vineri, 4 februarie 2011

Întâmpinarea Domnului III - continuare -

de pr prof Ioan CIUNGU





Pruncul Iisus, la vârsta de 40 de zile, în Templul din Ierusalim, este prezentat Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, conform Legii referitoare la bebelușii băieți, apoi este luat în brațe de un om drept și sfânt, cu numele de Simeon. Acest Simeon a proorocit cu privire la Prunc și la Sfânta Fecioară Maria, Mama Pruncului.





6 Ce întâmpinare face Domnul sau ce răspunsuri dă El când este învinuit?  Ce acuze I se aduc?  În faţa cărei autorităţi bate în retragere acuzatorul?  Dar cine este acuzatorul sau pârâşul în primul rând?

          Pârâşul este Diavolul , după cum aflăm din Apocalipsă :

„ Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui.
Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer.
Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el.
Şi am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea şi puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâşul fraţilor noştri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua şi noaptea.
Şi ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit sufletul lor, până la moarte.
Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt.”[1]


          Prima acuză pe care Diavolul o aduce Domnului nostru Iisus Hristos este că El n-ar fi Fiul lui Dumnezeu. Contextul era următorul:  După Botezul în Iordan, Domnul nostru Iisus a fost dus de Duhul Sfânt în loc pustiu ca să fie ispitit de Diavolul. După ce postise, 40 de zile şi 40 de nopţi nemâncând nimic, flămânzise. Atunci apare Acuzatorul cu sugestia ispititoare:
„De eşti Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini.”

 Cu alte cuvinte, a spus astfel: „Nu eşti Fiul lui Dumnezeu, căci dacă ai fi, ai transforma pietrele în pâini.”

 Domnul, ca om,  era ispitit din două direcţii:

1)    să-şi dovedească divinitatea prin minunea transformării pietrelor în pâini;

2)    să-şi potolească o istovitoare poftă umană, după un astfel de post.

 Ştim că Adam n-a preţuit cuvântul lui Dumnezeu şi, prin mâncarea oferită de Diavol, s-a depărtat de Dumnezeu pornind spre moarte. Iisus, în schimb, preţuind cuvântul lui Dumnezeu, parcurge drumul invers în raport cu Adam. Astfel că refuză mâncarea oferită de Diavol şi întoarce firea umană spre viaţă,  răspunzând: „ Scris este: `  nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.`” [2]


A doua acuză pe care Diavolul o aduce este aceea că Domnul nostru Iisus Hristos nu ar fi Fiul lui Dumnezeu. Contextul era următorul:

„ Atunci Diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului şi I-a zis: «  Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu aruncă-Te jos că scris este: `Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău.` »” 

  Cu alte cuvinte, Diavolul a zis aşa: “Nu eşti Fiul lui Dumnezeu, că dacă ai fi te-ai arunca de aici, căci chiar este scris că îngerii lui Dumnezeu Te vor ridica pe mâini ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău.”  Iarăşi ispita era din două direcţii:

1)     să-şi dovedească divinitatea prin spectacolul zborului;

2)    să-şi satisfacă o binemeritată poftă a mândriei umane de a fi slujit de alţii, din moment ce chiar scrie aşa în Sfânta Scriptură.

Dar Iisus avea de făcut drumul invers în comparaţie cu Adam. Ştim că Adam a dispreţuit cuvântul lui Dumnezeu, vrând totuşi să ajungă asemenea cu Dumnezeu, dar prin metoda diabolică, ateistă. Iisus însă întoarce iarăşi firea umană spre Dumnezeu, refuzându-l iarăşi pe Diavol şi răspunzându-i: „Iarăşi este scris: ” « Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău. »”[3] Adică să nu crezi că Domnul este prezent numai când face minuni spectaculoase.


          A treia acuză pe ca Diavolul o aduce este aceea că Domnul nostru Iisus Hristos nu ar fi Fiul lui Dumnezeu. Contextul era următorul:
          „ Din nou Diavolul L-a dus pe un munte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis Lui:  «  Acestea toate Ţi le voi da Ţie dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. » ”

Observăm că obrăznicia, nesimţirea şi absurdul Diavolului au ajuns la culme. Cu alte cuvinte,  el a spus aşa: “N-ai dovedit că eşti Fiul lui Dumnezeu nici prima dată,  nici a doua, şi într-adevăr nici nu eşti. Dar vreau să te ajut, să-ţi dau siguranţa de a avea un stăpân bun ca « Mine », care îţi oferă toate împărăţiile lumii şi slava lor.”

