vineri, 23 septembrie 2016

STAREA BISERICII ÎN SUA, PE ANUL 2016


(Analiză publicată, în 15 septembrie, de Grupul Barna, din Ventura, California, SUA); TRADUCERE: Pr. Prof. Ion Ciungu

 

Iisus a zis: „Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei 7, 13-14)
 

























The State of The Church 2016[1]
Research Releases in Faith & Christianity, September 15, 2016

Biserica Creștină este o piatră de temelie a vieții americane de secole, dar mult s-a schimbat în ultimii 30 de ani. Americanii participă la  Biserică mai puțin, și mai mulți oameni își experimentează și își practică credința ieșind în spațiul public. Persoanele care aparțin generației născute de la începutul anilor 1980 până la sfârșitul anilor 1990 ajung la maturitate într-un timp de mare scepticism și cinism față de instituții – în special față de Biserică. Adăugați la aceasta tendința secularizantă mai largă din cultura americană, și un antagonism în creștere față de declarațiile de credință, și acestea sunt timpuri nesigure pentru Biserica din Statele Unite. Bazat pe un fond mare de date colectate în cursul acestui an, Grupul Barna a condus o analiză cu privire la starea Bisericii, luând în considerare îndeaproape afiliația, participarea și practica, pentru a determina starea generală de sănătate a Trupului lui Hristos în America.



Majoritatea americanilor se identifică a fi creștini

Dezbaterile continuă să se dezlănțuie cu privire la faptul dacă Statele Unite este o națiune „creștină”. Unii cred că Constituția dă un tratament special sau preferință Creștinismului, dar alții își fac revendicările bazați pe numere clare – și au motiv de onoare: Majoritatea oamenilor din această țară se identifică a fi creștini. Aproape trei sferturi din americani (73%) zic că sunt creștini, în timp ce numai o cincime (20%) nu revendică absolut nici o credință (aici sunt incluși atei și agnostici). O fracțiune (6%) se identifică cu credințe ca Islam, Buddhism, Iudaism, sau Hinduism, iar 1 procent sunt nesiguri. Nu numai că majoritatea americanilor se identifică a fi creștini, dar un procent similar (73%) de asemenea sunt de acord că credința religioasă este foarte importantă în viața lor (52% sunt întru totul de acord + 21% sunt într-o oarecare măsură de acord).






Participarea la Biserică este un Indicator Bun al Practicării Credinței

Chiar dacă  majoritatea americanilor se identifică a fi creștini și zic că credința religioasă este foarte importantă în viața lor, aceste proporții uriașe prezintă o aparență care este în dezacord cu numărul mult mai mic al americanilor care își practică în mod regulat credința. Când o variabilă ca participarea la Biserică este adăugată la această combinație, majoritatea devine minoritate. Când un creștin auto-identificat participă la o slujbă religioasă cel puțin o dată pe lună și zice că credința este foarte importantă în viața lui, Barna îl consideră “creștin practicant”. După aplicarea acestei triangulații a afiliației, auto-identificării și practicii, cifrele scad la aproximativ unul din trei (31%) adulți din Statele Unite care se încadrează în această clasificare. Cercetătorii de la Barna argumentează că aceasta reprezintă o imagine mai exactă a credinței creștine în America, una care reflectă realitatea despre o națiune în curs de secularizare.

O altă modalitate prin care Barna măsoară declinul religios este prin sistemul de măsurare și încadrare la categoria de „post-creștin”. Dacă un individ îndeplinește 60 procente sau mai mult dintr-un set de factori, care includ lucruri ca neîncrederea în Dumnezeu sau identificarea ca ateu sau agnostic, și dacă ei nu participă la practici ca citirea Bibliei, rugăciunea și participarea la Biserică (descrierea deplină mai jos), sunt considerați post-creștini. Pe baza acestui sistem de măsurare, aproape jumătate din toți adulții americani (48%) sunt post-creștini.







Majoritatea Americanilor participă la Biserici Mici spre Medii

Barna consideră că participarea la Biserică este un punct central pentru a înțelege practicarea credinței printre americanii adulți. Fie că Biserica lor este mare sau mică, harismatică sau tradițională, un număr semnificativ de americani șed în strane în fiecare duminică pentru ca să se închine împreună. În ciuda impactului cultural enorm al megabisericilor și al pastorilor de la megabiserici ca Joel Osteen și Biserica sa Lakewood Church la care participă peste 43.000 de persoane, cel mai mare grup de americani care merg la Biserică participă la slujbe într-un context mai intim. Aproape jumătate (46%) participă la biserici de câte 100 sau mai puțini membri. Mai mult de o treime (37%) participă la biserici de mărime mijlocie de peste 100, dar nu mai mari de 499. Unul din 11 (9%) participă la biserici care au între 500 și 999 de participanți, și un pic mai puțini (8%) participă la biserici foarte mari de 1000 sau mai mulți participanți.



Sunt Mai Mulți Americanii Care Au Mers La Biserică În Ultimele Șase Luni Decât Cei Care Nu Au Mers La Biserică În Ultimele Șase Luni

Săpând mai adânc în prezența la Biserică, Barna folosește un alt sistem de măsurare pentru a face diferență între două grupuri principale: cei care sunt “churched” și cei care sunt „unchurched” (adică cei care au mers la Biserică și cei care nu au mers la Biserică). Adulții churched sunt persoane active care au participat la o slujbă bisericească – cu o frecvență variabilă – în ultimele șase luni (neincluzând un moment special ca de pildă o cununie sau o înmormântare). Adulții unchurched, pe de cealaltă parte, nu au participat la o slujbă în ultimele șase luni. (Ei pot fi dechurched, însemnând că ei cândva au participat regulat, sau pur și simplu unchurchued, însemnând că niciodată nu au fost implicați intr-o comunitate de credință creștină.) Ținând cont de aceste definiții, o majoritate ușoară a adulților (55%) sunt churched – deși țara este împărțită în mod aproape egal, cu 45 procente încadrându-se la adulți unchurched.



Creștinii Sunt Mai Generoși Decât Colegii Lor Seculari

În Matei 6, Iisus expune trei componente esențiale ale calității de discipol: rugăciunea, postirea și milostenia. Ultima din aceste trei, pe care o mai putem numi justiție și caritate personală, este unul dintre stâlpii vieții spirituale sănătoase. Deși rezidenții din unele orașe sunt mai generoși decât alții, americanii dau la Biserici mai mult decât la orice organizație nonprofit. Mai mult de jumătate din americani (54%) au dat bani la o Biserică anul trecut – jumătate din acel număr au dat la o organizație nonprofit alta decât o Biserică (22%). Sfertul care rămâne (24%) nu au dat la niciuna. Fără a fi un fapt surprinzător, aproape toți creștinii practicanți (94%) au dat la [câte] o biserică, spre deosebire de un sfert (23%) dintre atei și agnostici. De fapt, creștinii practicanți tind să fie mai generoși pe ansamblu decât omologii lor seculari: 96% din creștinii practicanți au dat la [câte] o biserică sau la [câte] o organizație nonprofit, spre deosebire de 60% dintre atei și agnostici.




 
Americanii Își Exprimă Credința într-o Varietate de Moduri

Deși participarea regulată la Biserică este un indicator demn de încredere despre practicarea creștină a credinței, mulți americani aleg să își experimenteze și să își exprime credința într-o varietate de alte moduri, dintre care cel mai obișnuit este rugăciunea. De exemplu, trei sferturi din americani (75%) pretind că s-au rugat lui Dumnezeu în ultima săptămână. Aceasta arată destul de bine conexiunea cu cele 73 procente care se identifică drept creștini. După rugăciune, următoarea activitate cea mai obișnuită legată de practicarea credinței este participarea la slujba bisericească, cu mai mult de o treime din adulți (35%) care au șezut în strane în ultimele șapte zile, fără a include un eveniment special ca nunta sau înmormântarea. Aproximativ aceeași proporție (34%) pretind că au citit Biblia în mod independent, fără a pune la socoteală dacă au fost la o biserică sau sinagogă. Aproximativ unul din șase americani adulți s-au oferit ca voluntari fie la o organizație nonprofit (19%) fie la o Biserică (18%) în săptămâna trecută. Ceva mai puțini participă la Școala de Duminica (17%) sau la un grup mai mic (16%).





Evanghelicii Sunt un Grup Mic dar Influent

Clasificările și sistemele de măsurare sunt vitale pentru înțelegerea compoziției religioase a Statelor Unite. Barna folosește câteva dintre acestea pentru a identifica grupuri confesionale cheie din America, incluzând „creștini născuți din nou”, „creștini evanghelici” și cei care sunt „conștienți de valoarea Bibliei”. Cel mai mare dintre aceste grupuri este format din creștinii născuți din nou, care alcătuiesc aproximativ o treime din populație (35%). Acești indivizi au făcut un angajament personal cu Iisus Hristos care este încă important în viața lor astăzi și cred că atunci când ei vor muri, vor merge în cer din cauză că și-au mărturisit păcatele și L-au acceptat pe Iisus Hristos ca Mântuitor al lor. Următorul grup ca mărime este format din cei considerați conștienți de valoarea Bibliei, care alcătuiesc aproximativ un sfert din populație (23%). Ei cred că Biblia este exactă în toate principiile pe care le transmite și au citit Scripturile în săptămâna trecută. În sfârșit, grupul mic (7%) dar influent al evanghelicilor sunt cei care îndeplinesc criteriile pentru născuți din nou, plus șapte alte condiții (detaliate mai jos), care sunt alcătuite dintr-un set de puncte de vedere doctrinale care ating teme cum ar fi evanghelizarea, Satan, ineranța biblică și mântuirea.






Americanii Au Ambele Puncte de Vedere, și cel Ortodox și cel Heterodox

Religia și politica: două subiecte cel mai mult excluse dintr-o conversație politicoasă. Această zicală veche se pare că are sprijinul celor mai mulți americani. Când sunt întrebați dacă ei, în mod personal, au responsabilitatea să le spună altor oameni convingerile lor religioase, majoritatea oamenilor (54%) își exprimă dezacordul, (46% cred altfel, foarte aproape de o împărțire egală). Ajungând la ortodoxie ( sau, mai degrabă, la heterodoxie) în populația americană, majoritatea (55%) sunt de acord că dacă o persoană este în general bună, sau face lucruri destul de bune pentru alții în timpul vieții, va câștiga un loc în cer.





Totuși, în ciuda popularității convingerii că actele de caritate sunt suficiente pentru viața eternă, dintr-o listă lungă de opțiuni pentru moduri de a-L descrie pe Dumnezeu, majoritatea aleg punctul de vedere cel mai ortodox: că Dumnezeu este atotputernic, atotștiutor, creator perfect al universului, Care conduce lumea astăzi. [Dar sunt și] alte puncte de vedere despre Dumnezeu, [care] alcătuiesc o treime (33%) din răspunsuri, iar unul din 10 (10%) zice că nici nu există Dumnezeu.





Despre această Cercetare

Studiul pe care se bazează aceste constatări a fost realizat prin sondaje online și telefonice în perioada ianuarie – aprilie 2016. Un total de 5.137 de interviuri au fost realizate pe un eșantion aleatoriu de adulți din Statele Unite, cu vârsta de 18 ani sau mai mari. Eroarea de eșantionare este de plus sau minus un punct procentual la un nivel de încredere de 95 procente.

Născuți din nou: Au făcut un angajament personal cu Iisus Hristos care este încă important în viața lor astăzi și cred că atunci când vor muri, vor merge în cer din cauză că și-au mărturisit păcatele și L-au acceptat pe Iisus Hristos ca Mântuitorul lor.

Creștini Evanghelici: Îndeplinesc criteriile celor născuți din nou plus alte șapte condiții. Aceste condiții includ faptul de a spune că credința lor este foarte importantă în viața lor astăzi; faptul de a crede că au responsabilitatea personală de a împărtăși convingerile lor religioase despre Hristos cu necreștinii; faptul de a crede că Satan există; faptul de a crede că Iisus Hristos a trăit o viață fără păcat pe pământ; faptul de a afirma că Biblia este exactă în tot ceea ce transmite; faptul de a crede că mântuirea veșnică este posibilă numai prin har, nu prin fapte; și faptul de a-L descrie pe Dumnezeu ca atotștiutor, atotputernic, divinitatea perfectă care a creat universul și care încă îl conduce astăzi. Faptul de a fi clasificat ca evanghelic nu este dependent de participarea la Biserică sau de afiliația denominațională a Bisericii frecventate. Respondenților nu li s-a cerut să se descrie ca „evanghelici”.

Cei conștienți de valoarea Bibliei: cred că Biblia este exactă în toate principiile pe care le transmite și au citit Scripturile în săptămâna trecută.

Cei numiți “churched”: au participat la Biserică luna trecută.

Cei numiți „unchurched”: nu au participat la Biserică în ultimele șase luni.

Creștini practicanți: Cei care participă la o slujbă religioasă cel puțin o dată pe lună, care spun că credința lor este foarte importantă în viețile lor și se auto-identifică a fi creștini.

Creștini nepracticanți: Cei care se auto-identifică a fi creștini dar nu se califică a fi creștini practicanți.

Post-creștini: Pentru a fi încadrați în categoria de „post-creștini” indivizii trebuie să îndeplinească 60% sau mai mult din următorii factori (nouă sau mai mulți). Indivizii încadrați la „post-creștini în mod deplin” îndeplinesc 80% sau mai mult din factori (12 sau mai multe din aceste 15 criterii):
 
*Nu cred în Dumnezeu.

*Se identifică a fi atei sau agnostici.

*Nu sunt de acord că credința este importantă în viața lor.

*Nu s-au rugat lui Dumnezeu (în anul trecut).

*N-au făcut niciodată un angajament față de Iisus.

*Nu sunt de acord că Biblia este exactă.

*Nu au donat bani la o Biserică (în anul trecut).

*Nu au participat la o Biserică (în anul trecut).

*Sunt de acord că Iisus a comis păcate.

*Nu simt responsabilitatea de a-și împărtăși credința.

*Nu au citit Biblia (în săptămâna trecută).

*Nu au făcut voluntariat la Biserică (în săptămâna trecută).

*Nu au participat la Școala de Duminica (în săptămâna trecută).

*Nu au participat la un grup religios mic (în săptămâna trecută).

*Nu au participat într-o Biserică organizată la nivel de casă (în anul trecut).


Despre Grupul Barna

Grupul Barna este o organizație privată, non-partizană, lucrativă, sub umbrela Companiilor Issachar. Situat în Ventura, California, Grupul Barna conduce și analizează cercetarea de primă importanță pentru a înțelege tendințe culturale legate de valori, convingeri, atitudini și comportamente, începând din 1984.





[1]Barna Group, The State of the Church 2016, Research Releases in Faith & Christianity, September 15, 2016, https://www.barna.com/research/state-church-2016/


marți, 20 septembrie 2016

M I N C I U N A

de Lucian Olaru




  „Limba mincinoasă urăşte adevărul şi gura linguşitorilor pricinuieşte prăbuşirea.” [1]
“Minciuna care face bine valorează mai mult decât adevărul care face rău” (Proverb)
„Este uşor să falsifici – să afirmi lucruri care nu sunt adevărate – în cuvinte” [2]
„Sunt minciuni care au picioare scurte şi minciuni care au nasul lung” [3]






Sinonime pentru minciună: falsitate, neadevăr, denaturare, ficţiune, născocire, plăsmuire[4], scorneală, baliverne, braşoave, basm, gogoaşă, tromboane, iluzie, amăgire, eres[5].

1.  ADEVĂRUL în antiteză cu   MINCIUNA

Nu există încredere fără adevăr; dacă oamenii au încredere unii în alţii – pentru că toţi sunt martorii adevărului şi iubesc Adevărul – atunci toată lumea progresează. Minciuna caută să îngroape adevărul cu mult întuneric, act care se opune lui Dumnezeu - apărătorul Adevărului şi susţinătorul Vieţii.
          Cine vorbeşte adevărul se aseamănă cu Dumnezeu[6], iar omul care practică minciuna se aseamănă diavolului [7]. Minciuna distruge încrederea oamenilor şi relaţiile dintre ei, dar adevărul întăreşte încrederea pe care se sprijină societatea. Adevărul este mijlocul prin care se înmulţeşte iubirea şi încrederea între oameni, dar minciuna întunecă mintea,  dezbină case şi fărâmiţează naţiuni. Minciuna fură adevărul şi duce în eroare pe cei ce o ascultă.
În timp ce adevărul lucrează la înmulţirea binelui general, minciuna sporeşte răul. Dacă adevărul lucrează pentru Dumnezeu şi-I aduce slavă, minciuna necinsteşte pe Creator şi susţine pe diavol. Adevărul eliberează[8] în timp ce minciuna înrobeşte pe om şi-l pune sub stăpânirea diavolului. Adevărul înnobilează pe om, îl aseamănă şi-l apropie de Dumnezeu, în vreme ce minciuna îl dezumanizează şi îl urâţeşte pe om prin asemănarea cu cel viclean. Neadevărul (Adevărul mutilat, murdărit cu intenţie) poate fi rostit prin cuvinte, gesturi sau prin tăcere [9].
Minciună este şi atunci când taci sau zâmbeşti cu înţeles şi nu intervi pentru restabilirea adevărului atunci când vezi că cineva absent este vorbit de rău şi ştii că nu este adevărat[10]. A induce în eroare în mod deliberat o altă persoană fără să o prevină în legătură cu acest lucru[11] este minciună.

Teologia Morală spune că nu intră în categoria minciunii următoarele: expresiile simbolice, fabulele, parabolele, basmele, romanţele, deoarece ele nu au intenţia de a împiedica cunoaşterea adevărului.[12]

          Mulţi oameni (sau unele persoane credule sau naive) uşor pot fi victime sigure, dar mincinosul afirmă că este vina lor dacă nu şi-au dat seama de minciună: “Dacă eşti prost, stai acasă?” ; “Ce să-ţi fac dacă eşti prost?”.


1.   CE SPUNE BIBLIA DESPRE MINCIUNĂ?

a)   Vechiul Testament. Pedepse.

Din cartea Facerii aflăm că diavolul sub chipul şarpelui a minţit-o pe Eva în Rai cum că nu vor muri dacă vor mânca din pomul oprit; Eva a călcat porunca lui Dumnezeu iar pedeapsa pentru minciună (nu şi-au recunoscut vina)[13] a fost izgonirea din Rai[14]. Şi şarpele a fost pedepsit pentru minciună.[15] Păcatul minciunii este amintit de foarte multe ori în paginile Vechiului Testament. Cele 10 Porunci mozaice interzic explicit minciuna: "Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!" [16]

