vineri, 24 februarie 2023

VINERI, ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ (numită și SĂPTĂMÂNA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI) Ne aflăm în perioada dintre Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (Haideți să citim câteva îndemnuri din textele sfinte scrise pentru această zi în cartea de cult numită TRIOD!)

Pr. prof. Ion Ciungu

 

“Deschisu-s-au porțile dumnezeieștii pocăințe, să ne apropiem cu grabă curățindu-ne de mâncări și de pofte, ca niște ascultători ai lui Hristos, Cel Ce a chemat lumea întru Împărăția Cerească. Zeciuiala a tot anul aducând Împăratului tuturor, ca și Învierea Lui cu dragoste, să o vedem.” (cântare de la slujba de dimineață, adică de la Utrenie, din ziua de Luni, În Săptămâna Lăsatului Sec De Brânză)


Spicuire din textele sfinte pe care le găsim în cartea de cult numită TRIOD, la ziua de Vineri în săptămâna Lăsatului Sec De Brânză:


“Crucea Domnului este înfrânarea a toată desfătarea, și lege de postire celor ce se închină ei fără de încetare. Că cei ce privesc neîncetat la Cel Ce S-a pironit pe ea, își răstignesc trupul împreună cu patimile și cu poftele. Pentru aceasta să ne sârguim să ne facem și noi curați prin Post; să ne împătășim cu Cel Ce S-a împărtășit nouă cu iubirea de oameni prin patimi și dintru a Sa nepătimire a împărțit firii noastre, Cel Ce are mare milă!

 

“Mucenicii cei ce n-au poftit desfătarea pământească, cereștilor bunătăți s-au învrednicit și s-au făcut împreună cetățeni cu îngerii. Doamne, cu rugăciunile lor miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!

 

“Vremea cea dumnezeiască a Postului a strălucit tuturor lumina cunoștinței, risipind întunericul păcatelor. Să-l primim dar cu inima umilită!

 

“Iată, frumusețea pocăinței preface sufletele cu venirea Postului. Să intrăm în el cu trezvie noi, credincioșii, ca să luăm dezlegare păcatelor!

 

“Domniile, Stăpâniile, Heruvimii și toate Puterile Cerești, rugați-vă ca să săvârșim noi cu pocăință vremea Postului, cu toată curăția!

 

“Sfântă Fecioară, Ceea Ce Singură ești sprijin credincioșilor, dă-ne rugăciunea Ta ajutătoare în vremea Postului, tuturor celor ce Te știm pe Tine, Curată Născătoare de Dumnezeu!

 

“Să fugim cu primirea Postului de patimile cele purtătoare de suflet, și să arătăm roade de umilință, cei ce mai înainte am mâniat cu păcatele pe Dumnezeul Cel Îndurat!

 

“Grăitorilor de Dumnezeu profeți, dumnezeieștilor mucenici și dumnezeieștilor ucenici ai Mântuitorului, vă rugăm să cereți de la El să începem bine și să sfârșim cu plăcere vremea Postului!

 

“Ca pe o pricină a tuturor bunătăților, pe Tine, Stăpână, toți cu deadinsul Te rugăm, ca să vii împreună cu noi în lupta Postului și prin mijlocirea Ta să ne dăruiești și sfârșitul lui mântuitor!

 

“În ce chip se ivesc zorile, așa și harul Postului acum ne pune înainte vremea pocăinței, risipind întunericul păcatelor.

 

“Să-i hrănim pe săraci, ca să luăm milă pentru milă; și cu apa cea dumnezeiască a Postului să ne spălăm întinăciunile sufletești!

 

“Pe Moise postul l-a arătat părtaș minunatei vederi de Dumnezeu. Acestuia dar, suflete al meu, urmând, primește Postul, punând întru tine dumnezeiești suiri, ca să vezi lumina lui Dumnezeu!

 

“Cu rugăciunile Sfinților Apostoli și cu ale Sfinților Mucenici, Iisuse Îndurate, Te rugăm să ne învrednicești pe noi să trecem vremea Postului cu pocăință și cu toată părăsirea de păcate!

 

“Având să intrăm prin ușa Postului, Te rugăm pe Tine, Ușa lui Dumnezeu, Stăpână, să intri împreună cu robii Tăi și să ne lărgești cu adevărat gândurile și cugetele, ca să facem voile cele mântuitoare!

 

“Postind, Răscumpărătorul ne-a hotărât nouă această vreme curățitoare de spurcăciunile sufletești. Deci să ne apropiem credincioșii cu inimă fierbinte, ca să luăm iertare!

 

“Luminându-se Ilie odinioară cu postul, o suflete, s-a înălțat în car de foc la Cer. Acestuia asemănându-te, omoară neastâmpărările cu înfrânarea!

 

“Postul întărindu-i pe tineri, i-a păzit focul nearși. Ci cu rugăciunile lor, Iisuse, izbăvește-mă de focul cel veșnic, cu milostivirea Ta!

 

“Ceea Ce ești Singură Ajutătoarea oamenilor, fii nouă, robilor Tăi, Ajutătoare în vremea postirii; ca întru pocăință spre plăcerea Ta făcând, să luăm Împărăția Cerurilor!

 

“Cu adevărat, foarte bună este vremea Postului, pe care ai dat-o, Hristoase, tuturor credincioșilor spre îndreptarea păcatelor, spre iertarea cea de mântuire și spre primirea darurilor; întru care Te rugăm, Mântuitorule, fă-ne părtași pe toți bunătăților Tale!

 

“Varsă spre noi, Îndurate, milele Tale cele bogate după obicei, dă-ne lacrimi curățitoare de întinăciuni și gânduri a Te iubi pe Tine, credință și dragoste curată, pocăință din destul și apropiere desăvârșită către Tine, Unule, Cel mult Îndurat!”

 https://www.cbrom.de/images/pdf/1986_cartea_triodului.pdf

...

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/#luna2

https://www.biserici.org/index.php?menu=CDA7&year=2022&month=02

https://www.catholica.ro/ziua-liturgica/#bizantin

...

https://www.oca.org/readings/daily/2023/02/19

http://servicesliturgiques.free.fr/doc/calendriers/jour_un.php

https://www.goarch.org/chapel/calendar

https://www.holytrinityorthodox.com/calendar/rss/readings.htm?fbclid=IwAR1zNMc_BjodVNoGBKXBUrDzlHm8-GWKbDsoA_ugRCCvH4Z_aBgF_9L9tZ0  

http://www.orthodoxer-kalender.de/


...........................................................................................................................

Aici am terminat de spicuit din textele sfinte pe care le găsim în cartea de cult numită TRIOD, la ziua de Vineri în săptămâna Lăsatului Sec De Brânză.

S-ar putea întâmpla să dorim să (re)vedem următoarele articole:

JOI, ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ (numită și SĂPTĂMÂNA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI) Ne aflăm în perioada dintre Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (Haideți să citim câteva îndemnuri din textele sfinte scrise pentru această zi în cartea de cult numită TRIOD!)

 

MIERCURI, ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ (numită și SĂPTĂMÂNA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI) Ne aflăm în perioada dintre Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (Haideți să citim câteva îndemnuri din textele sfinte scrise pentru această zi în cartea de cult numită TRIOD!)

 

MARȚI, ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ (numită și SĂPTĂMÂNA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI) Ne aflăm în perioada dintre Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (Haideți să citim câteva îndemnuri din textele sfinte scrise pentru această zi în cartea de cult numită TRIOD!)

 

LUNI, ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ (numită de unii SĂPTĂMÂNA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI) Ne aflăm în perioada dintre Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

 

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pe 23 aprilie este ZIUA INTERNAȚIONALĂ A CĂRȚII ȘI A DREPTULUI DE AUTOR, precum și ZIUA BIBLIOTECARULUI DIN ROMÂNIA, după cum ne amintește prin afișele distribuite și în acest an, 2026, doamna Monica Gujan, profesoară documentaristă și bibliotecară la Liceul Tehnologic "Johannes Lebel" din Tălmaciu, jud. Sibiu. Observăm că dânsa a organizat o EXPOZIȚIE DE CARTE PENTRU COPII - SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI. Prin lectură dirijată cu grijă, copiii primesc "aripi" sufletești foarte necesare pe parcursul vieții, cum sunt "gândirea critică" și "empatia". Lectura bună poate aduce "iluminarea minții și bucuria sufletului". Reținem, din afișele distribuite, și câteva RECOMANDĂRI DE SUFLET: * Să alegi cu discernământ cărțile care promovează frumosul, binele, adevărul, curajul, bunătatea, încrederea în sine, empatia (valorile morale și spirituale); * Să citești cel puțin 30 de minute în fiecare zi; * Să citești împreună cu un membru al familiei; * Să transcrii caligrafic citatele preferate; * Să mergi la bibliotecă/CDI pentru a citi la sala de lectură; * Să ceri recomandări bibliotecarului/prof. documentarist; * Să descoperi BIBLIA - Cartea Cărților, cea mai citită carte a tuturor timpurilor; * etc, etc, etc. ... Având în vedere faptul că astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, tânăr ofițer în armata romană, care a mărturisit cu prețul vieții lui credința în Domnul nostru Iisus Hristos, se cuvine ca în lista lecturilor noastre să fie prezente și viețile sfinților, prietenii lui Dumnezeu. ... O rugăciune pentru bibliotecarele/bibliotecarii din România se cuvine să adresăm lui Dumnezeu azi, fie folosind cuvinte din cărți, fie combinând cuvintele noastre așa cum știm mai bine.

  Pr. prof. Ion Ciungu   https://www.facebook.com/content/insights/?content_id=UzpfSTEwMDAwMzkxNTU5MjI3NDozNjg0MjU4NTI1MDQ3OTY0OjM2ODQyNTg...