau după Evod, în anul 44, sau după Eusebiu şi sinaxarele lunilor, în anul 48, apoi cum putea să fie Sfântul Dionisie la adormirea ei cea mai de pe urmă, când el s-a întors spre Hristos în anul 52. (?)  Deci Preacurata Fecioara s-a mutat mai târziu, după întoarcerea lui Dionisie, şi acest sfânt a fost la adormirea ei cu ceilalţi Sfinţi Apostoli şi bărbaţi apostoleşti.

       Iar mai mult nu se cuvine a ispiti cu multă iscodire tainele acestea, pe care Dumnezeu n-a voit să le facă arătate la toţi.”[17]

       Cercetătorii apuseni au continuat studierea documentelor, după cum aflăm de la profesorul  universitar ortodox, diacon dr. Ioan I. Ică jr :

       „ Şi mai complex apare grupul celor 67 de texte greceşti, siriene, copte, latine, arabe, armene, etiopiene şi georgiene din ciclul Adormirii Maicii Domnului. Inventariate de Jean-Michel van Esbroeck în 1981, ele au fost recent studiate exhaustiv de Simon Cl. Mimouni într-o monumentală monografie [7] , acelaşi savant pregătind şi o ediţie critică a întregului corpus. Aici lucrurile sunt mai complicate, deoarece dacă toate aceste texte de  « adormire » sau « mutare »(dormitiones / transitus Mariae) au în comun anunţarea prealabilă a adormirii de către un înger, sosirea miraculoasă a tuturor apostolilor la Maria pentru a o mai vedea şi auzi înainte de moarte, precum şi ostilitatea evreilor faţă de trupul Mariei în momentul îngropării lui, domină în schimb o mare diversitate în ce priveşte locul morţii ( casa Mariei amplasată fie în Betleem, fie pe Muntele Măslinilor, fie în Sion ) şi al îngropării trupului ( mormântul Mariei situat fie în Valea lui Iosafat, fie în Muntele Măslinilor, fie în Gheţimani) , şi, mai cu seamă, în ce priveşte durata şederii trupului în mormânt ( 3 zile de obicei, dar 206 de zile în tradiţia coptă şi etiopiană care serbează până azi Adormirea pe 16/29 ianuarie iar Înălţarea la cer  pe 9/22 august) şi împrejurările sfârşitului Mariei unde sunt atestate trei cazuri distincte:

1)      Simplă adormire: după moartea în casa din Betleem sufletul Mariei merge preamărit la Tatăl, iar trupul ei îngropat în valea Muntelui Măslinilor e transportat în rai unde aşteaptă învierea cea de obşte a trupurilor; acesta e grupul cel mai vechi atestat de toate textele siriene şi de cel mai vechi text grecesc. Textul celei mai vechi „adormiri”  este aşa numita Adormire a lui  (Pseudo-) Iacob (S3) în 6 cărţi [8] , păstrată într-un manuscris din a doua jumătate a secolului VI; ea afirmă glorificarea sufletului Mariei şi transportarea trupului ei în paradis lângă Pomul Vieţii pentru a fi păstrat nestricăcios în aşteptarea fericirii viitoare desăvârşite la învierea generală a trupurilor; trupul Mariei e înviat doar provizoriu pentru ca Maria să facă împreună cu Apostolii o vizită în lumea de dincolo unde văd raiul şi iadul. Adormirea lui Iacob e un text de inspiraţie clar iudaică şi apocaliptică, situat undeva la mijloc între literatura apocaliptică ((apocalipsele iudaice, ale apostolilor şi ale Fecioarei ) şi cea hagiografică. Ea poate avea drept origine un text iudeo-creştin din secolul II. Aceeaşi orientare strict „dormiţionistă” e prezentă şi în cea mai veche „adormire” greacă, aşa-numita Adormire a lui (Pseudo-)Ioan (G1) [9] , care a cunoscut o uriaşă difuzare(    peste 100 de manuscrise), fiind şi singurul apocrif utilizat ca text liturgic, deşi copiştii nu se abţin să nu semnaleze rezervele lor faţă de final: sufletul Mariei e luat de Iisus la Tatăl, iar trupul îngropat e ridicat după trei zile în rai, lângă Pomul Vieţii, pentru a aştepta aici în nestricăciune, lumină şi mireasmă, învierea universală.

2)      Adormire şi înălţare cu trupul la cer ca momente distincte şi separate de un interval de 206 zile; grup intermediar atestat  doar de textele copte şi etiopiene   (din prima jumătate a secolului VI ).

3)      Înălţare la cer sau asumpţie a Mariei la cer,  fie   a) fără înviere: Maria moare doar aparent, fiind de fapt nemuritoare şi mutată cu sufletul şi  ( după trei zile) cu trupul la cer;   fie  b) cu înviere: Maria moare aievea,  dar este mutată la cer, înviată şi preamărită. Orientarea „asumpţionistă” este comună majorităţii textelor greceşti şi latine care aparţin acestui grup cel mai recent, începând cu a doua jumătate a secolului VI şi sfârşind în Răsăritul bizantin cu marile trilogii închinate Adormirii în secolul VIII de Sfinţii Andrei Cretanul (G7), Ioan Damaschinul (G8) şi Gherman al Constantinopolului (G9) care toate afirmă clar asumpţia sau înălţarea cu moarte şi înviere a Mariei la cer…”[18]

---

[1]   Her parents

Vezi şi Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul…..  op. cit.  p. 221-222.