În cartea a IV a Regilor în capitolul 5 este relatată o întâmplare despre proorocul Elisei – omul lui Dumnezeu. Acesta a fost ucenicul marelui prooroc Ilie Tesviteanul până în ziua în care „un car şi cai de foc … au ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer” [17]. Cu câtva timp înainte ca Ilie să fie înălţat la cer, Elisei învăţăcelul a cerut de la Ilie: «Duhul care este în tine să fie îndoit în mine!» [18] Vestea despre faptele minunate pe care le făcea Elisei proorocul a ajuns şi la Neeman – om de seamă şi căpetenia oştirii regelui Siriei – care era bolnav de lepră.[19] Ajuns la poarta casei lui Elisei, Neeman primeşte poruncă să se scalde în apa Iordanului de 7 ori şi se va curăţi de lepră. În semn de mulţumire şi recunoştinţă pentru vindecarea de lepră, Neeman aduce dar lui Elisei însă acesta nu vrea să primească. În vremea aceea Ghehazi era sluga lui Elisei, omul lui Dumnezeu; acesta, alergând după Neeman, a minţit cum că l-ar fi trimis proorocul să-i ceară bani şi haine. Când s-a întors înapoi, Elisei l-a întrebat:

“«De unde vii Ghehazi?» Şi el a răspuns: «Robul tău n-a fost nicăieri». Iar Elisei i-a zis: «Au doar inima mea nu te-a întovărăşit când omul acela s-a dat jos din căruţă şi a venit în întâmpinarea ta? Este timpul oare să iau argint şi haine, măslini şi vii, vite mari sau mărunte, robi sau roabe? Să se lipească dar lepra lui Neeman de tine şi de urmaşii tăi în veci». Şi a ieşit Ghehazi de la Elisei alb de lepră ca zăpada” .[20]

Pedeapsa pentru minciună a fost imediată căci Ghehazi s-a umplut de lepră.

O altă întâmplare este sărutarea mincinoasă care a avut loc între  Ioab –căpetenia oştirii regelui David (II Regi 20, 10) şi Amasa – comandantul oştirii lui Abesalom:
“ « Eşti sănătos, frate? » a zis Ioab către Amasa. Apoi a apucat Ioab pe Amasa cu mâna de barbă, ca să-l sărute. Amasa însă nu s-a ferit de sabia care era în mâna lui Ioab şi acesta l-a lovit cu ea în pântece şi i-a vărsat măruntaiele jos şi nu i-a mai dat altă lovitură. Şi Amasa a murit”  [21]. Sărutarea vicleană, mincinoasă este semnul trădării şi prefigurează vânzarea lui Iisus prin sărutul lui Iuda.

Minciuna este urâciune înaintea lui Dumnezeu iar buzele care grăiesc adevărul sunt de mare preţ la Dumnezeu[22].  Omul care depune mărturie mincinoasă „nu va rămâne nepedepsit şi cel ce spune lucruri neadevărate nu va scăpa… se va prăbuşi”[23].


b)   Noul Testament. Pedepse

Un eveniment extrem de dureros a fost întâmplarea din Grădina Ghetsimani unde Iisus se ruga alături de ucenicii Săi şi aştepta momentul fatal al trădării; Iuda cel iubitor de arginţi se apropie cu vicleşug de Domnul său; cu sărutare vicleană şi mincinoasă, îl arată ostaşilor pe Iisus ca să-L prindă; Iisus îl mustră spre îndreptare: „Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului?” [24] Cu totul diferit este sărutul de pocăinţă şi de recunoştinţă al femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi picioarele lui Iisus, le-a şters cu părul capului ei şi le-a uns cu mir[25]. Imnografii Bisericii au ilustrat foarte frumos această trădare nesuferită a vânzătorului:

          „Astăzi Iuda se leapădă de cinstea Iui Dumnezeu şi se înstrăinează de har; fiind ucenic, se face vânzător: în obicei prietenesc ascunde vicleşug, şi nebuneşte socoteşte că este mai bine a sluji iubirii de argint, decât dragostei Stăpânului, făcîndu-se călăuză adunării celei fără de lege. Iar noi avînd mântuire pe Hristos, pe Acesta să-L slăvim.”  [26] “Cu 30 de arginţi şi cu sărutare vicleană, Te căutau iudeii să Te ucidă, Doamne;” [27]

          Evenimentele deosebite care au avut loc în ultimele zile ale vieţii lui Iisus pe pământ sunt deosebit de tragice pentru cei care trăiesc pe pământ ca să fie fericiţi; Unul din cei doisprezece a vândut pe Unul Născut Fiu al Mariei pentru câţiva bănuţi, Împăratul îngerilor este încununat cu cunună mincinoasă de spini, iar ca Împărat al făpturii, al întregii Creaţii, Iisus este îmbrăcat cu porfiră mincinoasă ca un împărat. Iată cum este cântat la Slujba Utreniei din Vinerea Mare episodul în care Iisus este îmbrăcat cu hlamida roşie de către ostaşii romani în semn de batjocură[28]:

"Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape. Cu cunună de spini a fost încununat Împăratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă a fost îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori" [29].