Firea umană din Iisus, deja întoarsă cu două trepte spre Dumnezeu, şi preţuind în continuare cuvântul lui Dumnezeu, respinge ispita Diavolului astfel:

„Piei, Satano, căci scris este: « Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-i slujeşti. »”

Observăm că fiecărei oferte diabolice Domnul nostru Iisus Hristos îi contrapune cuvântul scris al lui Dumnezeu, ca autoritate supremă în dialog. Astfel Satan este alungat până la o vreme.

Rămâne întrebarea: Oare şi-a dezvăluit Iisus în faţa Satanei divinitatea ascunsă în fire umană din moment ce n-a făcut nici o minune spectaculoasă? Pentru ca să înţelegem rezultatul, să presupunem că Iisus ar fi intrat în jocul Diavolului. Ar fi transformat pietrele în pâine pentru a-Şi dovedi divinitatea şi pentru a-Şi potoli foamea trupească. Aceasta ar fi însemnat o subordonare atât a divinului cât şi a umanului faţă de sugestia Diavolului. La fel dacă s-ar fi aruncat de pe aripa templului. La primele două ispitiri, viclenia acestei subordonări este ascunsă bine. Însă la a treia ispitire miza se dă pe faţă:  „ …dacă te închini Mie.” !!!  Deci ceea ce a cerut Diavolul nu a fost o dovedire a divinităţii lui Iisus, ci o subordonare , o anulare a ei. Însă neanulându-Şi divinitatea, nesubordonându-Se nicidecum ispitelor, Iisus a dezrobit de sub puterea Satanei firea umană pe care o purta în persoana Sa divină, dovedindu-ne astfel divinitatea Sa.

Deci, în întâmpinarea pe care Iisus o face, El se apără cu cuvântul divin scris în Sfânta Scriptură. În faţa acestei  autorităţi supreme Satan dispare doar atunci când este demascat direct.

Observăm că Diavolul a vrut să inverseze ierarhia valorilor.


7 Ce răspuns dă Domnul acuzatorilor în perioada când El a trăit ca Om pe pământ? Care au fost acuzele?

Acuzele ar putea fi sintetizate  astfel:


a)   că El are demon şi vorbeşte absurdităţi, care Îl fac vrednic de moarte,  când Îşi afirmă existenţa supraistorică;

 b)  că El scoate demoni cu căpetenia demonilor, adică cu Beelzebul;

 c)  că deşi El este doar un om, totuşi persistă în pretenţia absurdă că ar fi Dumnezeu, comiţând astfel hulă sau blasfemie contra lui Dumnezeu;[4]

d)       că răzvrăteşte  poporul iudeu şi aspiră să fie rege, învăţând pe oameni să nu plătească taxe cezarului  de la Roma. [5]      


       La acuzele de mai sus Domnul dă răspunsuri care trimit spre Tatăl Ceresc, spre Duhul Sfânt, spre lumea spirituală curată, superioară, divină, spre care sunt chemaţi de fapt oamenii, adică spre Împărăţia lui Dumnezeu.

a)     „ Eu nu am demon, ci cinstesc pe Tatăl Meu şi voi Mă necinstiţi pe Mine. Deci au zis iudeii către El: «  Încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam? »  Iisus le-a zis: «  Adevărat zic vouă:  Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. »”

b)    „Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi Împărăţia lui Dumnezeu. Cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască lucrurile dacă nu va lega întâi pe cel tare şi pe urmă să-i prade casa?  Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte. De aceea vă zic:  Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului se va ierta lui, dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.”

c)     Le răspunde că încă în Vechiul Testament Dumnezeu prin cuvântul Său îi cheamă la standardul divin chiar pe oamenii obişnuiţi, astfel că performanţa devenirii umanului în divin nu este o blasfemie ci o vocaţie. Cu atât mai puţin e blasfemie ca Fiul lui Dumnezeu să Se numească pe Sine Dumnezeu.[6]  Îi îndeamnă să creadă măcar în faptele lui minunate care Îl arată a fi una cu Tatăl.

Ştim că n-au crezut, iar acuza principală pe care elita iudaică I-o aduce în faţa procuratorului roman Pilat este tocmai această blasfemie sau hulă sau pretenţia Lui că Iisus este cu adevărat Dumnezeu. [7]

          Dacă elita acuzatorilor iudei antici L-a batjocorit şi condamnat la moarte pe Iisus refuzându-I divinitatea, cu atât mai mult elita acuzatorilor moderni şi postmoderni Îl coboară în mizeria morală cea mai josnică pentru a-I nega divinitatea.


[1] Noul Testament, Apocalipsa, cap. 12, v. 7-12.
[2] Noul Testament, Matei, cap. 4, v. 3-9; Vechiul Testament, Deuteronom, cap. 8, v. 3.
[3] Noul Testament,  Matei 4, 6-7;  Vechiul Testament, Deuteronom cap. 6 v 16. Pentru a înţelege ce înseamnă a ispiti pe Domnul, citim în textul Ieşirea ( Exod ) cap. 17 v 7   „De aceea s-a pus locului aceluia numele Massa şi Meriba, pentru că acolo cârtiseră fiii lui Israel şi pentru că ispitiseră pe Domnul zicând : «  Este oare Domnul în mijlocul nostru sau nu? »”
[4] Noul Testament, Ioan, 8, 34-59;  Matei cap. 12, 28-32; şi cap. 26, 63-65; 
[5] Luca cap. 23,1- 2;

[6] Ioan cap. 10, v 33-42;   Psalmul 81, 6 ( în Biblia după textul grec Septuaginta ) sau Psalmul 82, 6 ( în Biblia după textul ebraic ).
[7] Ioan 19, 7; Levitic, 24, 16; Deuteronom 18, 20..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Concepția de A-i IUBI PE OAMENII CARE NE SUNT VRĂJMAȘI este o concepție de origine divină, adusă în lume de FIUL LUI DUMNEZEU FĂCUT OM, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL LUMII. Această concepție este mult superioară concepțiilor umane referitoare la relațiile dintre oameni. În PREDICA DE PE MUNTE, MÂNTUITORUL ne îndeamnă să avem o atitudine superioară, de iubire, față de dușmani, zicându-ne astfel: “Ci iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu'mprumut nimic nădăjduind şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui-Preaînalt; că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 6, versetul 35) ... DAR, se cuvine să nu pierdem din vedere nici faptul că DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS NE ÎNVAȚĂ ȘI CUM SĂ PUNEM NIȘTE LIMITE ÎN IUBIREA NOASTRĂ FAȚĂ DE VRĂJMAȘI, DACĂ ACEȘTIA CONTINUĂ SĂ GREȘEASCĂ FAȚĂ DE NOI ȘI NU VOR NICIDECUM SĂ-ȘI ÎNDREPTE COMPORTAMENTUL: “De-ți va greși fratele tău, mergi, mustră-l numai între tine și el. Și de te va asculta, l-ai câștigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, pentru ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot ce se spune. Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar dacă nici de Biserică nu va asculta, să-ți fie ca un păgân și ca un vameș.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 18, versetele 15 – 17). ... Să urmărim două minute și jumătate din Predica de pe Munte, despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR, așa cum este redată în filmul american JESUS (1979): https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/549945770944221 ... TOTUȘI, să fim conștienți de faptul că DACĂ NE BATE GÂNDUL SĂ NU URMĂM CALEA SUPERIOARĂ A IUBIRII, MILEI ȘI PĂCII CREȘTINE, CI SĂ NE RĂZBOIM CU DUȘMANII, SĂ NU UITĂM CĂ PACEA ESTE DE PATRU ORI MAI MARE DECÂT DREPTATEA, după cum ne spune o cugetare înțeleaptă, spusă de preotul călugăr Arsenie Papacioc, pe care unii au atribuit-o Sfântului Ioan Scărarul. ... Textul evanghelic despre IUBIREA VRĂJMAȘILOR este programat pentru Duminica a 19-a după Rusalii. Astăzi are prioritate textul evanghelic de la Duminica a 19 - a după Rusalii, deși cronologic, aritmetic, suntem în Duminica a 18-a după Rusalii. ... Observăm în Calendar că începând din perioada de după sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI (14 septembrie) se dereglează numerotarea aritmetică, cronologică, a duminicilor de după Rusalii, duminicile următoare fiind așa: Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Duminica a 18-a după Rusalii, Duminica a 19-a după Rusalii, Duminica a 21-a după Rusalii, Duminica a 20-a după Rusalii, Duminica a 23-a după Rusalii etc. Astfel, această “ordine capricioasă” are prioritate față de ordinea cronologică. Această “ordine capricioasă”, de fapt, acordă prioritate anumitor texte evanghelice în funcție de anumite evenimente din Istoria Bisericii, de exemplu, în funcție de sărbătoarea ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, apoi în funcție de alte evenimente. Este bine să fim atenți la MESAJELE EVANGHELICE, indiferent de numerotarea aritmetică.

Pr. prof. Ion Ciungu Textul evanghelic care se citește la Sfânta Liturghie în Duminica a 19 – a  după Rusalii este din Sfânta Evanghelie dup...