[2]

24] hom. I. de nativ. B.V., 2, P.G., XCVI, 664 ,  [25] P.G., XLVII, 1137 ,  [26] de praesent., 2, P.G., XCVIII, 313 ,  [27] de laud. Deipar., P.G., XLIII, 488  ,  [28] P.L., XCVI, 278 ,  [29] in Nativit. Deipar., P.L., CLI, 324,

[3]  Ibidem,  [30] cf. Aug., Consens. Evang., l. II, c. 2,

[4] ibidem, [31] Schuster and Holzammer, Handbuch zur biblischen Geschichte, Freiburg, 1910, II, 87, note 6

[5] ibidem, [32] Anacreont., XX, 81-94, P.G., LXXXVII, 3822

[6] ibidem, [33] hom. I in Nativ. B.M.V., 6, II, P.G., CCXVI, 670, 678

[7]    [43] Tischendorf, Evangelia apocraphya, 2nd ed., Leipzig, 1876, pp. 14-17, 117-179
[44] P.G., XLVII, 1137 ,  [45] P.G., XCVIII, 313       [46] P.G., XXXVCIII, 244

 apud. The Presentation of Mary

[8]  [48] de virgin., II, ii, 9, 10, P.L., XVI, 209 sq., apud , idem,  ibidem.

[9] Descoperirea sau Protoevanghelia lui Iacob, traducere din franceză de diac. Ioan I. Ică jr după Ed. E. DE STRYCKER,  La forme la plus ancienne du Protoevangile de Jacques (Subsidia hagiographica 33), Bruxelles, 1961, p. 64-190), în Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul…op. cit., p. 221-235.

[10]      Mary during the Passion of Our Lord

[11]      Mary and Our Lord's Resurrection [95] de Virginit., III, 14, P.L., XVI, 283 ,  [96] Or. IX, P.G., C, 1500 ,  [97] de div. offic., VII, 25, P.L., CLIX, 306 ,  [98] de excell. V.M., 6, P.L., CLIX, 568 ,  [99] Quadrages. I, in Resurrect., serm. LII, 3 , [100] Exercit. spirit. de resurrect., I apparit. ,  [101] de myster. vit. Christi, XLIX, I ,  [102] In IV Evang., ad XXVIII Matth. ,  [103] See Terrien, La mere de Dieu et la mere des hommes, Paris, 1902, I, 322-325.

[12] Michael-Jean van Esbroeck :  MAXIME LE CONFESSEUR,  Vie de la Vierge (Corpus Scriptorum Christianorum Orientalium 479 : Scriptores iberici 22), Lovanii, 1986, apud Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul... op. cit. p. 167-168.

[13] Preot prof. univ. dr. PETRU REZUŞ, TEOLOGIA ORTODOXĂ CONTEMPORANĂ, EDITURA MITROPOLIEI BANATULUI, Timişoara, 1989, p. 365.

[191] E. Popoviciu, Istoria bisericească, trad. de Atanasie şi Gherasim vol. I Bucureşti, 1900, p. 168;  şi V. Loichiţă, Doctrina Sfântului Ioan Damaschin despre Maica Preacurată, în „Candela” An XLVIII, Nr. 1-12, 1937, p. 234.

[192] J. Bellamy, art. Assomption de la Sainte Vierge, în Dict. De theol. Cath., t. I2  col 2129. Alte versiuni asupra anului adormirii Maicii Domnului la….

[193] Popoviciu, op. cit. p. 168. t. I.

[194] Această părere este susţinută din punct de vedere istoric de J. Marta, Ni Ephese, ni Panaghia Capouli, mais, Jerusalem. Etude historique sur le lieu de la mort de la Sainte Vierge, 1910. Locul de petrecere în Ierusalim al Preacuratei Fecioare era Foişorul de pe Muntele Sion. Vezi I. Nicorescu , Casa Preacuratei Fecioare Maria, în Foaia Diecezană, An LV, Nr. 1-2, Caransebeş, 11 Ianuarie 1942 p. 6 sq.

[14] Protos. Nicodim Măndiţă, VIAŢA MAICII DOMNULUI,  PARTEA I  AURORA CREŞTINISMULUI, Se tipăreşte cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Editura AGAPIS, f. a., Bucureşti, p. 350. Precuvântarea scrisă de autor are la sfârşit anul 1941, 26 decembrie Soborul Maicii Domnului. (Episcopia Alexandriei şi Teleormanului a fost înfiinţată în 1996).

[15] Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul, op. cit., p. 179.

[16]

[17] VIEŢILE SFINŢILOR PE AUGUST,  RETIPĂRITE ŞI ADĂUGITE CU APROBAREA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, EDIŢIA A II-A, EDITURA MĂNĂSTIREA SIHĂSTRIA , 2005, p. 229-230.

[18] Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul , Maxim Mărturisitorul, op. cit.,  postfaţă, p. 271-273.

[7] SIMON CL. MIMOUNI,  Dormition et Assomption de Marie. Histoire des tradition anciennes (Theologie historique 98), Paris, 1995.

[8] Ibid., p. 91-101;  cartea I prolog;  II convocarea Apostolilor;  III minunile Mariei;  IV adormirea; V-VI apocalipsa Mariei: vizitarea raiului (V)  şi a iadului (VI).

[9]Ibid., p. 118-127; trad. românească C. Bădiliţă, 1999, p. 225-236; introducere p. 221-223.

Despre Maica Domnului (partea VI)

de Pr Ioan CIUNGU

8. Ce ştim despre biografia Maicii Domnului pe baza documentelor biblice[1]?

       Primele documente biblice care vorbesc despre Maica Domnului sunt Evangheliile. „Datarea standard acceptată de către cercetători, chiar şi în cercurile foarte liberale, este următoarea:  anii 70 pentru Evanghelia după Marcu, anii 80 pentru Evangheliile după Matei şi Luca, anii 90 pentru Evanghelia după Ioan. Dar fiţi atent aceste date se încadrează încă în timpul vieţii a numeroşi martori oculari ai vieţii lui Iisus, inclusiv a unor martori ostili, care ar fi corectat orice învăţătură greşită ce ar fi circulat despre El. În consecinţă, aceste date târzii pentru scrierea Evangheliilor nici măcar nu sunt atât de târzii. De fapt am putea face o comparaţie foarte instructivă. Cele mai timpurii biografii ale lui Alexandru cel Mare au fost scrise de Arrian şi de Plutarh la mai mult de 400 de ani după moartea lui Alexandru, în 323 î Cr.,  şi cu toate acestea istoricii le consideră în general demne de încredere.”[2]

“ Cititorul Evangheliilor este de la început surprins de faptul că găseşte aşa de puţin despre Maria, dar această obscuritate a Mariei în Evanghelii a fost studiată pe larg… În comentariul despre « Magnificat » , publicat în 1518, chiar Luther exprimă credinţa că Evangheliile o laudă suficient pe Maria, prin faptul că o numesc (de opt ori) Mama lui Iisus.”[3]

       „ Evangheliile canonice cuprinse în Noul Testament nu sunt şi nici nu şi-au propus drept scop să fie biografii detaliate, « vieţi » ale lui Iisus Hristos şi ale Mariei, Mama Sa; intenţia evangheliştilor era aceea de a oferi un rezumat al predicii Apostolilor şi de a da astfel mărturie despre cuvintele şi actele lui Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu, pentru ca aceia care ascultă sau citesc Evangheliile să creadă în El şi crezând să se mântuiască…”[4]

       Informaţiile biblice despre Viaţa Maicii Domnului[5] conform Evangheliilor canonice, încep cu situaţia ei civilă de fecioară, numită Maria, logodită cu un bărbat cu numele Iosif, locuind în cetatea Nazaret din regiunea Galilea.

       În această perioadă fecioara Maria este vizitată de îngerul Gavriil, care  îi aduce mesajul că ea este favorizată de Domnul, că este binecuvântată şi aleasă dintre toate femeile pentru a-L primi din cer pe Fiul Lui şi a-L naşte pe pământ cu numele de Iisus, care va primi tronul regelui David, iar împărăţia Lui nu va avea sfârşit.

       Ştiindu-se fecioară, Maria îşi exprimă nedumerirea cu privire la posibilitatea ca ea să nască fără a avea legături trupeşti cu vreun bărbat. Îngerul îi face cunoscută posibilitatea zămislirii suprafireşti  prin lucrarea Duhului Sfânt, prin puterea Celui Preaînalt. Pentru ca ea să înţeleagă că totul se va realiza mai presus de legile naturale, îngerul îi dă exemplu pe Elisabeta, rudenia ei, care a zămislit un fiu depăşind două legi naturale: bătrâneţea şi sterilitatea. În acest context fecioara Maria se consideră supusă (roabă) a Domnului şi acceptă mesajul adus, iar îngerul pleacă de la ea.

       Astfel Maria, care Îl purtase în suflet pe Domnul, acum Îl avea zămislit şi în pântece. În aceste condiţii merge în regiunea Iudea să o viziteze pe Elisabeta. Acolo,  timp de aproximativ trei luni, ele sunt fericite în ambianţa Duhului Sfânt.

        Venită înapoi în Nazaret, Maria, însărcinată în luna a treia, îi face o surpriză dureroasă lui Iosif, care nu ştie nimic de zămislirea ei suprafirească şi care, potrivit legii mozaice, ar trebui să o condamne pentru infidelitate spre a fi omorâtă cu pietre, întrucât el nu s-a atins de ea. Însă, după o perioadă de cugetare, Iosif se dovedeşte atât de drept încât renunţă la dreptatea lui, cu scopul de a evita expunerea ei tragică. În consecinţă, el decide ca fără publicitate  să-şi elibereze logodnica de obligaţiile ei legale. Tocmai în acest context al gândirii lui, îngerul Domnului îi înlătură frica de a o lua pe Maria la el, revelându-i originea sarcinii ei şi comunicându-i numele care urmează să fie dat Fiului ce se va naşte. Numele Iisus exprimă misiunea care o va avea, adică aceea de a mântui pe poporul Său de păcate.  Astfel clarificate lucrurile, Iosif îşi acceptă calitatea de tată legal pentru Fiul ce urmează să se nască, şi de asemenea, de soţ, Maria devenind treptat în mod oficial, în exterior, nevasta lui.

       Maria, logodnică-nevastă, îl însoţeşte pe Iosif, logodnicul-soţ, în călătoria de la Nazaret la Betleem, pentru a se conforma, ca şi alţi locuitori de sub autoritatea imperială romană de atunci, recensământului ordonat de Cezar August. Pe când erau la Betleem s-a împlinit timpul ca ea să nască. „Şi a născut pe Fiul său Cel Întâi Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei.”

       Maria, Iosif şi Pruncul Iisus, aşezat în iesle, sunt vizitaţi la scurt timp de păstorii trimişi de îngerul Domnului. Păstorii răspândesc mesajul îngerilor cu privire la Copilul Nou-Născut care aduce în lume bucurie mare, căci El este „Mântuitor”, „Hristos Domnul”. Toţi cei care auzeau cele spuse de păstori se mirau, „Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa”.

       La opt zile de la Naştere, părinţii Maria şi Iosif se conformează legii mozaice, fac Pruncului circumcizia şi-I pun numele Iisus.

       La patruzeci de zile de la Naştere, părinţii Maria şi Iosif se conformează Legii mozaice, duc Pruncul la Templul din Ierusalim cu dublu scop: de a-L prezenta pe Prunc înaintea Domnului, fiind întâiul născut, şi de a aduce jertfă de curăţire după naştere. Cu această ocazie, un om drept şi temător de Dumnezeu, căruia Domnul îi spusese că nu va muri până nu va vedea pe Mesia, având Duhul Sfânt asupra lui, Îl primeşte în braţe sale pe Pruncul Iisus şi Îi mulţumeşte Domnului că l-a ajutat să vadă pe Cel Care aduce naţiunilor  mântuirea şi luminarea, iar poporului Israel slavă. Adresându-se mamei lui Iisus, Simeon îi prooroceşte că Pruncul Iisus va fi pentru unii din Israel pricină de cădere, pentru alţii de ridicare, şi va fi motiv de contradicţii. De asemenea, Simeon îi prevesteşte Mariei că prin sufletul ei „va trece sabie” , adică ea va avea mult de suferit din cauza celor care Îl vor insulta, persecuta şi omorî pe Iisus.

        Maria, Iosif şi Pruncul Iisus sunt vizitaţi de magii veniţi de la Răsărit, călăuziţi de o stea deosebită. Magii se închină Pruncului şi-I dau daruri: aur, tămâie şi smirnă.

        Mama şi Pruncul Iisus sunt luaţi apoi de Iosif, conform poruncii date de îngerul Domnului, şi duşi pe fugă în Egipt, pentru a salva pe Prunc de la moartea plănuită de regele Irod. Ei rămân în Egipt până când din nou îngerul Domnului îl înştiinţează pe Iosif că Irod a murit şi se pot întoarce în pământul lui Israel. Astfel ajung să se stabilească iarăşi în Nazaret, temându-se să rămână în Iudea unde succesor al lui Irod era Arhelau.

       Părinţii lui Iisus călătoresc în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paştilor. Când Iisus era de doisprezece ani, părinţii Lui, îngrijoraţi, abia după trei zile de căutare L-au găsit în templu în mijlocul învăţătorilor,  uimindu-i pe toţi cu priceperea şi răspunsurile Lui. Când mama Lui I-a zis: „ Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi!” , El a răspuns: „ De ce era să mă căutaţi?  Oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?” Deşi oarecum de neînţeles cuvintele Lui, totuşi ele erau păstrate de Mama Lui „în inima ei”.

        Mama lui Iisus era conştientă de puterea deosebită a Fiului ei. Astfel, la nunta din Cana Galileii ea apelează la El pentru a-i salva pe miri din situaţia dezonorantă cauzată de lipsa vinului. Ea intermediază colaborarea dintre oameni şi El, spunându-le celor care serveau: „Să faceţi tot ce vă va spune.” Ea este, deci, la originea primei minuni făcută de Iisus:  transformarea apei în vin.

       Mama lui Iisus este numită fericită de către o femeie din popor, care asculta explicaţiile Lui despre alungarea duhurilor necurate şi despre etapele prin care trece un om până ajunge posedat de ele. Această femeie este a doua, după Elisabeta, care o numeşte fericită pe Maria. Cuvintele acelei femei au fost următoarele: „ Fericit este pântecele care te-a purtat şi sânii la care ai supt!” Iisus a răspuns atunci: “Fericiţi mai de grabă cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l respectă!”  Prin acest răspuns Iisus arată originea fericirii pe care o posedă Mama Sa şi de care se pot împărtăşi şi alţii. De asemenea, prin cuvintele  „ mai de grabă” El făcea, probabil, referire la durerile Mamei Sale, căci unii Îl considerau pe Iisus nebun şi nu credeau în El, inclusiv fraţii Lui.(Marcu 3, 21 ;  Ioan 7,5). Durerile ei nu lispsesc.

        Credinţa mamei lui Iisus este folosită ca termen superior de comparaţie atunci când El zice : „ Oricine face voia lui Dumnezeu acela este fratele Meu şi sora Mea şi Mama Mea.” În aceste condiţii poate fi cineva inclus în Familia lui Iisus.

        Mama lui Iisus devine mamă spirituală a ucenicului iubit de Iisus, Ioan Evanghelistul, atunci când din durerea crucificării Iisus li se adrersează:

«  Femeie, iată fiul tău! »  şi  « Fiule, iată mama ta! »  „ Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.”

       Mama lui Iisus stăruie în rugăciune împreună cu apostolii, cu femeile şi cu fraţii lui Iisus, în Ierusalim după înălţarea lui Iisus la cer, aşteptând venirea puterii de sus pe care Iisus a promis-o. În ziua când evreii sărbătoreau Cincizecimea, coincizând şi cu  cincizeci de zile după Înviere, a venit Duhul Sfânt peste ei sub forma unor limbi ca de foc, dându-le puterea să vorbească în multe alte limbi despre Evanghelie.

---

[1]  Criteriile sau calităţile necesare unei scrieri  pentru ca Biserica Creştină din primele veacuri să-i acorde cinstea de a fi numită scriere canonică, şi prin urmare să devină biblică, au fost două : originea ei apostolică şi inspiraţia divină. Procesul de selectare a scrierilor canonice a durat timp de câteva sute de ani. Totuşi,. deja în sec. IV , Sf. Atanasie, într-o scrisoare de Paşti, dă lista celor 27 de cărţi ( scrieri ) canonice, aşa cum le avem azi în Noul Testament.  P.C. Diacon NICOLAE I. NICOLAESCU, P.c. Pr. Grigorie Marcu, P.C. Pr. Sofron Vlad, P.C. Pr. Prof. Liviu G. Munteanu, STUDIUL NOULUI TESTAMENT, Manual pentru Institutele teologice, EDIŢIA A DOUA,  EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE ORTODOXĂ, BUCUREŞTI, 1977, p. 19.

[2] Lee Strobel,  Pledoarie pentru Cristos, investigaţia personală a unui jurnalist de la secţia juridică a Chicago Tribune, trad. Claudia Guiu, Cartea Creştină, Oradea, 2004, p. 35-36.

[3] Mary in the gospels

http://www.newadvent.org/cathen/15464b.htm

[4] Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul, Naşterea, Viaţa şi Adormirea Maicii Domnului- trei vieţi bizantine ale Maicii Domnului-, Ediţia a II-a, Traducere şi postfaţă de diac. Ioan  I. Ică jr, DEISIS, Sibiu 2007, p. 267.

[5] Matei 1, 18; Luca 1, 27; (Logodna);  Luca 1, 26-38, ( Anunţarea Naşterii sau Buna Vestire); Luca 1, 39-56 (Vizita Mariei la Elisabeta şi întoarcerea la Nazaret); Matei 1, 20-25( Îndoiala lui Iosif cu privire la sarcina Mariei şi apoi înştiinţarea primită de el prin înger); Luca 2, 1-39 (Naşterea lui Iisus în Betleem, păstorii şi îngerii,  circumcizia, prezentarea la templul din Ierusalim şi purificarea); Matei 2 ( magii, fuga în Egipt, întoarcerea în Nazaret); Luca 2, 41-51 (Iisus în templul din Ierusalim la 12 ani); Ioan 2, 1-12 (Mama lui Iisus intervine la nunta din Cana); Luca 11, 27-28 (o femeie din popor o numeşte fericită pe mama lui Iisus); Marcu 3, 31-35 şi 6, 1-6 (fraţii şi Mama lui Iisus); Ioan 19, 26-27 (Maica Domnului sub Cruce); Faptele Apostolilor 1, 14 (Mama lui Iisus cu ucenicii şi femeile în rugăciune după Înălţarea lui Iisus la cer); Galateni 4, 4 şi Apocalipsa 12, 1-6  ( referinţe la Maica Domnului ).

 Ordinea textelor este după   Mary in the gospels  http://www.newadvent.org/cathen/15464b.htm;  la fel şi la

Pr. Dr. Marius Ţepelea, MARIOLOGIA PRIMELOR TREI SECOLE, Editura EMIA, Deva, p. 31-51; la fel,  primele evenimente,  la   + Valerian Zaharia, FLORI ALESE DIN GRADINA SFINTELOR SCRIPTURI –CONCORDANTA BIBLICA - , EDITURA EPISCOPIEI ORTODOXE ROMINE ORADEA, ORADEA 1955,  p. 43.

 

Despre Maica Domnului (partea V)

de Pr Ioan CIUNGU

7. Imperfecţiunile creştinilor, păcatele, destrăbălările, crimele, ipocriziile, au încetinit mult şi continuă să încetinească lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos în lume. Totuşi, pot fi percepute efectele lucrării Lui prin timp?

         Da.

         “ Efectul undelor care pulsează din lucrarea Lui era destinat să schimbe istoria mai mult decât acela al oricărui alt individ de vreodată.

         Iisus a dat un exemplu şi a predicat o cale de viaţă care s-a ciocnit drastic cu multe valori de bază ale lumii care era atunci. Multe din elementele fundamentale ale căii lui Iisus au fost considerate radicale de către liderii religioşi ai timpului Său; unele din învăţăturile lui Hristos i-au surprins chiar pe discipolii Săi.”[1]

        Spicuiesc în cele ce urmează din articolul citat:

O lume în care sclavia era obişnuită    Cultura evreilor antici în care a venit Iisus era influenţată din greu de culturile greacă şi romană. Limba greacă a rămas mijlocul de comunicaţie internaţională în cea mai mare parte a lumii cunoscute secole de-a rândul. „Culturii greco romane din acel timp îi lipseau unele din trăsăturile de justeţe şi de decenţă pe care astăzi le considerăm normale. De exemplu, filosofii greci Aristotel şi Platon susţineau că majoritatea fiinţelor umane sunt destinate sclaviei prin natură şi sunt potrivite numai pentru sclavie. “     “ Homer i-a ignorat (pe oamenii de rând) în epopeile sale concentrându-se în întregime pe viaţa claselor conducătoare. Oamenii mai neînsemnaţi apăreau, în cel mai bun caz, ca servitori. Şi Aristotel avea o slujbă pentru oamenii umili: sclavia.”[2]     “ Erau 60 000 000 de sclavi în Imperiul Roman, fiecare fiind considerat în lege a fi nu o persoană, ci un lucru, fără nici un fel de drepturi. `` [3] Modul de a trata femeile, la păgâni şi evrei `` În civilizaţia greacă datoria femeii era de a rămâne în casă şi de a fi supusă soţului ei. Semnul unei femei bune era acela de a-şi respecta obligaţia de a vedea, de a auzi şi de a întreba cât de puţin posibil. Ea nu avea nici un fel de existenţă independentă şi nici un fel de minte a ei proprie, iar soţul ei putea divorţa de ea aproape după capriciu...``   `` Sub legea romană o femeie nu avea drepturi. În lege ea rămânea pentru totdeauna copil. Când era la tatăl ei era sub patria potestas, puterea tatălui, care îi dădea tatălui dreptul chiar de viaţă şi de moarte asupra ei; iar când se căsătorea trecea în mod egal în puterea soţului ei.    Ea era în întregime supusă soţului ei şi completamente la mila lui. Censorul Cato, romanul antic tipic scria: << Dacă ar fi să-ţi prinzi soţia într-un act de infidelitate, poţi să o omori fără să fii pedepsit, fără judecată.>>”[4] „ Comparată cu femeia modernă din societatea vestică de azi, femeia romană avea prea puţine sau deloc drepturi de proprietate. Bunurile sau banii pe care ea putea să îi moştenească legal erau limitaţi prin lege. Nu i se permitea nici măcar să lase bani copiilor ei dacă ei erau sub patria potestas a soţului ei. “[5]    Şi la evrei, pe vremea lui Iisus, femeia era dispreţuită: `` Cuvintele Legii (Torah) să fie arse mai degrabă decât să fie încredinţate unei femei…Dacă un om o învaţă pe fiica sa Legea este ca şi cum ar învăţa-o curvia.”[6] Modul de a trata copiii şi pruncii în lumea păgână “ Pruncii erau omorâţi pentru diferite motive. Cei născuţi deformaţi sau fragili fizic erau special destinaţi să fie omorâţi intenţionat, deseori prin înecare… Fetiţele erau în special vulnerabile. De exemplu în Grecia antică era rar chiar pentru o familie bogată să crească mai mult de o fiică.”[7]     În cultura romană „un tată bogat putea decide să dispună de un prunc din cauza dorinţei de a nu împărţi proprietatea familiei între prea multe odrasle şi prin aceasta să reducă averea individuală a membrilor din generaţia următoare.” [8]    „ Tot aşa de crudă era practica de a abandona pruncii. « Dacă copiii nedoriţi în lumea greco-romană nu erau direct omorâţi, erau frecvent abandonaţi - aruncaţi, ca să vorbim aşa. În cetatea Romei, de exemplu, pruncii nedoriţi erau abandonaţi jos lângă Columna Lactaria, aşa numită din cauză că acesta era locul asigurat de stat pentru ca doicile să hrănească pe unii dintre copiii abandonaţi. » ”[9]	Învăţătura lui Hristos: toţi sunt egali înaintea lui Dumnezeu    „ Iisus nu avea astfel de înclinaţii faţă de cei asupriţi şi umili.”     „ Primii Lui discipoli au fost pescari şi meşteşugari. El umbla în mediul de fiecare zi al oamenilor sărmani.  Vorbea cu colectorii de taxe şi cu femeile decăzute, cu săracii, cu bolnavii şi cu copiii.” [10]    „ Discipolii lui Iisus au acceptat în cele din urmă faptul că în cadrul comunităţii lor spirituale(Biserica) toţi membrii erau egali înaintea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel scria: ` `Nu există nici evreu, nici grec, nu există nici sclav, nici liber, nu există nici parte bărbătească, nici parte femeiască; căci voi sunteţi toţi una în Hristos Iisus ( Galateni 3:28 ;  compară Coloseni 3: 10-11)”     Concepţia creştină despre egalitatea dintre oamenii liberi şi sclavi era o situaţie nouă şi revoluţionară, era radicală pentru cei din afara Bisericii. Totuşi primii creştini n-au încercat să desfiinţeze sclavia, pentru că ei ştiau că n-au fost trimişi să forţeze schimbarea revoluţionară asupra altora, ( căci Iisus a zis : ` Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta; în Ioan 18: 36), ci să predice vestea bună despre o nouă guvernare viitoare la întoarcerea lui Hristos.”    „ Sclavia era adânc înrădăcinată în cultură şi mica turmă a lui Hristos n-ar fi putut totuşi s-o schimbe. Amintiţi-vă că în secolul înainte de începerea creştinismului, un om numit Spartacus a condus o revoltă a sclavilor. Rezultatul acesteia a fost zdrobirea brutală a mişcării şi crucificarea a 6 000 de sclavi. Reforma aici trebuia să aştepte.     Dar, oare, în cele din urmă, creştinismul nu a predominat asupra Imperiului Roman? Da, dar în multe privinţe acesta nu era creştinismul pe care l-a predat Iisus. Totuşi un număr din învăţăturile adevărate ale lui Hristos au fost avansate prin această religie din cauza întrebuinţării de către ea a Bibliei – având drept rezultat dezvoltări pozitive în societate.”    „ Creştinii au fost primul grup în istorie care a început o mişcare antisclavie… În Anglia, William Wilberforce a fost vârful de lance în conducerea unei campanii, care a început aproape fără nici un suport, şi a fost mânată în întregime de convingerile lui creştine… În cele din urmă Wilberforce a triumfat , şi în 1833 sclavia a fost scoasă în afara legii în Britania. Presată de grupurile religioase de acasă, Anglia apoi a luat conducerea în reprimarea comerţului cu sclavi în străinătate.”    „ Prioritatea creştină de a extinde respectul faţă de persoanele de rând…poate fi de asemenea văzută în apariţia în Vest de noi instituţii politice. Aceste instituţii politice n-au existat nicăieri altundeva în lume, şi n-au existat în Grecia sau Roma antice. Ceva s-a schimbat în cadrul Vestului pentru a le da naştere. Acel ceva este creştinismul.”[11] Iisus a schimbat atitudinile faţă de femei „ Statutul extrem de umil pe care femeia grecoaică, romană şi evreică îl avea de secole a fost radical afectat de apariţia lui Iisus Hristos. Acţiunile şi învăţăturile Lui au ridicat statutul femeii la noi înălţimi, adeseori spre consternarea şi spaima prietenilor şi duşmanilor Săi. Prin cuvânt şi faptă El a mers împotriva credinţelor şi practicilor antice considerate normale care defineau femeia ca inferioară social, intelectual şi spiritual.”[12]    Iisus vorbeşte cu o femeie în Samaria, în timp ce ucenicii Săi plecaseră să cumpere mâncare. Când s-au întors au rămas miraţi că El vorbea cu o femeie. Credinţa generală în societatea iudaică era că un învăţător religios care vorbeşte în public cu o femeie se înjoseşte. În plus, femeia cu care vorbea Iisus era samariteancă, iar evreii dispreţuiau pe samariteni. (Ioan, cap. 4).Iisus dă astfel un exemplu pe care ucenicii îl vor urma, adică de a preda învăţătura evanghelică femeilor şi naţiunilor dispreţuite.    Apostolul Petru scrie instruind pe soţi că ei şi soţiile lor sunt “moştenitori împreună ai harului vieţii”( 1 Petru 3: 7).    Apostolul Pavel de asemenea preţuia mult femeile creştine care lucrau din greu conform învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos.(Romani 16:12). [Se cuvine să adaug episodul pe care Sf. Evanghelist Ioan îl menţionează despre femeia care urma să fie ucisă cu pietre pentru că a fost prinsă în păcatul curviei. Iisus îi apără demnitatea în faţa bărbaţilor imorali şi ipocriţi (Ioan 8) ].    „ Curtoazia, obiceiul de a trata femeile cu deferenţă, a fost inventată de creştinism.”[13] Atitudinea creştinilor faţă  de copii. Cum i-a văzut Iisus pe copii. “Ca şi faţă de pruncucidere, creştinii s-au opus faţă de  obiceiul înrădăcinat prin cultură de a abandona copiii şi l-au condamnat. Creştinii, totuşi, au făcut mai mult decât doar să condamne abandonarea copiilor. În mod frecvent ei luau în casele lor aceste fiinţe umane aruncate şi le adoptau. Scrierile creştine sunt pline cu exemple de creştini care adoptă copii aruncaţi.”[14]    Infanticidul şi abandonarea copiilor nu au existat printre evreii din primul secol.    “Grecii graţioşi râdeau de evreii  « disgraţioşi » pentru faptul că se dădeau înapoi îngroziţi faţă de obiceiul grecesc de a expune un prunc la moarte când forma craniului sau a nasului lui nu le plăcea.”[15]    „ Concepţia evreilor era că toate fiinţele umane au fost făcute după chipul lui Dumnezeu, şi prin urmare ei credeau în sanctitatea vieţii. Totuşi, când a fost vorba de tratarea copiilor, ucenicii încă aveau ceva de învăţat. Iisus a dat un exemplu pentru ucenicii Săi despre modul în care copiii se cuvine a fi primiţi.    Observaţi incidentul din Matei 19:13-14:  « Apoi au fost aduşi copilaşi la El ca El să-şi pună mâinile pe ei şi să se roage, dar ucenicii i-au certat. Însă Iisus a zis: ` Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu îi opriţi; căci a unora ca ei este împărăţia cerului.` »  Relatarea lui Luca despre acelaşi eveniment include cuvântul prunci. (Luca 18: 15). Ambele relatări notează că cei care au adus prunci şi copii la Iisus au fost  « certaţi » de ucenicii Lui. Iisus, cu toate acestea a demonstrat că copiii erau importanţi şi se cuvenea să fie trataţi cu dragoste şi consideraţie mai de grabă decât să fie evitaţi ca fiinţe de clasa a doua.”   „Mai târziu apostolul Pavel scria către Biserica din Efes: « Taţilor nu provocaţi pe copiii voştri la mânie ci creşteţi-i în învăţătura şi avertizarea Domnului. » (Efeseni 6:4)    Pentru convertiţii din congregaţia de la Efes învăţătura lui Pavel era o îndepărtare radicală de cultura lor. Această învăţătură « introducea un element proaspăt în responsabilitatea părinţilor prin insistenţa că sentimentele copilului trebuie să fie luate în consideraţie. Într-o societate unde autoritatea tatălui (patria potestas) era absolută, aceasta reprezenta un concept revoluţionar. »”[16]
Bolnavii în lumea păgână “Lumea păgână a primului secol avea prea puţină simpatie pentru cei care erau bolnavi. «  Compasiunea umană, mai ales cu privire la bolnavi şi muribunzi, la antici era rară, în special la greco-romani...Un astfel de comportament era contrar etosului lor cultural şi învăţăturii filosofilor păgâni. De exemplu, Platon(427-347) zicea că un om sărac care nu mai era în stare să lucreze din cauza bolii trebuie să fie lăsat să moară. »[17] „Nimic asemănător cu spitalele pe care le cunoaştem nu a existat în lumea primului secol. Unii cercetători afirmă că existau instituţii pentru a asigura un oarecare tratament soldaţilor romani. Dar pentru oamenii obişnuiţi – şi mai ales pentru săraci – pur şi simplu nu se găsea un astfel de tratament.” Educaţia la păgâni “ Învăţământul formalizat nu era un element nou în lumea primului secol” însă era limitat la „ băieţii din rangurile privilegiate ale societăţii.” Stilul de viaţă caritabilă la păgâni Concepţia romană era că  „nu era nimic de câştigat prin cheltuirea de timp şi energie…cu oamenii care nu puteau să contribuie la vitejia romană şi la întărirea statului. Prezenţa filosofiei stoice de asemenea făcea necuviincios faptul de a te asocia cu cei slabi, cu săracii şi cu cei asupriţi.”[18]	Creştinii şi bolnavii    Atitudinea lui Iisus faţă de bolnavi era chiar la polul opus faţă de concepţia păgână. “ Numeroase întâmplări din Evanghelii vorbesc despre modul în care El a reacţionat faţă de cei care erau îndureraţi. «  Şi când Iisus a ieşit a văzut o mulţime mare; şi I s-a făcut milă de ei şi le-a vindecat bolnavii. » (Matei 14:14). Iisus i-a instruit pe cei 12 apostoli să-I urmeze exemplu. «  El i-a trimis să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bonavi. » (Luca 9:3). «  Spitale de caritate pentru săraci şi pentru publicul lipsit nu au existat până când le-a introdus creştinismul ». Pe măsură ce timpul a trecut au fost înfiinţate spitale în număr tot mai mare cu influenţa creştinismului servind ca forţă motrice. « Până în anul 750 d. Hr. înmulţirea spitalelor creştine, fie ca unităţi separate, fie ataşate la mânăstiri se răspândise din Europa continentală în Anglia. »[19]    „În timpurile moderne, în special în sec. XX în mare număr au fost construite spitale generale în naţiunile vestice. Influenţa culturii creştine în această direcţie este arătată în numerele mari de spitale care poartă numele credincioşilor, liderilor sau denominaţiunilor creştine.” Creştinismul şi educaţia “ Iisus era învăţător. Uneori I se adresau cu termenul Rabbi, care înseamnă « învăţător » (Ioan 1:38). El a intenţionat ca cei care Îl urmau să fie şi ei învăţători. Printre ultimele Sale instrucţiuni pe care El le-a dat discipolilor Săi a fost aceea de a face « discipoli din toate naţiunile … învăţându-i să respecte `toate pe care vi le-am poruncit` » (Matei 28: 19-20). Aspectul revoluţionar în învăţământul creştin consta în faptul că “ el oferea învăţătură atât bărbaţilor cât şi femeilor în acelaşi cadru. Toţi erau chemaţi să înveţe principiile credinţei creştine.” “Multe dintre universităţile de început din America şi Anglia au fost înfiinţate cu scopul expres de a-i instrui pe bărbaţi pentru cler sau de a-i educa pe tineri în căile Bibliei. De exemplu, «  când Colegiul Harvard a fost oficial încorporat în 1650, carta lui specifica o obligaţie de a educa tineretul englez şi indian al acestei ţări în cunoştinţe şi evlavie. » [20]    Creştinismul a fost părintele educaţiei. «  În cea mai mare parte a Europei, ca în Africa, America de Sud , şi în multe alte părţi ale lumii, naşterea ştiinţei de carte şi a literaturii în mod esenţial şi nu accidental coincide cu sosirea misionarilor creştini. »”[21] Stilul de viaţă caritabilă la creştini “ În comparaţie cu păgânii din jurul lor , creştinii erau foarte generoşi şi dădeau fără să aştepte ceva în schimb. Ba mai mult, ei dădeau nu numai credincioşilor ci şi necredincioşilor. Apostolul Pavel scria: « Aşadar, după cum avem oportunitatea, haideţi să facem bine tuturor, mai ales celor care sunt din familia credinţei. » (Galateni 6: 10) Exemplul creştinilor era aşa de remarcabil, încât un împărat roman păgân, Iulian Apostatul, îi invidia pe creştini pentru generozitatea lor. În era noastră modernă etica creştină continuă să emită scântei ce aprind spiritul care dă cu generozitate. Studii şi expertize în mod repetat arată că cei care cred în Biblie dau într-un mod mai abundent pentru cauze caritabile în raport cu ateii şi necredincioşii.”
Efectele generale ale creştinismului         „Astăzi aproximativ 2 miliarde din 260 de ţări mărturisesc pe faţă creştinismul. Această mulţime vastă de grupuri religioase cu credinţele lor variate şi conflictuale revendică mai mulţi aderenţi decât orice altă religie din lume. Desigur, gradul de înţelegere, de dedicare, de emulaţie cu privire la calea creştină de viaţă variază printre aderenţi, dar cei mai mulţi dintre cei care pretind a fi creştini îşi au vieţile influenţate – într-un oarecare grad – de învăţătura biblică.         Chiar unii atei au notat că unele dintre influenţele mai decente asupra societăţii noastre, ca de pildă, compasiunea, sunt idei care izvorăsc din moştenirea lui Hristos. Filosofii clasici vedeau compasiunea şi umilinţa ca semne al slăbiciunii, dar aceste trăsături creştine sunt esenţiale pentru o societate umanitară.          Toţi locuitorii lumii vestice – fie că sunt creştini care mărturisesc, fie că nu – au beneficiat şi beneficiază de influenţele creştinismului supra societăţii noastre. Noi îi datorăm lui Iisus şi religiei pe care El a iniţiat-o aspectele mai fine, mai decente ale societăţii noastre. « Credinciosul şi necredinciosul deopotrivă se cuvine să respecte creştinismul ca fiind mişcarea care a creat civilizaţia noastră. »         Mult din ceea ce contravine învăţăturilor lui Hristos s-a comis în numele creştinismului. Învăţăturile false, creştinismul contrafăcut, ipocrizia şi slăbiciunea au diluat puterea căii creştine de viaţă. Totuşi, cei care trăiesc în acele ţări care sunt cel mai mult afectate de etica creştină sunt mai binecuvântaţi cu libertate, oportunitate şi valoare umană decât cei de oriunde altundeva de pe pământ.”

---

[1] Noel Hornor, Christianity: Burden or Blessing to Mankind ( Creştinismul: Povară sau Binecuvântare pentru Omenire), în The Good News, A MAGAZINE OF UNDERSTANDING, November-December 2008, p. 8-11; published bimonthly by the United Church of God, an International Association, 555 Technocenter Dr., Milford, OH 45150.  şi

http://www.gnmagazine.org/issues/gn79/christianity-burden-blessing-mankind.htm

[2] Dinesh D`Souza, What`s So Great About Christianity ( Ce-i aşa de măreţ în creştinism), 2007, p.56, apud idem, ibidem. (Toţi autorii, şi cărţile lor, care mai sunt citaţi în acest tabel sunt luaţi după   Noel Hornor, Christianity: Burden or Blessing to Mankind  ).

[3] William Barclay, The Daily Study Bible Series, 1976, Vol. 14, p. 208.

[4] Ibidem, p. 218.

[5] Alvin Schmidt, How Christianity Changed the World (Cum  creştinismul a schimbat lumea), 2004, p. 10.

[6] Ibidem, p. 102.

[7] Ibidem p. 49.

[8] Sarah Pomeroy, Goddesses, Wives and Slaves: Women in Classical Antiquity, 1975, p. 165.

[9] Schmidt, op. cit. p. 52.

[10] D`Souza, op. cit. p 56.

[11] Ibidem, p. 71 şi 60.

[12] Schmidt, op. cit. p. 102-103.

[13] D`Souza, op. cit. p. 70.

[14] Schmidt, op. cit. p. 53

[15] Max Dimont, Jews, God and History, 1994, p. 108.

[16] The Expositor`s Bible Comentary, 1978, Vol. 11, p. 81.

[17] Schmidt, op. cit. p. 128.

[18] Ibidem, p. 127.

[19] Ibidem, p. 157.

[20] Kenneth Davis, America`s Hidden History (Istoria ascunsă a Americii) 2008, p. 65.

[21] Lee Strobel, The Case for Faith ( Pledoarie pentru credinţă) 2000, p. 220.