          Cartea Faptele Apostolilor povesteşte despre doi soţi cu numele Anania şi Safira, că aveau o ţarină; ei s-au hotărât să o vândă ca să depună banii la picioarele apostolilor pentru folosul întregii comunităţi creştine. Această faptă bună s-a transformat într-una rea şi apoi într-o tragedie. Minciuna premeditată este fatală celor doi soţi care merg pe rând la apostolul Petru şi spun amândoi că preţul vânzării ţarinii este întreg, deşi opriseră o parte pentru ei. Anania şi Safira mor imediat pe rând de moarte neaşteptată[30]ca pedeapsă pentru minciună.
          În Sfânta Evanghelie se mai vorbeşte despre hristoşi mincinoşi[31] al căror scop unic este să amăgească oamenii credincioşi ca să-i câştige pentru diavol; învăţători mincinoşi[32]care nu vor recunoaşte pe Iisus Hristos Răscumpărătorul fiindcă sunt simbriaşi ai celui viclean; prooroci mincinoşi[33] care vor face semne şi minuni false, mincinoase. Apostolul Pavel interzice minciuna între creştini atunci când zice: "Nu vă minţiţi unul pe altul" [34]. Minciuna este lucrul diavolului, produce întuneric, ascunde adevărul şi înmulţeşte nedreptatea acoperind-o; ea înjoseşte pe om făcându-l să-şi piardă nobleţea. În schimb adevărul luminează, revelează, scoate totul la iveală, este unealtă a dreptăţii şi-l înfrumuseţează pe om asemănându-l cu Dumnezeu: “Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” [35].
Uneori pedeapsa pentru minciună este mai mare decât pedeapsa pentru fapta rea pe care încearcă să o acopere pentru a descuraja angajarea unei alte minciuni;
Pedeapsa pentru minciună este oprirea de la fericire: “Partea … tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă” [36] .


2.   DE CÂTE FELURI ESTE MINCIUNA?

Sunt două feluri principale de minciună: a tăinui şi a falsifica; “Mincinosul nu doar ascunde informaţii, dar prezintă informaţii false ca fiind adevărate” [37].


a)   Felurile minciunii, în funcţie de scopul urmărit[38]

          - distractivă sau din glumă;
          - de interes, urmărind un avantaj pentru cel ce o spune sau pentru alţii;
          - de nevoie, care urmăreşte înlăturarea unei pagube sau salvarea dintr-o situaţie grea;
          - de răutate, care urmăreşte să producă pagubă altora;
          - minciuni care pornesc din limbuţie, din dorinţa de a se afirma mereu sau din plăcerea de a minţi;
- din invidie
          - linguşirea - este tot o minciună - înseamnă lăudarea cuiva pentru însuşiri pe care acela nu le are, în scopul câştigării de foloase nemeritate;
          - minciuna altruistă – un profesor psiholog, Paul Ekman de la University of California, San Francisco, USA, vorbeşte despre minciuna total altruistăprin care mincinosul nu are nimic de câştigat şi aduce două exemple: preotul care ascunde spovedania criminalului, datorită jurământului profesional că nu va divulga niciodată secretul spovedaniei; al doilea exemplu sunt salvatorii care vin la un accident grav şi nu îi spun copilului de 10 ani că părinţii lui au murit[39]. Minciuna poate leza sau avantaja pe pacient, de aceea în diferite situaţii medicii nu spun adevărul despre gravitatea bolii, minţind astfel fără să câştige nimic, pentru ca să nu facă un rău mai mare bolnavului îngrijorându-l peste măsură.

          Cântarul mincinos folosit adesea de comercianţi produce furt prin înşelarea încrederii: „Greutăţile nedrepte pentru cântărire sunt urâciune înaintea Domnului şi cântarele înşelătoare nu sunt decât un lucru rău” [40].

                Viaţa de pe pământ este mincinoasă pentru că promite mult şi oferă atât de puţin! Ea este scurtă, plină de neplăceri şi foarte amăgitoare; viaţa pământească poate să devină mincinoasă când ne despărţim de Iisus: „Cel ce şi-a câştigat viaţa, O va pierde; iar cel ce şi-a pierdut viaţa pentru Mine, acela O va câştiga” [41]. Pentru orice creştin, viaţa aceasta trecătoare este numai o vale a plângerii, a durerii, un loc trecător în care ne câştigăm mântuirea.


          Dumnezei mincinoşi sunt orice lucruri pe care oamenii le pun mai presus de suflet şi de Unicul Adevăratul Dumnezeu şi se închină lor [42]; aşa sunt banii, plăcerile, drogurile, mândria şi ambiţia, falsa dreptate (repararea unei nedreptăţi printr-o nedreptate sau faptă gravă, sau chiar prin crimă, «pentru că a meritat-o din plin»);  unii oameni sunt convinşi că merită şi că este dreptul lor ca să ia viaţa altor oameni; acestea conduc la pierderea libertăţii, a mântuirii şi a vieţii veşnic fericită.

          Minciuna în scris sau falsul în acte, sau orice fel de falsificare parţială sau totală în scris; plagiatul în lucrări ştiinţifice, licenţe studenţeşti sau de alt fel; minciuna cu scop de manipulare a maselor; devierea atenţiei de la un adevăr mare, important spre un adevăr neînsemnat sau chiar spre o minciună.
«Învăţătura de Credinţă Ortodoxă» are următoarele precizări:
Exagerarea lucrurilor sau năravul de a adăuga câte ceva la adevăr, a exagera lucrurile, încât nu se mai poate şti care este adevărul.
Vicleniasau vorba cu două înţelesuri.
Prefăcătoria(falsitatea), adică ascunderea minciunii sub chipul prieteniei, dragostei şi al binefacerii, spre a înşela şi păgubi pe alţii.
Ipocrizia – Cei cuprinşi de făţărnicie una gândesc şi alta spun şi fac. De păcatul făţărniciei se fac vinovaţi şi cei care se arată că ţin rânduielile bisericeşti, pe când, de fapt, nu le ţin. Pe vremea Mântuitorului cădeau în păcatul făţărniciei mai ales fariseii şi cărturarii; de aceea minciuna prin făţărnicie se mai numeşte şi fariseism. De multe ori Domnul Iisus a mustrat această boală a societăţii; pe făţarnici i-a numit morminte văruite care pe dinafară sunt văruite şi curate, însă pe dinnăuntru sunt pline de necurăţie urât mirositoare[43]. În vremea lui Iisus cărturarii şi fariseii ziceau ceva dar făceau altceva;[44] închideau oamenilor accesul la Împărăţia Cerurilor: ei nu intrau şi nu lăsau nici pe alţii să intre;[45] împlineau cele mai uşoare părţi ale Legii, însă pe cele mai grele şi mai importante le treceau cu vederea[46]. Singura lor grijă era să arate oamenilor că sunt drepţi şi evlavioşi.[47]
“Grăirea de rău, clevetirea sau calomnia, prin care se pun pe seama cuiva cuvinte rele pe care acela nu le-a spus, sau fapte rele pe care nu le-a făcut, cu gândul de a-i face rău. Tot aici se numără şi răspândirea celor născocite pe seama cuiva”.[48]


În Sfânta Scriptură diavolul este numit: Tatăl minciunii” (Ioan 8, 44). Dumnezeu urăşte minciuna: „Buzele cele grăitoare de minciună sunt urâciune înaintea Domnului” (Pilde 12, 22). Minciuna nu poate rămâne fără pedeapsă, care vine de la Dumnezeu, căci: „Partea... tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua” (Apoc. 21, 8). Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne ferim de păcatul minciunii: „Nu vă minţiţi unul pe altul” (Col. 3, 9). Sau: „Lepădând minciuna grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare” (Efes. 4, 25). În prima Epistolă a Sfântului Petru citim că „Cel ce voieşte să iubească viaţa şi să vadă zile bune să-şi oprească limba de la rău şi buzele sale să nu grăiască vicleşug” (I Petru 3, 10).


b)   Proverbe

“Minciuna are picioare scurte”.
“Mincinosul cu de-a sila, face musca cat camila”.
“A spune o minciună este începutul unui furt” (Proverb japonez).
“Mincinoşii încep prin a-i înşela pe alţii, dar sfârşesc înşelându-se pe ei înşişi”.
“Cei mai mari mincinosi sunt cei care jură”.
“Minciuna care face bine valorează mai mult decât adevărul care face rău.”
“Să nu umbli cu cioara vopsită”.
“Minciuna este vacanţa adevărului” [49].
„Minte de îngheaţă apele”.


3.  C O N C L U Z I I

          „Dreptatea Ta este Dreptate în veac şi cuvântul Tău este adevărul”. [50] Trebuie să iubim adevărul ca să fim vrednici de iubirea cu care ne iubeşte Dumnezeu.
          Faptul în sine de a minţi poate genera sentimente negative: teama de a fi prins şi vinovăţia de a fi dus în eroare ţinta; dar şi sentimente pozitive ca de exemplu: plăcerea de a minţii, mândria realizării şi dispreţul îndreptăţit faţă de victimă[51]. „Minciuna promite posibilitatea evitării oricăror pierderi” [52]. Uneori pedeapsa pentru minciună poate fi mai drastică decât pedeapsa pentru răul pe care îl acoperă dar are scopul de a descuraja angajarea într-o altă minciună.
Minciuna, înjoseşte pe omul mincinos şi păgubeşte pe oameni; ea este primejdioasă fiindcă se furişează pe nesimţite în sufletul omului, prinde rădăcini şi numai cu mare greutate poate fi scoasă.

Datoria adevărului nu cere întotdeauna mărturisirea tuturor celor ştiute. Ea este îngrădită prin datoria de a păstra nedescoperite lucrurile care ni s-au încredinţat pe temeiul încrederii în cuvântul nostru că vom păstra tăcerea. De asemenea trebuie păstrate nedestăinuite şi lucrurile în legătură cu slujba fiecăruia, după cum cere legea (secretul profesional) [53]. Obligaţia morală de a da în vileag minciuna ca să apărăm adevărul ar trebui să consume conştiinţele tuturor.   

Minciuna întunecă raportul nostru cu Dumnezeu, mintea omului îşi pierde din strălucire, devine opacă şi nu mai vede curat lucrurile şi pe semenii săi; Prin minciună omul devine urât şi murdar înaintea lui Dumnezeu şi se îndepărtează de El. O minciună aduce după ea altele; ea necinsteşte pe Dumnezeu care este Adevărul. Prin minciună se întunecă în om chipul lui Dumnezeu care este adevărul veşnic şi se întipăreşte chipul diavolului care este tatăl minciunii (Ioan 8, 44).

         


[1] Proverbe 26, 28
[2] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 100.
[3] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 98
[6] Ioan 8, 31-32: «Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei … ».
[7] Ioan 8, 44: “este mincinos şi tatăl minciunii”.
[8] Ioan 8, 32: "adevărul vă va face liberi"
[9] Teologia Morală Ortodoxă, vol  II, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, p 267; “Minciuna se săvârşeşte cu vorba, cu scrisul, cu fapta sau şi numai cu anumite semne, sau cu tăcerea. De pildă, cineva ştie ca ceea ce se spune despre altul nu este adevărat şi, totuşi, nu arată adevărul, ci tace, zâmbeşte sau face un semn de întărire a celor spuse” (ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ ORTODOXĂ, Ediţie electronică, Ed. Apologeticum, 2006, p 235);
[10] Afirmație mincinoasă și tendențioasă făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva = calomnie,  defăimare, clevetire, la  https://dexonline.ro/definitie/calomnie
[11] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 31.
[12] Teologia Morală Ortodoxă, vol  II, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, p 268.
[13] Facere 3, 12-13.
[14] Facere 3, 23-24.
[15] Facere 3, 14-15.
[17] IV Regi 2, 11
[18] IV Regi 2, 9
[20] IV Regi 5, 25-27
[21] II Regi 20, 9-10
[22] Pildele lui Solomon 12, 22: “Buzele cele grăitoare de minciună sunt urâciune înaintea Domnului, iar cei ce făptuiesc după adevăr sunt plăcerea Lui”.
[23] Pildele lui Solomon 19,5,9
[24] Luca 22, 48; Matei 26, 48-50.
[25] Luca 7, 38;  “Iuda văzut-a pe păcătoasa sărutând tălpile Mântuitorului, şi a gândit cu vicleşug la sărutarea vânzării” (Denia de Marţi seara, Laude, cântarea a patra, TRIOD, EIBM al BOR, Bucureşti, 2000, p 573)
[26] Slujba Patimilor, Denia de Joi seara, antifonul al 4-lea, cântarea a doua, TRIOD, EIBM al BOR, Bucureşti, 2000, p 606.
[27] Slujba Patimilor, Denia de Joi seara, antifonul al 3-lea, cântarea a patra, TRIOD, EIBM al BOR, Bucureşti, 2000, p 605.
[28] Matei 27, 28-29: "Şi dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roşie. Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea Lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor!"
[29] Slujba Patimilor, Denia de Joi seara, antifonul al 15-lea,  cântarea întâi, TRIOD, EIBM al BOR, Bucureşti, 2000, p 610.
[30] Faptele Apostolilor 5, 1-11.
[31] Matei 24,5.
[32] II Petru 2, 1: "Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire; "
[33] Marcu 13, 22: "Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi". A se vedea şi (II Tesaloniceni 2:11; Apocalipsa 13:14)
[34] Coloseni 3, 9;  "Lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său" (Efeseni 4, 25)
[35] Romani 13, 12
[36] Apocalipsă 21, 8.
[37] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 31.
[38] Teologia Morală Ortodoxă, vol  II, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, p 268
[39] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 84
[40] Pildele lui Solomon 20, 23
[42] „Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti. Gură au şi nu vor grăi, ochi au şi nu vor vedea. Urechi au şi nu vor auzi, că nu este duh în gura lor” [42] (Psalmi 134, 15-17).
[43] Matei 23, 25; 27
[44] Matei 23, 3-7
[45] Matei 23, 13
[46] Matei 23, 23
[47] Matei 23, 14; 28
[48] ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ ORTODOXĂ, Ediţie electronică, Ed. Apologeticum, 2006, p 235
[50]Slujba înmormântării mirenilor, Molitfelnic, EIBMO al BOR, Bucureşti, 2013, p 205.
[51] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 93
[52] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 74
[53] ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ ORTODOXĂ, Ediţie electronică, Ed. Apologeticum, 2006, p 236,