luni, 20 noiembrie 2017

Anotimpul cugetărilor

Monica GUJAN
Bibliotecar (profesor  documentarist)
Liceul Tehnologic  “J. Lebel” Tălmaciu



Iată-ne ajunşi din nou la sfârşit de capitol … Un alt an a căzut răpus de … timp. Decembrie este cea mai preţioasă dintre luni, căci ea ne face un cadou unic: Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Această lună ne îndeamnă, mai mult ca oricând, la bunătate, la generozitate, iertare şi ne inundă sufletul de lumină, căci stă sub semnul Stelei Sfinte. 

Perioada de post, care precede Crăciunul, ne provoacă, an de an, la un test sufletesc, pe care, fiecare dintre noi, avem obligaţia să-l rezolvăm. - Ce am făcut bun în acest an?, - Sunt mândru de mine?,  - Ce-mi reproşez?, iată câteva întrebări la care suntem datori să răspundem acum. Fiecare an ce trece ne dă o lecţie de viaţă (sau mai multe), iar noi trebuie să nu răspundem cu indiferenţă, ci să încercăm să învăţăm ceva din tot ceea ce ni se întâmplă, bun sau mai puţin bun.

Haideţi să iubim şi să ne iubim mai mult, să dăruim mai mult şi să fim mai toleranţi! Haideţi să împărtăşim vestea înălţătoarei Naşteri, prin emoţionante colinde şi vesele urări, căci: „Cuvintele care nu duc mai departe lumina lui Christos, îngroaşă întunericul.” (MaicaTereza)

În această perioadă să încercăm să acordăm mai multă atenție cuvintelor pe care le rostim, fiindcă puterea acestora este uluitoare. Așa cum afirmă Hal Urban în minunata carte Puterea cuvintelor: cum poți obține rezultate majore folosind cuvintele potrivite (Editura Amaltea, 2007), cuvintele ne umanizează, „cuvintele pot schimba vieți”, „cuvintele vin din inimă”, „cuvintele pot răni și ofensa”, „cuvintele frumoase au puterea de a ne îmbogăți viețile”. În acest sens, Dale Carnegie (celebru autor american de cărți de literatură despre auto-îmbunătățire) afirma: 


„Este lesne de înțeles că stă în mâinile tale puterea de a spori fericirea acestei lumi. Cum? Rostind cuvinte de apreciere sinceră la urechea unei persoane care este singură sau descurajată. Poate că vei uita mâine cuvintele frumoase pe care le spui astăzi, dar cel care le-a auzit se poate să se bucure de ele o viață întreagă.”  


În loc de urări, am găsit de cuviință să vă împărtășesc gândurile pline de înțelepciune ale Sandei Arsene (Povești cu morală pentru copii, Editura Înger drag, 2015):


Dacă semeni onestitate, vei culege încredere.
Dacă semeni bunătate, vei culege prieteni.
Dacă semeni smerenie, vei culege măreție.
Dacă semeni perseverență, vei culege reușite.
Dacă semeni considerație, vei culege armonie.
Dacă semeni iertare, vei culege împăcare.
Dacă semeni credință, vei culege miracole.”





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vineri, 12 decembrie, 2025: POTRIVIT UNICEF, CEL PUȚIN 82 DE COPII AU FOST OMORÂȚI ÎN FÂȘIA GAZA DE CĂTRE ARMATA ISRAELIANĂ DIN 10 OCTOMBRIE 2025 PÂNĂ ACUM, deși pe 10 octombrie 2025 a intrat în vigoare armistițiul între Israel și Hamas, pe baza planului de pace în 20 de puncte al președintelui SUA Donald Trump!!! ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ ARMATA ISRAELIANĂ A OMORÂT CEL PUȚIN 386 DE PALESTINIENI ȘI A RĂNIT ALȚI 980 DE PALESTINIENI!!! Din octombrie 2023 până acum armata israeliană a omorât peste 70.000 de palestinieni, majoritatea fiind copii și femei!!! De asemenea, în această perioadă armata israeliană a rănit alți 171.000 de palestinieni!!! https://www.facebook.com/photo/?fbid=1189636346688713&set=a.189771453341879 NE AMINTIM CĂ pe 27 noiembrie, 2025, Organizația pentru drepturile umane AMNESTY INTERNATIONAL A AVERTIZAT CĂ GENOCIDUL PE CARE ISRAELUL ÎL COMITE ÎMPOTRIVA PALESTINIENILOR ÎN FÂȘIA GAZA NU S-A ÎNCHEIAT!!! "Grupul pentru drepturile umane Amnesty International a avertizat că „autoritățile israeliene continuă să comită genocid” în Gaza, comițând noi atacuri și restricționând accesul esențial la ajutoare, în ciuda armistițiului declarat."!!! https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/posts/pfbid02HQgWYqmC8zVjHnQFfjWmyY3NyoYx4aXhf7qeeaSFM4zvLrUsCK7btpykwEsbkVvYl ... Copiii palestinieni din Fâșia Gaza sunt ființe umane, persoane umane, care au familii îndurerate, și au nume, ca toți copiii din lume. Copiii palestinieni nu sunt numai niște cifre. EXPRIMÂNDU-ȘI DUREREA PENTRU TRAGEDIA UCIDERII COPIILOR PALESTINIENI, observăm că NIȘTE COPII ȘI NIȘTE CADRE DIDACTICE DIN ITALIA AU SCRIS, cu mâinile lor, NUMELE A 20.000 DE COPII PALESTINIENI UCIȘI ÎN FÂȘIA GAZA DE CĂTRE ARMATA ISRAELIANĂ!!! CHIAR ȘI ÎN PERIOADA DE ARMISTIȚIU ÎNTRE ISRAEL ȘI HAMAS, intrat în vigoare pe 10 octombrie 2025, pe baza planului de pace în 20 de puncte al președintelui SUA Donald Trump, ARMATA ISRAELIANĂ, încălcând mereu armistițiul, A CONTINUAT SĂ OMOARE PALESTINIENI, INCLUSIV COPII, ÎN FIECARE ZI CÂTE DOI COPII!!! https://www.facebook.com/reel/1192897076136282/ … DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS A ZIS ȘI ZICE: "NU JUDECAȚI DUPĂ ÎNFĂȚIȘARE, CI JUDECAȚI JUDECATĂ DREAPTĂ!" (Sfânta Evanghelie după Ioan capitolul 7, versetul 24) ... Să ne rugăm la Dumnezeu pentru pacea de Sus, pentru pacea a toată lumea, pentru mântuirea sufletelor noastre, dar și pentru ca fragilul armistițiu intrat în vigoare pe 10 octombrie 2025 să se prelungească într-o pace durabilă!

Pr. prof. Ion Ciungu     POTRIVIT UNICEF, CEL PUȚIN 82 DE COPII AU FOST OMORÂȚI ÎN FÂȘIA GAZA DE CĂTRE ARMATA ISRAELIANĂ DIN 10 OCTOMB...