vineri, 1 martie 2024

Luna Martie este marcată de sărbătoarea BUNA VESTIRE. Ne asociem, și noi, salutului cu foarte mult respect adresat de ARHANGHELUL GAVRIIL către SFÂNTA FECIOARĂ MARIA, cu cuvintele: PLECĂCIUNE ȚIE, MAICĂ ȘI FECIOARĂ! PLECĂCIUNE ȚIE, MAICĂ PREACURATĂ! PLECĂCIUNE ȚIE, MAICĂ FERICITĂ! PLECĂCIUNE ȚIE, MAICĂ-NDURERATĂ! PLECĂCIUNE ȚIE, MAICĂ RUGĂTOARE! PLECĂCIUNE ȚIE, MAICĂ PREACINSTITĂ! ... [poezie de poetul creștin Traian Dorz; citate de la Sfântul Simeon Noul Teolog (949-1022); din fila de calendar creștin ortodox pe luna MARTIE, anul 2024, editat de Oastea Domnului]. Oastea Domnului este „Aflarea și vestirea lui IISUS HRISTOS CEL RĂSTIGNIT”. Oastea Domnului a fost înființată în România la Sibiu, în anul 1923, de preotul ortodox Iosif Trifa (1888-1938). Oastea Domnului este o mișcare de înviorare a credinței creștine, de combatere a păcatelor în general, iar în special de combatere a înjurăturilor, alcoolismului, fumatului, avortului etc.

Pr. prof. Ion Ciungu

 

 

https://www.facebook.com/photo/?fbid=2889558404517984&set=a.711891222284724


PLECĂCIUNE ȚIE

 

Plecăciune ție, Maică și Fecioară,

binecuvântată ești tu-ntre femei,

tu ai fost aleasa Cerului Comoară

pentru Taina Slavei și-Ntruparea Ei!

 

Plecăciune ție, Maică Preacurată,

cu măritul înger îți cântăm și noi,

`nalță către Fiul rugă ne-ncetată

pentru mântuirea noastră din nevoi!

 

Plecăciune ție, Maică Fericită,

ce-ai purtat în brațe și-ai hrănit la sân,

pe Iisus Cel Dulce, Taina profețită,

Fiul tău și, totuși, Veșnicu-ți Stăpân!

 

Plecăciune ție, Maică-ndurerată,

care-ai plâns la Cruce și-ai văzut murind

Fiul tău dat Jertfă pentru lumea toată,

jertfa ta curată cu a Lui unind!

 

Plecăciune ție, Maică Rugătoare,

chip al bunătății, grai mângâietor;

fii a rugăciunii noastre-ajutătoare

pentru alinarea câtor răni ne dor!

 

Plecăciune ție, Maică Preacinstită,

care stai la dreapta Fiului Divin;

fii pentru viața noastră ispitită

pildă, și putere, și-ajutor! Amin!

 

 

Traian Dorz (1914-1989), poet creștin, misionar creștin, deținut politic, închis pentru credință timp de peste 17 ani. https://ro.wikipedia.org/wiki/Traian_Dorz

………………………………………………………………………………………                                                                                                                            

 

Tuturor celor ce încep să viețuiască după Dumnezeu le este folositoare frica chinurilor și durerea ce se naște din ea.

Iar cel ce-și închipuie că poate pune început bun fără durere, și fără lanțuri, și fără călău (frică), nu numai că-și așază temelia faptelor sale pe nisip, ci își închipuie chiar că-și poate face casa în aer, fără temelie, ceea ce este întru totul cu neputință.

Căci durerea aceasta naște toată bucuria și lanțul acesta rupe toate lanțurile păcatelor și ale poftelor, și călăul acesta nu pricinuiește moarte, ci viață veșnică.

 

Sfântul Simion Noul Teolog


https://ro.orthodoxwiki.org/Simeon_Noul_Teolog


…………………………………………………………………

 

Oastea Domnului este „Aflarea și vestirea lui Iisus Hristos cel răstignit”.

 

 


Preot Iosif Trifa (1888-1938), întemeietor, în anul 1923, al OASTEI DOMNULUI, mișcare de înviorare a credinței creștine, de combatere a înjurăturilor, a alcoolismului și a fumatului.

 

Multe necazuri a avut acest om al lui Dumnezeu! Trei copii și soția i-au murit. A rămas cu un singur copil (Titus Gheorghe, rămas orfan de mamă de la trei ani). Dacă în anul 1935 preotul Iosif Trifa a fost caterisit de mitropolitul ortodox Nicolae Bălan, lucrarea Oastei Domnului a fost binecuvântată, în anul 1936, de cardinalul greco-catolic Iuliu Hossu. Biserica Ortodoxă Română a anulat în anul 1990 caterisirea din 1935.

https://www.youtube.com/watch?v=8eMERg0KblA

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Oastea_Domnului

https://ro.wikipedia.org/wiki/Iosif_Trifa

https://oasteadomnului.ro/

………………………………………………………………………………………………………

Mult iubit și frumos slăvit să fie Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Christos, prin Duhul Curat, prin Spiritul Sfânt al Adevărului Mângâietor, în fiecare moment, și de noi, în vecii vecilor!

Maica Preacurata, Pururea Fecioara Maria, și Toți Sfinții, Prietenii lui Dumnezeu, să fie binecuvântați, și de noi, în fiecare moment, în vecii vecilor!

.............................................................................................................

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/02/in-calitate-de-crestini-asteptam-sa-ne.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2024/01/scurt-si-marginit-e-timpul-si-se-cuvine.html

 

https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2023/12/colo-sus-si-cel-mai-sus-in-lumina-far.html

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, în SÂMBĂTA MOȘILOR DE IARNĂ, înainte de DUMINICA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI, ne-am asociat/ne asociem la RUGĂCIUNILE DE POMENIRE GENERALĂ A MORȚILOR, A TUTUROR PERSOANELOR PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO, potrivit Calendarului Creștin Ortodox și Calendarului Creștin Greco-Catolic. ASTFEL, se cuvine să cerem de la Dumnezeu IERTARE PENTRU PERSOANELE PLECATE ÎN LUMEA DE DINCOLO și, de asemenea, IERTARE PENTRU NOI, persoanele din lumea aceasta: DOAMNE DUMNEZEULE, TATĂ CERESC ATOTSFÂNT ȘI ATOTPUTERNIC, TE RUGĂM FRUMOS PRIN DUHUL SFÂNT, ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, IARTĂ-LE (IARTĂ-NE) PĂCATELE ȘI AI MILĂ DE LUMEA TA! AMIN! ÎȚI MULȚUMIM FRUMOS! ... Ne rugăm pentru morți din cel puțin trei motive: 1) Iubirea Domnului nostru Iisus Hristos este mai tare decât moartea. Sfântul Apostol Pavel ne spune că tocmai cu acest scop Mântuitorul a murit și a înviat: ca să aibă stăpânire atât peste vii cât și peste morți (Romani 14, 9). ... 2) Cei pe care noi îi considerăm morți continuă să fie vii, după cum ne asigură Mântuitorul (Luca 20, 37-38). ... 3) Iubirea noastră creștinească continuă și dincolo de moarte, căci iubirea creștinească este cea mai puternică virtute, care nu dispare niciodată (1 Corinteni 13). LA RUGĂCIUNILE DE POMENIRE A MORȚILOR ADUCEM ANUMITE SIMBOLURI ALE PREZENȚEI LUI IISUS. De exemplu, aducem LUMÂNĂRI (CANDELE) APRINSE, care ne amintesc următoarele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos: “EU SUNT LUMINA LUMII.” Aducem BOBUL DE GRÂU (sub formă de colivă și pâine), care ne amintește de MOARTEA ȘI ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, după cum El Însuși a spus când a prevestit Moartea și Învierea Sa prin următoarele cuvinte: “ADEVĂRAT, ADEVĂRAT ZIC VOUĂ CĂ DACĂ GRĂUNTELE DE GRÂU, CÂND CADE ÎN PĂMÂNT, NU VA MURI, RĂMÂNE SINGUR; IAR DACĂ VA MURI, ADUCE MULTĂ ROADĂ.” Aducem VIN, amintindu-ne că la Cina cea de Taină Iisus, luând paharul cu vin, a spus: “ACESTA ESTE SÂNGELE MEU, SÂNGELE LEGĂMÂNTULUI CELUI NOU, CARE SE VARSĂ PENTRU MULȚI SPRE IERTAREA PĂCATELOR.” ... Să ne amintim poezia lui Nichifor Crainic: UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT? Să o ascultăm interpretată de Tudor Gheorghe: https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/1185665466135870 ... Despre tăria pe care ne-o dă credința noastră creștină în viața de apoi, adică în viața de după moarte, a scris poetul George Coșbuc, căruia i-a murit singurul copil, Alexandru, la vârsta de (aproape) 20 de ani: "Dar știu un lucru mai presus/ De toate câte ți le-am spus:/ Credința-n zilele de-apoi/ E singura tărie-n noi,/ Că multe-s tari cum credem noi/ Și mâine nu-s!" (George Coșbuc, Moartea lui Fulger).

Pr. prof. Ion Ciungu   Iisus, prevestind Moartea Sa și Învierea Sa, precum și rezultatul Morții și Învierii Sale, a zis astfel:  “Adevăr...