de Radu Petric
Când graba nu-și zidise casă
Sub cerul cel în veci prezent,
Bun Dumnezeu pornea să-și țeasă
Rostirea-n Cosmos transparent…
De prin Cuvânt, și-a pus mătasea,
În zile - cinci, pe zări, sărut,
Chiar Duhul său, în ziua șasea,
Și-l pătrundea prin ce-a făcut…
Căci Dragostei fiind Părinte,
Voia să pună început
Dumnezeirii sale sfinte,
Spre-a naște chipul său, din lut…
Și-așa cuprinsă de Duh, glia,
Sub chip divin - sărut și strai,
Ținând în brațe, Veșnicia,
Gesta, născând pe om, în rai…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu