de Lucian Olaru
“Minciuna care face bine valorează mai mult decât adevărul care face rău” (Proverb)
„Este uşor să falsifici – să afirmi lucruri care nu sunt adevărate – în cuvinte” [2]
„Sunt minciuni care au picioare scurte şi minciuni care au nasul lung” [3]
Sinonime pentru minciună: falsitate, neadevăr, denaturare, ficţiune, născocire, plăsmuire[4], scorneală, baliverne, braşoave, basm, gogoaşă, tromboane, iluzie, amăgire, eres[5].
1. ADEVĂRUL în antiteză cu MINCIUNA
Nu există încredere fără adevăr; dacă oamenii au încredere unii în alţii – pentru că toţi sunt martorii adevărului şi iubesc Adevărul – atunci toată lumea progresează. Minciuna caută să îngroape adevărul cu mult întuneric, act care se opune lui Dumnezeu - apărătorul Adevărului şi susţinătorul Vieţii.
Cine vorbeşte adevărul se aseamănă cu Dumnezeu[6], iar omul care practică minciuna se aseamănă diavolului [7]. Minciuna distruge încrederea oamenilor şi relaţiile dintre ei, dar adevărul întăreşte încrederea pe care se sprijină societatea. Adevărul este mijlocul prin care se înmulţeşte iubirea şi încrederea între oameni, dar minciuna întunecă mintea, dezbină case şi fărâmiţează naţiuni. Minciuna fură adevărul şi duce în eroare pe cei ce o ascultă.
În timp ce adevărul lucrează la înmulţirea binelui general, minciuna sporeşte răul. Dacă adevărul lucrează pentru Dumnezeu şi-I aduce slavă, minciuna necinsteşte pe Creator şi susţine pe diavol. Adevărul eliberează[8] în timp ce minciuna înrobeşte pe om şi-l pune sub stăpânirea diavolului. Adevărul înnobilează pe om, îl aseamănă şi-l apropie de Dumnezeu, în vreme ce minciuna îl dezumanizează şi îl urâţeşte pe om prin asemănarea cu cel viclean. Neadevărul (Adevărul mutilat, murdărit cu intenţie) poate fi rostit prin cuvinte, gesturi sau prin tăcere [9].
Minciună este şi atunci când taci sau zâmbeşti cu înţeles şi nu intervi pentru restabilirea adevărului atunci când vezi că cineva absent este vorbit de rău şi ştii că nu este adevărat[10]. A induce în eroare în mod deliberat o altă persoană fără să o prevină în legătură cu acest lucru[11] este minciună.
Teologia Morală spune că nu intră în categoria minciunii următoarele: expresiile simbolice, fabulele, parabolele, basmele, romanţele, deoarece ele nu au intenţia de a împiedica cunoaşterea adevărului.[12]
Mulţi oameni (sau unele persoane credule sau naive) uşor pot fi victime sigure, dar mincinosul afirmă că este vina lor dacă nu şi-au dat seama de minciună: “Dacă eşti prost, stai acasă?” ; “Ce să-ţi fac dacă eşti prost?”.
1. CE SPUNE BIBLIA DESPRE MINCIUNĂ?
a) Vechiul Testament. Pedepse.
Din cartea Facerii aflăm că diavolul sub chipul şarpelui a minţit-o pe Eva în Rai cum că nu vor muri dacă vor mânca din pomul oprit; Eva a călcat porunca lui Dumnezeu iar pedeapsa pentru minciună (nu şi-au recunoscut vina)[13] a fost izgonirea din Rai[14]. Şi şarpele a fost pedepsit pentru minciună.[15] Păcatul minciunii este amintit de foarte multe ori în paginile Vechiului Testament. Cele 10 Porunci mozaice interzic explicit minciuna: "Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!" [16]
În cartea a IV a Regilor în capitolul 5 este relatată o întâmplare despre proorocul Elisei – omul lui Dumnezeu. Acesta a fost ucenicul marelui prooroc Ilie Tesviteanul până în ziua în care „un car şi cai de foc … au ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer” [17]. Cu câtva timp înainte ca Ilie să fie înălţat la cer, Elisei învăţăcelul a cerut de la Ilie: «Duhul care este în tine să fie îndoit în mine!» [18] Vestea despre faptele minunate pe care le făcea Elisei proorocul a ajuns şi la Neeman – om de seamă şi căpetenia oştirii regelui Siriei – care era bolnav de lepră.[19] Ajuns la poarta casei lui Elisei, Neeman primeşte poruncă să se scalde în apa Iordanului de 7 ori şi se va curăţi de lepră. În semn de mulţumire şi recunoştinţă pentru vindecarea de lepră, Neeman aduce dar lui Elisei însă acesta nu vrea să primească. În vremea aceea Ghehazi era sluga lui Elisei, omul lui Dumnezeu; acesta, alergând după Neeman, a minţit cum că l-ar fi trimis proorocul să-i ceară bani şi haine. Când s-a întors înapoi, Elisei l-a întrebat:
“«De unde vii Ghehazi?» Şi el a răspuns: «Robul tău n-a fost nicăieri». Iar Elisei i-a zis: «Au doar inima mea nu te-a întovărăşit când omul acela s-a dat jos din căruţă şi a venit în întâmpinarea ta? Este timpul oare să iau argint şi haine, măslini şi vii, vite mari sau mărunte, robi sau roabe? Să se lipească dar lepra lui Neeman de tine şi de urmaşii tăi în veci». Şi a ieşit Ghehazi de la Elisei alb de lepră ca zăpada” .[20]
Pedeapsa pentru minciună a fost imediată căci Ghehazi s-a umplut de lepră.
O altă întâmplare este sărutarea mincinoasă care a avut loc între Ioab –căpetenia oştirii regelui David (II Regi 20, 10) şi Amasa – comandantul oştirii lui Abesalom:
“ « Eşti sănătos, frate? » a zis Ioab către Amasa. Apoi a apucat Ioab pe Amasa cu mâna de barbă, ca să-l sărute. Amasa însă nu s-a ferit de sabia care era în mâna lui Ioab şi acesta l-a lovit cu ea în pântece şi i-a vărsat măruntaiele jos şi nu i-a mai dat altă lovitură. Şi Amasa a murit” [21]. Sărutarea vicleană, mincinoasă este semnul trădării şi prefigurează vânzarea lui Iisus prin sărutul lui Iuda.
Minciuna este urâciune înaintea lui Dumnezeu iar buzele care grăiesc adevărul sunt de mare preţ la Dumnezeu[22]. Omul care depune mărturie mincinoasă „nu va rămâne nepedepsit şi cel ce spune lucruri neadevărate nu va scăpa… se va prăbuşi”[23].
b) Noul Testament. Pedepse
Un eveniment extrem de dureros a fost întâmplarea din Grădina Ghetsimani unde Iisus se ruga alături de ucenicii Săi şi aştepta momentul fatal al trădării; Iuda cel iubitor de arginţi se apropie cu vicleşug de Domnul său; cu sărutare vicleană şi mincinoasă, îl arată ostaşilor pe Iisus ca să-L prindă; Iisus îl mustră spre îndreptare: „Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului?” [24] Cu totul diferit este sărutul de pocăinţă şi de recunoştinţă al femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi picioarele lui Iisus, le-a şters cu părul capului ei şi le-a uns cu mir[25]. Imnografii Bisericii au ilustrat foarte frumos această trădare nesuferită a vânzătorului:
„Astăzi Iuda se leapădă de cinstea Iui Dumnezeu şi se înstrăinează de har; fiind ucenic, se face vânzător: în obicei prietenesc ascunde vicleşug, şi nebuneşte socoteşte că este mai bine a sluji iubirii de argint, decât dragostei Stăpânului, făcîndu-se călăuză adunării celei fără de lege. Iar noi avînd mântuire pe Hristos, pe Acesta să-L slăvim.” [26] “Cu 30 de arginţi şi cu sărutare vicleană, Te căutau iudeii să Te ucidă, Doamne;” [27]
Evenimentele deosebite care au avut loc în ultimele zile ale vieţii lui Iisus pe pământ sunt deosebit de tragice pentru cei care trăiesc pe pământ ca să fie fericiţi; Unul din cei doisprezece a vândut pe Unul Născut Fiu al Mariei pentru câţiva bănuţi, Împăratul îngerilor este încununat cu cunună mincinoasă de spini, iar ca Împărat al făpturii, al întregii Creaţii, Iisus este îmbrăcat cu porfiră mincinoasă ca un împărat. Iată cum este cântat la Slujba Utreniei din Vinerea Mare episodul în care Iisus este îmbrăcat cu hlamida roşie de către ostaşii romani în semn de batjocură[28]:
"Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape. Cu cunună de spini a fost încununat Împăratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă a fost îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori" [29].
Cartea Faptele Apostolilor povesteşte despre doi soţi cu numele Anania şi Safira, că aveau o ţarină; ei s-au hotărât să o vândă ca să depună banii la picioarele apostolilor pentru folosul întregii comunităţi creştine. Această faptă bună s-a transformat într-una rea şi apoi într-o tragedie. Minciuna premeditată este fatală celor doi soţi care merg pe rând la apostolul Petru şi spun amândoi că preţul vânzării ţarinii este întreg, deşi opriseră o parte pentru ei. Anania şi Safira mor imediat pe rând de moarte neaşteptată[30]ca pedeapsă pentru minciună.
În Sfânta Evanghelie se mai vorbeşte despre hristoşi mincinoşi[31] al căror scop unic este să amăgească oamenii credincioşi ca să-i câştige pentru diavol; învăţători mincinoşi[32]care nu vor recunoaşte pe Iisus Hristos Răscumpărătorul fiindcă sunt simbriaşi ai celui viclean; prooroci mincinoşi[33] care vor face semne şi minuni false, mincinoase. Apostolul Pavel interzice minciuna între creştini atunci când zice: "Nu vă minţiţi unul pe altul" [34]. Minciuna este lucrul diavolului, produce întuneric, ascunde adevărul şi înmulţeşte nedreptatea acoperind-o; ea înjoseşte pe om făcându-l să-şi piardă nobleţea. În schimb adevărul luminează, revelează, scoate totul la iveală, este unealtă a dreptăţii şi-l înfrumuseţează pe om asemănându-l cu Dumnezeu: “Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” [35].
Uneori pedeapsa pentru minciună este mai mare decât pedeapsa pentru fapta rea pe care încearcă să o acopere pentru a descuraja angajarea unei alte minciuni;
Pedeapsa pentru minciună este oprirea de la fericire: “Partea … tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă” [36] .
2. DE CÂTE FELURI ESTE MINCIUNA?
Sunt două feluri principale de minciună: a tăinui şi a falsifica; “Mincinosul nu doar ascunde informaţii, dar prezintă informaţii false ca fiind adevărate” [37].
- distractivă sau din glumă;
- de interes, urmărind un avantaj pentru cel ce o spune sau pentru alţii;
- de nevoie, care urmăreşte înlăturarea unei pagube sau salvarea dintr-o situaţie grea;
- de răutate, care urmăreşte să producă pagubă altora;
- minciuni care pornesc din limbuţie, din dorinţa de a se afirma mereu sau din plăcerea de a minţi;
- din invidie
- linguşirea - este tot o minciună - înseamnă lăudarea cuiva pentru însuşiri pe care acela nu le are, în scopul câştigării de foloase nemeritate;
- minciuna altruistă – un profesor psiholog, Paul Ekman de la University of California, San Francisco, USA, vorbeşte despre minciuna total altruistăprin care mincinosul nu are nimic de câştigat şi aduce două exemple: preotul care ascunde spovedania criminalului, datorită jurământului profesional că nu va divulga niciodată secretul spovedaniei; al doilea exemplu sunt salvatorii care vin la un accident grav şi nu îi spun copilului de 10 ani că părinţii lui au murit[39]. Minciuna poate leza sau avantaja pe pacient, de aceea în diferite situaţii medicii nu spun adevărul despre gravitatea bolii, minţind astfel fără să câştige nimic, pentru ca să nu facă un rău mai mare bolnavului îngrijorându-l peste măsură.
Cântarul mincinos folosit adesea de comercianţi produce furt prin înşelarea încrederii: „Greutăţile nedrepte pentru cântărire sunt urâciune înaintea Domnului şi cântarele înşelătoare nu sunt decât un lucru rău” [40].
Viaţa de pe pământ este mincinoasă pentru că promite mult şi oferă atât de puţin! Ea este scurtă, plină de neplăceri şi foarte amăgitoare; viaţa pământească poate să devină mincinoasă când ne despărţim de Iisus: „Cel ce şi-a câştigat viaţa, O va pierde; iar cel ce şi-a pierdut viaţa pentru Mine, acela O va câştiga” [41]. Pentru orice creştin, viaţa aceasta trecătoare este numai o vale a plângerii, a durerii, un loc trecător în care ne câştigăm mântuirea.
Dumnezei mincinoşi sunt orice lucruri pe care oamenii le pun mai presus de suflet şi de Unicul Adevăratul Dumnezeu şi se închină lor [42]; aşa sunt banii, plăcerile, drogurile, mândria şi ambiţia, falsa dreptate (repararea unei nedreptăţi printr-o nedreptate sau faptă gravă, sau chiar prin crimă, «pentru că a meritat-o din plin»); unii oameni sunt convinşi că merită şi că este dreptul lor ca să ia viaţa altor oameni; acestea conduc la pierderea libertăţii, a mântuirii şi a vieţii veşnic fericită.
Minciuna în scris sau falsul în acte, sau orice fel de falsificare parţială sau totală în scris; plagiatul în lucrări ştiinţifice, licenţe studenţeşti sau de alt fel; minciuna cu scop de manipulare a maselor; devierea atenţiei de la un adevăr mare, important spre un adevăr neînsemnat sau chiar spre o minciună.
«Învăţătura de Credinţă Ortodoxă» are următoarele precizări:
Exagerarea lucrurilor sau năravul de a adăuga câte ceva la adevăr, a exagera lucrurile, încât nu se mai poate şti care este adevărul.
Vicleniasau vorba cu două înţelesuri.
Prefăcătoria(falsitatea), adică ascunderea minciunii sub chipul prieteniei, dragostei şi al binefacerii, spre a înşela şi păgubi pe alţii.
Ipocrizia – Cei cuprinşi de făţărnicie una gândesc şi alta spun şi fac. De păcatul făţărniciei se fac vinovaţi şi cei care se arată că ţin rânduielile bisericeşti, pe când, de fapt, nu le ţin. Pe vremea Mântuitorului cădeau în păcatul făţărniciei mai ales fariseii şi cărturarii; de aceea minciuna prin făţărnicie se mai numeşte şi fariseism. De multe ori Domnul Iisus a mustrat această boală a societăţii; pe făţarnici i-a numit morminte văruite care pe dinafară sunt văruite şi curate, însă pe dinnăuntru sunt pline de necurăţie urât mirositoare[43]. În vremea lui Iisus cărturarii şi fariseii ziceau ceva dar făceau altceva;[44] închideau oamenilor accesul la Împărăţia Cerurilor: ei nu intrau şi nu lăsau nici pe alţii să intre;[45] împlineau cele mai uşoare părţi ale Legii, însă pe cele mai grele şi mai importante le treceau cu vederea[46]. Singura lor grijă era să arate oamenilor că sunt drepţi şi evlavioşi.[47]
“Grăirea de rău, clevetirea sau calomnia, prin care se pun pe seama cuiva cuvinte rele pe care acela nu le-a spus, sau fapte rele pe care nu le-a făcut, cu gândul de a-i face rău. Tot aici se numără şi răspândirea celor născocite pe seama cuiva”.[48]
În Sfânta Scriptură diavolul este numit: Tatăl minciunii” (Ioan 8, 44). Dumnezeu urăşte minciuna: „Buzele cele grăitoare de minciună sunt urâciune înaintea Domnului” (Pilde 12, 22). Minciuna nu poate rămâne fără pedeapsă, care vine de la Dumnezeu, căci: „Partea... tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua” (Apoc. 21, 8). Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne ferim de păcatul minciunii: „Nu vă minţiţi unul pe altul” (Col. 3, 9). Sau: „Lepădând minciuna grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare” (Efes. 4, 25). În prima Epistolă a Sfântului Petru citim că „Cel ce voieşte să iubească viaţa şi să vadă zile bune să-şi oprească limba de la rău şi buzele sale să nu grăiască vicleşug” (I Petru 3, 10).
b) Proverbe
“Minciuna are picioare scurte”.
“Mincinosul cu de-a sila, face musca cat camila”.
“A spune o minciună este începutul unui furt” (Proverb japonez).
“Mincinoşii încep prin a-i înşela pe alţii, dar sfârşesc înşelându-se pe ei înşişi”.
“Cei mai mari mincinosi sunt cei care jură”.
“Minciuna care face bine valorează mai mult decât adevărul care face rău.”
“Să nu umbli cu cioara vopsită”.
“Minciuna este vacanţa adevărului” [49].
„Minte de îngheaţă apele”.
3. C O N C L U Z I I
„Dreptatea Ta este Dreptate în veac şi cuvântul Tău este adevărul”. [50] Trebuie să iubim adevărul ca să fim vrednici de iubirea cu care ne iubeşte Dumnezeu.
Faptul în sine de a minţi poate genera sentimente negative: teama de a fi prins şi vinovăţia de a fi dus în eroare ţinta; dar şi sentimente pozitive ca de exemplu: plăcerea de a minţii, mândria realizării şi dispreţul îndreptăţit faţă de victimă[51]. „Minciuna promite posibilitatea evitării oricăror pierderi” [52]. Uneori pedeapsa pentru minciună poate fi mai drastică decât pedeapsa pentru răul pe care îl acoperă dar are scopul de a descuraja angajarea într-o altă minciună.
Minciuna, înjoseşte pe omul mincinos şi păgubeşte pe oameni; ea este primejdioasă fiindcă se furişează pe nesimţite în sufletul omului, prinde rădăcini şi numai cu mare greutate poate fi scoasă.
Datoria adevărului nu cere întotdeauna mărturisirea tuturor celor ştiute. Ea este îngrădită prin datoria de a păstra nedescoperite lucrurile care ni s-au încredinţat pe temeiul încrederii în cuvântul nostru că vom păstra tăcerea. De asemenea trebuie păstrate nedestăinuite şi lucrurile în legătură cu slujba fiecăruia, după cum cere legea (secretul profesional) [53]. Obligaţia morală de a da în vileag minciuna ca să apărăm adevărul ar trebui să consume conştiinţele tuturor.
Minciuna întunecă raportul nostru cu Dumnezeu, mintea omului îşi pierde din strălucire, devine opacă şi nu mai vede curat lucrurile şi pe semenii săi; Prin minciună omul devine urât şi murdar înaintea lui Dumnezeu şi se îndepărtează de El. O minciună aduce după ea altele; ea necinsteşte pe Dumnezeu care este Adevărul. Prin minciună se întunecă în om chipul lui Dumnezeu care este adevărul veşnic şi se întipăreşte chipul diavolului care este tatăl minciunii (Ioan 8, 44).
[2] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 100.
[3] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 98
[8] Ioan 8, 32: "adevărul vă va face liberi"
[9] Teologia Morală Ortodoxă, vol II, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, p 267; “Minciuna se săvârşeşte cu vorba, cu scrisul, cu fapta sau şi numai cu anumite semne, sau cu tăcerea. De pildă, cineva ştie ca ceea ce se spune despre altul nu este adevărat şi, totuşi, nu arată adevărul, ci tace, zâmbeşte sau face un semn de întărire a celor spuse” (ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ ORTODOXĂ, Ediţie electronică, Ed. Apologeticum, 2006, p 235);
[10] Afirmație mincinoasă și tendențioasă făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva = calomnie, defăimare, clevetire, la https://dexonline.ro/definitie/calomnie
[11] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 31.
[22] Pildele lui Solomon 12, 22: “Buzele cele grăitoare de minciună sunt urâciune înaintea Domnului, iar cei ce făptuiesc după adevăr sunt plăcerea Lui”.
[25] Luca 7, 38; “Iuda văzut-a pe păcătoasa sărutând tălpile Mântuitorului, şi a gândit cu vicleşug la sărutarea vânzării” (Denia de Marţi seara, Laude, cântarea a patra, TRIOD, EIBM al BOR, Bucureşti, 2000, p 573)
[26] Slujba Patimilor, Denia de Joi seara, antifonul al 4-lea, cântarea a doua, TRIOD, EIBM al BOR, Bucureşti, 2000, p 606.
[27] Slujba Patimilor, Denia de Joi seara, antifonul al 3-lea, cântarea a patra, TRIOD, EIBM al BOR, Bucureşti, 2000, p 605.
[28] Matei 27, 28-29: "Şi dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roşie. Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea Lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor!"
[29] Slujba Patimilor, Denia de Joi seara, antifonul al 15-lea, cântarea întâi, TRIOD, EIBM al BOR, Bucureşti, 2000, p 610.
[32] II Petru 2, 1: "Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire; "
[33] Marcu 13, 22: "Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi". A se vedea şi (II Tesaloniceni 2:11; Apocalipsa 13:14)
[37] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 31.
[39] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 84
[42] „Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti. Gură au şi nu vor grăi, ochi au şi nu vor vedea. Urechi au şi nu vor auzi, că nu este duh în gura lor” [42] (Psalmi 134, 15-17).
[48] ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ ORTODOXĂ, Ediţie electronică, Ed. Apologeticum, 2006, p 235
[50]Slujba înmormântării mirenilor, Molitfelnic, EIBMO al BOR, Bucureşti, 2013, p 205.
[51] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 93
[52] Paul Ekman, Minciunile adulţilor – indicii ale înşelătoriei în căsnicie, afaceri şi politică, Ed. Trei, Bucureşti, 2009, p 74
[53] ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ ORTODOXĂ, Ediţie electronică, Ed. Apologeticum, 2006, p 236,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu